S-a mai consumat un episod din filmul reparaţiei legii pensiilor
militare. Nu s-a publicat încă raportul comisiei pentru apărare, ordine
publică şi siguranţă naţională dar se pare că avem o soluţie : pentru
toate neregulile din legea pensiilor militare există cel puţin 2-3
variante de rezolvare, iar comisia e de acord cu aproape toate !! Poate
în noua sesiune extraordinară a CD care ţine încă 2 săptămâni, cealaltă
comisie raportoare, comisia pentru muncă şi protecţie socială a domnului
Solomon, se va încumeta să limpezească ghiveciul de amendamente şi
poate, poate, intră şi la vot în plen 28 sau 29 iulie. Speranţe puţine,
dar există.
Ce este totuşi de remarcat în actuala formă a amendamentelor
discutate (şi acceptate?!!), este poziţia instituţiilor chemate să pună
în aplicare acestă propunere dacă se transformă în lege. Reticenţa unei
anumite grupări de militari în activitate la propunerile rezonabile şi
absolut necesare repunerii în ordinea firească a cuantumurilor pensiilor
militare, este cunoscută de toţi pensionarii militari. Ce nu e firesc
şi normal, este existenţa unei constante operaţiuni, a aceleaşi grupări,
de demolare sau anulare a oricărei acţiuni benefice pentru pensionarii
militari. Mai mult, asistăm chiar la penibilizarea unei operaţiuni
compensatorii iniţiate de conducerea ministerului. Ştiam mai demult că
respectivii indivizi nu prea le au cu milităria, dar parcă e prea mult.
Nu e nimeni în stare să-i adune undeva şi să-i pună să deseneze lanţul
de comandă, organigrama şi să scrie de 100 de ori articolele din RG1 cu
privire la subordonare, relaţiile dintre militari şi alte aspecte de
conduită militară? Culmea, o parte dintre ei sunt puşi să asigure şi
„calitatea vieţii pesonalului militar”- care se referă şi la personalul
militar în rezervă şi retragere. Adică, de la ei te aştepţi la o
atitudine mai “de sindicat”, nu invers, de angajator nemilos care ţine
cu tot dinadinsul să jupoaie şi să jecmănească.
Să revenim totuşi la chestiunea de fond. Voi face câteva constatări
referitoare la amendamentele şi opţiunile MApN şi/sau MAI, pentru că
experienţele anterioare spun că acestea vor fi probabil acceptate. Doar un
Solomon supărat pe mască ar putea să infirme cutuma şi să facă altfel decât vor
instituţiile., pentru că ceilaţi deputaţi iniţiatori de amendamente sunt în
marea lor majoritate doar curieri ale unor propuneri venite din altă parte,
nefiind în măsură să aibă o poziţie fermă.
Ce minuni aflăm din amendamentele MApN şi MAI:
La articolul 28 care stabileşte ce anume
NU se ia în calcul la baza de calcul a pensiei, instituţiile au introdus şi
stimulentele, sporurile şi indemnizaţiile de risc acordate pe perioada cu
COVID-19. Amară măsură pen Mai e mult până să vedem fumul alb la repararea Legii 223/2015
Am două vești
pentru ziua de azi, pentru pensionarii militari . Ca și în bancul deja cunoscut
, una e buna, alta proastă. Cu care să încep? Una proastă
Încep cu cea
proastă, ca să închei într-un ton mai optimist. Așa cum toată lumea bănuiește,
s-a încheiat controlul la casele de pensii sectoriale ale MAI și MApN. Asta ar
fi trebuit să fie o veste bună. Numai că e proastă, pentru că deși oficial și
practic la MApN controlul s-a încheiat pe data de 16.06, activitatea de ”
îndrumare” a continuat, în sensul că au mai rămas oarece organe prin zonă care
să ”îndrume” pe cei controlați pe drumul…. Ici nu se știe încă dacă este drumul
aplicării deciziilor sau evitării acesteia. Cert este că decizia a fost luată dar,
așa cum era de așteptat, a fost depusă o contestație, ceea ce împiedică
aplicarea măsurilor propuse în decizie, indiferent care sunt acelea. Se pune
întrebarea de ce s-a contestat decizia Curții de conturi în instanță? Conform
legislației ÎNCĂ ÎN VIGOARE, ar trebui ca cei controlați să pună în practică
cerințele Curții de conturi, dar au dreptul să conteste decizia care va fi soluționată de o comisie de
soluționare a contestațiilor. Pentru cei care vor să cunoască întregul proces
de … rezolvare a contestațiilor și ce pași urmează, rog intrați pe linkul de
mai jos:
Asta prevede
actuala legislație. Am spus actuala, pentru că deja a trecut de parlament și
s-a dat vot final pe un proiect de lege, de modificare a Regulamentului de
organizare și funcționare a Curții de conturi, care transformă practic aceste
controale în … simple acte de … acoperire a fraudelor, în sensul că deciziile
nu vor mai fi luate de cei care controlează ci de ”plenul CC”, adică de
președintele acesteia, președinte care este numit politic șicare va decide dacă
un control va fi acceptat sau nu și dacă cel care l-a efectuat a fost sau nu
”de bună credință” adică dacă a respectat sau nu indicațiile de partid. Conform
noilor propuneri de modificare, cel care a
controlat poate plăti el dacă
șeful său constată că ” a efectuat defectuos controlul”. Dar aceste propuneri sunt
deocamdată contestate la CCR de USR.
Ce parcurs vor
avea până la urmă aceste modificări rămâne de văzut, cert este că se bat
partidele pe conducerea acestei instituții, pentru că în perioada imediat
următoare se fac libere niște funcții, printre care și dea de la conducerea
departamentului XI , adică cel care controlează MApN, dar și o funcție de
vicepreședinte pe care o vizează domnul deputat Călin Ion din PSD, un sforar cu
state vechi în PSD.
Una peste alta, Curtea de Conturi refuză să dea orice detalii privind
controalele la cele două case de pensii, motivând că s-a făcut o
contestație și se așteaptă soluționarea ei chiar dacă informațiile
cerute nu au nici o legătură cu contestația și nimeni nu a cerut
rezultatul contestației, ci doar concluzia controlului. Această fugă de
răspuns spune foarte mult, există interes să nu se divulge deocamdată
nimic. Bineînțeles că nici MApN nu răspunde la întrebări, trimițând
către Curtea de conturi. Așa că se poate spune că din nou și actuala
conducere a MApN ne trage clapa și nu dorește nici măcar să informeze,
dar să mai și facă ceva. Constat cu regret că promisiunile făcute de
ministrul Ciucă privind o mai bună relaționare cu asociațiile
militarilor și mai multă transparență, fapt ce i-ar fi stat în putință, a
fost o cacealma. Îmi e teamă că va fi cea mai mare dezamăgire pentru
militari, pentru că toți așteptau, sau cei mai mulți așteptau ca un
militar de carieră să se ocupe mai mult de problemele lor, dar în afară
de promisiuni până acum niciun rezultat concret. A doua veste
A doua veste, cea care trebuie să fie cea bună, este că astăzi a avut
loc convocarea Forumului Structurilor Asociative din MApN și celelalte
ministere din SNApOP ocazie cu care s-a schimbat conducerea Forumului.
Aceasta va fi asigurată pentru un an de zile de....Una bună, una proastă…
Cotizantul
Lucrurile încep să se precipite, știri, informații, întâlniri,
declarații, scrisori, analize, încât nu mai știi unde să te ”focusezi”,
nu mai știi pe cine să crezi, de unde îți vine izbăvirea. Românul nu a
învățat nici până în ziua de azi că nu se poate baza decât pe el insuși
pentru rezolvarea problemelor sale, că degeaba așteaptă cu gura deschisă
ca puii de barză, să le aducă barza peștișori, și copii de 7 ani știu
că ”nu mai vine barza”. Și totuși, când ajunge mare, românul stă tot cu
ciocul dechis, cu mâna întinsă, așteptând ca cineva să îi dea…să îi de
de lucru, să îi dea o casă, să îi dea un pont, să îi dea pomană, să îi
dea dreptate, să îi dea curaj, să îi dea un împrumut, un șut în fund, nu
contează ce, numai să îi dea ceva. Mare șmecher românul ăsta, dar mai
șmecher e românul celălalt, cel care l-a învățat așa, care i-a prins
slăbiciunea și profită de lenea, ignoranța, inconștiența, prostia,
comoditatea și credulitatea sa, promițându-i periodic câte ceva.
Unii promit marea cu sarea, alții salarii și pensii mari, alții o
viață mai bună, unii le ascund banii și apoi le spun ”aici sunt banii
dumnevoastră” iar proștii sapă la fiecare kilometru după ei, alții le
spun să doarmă liniștiți, că veghează ei, iar alții, cei mai perverși,
le spun: ”stați acasă, ne ocupăm noi de problemele voastre, vă
recuperăm sau câștigăm noi drepturile, vă reprezentăm noi în instanță,
voi nu trebuie decât să cotizați. Către toți, românul cotizează.
Cotizează pentru că nu știe, nu poate, sau nu vrea să se implice
personal, nu vrea să judece cu propriul cap, nu vrea să gândească
singur, nu vrea să se zbată, nu vrea să ”pună mâna” să facă ceva.
Românii nu mai luptă pentru drepturile lor în stradă, în fața
instituțiilor care îi jupoaie, s-a inventat facebookul, internetul,
acolo se dă bătălia cea mare, acolo se petrece tot, și prostirea și
vânzarea și trădarea. Unii au ajuns atât de puturoși încât nici măcar nu
mai comentează nici măcar nu mai tastează câteva cuvințele proprii
atunci când pun un ”comment” pe internet, cineva a inventat pentru ei
GIF-urile, sau fotografiile cu citate din ”oameni celebri” iar ei,
puturoșii, ca să nu spun putorile, și-au făcut un folder cu astfel de
”vorbe sau imagini de duh” și le postează drept comentarii la diferite
articole pe paginile pe care le frecventează. Și culmea e că se cred
spirituali și deștepți, pentru că astfel ”dau peste bot” unora sau își
exprimă ”respectul” față de alții.
Acuma, când ne apropiem de alegeri, astfel de manifestări de
o parte sau de alta se înmulțesc. Gornistul
Recent, foarte recent, pe pagina SCMD a apărut o știre care a tăiat
suflarea oștirii de rezervă: ” Doamnelor
si domnilor, Analizand
materialele transmise prin Memoriul cu nr. DSN/431/16.06.2020, indeosebi textul
Plangerii prealabile la adresa Guvernului Romaniei, pentru discriminare, depusa
de SCMD, Presedintele Romaniei a acceptat propunerea unui “Dialog despre
legislatia privind militarii rezervisti, cu presedintele SCMD, joi,
02.07.2020”. Conform
raspunsului, presedintele SCMD va fi insotit de “doua persoane din conducerea
SCMD, specializate pe probleme de regulamente si legislatie militara si,
indeosebi, pensii”. Aceste persoane sunt dl.vicepresedinte si S.G.(i.),
gl.fl.aer.(r) Iosif BALAN si dl. vicepresedinte (i.), gl.mr.(r) Constantin
Nastase. Rezultatele
discutiilor vor fi comunicate tuturor filialelor. Honor
et Patria! Vae Victis! Presedintele
SCMD, Col.(r)
dr. Mircea DOGARU”
Mare realizare mare, președintele Iohannis, cel care a învățat în
toată armata doar să coasă nasturi, se întâlnea cu cel care învățase să
folosească goarna. Așa declara gornistul. Știam că e o cacealma marca
Dogaru, am sunat la Cotroceni pentru a verifica știrea și mi s-a spus că
nu există fixată o astfel de întâlnire a președintelui. Am cerut și
confirmare în scris privind această întâlnire și încă aștept răspunsul.
Eram curios cum justifica Dogaru cacealmaua și s-a văzut. Dar interesant
este că totuși comunicatul de mai sus a fost scos de pe pagina SCMD
încă înainte de data întâlnirii, apărând în schimb ceva cu niște
punctaje. Apoi, după ce s-a întâlnit cu consilierii președintelui, cu
care –între altele- se întâlniseră cu ceva ani înainte și reprezentanții
Forumului, cu același rezultat, adică ZEO BARAT dar cu mai puțină
fanfaronadă, pe pagina SCMD a apărut un alt comunicat în care întâlnirea
cu consilierii prezidențiali a căpătat dimensiuni istorice, epocale,
de interes universal : ” Toate punctele de vedere au fost acceptate.
Colaborarea SCMD cu Departamentul Securitatii Nationale va continuia
pana la eliminarea oricaror ingerinte ale unor interese politice in
problematica legislatiei militare, pentru care Presedintele Romaniei
este garant al prevederilor incluse in cele doua tratate militare: de
aderare a Romaniei la NATO si de realizare a Parteneriatului Strategic
cu SUA. In
ceea ce ne priveste, ne declaram satisfacuti de rezultatul acestei initiative a
SCMD, si numai a SCMD, de inaltul profesionalism si totala deschidere spre
dialog, in sensul rezolvarii, concrete a problemelor, dovedite de
reprezentantii Departamentului Securitatii Nationale.”
Cum să te declare satisfăcut pentru că cineva ți-a spus că e de acord
cu tine? Păi ai fost acolo să obții ceva concret, sau doar să te lauzi
că ai fost primit și nu ai fost dat afară în șuturi? Care e câștigul?
Faptul că ți s-a spus că ți se acceptă punctele de vedere? Bă ești beat?
Dacă domnul Dogaru este satisfăcut de ceea ce a primit, înseamnă că
ATÂTA A URMĂRIT. Nu voi comenta mai mult, și așa i-am dat prea multă
importanță. Dar nu uitați un lucru : a început campania electorală.
Și pentru a vedea diferența dintre
vorbe și fapte a celor care se declară singurii apărători ai drepturilor omului
de pretutindeni, și se mulțumesc cu vorbe de clacă, iată doar 3 din ultimele
victorii ale SCMD în lupta declarată:
Dosar 22802/3/2019 22.06.2020
Ora estimata: 08:30
Complet: L.M.4
Tip solutie: Alte soluţii
Solutia pe scurt: Admite excepţia lipsei calității procesuale active a
reclamantului Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, invocată de
pârâții Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a
Ministerului Apărării Naţionale, prin întâmpinare. Respinge cererea de
chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare
Disponibilizate, în numele membrului de sindicat Ungheş Alexandru Iosif, în
contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii
Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală
activă Respinge ca lipsită de obiect excepţia lipsei calităţii de
reprezentant . Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce
se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 22 iunie 2020,
prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instantei.
Document: Hotarâre 1179/2020 22.06.2020
Ora estimata: 12:00
Complet: 3 LM+4FC
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată
din oficiu Respinge ca contestaţia ca fiind introdusă de o persoană lipsită
de calitate procesuală activă Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul Brăila.
Document: Hotarâre 107/2020 28.02.2020
QED CNSAS
revine în forță
Trei decizii ale CNSAS au tulburat liniștea și discreția în care
această instituție intrase de ceva timp. Două personalități publice au
fost declarate ”foști colaboratori ai securității”. Primul, despre care
toată lumea știa, dar oficial nu se devoala,este Traian Băsescu,
cel care de când nu mai era președinte devenise vectorul de ”control”
al vieții politice, cel care critica în sus și în jos actele
guvernanților, care practice nu erau altceva decât o continuare a
propriilor acte, decizii, măsuri și politici antinaționale. Culmea
ipocriziei și demagogiei a fost când de la tribuna Parlamentului
European s-a apucat să demaște politica de folosire a justiției
politice, de către Timmerman și Kovesi, cea pe care el a creat-o din
nimic, folosit-o și promovat-o. Pentru el ceea ce a făcut el nu mai
contează contează doar ce fac cei de acuma și ar vrea să ne facă să
gândim la fel. Unii ziceau că gata, i se vor retrage toate privilegiile,
va pierde vila, garda pretoriană, pensia, va fi nevoit să trăiască din
pensia de parlamentar european. Da de unde, nu uiați, suntem în
campanie, neoficial, dar în campanie.
Al doilea devoalat este Mugur Isărescu, cel mai longeviv
guvernator al Băncii Naționale, omul cel mai puternic din România ultimilor 30
de ani, cel pe care nici o criză, economică, social, medicală sau politică, nu
l-a putut clinti. Când a apărut știrea, unele ziare spuneau că gata, s-a dus cu
domnia sa, că va fi destituit, că va fi belit, jupuit, va pierde câteva rânduri
de piele. Aiurea, nimic din toate astea nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla, pentru
că dacă e să adunăm toate măsurile și ingineriile financiare făcute de Isărescu
pentru ajutorarea guvernelor și
partidelor pe care le-a slujit și susținut și câte vânzări a intermediat, câte
știe el despre fiecare în parte, despre împrumuturile făcute de guverne și
secretele din spatele acestor împrumuturi, ar trebui ca guvernanții, toți, și trecuți și prezenți și viitori să îi facă
statuie de platină bătută în nestemate, numai să tacă. Dar, a început Campania electorală.
A treia ”victimă” a CNSAS este Dan Puric, un om care încă nu a început
să guverneze, dar voia. Și pentru că o grămadă de lume ”se uită în gura lui” la
teatru sau pe paginile de socializare, unde le zice bine, unii s-au simțit
amenințați și s-a trecut la măsuri de intimidare. Este ciudat că deși a fost
”găsit” cu dosar de informator, în dosar nu se găsesc hârtii semnate de el,
probabil doar cea de ”adeziune” de pe vremea când era elev sau student, la 17
ani. Probabil fusese prins la cămin la arabi să cumpere țigări sau băutură și ca să nu i se facă dosar pentru
”relații cu străinii” a acceptat să fie … înregimentat, dar a refuzat să dea informații
sau cel puțin scrise.Și scoaterea lui pe piață are aceeași explicație, Campania. Probabil și-a manifestat dorința de
a candida și un prieten l-a … turnat, așa că s-a decis să i se taie ..
posibilitatea de a candida. Știți ce e culmea? Vorbim despre foștii
colaboratori, despre micii pârâcioși de atunci și le luăm dreptul de a candida,
îi blamăm, îi înjurăm, dar actuala clasă politică, Parlamentul, media,
ministerele, sunt pline de foști și actuali turnători, agenți care nici măcar
nu se mai acoperă, decât unii pe alții, efectiv nu poți promova, dacă nu ești
sprijinit de servicii și nu le slujești la rândul tău, și totuși nimeni nu
spune nimic, de parcă avem orbul găinilor. Dar… a început Campania. Campanie
peste ocean
Pe mail, pe whatsapp, pe facebook, un mesaj ”între pieteni” a
devenit viral. Este vorba de scrisoarea unui român american, Jacob
Fraden, către prietenul său A, rămas în țară. Trebuie să admit că
scrisoarea este impresionantă, atât ca formă și conținut cât și ca
dimensiune, merită citită măcar pentru a vedea ce spun unii din interior
despre ei, partenerii noștri strategici. Cum sunt doar un observator și
nu un cunoscător al vieții politice americane, nu mă pot exprima
privind veridicitatea și justețea celor scrise, dar am reținut un
aspect: cel care a scris textul este în mod clar republican chiar dacă
nu este neapărat fan Trump, iar ”scrisoarea” nu este scrisă pentru un
”prieten” cu care ai vorbit la telefon,-cum se spune în text- pentru că
dacă ai fi vrut i-ai fi spus toate astea la telefon. Scrisoarea nu este
scrisă pentru ”urechile” prietenului și face parte din genul de
”scrisori deschise” întocmite pentru urechile celor mulți și
manipulabili. Fără îndoială că documentul conține multe lucruri reale
multe concluzii și analize pertinente, dar nu se poate conta pe ea ca o
imagine nepărtinitoare, mai degrabă ca un document de propagandă. Așa
că, pentru a avea o imagine completă a situației politice americane,
așteptați să apară și scrisoarea unul democrat către prietenul său din
România sau cine știe de unde. Să nu uităm că și în America a început,
tot neoficial, dar intens, campania electorală.
Și totuși, când se vor trezi
românii, că de deșteptat nu mai sunt șanse?!