marți, 29 noiembrie 2011

PROSTOVANUL, CHIORUL ŞI BULDOGUL

Speranţe. Speranţe, vise, planuri, conspiraţii, altercaţii, aberaţii.

Blaga a ajuns mare şef de trib la Senat.
Prilej de bucurie, culmea şi pentru pedelei şi pentru pesedei. Pedeleii se bucură – şi pe bună dreptate- toti, pentru că au reuşit să câştige şi a doua putere în stat. Şi unii din ei se mai bucură - prematur- şi că cel care a obţinut funcţia este Buldogul, cunoscut ca om cu forţă în partid, dar mai ales, opozant al lui Băse, cel care rupe tot în ultimul timp şi din stânga şi din dreapta, de ai zice că i-a luat Dumnezeu minţile sau averile. Bineînţeles că Buldogul nu îi simpatizează pe Chior,iar atracţia este reciprocă, dar dacă a fost acceptat de Semafor ca un eventual succesor al său în caz de doamne fereşte, cine crede că Zeus a spus OK până nu şi-a luat măsurile de rigoare, îl confundă cu Ponta. Numai Prostovanul ( postul de prostănac e ocupat aşa că a mai rămas prostovanul ) a fost în stare să semneze şi să forţeze demiterea lui Geoană fără să se asigure, dar Băsescu îşi calculează bine paşii nu intră în aceeaşi categorie. Spuneam că Băse nu şi-a dat acordul până să se asigure. Campania din vară, cea cu vămile de pe partea de Est a fost în mod clar o campanie anti Blaga cu două scopuri bine urmărite: preluarea finanţelor care mergeau spre aripa rebelă a PDL şi slăbirea puterii şi influenţei lui Blaga. Punct ochit, punct lovit!

Boc şi toţi membrii PDL se simt strangulaţi de Băsescu, nici la WC nu mai merg fără să se uite în stânga şi în dreapta, la telefon vorbesc numai cifrat chiar şi cu familia, de băut beau pe sub pătură ca pe vremuri în Rusia. Aşa nu se mai poate, simt peste tot Ochiul lui Băsescu. Şi după ce au reuşit o victorie de palmares , îndepărtându-l pe Lăzăroiu au zis că e bine să încerce şi o a doua lovitură mascată şi să propună la şefia senatului un opozant al cotroceanului, dându-i de ales între Blaga şi UDMR, ba mai mult, laându-l să se descurce cu cei doi. Şi Băse s-a descurcat. Pe Blaga l-a chemat la el şi i-a pus pe masă – probabil, nu am fost acolo, bănuiesc doar- declaraţiile unora din vameşii verificaţi şi strânşi cu uşa, de pe filiera moldoveană. Suficient ca Blaga să nu-ş mai arate dantura.

Celorlalţi, colegilor de la UDMR care îl tot şantajează de ani de zile, le-a aruncat un alt os, iar ei l-au luat cu plăcere, conform principiului “ de la omu al dracu, ia ce îţi dă că altceva nu vezi “ şi uite aşa a ieşit Băse cu faţa curată. SGG nu este un os mic , dar nici prea mare, iar Băse are om infiltrate şi acolo care să poată verifica şi dirija totul. În plus, este doamna aceea care tot apare pe la emisiuni, cea care s-a făcut preş în faţa unei anumite europarlamentare explicând ce greu este să fii fată de preţedinte. Doamna este cea care conduce în fapt secretariatul guvernului inclusiv pe Boc, aşa că UDMR-ul va fi cu munca, nu cu trasul sforilor. Bine, acuma şi pentru ei este mai bine, căci au acces la toate documentele guvernului, mai pot schimba “o virgule” mai ales che domnul Hunor ne-a asigurat che cel propusă ştie romaneşti de două ori mai bine ca orice română.

Pesedeii se bucură mânzeşte, aşa e ordin de la Ponta, să se bucure, să sărbătorească plecarea lui Geoană ca pe o mare victorie împotriva PDL deci dacă e ordin, cu plăcere. Şi asta, numai ca să nu se prindă duşmanii că Ponta îşi muşcă pumnii vâzând ce prost a fost când a crezut că îi va râmîne şefia Senatului. Dar acuma ce să mai zică, a pus placa a dat drumul la patefon şi acuma nu se aude decât melodia

“ este mai bine aşa, Geoană ne-a făcut numai deservicii, uitaţi ce spune acuma despre noi, a fost întotdeauna un trădător, mai bine cu Blaga decât cu el şi aşa funcţia nu înseamnă mare lucru, dar am scăpat de un duşman.“ Deşi toată lumea ştie că nu e aşa, toţi se fac că se bucură, inclusiv colegii din USL. Ce îţi e şi cu politica asta, urâte lucruri te pune să faci.

Şi uite aşa, domnul Ponta a reuşit ca dintr-o lovitură să facă toată lumea fericită să împace toate partidele. Eu propun să i se dea premiul Nobel măcar pentru pace. Ponta, omul care a aprins speranţa în sufletul tuturor parlamentarilor. Nu mai contează că speranţa asta pâlpâie şi arde pe cenuşa PSD şi pe tăciunii USL. E pace sub măslini, parlamentul a fost deblocat şi mă întreb dacă nu cumva Ponta i-a îndeplinit visul cel mai mare lui Băsescu. Cu voie sau fără voie. Uite aşa a scăpat Băse şi de pretenţiile Buldogului şi de ghionturile UDMR. Acuma poate să pregătească în linişte alegerile din 2012. Are toate pârghiile la dispoziţie. Acuma poate să îl demită şi pe Boc. Dacă până acuma se temea de o eventuală răscoală, ca în cazul lui Lăzăroiu pe care îl vizase ca pe eventual înlocuitor al lui Boc, plan dejucat de Boc cu ajutorul aripii Blaga, acuma poate să îl debarce liniştit, aripa Blaga a primit osul, nu mai poate emite pretenţii, deci e drumul liber pentru favoritul lui Băsescu.În viitorul nu prea îndepărtat vor mai ieşi la iveală nişte stenograme care vor cuprinde numele lui Boc. Nu ştiu dacă toate astea au fost planificate de Băse, dar au ieşit cum nu se poate mai bine pentru el. Cred că în curând Ponta va fi decorat de Băsescu. Poate chiar pe 1 Decembrie, cine ştie. Există voci care spun însă că nu ar fi exclus ca Blaga să fie coloana a 5-a sau Calul Troian care va duce la suspendarea lui Băsescu. Speranţe, vise .. planuri. Pe Dâmboviţa astfel de planuri nu se execută fără sprijinul serviciilor, ca şi în cazul 89. S-au săturat serviciile de matelot ?

26 de comentarii:

  1. cu lazaroiu a fost blat. atentie putin la gruparea lui tismaneanu. blaga...., daca basescu nu-si dadea ok nu pupa functia asta. roncea are o presimtire interesanta. blaga va fi viitorul presedinte al romaniei. ramane de vazut daca va fi interimar sau cu mandat de 4-5 ani, ca dracu stie cand va aparea noua constitutie

    RăspundețiȘtergere
  2. vad ca multi il confunda pe boc, un mare yes man, dar nu-i asa. atentie la oamenii care par slabi de inger. noi romanii avem o vorba : '' mutu f... pamantul''

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa a, spus si eu Mariuse. Blaga face jocul lui Basescu. Santajat si aburit , crede ca Basescu isi va tine promisiunea. A uitat de Stolo. De asta spuneam insa ca fiecare crede ca l-a pacalit pe celalalt. Dar deocamdata marinarul are toate atuurile. Sa vedem cum va muta Blaga in continuare.I-a venit putin apa la moara , dar izvorul vine de la Base.

    RăspundețiȘtergere
  4. TOP GUN
    Pai si dvs .dati cu copy paste si tot timpul aveti zile nefaste....Era blonda,chiorul si piticul,deci mai va inspirati si dvs din teatru si folclorul mioritic1!!!!!Hai ,sa lasam ironia si eufemismul la o parte si sa va explic cam cum e cu copy paste-ul asta:::Asadar eu am postat commentul si fix peste 5 -10 minute Vasilica,a postat altceva!!!Gasind,acelasi subiect la Biliuta,hop si eu,eram la subiect????,eram!!!!Eu zic ca copy paste asta al dvs,are ceva acuzator,de parca nu stiu ce crima facui??????Zau,Peter Pan,eu chiar te apreciez sincer,suferi tu de mania persecutiei si de sefie,dar cu lipsa cu tot zic ca-i ok,adica esti pe drumul cel bun!!!!!Expozeul tau e apoplectic si eclectic,asa de 'turbat' nitel cititorii aia fideli si de scos din papuci sau escarpeni,ori pe d-na Dogaru ,ori pe iubitul ei sotior!!!!!HI,HI,HA ,HA!!!!!!!!!!!!!
    Zau,Peter Pan,d-na Neacsu,stie ce stie,nu ptr.haina militara a facut pasiune ci chiar ptr domnia voastra!!!!!Imi placeti,sunteti cam incisiv,dar se schimba situatia ptr.cei care va cunosc!!!!Vreti sa pareti un balaur cu 7 capete,dar sunteti un dragalas ,pe bune!!!!!!
    O SEARA EXCEPTIONALA SI SA FITI IUBIT SI DE PRIETENI SI DE DUSMANI!!!!!
    P.S.Sper sa avem o relatie virtuala buna si mai ales civilizata,mai ales ca vin si sarbatorile,nu-i asa cica trebuie sa ne iubim si mai ales sa ne toleram!!!!!!!Ce spuneti,sunteti de acord?????

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună seara!

    Am o întrebare și o mare nedumerire- pe blogul @biliuță, aluzia „copy-paste„ mă vizează?
    La ce vă referiți?

    Dacă este vorba despre mine, v-aș ruga să-mi răspundeți acolo.
    Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  6. Top Gun
    Ai sesizat bine , la tine ma refeream. Nu cu rautate, era doar o sarja am profitat de inspiratie. Personal nu agreez, mutarea postarilor depe un blog pe altul, dar nu o consider un pacat prea mare, in definitiv, dupa cum spuneam uneori inspiratia ne creaza sincope, sau .. se mai intampla cum spui si sa gasesti doua subiecte la care se potriveste comentariul. Ce cred eu despre copy paste este una, iar ce cred despre ceea ce scrie acolo este alta. Nu vad de ce ne-am dusmani, eu nu am criticat persoana , am spus doar ca nu prea agreez sistemul. In ceea ce o priveste dpe doamna Dogaru, nu inteleg aluzia, nu m/a preocupat niciodata persoana , nici macar ca sotie a domnului Dogaru, asa ca aluzia dumitale nu isi are rostul.
    Dar sunt de acord cu SARBATORI FERICITE !

    RăspundețiȘtergere
  7. of topic : inca nu am trimis mail catre redactie. astept sa mai adum ceva materiale pe blog. intr-o saptamana doua voi lua legatura cu cei de acolo (sa am si eu cu ce ma prezenta, asa-i frumos)

    RăspundețiȘtergere
  8. TOP GUN
    Stimate PETER PAN(da,da,domnia voastra,mie asa-mi place sa va alint)
    Daca o sa fiti mai atent, si o sa aveti putintica rabdare sa cititi,sesizati ca era o figura de stil,chestia cu scos din 'escarpeni',se potriveste la doamne,escarpenul,e un fel de pantof ptr.domnite,si banuiam ca citeste si d-na Dogaru site-ul dvs,daramite sotul!!!!! Stilul meu e mai traznit si aiuristic,nu toti il gusta,daca ne mai raspundem virtual ,sper sa va obisnuiti si cu stilul si cu 'pistilul',n-am gasit alta rima,asa sa mai descretim un pic atmosfera!!!!!!!
    O ZI EXCEPTIONALA SI SA FITI IUBITI !!!!!!
    P.S.Poate schimbati un pic fontul blogului,ca negru e prea funebru!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Top Gun
    De gustibus. Eu nu m-am legat de escarpenii , stilul si pistilul dumitale, asa ca nu te legea de culorile, telefoanele sau halatele mele.
    In rest poti sa balmajesti ce doresti, atata vreme cat nu jignesti pe nimeni. In ceea ce priveste cititul, stai linistit, nici doamna nici domnul nu citesc bloguri pe internet. Exista persoane specilaizate care ii inainteaza revista presei editie printata zilnic domnului Dogaru, pentru ca domnia sa nu prea le are cu tehnica moderna .

    RăspundețiȘtergere
  10. Marius.
    Nu e nevoie sa trimiti mai multe materiale. Nu face nimeni colectie. Trimite articolele cate unul, pe masura ce le scrii, cat sunt de actualitate, pentru ca nu se publica carti acolo, ci doar articole. Trimite, nu mai sta .

    RăspundețiȘtergere
  11. TOP GUN
    PETER PAN,
    Hai sa facem pace,nu m-am legat de nimic ,credeam ca sunteti receptiv la niste sugestii, sfaturi....,ma gandeam ca mai inviorati un pic atmosfera.Cat despre jigniri,nu cred ca-i cazul meu ,eu nu am jignit pe nimeni ,ca-mi place sa-mi tratez interlocutorul cu respect!!!!! Suntem totusi oameni,avem discernamant si cred eu ca si toleranta fata de aproapele nostru!!!!! In rest,sinceritatea mea e cam incisiva,ce sa-i faci zodia e divina,de vina......Si consoarta-mi reproseaza uneori,dar asta e, s-a pricopsit cu mine,cu mine ramane,daca face un pas gresit,l-am lichidat,am glumit!!!!!!!
    O ZI EXCEPTIONALA STIMATE DOMN!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Top Gun,
    Nu m-a deranjat sugestia, dar mie imi place cum arata blogul deocamdata exceptand un obsedat, nu mi-a spus nimeni ca nu e multumit de el, asa ca .. voi contiuna cu el. Pana una alta, uite tocmai am batut 50000 de vizualizari in un an si 3 luni, nu stiu daca e mult sau putin, mie mi se pare ok, asa ca merg mai departe.

    RăspundețiȘtergere
  13. TOP GUN
    La cat mai multe vizualizari,la cat mai multa inspiratie,cu cat mai putina transpiratie!!!!!!!Felicitari, ca sincer meritati!!!!!! Imi place lupul dvs.,foto de pe facebook!!!!!Mi-am dorit si eu un Husky,lup sau Saint Bernard,dar cum nu locuiesc la curte,nu chinui animalul la bloc . Toate cele bune,stimate domn!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  14. To Gun
    Cand te muti la casa, anunta-ma sa iti dau un pui de lup.Cadou.

    RăspundețiȘtergere
  15. TOP GUN
    Peter Pan,
    Multumesc ptr.generozitate, stimate domn,sincer, eu imi doresc cam multe,dar slabe sanse sa avem o casuta,o viluta.Sunteti printre fericitii alesi de soarta ,ca locuiti la casa,fara vecinii de la bloc!!!! Va invidiez,am glumit,inca o data multumesc mult de tot!!!!!Poate in alta viata,voi avea tot ce-mi doresc!!!!! daca acum am sanatate ,sper sa ajung sa-mi vad fata realizata si pe picioarele ei,independenta si sanatoasa!!!!!!
    Inca o data multumesc ,ptr.bunele dvs. intentii!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  16. Top Gun
    Nimenii nu le are pe toate. Dar daca ai sanatate, fii fericit. Esti bogat. Eu nu pot spune acelasi lucru, dar multumesc Domnului, ma misc , mananc, respir nu sunt invalid, nu sunt orb, nu am nevoie de ajutor sa fac ceea ce trebuie in casa , deci am mai mult decat multi altii.Multumesc Domnului pentru fiecare rasarit de soare si nu ma plang. pamantul pe care l-am luat si pe care il folosesc ca gradina , unde am si cainii, il am de cand am iesit la pensie cu banii din ordonanta. Nu e cine stie ce, dar am unde sa stau vara, sa intorc pamantul si sa mananc o rosie sanatoasa.Donna si Tano, cainii mei lupi sunt cei care imi pazesc locul cand eu nu sunt acolo. Dar daca nu iti poti permite un pui de la ei, poate vorbesc cu Nerro, cel de pe blogul lui Hari, sa iti dea un pui de-al lui, cand va avea fericirea sa prinda pe cineva la gura pantalonilor lui. El e caine de apartament si .. cred ca iti poti lua unul, daca iti plac aceste minunati prieteni ai nostri .

    RăspundețiȘtergere
  17. TOP GUN
    Peter Pan,
    Imi plac cainii, in special rasele de care v-am vorbit!!!Nu as chinui un animal intr-un apartament de bloc!!!!Va multumesc inca o data ptr.generozitatea dvs.V-am vazut cam trist in poza postata pe Facebook,dar bine ca sunteti sanatos ,atat cat sa va puteti descurca singur!!!!Poate ar trebui sa va iubiti si sa va ingrijiti mai mult,aveti grija de dvs.ca sa fiti alaturi de cei care va iubesc cel mai mult!!!!Cat despre faptul ca sunt 'bogat' si eu am cam 'trisat' cu sanatatea,deocamdata sunt ok,ma rog la bunul Dumnezeu sa apuc sa-mi vad fata la casa ei,sa fie fericita,iubita si pe picioarele ei!!!!!!!!Haideti,capul sus,aveti grija de dvs.si Doamne ajuta!!!!! O SEARA BUNA SI AVETI GRIJA DE DVS!!!!!
    MAI VORBIM!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  18. Mai, nu va mai aburiti si certati intre voi. Serviciile lucreaza pentru noi. Noi dormim in pace.
    Ieri pe posturi de radio si pe o televiziune era luata in raspar tagma pensionarilor militari. isi bateau joc de noi si radeau cum de un om de 43 de ani poate avea vechime 45 de ani. Dobitocii cred ca un pilot de supersonice sau un scafandru militar sau un cercetas este totuna cu un rahat de prezentator RdTV.
    Si totusi atacurile erau prea concentrate ca sa nu ma gandesc cine i/a pus si in ce scop ?
    In rest numai de bine. Mai are cineva ceva unsoare pentru sina lunetei ca am ramas fara ?

    RăspundețiȘtergere
  19. Micutule,
    Cine a deschis subiectul este clar . De ce , este si mai clar. Partea proasta este ca uite , se duc la contracarareare aceeasi oameni, care in loc sa ne faca servicii ne fac deservicii . Dogaru si Pricina vor fi iarasi pe platoruri sa se si sa ne faca de ras. Iara va pune placa cu specialistii, cu dosarele castigate in instanta si cu initiativa civica. In rest, nimic concret, nimic decent. Nu a realizat nici pana acuma ca nu poate iesi in fata natiunii sa reprezinte armata pentru ca el NU ESTE MILITAR SI CINE IL VEDE PE EL PE POST VORBIND IN NUMELE MILITARILOR, NE VEDE PE TOTI LA FEL.

    RăspundețiȘtergere
  20. Top GUN
    Buna dimineata tuturor si LA MULTI ANI ROMANIA,ORIUNDE TE-AI AFLA!!!!!!!!!
    Asadar,daca e ziua noastra si avem liber de la oranduire,am zis sa mai ne descretim un pic fruntile,bun prilej sa mai activam serotonina si toti hormonii fericirii!!!!!!Peter Pan,nu intamplator te-am intrebat daca cei ca Dogaru,Pricina,Oprea si altii care ar trebui sa aplece urechea la doleantele noastre,ale voastre militarilor,iti citesc blogul,sau macar pe al lui Vasilica!!!!!Tu singur mi-ai spus ca nici d-na ,nici d-l Dogaru,citesc presa ,ai spus ca internetul li se pare prea complicat,tehnica moderna ne omoara pe toti,sau macar pe unii dintre noi!!!!
    Asadar,Peter Pan,merita tot zbuciumul asta,stresul,timpul pierdut ca cine trebuie sa va citeasca blogurile nu o fac,prefera presa scrisa pe suport de hartie!!!!!!!
    Voi stiati nu-i asa, ca in spatele oricarui barbat puternic, sta o femeie desteapta!!!!!!!!Pai,dragii mei ,cin'sa fie????? N-ati ghicit?????D-na general de brigada,sefa Dir.fin -contab Maria Lupu!!!!!!!!De altfel,Stelica al nostru e convins ca Madame Coc,asta Lupu,cum ajunge la SMG,pac,cu degetul pe tasta si pac il citeste pe Stelica!!!!!Stelica,asculta-ma pe mine,cred ca madame 'coc' are o mare oglinda in birou si se tot intreaba retoric cred!!!!!?????::::
    Sunt cea mai frumoasa din tara????,cea mai desteapta????Si am in subordine si masculii ?????Daca oglinda nu-i raspunde afirmativ ,banuiesc ca are pistolul si lichidarea-i gata!!!!!Stelica,dupa ce se intreaba retoric,trece la make-up,rimel,ruj,blush,dupa care bea cafeluta,fumeaza si dupa aia daca vrea sa se amuze poate-l citeste pe Stelica si -al lui blog!!!!!Stelica,iata cum trebuie cucerita reduta,adica pe madame coc!!!!Ii trimiti o depesa la SMG,cum ca vrei sa-i fii hair-stylist-ul personal!!!!!O aburesti,ca daca vrea 'succesuri' multe ,trebuie sa-si schimbe look-ul,musai sa te aiba pe tine,si consilier si hair -stylist,ii pui tu parul si mintea pe bigudiuri,o mai hipnotizezi nitel si gata v-ati scos,pensii babane,pupicuri o mie,Stelica,ptr.orice eventualitate sa ai durexul si viagra,zai sacrifica-te tu ptr.breasla,hai nu fii rau.......Acum stiu,am facut conexiunile de rigoare si am ghicit cine-i brunetica focoasa din amintitele tale tinereti!!!!!Bingo,madame coc Lupu!!!!!!Asa-i c- am ghicit!!!!! ??????Smecherule,te astepta sub dus cu sapun Rexona Fa si tu miroseai a CHEIA,minunat,de-aia nu-ti mareste pensia ca i-ai dat cu flit,alta a fost aleasa!!!!!Da,da si te mai intrebi DE CE???????
    Stelica,a fost doar o gluma nevinovata,daca tot trebuie sa radem azi,amuza-te si tu si mai ales ia in calcul varianta LADY POWER,banuiesc ca-i mai cu quelche chose,decat nutisor,e mai desteapta si are o 'facultate pe bune'facuta hat ,cu mult inaintea lui nutisor,ca are lacune si mai confunda una cu alta,bine ca nu confunda daravela lui Cocos cu te miri ce dracie!!!!!!Best regards,cum ar zice Shakespeare,daca ar fi contemporan cu noi!!!!!!
    P.S. Felicitari,Peter Pan ptr.metamorfozarea hartii noastre din stanga blogului tau!!!!!
    Sa ai grija de tine ,si voi de voi!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  21. La multi ani Incertitudini!
    La multi ani Top Gun. Ce nu inrteleg eu este de ce trebuie sa iti lasi aici mesajele catre Stelica, daca are blogul sau. Daca el te-ar fi apelat aici intelegeam , dar cum mesajul tau nu este in scopul descretirii fruntilor, ci doar o intepatura fara rost , nu pot sa te felicit si eu.

    RăspundețiȘtergere
  22. 1. Cred ca debarcarea prostanacului a fost o lovitura dura pentru chior si gasca lui de patrupede. De altfel, decat cu unul cu fundul in doua luntri, mai bine cu unul mai putin. Cel putin stii pe cine te bazezi.
    2. Ponta si-a jucat cartea corect. Buldogul poate fi mai folositor PSD-ului decat prostanacul.
    3. In situatia in care base nu va fi suspendat nu-i nici un gheseft functia buldogului. Oricum portocalii trec ce vor prin Parlament deoarece au majoritatea. Deci unde ar fi fost utilitatea prostovanului pentru PSD? La fel ca si gradul trecut pe mandatul pensionarului militar, adica efectul unei lumanari la capul unui mort - lumineaza dar nu desteapta.
    4. In situatia in care base va fi suspendat categoric nu ar mai avea sansa de a scapa de mania populatiei. Dar cum poate fi suspendat base? Numai si numai daca se creeaza o majoritate, alta decat este acum, in parlament. Si ce inseamna asta? Ca vor trebui sa voteze pentru suspendare si pedelei, si uneperei, si unguri, si minoritati - mircovici nu, pentru ca asta si-a tradat si colegii care l-au votat. Si care vor fi aceia? Cei ce au motive foarte serioase. OK. Si atunci ajunge buldogul presedinte interimar. Si ce va putea face? Sa se conformeze noii majoritati create, altcumva... Sa nu ziceti ca nu v-am spus!
    PS - prostanacul isi face partid in bostanariile de la Dabuleni - Partidul Bostanacilor.
    PPS - LA MULTI ANI, ROMANIA! LA MULTI ANI, CEI CE VA CREDETI SI VA SIMTITI ROMANI! NU UITATI, ACUM 93 DE ANI S-A MURIT PENTRU CA NOI SA FIM CEEA CE (INCA) MAI SUNTEM ASTAZI.
    Observatorul ( nu militar )

    RăspundețiȘtergere
  23. La multi ani Observatorul (si cel militar, chiar daca acuma pupa niste tradatori)!
    Tot nu m-ai lamurit care este castigul debarcarii lui Geoana. Nu ca i-as purta de grija, dar asa, de amorul artei. De ce e mai bine cu Blaga decat cu Geoana, asta nu am sa inteleg. Pentru ca Geoana este un rebel in cadrul USL si asta este imoral ? Asta poate as intelege . Dar si Blaga este tot un rebel, dar in cadrul PDL. Si atunci ce a castigat USL ? A DAT JOS UN COLEG CARE ERA BANUIT CA ESTE DE PARTEA DUSMANULUI PENTRU A FI INLOCUIT CU UN DUSMAN CARE ESTE BANUIT CA AR FI IMPOTRIVA DUSMANULUI. PROASTA SOCOTEALA, PROASTA AFACERE, STANGACE EXPLICATIE. Seamana mai mult a cusatura iar culoarea atei este alba. DE CE ESTE GREU SA SE SPUNA CA A FOST O MUTARE GRESITA CARE A MERS PE UN CALCUL GRESIT ?Uite ca Iliescu a avut curajul sa spuna ca a fost un calcul gresit. Ponta de ce se cramponeaza sa spuna ca e mai bine asa ? Ii cade nasul daca spune ca a gresit?
    Dar cu sigla USL inregistrata de o persoana privata cum e ? Si acolo e mai bine asa, decat sa fi fost inregistrata de USL ? CE GREU RECUNOSC UNII OAMENI CA AU GRESIT. UNII NU RECUNOSC NICIODATA , DAR NU-I NIMIC SUNT DESTUI FRAIERI SA II CREADA PE CUVANT ORICE AR SPUNE.

    RăspundețiȘtergere
  24. TOP GUN
    Peter Pan,
    Iti raspund azi,sper ca nu-i prea tarziu,dar ieri ne-am cam facut de cap,asa ca........mai bine mai tarziu ,decat niciodata!!!!!!Asadar,Stelica,se incapataneaza sa recunoasca,si eu ma incapatanez sa-l cred!!!!!!Eu nu astept nici felicitari ,nici altceva de la nimeni!!!!!Ce sa-i faci, daca suntem incapatanati amandoi,pe langa el,eu sunt mic copil!!!!! Sper sa fii multumit si cred ca si Stelica in infinita lui bunatate si intelepciune nu este suparat pe mine,eu il simpatizez,chiar daca ne-am mai contrat noi!!!!!Diferenta de varsta si mentalitate,ce sa-i faci?????
    UN WEEKEND EXCELENT SI AVETI GRIJA DE VOI!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  25. @Neacsu Nu ma intetreseaza problemele de culise cu sigle si alte chestii dar e bine sa fie stiute. prostanacul era si tradator, sa nu uitam cum au trecut oarecare legi. Ca Ponta a luat o teapa, mizand pe o hotarare a cc iar este adevarat. Ma indoiesc ca toata gasca aia de juristi ai PSD sunt o adunatura de prosti, dimpotriva, cred ca sunt valorosi. Cred, totusi, ca in cadrul analizei situatiei, cum se spunea in vremurile trecute in armata adevarata, s-a luat in calcul si aceasta posibilitate. Ce n-au luat ei in considerare este ca LEGILE SUNT FACUTE SA FIE INCALCATE si, astfel, s-au tezit si f..... si cu banii luati. Vis a vis de buldog, macar de la el stiu la ce sa se astepte. Este categoric mult mai previzibil decat prostanacul. Si cand ai in ograda un asemenea specimen, se merita sa risti destul de mult ca sa te scapu de el. Jocul stramb, si de data aceasta ca si in alte dati l-a facut tot prostanacul, iesind din formatie, avand un comportament nedemn, tinandu-se cu dintii de scaun si facandu-se de rasul curcilor. Si atunci, ce a pierdut PSD? Un tradator? Praful de pe toba? Cred ca am fost destul de clar. O zi buna!
    Observatorul (fost militar si neaservit nimanui)

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.