CIRCULA PE YOU TUBE UN FILMULET LEGAT DE JURAMANTUL MILITAR. UN FILMULET CARE NE ADUCE AMINTE CA AM JURAT SA APARAM TARA , DEMNITATEA , VALORILE TARII , SI NU O FAMILIE DE DOMNITORI CARE ISI DEZVOLTA PROPRIILE AFACERI DE LA INALTIMEA TRONULUI PE CARE S-AU ASEZAT. Il postez aici , spre aduecere aminte ca suntem militari , chiar si in rezerva , dar militari, nu sclavii unei clase politice sau aI unui partid sau familiii dominatoare .
Multumesc lui Adi ca mi l-a supus atentiei . Chiar merita vazut pentru a nu uita cine suntem .
Am mai primit tot pe mail un mesaj pe care il postez in integralitate. Merita citit.
MESAJ :
Stimati colegi/colege
"Din surse sigure, va anunt ca, dupa ce se va incheia procesul de recalculare a pensiilor militare, va incepe o alta actiune de forta impotriva noastra, prin modificarea actualei legislatii si efectuarea calculului pensiei noastre intocmai ca la civili.
In acest moment, ne atrag in aceasta cursa mizerabila pentru a ne prosti si a ne determina sa depunem, cat mai grabnic, adeverintele cu cu toate SOLDELE obtinute in decursul carierei militare pentru ca apoi sa le foloseasca impotriva noastra cu toate fortele lor. Au crescut pensiile factorilor de conducere si slugilor ciumei portocalii din tara noastra.
Aveti grija ce faceti, dragi colegi/colege din toata tara si din toate structurile de aparare si de securitate nationale.
Suntem supusi umilintei si batjocorei actualilor guvernanti care vor sa ne distruga, pentru totdeauna, STATUTUL DE MILITAR!
" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
miercuri, 19 ianuarie 2011
10 comentarii:
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Se poate observa cu ochiul liber ca in acest moment opinia publica este pregatita sa fie alaturi de "putere" intr-o lupta cu pensiile militare "nesimtite"! Pina acum opinia publica nu stia de aceste cuantumuri ale pensiilor militare.acum , prin "bunavointa" unora dintre noi a aflat ca "ne plingem " de faptul ca am primit cu 60% mai putin , fata de 40 000 000 lei, intr-o luna, pina in momentul cind va reusi MApN sa proceseze inca 40 000 de pensii...
RăspundețiȘtergereDaca ne uitam cu atentie , 95% din comentariile articolelor aparute, sunt negative la adresa noastra , iar curentul de opinie al "alegatorilor" este de a obliga "alesii" sa treaca la treaba! Acestia(indiferent de partid) doresc sa vina in intimpinarea doleantelor " legitime " ale celor care i-au ales(ii vor alege)!
Acesta este reversul medaliei!
Am fost la tv, presa , etc in c..u gol, acum putem fi luati la "ranga" (n-am gasit alta "rima"!
Domnule Armasu
RăspundețiȘtergereCeEA ce spuneti , a devenit deja axioma . Numai cei ce ies pe post nu si-au da seama si ies in continuare tinand in mana o hartie care este nimic altceva decat un ctificat de grefa , pe care practic nu il arata stapanirii,ci sindicalistilor, ca s avada " prostimea " ca sindicatul "are actiune in instanta" alaturi de cei d ela Cluj. Acea hartie nu are nici o valoare juridica , dar noi o vanturam prin fata camerelor asa cum vanturam si niste tabele cu semnaturi spunand ca sunt semnaturi pentru inlocuirea presedintelui, cand ele erau tabelele pentru procese cerute in Decembrie . Si asta se numeste tot manipulare in cartile de specialitate.
Nu acuzati cativa pensionari care au spus ce au de spus.
RăspundețiȘtergereDevoalarea pensiilor a facut-o in adevarata ei dimensiune ministrul apararii.Priviti,cititi si daca mai crede cineva ca se poate indrepta ceva,scrieti.S-a terminat!
BA SI CAND V_AM SPUS C_O SA VA FACETI DE TOT KKT--
RăspundețiȘtergereUitindu-ma pe tabelele respective am uitat ca sunt si eu pensionar, un pic "nesimtit" si recalculat cu -600 lei...Vazind acolo niste valori ne calculate sau re calculate am inceput sa injur marunt din buze...
RăspundețiȘtergereOare ce zic "civilii" in fata carora chiar ca suntem in curul gol, dar transparenti!
Nu mor eu de grija lor, dar "orsicit"!...
Numai sa nu iasa cu scandal!
Nu prea sint optimist, insa!
Eu nu am invinuit nici un pensionar, eu am invinuit o strategie prost gandita in ceea ce priveste adevarata problema a legii pensiilor.cititi si materialul De ce ne iubeste presa de pe blogul "punct ochit punct lovit".
RăspundețiȘtergereNICU (NERVOS) CATRE MARIN! VARULE ,INEVITABILUL S-A PRODUS. Am trimis de nenumarate ori ,sugestii de genul;NU TREBUIE SA PACTIZAM CU TELEVIZIUNILE. ELE SI-AU ATINS SCOPUL .DE MAINE INCEPE PREMIEREA MODERATORILOR. ATATA PLANS DIN PARTEA BOSOROGILOR,NU NE-A ADUS DECAT UMILINTA SI INVIDIE. De azi ,varule trebuie sa ne mutam HQ in padure.Pai ,cand se duc ca boii sa depuna cererile de recalculare,NU I-AU RIDICAT MINGEA LA FILEU LUI SARBU? ACUM imediat ,TREBUIAU LUATE MASURI IMPOTRIVA ACESTUI NEMERNIC,CARE ESTE AUTORUL MORAL AL LEGII.MAURUL SI-A FACUT DATORIA. CU JUSTITIA SI PLANSUL PE ECRANE ,NU....VOM...CASTIGA NIMIC.PANA BASE E LA PUTERE. PUNCT. MI-E GREATA VARULE. SOTIA E BATAIOASA. EA MI-A ZIS ;NU DEPUNE CEREREA. ACUM MI-A ZIS;SUNTETI CA SI NOI DIN INVATAMANT;LASI. SA VA FIE RUSINE. AM AVUT INCREDERE IN VOI. MAINE VARULE,IMI DEPUN CEREREA DE RACALCULARE. NU POT SA LUPT CU LASII PA!
RăspundețiȘtergereVarule, asta e marfa . Romania, o tara de looseri. Romanii s-ai invatat sa ii invete altii ce sa faca.Si razboaiele le-au facut impinsi ba de venoi, ba de altii .Revolutiile au fost importate , sau induse de altii.Razboiul de independenta, la cererea rusilor, revolutia lui Tudor, sub impulsul miscarii de eliberare a Greciei, cu sprijinul Eteriei , 1848. Revolutia Europeana , 1989, servicii straine . Ce vrei ? Cui ceri sa isi ia soarta in propriile maini ? Nu vezi ? Sindicalistii asteapta sa le rezolva altii problemele , ii intreaba pe altii ce sa faca , ei nu sunt in stare nici sa-si evalueze propria situatie si sa ia o hotarare. Acuma sar toti la sindicat si intreaba ce sa faca . Acuma o jumatate de an , cand s-a pus in discutie legea , ii durea mintea daca prevedeau aceasta situatie , daca analizau si daca actionau in consecinta. Acuma , pe 24 . sefi sindicatului vor sa demonstreze de Ziua Unirii, fara sa se gandeasca la ce vor gandi civilii despre niste militari care " isi vor cere pensiile nesimtite de Ziua Unirii " . Nici macar atata lucru nu suntem in stare sa vedem si sa evitam. Si atunci, ce si cui ceri ? Unor militari care toata viata au spus " sa traiti am inteles"? Priveste in jurul tau si spune-mi cati din colegii pe care i-ai avut au avut curajul sa spuna sefului " domnul gradul, eu cred ca nu aveti dreptate " Cati ? Cam cat iti iese procentul ? Ei bine acei oameni care nu au putut spune o viata intreaga " NU " nu au cum sa spuna acuma altceva decat " sa traiti, am inteles " sau asteapta sa gandeasca si sa decida sefii pentru ei.
RăspundețiȘtergereNicu catre marin. Varule ,eu mi-am facut comandantul de brigada(un tanchist care-l bagam in buzunar la orice ora),IN FATA GENERALULUI BASTINICA......PROST! DA ,AM SPUS CA E CEL MAI PROST COMANDANT CARE L-AM AVUT. AM FOST FELICITAT DE TOTI ,INCLUSIV DE CHELER. CATI O MAI FAC AZI?DACA PRESA VA TINE SUB PRESIUNE TEMA ,MAI ALES DACA SE VA ADUCE I DISCUTIE FAPTUL CA URMATORII PASI VOR FII "ATACUL LA VENITURILE CELORLATI',ATUNCI POATE SE PRELUNGESTE PRESIUNEA SI POATE NE ORGANIZAM SI NOI . CE ZICI?APA IN PIUA TREBUIE BATUTA PE ACEASTA IDEE.
RăspundețiȘtergerePai nu prea a mai ramas cine . profesorii au furat-o, pensio0narii , da , politistii da , penitenciarele da , medicii pleaca in afara , le desfiinteaza spitalele , le comaseaza , CFR-ul e privatizat, Turismul are bani, traiasca chelnerii . In cine mai poate lovi ? Bugetarii sunt toti loviti. Daca u incercat ei si cu vrajitoarele .. A mai ramas cineva netaxat dintre bugetari ? Nu . Asa ca .. stai linistit. AM PIERDUT DEJA . NUMAI ANULAREA LEGII SI REVENIREA LA O PENSIE OCUPATIONALA CU REPARAREA NEDREPTATILOR FATA DE TOTI PENSIONARII MILITARI MAI POATE FACE CEVA
RăspundețiȘtergere