sâmbătă, 2 iulie 2011

AM SĂ MĂ AGĂŢ DE CANDELABRU

ŞI VIŢEVERSA


Ultima găselniţă în materie de spoliere a românilor : Libertatea.

         Guvernul Boc luptă pentru eliberarea românilor, de stat : "Oamenii nu pot fi liberi decât dacă nu mai sunt dependenţi de stat, acesta este obiectivul fundamental şi al Partidului Democrat Liberal şi al guvernării pe care o reprezint” spune domnul Boc, această particulă nanomicroniană care nu mai ştie ce aberaţii să mai producă pentru a lua românului până şi dreptul la pensia pe care nu a putut să o diminueze, dar încearcă să o revizuiască, iar acum vrea să o elimine.

         Aşa a grăit Boc. Cu alte cuvinte, nanomicronul vrea să scape românul de "încorsetarea în care este ţinut", prin eliminarea obligaţiile pe care statul le are faţă de el. Politica actualului guvern vrea să elibereze românul de obligaţiile statului privind:

- Educaţia

- Salarizarea

- Dreptul la muncă

- Asigurările de sănătate

- Asigurarea unui salariu minim decent

- Pensiile de stat

- Dreptul la siguraţă publică, prin restrângerea efectivelor poliţieneşti şi preluarea sarcinilor acestora de către firme private de pază , patronate de camarila PDL-istă

- Dreptul la suveranitate – împărţirea teritorială pe baze entice , la şantajul UDMR recunoscut de Traian Băsescu în déjà celebrul interviu pe B1TV.

    Toate aceste măsuri sunt luate de guvernul Boc în numele dragostei faţă de popor şi în numele libertăţii individului faţă de stat.
     Interesant mod de a masca INCAPACITATEA STATULUI DE A SE MAI ACHITA DE ACESTE OBLIGAŢII PREVĂZUTE ÎN CONSTITUŢIA PE CARE VREA SĂ O SCHIMBE DOMNUL BĂSESCU.
    Interesant mod de a masca incompetenţa unui guvern care de când a fost instalat nu a făcut altceva decât să ia şi să ia şi să ia din buzunarele oamenilor, pentru că nu este în stare să producă altceva decât suferinţă românului.
     Interesant mod de a masca o politică total antiromânească, antinaţională, anticetăţean, o politică a distrugerii valorilor, a promovării clientelismului gregar , a nonvalorilor la rang de ministru, a curvăsăriei politice la rang de principiu, a trădării la rang de virtute, a şantajului la rang de politică de partid şi a ospătarilor la rang de general cu 4 stele.
      Interesant mod de a masca o criză nu numai economică, financiară şi politică, cât mai ales morală, în care omul nu se mai regăseşte în societatea actuală, cei care au apucat alte timpuri nu mai ştiu pe ce lume trăiesc, unde au dispărut valorile cu care au fost învăţaţi, ce să le spună copiilor şi nepoţilor, să muncească pentru a fi apreciaţi sau să fure pentru a ajunge în fruntea Parlamentului României, să trădeze pentru a ajunge miniştri ai apărării, să fie umili şi servili pentru a ajunge prim ministru, să bată copii să jignească şi să mintă pentru a ajunge presedinte ?
    Interesant mod de a masca o prăpastie în care ai aruncat un popor şi o ţară apreciată de toată lumea pentru calităţile cetăţenilor, altă dată altruişti, prietenoşi, veseli, mândri, ospitalieri, pacifişti inventivi, patrioţi, acuma invidioşi, răutăcioşi, trişti şi resemnaţi, scărbiţi şi ruşinaţi de apartenenţa la propria naţionalitate, închişi, puşi pe ceartă chiar şi între fraţi pentru motive de nimic, indiferenţi la terfelirea valorilor naţionale.
     Interesant mod de a masca transformarea unei ţări altă dată invidiată, plină de bogăţii naturale, blagoslovită de Dumnezeu cu toate frumuseţile şi bogăţiile naturale, care putea să se întreţină singură, fără ajutor străin , având în şi pe pământul său tot ce îi trebuia pentru a nu fi nevoită să se inrobească nimănui, în SĂRĂCIA LUMII, cea mai îndatorată ţară din lume, care si-a amenetat, concesionat, vândut, dăruit, tot ce avea, pentru îmbogăţirea unor trădători de ţară care din 89 încoace s-au perindat la conducerea ei, luănd sau vânzând fiecare după puteri tot ce puteau vinde, iar acuma se arată cu degetul şi se şantajează unul pe altul de nu mai ştie romănul pe cine să creadă şi pe cine să învinuiască.
     Interesant mod de a masca tragedia unei naţiuni care este atăt de scârbită de propria cădere , de mocirla în care se scaldă încât nu mai are nici măcar dorinţa de a ieşi din ea, condamnându- se singură la destrămare prin indiferenţă, TRAGEDIA UNEI NAŢIUNI CARE ÎŞI FACE SEPPUKU dar nu în stilul demn, aproape onorant, al japonezilor, ci in stil ruşinos, printr-un abandon laş şi o indiiferenţă condamnabilă.
     Interesant mod de a masca o politică de distrugere totală o politică care duce la cazuri de suicid şi gesturi extreme, strigătoare la cer ale unor oameni care nu mai văd nici o altă cale de a protesta, pentru că nu au la ce instanţă să mai apeleze pentru a-şi apăra dreptul la demnitate , dreptul la existenţă, dreptul la un trai nu decent ci minimal, dreptul la drepturile garantate oriunde în lume , mai puţin aici, în ţara asta numită de Papa GRĂDINA MAICII DOMNULUI. Şi atunci, aomenii acestei ţări apelează la instanţa supremă, care unora le acordă o a doua sanşă, altora nu.
    Interesant mod de a conduce o ţară în prăpastia istoriei, spre iadul existenţei sale, mimând buna intenţie, invocând ELIBERAREA socială, cînd de fapt o conduci spre “eliberarea” totală.
Cum de nu se scufundă pământul sub aceşti oameni, ca în Guatemala pentru a-i arunca în negura necunoscutului acolo unde nici întunericul să nu ştie dacă există sau nu ?
    „Eu cred că rolul statului este de a asigura libertatea individuală, funcţionarea pieţelor, a ordinii publice, a securităţii naţionale. Orice extindere a funcţiilor statului îl slăbeşte şi, totodată, afectează bunăstarea oamenilor şi libertatea lor. În esenţă, statul intervenţionist nu serveşte cetăţenilor. Prin urmare, statul pe care îl susţin este acela de a-şi restrânge intervenţiile, de a lăsa libertatea de mişcare a cetăţenilor, de a crea cadrul propice de manifestare şi de a asigura egalitate de şansă”, spune domnul Boc.
De ce nu ne eliberează domnul Boc şi de taxe, impozite, dări dijme, taxe de drumuri, de poluare, TVA, CAS, şi alte dări care ţin STATUL legat de noi şi îl împiedică să se dezvolte armonios, liber şi independent? Dacă statul lui Boc nu ne mai vrea, NICI NOI NU ÎL VREM

Asta e deplina eliberare domnule Boc. Aplicaţi şi reciproca sau cum spunea regretatul Birlic, viţeversa: Statul nu poate fi liber, decât dacă nu mai este dependent de oameni.


Dacă acest Birlik al dreptului românesc va reuşi să îşi realizeze visul, am să mă agaţ de candelabru, ca eroul din două lozuri şi am să strig şi eu “şi  viţeversa…"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.