joi, 28 iunie 2012

CD al SCMD – prostie, manipulare, lipsă de respect, neprincipialitate. Mai miră pe cineva?



Că onor conducerea Sindicatului conduce după ureche, că nu ţine cont de părerile exprimate de atâtea ori de preşedinţi de filiale, membri ai sindicatului nu mai este un secret. Că s-au făcut de râs de atâtea ori prin incompetenţă şi lipsă de realism, conducere abuzivă lipsă de experienţă în actul conducerii, s-a dovedit de zeci de ori. Că nu respectă nu numai drepturile omului,Constituţia, Legea 54 în baza căreia s-a constituit, dar nici chiar propriul statut pe care se presupune că l-a întocmit dar care nu a fost încă votat în CNR aşa cum ar fi trebuit, s-a constatat în atâtea rânduri şi am dovedit chiar eu în postările mele.

Dar pentru că toate astea nu ar fi fost suficiente, CD ne demonstrează negru pe alb că atât la propriu cât şi la figurat lucrează cu măsuri diferite de la un caz la altul, foloseşte două ROF-uri, în funcţie de categoria de sindicalişti căreia i se adresează. Aşa ne explicăm de ce unii sunt judecaţi după un regulament, alţii după altul. Unii au dreptul să îşi oprească din cotizaţie cât vor ei(vezi filiala Botoşani atât de devotată CD), iar alţii sunt somaţii să plătescă banii unor avocaţi cu care nu au semnat nici un contract şi habar nu au avut de prevenderile contractului semnat de alţii în numele lor fără a fi consultaţi.

Ceea ce spun nu este fabulaţie, este fapt real care se poate dovedi simplu. Pe blogul SCMD ţinut atât de “curat” de către domnul Rînciog cel care supraveghează cu “succes” toate blogurile filialelor având grijă să nu vorbească cineva de rău conducerea, blocând conturi de blog ale filialelor , scoţând de pe blog materiale care îndrăznesc să critice conducerea sindicală, intervenind pe textul publicat de acestea, postând ştiri fără acordul filialelor, doar pentru a se împăuna cu realizările acestora, se demonstrează clar, fără putinţă de tăgadă, că domnii din Comitetul Director inclusiv acest “John all trades “ Rinciog tratează sindicaliştii cu o lipsă de respect şi indiferenţă, aroganţă şi superioritate fără margini.

Pentru cine vrea să afle ce conţine ROF-ul sindicatului, pentru cine doreşte să se înscrie ca să vadă în ce se bagă, pentru cine este învinuit de conducerea sindicatului, suspendat, exclus, scuipat, jignit şi vrea să vadă ce drepturi are şi în baza căror legi este tratat aşa, în mod normal ar fi sufficient să citească statutul şi eventual ROF-ul. Asta ar fi normal în orice altă organizaţie. Da, dar SCMD nu este orice altă organizaţie, este sindicatul INIŢIATORULUI şi ca atare, cine doreşte să vadă care este legea în sindicat, trebuie să îl întrebe pe Iniţiator, pentru că regulamentul de funţionare al SCMD este … două. Unde eşti Mareane care este să vezi că la noi la sindicat se respect legea ta şi ROF-ul ESTE DOUĂ. De fapt chiar şi STATUTUL ESTE DOUĂ (aşa cum am arătat  mai de mult) unul cel aprobat de judecătoria sectorului 1 la înfiinţare  şi altul cel expus pe blog, aşa că de ce m-aş mai mira?
Pe pagina secretariatului supt-ordonată domnului Rînciog ne întâlnim cu un ROF, iar dacă dorim să îl vedem pe pagina Juridică, dăm de alt ROF. Unul pentru albi probabil şi altul pentru negri. Pentru că paginile respective pot fi oricând schimbate şi modificate de domnul Rînciog, aşa cum a făcut cu un material apărut pe pagina filialei Slatina când a intervenit pe textul publicat de filială, mi-am luat măsurile de rigoare şi am salvat cele două variante de ROF pentru a sta mărturie celor care nu vor să creadă ceea ce văd cu ochii şi continuă să dea gir unei conduceri dacă nu rău intenţionate, cel puţin incompetente. Domnul Rînciog poate să schimbe din acest moment una din pagini, dovada există, ceea ce am afirmat poate fi probat chiar şi în instanţă.

Ca să nu mai lungesc comentariul, vă pun la dispoziţie câteva date spre exemplificare, cei care vor să vadă mai mult, având la dispoziţie paginile sus enunţate, până intră croitoraşul cel viteaz, domnul Rînciog cu foarfeca în ele.

Bunăoară :
• ROF-ul din pagina secretariatului are 120 de articole. Iar cel de pe pagina Juridică, are 105. Bun aşa !
• La dispoziţii generale, capitolul 1, în varianta Secretariat avem două articole, iar la juridic avem 3, mai apare unul care ne informează că ROF-ul“este elaborat în conformitate cu Statutul SCMD şi produce efecte ca şi acesta”, adică are puterea statutului ceea ce nu este prea corect. Nu poţi afirma că regulamentul de aplicare a statutului poate înlocui sau modifica prevederile statutului, aşa cum se întâmplă în cazul ROF-ului.
• În varianta secretariat, la Art.5. (1) scrie : "Consiliul Naţional al Reprezentanţilor, denumit în continuare CNR, este organul suprem de conducere al Sindicatului, constituit din:
a) membrii Comitetului Director;
b) membrii fondatori;
c) preşedinţii filialelor teritoriale. "
Pe când în varianta juridică scrie : " La lucrările Consiliului Naţional al Reprezentanţilor participă ca reprezentanţi cu drept de vot:
a) membrii Comitetului Director, membrii fondatori şi şefii Departamentelor.
b) preşedinţii Birourilor Operative ale filialelor.
c)delegaţii desemnaţi de Adunarea Generală a Filialelor Judeţene, Municipale, Orăşeneşti şi de Sector(pentru Municipiul Bucureşti), după cum urmează:
 între 50 şi 100 de membrii - 1 delegat
 între 101şi 200 de membrii - 2 delegaţi
 între 201 şi.300 de membrii - 3 delegaţi,
 peste 300 de membrii - 4 delegaţi"
• În varianta secretariat la art 9 spune că :”La lucrările CNR pot participa, ca invitati, fără drept de vot, membrii onorifici ai SCMD, membrii Comisiei de Cenzori, alți membri de sindicat, precum şi reprezentanţi ai mass-media și societății civile, etc.” În varianta Juridică, la art 11 se spune :” Art.11. La lucrările Consiliului Naţional al Reprezentanţilor pot participa, fără drept de vot, membrii onorifici ai SCMD, membrii Comisiei de Cenzori, şefii Departamentelor, observatori şi invitaţi, precum şi reprezentanţi ai mass- media.”. Deci dispar din calcul membrii de sindicat, pentru că ei sunt negri, şi la şedinţă pot participa numai albi, şi şi aceştia, dacă sunt invitaţi.

Pe varianta secretariat, la art. 14 se spune:
 “Şedinţele CD sunt conduse de Preşedintele Sindicatului, iar în lipsa acestuia de Secretarul General sau un vicepresedinte desemnat.” Iar pe varianta Juridixc, la art 16 scrie “Şedinţele Comitetului Director sunt conduse de Preşedintele Sindicatului, iar în lipsa acestuia de Secretarul General.” Deci dispare din schemă vicepreşedintele. De ce? Pentru că nu mai avem secretar general este suspendat, iar domnul Iniţiator nu doreşte ca altcineva să conducă sindicatul dacă domnia sa este indisponibill. Dacă se îmbolnăveşte el, trebuie să sufere şi sindicatul. ASTA E POHTA CE-A POHTIT.
• Pe pagina secretariatului ROF –ul este postat pe data de 03.11.2011 şi intră în vigoare cu data respectivă, iar pe pagina juridică este postat Marţi 4 Ianuarie, 2011. Ambele variante sunt postate după ce acesta a fost discutat (dar nu votat articol cu articol in integrum, şi nici finalizat în cadrul discuţiilor) în CNR. Deci ambele variante ar trebui să respecte cel puţin cele discutate la CNR.
• Din diferenţeţe existente nu poate rezulta altceva decât că după afişarea ROF discutat în cadrul CNR în perioada 18.20. Octombrie 2011, şi postat pe data de 03.11.2011, s-au mai operat modificări la acest regulament, modificări operate din ordinul cui, şi aprobate de cine ? Domnule Rînciog, domnule Iniţiator, cu a cui aprobare aţi operat modificări în ROF, după ce acesta a fost discutat în CNR singurul for care poate aproba aceste modificări? Una din cele două variante este o manipulare şi o încalcare flagrantă a statutului şi la viitoarea CNR va trebui să daţi seamă şi pentru acest lucru. Nu mai ascundeţi dovezile, acestea există. Manipulare sau incompetenţă, oricare ar fi cauza acestor diferenţe între cele două regulamente, concluzia este una : DEMISIA!

Nu mai intru în alte exemple, acestea pot fi – încă – verificate pe blogul SCMD pe paginile respective. Ce dovedeşte acest lucru?
 Păi fie e vorba de o încercare -a câta? - de a crea confuzie în rîndul sindicaliştilor, care nu mai ştiu unde să se mai uite, după cine să se mai ia , pe cine să se mai creadă şi să uite astfel de adevăratele probleme, fie de o lipsă de respect, incompetenţă, lipsă de profesionalism, amatorism cras lipsă de interes pentru adevăratele probleme ale sindicaliştilor. Pe domnul Rinciog îl interesează mai mult să nu se scrie de rău pe blogurile sindicatului despre CD şi mai puţin ce conţin documentele emise de cancelaria Iniţiatorului. Pe ei nu se văd nici când înjură şi jignesc pe preşedinţii de filiale, pe sindicalşişti, când îi dispreţuiesc şi le încalcă drepturile, nici când le pun la dispoziţie documente care se bat cap în cap. Asta nu e treaba lor, nu îi interesează, pe ei îi interesează să nu îi critice cineva, că loveşte în “sindicat”. Domnilor din Comitetul Director, Domnule Rînciog, domnule Iniţiator, dar când domniile voastre vă daţi cu stângul în dreptul, vă autofaultaţi, vă daţi palme singuri, vă declasificaţi, vă faceţi de râsul lumii prin ceea ce faceţi pe blogul sindicatului sau pe posturile TV când sunteţi puşi la colţ pe coji de nucă de moderatori tv în văzul lumii, umilind sindicatul, cine vă pedepeseşte, cine vă suspendă, cine vă ridică dreptul de a mai posta sau a mai scoate capul în lume ? Întraţi măcar toţi într-o cameră, un birou, la toaletă undeva, să nu vă vadă nimeni şi daţi-vă acolo palme unul altuia, pănă faceţi băşici, dar să nu vă vadă sau audă nimeni, că ne-am săturat de prostiile voastre.Ne este ruşine să mai spunem că vă avem în fruntea sindicatului.  Vă va veni rândul la judecata filialelor.

Eu vă voi cere DEMISIA! E TIMPUL CA ACEST SINDICAT SĂ ÎŞI ALEAGĂ CONDUCEREA , NU SĂ ÎI FIE IMPUSĂ DE CEI CARE S-AU AUTOALES.





6 comentarii:

  1. v-am trimis mail. astept telefonul din partea dumneavoastra. nu de alta dar mor de curiozitate

    RăspundețiȘtergere
  2. ….”avem toata determinarea sa respectam LIDERUL , sa continuam lupta pentru indeplinirea obiectivelor stabilite si sa-i adresam FELICITARI ,SANATATE si PUTERE de MUNCA ,pentru consolidarea si dezvoltarea organizatiei in cadrul Societatii Civile.”’’….
    Honor et Patria ,Vae Victis !
    Presedintele Filialei 1 Pitesti SCMD
    Colonel , Victor POPESCU
    vineri, 29 iunie 2012

    RăspundețiȘtergere
  3. Puteti sa o faceti linistit domnule Popescu. Daca va regasiti in faptele si modul de conducere al dansului, nu aveti decat sa va suiti pe capra, langa vizitiu.Dati-i bice, dii mai Bathori mai!Eu cred ca caruta cam scartaie. Recent, foarte recent fostii sefi de stat major ai armatei, Badalan si Popescu au fost condamnati la 4 ani cu suspendare pentru faptele de care au fost invinuiti.Bineinteles ca o sa le urati si lor la multi ani cu suspendare,ca nu se stie, poate maine poimaine ajung ministri si prinde bine o vorba acolo.Capul plecat, sabia nu-l taie.
    Despre patrie si onoare mai tarziu. Dupa cum se vede, cei de pe capra nu tin cont de eele.

    RăspundețiȘtergere
  4. TOP GUN
    PETER PAN,
    Cele scrise de tine mai sus imi aduce aminte de-o intamplare nostima, adevarata, chiar!
    Cica, prin anii '20,in Galati exista un bordel,care de la o vreme incoace nu mai mergea,adica nu mai erau asa multi clienti!Conducerea bordelului,ce se gandi ea, ca sa functioneze bine si sa aiba mai multi clienti?Va vine sa credeti,schimba paturile!!!In loc sa schimbe curvele,ca sa fie lumea multumita ,a schimbat paturile,ca cica alea erau de vina!Trageti voi concluzia, sau concluziile si vedeti ca nici azi ,dupa mai bine de 92 de ani,tot asa merge!Adica, tot pe interese functioneaza societatea , fara principii si onoare nereperata se ghideaza!Q.E.D!!!!
    WEEKEND EXCEPTIONAL,RACOROS SI SA FITI IUBITI..... LA MAXIM!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Curat murdar!Cereti demisia si..ce urmeaza?? Va inscrieti in cursa ??

    P.S. ca sa nu mai ma acuzati ca sunt las si marius buzuc e demn, semnez: Colonel in rezerva L.F.C., membru de sindicat.Pe bune!

    RăspundețiȘtergere
  6. Stati linistit, din 20000 de sindicalisti cati sunt inca pe listele neactualizate, s-o gasi cel putin unul mai bun. Eu nu candidez, nu ma lasa parintii. Nu am spus ca sunteti las, va rog nu imi puneti in gura cuvinte nerostite. Iar cele 3 initiale nu imi spun nimic. Asa ca pentru mine tot un anonim sunteti. Daca vreti sa discutam si altfel, adresa mea de mail va sta la dispozitie in josul paginii. Personal nu agreez impunsaturile fara rost cu atat mai putin in vazul lumii. Daca e ceva din ceea ce am spus aici care doriti sa abordam, va stau la dispozitie.

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.