Medierea – viitorul soluţionării conflictelor

 Interviu cu domnul Adi Gavrilă Directorul General al Centrului de Mediere Craiova

Neacşu Marin: Domnule director, vom discuta despre o instituţie şi o activitate poate prea puţin cunoscute publicului larg. Vă rog sa vă prezentaţi şi să prezentaţi instituţia pe care o conduceţi în Craiova.

Adi Gavrilă: Sunt Adi Gavrilă, directorul general al Centrului de mediere Craiova, de la înfiinţarea sa din 2003 ca Centru Pilot de Mediere, prin ordinul 1391/2003 al Ministrului Justiţiei, cu sprijinul Ambasadei SUA, al Baroului Dolj, pe lângă Judecătoria Craiova şi tribunalul Dolj, ca singurul centru Pilot din România, cu scopul de a testa medierea pe profilul cultural al românului si a include concluziile acestui centru pilot, tip laborator, în procesul de elaborare a Legii Medierii care la vremea aceea era înformă proiect la Direcţia de Elaborări Studii şi Acte Normative în cadrul Ministerului Justiţiei şi ulterior pentru implementarea profesiei de mediator. Practic La Craiova s-a declanşat şi a luat naştere primul Centru de Mediere, aici s-au format 450 de mediatori înainte de apariţia legii medierii şi practic  şi în baza experienţei noastre s-a implementat acest sistem, această profesie, această formă de rezolvare a divergenţelor, conflictelor care pot apărea în societate, între cetăţeni sau între cetăţeni şi instituţii. Practic primele activităţi de mediere s-au desfăşurat pe bază de voluntariat, atâta vreme cât meseria nu era recunoscută în nomenclatorul meseriilor şi eram doar în fază de experiment. Rezultatele obţinute în acea fază de pionierat au dus contribuit la apariţia Legii Medierii si din 2006 a unei noi profesii, aceea ce mediator. Astfel, în perioada 2005-2005 Centrul de Mediere Craiova a fost un Centru Naţional de formare a mediatorilor, pe un parteneriat cu toate barourile din ţară, instruind câte 10 mediatori pentru fiecare judeţ. Aceştia au fost avocaţi selectaţi de reprezentanţii noştri în jur de 450 din toată ţara şi în felul acesta s-a realizat nucleul formării altor mediatori pentru că cei mai mulţi dintre ei au format la rândul lor în zonele unde lucrau, alte centre de mediere, ei fiind atât primele elemente de mediere, de răspândire informaţiilor privind această meserie dar şi formatori de viitori mediatori. Deci Craiova a  contribuit la apariţia acestei profesii în România.

 Neacşu Marin: Felicitări! Dacă am ajuns aici, ce ne puteţi spune despre scopul şi obiectul acestei activităţi şi meserii, ce fel de conflicte rezolvă şi cum?

Adi Gavrilă: Deşi suntem încă la începutul acestei profesii şi activităţi, acum avem o legislaţie, avem oameni formaţi, avem baza de formare şi aplicare a acestei profesii, suntem totuşi pe o treaptă superioară, deşi încă la început. Avem, acum in Consiliu de Mediere cu sediul la Bucureşti, care are rolul de a superviza activitatea, de a acorda licenţe şi avize mediatorilor, formatorilor şi verificatorilor în acest domeniu, deci suntem pe un drum bun. Medierea se aplică pe toate tipurile de conflicte, civile, de familie, penale, cam tot ce presupune sau poate duce la apariţia unui proces în instanţă, inclusiv conflicte de muncă, probleme legate de contractele de muncă, cu alte cuvinte orice conflict care poate fi încheiat prin negociere între părţi. În articolul 1 al Legii 192/2006, lege care reglementează această activitate, se prevede: „Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor.”

Iniţial legea prevedea că această modalitate este facultativă, dar apoi Guvernul României a aprobat o OUG care prevede că obligativitatea informării despre mediere se va aplica de la 1 februarie 2013 când intră în vigoare Noul Cod de procedură civilă şi că, în caz de nerespectare a procedurii informării (urmată înainte de sesizarea instanţei sau până la termenul dat de judecător în acest sens), acţiunea se va respinge ca inadmisibilă.”

Dacă avem acum mediatori, trebuie să se facă mai mult pentru a se cunoaşte legislaţia şi a se populariza atât profesia  în sine ca şi activitatea care conform legii a devenit obligatorie pentru orice caz care ajunge în instanţă.

Neacşu Marin: Vreţi să spuneţi că medierea este obligatorie în toate procesele care au loc în instanţă?

Adi Gavrilă: Nu. Nu medierea este obligatorie, ci informarea privind această posibilitate. Medierea, ca modalitate de rezolvare a unui conflict este la latitudinea părţilor, dar la înaintarea unei acţiuni în instanţă, orice persoană este obligată să prezinte un certificat de informare acordată de un mediator, certificat care la această oră se obţine gratuit, din care să rezulte că a luat la cunoştinţă de faptul că există această variantă de rezolvarea a conflictului şi că a ales calea juridică. Instanţa respinge orice acţiune ca inadmisibilă, dacă petentul nu prezintă în introducerea acţiunii şi acest certificat. Trebuie menţionat faptul că este posibil ca şi persoanele care se află deja în proces, fie la sugestia instanţei, fie pentru că între timp s-au informat sau au ajuns la concluzia că este mai avantajos sau pot ajunge la un consens, să întrerupă procesul şi să apeleze la un mediator. În cazul în care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o hotărâre, potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedura civila Astfel se scurtează atât timpul cât şi cheltuielile de judecată.

Neacşu Marin: Care este procesul medieri?

Adi Gavrilă: Medierea nu trebuie confundată cu negocierea. De negociat negociază părţile fie în mod direct, fie prin reprezentanţi. Mediatorul este cel care poate eficientiza procesul negocierii. El este cel care prin abilităţile şi activitatea sa face ca doi oameni care până atunci nu vedeau altă formă de rezolvare a conflictului decât poate violentă sau traumatizantă sau prin justiţie, să încerce să caute şi o altă soluţie, a dialogului sau a informării reciproce în vederea găsirii unei soluţii de compromis. În acest sens, activitatea sa poate îmbrăca diferite forme sau metode, mergând de la discutarea cu părţile faţă în faţă, la discuţii purtate individual în cazul în care părţile nu se pot vedea sau nu vor să se vadă şi de la discuţii în cabinetul mediatorului, până la discuţii la domiciliul părţilor, sau o altă locaţie convenită între părţi. Am avut şi cazuri de medieri într-o comună din judeţ, la primăria din comună, cu amabilitatea primarului şi acceptul părţilor care nu se puteau deplasa în Craiova. Deci unde există dorinţă de împăcare există şi flexibilitate în ceea ce priveşte modalitatea de mediere, legea este înţelegătoare. De asemenea, trebuie menţionat că onorariul de mediere este negociabil între mediator şi părţi, diferă de la caz la caz, de la client la client, de la tipul de conflict şi numărul de ore necesar realizării consensului. Spuneam că se pot media tot felul de conflicte, de la neînţelegeri în familie, nu numai divorţ, ci chiar certuri între membrii familiei, la accidente de orice natură, chiar şi cele de maşină în care una din părţi a suferit daune materiale sau morale, malpraxis, aspecte care ţin de drepturile civile, discriminări, abuzuri de orice natură, probleme care ţin de OPC, până la cauze penale.Dispoziţiile din prezenta lege se aplică în mod corespunzător şi în cauzele penale care privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Trebuie să nu se uite că medierea nu este obligatorie, dar odată rezultatele acesteia consfinţite în instanţă, urmate de o decizie judecătorească, respectarea acesteia, a sentinţei este obligatorie şi executorie.

Practic, cum orice persoană care doreşte să deschidă un proces în instanţă are nevoie de o adeverinţă din care să rezulte că a luat la cunoştinţă de faptul că există instituţia medierii, deci a discutat cu un mediator, primul contact al părţilor este deja făcut prin această obligativitate. Mai departe, totul depinde de abilitatea sau iscusinţa mediatorului de a-l convinge pe potenţialul client că medierea este preferabilă judecăţii, fiind mai uşoară, mai rapidă, discuţiile putându-se desfăşura la termenele dar şi în locurile convenite de comun acord şi bineînţeles mult mai ieftin. În plus, acordul încheiat prin mediere, este consfinţit prin decizie judecătorească şi are acelaşi efect ca şi în cazul unui proces.

Neacşu Marin: Bun, şi ce condiţii trebuie să îndeplinească cel care doreşte să devină mediator?

Adi Gavrilă: Aici răspunsul îl dă legea, prin articolul 7:

„Poate deveni mediator persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are capacitate deplină de exerciţiu;

b) are studii superioare;

c) are o vechime în muncă de cel puţin 3 ani;

d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activităţi;

e) se bucură de o bună reputaţie şi nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;

f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condiţiile legii, sau un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditate conform legii ţi avizate de Consiliul de mediere;.

g) a fost autorizată ca mediator, în condiţiile prezentei legi.”

De remarcat încă un aspect şi anume acela că faţă de judecător, mediatorul nu impune soluţii, el  ajută ca acestea să fie găsiteşi acceptate de părţi. Discuţiile în cadrul procesului de mediere nu sunt condiţionate de timp, nu se poartă sub presiune de nici o natură, scopul purtării acestor discuţii este chiar detensionarea relaţiilor dintre părţi şi crearea unei atmosfere care să fie propice găsirii şi acceptării soluţiilor paşniceşi durabile. Pe de altă parte, mediatorul nu trebuie să fie neapărat jurist, dar cunoaşterea legiipoate fi un punct în avantajul său. În avantajul său ar mai fi şi anumite cunoştinţe sau abilităţi din domeniul psihologiei, dar nu sunt obligatorii. În ultimă instanţă abilităţile şi competenţele sale duc la realizarea unei clientele mai largi sau mai restrânse. Mediatorul este un fel de moderator, el realizează condiţiile desfăşurării unui dialog civilizat care să ducă la o înţelegere între părţi. El trebuie să fie foarte calm, abil, plin de tact şi să prevină, sau să descurajeze orice act sau atitudine care ar putea îndepărta  părţile de obiectivul lor şi anume un acord durabil. Dacă la un moment dat unul din parteneri se ridică şi vrea să părăsească discuţiile, mediatorul trebuie să identifice motivul supărării să îl înlăture dacă este posibil şi să recreeze o atmosferă detensionată iar acest lucru trebuie să îl facă uneori în câteva secunde, cu un gest, poate o glumă, poate o replică, poate un gest care să îl convingă pe cel iritat că merită să rămână la discuţii. Nu este chiar aşa de uşor. Este relativ uşor să intri în acest corpprofesional, dar rămâne de văzut câţi rămân sau mai bine spus câţi realizează performanţe şi bineînţeles beneficii în aşa fel încât profesia să fie rentabilă.

Neacşu Marin: Aşa o concluzie, care ar fi avantajele sau binefacerile medierii?

Adi Gavrilă: O să încerc să sintetizez:

1. Termenul de realizare şi obţinere a soluţiei ţine de părţile implicate şi nu de judecător sau numărul dosarelor aflate pe rol. Înţelegerea se poate realiza şi în faţa notarului, având forţă legală;
2. Nimeni nu impune o soluţie, aceasta se obţine de comun acord;
3. Confidenţialitateadiscuţiilorşi eventuala soluţiei, obligatorie pentru mediator, putând fi trecută chiar în înţelegere între părţi, confidenţialitate atât de necesară mai ales în cazul unor conflicte sau situaţii mai jenante pentru părţi;
4. Onorariul mult mai convenabil pentru clienţi, chiar negociabil, în condiţiile legii şi normelor;
5. Faptul că medierea poate avea loc şiîn alte locuri decât la sediul mediatorului, în condiţiile care vor fi stabilite de comun acord între mediator şi părţi cu respectarea principiilor de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate;

Aş concluziona că deşi numărul cazurilor de mediere este relativ mic în comparaţie cu numărul proceselor, acesta creşte de la an la an, aş spune că se multiplică de la an la an şi după ce lumea va cunoaşte mai multe despre această posibilitate de a rezolva litigiile, vom asista la o degrevare activităţii a instanţelor. Este în avantajul clienţilor, al mediatorului dar şi al statului, al instanţelor de judecată care astfel se vor axa şi vor putea să se dedice cauzelor în care consensul nu este posibil. Aş spune că medierea este poate una din puţinele profesii de pe urma căreia toată lumea câştigă.

Neacşu Marin: Vă mulţumesc domnule Gavrilă, poate va fi nevoie să mai discutăm pe subiect, să îl dezvoltăm, este foarte interesant.

Adi Gavrilă: Şi eu vă mulţumesc, vă aştept oricând cu plăcere

Medierea – viitorul soluţionării conflictelor