marți, 31 iulie 2012

Referendum2012- concluzii şi variante



A trecut, asta este tot ce se poate spune cert de toată lumea, indiferent din ce partid sau categorie socială face parte. Măcar atâta lucru nu poate conteste nimeni în ţara asta, trecerea timpului, deşi cu parlamentarii noştri, cu judecătorii noştri, cu CCR –ul nostru şi cu preşedinţii noştri, nimic nu ar fi exclus, totul poate fi contestat, chiar şi trecerea timpului. Bineînţeles, toţi afirmă că au câştigat toţi au dreptate, toţi îi împuşcă pe toţi. Toţi dau în judecată, condamnă, toţi scot afară mizeriile şi gunoaiele din holul celorlalţi dar ascund propriul gunoi sub covorul din camera de oaspeţi care s-a ondulat de atâtea gunoaie şi pute de îţi cade părul din nas.

USL-ul se laudă cu cele 8 milioane de români ieşiţi la vot care ar fi ieşit vezi doamne la chemarea lor, la apelul lor. Este adevărat o mare parte din ei sunt membrii lor de partid, susţinătorii lor fideli, plătiţi sau în aşteptarea unor recompense pe linie de partid, dar aceştia sunt de fapt numai 4 milioane din cele 8, adică atâţi oameni cât i-au votat pe ei la alegeri. Celelalte 4 milioane sunt oameni care nu vor nici cu Băsescu dar nici nu cad pe spate de dragul USL. Şi mai sunt cam încă 7-8 milioane, cifră reală, cei care nu au fost la vot din varii motive, dar foarte multi din ei pentru că fie îl vor pe Băsescu fie nu il vor pe Antonescu. Deci matematic, USL-ul are 4 milioane de simpatizanţi şi atât, iar asta nu este un motiv nici să te bucuri nici să te lauzi, nici să fii arogant, nici să stai cu mâinile în sân, nici să aştepti să cadă pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă. Deci USL-ul, Ponta, Antonescu şi toţi cei care vorbesc despre referendum ar trebui să vadă această realitate a partidului lor şi să nu se mai laude cu marea victorie a scoaterii celor 8 milioane la vot ci să se întrebe de ce nu au ieşit celelalte milioane.

PDL-ul, respectiv Băsescu se laudă cu neatingerea pragului impus UE şi dă către UE împotriva principiilor europene şi convenţiei de la Veneţia, şi afirmă că neprezentarea la vot a celor 8 milioane de alegători reprezintă o victorie a democraţiei. Care democraţie ? Acum aproximativ 200 de ani toată Europa, toată lumea civilizată considera că dreptul de vot este sfânt şi nimeni nu poate lua acest drept omului, ba mai mult, mulţi au murit pentru acest drept. Iar acuma, Băsescu îmi spune că neexercitarea acestui drept fundamental respectiv îndemnul la neexercitarea acestui drept, este democraţie. În România, da, se poate spune şi aşa. Dar Băsescu nu spune că din cei 8 milioane care nu au votat, doar cam un million a votat cu partidul lui la locale, deci doar 1 milion îl susţin şi îi sunt fideli, ceilalţi sunt fideli PPDD, UDMR, UNPR, premierului ungar Viktor Orban, sunt oameni care au fost scârbiţi de clasa politică, sau pur şi simplu nu au putut vota datorită unei legislaţii tâmpite ca cei care au introdus-o, aşa cum spuneam într-un articol anterior. Şi sunt foarte mulţi din cei care au stat acasă care nu îl susţin pe el dar nici pe Antonescu şi nu s-au prezentat la vot din acest motiv. În orice ţară civilizată, un preşedinte pentru care au votat 45 % din cetăţeni că trebuie să plece iar 55% nu s-au pronunţat, deci nu le cunoaşte opţiunea, ar fi plecat acasă în secunda doi. În 1969 Charles de Gaule demisiona din funcţia de preşedinte al Franţei pentru că poporul votase la un referendum împotriva unei legi pe care voia să o promulge. Pare incredibil, dar asta s-a întâmplat acum aproape 50 de ani iar noi nici azi nu avem conştiinţa civică la nivelul ca care o aveau francezii acum 50 de ani. Să mai amintesc că Băsescu a declarat de două ori că demisionează, Ponta odată, Antonescu odată, dar nici unul nu s-a ţinut de cuvânt deşi condiţiile puse au fost îndeplinite? Mai mult, ca o culme a aberaţiilor şi declaraţiilor tâmpite, domnul Băsescu vine şi spune că referendumul nu s-a referit la demiterea sa, ci la .. propunerea USL şi a Parlamentului, de parcă propunerea se referea la absenţa motivată a Ioanei sau la culoarea apei din piscina de la vila Dante.

A trecut referendumul şi ambele părţi se fac că nu văd adevărul, fiecare vede doar paiul din ochiul celuilalt, fiecare vede şi acceptă doar partea convenabilă de adevăr şi trece cu vederea adevărul celuilalt sau cel care nu îl avantajează. Asta este tactica politicienilor români, asta este România.

Mulţi dau vina şi pe cetăţenii români care nu au ieşit la vot pentru a trece fără problemă peste pragul de 50% . De ce să îi învinuim, că nu au vrut să voteze? E alegerea lor şi mă refer aici mai mult la cei ce au făcut-o fără a li se cere acest lucru, mă refer la cei ce nu au fost convinşi de USL să iasă la vot sau cei care nu văd în USL opţiunea sau varianţa pe care o doresc. Le dau dreptate în proporţie de 50%. Dar am o obiecţie aici. La acest referendum nu se discuta preluarea puterii de către USL asta urma să se decidă la alegerile din toamnă,la acest referendum s-a votat dacă rămâne Băsescu preşedinte şi nimic altceva. Dar sunt iarăşi nevoit să le dau dreptate prin faptul că vina nu le aparţine numai lor, ci şi USL-ului, lui Antonescu chiar, care au avut o campanile deficitară care a indus idea că dacă pleacă Băsescu, vine Antonescu, lucru fals dar susţinut iresponsabil de USL la mitingurile organizate cu oameni aduşi din judeţele învecinate, care să le mângaie orgoliul şi să le crească cota. S-a dovedit că astfel de propagandă nu mai ţine în România şi nu mai păcăleşţe pe nimeni Acesta este încă un adevăr pe care nimeni nu vrea să îl accepte.

Pe lângă popor sau populaţia inertă, USL mai dă vina pe UDMR şi membrii acestora. Încă o marotă, încă o încercare de a da vina pe oricine altcineva decât pe ei. Este adevărat că judeţele cu cea mai scăzută prezenţă la vot au fost cele cu populaţie majoritar maghiară, dar ce fecem cu judeţele celelalte care nu au trecut de 30 %, acolo pe cine dăm vina ? Îmi povestea un priten că în Covasna, când s-a dus la vot a întâlnit 3 alţi cetăţeni, toţi de naţiobnalitate maghiară. A intrat în discuţie cu una din persoane şi a întrebat de ce nu respectat îndemnurile de a nu vota. Persoana a răspuns:”dacă aş avea 3 ştampile, aş vota de trei ori, odată pentru suspendare, odată pentru judecare şi odată pentru împuşcare”. Asta spune un cetăţean de naţionalitate maghiară, din cei pe care Orban îi îndemna să nu voteze, iar Ponta îi învinuia că nu au votat. Deci, indiferent de propaganda făcută de politicieni, fiecare a votat cum a simţit. Cauzele absenţelor sunt faptele şi nu vorbele politicienilor.

Se mai bate şaua acuma pe datele statistice şi cifrele reale ale alegătorilor. Aici avem din nou două false piste:

1. Se dă vina pe guvernul Ponta sau pe minsitru de interne că nu a actualizat listele. Unii spun că Ponta e de vină că nu s-a gândit să actualizeze listele şi nu a făcut-o imediat ce a preluat guvernul, ştiind că va urma suspendarea. Păi nu avea cum pentru că:

• Nu ştia că Parlamentul îl va suspenda pe Băsescu. El singur a recunoscut că nu s-a gândit la această variantă, că nu a dorit acest lucru, şi a fost luat de evenimente;

• Nu gândeşte atât de profund şi cu bătaie lungă, nu vede cum se leagă evenimentele, suferă de miopie politică. Actele prin care a fost organizată în câteva zile suspendarea lui Băsescu cu toate mişcările legate de schimbarea avocatul poporului, şi toate măsurile complementare nu i-au aparţinut, altcineva a gândit şi organizat acel Blitz- Krig;

• Nu putea face acest lucru pentru că era deja decis la nivel partide că acest lucru se va face după Ianuarie 2013, după alegerile din toamnă, pentru că era nevoie de numărul umflat de alegători pentru a se menţine numărul de parlamentari la alegeri. Este ştiut ca în conformitate cu legislaţia în vigoare, e nevoie de 70000 de alegători pentru un deputat şi 150000 pentru un senator. Dacă listele cu alegători ar scădea cu aproape 2 milioane până în toamnă, asta ar însemna 23 de deputaţi mai puţin, respectiv 12 senatori. Ce politician ar vota asta ? NICI UNUL, NICI UNUL DIN ROMÂNIA, PENTRU CĂ ÎNAINTE DE TOATE EI ÎŞI APĂRĂ SCAUNELE LOR, ŞI APOI SE GÂNDESC LA ALE ALTORA.

2. Se discută despre faptul că CCR va ţine cont de cifrele reale ale alegătorilor şi nu de cele de pe listele de alegători. Acest subiect entuziasmează pe toţi susţinătorii USL, antenele sunt în fibrilaţie, domnul Gâdea crede că a descoperit călcâiul lui Ahile, a găsit lâna de aur şi a salvat patria. Fals, abureală, speranţe deşarte. De ce ? Pentru că dacă am avea memorie ne-am aminti verdictul dat de aceeaşi curte Constituţională, format din aceiaşi oameni, condusă de acelaşi Zegrean, în cazul Roberta Anastase şi al votului pe legea pensiilor. Atunci CCR a declarat că votul a fost constituţional şi că înalta curte nu are menirea de a număra voturile sau participanţii la vot ci de a constata dacă s-au respectat procedurile legale şi constituţionale, iar legea a fost adoptată în condiţii legale pentru că la deschiderea şedinţei a fost îndeplinit cvorumul, şi nu s-a făcut altă numărătoare. Şi de data asta CCR va spune că ea nu are atribuţiunea de a număra populaţia României ci de a verifica dacă au fost respectate prevederile procedurale. Deci oameni buni, nu mai visaţi.

De ce a mai pierdut USL referendumul ? A spus-o Băsescu de atâtea ori şi a spus-o recent când încerca să explice de ce şi-a schimbat strategia de campanile şi a cerut oamenilor să nu iasă la vot. Pentru că Antonescu şi Ponta nu au antigel în instalaţie. Cu alte cuvinte, au pierdut pe mâna lor.

1.Au pierdut pe mâna lor când au acceptat din partea EU condiţia cvorumului pentru referendum deşi cererea era împotriva principiilor Convenţiei de la Veneţia şi adăuga la constituţie;

2.Au pierdut pe mâna lor când au acceptat să desfăşoare referendumul după legea adoptată la insistenţa UE şi nu au amânat promulgarea legii cu 10 zile aşa cum aveau posibilitatea legală şi constituţională, având în funcţiune ordonanţa de urgenţă. Iată ce a spus Băsescu : “Preşedintele interimar avea posibilitatea să nu promulge legea referendumului şi să o tina inca 10 zile”. Numai că nu a spus că Antonescu a fost fraier;

3. Au pierdut pe mâna lor când au acceptat condiţiile impuse ilegal şi anticonstituţional de Băsescu atunci când a sigilat biroul prezidenţial făcându-l pe Antonescu de râsul lumii;

4. Au pierdut atunci când Antonescu nu a suspendat imediat după intrarea în funcţie pe consilierii personali ai lui Băsescu, lăsându-i pe aceştia să beneficieze de toate prerogativele funcţiilor pe care de fapt nu le mai îndeplineau de facto, fapt ce a dus la informarea completă şi păstrarea legăturilor lui Băsescu cu toate structurile la care nu mai avea acces. Mai mult, unul din ei a blocat schimbarea şefului STS dând asfel posibilitatea lui Băsescu să aibă în continuare acces la sistemele STS;

5. Au pierdut când i-au lăsat sistemul de comunicaţii lui Băsescu la sediul de campanile şi la sediul de acasă ;

6.Au greşit când au considerat că va ţine cineva cont de “ eleganţa” lor în ceea ce priveşte tratamentul faţă de Băsescu.De fapt a fost vorba de teamă şi lipsă de fermitate, diletantism şi amatorism;

7. Au greşit când l-au implicat pe Antonescu în campania Anti-Băsescu la referendum, atât pentru că nu avea dreptul, fiind preşedinte în funcţiune cât şi pentru că au arătat celor care îl voiau căzut pe Băsescu dar nu îl doreau nici pe Antonescu că de ce le e frică, nu vor scăpa;

Ar mai fi şi alte greşeli, cum ar fi păstrarea în anumite structuri destul de importante ale administraţiei a oamenilor Băsescului sub motiv că ar fi competenţi dar de fapt din cauză că fie le era teamă de ei, fie pentru că aceştia au promis că se vor converti la USL, fie pentru că aveau încă nevoie de ei sau aceştia aveau susţinători în rândul USL. Un astfel de exemplu ar fi şeful unei case de pensii, PDL- ist convins, care a promis că ar trece la USL şi a cărui soţie lucrează pe la fisc, fisc de care mulţi USL-aşi au nevoie. În plus soţia sus numitului doamna de la fisc, este parteneră de “tabinet” cu o persoană care este consilier al prefectului. Aşa că să nu mai mire pe nimeni că unii membri PDL sunt păstraţi în funcţii, dar nici să nu se mire USL ul că pierde.

Aceste lucruri sunt cunoscute, percepute de oameni şi taxate ca atare. USL a pierdut pentru că nu a convins şi va continua să piardă pentru că de unde nu e nici Dumnezeu nu cere.

Ce ar fi de făcut ? Ar trebui ca Domnul Ponta să ceară sprijinul UE aşa cum l-a cerut şi Băsescu şi să le ceară să se exprime pe problema listelor de alegători şi cum văd ei problema cvorumului, raportată la numărul de pe liste , sau la numărul real al cetăţenilor conform ultimelor statistici. Nu ar fi nimic rău ar fi un sfat pe care îl cer dar ar putea fi şi o impunere, aşa cum s-a impus acest cvorum ilegal , anticonstituţional şi antieuropean. De data asta , ar fi vorba de o simplă interpretare, nu de o modificare a legii sau Constituţiei. Lucrul acesta este foarte simplu mai ales că suntem vizitaţi de FMI şi oficiaităţi europene.

Dacă Băsescu rămâne preşedinte, Antonescu pleacă, este obligat să plece dacă este bărbat şi nu vrea să intre în galeria mincinoşilor gen Băsescu şi Ponta. Dacă pleacă Antonescu se declanşează bătălia pe ciolan în PNL, fapt ce poate duce la spargerea PNL a USL, s-ar forma o nouă majoritate parlamentară, UDMR deja a sărit la referendum în barca marinarului, UNPR va trece cu arme cu tot în aceeaşi barcă pentru că dosarul lui Oprea se află încă în biroul în care Antonescu nu a avut curaj să intre, se vor schimba prefecţii, pentru că Băsescu nu are crize de conştiinţă, primarii USL vor trece şi ei în PDL ca să obţină fonduri de la guvern şi de la mama Europa, alegerile vor fi organizate şi controlate de Băsescu şi vom intra într-o nouă eră Băsescu, una a proceselor a dosarelor a răzbunărilor şi a interzicerii posturilor tv neafiliate. Voiculescu va fi condamnat şi va împărţi celula cu Năstase, Antenele vor avea alt patron şi uite aşa vom vedea peste tot acelaşi chip zâmbitor spunând :” oameni buni, vă rog să înţelegeţi că AVEŢI OBLIGAŢIA să nu vă uitaţi la Antene o săptămână”. Este incredibil. Mâine, după ce va reveni preşedinte ne va spune că ne dă ordin să nu ne uităm timp de 5 ani decât la emisiunile care îi plac lui, sau să nu bem decât Whyskey-ul care îi place lui, sau să nu admirăm decât femeile care îi plac lui şi să nu râdem decât la glumele lui. Acest om este posibil să se întoarcă la Cotroceni.

În final am o întrebare pentru cei care spuneau cândva că singura soluţie a României este Monarhia. Ce a făcut domnul Mihai de “nu ştiu ce” şi casa regală, sau domnul Paul de “la fel” când România a fost denigrată la nivel European, care a fost poziţia înălţimilor lor în acest conflict, cum au luptat pentru păstrarea imaginii României, cum au încercat să scoată România pe plan diplomatic din situaţia în care a intrat pe plan politic, prin influenţele de care uzează când le ţăţăie turul pantalonilor? Intervenţiile majestăţilor lor a fost ZERO . Aşa să rămână şi în continuare. Nu eşti rege numai când vrei, eşti rege când ţara are nevoie de tine. Ţara a avut nevoie de sprijinul regelui în acest conflict, atunci când se spunea că suntem pe marginea prăpastiei, dar regale a făcut pe mortul. Aşa să rămână.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.