" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
duminică, 13 ianuarie 2013
A trecut un an : şi ce dacă?
Acum un an scriam un articol intitulat ” Un preşedinte, doi preşedinţi”. Atunci erau în floare protestele din Piaţa Universităţii, cele care au anunţat sezonul recoltării portocalelor. Veneam atunci cu o comparaţie absurdă, replica preşedintelui Sloveniei la încercările ambasadorului SUA de a face din Slovenia ce au făcut din România, adică un căţeluş care face sluj. Redau replica pentru că merită repetată până ne intră în cap şi nu mai putem dormi din cauza ei :
“Guvernele nu sunt formate de către ambasadori din străinătate sau de către alţi reprezentanţi străini . Poporului şi partidelor politice din Slovenia le revine această datorie”
Între timp, am trecut prin alegeri locale, referendum şi iarăşi alegeri, dar parlamentare şi ne-am convins că România nu va avea niciodată un preşedinte ca al Sloveniei. Ba mai mult, am aflat că nici premierii nu vor fi altfel decât preşedintele României pentru că între timp ultimul premier, cel care să lăuda că luptă până la capăt, adică până ajunge premier, a bătut palma cu căţeluşul lui Gittenstein, la îndemnul celor care formează guvernele României dar nu şi ale Sloveniei.
Mai e cineva pe tuşă care aşteaptă să fie şi el preşedinte şi după ce s-a bâlbâit de câteva ori cu privire la “acordul de colaborare instituţională” ca şi cu privire la cooptarea UDMR la guvernare, acuma brusc i s-a sculat conştiinţa(care a dormit mai mult ca el) şi spune că nu e de acord cu actul la care a luat parte (ca martor la o căsnicie dintre un pervers şi un minor) şi acuma face un pic de scandal, aşa de ochii lumii. De ce s-a trezit brusc “conştiinţa” domnului Antonescu ? S-a gândit să marcheze cu o faptă bună acţiunile de acum un an de zile? Sau a realizat că fundul domniei sale nu va sta niciodată pe fotoliul de preşedinte şi a fost păcălit dând vrabia din mână pe cioara din gard? Probabil . Tot aşa ca o acţiune comemorativă domnul Ministru de interne Stroe s-a gândit să arate lumii că se întoarce foaia şi cei vinovaţi sunt pedepsiţi, aşa că a anunţat cu surle şi trâmbiţe că face controale la sânge în problemele violurilor şi abuzurilor sexuale din Interne dar îi pedepseşte şi pe cei vinovaţi de ruperile de picioare din Ianuarie 2013. A pus la dispoziţie un şef de jandarmi şi un subofiţer şi cu asta gata, a rezolvat problema, s-a spălat pe mâini a dovedit ceea ce trebuia dovedit. Nu domnule Stroe, ceea ce aţi făcut nu e nici începutul a ceea ce trebuie să faceţi. Şi nu aşa se face. Nici nu aţi venit bine şi aţi trecut la suspendări şi destituiri dar nu aveţi nici o bază legală, nici o dovadă, nici o anchetă, aveţi numai impresia că ne aburiţi. Domnule Stroe, pe lângă subofiţerul acela mai sunt încă 10-20 care au făcut acelaşi lucru şi încă 100-200 care au ştiut ceea ce s-a întâmplat şi au aprobat sau nu au reclamat sau sesizat pe nimeni şi mai sunt şi toţi şefii de la cel imediat superior ierarhic până la ministru care nu au mişcat un deget timp de un an de zile, şi au aprobat astfel actele pe care le încriminaţi. Şi pe lângă ei mai sunt toţi şefii şi şefuţii din structurile care ar fi trebuit să se sesizeze inclusiv procuratura. Şi pe lângă ei mai este şi domnul Gogu, marele specialist Gogu, cel care intra ca la el acasă la sediul PDL şi care încă lucrează în structurile alea apolitice. Deci într-un ande zile nu s-a schimbat nimic şi nici acuma nu se schimbă, pentru că aşa cum procedează domnul Stroe, schimbăm doar unii oameni cu alţi oameni, un subordonat cu alt subordonat dar al altcuiva, nu schimbăm obiceiuri, moravuri, sisteme mafiote, schimbăm doar mafioţii. Pleacă Cappone vine Giancana.
Ciudat, în cazul bombei de la Piatra Neamţ, organele abilitate au avut răbdare să lucreze un an de zile ( dacă e adevărat ce s-a declarat) şi să adune probe, să vadă legături, relaţii, filiere, ca să strângă toată organizaţia şi să nu scape din cauza unui viciu de procedură, mergând până acolo încât i-au lăsat chiar şi să monteze bomba sub maşină, cu riscul de a pune în pericol vieţi nevinovate, dar în cazul abuzurilor despre care toată presa a vorbit, inclusiv cele la adresa lui Brianna Caragea arestată de totţi jandarmii care au vrut să o pipîie în timp ce o băgau în dubă, chiar şi de două ori pe zi, domnul Stroe a decis brusc, fără cercetări, fără a vedea în ce anume constă vina unuia sau altuia, să suspende un şef de jandarmi pentru că îi trebuie imagine şi se înscrie în linia trasată de scumpul şef de partid.
Domnul Stroe nu e interesat de cei care sunt cu adevărat vinovaţi, mai ales unii care sunt acuma consilieri prezidenţiali, branconeri cu state vechi numai buni de angajat hăitaşi la domeniile Ţiriac, el arestează un mistreţ, pune în locul lui un godac din ograda celui numit Porcul şi cu asta gata, se scutură şi pleacă, a rezolvat problemele , media supusă va vorbi câteva zile despre asta, pinguinii vor aplauda şi toată lumea va fi mulţumită.
În timpul ăsta unul din membrii comisiei juridice din senat, boier fără B dar cu bâtă, ne arată ce înţelege el prin a fi senator şi spune : “Am şi nu spun niciodată, nu mă obligă nimeni, poate să se dea şi peste cap ANI (…) că nu dau niciodată numele de cont, banii din cont, nu-i scriu niciodată în vreo declaraţie banii mei”. Şi ca să fie treaba oablă, ne anunţă şi ce face el cu cei care se iau de el şi cu legea care îi cere să-şi declare averea : “O declar neconstituţională dacă va fi cazul, dacă voi fi dat în judecată pe tema asta (…) Nu pot să o declar acuma. Când nu o să fie Zegrean şi cu Aspazia Cojocaru, atunci am să o declar, când o să plece ăia de acolo”
Bineînţeles nu se sesizează nimeni că ciobannul instigă la nerespectarea legii şi sfidează instituţiile care vrem nu vrem sunt abilitatea cu aceste verificări, aşa cum nu s-a sesizat nimeni timp de un an nici cu privire la abuzurile altora care erau la putere şi credeau că aşa vor fi mereu.
De aceea, ceea ce face acuma domnul Stroe este ca o frecţie la o tijă introducă în picior. Este schimbat degetul care a apăsat pe trăgaci , dar a rămas mâna, capul care a comandat mişcarea şi şeful care a dat ordin . Mâine alte degete vor face acelaşi lucru, dacă nu cumva se va mai semna un acord instituţional care va interzice unei mâini să ia locul altei mâini şi le va obliga pe toate să se spele una pe alta.
A trecut un an : şi ce dacă?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.