duminică, 11 noiembrie 2012

Bătuta oltenească sau Superkombat WGP 2012

Băi frate, o vazurăm şi p-asta,ce mai, o văzurăm. Poţ să spui că nu trăii degeaba. Păi nu muream liniştit dacă nu vedeam sala aia mare de arsă acu 19 ani pusă pă picioare.Ce mai gata, să ridică, să pusă în funcţiune. Nici nu mai pot să număr câţ premari trecură pe aci de se laudară la fiecare mandat că ne face sala de sport, îm timp ce fătuca aia din Pleşcoi pe unde avea “neamuri” făcea câte două-trei pe comună, cu patinoar cu tot.Trebui să vină tot o muiere da olteancă, aprigă, să pună dop ţăvii prin care de 19 ani tot curg bani către societăţi care se laudă că fac sala dar în loc de sală apar vile prin staţiuni balneo. Brava ei fătuca asta, Olguţa parcă îi zâsă lumea, că până la urmă avem şi noi unde să privim sportu în habitaclu lui natural. Gata să fârşi, o făcurăm, habemus  polivalentum cum ar zice bunii noştri. Sala Polivalentă Acu nu numai că o avem, dar ce să întâmplă în ea, sâmbătă sara, nu mai văzură juveţii şi nici neam de neamu lor. Ei, s-a mai văzut pă ici pă colo câte o bătaie pă la cîrciumi, când să umfla tărâţa în câte unu sau când f-un  cocoş mai plimbăreţ mai dădea iama pân găinile cu cocoş în bătătură prin sat, dar alea era mai mult aşa pă întuneric şi lumea nu le vedea, doar auza ţîpetele muierilor trase dă păr prin curte. Ăl bătrân alu ăl bătrân povestea că pă vremea lui bărbaţii adăvăraţi să bătea cu cobiliţăle şi câştiga ăl de râmânea cu cobiliţa întreagă că ei nu apuca să se lovească pă cocoaşă, aşa dă buni era. Da acu de unde cobiliţe, una că nu să mai cară apa dă la fântână că veniră unii cu bani ioropeni cică şi băgară fântâni dălea dă  dă apa pă ţavă ca la cazanu de ţuică  direct în bătătura omului şi tot aşa pă ţavă să şi scurge din privată, minune mare. A două că nu mai e cin să facă cobiliţe că să dusără toţ la oraş să se facă doftori, da nu dă ăia dă te vindecă de boli  ci dă ăia de te vindecă dă bani. Să umplu ţara dă  doftori ce mai, că cică la oraş acolo să făcură şîcoli mari care nu face altceva decât diplome  dă zice că eşti dăştept chiar dacă tu eşti prost înghesuit. Minune mare ce mai, minune Dumnezăiască. A treia că chiar dacă ar fi cine să facă cobiliţe nu mai are din ce să le facă, că nu mai e lemn. Şi asta tot dă la oraş ni să trage că cică e unii dă să ocupă cu o şmecherie dă îi spune mediu. Vorbeşte satul sau cum zâce Mitel ale Cocean care mai ceteşte ştirile pe interceva, “vorbely” lumea că unu din ăia  dă fu pădurar pă toată ţara ne lăsă fără lemn gata, ne lăsă fără lemne ce mai. Nu mai e din ce să faci cobiliţă. Nu mai poate juvetele să fure un lemn dă foc dân pădure, că nu mai are loc dă ăia de le păzăşte, lucru dracu în casa popii. Ptiu, piei drace! Da să ne întoarcem la bătuta, că fu bătută mare ce mai, fu bătută mare la sala aia ca pe vreme turcilor, ăia dă venea cu oşti câtă frunză şi câtă iarbă cu ieniceri dă toate naţiile. Aş fu şi la noi, aci la Craiova, că veniră ieniceri din zece ţări care mai de care mai fioros şi mai umflat dă zâceai că toată viaţa nu făcură altceva decât să se umfle cu ţava. Nu zâc arăta ca muntele unii şi cred că s-ar găsâ câteva muieri aşa mai rele dă muscă să le încerce muşchii, da după ce îi văzui la bătaie mă dumirii că unii e ca păsatu: să umflă dă zâci că iese dân cratiţă, da când să zâci Doamne ajută  să sparge şi face fâs. Tot mai bună mămăliga noastră, aia  măcar cu cât e mai veche cu atât e mai tare. Cu totu fură cam 9 bătute la unele să bătură şi ai notri, români şi nu ne făcură dă râs da unu ne făcu de râsărăm. Cum spusăi, nu arata ei ca păsatu, dar nu o pusără de mămăligă, le dădură la ieniceri să se sature. Să vă spui cum fu :  Bătuta oltenească sau Superkombat WGP 2012

2 comentarii:

  1. Buey nea Merine ! Mai bine o licheai in dulcili grai moldovinesc, uai !
    Ci batuta oltenesca visezi !

    Cred ca singurul oltean de p'acolea e brunetul ala din poza, care e in spatele lu' Iftimoaie !
    Doar ala sa fie prazar de Craiova, pentru ca Ciobanu e din Iasi, Morosanu din Cotnari, iar Iftimoaie de prin Bacau !

    Hai ca esti tare !

    Nici atele de la ring nu v-au tinut si s-au rupt cand s-au pravalit ghiolbanii aia pe jos ! Mai avea un pic Olgutza si facea spume !

    Asa ca zi-i niatali c-o fost batuciala moldovineasca, uai !

    RăspundețiȘtergere
  2. Buey Nea Cashule, adevaru' ie ca Olgutza aia a voastra face cit tot oltenii gramada!

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.