miercuri, 3 octombrie 2012

Un guvern �mpiedicat

Un guvern �mpiedicat

Eu nu înțeleg de ce PDL a depus moțiune de cenzură fie ea simplă, dublă, complexă sau cum or vrea să îi mai spună, împotriva Abramburicăi sau a guvernului sau a USL. Ce vor domnule oamenii ăștia ? Atâta răutate nu am putut să văd la nimeni. Ce vor domnule? Să schimbe un ministru, să schimbe doi, să schimbe guvernul ? De ce se chinuie? Ponta în 5 luni a schimbat 8 miniștri fără moțiune,fără să se facă scandal, fără să țipe cineva, așa ușor – ușor. Unii dintre ei au fost miniștri numai pe hârtie, nici nu au apucat să intre în cabinet, așa cum nu a reușit să intre nici Antonescu în cel de președinte. Dacă facem o scurtă socoteală, dăm peste Victor Alistar, Andrei Marga,Ioan Mang, Ioan Rus,Corina Dumitrescu,Vasile Cepoi, Mircea Diaconu,Victor Paul Dobre, care au fost propuși au funcționat sau au fost în situație de incompatibilitate și apoi schimbați. Deci practic Ponta și-a dat singur moțiuni de cenzură de 8 ori în 5 luni, iar acum vine PDL hop și ei cu încă una. Oamenii ăștia sunt chiar răutăcioși. Adică Ponta face tot posibilul ca până la alegerile parlamentare să facă o remaniere totală a guvernului iar ei îi forțează mâna și îi critică acțiunile ca și când nu le-ar face pe plac. Lipsă de bun simț.
Continuare aici

6 comentarii:

  1. Chestia asta cu eforturile opozitiei seamana cu ce se intimpla in unele cupluri. Una este sa recunosti singur (prin fapte) ca nu te ajuta scula si alta este sa ti-o spuna partenera (de parlament, nu de ce cred unii)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noroc cu scula Steli, altfel nu ai fi inteles la ce se refera articolul. Uite ca de data asta te-a ajutat.

      Ștergere
  2. Vorbesti de rautate.Pai nu au fost rautaciosi cu toate categoriile socio-profesionale timp de 7ani?.Da, sunt rautacisi, sau poate sa vada electoratul lor ca mai exista.Vom vedea pe 9 decembrie cat de tari mai sunt.O seara buna,Marian!

    RăspundețiȘtergere
  3. D-le Stelian P, se pare ca dv. aveti o problema cu impotenta... nu numai jos dar si sus.
    Antipdl.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Umorul este atributul oamenilor inteligenti. Daca nu-l aveti, nu e problema mea.

      Ștergere
  4. Tocmai ca eu il am... ma refeream la impotenta intelectuala de care suferite.

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.