Pe când eram copil, prin clasele primare într-un orăşel de provincie, aveam în clasă un coleg ţigan-pe vremea aia, ei nu ştiau că sunt rromi săracii de ei şi îşi spuneau jignindu-se, autoflagelându-se, țigani- de fapt aveam mai mulţi pentru că şcoala era undeva într-un cartier mai bătut de soare. Băiatul acesta, amărât, nu ca rromii de acuma care sunt aduşi la cerşit în merțane, de câte ori îl întreba cineva cum îl cheamă, nu spunea numele lui de familie, pentru că era un nume oarecare de care nu auzise nimeni, ca şi al meu, ca al tuturor. Băieţii cu nume “ sonore” nici nu erau întrebaţi ai cui sunt, ei erau arăţaţi cu degetul, toată lumea ştia :” uite , ăla e băiatul lui Nisipaşu de la partid” (am dat un nume aşa la întâmplare).Dar –pentru că există peste tot un dar şi orice amărât îşi are salvarea lui, aşa cum orice soldat are în raniţă bastonul de mareşal,- acest coleg al meu avea şi el, ca toţi oamenii,pe cineva, o ruda, o vecină, care era “cineva “ în cartier, pe stradă, printre cunoscuţi şi fusese el învăţat că dacă îl intreabă cineva al cui e, sa pomenească numele acelei personae, ca să ştie cel care îl întreabă, că nu e un fitecine. Aşa că de câte ori era întrebat al cui e , el răspundea mândru, invariabil, cu o privire semeaţă: “ sunt băiatul lui Maria, alu sora, alu Stela de la bancă”. Pe vremea aia nu îmi băteam capul să descifrez toată explicaţia lui, eu îl ştiam, îi cunoşteam numele de familie şi nu mă interesa nici că pe mama lui o cheamă Maria şi are o soră care lucreză la bancă, nici de ce răspundea el aşa. Probabil Stela era femeie de serviciu, dar lucra la bancă şi aşa ceva nu trebuia ratat, dădea bine în CV, chiar dacă pe atunci nu ştia nimeni de CV cum nu ştia nici de rromi.Ce mai tura – vura, colegul meu îşi învăţase lecţia şi se prezenta cu formula respectivă convins fiind că produce efect.
Nu mi-aş fi amintit de colegul acela dacă nu apărea recent pe blogul sindicatului SCMD un mic anunţ al doamnei Caloianu, şefă de department, anunţ care ne înştiinţează cu aceeaşi mândrie ca şi a băiatului lui Maria că :
” Consilierul propus de către SCMD la Ministerul Apărării Natțonale, d-na Simona Luminița Sîrbu, a fost numită președinte al Comisiei pentru elaborarea actelor normative care să reglementeze reconstrucția sistemului de pensii militare ocupaționale”
Pe pagina principală, în titlul care dă linkul către pagina doamnei Caloianu se nuanţează:
” Consilierul promovat (si cu ajutorul SCMD) la Ministerul Apararii Nationale, d-na Simona Luminita Sirbu a fost numita presedinte al Comisiei pentru elaborarea actelor normative care sa reglementeze reconstructia sistemului de pensii militare ocupationale”
Deci acuma nu mai avem de a face cu cineva propus de noi ci de “şi cu ajutorul” iar dacă sapi mai mult afli că de fapt legătura dintre doamna Sîrbu Luminiţa şi sindicat o reprezintă faptul că avocat fiind în Constanţa, a avut printre clienţi şi pensionari sindicalişti care au dat statul în judecată pe legea pensiilor. Acuma nu ar fi exclus ca să găsim printre vecinii , rudele sau cunoştinţele doamnei consilier şi militari ceea ce deja o face rudă, cu CD, dar asta nu cred eu că este un motiv de mândrie. Dacă o ţinem în ritmul ăsta o să ne trezim că orice cetăţean care ajunge o persoană importantă şi a trecut prin faţa sediului din Poligrafiei, per pedes sau cu maşina, sau chiar a zburat cu avionul, pe deasupra SCMD sau a unui membru de sindicat, nu ar fi ajuns dacă nu efectua plimbarea sau zborul respectiv.
O să spuneţi că sunt răutăcios, că fac din ţânţar adversar că nu mai ştiu de glumă, sau că exagerez, dar dacă privim şi anunţurile date de Măria Sa Iniţiatorul cu ocazia numirii ministrului Dobriţoiu şi a guvernului vedem că nimic nu e întâmplător:
“14.05.2012
In atentia presedintilor BO ale filialelor SCMD
Doamnelor si domnilor colegi,
Va rog sa aveti in atentie urmatoarele aspecte:
1.CD are o relatie directa cu noul Premier si cu 5 dintre membrii Guvernului”
Reamintesc de asemenea bucuria cu care Iniţiatorul ne anunţa că “prietenul său”, Dobriţoiu a fost numit ministrul Apărării.
Nu intru mai adânc în declaraţii şi comunicate ca să nu aduc prea mult ridicol la suprafaţă.
Nici nu mai comentez prea mult, pentru că nu prea ai ce să mai comentezi. Încercarea de a ieşi în faţă ca negul pe nasul babei, este prea străvezie. Este o încercare de a sugera faptul că nimic nu se mişcă în guvern şi Ministerul Apărării fără ştiinţa sau aprobarea INIŢIATORULUI şi această sugestie nu face bine nici ministrului nici ministerului. Fanfaronii din CD oare ştiu asta ?
Închei punându-mi retoric întrebarea ce o fi ajuns “Băiatul lui Maria, alu sora , alu Stela de la bancă ?“. Oare nu o fi ajuns cumva şi el şef de sindicat ? Avea toate şansele cu relaţiile lui.

Marine, îmi place cum scrii şi, de cele mai multe ori, sunt de acord cu ceea ce spui. Îţi mulţumesc pentru hazul pe care mi-l provoci, de multe ori. Îmi permit să-ţi dau şi un sfat, dacă nu-i cu supărare: Fii un pic mai scurt, şi te voi citi de la cap, la coadă!:) Nu la postarea asta mă refer, ci aşa, în general...
RăspundețiȘtergereMultumesc. Nu esti primul care imi spune sa fiu mai scurt. Ce sa fac , cand ma aopuc de scris, nu ma mai pot opri, in plus, unele articole avand in vedere caracterul critic cer documentarie, argumente. Am sa incerc sa fiu cat mai scurt.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereCa sa vedeti <> di Dogaru cititi pe pagina filialei Suceava comunicatul SCMD catre CNSC.INITIATORUL trece la amenintari dandu-si arama pe fata.Acum vedem ce are in plan dl DOGARU si gasca sa daca CEI TREI nu il baga in seama pana pe 12 IUNIE si nu semneaza CONTRACTO SOCIAL[GASELNITA LOR}-un MARE fas.Astia nu fac nimic concret au lasat totul in seama filialelor si papa banii la greu.E timpul sa le cerem socoteala.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAvem un nou dusman ! Platiti-va cotizatia si tineti aproape !
RăspundețiȘtergerevineri, 8 iunie 2012
"Luptam acum si cu CEDO.Pentru inceput!!!
Toti membri de sindicat(MApN,MAI,SIE,STS) din zona Transilvaniei(STRAVECHI PAMANT ROMANESC)care sunt implicati IN PROCESUL inaintat la CEDO de Filiala CLUJ a SCMDRR in IANUARIE 2011,sunt rugati sa trimita pana in 20.06.2012 copie dupa ultima din cele 6-7-8 decizii de pensionarre si dupa talonul de pensie din IUNIE 2012,pentru completarea actelor existente la aceasta structura europeana,aservita finantistilor si miliardarilor de carton din UE."
Vicepresedintele Filialei Cluj a SCMDRR
Col(rz) Sorin Berariu
Domnul „col.(rez.) Dogaru” a citit ce scrie pe blogul lui ?
RăspundețiȘtergere"Din perlele rezerviştilor "Dorel"
Rezerviştii "Dorel" sunt foşti militari (unii cu adevarat "de cariera", altii care cred doar ei despre ei ca au fost "de cariera") şi care indiferent ca aparţin SCMD sau nu, prin diverse "emanaţii" în spaţiul virtual, public şi in media, lovesc nu numai în ei inşişi, ci în imaginea şi interesele întregului corp al armatei.
Cele mai frecvente perle pe care rezerviştii Dorel le propagă, sunt:
"Sunt colonel in rezerva, Bula Dorel." Nu conteaza ce emana mai departe, gafa a fost comisa înca din prezentare. Dorel habar nu are ca nu mai e colonel şi dacă insistă că e totuşi aşa, nu poate demonstra şi nu are cum să demonstreze, întrucât ar trebui să demonstreze că deţine ceva ce are valoare, iar în cazul său, gradul la care face referire are valoarea financiară zero, deci nu există....."
CURTEA DE ARGES - FILIALA SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, IN REZERVA SI RETRAGERE
miercuri, 6 iunie 2012
Da, dar pe langa perlele gen Dogaru si ministrii, Balan si demiterea sefului ANCMRR sau Caloianu si Consilierul prezidential, micicile scapari cu ”sunt colonel in rezervă” sunt apă de ploaie. Adevăratele perle, naturale, nu de cultura, apar numai in capetele Iluminaților Initiatori. De,nu orice baiat este baiatul lu Maria,a lu sora a lu Stela dela banca.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereDaca mai folosesti termenii cu care vorbesti cu mama dumitale, iti sterg comentariile. Daca parintii iti dau voie sa vorbesti asa in casa la ei,e treaba lor la mine pe blog eu nu permit. Poti fi de acord sau nu cu ce spun eu,dar fa-o in termeni civilizati nu de biciuscar.
ȘtergereRaspuns ,,telectualului,, nervos cel cu labageala.Bibilica nu te duce pe tine ,ca prea il pupi in dos pe INITIATOR,si nu vezi mai departe de ce iti spune GURU.Cam tot ce spunea NEACSU a inceput sa se adevereasca....si inca nu e tot.Se pare ca esti unul din gasca sau esti dus cu pluta si nu intelegi nimic.Coborati pe PAMANT fratilor si nu va mai lasati prostiti de fostii activisti.Cat priveste limbajul unora...fara comentarii,atata pot atata fac.
RăspundețiȘtergereIncearca te rog eviti termenii necorespunzatori , chiar daca au fost folositi de altul .
ȘtergereLa cat era de orientat,mai mult ca sigur ca "Baiatul lui Maria,alu sora,alu Stela de la banca"a ajuns mult mai sus decat un lider SCMDRR. Sunt total de acord,cu regulile impuse pentru comentarii.
RăspundețiȘtergeremi-as dori asemenea reguli si la alte bloguri."Nu spui cari ca mi-i rusinii"
RăspundețiȘtergereUnii vor rating. Ca si OTV-ul.Altii vor circ. Ca peste tot in Romania. Eu cer decat bun simt. Din ce in ce mai rar de gasit pe plaiurile nastre.
ȘtergereNu va cunosc personal, v-am descoperit prin gandurile, analizele si postarile de pe blog. Nu va cer sa fiti mai scurt, nu va solicit sa fiti mai amplu, sunt convins ca puteti fi bine informat, echidistant, echilibrat si vertical pentru a oferi o analiza corecta a trecutului si o perspectiva corecta asupra viitorului. Multumesc!
RăspundețiȘtergereAm inteles. Sper sa nu va dezamagesc!
Ștergere