Soldat sau procuror?

2 august 2019 Categoria Actualitate Scris de neacsu marin

Editeaza acest Articol

Anul 1942, decembrie,  Pacific, Al Doilea război Mondial. Un submarin american, USS SILVERSIDES este în misiune de patrulare, pentru a detecta și scufunda navele japoneze  care aprovizionau  cei 30000 de soldați japonezi din Insulele Solomon, Guadalcanal. Misiune secretă, supraviețuirea echipajului  dar și a trupelor americane care luptau  depindea de modul în care aceste submarine reușeau să se păstreze nedetectate și să își ducă la îndeplinire misiunea.
Comandantul submarinului, Lt. Cdor Creed Burlingame. Echipajul suferea de amețeli din cauza mirosului de motorină și aerului închis, presiunii și stresului. Dar unul din membrii echipajului, George Platter, de 18 ani, avea o situație mai complicată, acuzând dureri abdominale. Infirmierul submarinului, Tom Moore, un tânăr de 22 de ani, fără o pregătire specială, doar strictul necesar pentru a acorda primul ajutor răniților, își dă seama că George are apendicită acută. Timpul trece, situația lui Platter se înrăutățește, dacă nu era operat, murea.  Era absolut imposibil ca submarinul să își abandoneze misiunea pentru a-l salva pe George, oricum nu ar fi ajuns la timp în cel mai apropiat port australian. Infirmierul cere comandantului să solicite un hidroavion pentru evacuarea lui Platter, dar Burlingame nu acceptă, ar fi deconspirat poziția submarinului și-ar fi periclitat și misiunea și viața celorlalți membri ai echipajului.
Singura soluție de salvare ar fi… ca Platter să fie operat pe vas. Însă pe lângă faptul că nu aveau chirurg nu aveau sală de operație, nu aveau instrumentar, nici măcar antibiotice, mai era o problemă. Infirmierul nu era autorizat și nu putea să își asume o asemenea faptă, neavând calificarea necesară. Dacă făcea asta, risca să fie trimis în fața Curții Marțiale și judecat pentru încălcarea procedurilor, a regulamentelor  și executarea unei operații pentru care nu era pregătit și autorizat. Infirmierul Tom Moore îi raportează comandantului că dacă nu îl operează pe George acesta moare. Comandantul îi spune că decizia și riscurile îi aparțin, deci el, Tom trebuie să aleagă. Tom alege să îl opereze.
Comandantul Burlingame ordonă trecerea submarinului la o adâncime de 30 de m pentru a evita balansarea submarinului sau detectarea sa din întâmplare, asigurând  cele mai bune condiții sanitarului.
Tom Își ia ca ajutoare doi transmisioniști, un operator radio și un semnalizator, improvizează un depărtător din două linguri, folosește niște lame pe post de bisturiu își pregătește instrumentarul, alege ca masă de operație masa din bucătărie și   îi face lui George injecția pentru anesteziere deși nu era nici anestezist nici chirurg.  Spre norocul lui, nimerește locul pentru injecție. Reușește să scoată apendicele, dar constată o hemoragie căreia nu îi detectează originea. Trece o oră de la începerea operației, anestezicul își face efectul, George dă semne de trezire, Tom decide să îl adoarmă cu eter, unul din ajutoare toarnă eter peste masca de pe fața lui George dar toarnă prea mult și vaporii îi afectează și pe asistenții sanitarului. Acesta îi spune cum să pună eter fără să îi afecteze și pe ei. După patru ore reușește să găsească și sursa hemoragiei, o oprește, închide operația. George e salvat. După 6 zile  va fi își reia postul în echipaj. Submarinul și echipajul reușesc să se întoarcă acasă după mai multe misiuni încheiate cu succes. Totul a fost trecut în raport.  La întoarcerea acasă, doctorul Hart, directorul medical al Marinei  SUA îl invinuiește pe Tom de practici ilegale, conform regulamentului de ordine interioară și cere ca acesta să fie judecat. Amiralul Chester Nimitz dezvăluie cazul presei și la presiunea opiniei publice și a presei, încuiatul și inumanul  medic șef  își retrage acuzațiile.
 Așa a fost salvată o viață de un soldat de către un altul de 22 de ani, care și-a riscat propria libertate pentru a salva această viață, deși știa că are șanse minime să reușească, deși știa că riscă Curtea Marțială, fiind în timp de război. Dar a reușit. Și-a asumat un risc și a făcut tot ce a ținut de el să salveze viața colegului său, știind și asumându-și riscul de a fi condamnat pentru asta. Dar pentru el, o viață de om a meritat riscul de a ajunge în instanță. Așa văd eu eroismul așa văd eu OMUL.
La noi, polițiștii și procurorii au ales să nu își riște funcțiile pentru a salva viața Alexandrei. Între viața ei și funcțiilelor, au ales funcțiile. Așa cu crezut ei. S-au condus după proceduri  tâmpite  și ascuns după scuze de doi bani, dând vina pe lipsa localizării corecte, în timp ce un copil de 15 ani era poate omorât, dar în mod cert bătut și violat. Știți care e paradoxul și durerea? Că pe ei nu îi va pune nimeni sub acuzare sau dacă îi va pune nu îi va condamna, pentru că ei au lucrat ”după carte”: scrie cartea că nu au voie să intervină între 24.00 și 06.AM? Scrie. Bărbații au respectat ordinele chiar dacă a murit un copil nevinovat din cauza asta. Ei au ales să se pună la adăpostul unei legi tâmpite fără a ține cont de faptul că cineva are nevoie de ajutorul lor. Chiar dacă, poate, la ora aceea fata nu mai era în viață, sau NU MAI ERA ACOLO, ei au ales să riște ca aceasta să fie violată și ucisă pentru că nu și-au asumat decizia de a interveni în baza  unui ordin inuman, de teamă să nu își riște scaunele.
După cum au evoluat lucrurile și toate informațiile apărute am chiar dubii că și-au apărat doar scaunul, îmi e teamă că au apărat și pielea altora care nu voiau ca fata să fie găsită, ceea ce face fapta lor și mai abominabilă.
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:80-G-35664_(35290251415).jpg
https://en.wikipedia.org/wiki/USS_Silversides_(SS-236)



Soldat sau procuror?