Ce mai tura-vura, fu zi de 13, ceasul rău, pisica neagră, scara fără trepte, deci zi minunată pentru proteste la olteni. Unde mai pui că căzură și primii fulgușori de zăpadă pă iarna asta. Cum căzură cum să topiră, că nici ei nu vrură să stea prea mult prin fața prefecturii. Mihai, săracu, se uita de pe soclul lui și se crucea. Și neamul Buzeștilor era mai numeros decât protestatarii olteni. Și ar fi vrut să fie mai mulți, nu de alta, dar auzi el că la Cotroceni veni unul Bolojan care l-a dat jos de pe cal la Oradea și l-a pus pe Ladislau văr cu Sigismund și se gândea că or fi destui să îl protejeze la o adică, dar după ce văzu câți fură, îi căzu barda din mână.
În jur de 5-600 de polițiști, plus nu mai mult de 50 din armată, să adunară în fața prefecturii să protesteze. Cum spusăi, cam la 5-6 sutare fură din SNPPC, ANCMRR MAI, ceva din frontieră și maaaaxim 50 dar nu bag mâna în foc, din MApN, dar aceștia fără însemne fără apartenență, că nu știură ce veste să ia pă ei, cu ANCMRR, cu AORR, cu ROMIL, cu SCMD, sau cu LADPM, că mulți fac parte din mai multe asociații, că nu se știe care mai organizază o chermeză, o iescursie pă la Putna, pă la bulgari și e bine să prinzi un loc. Dacă îi întrebi pă liderii de asociații ai militarilor câți rezerviști MApN fură, o să să afli că fură pă puțin 250, dacă înmulțești 50 cu 5. Dacă avem în vedere faptul că în Craiova a ființat un comandament de armata, unul de divizie, 3 regimente și nu știu câte alte batalioane sau companii independente , UDD -uri, te întrebi unde ne sunt zburătorii. În fine, ce să o mai lungesc, piața goală, lumea total dezinteresată. Dacă venea unul cu grătarul de mici și vin fiert, se umplea piața dar așa, nema interesu. Și ăștia 500 fură adunați de prin 5 județe. Cred că ceilalți, ca să nu zic restul, protestară on line, că altfel nu înțeleg de ce fură așa puțini, parcă în dușmănie nu veniră. Nu știu ce prezentară televiziunile, ce raportară organizatorii, căci în funcție de locul de unde s-a filmat de televiziuni, la zgomotul de vuvuzele ai fi zis că se rupe cerul, dar cine a vrut să vadă realitatea a luat imagini din mai multe unghiuri și locuri. Și nici măcar nu fu ger, că de regulă când ninge nu e ger. Asta este, și mai vrem să ne bage cineva în seamă.
https://in-cuiul-catarii.info/2025/02/14/la-craiova-se-protesta-mai-mult-on-line-22402
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.