" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
luni, 31 iulie 2017
Săptămâna botaniștilor
De când lumea și pământul conflictele nu au început niciodată pentru că cineva a încălcat un principiu de drept ci pentru că cineva nu a mai vrut să accepte ceea ce acceptase până atunci. Nici un conflict nu a izbucnit spontan, nici chiar Războiul Troian, totul a fost o înlănțuire de evenimente, de cele mai multe ori pretexte și nu motive. Războaiele moderne sau conflictele au început în momente care așteptau ocazia și nu cauza pentru a erupe. În multe cazuri, pentru a-și masca intențiile agresorii au tras cu bățul prin gard pentru a întărâta căinii iar când câinii au sărit lătrând la gard,dând ocazia agresorilor să se pretindă agresați, amenințați,iar aceștia au scos pistolul și au împușcat câinele de dincolo de gard care lătra.
Botanistul Nr. 1 al lumii
Recent am asistat la două acțiuni de acest gen. Una peste ocean, a doua peste Prut. De peste ocean am auzit că Senatul American, a votat noi măsuri împotriva Rusiei, pentru ”anexarea” Crimeei. Nu dezvolt subiectul așa zisei anexări,așa cum nu îl deschis nici pe cel cu intervenția SUA în Ucraina(Fuck UE e suficient) și primăverile arabe, fiecare cu interpretarea lui. Ce mă întreb eu este de ce este retaxată anexarea Crimeei și nu atacarea Germaniei de acum 76 de ani? Ce mai contează când a avut loc, faptul e fapt, Rusia a purtat război împotriva unul aliat NATO și trebuie pedepsită pentru asta. Și mai ciudat este că nimeni nu a cerut sancțiuni pentru cele două bombe atomice făcute cadou unor civili japonezi de către glorioasa armată a SUA. De ce oare ?
Spuneam că Senatul SUA a votat noi măsuri economice, pentru că cele militare încă nu și-au făcut efectul dorit asupra Rusiei. Putin nu vrea să declare război, dar ori va fi silit să o facă, ori va fi dat jos datorită înfometării rușilor. Măsurile adoptate de Congres au două direcții. Una merge către Moscova iar Putin este principalul vizat. A doua merge către Trump care este încă considerat un prieten al lui Putin și care chiar dacă- să zicem că- va încerca să ia o măsură de detensionare a relațiilor cu Rusia nu o poate face fără a i se arunca în spinare că își protejează ”prietenul”.Lumea afacerilor cu armament și toți cei care profită de stările conflictuale, l-au prins pe Trump între ciocan și nicovală.Cineva urmărește cu tot dinadinsul un conflict armat între SUA și Rusia, bineînțeles pe pământ și cu soldați de alte naționalități, dar cu tehnică militară americană și rusească și oricine vrea altceva e considerat trădător. Indiferent că este sau nu ceva real în povestea cu sprijinul acordat de Rusia sau Putin la alegeri, Trump nu poate face nimic, oricât de decent sau bine intenționat ar fi legat de detensionarea relațiilor cu Rusia fără a fi catalogat drept cel puțin simpatizant al lui Putin. Deci în cazul de față lui Trump i s-a aruncat nada iar dușmanii interni și externi ai detensionării așteaptă să vadă dacă va pune botul.
Botaniștii naționali
A doua nadă a săptămânii a fost cea a lui Rogozin. Nu ar fi exclus să fie o reacție la măsurile Congresului american, dar nu aș merge așa departe. Cert este că a vrut să testeze ”vigilența” conducerii de partid și de stat românești și i-a mers. Față de Trump, ai noștri au pus botul ei sunt botaniști dovediți.Nici nu aveau cum altfel, erau presați de timp și de tradiție. Cică Rogozin a vrut să participe la o ședință de colhoz undeva prin Transnistria.Oficial trebuia să celebreze ”pacea de la Nistru”. Îl durea pe Rogozin de pacea de la Nistru cum mă doare pe mine de atmosfera de pe Pluto. Cum drumul direct îi era oprit de conflictul cu Ucraina a fost nevoit să ia un avion cu rezervoare suplimentare și să folosească ruta Rusia-Belarus-Polonia- Slovacia- Ungaria-România-Moldova. Nici dacă ar fi ratat două întrebări la concursul ”Căștigă România” al lui Ianțu, nu ar fi ocolit atât. Dar asta e. Deci Rogozin e obligat să se scarpine invers, anunță din timp că se va scărpina, și pleacă.Traseul cuprindea 4 țări membre UE care cunoșteau faptul că Rogozin avea interdicție pentru țările UE dar vrea să vadă dacă ține și cu cine anume. A trecut de Polonia(cea vizitată și lăudată recent de Trump), a trecut de Slovacia, s-a învârtit deasupra Ungariei până a amețit dar a fost oprit să intre în România pentru că România respectă cu strictețe deciziile UE, toate, mai puțin cele legate de drepturile omului liber sau aflat în penitenciar din România. Unii spun că și Ungaria ar fi interzis avionului în care se afla Rogozin să intre, sau poate doar să iasă din Ungaria, dar nimic nu e cert. Cert este că din cele 4 state, singurii care s-au considerat mai catolici decât catolicii slovaci și maghiari, au fost ortodocșii români. Qui prodest? Nu știu. E adevărat același lucru se mai întâmplase odată în 2014 copie la indigo, din nou doar românii au salvat democrația și i-au dat peste nas lui Rogozin, și atunci celelalte țări l-au lăsat, nimeni nu le-a tras de urechi, nu au fost amendate, nu au fost amenințate cu măsuri de nici o natură, pot spune că nimeni nu a băgat de seamă, pentru că în definitiv toată lumea știe că sunt măsuri abuzive, luate pentru a întărâta și a pune presiune asupra Moscovei. Ei bine, din toată Europa se trezi România, care nu mai are nici tehnică și nici militari suficienți pentru a se apăra, fie și împotriva unui batalion de tancuri, sau a unei escadrile de SUHOI ca să nu mai spun de un submarin, să zică ”nazat!”. Ce se întâmpla dacă trecea? Ne lua cineva capul ? Să zicem că da, dar înaintea capului nostru trebuia să cadă capul polonezilor, al slovacilor și al ungurilor, deci aveam timp să îl plecăm, ca să nu îl taie sabia, cum facem noi de 2000 de ani și ceva. Dar eu zic că nu ne lua nimeni capul. De ce am zis noi nu ? Simplu, pentru că trebuia să arătăm stăpânului că suntem în consonanță cu deciziile Senatului că doar nu suntem degeaba considerați noua stea a steagului american.
Bineînțeles Rogozin știa că noi vom interzice survolul, nu numai pentru că are informatori peste tot ci pentru că știa cine conduce România și cât de pupin-turiști sunt conducătorii noștri. Dovada? Deși traseul său viza Chișinăul, Dodon, pupin-turistul Maicii Rusii nu a luat nici o măsură oficială de întâmpinare la aeroport, așa cum cereau uzanțele, la aeroport erau doar niște protestatari care nu agreau prezența lui Rogozin sau voiau să arate că moldovenii nu o văd cu ochi buni, așa de imagine, dar cei care i-au trimis nu le-au spus că românii nu îi vor da voie să treacă prin România și au stat bieții oameni degeaba pe aeroport. Rușinică celor care i-au trimis acolo și nu le-au spus că merg de pomană. Or fi primit măcar un sandwich ceva sau o sticlă cu apă ca cei din Victoriei ? Uite, Dodon care știa, nu și-a trimis sepepiștii dar nu a pierdut ocazia să sară la gâtul oponenților politici, ca și Rogozin care scoate flăcări și amenință România sau, mă rog se face că o amenință, pentru că totul e foc de paie, declarații electorale. Cert este că din toți, noi am căzut, ca de obicei cel mai prost pentru că, uite, nu am auzit că cele trei țări care au închis ochii la trecerea lui Rogozin ar fi fost ejectate din NATO sau UE sau nu mai primesc fonduri europene. La Bruxelles nimeni nu știe și nu e interesat ce a făcut Rogozin sau prin ce țări se plimbă. Facem noi cum facem și ieșim în drum ca șarpele.
A nu se înțelege că voiam să îl văd pe Rogozin pe deasupra României, sau că îi plâng de milă, dar când văd cine ne conduce și cum înțeleg guvernanții noștri diplomația și cum urmăresc interesul României, mă apucă așa un dor de ducă mai ceva ca pe Iohannis.
Botanistul de serviciu
Al treilea botanist al săptămânii este cine altul decât Liviuț, Hamsterul, care iarăși a plecat și a lăsat cu limbă de moarte să i se rezolve problemele puțin cam mirositoare, cum a făcut mereu și tot cum s-a întâmplat mereu a furat-o. A plecat, el știe unde și a dat ordin să fie schimbat șeful de la DGIP. Acesta a fost schimbat, numai că nu cu cine voia el, ci cu cine au vrut serviciile. Omul ăsta nici după atâtea țepe nu s-a prins că nu poate avea încredere în nimeni. Și pentru că lui îi place cu repetir a mai furat-o și la Timișoara unde la trimis pe tizul Neacșu Marian să impună la Timiș un Directorat format din Andea și Căprar(cel care era vânturat ca ministru la apărare înainte de numirea lui Adișor Țuțu) dar, odată ajuns la fața locului, nenea Neacșu a constatat că nu poate să treacă peste organizația Timiș, cum nu a putut Rogozin să treacă peste România și a schimbat placa, cum că nu poate numi un șef de duminică. Neacșu a scăpat, dar Dragnea își mușcă și acum mustața de oftică. Dar așa e când pui pe alții să facă ce ar trebui să faci tu și tu fugi ca lașul. Cred că până la urmă lui Dragnea îi va rămâne numele Botanistul, nu Hamsterul pentru că le fură ca nimeni altul.
https://www.agerpres.ro/externe/2017/07/28/sanctiunile-impotriva-rusiei-au-trecut-si-prin-senatul-sua-02-12-55
http://jurnalul.ro/stiri/observator/cazul-rogozin-traseul-zborului-s7157-cu-bucluc-avionul-a-ajuns-la-chisinau-dupa-ce-l-a-debarcat-pe-vicepremierul-rus-la-minsk-748385.html
http://www.mediafax.ro/politic/secretarul-general-al-psd-marian-neacsu-calin-dobra-conduce-psd-timis-am-aflat-ca-sorin-grindeanu-va-contesta-excluderea-16632045
Săptămâna botaniștilor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.