duminică, 15 iulie 2012

Dogaru face Bungee-Jumping



Mă întreb cât mai suportă El Lider Maximo, Inițiatorul SCMD eșecurile. Orice om cu scaun la cap, dacă nu ar fi fost cumva masochist, s-ar fi lăsat de mult de sporturi extreme. Marele Inițiator seamănă cu un practicant de bungee-jumping care sare din același loc, cu aceeași coardă,dar are coarda prea lungă și de fiecare dată dă cu fundul de pământ, dar el continuă să sară în aceleași condiții, cu aceeași coardă din același loc, ignorând chiar faptul că în timp coarda se mai lasă, pentru că el nu concepe să piardă și nu cedează el in fața unei jartele. Fiecare eșec, fiecare cădere îl îndârjește și mai mult, și jură că data viitoare se va răzbuna, va arăta el cine este. Culmea este că la fiecare încercare dă sfoară în țară, se laudă, invită spectatori, cheamă presa, să vadă ce nu au mai văzut. Și presa vede aceleași secvențe penibile, aceleași eșecuri și se întreabă când o să
cadă în gât să se învețe minte.
Dar pe el nu îl schimbă nimic. La fiecare ”spectacol” promite lucruri nemaivăzute, promite zeci de mii de participanți, se ”pune” în fruntea unor cohorte care mărșăluiesc în capul lui spre victorie, dar realitatea este că de fiecare dată da cu curul de pământ. A ajuns deja de râsul tuturor, prin studiourile tv i se dă peste nas, i se spune să își mai țină gura, la demonstrații reporterii îl iau peste picior întrebându-l ”nevinovat” de ce sunt doar 300 de demonstranți în loc de 12000 cât anunțase. Ca și Băsescu prins cu fofârlica și Inițiatorul minte fără să clipească : ”pentru că am trimis oameni la Constanța, pentru că am trimis oameni la Timișoara, pentru că am trimis oameni la Cluj, pentru că pregătim oameni la Iași.” Oare nu își dă seama cât e de absurd ? Face pe marele organizator, cel care trimite și organizează oameni, dar de fapt mai că nu se milogește de sindicaliști să vină la marele miting de ziua Franței. Iată ce apel lansa acum 5 zile marele Inițiator :
”Indiferent de hotărârea Curții Constituționale, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate va mobiliza pe toți membrii disponibili din București și din județele apropiate, precum și pe toți aliații din cadrul Consiliului Național al Societății Civile, să participe la MITINGUL ANTIBĂSESCU din ziua de 14 iulie a.c. ”
 Păi ori trimite oameni ori îi cheamă pe toți la București ? Adevărul e că primind răspunsuri negative de la tot mai multe filiale din care unele își justificau absența prin acțiuni pe care le organizau fiecare pe plan local, domnul Dogaru în aceeași zi o cârmește și se laudă că el organizează aceste demonstrații în mai multe localități din țară, ca să cadă în picioare și să nu râdă lumea de el. Iar acum în fața reporterului anunță mințind băsescian că a trimis oamenii din București în alte orașe. Cât o să mai înghițim aceste minciuni, noi cei care știm cauzele succesurilor dogariene ?

Și ca să nu spună sindicaliștii că a cheltuit de pomană niște bani sau că a rămas fără obiectul muncii și e cazul să își caute de lucru, anunță un alt vis ca fiind împlinit, semnarea mult doritului, milogitului și inutilului Contract cu USL. Spun inutil pentru că acum, protocolul nu își mai are rostul, cu atât mai puțin pentru USL care a văzut și cine îl sprijină și cine știe doar să amenințe, să șantajeze și să ceară. Când filialele demaraseră seria protocoalelor, când eu spuneam că aceste protocoale la nivel filială sunt simple vorbe fără un protocol la nivel central, domnul Dogaru se lăuda că va semna și el cu conducerea USL pentru ca apoi să dea pas și să anunțe că nu poate ca sindicat să facă așa ceva , nu e legal. De fapt nu a fost acceptat ca partener de dialog din motive pe care le știu foarte bine cei din conducerea USL, deși la nivel filiale se semnaseră protocoale care au funcționat. Acum Inițiatorul se laudă că s-a semnat hârtia. Stau și mă întreb când l-o fi semnat, pentru că primul ministru Ponta a fost plecat puțin prin Europa, domnul Dragnea nu a avut timp de contractul cu Dogaru, pentru că a semnat Alianța cu UNPR, iar pe 14 Iulie Ponta a fost la ambasada Franței, nu la mitingul lui Dogaru. Nu cumva Inițiatorul a fost și el de față când s-a semnat Alianța de Centru Stânga și nu știe ce a semnat ? Nu m-ar mira! Apropo, ANM anunță că pe căldurile astea vinul alb dă reacții inverse. Dacă s-ar fi semnat vre-un document, acesta ar fi fost afișat pe toate blogurile SCMD ca cea mai mare victorie de la Rovine încoace,sau măcar pe blogurile din Galați, Călărași, Brașov sau Botoșani și alte 2-3 care preiau orice răsuflare a Inițiatorului. Apropo de Galați, ce o mai face domnul Cepaliga, o fi terminat repertoriul sau nu mai e lăsat să se exprime? Revenind la miting, pe blogul SCMD nu e nimic, decât câteva mulțumiri celor care au fost în Piața Victoriei, fără a se menționa (fanfafonistic,ca de obicei) câte zeci de mii au fost .” Multumim membrilor de sindicat precum si partenerilor din Consiliul National al Societatii Civile, care au participat la mitingul din 14.07.2012 din Bucuresti! SCMD si CNSC vor fi, in toata tara, in randurile celor care doresc demiterea presedintelui Basescu si aducerea sa in fata justitiei, pentru dosarele penale de la judecarea carora se sustrage prin tertipuri smecheresti si prin pacalirea continua a romanilor.”

Cine vorbește de păcălirea românilor și tertipuri șmecherești?

Sunt curios câți participanți vor fi totuși anunțați de organizatori. Probabil că acum îi numără domnul Rînciog și îi dă cu zecimale. Va fi în mod sigur o numărătoare a la Anastase că tot e patentat sistemul, deci mâine-poimâine, când cei care au fost vor uita cum bătea vântul printre ei, Inițiatorul va spune că au fost 6-7 mii dar televiziunile ostile au dat cifre mult micșorate, ”de frica” celui care a devenit a nu știu câta forță mondială.

Cu toate apelurile patetice postate de domnul Mandu care mai avea puțin și ne ducea la Decebal în apelul său, marele eveniment a fost din nou un fâs marca Dogaru. Dacă au fost să zicem 5 județe prezente cu 5 autocare a câte 50 de oameni, ies la socoteală 250 de oameni. Asta însemnă că din București au participat doar membrii fondatori. Pe de altă parte dacă vom socoti și ”societatea civilă” membrii ai CNSC, înseamnă că nici membrii fondatori nu au participat, ci numai membrii comitetului Director. Dacă însă punem la socoteală și câțiva gură cască de ocazie, ajungem la realitate și anume că din partea SCMD București au participat numai membrii BOC care este unul singur. Se știe cine. Lăsând la o parte gluma, e străvezie prezența. La o socoteală, făcută după declarațiile domnului Dogaru,dacă la miting ar fi participat numai șefii organizațiilor membre ale CNSC în număr de ”câteva sute” după cum declara Inițiatorul, la miting ar fi fost mai mult de 300 de participanți. Păi bine domnule Dogaru, dacă nici șefii asociațiilor în fruntea cărora v-ați declarat nu vin la apel, ce pretenții aveți de la cei cărora le luați cotizația ? Lăsați-vă de bungee-jumping domnule Dogaru, e un sport periculos și pentru militari, dar mai ales pentru istorici. Dar mai ales lăsați-vă de minciuni. Eu vă recomand să reveniți cu fața spre istorie, până nu deveniți dumneavoastră subiect de studiu.

Privind la numărul mic de participanți unii necunoscători ar înclina să creadă că sindicaliștii militari îl vor pe Băsescu. Eroare! Sindicaliștii militari nu îl mai vor pe Băsescu, nici nu știu dacă l-au vrut vreodată, dar NU ÎL MAI VOR NICI PE DOGARU. Acesta este motivul slabei participări și de acum și de data trecută și de data dinainte de data trecută. Orice slogan ar lua Inițiatorul, anti-Anastase, anti-Oprea, anti-Udrea, anti-FMI, anti-Băsescu,anti-CCR, anti-Hitler, tot singur va fi, pentru că sindicaliștii militari nu se mai identifică cu zbieretele și sloganele lui. Închei cu sloganul preferat al Inițiatorului:
 ”Vae victis!”


8 comentarii:

  1. Dogaru face Bungee-Jumping. Mi se pare totuşi că-i cam întinsă coarda.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ifim, si eu spun la fel, nu s-a masurat corda inainte de a sari. El sare fara sa verifice si partea proasta e ca trage dupa el si pe altii. A reusit sa ii faca pe toti sa ne confunde cu minciuna si laudarosenia si foamea de ... bagare de seama. Nu asta e imaginea militarilor in rezerva, nu asta trebuie sa fie imaginea rezervistilor

    RăspundețiȘtergere
  3. Apar primele cifre privind numarul participantilor la marele miting:

    "Sîmbătă, 14 iulie 2012, 50 de pensionari militari, s-au deplasat cu un autocar la Bucureşti, unde au participat, între orele 10.00-11.30, la mitingul organizat de SCMD în Piaţa Victoriei.
    Au fost alături de 2000 pensionari civili şi militari, revoluţionari, profesori, mineri, cadre medicale şi lucrători feroviari."
    Preşedintele SCMD filiaa Constanţa
    Col.(r) Remus Macovei

    RăspundețiȘtergere
  4. PS
    "alaturi de..." inseamna 2000 + 50

    RăspundețiȘtergere
  5. Pai e distractiv deja. Maine o sa declare si Botosaniul ca a fost cu 50 de oameni alaturi de alti 2000, apoi si Brasovul ca a fost cu 50 de oameni alaturi de alti 2000 si Calarasiul la fel si uite asa 2000+50+2000+50+2000+50+2000+50 +2000+50 + societatea civila, gata iese suma, ajungem la cei 12000. Buna socoteala. Ne furam singuri caciula.

    RăspundețiȘtergere
  6. Merine o sfeclisi. Vezi ca scoase Dogaru un certificat de grefa in care se spune ca USL este de acord "de pricipiu" cu ce vor cei 300 de membri ai CNSC, dar urmeaza sa discute cu fiecare in parte pe puncte ce vor si abia dupa aia sa vada ce face. Deci inmulteste si tu 300 de membri cate zile de intalniri si negocieri e nevoie pt fiecare eu zic cam doua zile de grup inmultuit cu 300, asta inseamna cam doi ani . Pana cand voia Dogaru sa se semneze actele ? Pana pe 14 iulie. Care an ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am vazut, i-au dat o hartie cu care sa iasa si el pe strada si sa arate ca are buletin. Vax albina, hartia aia nu spune nimic, nu angajeaza pe nimeni cu nimic, decat deschide calea unor discutii pentru a vedea daca pot sa cada la intelegere. Nici nu vreau sa stiu cate cheltuieli de protocol o fi provocat hartia aia .

      Ștergere
  7. CASHULE, TARA ARDE SI BABA SE PIAPTANA - TOATA LUMEA VORBESTE DE BASESCU IAR TU NU MAI POTI DE GRIJA LUI DOGARU. STII CUM E: CALUL MOARE DE DRUM LUNG SI...

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.