vineri, 19 decembrie 2014

Cum fâlfâie interesul pentru armată


Cum e turcul, şi pistolul…
steagul ministerului apararii
Doamna Voicu Elena Angela postează mirată şi indignată pe pagina domniei sale de facebook această fotografie cu drapelul ţării de pe clădirea Ministerului Apărării Naţionale. Domnia sa se miră că aşa ceva este posibil, dar eu nu înţeleg de ce se miră. Conform Cartei Albe a Apărării, armata funcţionează la 40% din capacitate, aşa că de ce ar face drapelul excepţie? Care este problema? Fâlfâie?Fâlfâie şi în două culori aşa cum şi tehnica poate circula pe două roţi, şi motoarele pot merge în două bujii şi elicopterele pot cădea din doi în doi.
Nu e vina conducătorilor armatei, Doamne fereşte, adevărul e că de când nu mai avem aviaţie, domnii Duşa, Oprea, Zisu, Ponta,Dănilă, nu se mai uită spre cer, nu mai au la ce, aşa că nu au cum să vadă drapelul ţării de pe cea mai reprezentativă instituţie a României, cea care se află pe locul 1 în preferinţele românilor şi reprezintă simbolul independenteţi şi neatârnării. Cui îi mai pasă de simboluri, apărare, independenţă? Ei ridică ochii spre cer numai când sunt în apropierea sediului DNA, rugându-se la bărbosu să nu fie chemaţi acolo. Sunt sigur că steagul de pe DNA este impecabil, nu îşi permite nimeni să îşi bată joc de el şi nici de bugetul respectivei instituţii. Dar bugetul armatei poate să fie oricât de mic, nu va face nimeni scandal, nu va ieşi nimeni pe post să spună că asta înseamnă sabotarea capacităţii de apărare a ţării. Nu are cine.

Nici comandanţii civili nici cei militari nu au boaşele doamnei Kovesi, pentru că ei nu au cu ce ameninţa, ei sunt ameninţaţi, aşa că puii mei, ce contează un amărât de drapel pe clădirea Ministerului Apărării? Este tratat aşa cum este tratată şi armata şi apărarea ţării şi nimănui nu îi pasă.
Domnul Ponta se gâneşte la armata numai când îi interceptează DNA-ul telefoanele la guvern, domnul Duşa când mai sunt de făcut nişte poze cu eroi sau sicrie care se întorc din teatrele de operaţii, domnul Oprea numai când trebuie să mai avanseze nişte colegi de partid sau coaliţie, sau să dea nişte funcţii unor apropiaţi, iar domnul Zisu numai când trebuie să mai vândă nişte terenuri sau să mai facă ceva contracte, iar în fine, domnul Dănilă, când îi spune unchiul. Cam la atât se rezumă activitatea domnilor responsabili în armată.
Aşa că nu înţeleg de ce se miră doamna Voicu, drapelul ne arată clar că domnilor de la conducerea armatei şi a guvernului, li se fâlfâie în două culori de starea armatei.
PS :Am fost informat de  un amic din Bucureşti  că fotografia este veche, că acuma drapelul este schimbat, are toate culorile. Bine că măcar drapelul au reuşit să îl schimbe, dacă atitudinea faţă de armată nu o pot schimba. Din tot articolul doar drapelul nu mai este de actualitate, în rest toate cele spuse stau în picioare.
Cum fâlfâie interesul pentru armată

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteţi face orice comentarii în limitelei decenţei , bunului simţ, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi sters.
Nu am nici o satisfacţie să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurandus-e sau atribuindu-şi epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care posteaza comentarii sunt raspunzatori pentru comentariile pe care le fac.