miercuri, 9 noiembrie 2011

CNR- MINŢIT,MANIPULAT, ÎNŞELAT



Episodul 1 Constituirea -1.
Am spus acum câteva zile că voi face dovada faptului că membrii CNR au fost determinaţi să voteze unele articole prin manipulare. Am mai spus de mai multe ori unii membri din conducerea CD au comis acte nestatutare.

Începând de azi am să prezint în serial toate aceste fapte, pas cu pas, pentru a vedea şi sindicaliştii, dar şi membrii CNR cum au fost înşelaţi. Nu e vorba de greşeli, pentru că o greşeală o faci din necunoaştere FĂRĂ INTENŢIE , e vorba de acte făcute cu intenţie , care nu au nici o scuză. Am aşteptat să treacă şi acest CNR în speranţa că măcar după doi ani timp în care era de presupus că am scăpat de amatorism şi provizorat, conducerea sindicatului îşi va reveni şi va trece la respectarea statutului şi a adevărului, MAI ALES CĂ ÎI ANUNŢASEM CĂ NU VOI MAI LĂSA NETAXATE ACESTE ÎNCĂLCĂRI. Nu s-a ţinut cont de nimic . A venit timpul să le spun pe toate, pentru ca toţi cei care au crezut în minciuni, să vadă cum au fost minţiţi. Mă voi opri din prezentat , atunci când voi vedea că se iau măsuri de intrare la normal fie de către CD , fie de către filiale.

Subiectul de azi îl constituie . BIROUL OPERATIV CENTRAL
Ce spune statutul despre el ?

“Art. 24. (1) Pentru rezolvarea problemelor curente, zilnice, între ședințele Comitetului Director, activitatea este asigurată de Biroul Operativ și se conformează statutului, R.O.F.,hotărârilor Comitetului Director și cele ale Consiliului Național al Reprezentanților.
(2) Activitatea Biroului Operativ se desfășoară conform Statutului și Regulamentului de
Organizare și Funcționare aprobat de Consiliul Național al Reprezentanților.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor poate avea în subordine salariați proprii. “

Cam lapidar, cam puţin , dar aşa e când faci un document pe genunchi, te grăbeşti să îl termini şi scapi multe lucruri.

Ce prevede noul ROF referitor la acest subiect ?

“ BIROUL OPERATIV
Art.19 (1) Biroul Operativ este organul care coordonează activitatea curentă a Sindicatului, în intervalul dintre şedinţele CD şi este format din Preşedintele şi Secretarul General al Sindicatului.
(2) În exercitarea atribuţiilor proprii, Biroul Operativ stabilește măsuri.
Art.20 Biroul Operativ are următoarele atribuţii:
a) organizează şi supervizează activitatea Sindicatului pentru realizarea, în bune condiţii, a hotărârilor CNR și a deciziilor CD;
b) coordonează activitatea birourilor operative teritoriale;
c) suspendă activitatea birourilor operative teritoriale, în situaţia apariţiei unor disfuncţionalităţi majore în activitatea acestora, luând, după caz, următoarele măsuri:
c.1. - dispune verificarea activităţii birourilor operative suspendate;
c.2. - hotărăşte asupra conducerii curente a filialei;
c.3. - propune CD măsura mentinerii suspendării, organizării de noi alegeri, sau reluarea activităţii biroului operativ suspendat.
d) urmăreşte execuția bugetului şi verifică oportunitatea cheltuielilor şi a plăţilor angajate;
e) planifică data și ordinea de zi a ședințelor CD;
f) organizează, la nivel central, continuitatea conducerii;
g) coordonează activitatea Secretariatului General al Sindicatului.“

Observăm că de data asta s-au mai adăugat câteva rânduri câteva atribuţiuni care trebuie îndeplinite de doi oameni, cei care ar trebui să coordoneze întreaga activitate sindicală. Dacă aceşti doi oameni ar lucra 24 din 24 pentru sindicat şi tot nu ar putea să cuprindă întreaga activitate sindicală, dar să nu uităm că domnul Monac lucrează la Senat şi nu prea are timp de sindicat, iar domnul Dogaru este mai tot timpul ocupat cu prelegerile şi vizitele la filiale, că doar pentru asta şi-a tras maşină, nu ca să stea cu ea în birou şi să conducă sindicatul de la volanul maşinii. Nu de alta , dar nici nu are carnet de şofer.

Iar în situaţia în care domnul Monac este suspendat un an de zile, CINE VA CONDUCE ACTIVITĂŢILE ZILNICE ALE SINDICATULUI, mama lui Ştefan Cel Mare? La asta s-au gândit preşedinţii de filială când au aplaudat propunerea de suspendare ? Sau au ţinut cu tot dinadinsul să instituie DICTATURA FCMD ?

Şi citind atribuţiunile pe care le are BO nu pot să nu sesizez că are trecute nişte atribuţiuni care ÎNCALCĂ TOATE NORMELE DEMOCRAŢIEI . Birourile operative teritoriale sunt alese de Adunările Generale ale filialelor. Normal, democratic şi legal ar fi ca aceste adunări să fie şi cele care au dreptul să decidă asupra revocării, schimbării, suspendării sau realegerii altui birou sau a membrilor birourilor. Asta s-ar întâmpla într-o ţară normală, într-un sindicat normal, dar nu în SCMD. În SCMD, BO, DOI OAMENI, MAI BINE ZIS UNUL SINGUR, ARE DREPTUL ŞI PUTEREA DE A SCHIMBA UN BIROU OPERATIV AL UNEI FILIALE ORI DE CATE ORI I SE VA PĂREA CĂ NU MERGE PE DIRECŢIA TRASATĂ, AŞA CUM SPUNE ÎN ART 20 PCT c2 şi c3. Pur şi simplu dictatorial.

Dar toate astea sunt mizilicuri pe lângă MAREA ÎNŞELĂTORIE . Citiţi cu atenţie ce scrie în PROCESUL VERBAL DE CONSTITUIRE A SINDICATULUI DOCUMENT ÎNTOCMIT ÎN DATA DE 25.05.2009, SEMNAT ŞI PARAFAT DE CASA DE AVOCATURĂ GRAZIELA BÂRLĂ PE DATA DE 17.06.2009. ŞI APROBAT DE JUDECĂTORIA SECTOR 1 BUCUREŞTI PE DATA DE 18.08.2009 :


"Art.7.5 Comitetul Director este condus de un Birou Operativ, format din preşedinte, vicepreşedintele relaţii publice şi secretarul general .."

HENŢ!
Deci în procesul verbal de constituire, sunt prevăzuţi 3 membri ai acestui birou, aşa cum cereau şi filialele oltene în propunerile lor. Cu alte cuvinte, domnul Dogaru nu poate spune că nu a fost avertizat sau a uitat că BO trebuie să fie compus din 3 membri.

ACUM AŞ DORI SĂ VĂD CUM EXPLICĂ DOMNUL DOGARU PREŞEDINŢILOR DE FILIALĂ ACEST FAPT, DE CE LE-A ASCUNS FAPTUL CĂ ÎN DOCUMENTUL DE CONSTITUIRE A SINDICATULUI BO ESTE COMPUS DIN 3 MEMBRI IAR ACEST LUCRU AR FI TREBUIT SĂ SE REGĂSEASCĂ ŞI ÎN STATUT, ŞI ÎN ROF, PENTRU CĂ ESTE VORBA DE O HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ. Care este părerea doamnei Bărlă, dar a doamnei Caloianu despre acest fapt ?

DE CE AŢI ASCUNS ACEST LUCRU PREŞEDINŢILOR DE FILIALĂ DOMNULE DOGARU SAU DACĂ NU AŢI ASCUNS , DE CE NU AŢI RESPECTAT O HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ? DE CE AŢI ÎMPINS PREŞEDINŢII DE FILIALĂ LA ÎNCĂLCAREA UNEI HOTĂRÂRI JUDECĂTOREŞTI ?

Mă opresc aici deocamdată, data viitoare alte minuni de aceeaşi natură.
Iată fotocopia după documentul original :
Aici spune că domnul Dogaru va semna valabil în faţa organelor de stat. Aşa să-i ajute Dumnezeu !
STIMAŢI PREŞEDINŢI DE FILIALE,  CÂND VĂ VEŢI SĂTURA DE DEZVĂLUIRI ŞI VEŢI DORI SĂ MIŞCAŢI CEVA, SĂ MĂ ANUNŢAŢI, AVEŢI TOŢI ADRESA MEA DE MAIL.

7 comentarii:

  1. Casule, nu astepta prea mult, nu are cine sa-ti raspunda sau sa miste. Ghioceii nu misca, ghioceii stau in pozitia preferata. Din toate filialele , la CNR doar o mana au avut curaj sa isi ridice coloana vertebrala, cei mai multi au baut apa din pozitia calului, iar altii s-au miscat ca ramele.Asa ca ai de asteptat. Nu ai sa inveti tu ramele sa se ridice in doua picioare pentru ca nu au . Nici coloana vertebrala .

    RăspundețiȘtergere
  2. Slava Domnului ca s-a gasit cineva - onorabilul si justitiarul Neacsu, care sa ne deschida ochii!...
    Cum am putut sa fim atat de prosti si ne-am lasat manipulati la Alba Iulia?!
    Multumim, Merine. Eu astept cu sufletul la gura urmatoarele episoade.
    Poti sa mai trimiti si la noapte inca unul?

    PRESEDINTE IMBROBODIT

    RăspundețiȘtergere
  3. Na, ca am uitat!
    In legatura cu anuntul tau, citez:
    "STIMAŢI PREŞEDINŢI DE FILIALE, CÂND VĂ VEŢI SĂTURA DE DEZVĂLUIRI ŞI VEŢI DORI SĂ MIŞCAŢI CEVA, SĂ MĂ ANUNŢAŢI, AVEŢI TOŢI ADRESA MEA DE MAIL."
    Deja m-ai convins ca Dogaru nu merita sa stea in fruntea SCMD si vreu sa-l dai jos din functie.
    Mai este nevoie sa-ti trimit si prin e-mailul tau personal?

    PRESEDINTE IMBROBODIT

    RăspundețiȘtergere
  4. Presedinte imbrobodit,
    Daca esti presedinte , de ce nu ai curajul sa spui si cine esti, sa vedem cine a votat cu buna stiinta un articol impotriva unei decizii judecatoresti. Asa de pe margine , e frumos de facut misto. Apropo de imbrobodit, ce motive are broboada? Sunt curios daca au fost cumparate mai multe modele sau au avut toti broboade cu acelasi motiv national.
    Un presedinte fara broboada.

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim 4.06.
    Eu nu am folosit cuvantul prost, nici nu l-am gandit. Eu am spus ca ati fost dezinformati, vi s-a ascuns adevarul si ati votat fara sa cunoasteti adevarul. E cu totul altceva. Dar daca dumneata te-ai caracterizat asa, ca unul care se cunoaste mai bine , eu nu pot sa te contrazic, cu atat mai mult cu cat nici nu stiu cine mi s-a adresat. Daca ai rabdare, vei primi si urmrea , care probabil iti va intari convingerea exprimata.

    RăspundețiȘtergere
  6. Un presedinte caruia ii pasa.Dragi colegi ce a publicat Neacsu e un document autentic care alaturi de STATUT sunt anexe la HOTARAREA JUDECATOREASCA de infiintare aSCMD.Urgent CD trebuie sa faca precizarisi sa ne spuna de ce nu e concordanta intre cele doua.Mai grav e ca cei de la juridic TAC fie ca nu au sesizat fie cafac jocul cuiva.Ambele situatii sunt la fel de grave si sunt dovada amatorismului.Pentru faptul ca nu au informat CNR-ul,ba mai mult au mintit PRESEDINTII DE FILIALE,le cer DEMISIA.Sindicatul e prea sarac ca sa-si iroseasca resursele financiare in parteneriate cu AMATORIprecum CALOIANU,PELMUS,STATE etc.

    RăspundețiȘtergere
  7. Stimate domnule Marin Neacsu
    Cu tot respectul, va adresez rugamintea sa nu-mi mai trimiteti
    vreun mesaj. In situatia in care voi simti nevoia sa ma informez asupra
    opiniilor dvs. o voi face accesand blogul pe care il redactati.
    Rugamintea dvs.de a nu ne simti jigniti si de a ne identifica acolo
    unde ne regasim, ma face sa cred ca ne-ati identificat si stiti unde
    ne regasim. Cu alte cuvinte, detineti monopolul ideilor juste in ceea ce
    ne priveste pe noi cei care facem rau sindicatului "din necunoastere,
    compliciatate, comoditate sau la unii chiar lasitate" ori "crezand ca
    ne-am facut datoria".
    Ultimatumul cu privire la termenul ce ni-l dati pentru a pune lucrurile
    la punct, precum si curiozitatea ce o manifestati referitoare la momentul
    cand ne vom destepta si ne vom aduce aminte ca suntem militari, m-au pus
    deja pe jar si, ca un "stimat presedinte de filiala", ma vor determina ca pe
    viitor sa nu ma mai las inselat si impins sa votez cum nu trebuie.
    Cu stima
    Presedintele Filialei Ineu a S.C.M.D.
    Col.(r) Mihail-Adam Maftei

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.