" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
marți, 26 iunie 2012
Cum se face SCMD de râsul lumii
Mi-au trebuit câteva zile să mă decid dacă să postez acest comentariu sau nu. Pe undeva îmi spuneam că ajunge un par la un car de oale, că o să spună iar unii că am ce am cu Dogaru, că urmăresc interesele nu ştiu cui, că sunt vândut, că lovesc în sindicat. Pe de altă parte sunt convins că omul acesta, dacă nu este pus la punct nu se opreşte, îi dă înainte şi nu te lasă să trăieşti, trebuie să faci sau să spui ca el. Asta o ştiu eu, şi o mai ştiau sindicaliştii. Acum o ştie şi un anumit segment de populaţie care nu are tangenţă cu militarii. Spuneam mai de mult şi mai de multe ori că şi noi şi lumea ne-am cam săturat să vedem aceeaşi faţă sau aceleaşi feţe vorbind în numele SCMD în numele militarilor. De când au început protestele, cu două sau trei excepţii, pe posturile tv au apărut aceiaşi Dogaru şi Pricină, de parcă numai ei sunt sindicalişti, de parcă numai ei sunt militari în rezervă, de parcă numai ei ar şti cu ce se mănâncă drepturile omului. De fapt ei ştiu cam cel mai puţin despre toate astea şi deşi li s-a spus de nenumărate ori să dea voie şi altora să vorbească, ei nu şi nu. Refuzul lor este legat şi de aroganţa specifică celor ajunşi pe poziţii la care nici măcar nu visaseră, dar şi de teama că un altul poate mai priceput decât ei şi chiar mai bun comunicator dar în primul rând în mod cert mult mai aproape de fenomenul militar, ar fi spus ceva ce nu le convine lor, ceva ce nu se înscrie în politica CD, sau că ar fi făcut impresie şi ar fi fost invitat şi altă dată la emisiuni. Aşa că pentru a fi siguri că nu îşi pierd „poziţia” se duc doar ei la emisiunile televizate. Au mai făcut odată greşeala să îl lase pe Abraham şi acesta le-a stricat jucăria recomandând sindicaliştilor să depună documentele necesare recalculării pensiilor, când Dogaru spunea nu. Cine a avut dreptate s-a văzut mai târziu. Abraham a plecat din sindicat pentru că a mirosit cine îl conduce. Au mai plecat şi alţii chiar de pe funcţii de conducere.
Toate aceste lucruri sunt ştiute de cei din interiorul sindicatului, şi fierbeam în suc propriu toţi . Acum din data de 21.06.2012 de la emisiune Sinteza Zilei, ştie mai multă lume. Ceea ce spuneam eu şi alţii vizavi de lipsa de respect, de comunicare, de cenzură, conducere dictatorială, a fost observat şi nu numai observat ci chiar spus pe un post TV foarte urmărit, la o oră de maximă audienţă.
Invitat la emisiunea mai sus amintită, pentru a discuta despre cazul Năstase dar şi cazul coloneilor avansaţi la apelul de bocancilor din civil în locotenent colonel sub fostul ministru Oprea Domnul Dogaru nu a contat decât o repriză în economia jocului, dar „ a alergat pe tot terenul”, ca o muscă fără cap sau mai bine zis ca Vlădoiu şi a reuşit să fie eliminat tot ca Vlădoiu la CM din SUA. Prima parte s-a axat pe Năstase iar domnul Dogaru în stilu-i caracteristic se tot băga în seamă intervenind peste toţi vorbitorii cu comentarii şi intervenţii de cele mai multe ori inutile. Jumătate de emisiune s-a tot băgat aşa până ce Adrian Ursu nu a mai răbdat şi l-a tras puţin de urechi, amintindu-i că atunci când vorbeşte de dictatură vorbeşte de funie şi că ar fi cazul să mai lase şi pe alţii să spună ce au de spus. Se referea oare domnul Ursu doar la seara aceea, la emisiunea aceea sau cumva şi la modul în care Iniţiatorul tratează filialele, sindicaliştii, pe cei care au şi altceva de spus în afară de laude ? După tonul şi replica lui Ursu se pare că e la curent cu viaţa sindicală a Iniţiatorului şi că o dezavuează. Iată intervenţia:
Interesant este că după această urecheală a lui Ursu, domnul Dogaru nu a mai scos un cuvinţel, nu a mai ridicat nici măcar mâna să spună ceva , e adevărat nici nu a mai fost întrebat sau invitat să spună ceva, deşi subiectul din a doua parte a emisiunii era un subiect militar, respectiv obţinerea gradelor preferenţial. Aici, deşi era în sfera militară, Iniţiatorul nu a mai fost întrebat nimic şi nici el nu a intervenit. Ar fi fost însă şi culmea să intervină şi să spună ceva de Turcescu, şi modul în care acesta a fost avansat, când el a ajuns ofiţer pe vremea regimului Ceauşist după acelaşi „ regulament” prin aceeaşi metodă, singura diferenţe fiind aceea că apucase să facă armata , probabil la TR, pentru că armata era obligatorie. Ar fi fost de toată jena să îl auzim înfierând cu mânie proletară, avansările făcute la apelul bocancilor când el însuşi a fost făcut ofiţer la apelul de seară. Pe undeva bine că a fost scos din circuit de Ursu, ne-a scutit de alte comentarii penibile şi de o ruşine şi mai mare. Chiar şi cameramanul a evitat să îl mai prezinte pe cameră doar aşa tangenţial. Ruşinicăăăăăăăăăăă!!!
Pe vremuri,pe când eram copil exista un cântec pe care îl ştiam toţi copii, ceva cu „mame, nu lăsaţi copii să se facă artişti ”. Cântecul a fost preluat de Nicu Alifantis sau poate chiar lansat de el, cine ştie, dar acum ar trebui să se cânte „ mame nu lăsaţi dogarii să se facă sindicalişti, ăştia nu e buni decât să fie dictatori sau comunişti.
În concluzie, parafrazând un vers celebru, spun şi eu, dar nu cu mândrie, ci cu amărăciune: „Astăzi lumea ne cunoaşte … „
Emisiunea integrala aici.
8 comentarii:
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Faceti curatenie ca rade lumea de voi Neacsule! Dogaru devine ciuca batailor.
RăspundețiȘtergereDogaru iara da cu mucii in fasole. Se milogeste sa il bage si pe el cineva in seama si cheama la insurectie daca nu il ii semneaza nimeni prostiile din cap. Dar daca il cheama la negocieri este ok, atunci nu mai are nimic cu ei. Si isi roaga ortacii sa iasa in strada cand vrea el ca asa e bine .
RăspundețiȘtergere"Este motivul pentru care, continuand discutiile in aceeasi tonalitate cu alianta PNL-PC, vrem sa organizam un miting cu participare masiva, de atentionare a domnului Ponta, in fata Guvernului, in ziua de 14 iulie.Daca pana la data de 14 iulie, domnul Victor Ponta, binevoieste sa finalizeze negocierile cu SCMD si CNSC si se angajeaza prin semnatura sa-si asume Contractual Social, actiunea va fi anulata.
Rugam, de asemenea, sa se faca o mobilizare serioasa, pentru ca domnii politicieni sa inteleaga ca victoria in alegeri depinde de votul nostru si de hotararea noastra, nu de susele intraparlamentare.Rugam, de asemenea, sa se faca o mobilizare serioasa, pentru ca domnii politicieni sa inteleaga ca victoria in alegeri depinde de votul nostru si de hotararea noastra, nu de susele intraparlamentare"
’’Adrian Nastase este in spital, proaspat operat, medicii ne vor aburi cat e necesar asupra starii de sanatate si, in final, nu va face nici o ora de puscarie, daramite opt luni din doi ani, pentru ca va veni momentul “Baselu”.
RăspundețiȘtergereCalare pe cal alb, ca Nutu Camataru, profund emotionat, “Baselu” va plange cu ochiul stang, in timp ce il va atinti pe cel opozabil spre cerul dreptatii si-i va acorda GRATIEREA!’’
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
21.06.2012
Dogaru a inceput sa plagieze. Nici macar nu e original ia de ici de colo cate o idee si o posteaza ca fiind personala. Asa a facut si la Sinteza Zilei si a fost redus la tacere. Deci... nu mai dati citate din plagiaturi.
Ștergeremariane pe tine nu am de ce sa ma supar vreodata. dupa cum stii am alte optiuni, idei ganduri dar cu placere ti-am citit scrierile. cu unele am fost deacord, pe altele le-am contrazis, pe unele le-am completat. ma stii (raspuns dat pe alt blog)
RăspundețiȘtergereMariuse, trimite-mi te rog un mail cu nr tau de telefon, vreau sa vorbim ceva
Ștergerepai nu vad o adresa de mail in urma caruia sa te contactez pe nicaieri.
RăspundețiȘtergereEtrecuta in josul paginii, ultimul rand.neacsum2005@yahoo.com
Ștergere