vineri, 6 septembrie 2019

Pate porc cu ficat de gâscă

 
Pe când eram copil, pe piața de consum comunistă exista o singură varietate de pate: pate de ficat de porc. Poate mă înșel, poate doar atât își permiteau părinții să ne cumpere, poate doar atât se vindea în țară, cunoscut fiind că multe produse românești vedeau numai exportul, dar eu asta știu, asta am mâncat și sincer, parcă încă mai păstrez undeva prin memoria olfactivă mirosul acelui pate din ficat de porc. Nu era ”ficat ficat ficat” de porc albastru,  nici ”fainoșag”, făcut de ciobanii sibieni, nici pateu de pui cu unt, cu ardei,  de gâscă, cămilă sau crocodil. Era pateu din ficat de porc și mirosea al dracu de mult a ficat de porc, așa cum mirosea ficatul din porcul tăiat de tata –mare. Acum 15 ani, când l-am cumpărat pe Nerro din piață cu 50 de lei, cu care plecasem să cumpăr de fapt o undiță, pe piața românească încă se mai găsea pateu care avea miros de ficat de porc, iar Nerro, când deschideam cutia venea fuga-fuga cu urechile fâlfâind, să îi dau și lui. Se învățase, că nu e prost, și când auzea cuvântul ”pateu” venea imediat. Mai făcea mofturi la mâncare, dar la pateu pe pâine, niciodată.
Numai că nu știu ce s-a întâmplat cu el, de la un timp, ori că a îmbătrânit, ori că și-a pierdut simțurile ori i s-a aplecat de la pateu, nu mai percutează la fel. E drept, și eu am îmbătrânit și parcă nici mie nu îmi mai sparge nasul mirosul ăla de ficat de porc când deschid o cutie de pateu, nici porcii parcă nu mai sunt porci, au început unii să semene cu oamenii, alții au miros de papagali, găină, curcan, gâscă, ba, a apărut pe piață și pateul de porc cu ficat de gâscă. Recunosc, nu am gustat, dar mă întreb, oare cum este? O fi apărut porcul cu ficat de gâscă, inimă de bou, minte de papagal și apucături de măgar ? Aș gusta, dar nu mai e nevoie, se vede la tv în programele de știri:
Dau o țară pentru o șapcă
Prezidentul nostru scump a făcut o vizită în Statele Unite ale SUA. Vizita s-a făcut în scurt,din scurt, pe scurt, fără să fi apucat să fie trâmbițată ca o mare victorie cotroceană, sau o acțiune planificată și asta pentru că nici nu a fost o vizită, a fost o simplă chemare la ordin. Probabil știuletele Trump s-a trezit într-o dimineață și a auzit pe fluxul de știri că în România ar avea loc alegeri prezidențiale anul acesta și a întrebat:
 ”- România nu e țara aia în care ne-am băgat noi picioarele? –
– Ba da șefu, i s-a răspuns, ne-am băgat picioarele, cu sau fără bocanci,  tancurile, rachetele, navele, avioanele second-hand, sondele, mâinile,  nasul, și cam toate organele.
-Aha, și vor un alt președinte?
– Nici ei nu știu ce vor, dar  a venit timpul.
-Și Johhny Walker ăla  mai vrea să fie președinte?
-El zice că da șefu!
– Păi și peșcheșul ?
– Păi e om finuț, șefu, nu vine nechemat.
-Bun, atunci chemați-l ”
Și l-au chemat, el s-a dus, a plătit arginții sub forma unor vieți de militari  sacrificați spre binele și interesul american, oarece viitoare contracte gen Bechtel, angajamente politice, mutări de ambasade etc etc. Și ca să nu zică lumea că s-a dus degeaba și nu a adus nimic pentru țara lui, i-au dat o șapcă.Acuma nu poate să mai zică nimeni că nu are nimic în cap.
Pate porc cu ficat de gâscă……
Veorica PSD- președinte FME
Veorica, cel mai ciudat premier pe care l-a avut România, cel mai detestat președinte PSD și cel mai lipsit de șanse candidat la președinție ever, a decis, să fie, alături de noi, primul președinte femeie al României. Atenție mare, nu prima femeie președinte, ci primul președinte femeie. Este o diferență de nuanță pe care nici Viorica nu o sesizează, dar la ea nici nu e de mirare. A spus ea că dacă a fost primul premier femeie, primul președinte PSD femeie, de ce nu ar fi și primul președinte al României  femeie. Ei, îndrăznesc să o contrazic și nu o contrazic doar eu. Dacă ar fi spus prima femeie președinte sau premier al României, aș fi acceptat, dar primul președinte premier sau președinte PSD sau al României femeie nu este, oricât ar vrea ea să rămână în cartea de istorie. Păi atunci ce facem cu Năstase, cu ferma lui de pui cu tot, cu Constantinescu, Boc, Cioloș Păi ce, ăia au fost bărbați? S-ar supăra Băsescu. Ei nu au dat  nici capete în gură și nici puie lui Monta, așa că  să avem pardon. Deci am mai avut președinți și premieri femeie, și până la Veorica, chiar dacă ea spune că e mai puternică decât toți bărbații care țipă de pe margine. Când vii și citești de pe hârtie CV-ul în care afirmi că te-ai născut într-un oraș mic și că ai reușit să fii soție, femeie și mamă, nefiind în stare nici măcar atâta lucru să spui la liber, nu poți fi nici măcar un ochi de tigru, ești cel mult un ochi de sticlă. Hapropo, vă mai amintiți ce spunea acum câteva luni Veorica legat de candidatul PSD la prezidențiale? Cică nu ea va decide, va decide partidul, coaliția, după un sondaj de opinie care să arate cine e cel mai bine situat. Văzând ea însă că nu e cea mai bine situată în sondaje a dat-o la întors, că ce dacă nu e  primul loc, că și Iohannis a avut 15% șanse după primul tur și a ieșit pe primul loc după al doilea. Păi ce coană mare, dumneata ai la dispoziție aparatura de contabilizare  a voturilor, softul și sprijinul licuricilor și  serviciilor cum a avut Iohannis?  Pate porc cu ficat de gâscă….
Alde Tări renunțatorul
Tări, cel care îi cerea Veoricăi să îl lase pe el să candideze din partea coaliției, pe motiv că stă mai bine ca ea în sondaje, văzând că ea nu și nu, a decis să iasă de la guvernare și să se și retragă din cursă, conștient totuși că singur nu are nici o șansă. S-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta și a luat-o ..pe centru.Adică nici cu ăia nici cu ăia, a decis alături de Monta să sprijine candidatura unui independent, care nici el nu e sigur că va candida, pentru că nu știe dacă va avea numărul de semnături necesare. Ei, Tări Tări, ce câine ai fost și ce javră ai ajuns, sau cum spune o altă zicală populară, orice armăsar ajunge gloabă. Cum se schimbă soarta omului în câteva ore, e ceva de speriat. Până la urmă, Tări, campionul all time al  divorțurilor a divorțat și de Viorica.  Și ca ruptura să aibă totuși partea ei de românism balcanic, doamna Ramona Mănescu, deși membră ALDE, nu și-a dat demisia din guvern pe motiv că (deși ne-numită de președinte) are un minister greu și ”țara nu poate rămâne fără .. ministru de externe”. Deci doamna Ramona se ”sacrifică” pe sine de dragul țării. Te doare bulbul rahidian, trădarea  se justifică prin patriotism. Plecarea lui Tări creează cea mai  penibilă situație în care poate fi o țară, mai penibilă chiar decât dărâmarea propriului guvern de către un partid aflat la guvernare. Așa suntem noi românii, făcuți să trecem prin cele mai incredibile și imposibile situații. De data asta vom avea un guvern fără majoritate parlamentară pe care însă nu vrea nimeni să îl schimbe. PSD-ul ar vrea să rămână la guvernare ca să mai poată manevra și ei ceva la alegeri, dar cu cine? PNL-ul deși are în sfârșit situația mult visată pusă pe tavă, adică partidul aflat la guvernare nu mai are majoritate, pretinde acum că nu inițiază moțiune de cenzură decât dacă are 233 de semnături deși are nevoie decât de 150. Dacă, prin absurd, PNL-ul va depune moțiune, împins poate de Iohannis, vom mai trece prin altă situație tâmpită, aceea de a  vedea o moțiune căzută din lipsa cvorumului sau voturi contra chiar din partea inițiatorilor.  Pate porc cu ficat de gâscă……
Fă-te că candidezi Mircea
Mircea Diaconu, actor, revoluționar, comandant de detașament, călăuză și director de teatru a anunțat că ar vrea să candideze la președinție, independent. Sigur nu știe, deocamdată și-a manifestat doar disponibilitatea de a candida, sigur nu știe, așa că dacă cineva vrea ca el să candideze, nu are decât  să se ocupe de strânsul semnăturilor, formarea stafului de campanie, finanțare, program de …. candidat, etc, el așteaptă provincia. Domnul Diaconu, cel care în filme a jucat roluri de nevinovățel, posesor de buletin de București, mere roșii, fraierel frumușel, acum stă cu mâna întinsă și nu spune nici o poveste, nici măcar povestea rolului jucat la loviluție.
Declară Mircică, senin ca Mateiaș, că el nu are nici o vină, el nu promite nimic, dacă cineva îl vrea, bine, dacă nu,  el stă acasă. Oferta de ”împrumut” a domnului Diaconu se adresează atât românului ca persoană privată cât și partidelor în căutare de candidat presupus nepătat, care să dea bine la spectatori și uite așa Victoraș și Călin copil de casă au sărit la cap, de principiu, pentru că ei nu se pot băga în față din cauză de schelete. Gândesc domnii că sprijinindu-l pe diacon vor fi totuși și ei sprijiniți la formarea unui viitor guvern sau măcar așezați la palat pe post de consilieri, în caz de victorie, deși Mircea a spus de la bun început că nu are nimic de negociat sau de vândut. Acuma este clar că nici Mircea, nici cei doi lideri de partid liliputan nu au scos pe masă toate cărțile, fiecare ține ascuns  în mânecă dacă nu un as, măcar un șăptar. Dar, nici nu au terminat știriștii de anunțat disponibilitatea lui Mircea de a candida, că s-a umplut netul de istorii, istorioare, înregistrări video de la loviluție, cu Mircică întreținându-se cu Iulian Vlad, cerându-i ceva, dar în nici un caz demisia, cu câteva ore înainte de înscenările de la  Otopeni și Boteni. Lucrează propaganda domnule, lucrează, iar actorul va avea de luptat puternic  cu sălbăticia contracandidaților, mai ales că aceștia au la dispoziție date, informații, mijloace, ”martori” gata de orice. Sălbăticia va fi direct proporțională cu șansele de reușită ale actorului  și eu parcă văd că se va retrage în plină campanie. Dacă va fi așa, Ponta și Tări se vor vedea fără.. candidat. Pate porc cu ficat de gâscă….
S-a umplut țara de porci cu ficat de găscă…
https://www.mediafax.ro/politic/congres-psd-dancila-primul-discurs-candidata-prezidentiale-spatele-sta-nimeni-nimic-altceva-munca-serghei-stanisev-anunta-dezghetarea-relatiilor-dintre-pes-psd-avem-incredere-viorica-dancila-liderul-18313901
https://observator.tv/politic/viorica-dancila-unanimitate-candidat-psd-prezidentiale-309428.html

Pate porc cu ficat de gâscă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.