sâmbătă, 21 septembrie 2019

Poziția ministrului Leș față de problemele militarilor

 
În luna Iulie, pe data de 17, când pe toate părțile reprezentanții puterii se băteau cu cărămida în piept că vor să repare nedreptățile făcute rezerviștilor militari în ultimii ani, iar șefii unor asociații garantau că în câteva săptămâni vom avea o nouă OUG, alții spuneau chiar lege a pensiilor militare, am trimis domnului ministru Leș, un set de întrebări. Să fiu sincer, la un moment dat mă gândeam că fără să vreau i-am ridicat mingea la fileu pentru că mai toată lumea era convinsă că gata, problemele sunt rezolvate. Acum 10 zile am primit răspunsul oficial al MApN la întrebările mele. Ca să nu mai fiu învinuit de manipulări și interpretări sau minciuni, voi publica în stare pură atât întrebările, cât și răspunsurile lăsând cititorii să comenteze și să tragă concluziile fiecare după cum va putea. Eu am încercat să fiu cât mai clar și mai concret în solicitarea mea. Analizați întrebările și răspunsurile și veți avea dovada interesului pe care conducerea MApN o acordă oficial problemelor noastre. Iată întrebările:
”Domnule Ministru, Având în vedere  tot mai desele menționări a problematicii pensiilor speciale(printre care în mod eronat sau răuvoitor sunt incluse și pensiile militare de stat plătite în baza legii 223/2015),  de către diverși reprezentanți ai forurilor legislativ, executiv și presei audio-video, rezerviștii, pensionarii militari dar și viitorii pensionari militari actualmente activi,  își pun tot mai des întrebări legate de rolul, locul și mai ales implicarea conducerii Ministerului Apărării Naționale în fenomenul legislativ care privește domeniul apărării, conform prevederilor art 5(3) din Legea 346/2006 și pensiile militare, așa cum stipulează art 2(e) din legea 223/2015, raportate la art.115alin 4 din Constituție.
De aceea,  atâta vreme cât MApN, prin reprezentanții și structurile specializate (inclusiv CPS și DGFC)  nu are nici un fel de reacție pentru clarificarea  confuziilor și lămurirea intenției ministerului privind statutul social al militarilor, clarificare și intervenție de altfel obligatorii în baza prevederilor art 5 din L-346/2006, mă văd nevoit să solicit, în baza legii 544/2001 dar și a principiului transparenței actului legislativ și activității MApN, anumite răspunsuri la unele întrebări de maximă importanță pentru militari vizând:
  1. ASPECTE PRIVIND APARIȚIA,LEGIFERAREA ȘI MODIFICAREA  L223/2015
  1. Legat de modul de apariție, avizare, legiferare și aplicare a celor 3 ordonanțe, 57/2015, 59/2017 și 114 /2018, vă rog să clarificați următoarele aspecte comune acestor acte normative:
  2. A. În ce a constat urgența pentru emiterea acestor documente, în special în privința articolelor care vizau pensiile militare și care a fost punctul de vedere al MApN în cadrul guvernului si parlamentului în comisii, privind urgența dar și modificarea  legii 223?  
  3. B. Dacă MApN a fost solicitat cu privire la includerea problematicii pensiilor militare în acte normative care aveau o cu totul altă problematică, având în vedere prevederile legi 346/2006. Dacă aceste avize au fost solicitate și s-a dat răspuns cererii rog să se specific ce aviz a fost dat și cine anume a susținut acest aviz. Solicit copie după aceste avize.
  4. C. Dacă aceste avize au fost cerute și oferite, rog să precizați cine și dacă a întocmit studii de impact, analize, note de fundamentare,expuneri de motive, simulare a modului în care aceste legi vor influența activitatea MApN financiar, social și operativ. Solicit copie după aceste ”studii de fezabilitate”.
  5.  Pentru OUG 59/2017 având în vedere hemoragia de ieșiri la pensie care a avut loc între momentul anunțării până la intrarea în vigoare a actului, solicit detalii privind amploarea efectelor  deciziei respective, dacă acestea au fost analizate înainte de a se da avizul, care a fost concluzia și dacă la această oră mai există funcții neacoperite sau efecte ale respectivei decizii. Referitor la aceste elemente, pentru a vă ușura activitatea de sistematizare a răspunsului, adresez rugămintea de a comunica dátele statistice conform tabelului de mai jos:
Situaţia statistică anterioară şi ulterioară adoptării OUG, prin completarea tabelului  următor:
  1.  În cazul aceleiași OUG nr.59/2017, în nota de fundamentare, argumentarea necesităţii se susţine prin prezentarea celor mai mari 10 pensii din MapN iar pentru celelalte pensii din responsabilitatea CNPP este prezentată doar media pensiilor pe fiecare categorie de beneficiari. De ce au fost analizate aceste date de pe trepte diferite? A intenționat cineva să scoată în relief ”monstruozitatea” pensiilor militare? CPS a MapN a fost solictată să furnizeze date doar despre cele mai mari pensii sau (şi) despre media pensiilor militare?
  2. Care a fost punctul de vedere al specialiștilor din CPS și DGFC legat de modificarea  sintagmei ”actualizarea pensiilor militare cu  creșterea salariilor activilor” cu cea de ”indexarea pensiilor militare cu creșterea salariilor” prevăzută în OUG-59? Cum au acceptat această modificare de termeni nu doar greșită, ci și ilegală? Consideră specialiștii militari că actualizare și indexare este unul și același lucru ?
  3.  Vă rog să prezentaţi evoluţia cheltuielilor anuale cu plata drepturilor de pensie militară (fără a fi luate în calcul alte sume plătite pentru drepturi provenite din recalculări, revizuiri sau restituiri de drepturi aferente altei perioade) pentru anii 2015, 2016, 2017 şi 2018.
  4. Pentru câţi militari a încetat plata pensiei militare ca urmare  a decesului în anii 2015, 2016, 2017, 2018 şi câte din aceste pensii au fost urmate de stabilirea de pensii de urmaş?
Solicit aceste statistici ferm convins că ele există undeva, dacă nu la Direcția Generală Financiar Contabilă, cel puțin la nivelul CPS unde există prin grija art 15alin 5 litera k  din ROF sarcina relaționării cu alte structuri din MI privind situația deceselor iar conform art. 23 există un Birou management în domeniul pensiilor legislație și control intern managerial, având ca sarcină, printre altele, ”întocmirea lucrărilor de sinteză și generalizare referitoare la drepturile de pensii și la alte drepturi de asigurări sociale recunoscute militarilor”. Aș sugera, tocmai pentru a se putea demonstra viabilitatea acestui birou, să fie publicate  pe pagina CPS a MApN,  analizele și sintezele întocmite de acest birou în ultimii 4 ani,  măcar ca domeniu, titulatură, dacă nu in integrum, pentru a ști și pensionarii ce date pot solicita, sau dacă se ocupă cineva și de soarta lor.   De altfel, ca o constatare, pe care am mai înaintat-o ministerului,  este regretabil  că pagina oficială a MApN pe unele structuri (incluzând CPS) este deficitară, neactualizată, spre deosebire de cea a MAI.
  1. Doi miniștri din cabinetele Tudose și Dăncilă respectiv doamna Lia Olguța Vasilescu, ministru al muncii și domnul Adrian Țuțuianu, ministrul Apărării, au declarat că OUG 59 a fost întocmită, pe partea privind pensiile militare, de către specialiștii MApN.   Precizaţi dacă proiectele actelor enumerate mai sus (CELE 3 ORDONANȚE CU IMPACT ASUPRA PENSIILOR MILITARE)  au respectat prevederile art 7 din Legea 52/2003, adică dacă au fost anunţate public în condiţiile legii  şi dacă au fost publicate pe site-ul MApN. Dacă da,  câte sugestii şi propuneri au fost înregistrate referitor la actele respective şi dacă au fost preluate în proiectele respective? A fost organizată vreo şedinţă publică de dezbatere?
 II ASPECTE PRIVIND  APLICAREA LEGII  PENSIILOR MILITARE
Prin intrarea în vigoare la 30.06.2017 a prevederilor Legii nr.152/2017 coroborate cu prevederile art.60 din Legea nr.223/2015, în forma în vigoare pînă la 15.09.2017, CPS a MapN a procedat la actualizarea pensiilor militare. Faţă de această activitate importantă pentru toţi pensionarii militari, rog să daţi curs următoarelor solicitari de date:
  1. Scurtă statistică privind stabilirea pensiilor :
  Număr de beneficiari ai actualizării Suma maximă obţinută în urma actualizării Procentajul mediu de majorare  a pensiei
Pensie militară stabilită în anul 2017      
Pensie militară stabilită anterior anului 2017      
TOTAL      
3. Care este suma totală anuală care a fost plătită suplimentar la pensiile militare ca urmare a actualizării?
4. Art. 30 din Legea 223/2015 prevede că “Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.” În procedura de aplicare a acestor prevederi CPS a MapN aplică limitarea la pensia de serviciu şi nu la alte drepturi legal cuvenite, inclusiv dintre cele cuprinse în Legea 223/2015, care împreună cu pensia de serviciu conduc la stabilirea cuantumului pensiei militare. Având în vedere această abordare şi prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne, ministrului apărării naționale, ministrului justiției, directorului Serviciului Român de Informații, directorului Serviciului de Informații Externe, directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale și directorului Serviciului de Protecției și Pază nr. 31/M.25/999/8.148/237/259/221/2016 ,  reiese că în stabilirea sau recalcularea unei pensii miltare o primă etapă se încheie prin stabilirea pensiei de serviciu urmată de adăugarea succesivă a drepturilor privind corespunzătoare Ordinului Semnului Onorific şi ulterior a drepturilor stabilite prin art. 59 din Legea 223/2015 . Deşi conform anexei nr.2 la ordinul de mai sus cerinţa legiuitorului este exprimată clar, prin stipularea faptului că actualizarea se face în mod similar cu recalcularea, în acţiunea de actualizare întreprinsă de CPS a MapN NU există  o succesiune logică  şi identică pentru  actualizarea pensiei militare cu cea de recalculare, cel puţin la nivelul formei în care este expediată decizia de actualizare. Care este motivul  pentru care  forma şi claritatea  deciziei de pensie/de recalculare nu a fost utilizată şi pentru deciziile de actualizare ? De ce  CPS a MapN a renunţat la prezentarea transparentă a elementelor care conduc la cuantumul total al pensiei ? De ce decizia de actualizare este lipsită de eleméntele și modalitatea de calcul, fiind confuză, derutantă și incompletă?
5. În aplicarea actualizării, bazându-se pe aceleaşi prevederi legale şi operând cu procedura comună  aprobată prin ordin de toţi conducătorii instituţilor cu implicare în punerea în practică a L223/2015, EXISTĂ O MARE DIFERENŢĂ DE INTERPRETARE ŞI PUNERE ÎN PLATĂ a drepturilor de pensie militară actualizate între beneficiarii care provin din MapN şi cei care provin din MAI. CPS a MapN în stabilirea dreptului de pensie actualizată NU mai ia în considerare suma legal cuvenită, corespunzătoare indexării anului 2016 acordată în baza art. 14 alin.2 din Ordonanța de urgență nr. 57/2015 prin derogare de la prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015. Care este temeiul legal de retragere din drepturile de pensie a acestei sume? Având cunoştinţă că pensionarilor CPS a MAI li s-a menţinut în plată suma corespunzătoare indexării anului 2016 în procesul de actualizare, ce măsuri a luat CPS a MapN de clarificare a interpretării diferite? Poate să justifice CPS a MapN situaţia de discriminare evidentă creată de această aplicare diferită? SE ȘTIE CĂ A AVUT LOC O ÎNTÂNIRE A REPREZENTANȚILOR CELOR DOUĂ CASE DE PENSII PENTRU UNIFORMIZAREA ȘI REGLEMENTAREA ACESEI SITUAȚII ABERANTE. CARE AU FOST CONCLUZIILE ȘI MĂSURILE LUATE ȘI DE CE UN S-AU FĂCUT PUBLICE ÎNCĂ?
6. Câte decizii de actualizare au fost contestate şi înregistrate şi în câte litigii în instanţă este sau a fost chemată CPS a MapN pe capătul de cerere privitor la actualizarea pensiilor militare?
III  ASPECTE PRIVIND PENSIILE MAGISTRAŢILOR MILITARI
Din comunicatele publice rezultă existenţa în evidenţa şi plata CPS a MapN a pensiilor cuvenite foştilor judecători şi procurori militari.
1. Solicit, cu tot respectul,  statistica acestor tipuri de pensii, după cum urmează:
  • Pentru foştii judecători şi procurori militari care au optat pentru pensia de serviciu conform Legii 303/2004, CPS a MapN a aplicat în perioada 2016-2019 prevederile respectivei legi cu privire la actualizarea pensiilor ? A dat curs solicitărilor Consiliului Superior al Magistraturii privind folosirea în procesul de actualizare a pensiilor  a unei valori de referinţă sectorială(VRS) în cuantum de 465,3 lei ?
4. Care este temeiul legal prin care pensiile stabilite conform Legii 303/2004 pentru persoanele care au avut calitatea de judecători şi procurori militari sunt gestionate de CPS a MapN ? Există un transfer de fonduri între CPS a MapN şi Ministerul Muncii, respectiv CNPP pentru plata acestor pensii sau sunt asigurate din bugetul MapN prin CPS a MapN?
IV. ALTI BENEFICIARI AFLAŢI ÎN CUSTODIA CPS A MApN
CPS a MapN asigură plata pensiilor stabilite în baza altor legi în afară de L303/2004 şi L223/2015 sau pentru personal provenit din afara MapN.
 1.Vă rog să îmi comunicați date privind:
Notă: Luaţi în considerare şi legile corespunzătoare, anterioare L263/2010
2. Beneficiarii pensiei stabilite în baza L 83/2015, mai primesc pe lîngă pensie şi alte drepturi de la CPS a MapN ?
3. Există un transfer de fonduri între CPS a MapN şi alte instituţii pentru plata acestor pensii sau sunt asigurate din bugetul MapN prin CPS a MapN?
4.În ce bază sunt plătite pensii, altele decât cele calcúlate în baza legii 223/2015, de către MApN? Cine a optat pentru altă pensie decât cea militară, nu trebuie plătit din fondurile CNPP care gestionează tóate celelalte pensii, altele decât cele plătite în baza legii 223? Care este punctul de vedere al MApN în acest sens?
O ultima întrebare: cand are de gand Ministerul Apărării Naționale, prin ministrul său și  structurile abilitate, să apere cu adevărat drepturile militarilor,  în fața tuturor celor care încearcă, inclusiv prin ordonanțe strâmbe, să le taie și încalce drepturile,  așa cum prevede legea 346 privind organizarea si funcționarea MApN?
Era de așteptat ca tóate aceste aspecte să fi fost deja cunoscute publicului,  asigurând nu doar pentru militari ci și pentru cei care vorbesc în necunoștință de cauză despre pensiile militare, ca fiind pensii speciale, o informare și o transparență totale și clare privind pensiile militare.
Solicit insistent să se răspundă LA TOATE ÎNTREBĂRILE, concret, punctual, complet, nu ca în alte dăți la alte solicitări de informații.
Rog răspundeți  în baza prevederilor legale!
Curespect,                                                                                                                            17.07.2019      Col.(rez)  Marin Neacșu
ACESTEA AU FOST ÎNTREBĂRILE.
Iată răspunsurile primite pe data de 20.08.2019
De la:
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Str. Izvor nr. 110, sector 5, Bucureşti
Persoană de contact: F.P. Cătălina Vlădescu
148c/20.08.2019
Către:
Domnul colonel (rz.) Neacșu Marin
Stimate domnule colonel (rz.) Neacșu,
Urmare a solicitării dumneavoastră, formulată în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public și înregistrată la Direcţia informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale cu nr. 148 din 23.07.2019 (confirmare de primire cu nr. 148a din 24.07.2019 și prelungire termen de răspuns la 30 de zile cu nr. 148b din 05.08.2019) și vă comunicăm următoarele:
Conform prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, preambulul enunță, în sinteză, scopul și, după caz, motivarea reglementării.
Pentru exemplificare, menționăm că, potrivit preambulului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătiti din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, acest act normativ a fost adoptat avându-se în vedere, printre alte considerente, faptul că …. Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016 și … în textul acesteia există prevederi arbitrare… care pot determina diferențieri de tratament aplicabil pensionarilor în etapa de stabilire, recalculare și/sau actualizare a pensiilor militare de stat … și există riscul apariției unui nou val de litigii de anvergura celui din anii 2010-2012”.
Conform dispozițiilor art. 43 alin. (3) din Legea nr 24/2000 mai sus citată, la ordonanțele de urgență preambulul este obligatoriu ca parte constitutivă a actului normativ n.n.) și se publică, implicit, în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind astfel accesibil publicului.
Potrivit art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizonală în administrația publică, republicată, procedura interinstituțională de adoptare a unei ordonanțe de urgență a Guvernului este exceptată de la procedura de transparență decizională („În cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență revăzută de reglementările în vigoare.”).
Referitor la întrebările de la punctul I:
I.1 În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Legea-cadru nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, „fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat și a altor drepturi de asigurări sociale cuvenite pensionarilor militari se asigură de la bugetul de stat […]”.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (preambulul actului normativ) precizează că „în condițiile în care Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătiti din fonduri publice prevede creștereri anuale semnificative ale salariilor, neadoptarea prezentului act normativ, astfel încât actualizarea pensiilor de serviciu să nu se mai realizeze în raport cu majorarea salariilor personalului aflat în activitate, ar produce efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, din care sunt suportate”.
Prin Ordinul ministrului afacerilor externe, al ministrului apărării naționale, al ministrului justiției, al directorului Serviciului Român de Informații, al directorului Serviciului Român de Informații Externe, al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale și al al directorului Serviciului de Protecție și Pază nr. 31/M.25/999/8148/237/259/221/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, a fost reglementat modul de recalculare a pensiilor militare de stat conform Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru întreg personalul militar, indiferent de legislația în domeniul pensiilor, de data trecerii în rezervă sau de domeniul în care și-a desfășurat activitatea.
Totodată, menționăm că prevederile legale în vigoare în domeniul stabilirii și deschiderii drepturilor de pensie militară de stat nu prevăd modificări în ceea ce privește modalitatea de calcul a drepturilor de natură salarială cuvenite beneficiarilor, potrivit legislației în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, ci doar de actualizare la data recalculării drepturilor de pensie.
De asemenea, avem în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 6/2013, potrivit căreia „Curtea constată că principiul egalității în drepturi impune ca la aceleași situații juridice să se aplice acelați regim , iar la situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferențiat”.
Dealtfel, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 13.02.2019, a fost publicată Decizia Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat nr. 652/2018, prin care Curtea Constituțional decide că „dispozițiile art. 30 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat sunt constituționale în raport cu criticile formulate”.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „proiectele de legi se elaborează ca urmare a exercitării, potrivit Constituției, a dreptului de inițiativă legislativă”.
I.2. Informațiile solicitate nu pot fi furnizate întrucât instituția noastră nu deține aceste date, iar baza de date nu permite producerea și/sau gestionarea unor astfel de situații.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 117 din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, bazele de date privind beneficiarii dispozițiilor prezentei legi sunt proprietatea caselor de pensii sectoriale și au caracter confidențial.
I.4. Potrivit domeniului de competență și responsabilitate, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale a furnizat informații complete și precise în urma solicitărilor instituțiilor interesate, respectând prevederile legale în vigoare.
I.5. În cuprinsul Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel cum a fost modificat prin prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017, nu se regăsește nicăieri sintagma „indexarea pensiilor militare cu creșterea salariilor”, astfel cum menționați în petiție.
I.6. și I.7. Bugetul alocat Casei de pensii sectoriale pentru anii 2015, 2016, 2017 și 2018 a fost stabilit prin legea bugetului de stat pentru anii respectivi și legile de rectificare aferente.
Celelalte informații solicitate nu pot fi furnizate întrucât instituția noastră nu le deține, iar baza de date nu permite producerea și/sau gestionarea unor astfel de situații.
I.8. Casa de pensii sectorială nu a fost implicată în elaborarea proiectelor de acte normative de modificare a Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la întrebările de la punctul II:
II.1 și II.3. Informațiile solicitate nu pot fi furnizate întrucât instituția noastră nu deține aceste date, iar baza de date nu permite producerea și/sau gestionarea unor astfel de situații.
II.4. Decizile de actualizare emise în baza prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, sunt formulare tipizate, iar în Anexele la decizii se regăsesc toate elementele concludente care au determinat actualizarea pensiilor beneficiarilor.
Așadar, este de observat faptul că deciziile de actualizare conțin și elemente detaliate care explică modul în care au fost actualizate drepturile de pensie.
Pentru mai multe informații cu privire la modul de actualizare a drepturilor de pensie, fiecare beneficiar se poate adresa Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale cu o solicitare scrisă, primind în acest sens răspuns în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
II.5. În ceea ce privește majorarea cu 5% (aferentă anului 2016) a cuantumului brut a pensiei actualizate, facem precizarea că disoizițiile art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătiti din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, stipulează faptul că ”prin derogare de la prevederile art. 59 alin,. (1) din Legea nr. 223/2015, în anul 2016 pensiile militare de stat se majorează cu 5%”.
Dispoziția legală de la care se derogă prevederea cuprinsă în art. 14 alin. (2) are următorul conținut: „Cuantumul pensiilor militare de stat se indexează anual cu 100% din rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat”.
Așadar, analizând deciziile de pensionare emise succesiv, se constată faptul că această indexare de 5% a fost inclusă în deciziile de recalculare în cuantumul determinat de lege, pensiile crescând în toate aceste condiții pentru anul 2016 cu 5%. Astfel, fără dubii, la cuantumul pensiei pentru anul 2016 s-a adăugat indexarea prevăzută de art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guverunlui nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Pensia pentru anul 2017, stabilită prin deciziile de recalculare, a fost desemnată prin raportare la pensia anterioară, aplicându-se indexarea cu 5,25% (în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016).
Independent de cele arătate până acum, începând cu data de 30.06.2017, cuantumul brut al soldelor de funcție ale cadrelor militare în activitate și soldaților și gradaților profesioniști s-au majorat cu 15%, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea persnalului plătiti din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.
Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare (așa cum acestea erau în vigoare la data de 30.06.2017), cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda de funcție ale militarilor în activitate, în funcție de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie.
Însă, dispozițiile art. 60 alin. (3) din același act normativ (așa cum acestea erau în vigoare la data de 30.06.2017) stipulau faptul că, în anul în care pensiile militare de stat puteau fi indexate, atât în funcțe de rata medie anuală a inflației, cât și actualizate în raport cu majorarea soldelor de grad și/sau soldelor de funcție ale militarilor în activitate, se aplicau dispozițiile cele mai favorabile.
Așadar, având în vedere că, începând cu data de 30.06.2017, cuantumul brut al soldelor de funcție al cadrelor militare și soldaților și gradaților profesioniști s-a majorat cu 15%, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 152/2017, și cuantumul pensiilor militare de serviciu ale pensionarilor aflați în plată la data de 30.06.2017 a fost actualizat în baza articolului menționat anterior, prin emiterea deciziilor de actualizare.
Referitor la întrebările de la punctul III:
III.1. Informațiile solicitate nu pot fi furnizate întrucât instituția noastră nu deține aceste date, iar baza de date nu permite producerea și/sau gestionarea unor astfel de situații.
III.2. Pensiile foștilor judecători și procurri militari, atât cele stabilite în baza prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele recalculate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, au fost actualizate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
III.4. Conform dispozițiilor art. 82* alin.(7) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii militari pot opta între pensia de serviciu și pensia militară de serviciu.
Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale stabilește și plătește drepturile de pensie pentru cadrele militare, soldații și gradații profesioniști, militarii angajați pe bază de contract, preoții miliari, precum și pentru urmașii acestora.
Totodată, conform dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat și a altor drepturi de asigurări sociale cuvenite pensionarilor militari se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MinisteruluiApărăii Naționale.
Referitor la întrebările de la punctul IV:
IV.1. Informațiile solicitate nu pot fi furnizate întrucât instituția noastră nu deține aceste date, iar baza de date nu permite producerea și/sau gestionarea unor astfel de situații.
De asemenea, așa cum s-a mai precizat, potrivit prevederilor art. 117 din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, bazele de date privind beneficiarii dispozițiilor prezentei legi sunt proprietatea caselor de pensii sectoriale și au caracter confidențial.
IV.2, IV.3 și IV.4. Așa cum s-a menționat pa punctul III.4., potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat și a altor  drepturi de asigurări sociale cuvenite pensionarilor militari se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale.
Cu stimă,
ȘEFUL DIRECȚIEI INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Colonel CONSTANTIN SPÎNU
Eu nu mai comentez nimic, am postat aceste întrebări și răspunsurile primite, spre informarea tuturor celor interesați, de la simplu rezervist, până la șefi de asociații ale militarilor, pentru a cunoaște poziția oficială și răspunsul MApN la problemele ridicate privind pensiile militare și a nu și a ști cum pune problema ministerul apărării punctual, la problemele lor.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!


Poziția ministrului Leș față de problemele militarilor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.