Avem o ţară de vis

Domnul Ponta deja a intrat în stereotipuri. Recent a apărut o nouă problemă pentru domnul prim ministru. Problema oamenilor de la Oltchim. Deja nu mai poate dormi, a luat iarăşi mina aceea de om preocupat care nu mai visează altceva decât bunăstarea „oamenilor” şi o spune atât de afectat încât îţi vine să îl strângi în braţe. Întrebat despre situaţia de la Oltchim, domnul Ponta a declarat:” Oamenii nu sunt vinovaţi. Părerea mea e că trebuie să găsim o soluţie”. Când am auzit această replică şi i-am văzut mina de om preocupat, mi-am adus aminte unde am mai văzut faţa aia şi unde am mai auzit cuvintele respective.

 Pe 18 Februarie 2013, întrebat de situaţia pensiilor militare, domnul Ponta arunca aceeaşi poantă:

“Părerea mea e că trebuie să găsim o altă soluţie legislativă. Nu e vina omului, e vina celor care au calculat din instituţiile statului şi să te duci să te întorci iar împotriva oamenilor mi se pare anormal. Şi mi se pare că, dacă a greşit statul, nu plăteşte omul. Dacă au greşit cei de la stat, plătesc cei de la stat”.

Trec pese faptul că soluţia Procurorului cu „dacă a greşit statul, nu plăteşte omul „este o gogoriţă cu care nici un student de anul întâi de drept nu ar fi ieşit pe piaţă, şi mă opresc doar la similitudinea, până la copy-paste a replicilor domnului premier. Replica „trebuie să găsim o soluţie” reprezintă de fapt nu preocuparea ci măsura posibilităţilor domnului prim ministru. Nici măcar nu este în stare să spună „vom face, vom găsi soluţii,” sau” începând de”. Domnul Ponta ne anunţă că „trebuie să găsim o soluţie.” Asta este tot ce poate face un guvern al unei coaliţii de 4 partide, plus unul de rezervă. Păi să îmi fie cu iertare dar acest răspuns îl poate da orice paznic de la fostele CAP-uri, această „rezolvare” se găsea în toate şedinţele de partid de pe vremea lui Ceaşcă. Să fie oare copiată din caietele de conspecte ale domnului Zgonea de pe vremea când dădea la şaibă?

Şi ca să fie clar pentru toată lumea cât de intens gândeşte domnul premier şi cum găseşte soluţii hai să vedem cum a rezolvat problema pensiilor militarilor:

1. Pe data de 05.03. 2013, naş Oprea se întâlneşte cu reprezentanţii SCMD şi le promite că va lua el problema în mână şi va rezolva problema pensiilor, că doar tot el o stricase şi ştia unde să lucreze. Le cere să vină ei a doua zi cu proiectul, şi el îl va pune în faţa lui finu. Ba mai mult, militar „adevărat” îşi dă singur termen, până la sfârşitul lunii martie. Bucurie mare, cei mai mulţi au crezut că gata, se rezolvă. Şi eu am crezut iniţial, dar nu pentru că promisese Oprea şi aş fi crezut că moare de dragul pensiilor scăzute, ci pentru că era direct interesat să tacă oamenii din gură, ca să nu se adâncească cererile privind pedepsirea celor vinovaţi de calcularea eronată şi arbitrară a pensiilor militarilor. A doua zi când reprezentanţii SCMD au venit cu un proiect de lege, naşul deja avea pregătit un alt proiect care practic nu dădea ci lua şi nu rezolva problema pensiilor, ci rezolva problema greşelilor care erau puse pe seama şoarecilor şi a intemperiilor. Asta îl interesa, asta a scris. Reprezentanţii SCMD, bucuroşi că li se rezolvă problema nu au mai ţinut cont de amănunte, sau nu au vrut.
2. Domnul Ponta convins că acum are o amânare a problemei şi timp de o lună cel puţin nu va mai ţipa nimeni după pensii că vor aştepta aprobarea proiectului lui Oprea, se relaxează. Între timp proiectul are un traseu sinuos, ajunge prin Camerele Parlamentului aşa la semnat apoi dispare. Nu ştia nimeni unde este, ce comisie l-a luat la puricat, în ce stadiu se află.
3. Vine termenul promis de Oprea şi rezerviştii încep să întrebe de proiect. Apare Ponta care spune că încă se mai caută soluţii financiare, deşi Duşa afirmase că are banii în fondul ministerului. Ponta însă, oltean, se scarpină invers. El se face că nu ştie şi propune o soluţie de milă: ceva de genul „ajutaţi un om sărman să-şi ia vilă şi mersan”, adică propune el înfiinţarea unui „fond de solidaritate” în care să cotizeze bugetarii care au mai mult de 1000 euro salarii. Cu această propunere împuşca domnia sa mai mulţi iepuri:

-          Învrăjbea şi el ca şi Boc cu „pensiile nesimţite” civilii şi bugetarii împotriva militarilor: Nu mi se părea exagerat din partea societăţii civile să reacţioneze la modul:” uite domnule, tot de la noi ia şi le dă tot la ăştia care oricum au pensii cât de cât mari”. Remarca lor mi s-ar fi părut justificată, mai ales că măsura nu era de loc cea corectă sub nici un punct de vedere. Dar pe Ponta nu îl interesa asta, pe el îl interesa faptul că arăta că „este preocupat de găsirea unor soluţii” şi o făcea de aşa natură încât să nu se poată face nimic;

-          Îi liniştea momentan pe militari, dar fără a rezolva practic problema pentru că o asemenea propunere nu ar fi trecut de votul parlamentului sau eventual de CCR, pentru că era discriminatorie;

-          Scăpa de presiunea problemei şi mai mult, o arunca în grădina PNL de care nu ştie cum să facă să scape, şi îi tot întărâtă prin măsuri cu care ei nu pot fi de acord, aşa cum a făcut şi cu propunerile la justiţie. El ştia că liberalii nu vor fi de acord cu propunerea dar asta nu îl interesa, el şi-a arătat disponibilitatea, dacă liberalii nu vor să rezolve ei situaţia şi să răspundă de protestele militarilor. Ba mai mult, a şi spus-o în mod direct, spunând că dacă liberalii nu sunt de cord, până la rectificarea bugetară să nu ceară bani pentru pensii. Parşiv nu? A învăţat ceva de la Băsescu de când coabitează;

-          Rămânea cu problema nerezolvată, dar marca momentul şi intenţia de rezolvare, aruncând practic pisica în curtea altora;

4. Apoi îl pune pe Duşa să iasă el în faţă şi să promită marea cu sarea. Acesta iese pe post şi anunţă că legea pensiilor (dar nu spune care, cea de rectificare, sau noua lege a pensiilor militare de stat pe care se angajase că o pune în discuţia parlamentului în această sesiune parlamentară) este gata şi trebuie să ia avizul ministerelor interesate, începând cu data de 14.04. Rapid, foarte rapid, pe data de 16 se anunţă cu mândrie că legea (cea de revenire a cuantumului pensiilor la nivelul din 2010) a trecut de guvern şi va fi trimisă spre aprobarea Parlamentului. Este foarte ciudat, brusc s-au găsit fondurile, domnul Ponta nu mai apelează la mila cetăţenilor, nu îi mai pune pe militari să stea cu mâna întinsă la colţ de buget, acum totul ţine de Parlament.
5. De aici începe altă bătaie de joc a la Ponta:

-          Legea, aşa cum o propune executivul, nu repară în nici un fel nimic, dar mai ales, amână rezolvarea problemei, până la paştele cailor care se spune că ar fi cândva prin Ianuarie 2014.

-          Ce se va întâmpla între timp? Ce să se întâmple, celor cărora le-au venit mai multe decizii de pensie revizuite, le vor veni altele, re micşorate, în aşa fel încât să se formeze un fond care să contribuie eventual în 2014 la repunerea în plată a pensiilor la cuantumul celor din 2010. În mod normal oamenilor li se vor imputa şi sumele diferenţă pe anii 2012-2013 sume ce vor intra şi ele, în cel mai fericit caz în fondul „de solidaritate” din care se vor plăti pensiile din 2014, DACĂ SE VA PUNE ÎN APLICARE ACESTĂ LEGE, pentru că

-          Din iulie acest an trebuie să se pună în aplicare noua lege a pensiilor militare, aşa cum a promis domnul Duşa şi atunci tot acest artificiu ar fi nu numai inutil ci şi grotesc, ar dovedi dispreţul şi bătaia de joc cu care Ponta îi tratează pe militari. Astfel oamenii vor ajunge să îl regrete pe Boc, iar remarca doamnei Anghel că USL este mai rău decât PDL va fi confirmată şi susţinută de un număr tot mai mare de oameni.

-          Mai există posibilitatea ca noua lege a pensiilor militare cu care Duşa îi abureşte pe actualii pensionari militari să nu se aplice – PE DREPT CUVÂNT- celor aflaţi în pensie pe motiv de neretroactivitate a legii, neretroactivitate pe care Boc nu a aplicat-o. Atunci avem deja altă bătaie de joc. Actualii pensionari vor rămâne cu pensiile pe L119 şi OG1/2011, ajutoare sociale în loc de pensii iar cei care vor ieşi după 2014 vor avea pensii militare. În acest fel vom avea două categorii de rezervişti, rezervişti civili, care vor continua procesele şi repunerea în drepturi până vor trece toţi în lumea celor care nu cuvântă, că doar ministrul justiţiei este finul bun al domnului prim ministru şi  al doilea tip, rezervişti militari care vor avea punctul de pensie legat de solda militarilor activi deci vor fi în continuare militari.

Bineînţeles că de fiecare când va fi întrebat, domnul prim ministru va spune: Nu se poate ca oamenii să plătească, părerea mea e că trebuie să găsim o soluţie”, soluţie COPY-PASTE”.

Dar stereotipurile  domnului Ponta nu se opresc la găsirea soluţiilor. Domnia sa şi-a format stereotipuri şi pe şantaj şi ameninţări. Cine îl supără, îl critică sau are altă opinie decât el, este imediat aduc cu capul pe butuc:

1. Domnul preşedinte al CJ Caraş-Severin într-o şedinţă de consiliu uită în faţa cui se află şi spune că “să fim fericiţi dacă putem plăti pensiile şi salariile şi să achităm tranşele la FMI”. Imediat presa explodează, Ponta este luat la întrebări şi acesta, foarte străveziu, fără nici un fel de jenă, aruncă ameninţarea:” Poate nu mai avem bani la Consiliul Judeţean Caraş-severin, poate-i tăiem de colo, ca şefii vor să fie la televizor, dar in restul tarii ii avem.” Văzând în ce s-a băgat, având în faţă spectrul unui buget tăiat de domnul Ponta aşa pentru că s-a supărat domnia sa pe Frunzăverde, acesta revine, re evaluându-şi afirmaţia”Discuţia vizavi de pensii si salarii a avut loc ieri in contextul unei dezbateri in consiliul judeţean. Ea a fost prezentată trunchiat si scoasa din context. Eu am spus un singur lucru: ca prioritatea pentru aceasta guvernare este plata pensiilor si salariilor”. Ei ce spuneţi, funcţionează şantajul în România sau nu? Interesează pe cineva că cei care suferă sunt cetăţenii, se mai gândeşte cineva la ei acum când mai sunt patru ani până la viitoarele alegeri? Să răspundă domnul Ponta.
2. Iniţial am crezut că a fost o scăpare, că domnul Ponta doar s-a exprimat greşit, de fapt nu a gândit ceea ce a spus, sau o fi fost beat, ca domnul preşedinte, care când nu mai are explicaţii la declaraţiile date spune că a fost beat. Numai că lucrurile se repetă. Vă amintiţi episodul nominalizării doamnei Kovesi? Care a fost argumentul suprem al numirii acesteia în fruntea DNA? Ia să ne amintim ce spunea în ziua în care a nominalizat-o:” Am constatat aseară – am avut la CSM o discuţie civilizată şi normală – dar aseară am constatat că Parchetul a devenit moşia domnului Morar şi ca dânsul spune pe cine nu numeşte, pe cine numeşte, cum numeşte şi că, practic, noi constatăm un monopol în România. Monopolul asupra procurorilor aparţine domnului Daniel Morar. În calitatea mea de ministru interimar al Justiţiei şi de prim-ministru, nu pot să asist pasiv la aceste lucruri. (…) Nu cred ca putem accepta ca cineva, o singură persoană, sa încalce sau să rescrie legea pentru a-şi păstra un monopol asupra unei instituţii, Parchetul, care trebuie sa nu aparţină nici partidelor, dar nici unui singur om”. Ce spuneţi de asta? Procurorii României nu se numesc în funcţie de performanţe, calităţi, sau în urma unei trieri şi selecţii având ca bază competenţele, ei sunt numiţi aşa la sâc, în necazul şi ambiţia unuia sau altuia, care vezi doamne, încearcă să manipuleze justiţia. Este absurd să creadă cineva că Morar ar fi avut vreo putere să numească pe cineva sau să intervină real altfel decât cu o părere personală, dar domnul Ponta a avut nevoie de acea declaraţie ca să îşi poată justifica alegerea doamnei Kovesi, vezi Doamne, aşa, ca să moară „băsiştii de necaz”. Penibilă manipulare, subţire acoperire, neinspirată soluţie. Încercând să îşi acopere înţelegerea cu Băsescu sau şantajul la care se presupune că este supus de către colegul de coabitare, Ponta a acceptat să pară drept un om care acţionează sub impulsuri „electromagnetice”, pasional, emoţional, ceea ce nu este de loc favorabil, dar a avut de ales între două rele şi acesta i s-a părut mai mic. Proastă alegere.
3. Ca să nu mai aibă nimeni dubii vizavi de viscerele domnului Ponta, a mai venit cu o ieşire de teenager. Doamna Cristiana Anghel sare la gâtul alianţei şi recunoaşte că până la această oră s-a ţinut de.. promisiuni, adică de făcut promisiuni şi atâta tot. Bineînţeles că o asemenea afirmaţie venită de la un senator din USL, nu putea scăpa ne taxată de premier şi acesta, ca un adevărat gentleman, diplomat şi procuror, dă cu toporul ca şi în cazul Frunzăverde, chiar mai dur, pentru că doamna Anghel oricum nu are pe nimeni, este a nimănui, nu îi sare nimeni în apărare, ba mai mult este muşcată oricum din toate părţile şi nu se mai pune o muşcătură de dulău în plus: “Strict în cazul doamnei, m-am gândit la un singur lucru: că pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”. Strict în cazul doamnei, domnul Ponta nu a gândit de loc. Nu se putea face o gafă mai mare, o impoliteţe mai crasă şi o nesimţire mai strigătoare la cer. Poate în altă situaţie, faţă de altcineva, replica ar fi trecut neobservată, ca o simplă trimitere un proverb, dar STRICT ÎN CAZUL DOAMNEI ANGHEL aşa cum s-a exprimat domnul gură-mare replica este total interzisă, ţinând cont că doamna respectivă a fost la un pas de moarte, la propriu, nu la figurat. Degeaba o dă domnia sa la întors acum şi spune că regretă, a avut tupeul să spună „STRICT ÎN CAZUL DOAMNEI” CEEA CE DEMONSTREAZĂ CĂ SE REFEREA CLAR LA CAZUL DOAMNEI ŞI AVEA ÎN VEDERE SITUAŢIA PRIN CARE TRECUSE. Să îmi fie cu iertare, dar mie asta mi se pare o mârlănie mai mare decât cea a lui Băsescu vizavi de ziarista căreia i-a confiscat telefonul. DOMNULE PONTA, ÎN ALTĂ ŢARĂ, O ŢARĂ CIVILIZATĂ, NU ROMÂNIA, ACEASTĂ REPLICĂ AR FI DUS LA DEMISIE, DAR ÎN CAZUL UNUI OM DOVEDIT PLAGIATOR DE DOUĂ COMISII, CARE SE ÎNCĂPĂŢÂNEAZĂ SĂ STEA ÎN SCAUN, NU NE PUTEM AŞTEPTA LA AŞA CEVA. Domnule, Ponta, coabitarea cu Băsescu vă influenţează negativ. Staţi mai departe, altfel veţi fi confundaţi până la copy- paste.

Avem un premier care nu are nici un plan, acţionează şi conduce după ureche, reacţionează coleric, deciziile îi sunt influenţate de fazele lunii, razele de soare şi paralelismul şinelor de cale ferată. Popor român, unde vei ajunge cu un cârmaci şi un şef de echipaj surzi şi orbi?

Se poate spune că avem o ţară de vis. O ţară care este condusă după cum visează noaptea preşedintele sau premierul.

Avem o ţară de vis