miercuri, 14 martie 2012

Gâdea şi gâdele



Se spune că olteanul când nu are ce face se dezbracă şi îşi păzeşte hainele. Se mai spune că armata când nu are ce face se mută sau văruieşte. Poate există şi alte ziceri despre alte regiuni sau profesii.

Dar de curând am aflat ce face Gâdea când nu are ce face. Îl invită pe MRU la emisiune. L-am mai văzut o dată la o emisiune nu mai reţin cine era invitatul tot un personaj pe care Gâdea îl vedea victimă sigură şi a fost făcut mat din trei mutări, de ajunsese săracul Gâdea să dea din buze ca peştele pe uscat. Aşa şi acum .
În goana după rating s-a gândit domnul Gâdea - pe care personal îl consider cel mai jalnic dintre moderatorii nu numai de la Antena 3 ci din toate televiziunile-să facă o emisiune şoc la care să îl invite pe primul ministru şi credea probabil că o să-l facă praf.  Întrebările de baraj se ştiau şi MRU era victimă sigură. Domnule, acum eu am mai văzut filme din astea cu japonezi care îşi fac sepuku, am văzut şi filme în care unii oameni de onoare îşi puneau pistolul la tâmplă sau se aruncau de la înălţime pentru că fuseseră prinşi în situaţii deosebite şi onoarea le era pătată. Dar să te faci de râs în halul acesta şi să rămâi pe piaţă, să te vadă lumea în continuare, mi se pare total fără sens. Mie mi-ar fi ruşine să mai ies şi pe stradă.

Nu am prins emisiunea de la început, şi iniţial mi-a părut rău. Am văzut-o apoi pe site-ul Antenei 3, înregistrată. Mă gândeam că MRU va fi hăcuit şi parcă aş fi vrut să văd cum scoate cămaşa. Apoi când am văzut că nu se puseseră întrebările de baraj m-am bucurat. Când am văzut că MRU răspunde la întrebarea legată de incompatibilitate prin aceea că legea se aplică angajaţilor iar el nu primea salariu, el avea indemnizaţie am crezut că acolo i s-a terminat domnului Ungureanu. Personal nu am înţeles de ce domnul Ungureanu nu se considera angajat al SIE şi de ce legile şi regulamentele de ordine interioară nu i se aplicau. Astfel de probleme se pun numai în societăţile private, unde patronul face legile în firma sa pentru ceilalţi angajaţi iar el este deasupra lor. Dar SIE nu este o firmă privată, chiar dacă şeful său aşa consideră, iar legea se aplică în aceeaşi măsură, atât femeii de serviciu cât şi directorului. Asta trebuia să răspundă domnul Gâdea, dacă avea un pic de cap să gândească, dar după cum a reacţionat, mi-a lăsat impresia că foloseşte capul doar pe post de cuier. Cum a primit răspunsul domnului Ungureanu, domnul Gâdea, a tăcut de parcă nu se aştepta ca domnul Ungureanu să îi răspundă. De fapt cred că lupta a fost inegală. Spun asta, pentru că domnul Ungureanu când a venit la discuţii a ştiut ce îl va întreba Gâdea, dar Gâdea nu ştia ce îi va răspunde Ungureanu, aşa că pe undeva Gâdea a fost dezavantajat. Orice alt moderator ar fi făcut un efort de voinţă şi ar fi încercat să anticipeze răspunsurile lui Ungureanu, cu atât mai mult cu cât se spune că este un om pregătit. Orice moderator, dar nu Gâdea. După ce a reuşit să văduvească postul de 150.000 lei pentru că a vorbit prostii, acum a reuşit şi să îl facă de râs pentru modul în care a tăcut. De ce e ţinut oare acolo dacă nu ştie nici să tacă nici să vorbească când trebuie ?

Domnul Gâdea a avut în mână cărţi pe care nu a ştiu să le joace, cărţi servite chiar de domnul Ungureanu. Acesta întrebat de episodul cu oamenii leneşi a afirmat că el s-a revoltat pentru cei care puteau dar nu făceau nimic în sprijinul propriei situaţii, pentru că domnia sa este un om care s-a afirmat prin forţele proprii. Era momentul când Gâdea putea să îl întrebe :
1. Pe forţele proprii a obţinut şi titlul de membru supleant al CC al UTC ?
2. Pe forţe proprii a fost obţinut bursele SOROS?
3. Pe forţe proprii a fost promovat de către Tăriceanu ?
4. Pe forţe proprii a părăsit PNL şi a intrat în ograda lui Băsescu ?

Bineînţeles, Gâdea nu a văzut mingea ridicată şi a ratat ocazia să înscrie. Ratând ocazia, domnul Gâdea a încercat să se infiltreze pe extrema dreaptă, dar nici pe partea UDMR nu a reuşit să intre în careu, şi a fost prins în off-side printr-o fentă de logică, logică  pe care a arătat că nu o stăpâneşte.

A încercat apoi printr-o întrebare nepermisă să afle reacţia lui Ungureanu, la criticile doamnei Udrea. A crezut că vorbeşte cu Marean, sau cu primarul nu ştiu cărei comune, care doarme cu poza unor fete din Pleşcoi sub pernă, dar modul în care a pus întrebarea i-a ridicat mingea lui Ungureanu care i-a cerut să detalieze ce vrea practic să afle prin acea întrebare şi prins din nou în off-side domnul Gâdea recunoaşte singur că nu a fost o întrebare importantă. Domnul Ungureanu, nu este o somitate dar a fost suficient de deştept încât să ştie să speculeze întrebarea tendenţioasă a lui Gâdea şi să evite răspunsul la întrebarea care nu fusese pusă, pentru că domnul Gâdea se credea reporter Can – Can.

Nici o întrebare punctuală, cea referitoare la demisia şi poziţia lui Hăhăianu, domnul Gâdea nu a fost în stare să o lămurească şi a dat înapoi când MRU a răspuns că pe el îl interesează sistemul, nu omul, deşi era clar că avea cunoştinţă despre poziţia actuală a domnului Hăhăianu, dar nu voia să vorbească. Dacă nici la o asemenea întrebare nu poţi obţine un răspuns tranşant, e momentul să te laşi de meserie.

Trecând peste Gâdea, o mare dezamăgire a fost şi domnul Ungureanu despre care toţi spuneau că este un individ rasat, pregătit, care în ciuda simpatiilor politice are totuşi unele merite şi aptitudini profesionale. Să îmi fie cu iertare, dar nu prea s-au văzut în emisiune. Comportamentul şi răspunsurile sale au fost uneori de grădiniţă, ca şi în cazul cu râsul acela de copil când i-a spus domnului Gâdea că dacă ştia ce îl interesează, i-ar fi dat prin telefon „corecţia cuvenită”, corecţie pe care de altfel  Gâdea a primit-o fără să clipească pentru că nu avea ce să răspundă. Domnul Ungureanu a fentat nu cu subtilitate ci rudimentar întrebările neplăcute, aş spune clasic, ba prin insistenţa cu care a evita un răspuns tranşant, ba prin specularea unei greşeli sau lipse de eleganţă în întrebare, ba prin apelul la unele aşa zise cutume sau prevederi legislative pe care totuşi nu le-a nominalizat dar a lăsat să se înţeleagă că ar exista, pentru că ştia că Gâdea nu stăpâneşte subiectul şi a venit cu lecţia neînvăţată. Uneori şi-a luat figura aceea ce intelectual clipind din ochi precum o fecioară de la Crucea de Piatră, alteori a glumit prieteneşte, tratându-l pe bietul Gâdea care nu mai era gâde, era victimă, ca pe un prieten, făcându-l pe acesta să se simtă egalul său. În toate situaţiile însă a fost fals. Aşa cum a fost fals şi când s-a făcut că scapă din greşeală informaţia privind discuţia la telefon cu Ponta. S-a dat de gol singur, ca un hoţ de duzină, când după ce a dat informaţia cu discuţia telefonică, văzând că Gâdea nu sesizează informaţia şi nu cere lămuriri de genul “cum, dar dumneavoastră ţineţi contactul cu domnul Ponta, vorbiţi frecvent la telefon?“ , a intervenit - deşi discuţia trecuse pe alt subiect- spunând “sper că domnul Ponta îmi iartă confidenţa “ . S-a dat de gol insistînd pe subiect ca şi cum îi părea rău că nimeni nu a sesizat importanţa acestei “confidenţe“ scăpate “din greşeală ”. Ce să faci, Domnul Ungureanu încă se mai crede agent şi poate încă mai este. Întrebarea este al cui ?

Cu ce scop a scăpat “indiscreţia” şi scuzele faţă de “prietenul” Ponta? La prima vedere s-ar părea că domnul Ungureanu a vrut să îl discrediteze pe domnul Ponta şi să bage băţul prin gardul dintre Ponta şi Antonescu, să provoace noi fricţiuni între gemenii Dalai Lama. Unii aşa sunt tentaţi să creadă şi chiar se miră cât de străvezie a fost insistenţa lui Ungureanu şi cât de neprofesionalist a lucrat. Atât de pe faţă a fost aluzia şi insistenţa sa vizavi de discuţia cu Ponta, încât orice copil ar fi realizat că a fost făcută intenţionat. Ei bine, tocmai acest lucru mă face să mă gândesc dacă nu cumva această confidenţă a fost făcută tocmai pentru a vedea toată lumea că “Ungureanu încearcă să îl culpabilizeze pe Ponta, deci e clar că nu e nimic între Ponta şi Ungureanu, pentru că s-a văzut clar că Ungureanu a vrut să îl discrediteze”. Până şi Crin afirmă că a fost o încercare de a băga zâzanie în interiorul USL. Unii răsuflă uşuraţi, stratagema nu a reuşit, Crin şi PNL nu au căzut în plasă, Ungureanu nu a reuşit să spargă USL. Eu, mai circumspect mă îndoiesc că Ungureanu ar fi jucat aşa de prost, şi înclin să cred că jocul a fost mai subtil şi cred - după declaraţiile la cald – că planul a reuşit, Crin a înghiţit gogoaşa. Ungureanu nu a vrut să îl întărâte pe Crin împotriva lui Ponta,ci să îl salveze pe Ponta. Ştia că oricum s-a aflat sau se va afla de telefoanele şi discuţiile sale cu Ponta. Dacă s-ar fi limitat să afirme aşa într-o doară la acea discuţie şi ar fi trecut repede mai departe, poate aş fi crezut şi eu că i-a scăpat porumbelul. Dar când după trecerea momentului, schimbarea subiectului, a revenit aşa dintr-o dată să spună că speră că Ponta îi va ierta confidenţa cu telefonul- vezi doamne culpabilizându-l,- atunci pentru mine a devenit clar că era intoxicare. Voia să fie clar că mesajul va fi remarcat, pentru că Gâdea nu îl remarcase. Şi mesajul pe care voia să îl transmită nu era că Ungureanu a discutat cu Ponta ci că Ungureanu încearcă să îl înfunde pe Ponta.

Una peste alta, domnul Gâdea s-a făcut de râs, prestaţia sa a fost jalnică. Eu în locul său aş scoate această emisiune din arhivă, pentru că altfel va fi folosită drept emisiune –şcoală despre cum nu trebuie să fii moderator.

Ce face Antena 3 când nu are ce face ? Emisiuni cu Gâdea.

27 de comentarii:

  1. Ti-am citit articolul cu placere si cu mici exceptii apreciez ce ai scris. Cred ca ar fi corect sa postezi aici si inregistrarea integrala a emisiunii ca discutiile sa se faca cu cartile pe masa.
    Cred ca ai uitat citeva lucruri importante pentru sindicalisti.
    Ungureanu s-a dus la antene, posturile de suflet ale sindicalistilor, unde a lansat doua mesaje foarte importante (le redau din memorie):
    - este dispus sa discute cu oricine cu conditia unui dialog cu argumente si in limitele decentei.
    - nu adopta masuri sub presiune.
    Nu sunt lucruri noi dar locul unde au fost spuse ar trebui sa dea de gindit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1.Cine vrea sa asculte emisiunea o poate face accesand site-ul antenei .
      2. ungureanu este la fel de diponibil pentru dialog cat a fost si Boc. Nu l-a durut gura sa spuna c[ este gata sa diascute cu oricine. Cand insa a fost cautat de o delegatie in conditiile cerute de el, le-a pus la dispozitie o secretara pentru ca domnia sa nu avea timp. Asa ca lasa propaganda ieftina.

      Ștergere
    2. In ceea ce priveste adoptarea unor masuri sub presiune , ma faci sa rad. Dar pe undeva ai dreptate. Nu adopta hotarari decat impuse. Asa a acceptat si actualul cabinet, dupa ce se laudase ca el isi va alege oamenii, dar a fost obligat sa lase nasul in pamant si sa pastreze ministrII UNPR si UDMR, asa a fabricat peste noapte si ordonanta cu UMF pe care pasamite a scos-o la discutii publice , dar o va introduce tot cum i se da ordin, pretinzand ca este in interesul public. Stelane, voi chiar credeti ca romanii sunt prosti ? Poate sunt toleranti, dar nu prosti. Asteapta insa. Cu cat vor impinge nesimtirea mai mult cu atat va fi mai rau pentru cei ce o fac .

      Ștergere
  2. Nu cred ca romanii sunt prosti si imi pare rau ca insist cu prostia asta cu dialogul civilizat. Injurati cit puteti si spurcati tot ce puteti in jurul vostru. E mai bine asa pentru voi si pentru modul cum suntem vazuti de catre civili. In fond voi ati cistigat razboiul cu pensiile, voi aveti de dat inapoi nu prostii care vorbesc frumos.
    Scuze inca o data pentru prostia cu dialogul civilizat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu am injurat, nu am jignit. Unde ai vazut ceva jignitor in comentariul meu ? Si fata de cine ? Daca nu ai argumente, asta e altceva, dar nu te prefa insultat acolo unde nu ai argumente.O zi buna !
      !

      Ștergere
    2. Eu am folosit pluralul, am scris "Injurati cit puteti si spurcati...E mai bine asa pentru voi..." deci nu te-am acuzat pe tine ci organizatia din care faci parte si modul in care intelegeti voi, adica si tu ca membru de sindicat platitor, sa purtati un dialog. Intelegi ce vrei.

      Ștergere
    3. daca nu iti place de "noi " de ce mai intri sa comentezi pe aici ? In nici un caz, ai spus-o singur mai sus . Deci vii sa monologhezi, sa iti postezi invunuirile si sa pleci. Pai in acest caz, fa-ti un blog si scrie acolo tot ce vrei, si inchide comentariile. In felul asta ai ocazia sa scrii ce vrei si sa nu discuti cu nimeni.

      Ștergere
    4. Daca nu imi place ceva vin la voi si va spun in fata ce cred. Nu ti se pare o atitudine corecta ? Mai corect ar fi sa spun orice despre voi dar nu aici, Doamne fereste !, ci in alt loc ? Ar fi mai corect sa vin aici si sa scriu "Ti-am citit articolul cu placere si cu mici exceptii apreciez ce ai scris." apoi sa merg la Burcu si sa te injur de mama ?
      Asa procedati voi ?

      Ștergere
    5. Eu am vorbit cu tine , nu cu Basescu si ceata lui. Eu in discutiile cu tine nu am folosit sintagma " voi ". cand intri la mine pe blog vorbesti cu mine , nu cu "noi", cand aduci invinuiri imi aduci mie, nu "noua". Eu nu ti-am reprosat nimic din ceea ce fac altii. Eu daca dialoghez, dialoghez cu tine nu cu regimul basescu. Asa ca te rog sa lasi aprecierile la " voi " cand vorbesti cu mine . Iar daca injuratul de mama iti face placere si te caracterizeaza , nu ai decat sa o faci, dar nu aici pe acest blog, indiferent cui te adresezi.

      Ștergere
  3. Slut, Marine! Corecte şi pertinente aprecieri. Totuşi, cu Gâdea ai fost cam aspru. Nu i-ai acordat nicio circumstanţă atenuantă, capricornului, chiar dacă observaţiile referitoare la prestaţia sa sunt cât se poate de obiective.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut Victore,
      Daca ar fi fost la prima abatere, trecem cu vederea. De fapt prima abatere nu a fost taxata. Dar la el se inmultesc gafele. Incearca sa il urmaresti si vei vedea ca intre el profesia pe care pretinde ca o desfasoara este o autostrada cu patru benzi de circulatie pe fiecare sens si parapet de beton intre elE. Partea proasta este ca nu aduce numai pagube materiale ci si de imagine postului. Pana si mistocarul de cartier Badea pare spiritual pe langa el. In fine , o sa vedeti ce rating o sa faca emisiunile lui de acum incolo. La intalnirea cu Ungureanu a stat lumea crezand ca va vedea ceva deosebit, dar .. amandoi au dezamagit.

      Ștergere
  4. "Eu in discutiile cu tine nu am folosit sintagma " voi "."

    Trebuie sa te cred. Cind spuneai tot tu "Stelane, voi chiar credeti ca romanii sunt prosti ?" cu cine ma amestecai, de ce foloseai pluralul ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu il folosisei peimul si tu te exprimasei in numele celor de la conducere. iar tu in dialogul cu mine aici, mai sus , ai spus voi .."Daca nu imi place ceva vin la voi si va spun in fata ce cred. Nu ti se pare o atitudine corecta "
      "? Ar fi mai corect sa vin aici si sa scriu "Ti-am citit articolul cu placere si cu mici exceptii apreciez ce ai scris." apoi sa merg la Burcu si sa te injur de mama ?
      Asa procedati voi ?"
      ". Injurati cit puteti si spurcati tot ce puteti in jurul vostru. E mai bine asa pentru voi si pentru modul cum suntem vazuti de catre civili. In fond voi ati cistigat razboiul cu pensiile, voi aveti de dat inapoi nu prostii care vorbesc frumos."
      Toate aceste lucruri mi le scrii mie si spui voi, de parca sunt eu vinovat cu ce ti se intampla tie pe alte bloguri, sau in discutiile cu altii.
      Asa ca te rog, cand vorbesti cu mine sa imi reprosezi ceea ce consideri ca imi apartine.

      Ștergere
    2. Te rog sa recitesti primul meu comentariu si sa observi (daca vrei) ca am folosit un ton civilizat si nu am jignit pe nimeni. De acord ?
      Ti-am facut o propunere pe care ai respins-o si doua completari despre care tu spui ca nu te jignesc ci te completeaza. Le-am facut in SPRIJINUL cititorilor, nu m-am adresat lor si fara sa-i jignesc. (daca am spus ca antenele sunt posturi de suflet ale sindicalistilor asta ti se pare o jignire ? Ti se pare ca am vorbit in numele cuiva, crezi ca eu sunt singurul care spune asta ?) Am facut completarile deoarece banuiam ca le-ai "uitat" in mod voit, adica minti prin omisiune. Atacul tau foarte furios imi confirma banuiala. Crezi ca daca am scos eu in evidenta ce tu ai "uitat" vorbesc musai in numele cuiva, ma plateste cineva sa-ti demasc minciunile ? In concluzie am vorbit cu tine si tie ti-am reprosat ce "uiti", mintindu-ti cu buna stiinta cititorii.
      La inceput te-am felicitat iar tu ca un om civilizat mi-ai sarit la jugulara. Doreai probabil sa demonstrezi cum trebuia sa procedeze Gidea cu oaspetele sau.
      Primul VOI tu l-ai folosit in cele doua raspunsuri pline de minie cu care mi-ai multumit (Mar 14, 2012 11:58 PM). Reciteste-ti raspunsurile si ai sa te convingi.

      Ștergere
    3. Reciteste raspunsurile mele primele doua, la primul comentariu al tau si spune-mi unde ti-am sarit la jugulara acolo, sau unde a, fost nepoliticos. Nu am facut altceva decat sa raspund celor doua competari ale tale, cu fapte concrete. Iar tu negasind contraargument la ceea ce ti-am spus, ai trecut la " voi " . Asa ca te rog nu te mai victimiza. Cine citeste aceste comentarii, isi da seama singur de partea cui se afla adevarul.

      Ștergere
  5. TOP GUN
    PETER PAN,
    Lasa-l pe Stelian P. sa se manifeste aici ,la tine, in toata 'splendoarea' lui! Te-a atentionat si el si eu ,ca el e dependent de psi,de medicamentele antidepresive,are manii ,obsesii!De ce sa ne obosim sa-i dam raspunsuri,mai bine facem ......caterinca! Si asa, se calmeaza si stimabilul,inestimabilul si eminenta cenusie!Si stii doar ca el are blog,are niste obsesii saptamanale,recente acum pe blog,desigur e vorba de muzica!Te-ai prins da,cine este?!!
    WEEKEND EXCEPTIONAL SI,SA FITI IUBITI !!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Iata al II-lea raspuns al tau. Verifica-l cu originalul si ai sa observi ca am scris cu litere de tipar numai acolo unde ai scris VOI.

    "NeacsuMar 14, 2012 11:58 PM

    In ceea ce priveste adoptarea unor masuri sub presiune , ma faci sa rad. Dar pe undeva ai dreptate. Nu adopta hotarari decat impuse. Asa a acceptat si actualul cabinet, dupa ce se laudase ca el isi va alege oamenii, dar a fost obligat sa lase nasul in pamant si sa pastreze ministrII UNPR si UDMR, asa a fabricat peste noapte si ordonanta cu UMF pe care pasamite a scos-o la discutii publice , dar o va introduce tot cum i se da ordin, pretinzand ca este in interesul public. Stelane, VOI chiar credeti ca romanii sunt prosti ? Poate sunt toleranti, dar nu prosti. Asteapta insa. Cu cat vor impinge nesimtirea mai mult cu atat va fi mai rau pentru cei ce o fac ."

    Ca sa te ajut iti dau exact pasajul respectiv:

    "Stelane, VOI chiar credeti ca romanii...."

    Arata-mi tot asa si mie, unde am scris eu in PRIMUL MEU MESAJ, ( primul meu mesaj este chiar primul postat la acest articol) deci inainte de mesajul tau, VOI.
    E greu ?

    Iti mai amintesc ceva ce iti apartine dar uiti din nou:

    "Dacă aveti chef de hârjoană şi trimteri prin locuri ascunse vederii, faceti-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveti comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru âmpunsături personale mergeţi acolo unde posesorii de blog vor rating."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am chef de harjoana si nici de discutii inutile, nu am nimic personal cu nimeni. eu ti-am raspuns concret la cele doua aspecte sesizate.In fine, am lungit deja prea mult o discutie fara rost. O zi buna ! Weekend placut !
      !

      Ștergere
    2. Scuza-ma dar ma expediezi din nou facindu-te ca nu intelegi ce am scris.
      Reciteste te rog comentariul postat de altcineva la AnonimMar 15, 2012 11:45 PM
      Observi vreo intepatura la adresa mea ?
      E un comentariu la subiect ?
      Este in limitele decentei, in spiritul respectului reciproc ?
      Incalca vreo regula stabilita de tine ?

      Ștergere
    3. Nu a foslosit cuvinte si expresii jignitoare, am vazut ca nu i-ai raspuns si bine faci, ma bucur ca esti mai intelept decat el. Cerata dintre voi este cunoscuta, stiu ca te inteapa de cate ori poate, nu agreez acest gen de manifestare, daca incvepeati sa va certati, va stergeam comentariile, ai fost insa intelept si nu ai raspuns , respectul meu pentru asta.

      Ștergere
  7. Stelica,las-o jos ca macane....hi ,hi!barcagiul sef s-a dus cu para: -Toa'sul invatator ia uite ce-mi face interlocutorul ,deontologic nu-i la 'subect' si cu onoarea mea nereperata cum ramane?Las' ca ti-o reperezeaza domn'traienica!fii pe pace,lasa Esenta cauta qintesenta,hai ca esti VARZA,ca tot iti place tie leguma asta gatita in orice fel dar mai ales' ALTFEL'!
    Sa vezi atunci ,tragedie cand o sa te desparti de blog,ce-o sa ne mananci zilele si noptile!Super tare!Hai, pa si nu te mai da in barci! nu mai plange ca esti baiat mare!!!rade focoasa brunetica....!!!hi,hi!

    RăspundețiȘtergere
  8. Si o sa redau ce a scris Stelian P,pe infom,in data de 4 martie a.c. sa dovedesc ca e barcagiu,nu-i, asa lucrez cu materialul clientului,sa n-avem vorbe la proces!

     Stelian P. says:
    Martie 4, 2012 at 6:45 pm
    Acum mai bine de doi ani si eu voiam sa ma inscriu in sindicat. La momentul respectiv erau cei mai vocali. Am inceput prin a ma informa despre ei. Cind am vazut pe blog lozinca MOARTE FMI ! si celelalte aberatii l-am contactat pe Dogaru si l-am rugat ca intre “gradati” sa adopte un limbaj civilizat si sa nu ceara moartea nimanui. I-am spus ca in fata unui fost comandant de nava nu merg amenintarile si ca ar trebui sa discute cu el ca de la colonel la sef de stat. Am primit o cascada de mesaje in care eram facut albie de porci (slugoi pedelist era un compliment). Atunci mi-am zis “Bine, daca nu vreti ca aliat un om cu experienta si relatii, o sa aveti un dusman.”
    Avind multi prieteni in sindicat si informatii suficiente, mai ales despre Pricina, am ales sa-mi duc eventuala lupta singur (e mai greu) dar sa le explic celorlalti membri cine ii conduce.
    Am cerut adeverintele de venituri si la nevoie aveam o dovada daca era cazul sa contest Decizia. Din fericiere nu a fost nevoie.
    Din dec. anul trecut dupa respingerea RIL am scris si pe bloguri ca singura sansa este lupta individuala (nu eu o spun ci instantele) si ca lupta cu gloata (nici termenul asta nu-mi apartine) este inutila.
    Am mai scris ca exista o sansa ca sa se salveze oamenii de plata banilor primiti in plus: DISCUTIA CIVILIZATA cu puterea. A venit parca in intimpinarea voastra un nou prim-ministru cu multa, multa scoala. Inca nu i s-a uscat semnatura pe juramint iar Dogaru scrie la doua saptamini de la investire:
    ““Aia hoti, astia hoti/mama lor la toti!…”, adica ce mi-e Boc, ce mi-e Ungureanu!…”
    Mai astepti ceva de la sindicat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amicu, subiectul articolului era altul. Nu ma intereseaza ce spune Stelian pe alte bloguri. Daca doresc sa aflu, caut singur.

      Ștergere
  9. SCANDAL INTERNATIONAL FARA PRECEDENT ! PRIM MINISTRUL UNGUREANU A TRIMIS PILOTI ROMANI IN LIBIA
    Seful securitatii libiene Abdullah al-Senuss arestat de curand ciripeste spre disperarea fostului sef al serviciului extern. Lucrurile sunt grave . Cel mai grav este faptul ca piloti militari romani au participat alaturi de Gadaffi la razboiul civil.
    Pentru ca stirile importante nu prea ajung in Romania recapitulez cazul in relatarile
    mediei occidentale……..
    CIA : PILOTI ROMANI CU GRAD SUPERIOR CONDUC AVIOANELE REBELE. EI AU SOSIT IN LIBIA IN ULTIMELE ZILE PRINTR-UN CONTRACT SECRET BASESCU GADDAFI.
    The Romanian pilots, s operate MiG-21 and MiG-23 fighter jets as well as An-12 and An-26 cargo planes, Stratfor, a private firm that does political analysis, reported on Tuesday that ROMANIAN mercenaries piloted planes that had bombed hundreds of protesters near the Libyan capital Tripoli. A spokesman at ROMANIAN embassy in Tripoli denied that report. The pilots receive between 2,000 and 8,000 dollars a month,
    CIA reported, citing Ukrainian combat flyers.
    REPARATIILE SI MENTINEREA AVIOANELOR ASIGURATE DE ARMATA ROMANA A ROMANIAN aircraft repair and overhaul facility reportedly has provided maintenance support for Libyan air force aircraft since 2008.
    IERUSALEM POST : Libyan leader Muammar Gaddafi is using mercenaries from Romania to attack rebels in his country, claims Arab newspaper Ashark al-Awsat, quoted by Jerusalem Post. Forces loyal to Gaddafi were advancing east from Bin Jawad over which they took control on Sunday and were pushing to the oil city of Ras Lanuf, still under the control of Gaddafi’s opponents. BBC : FORMER SECURITATE MEMBER ACTUAL ROMANIAN SECRET SERVICE ACT IN LIBIA CNN :Marc Ginsburg, former U.S. ambassador to Morocco told CNN: GADDAFI intelligence advisers have received significant intelligence support from former KGB officials who were part of the Eastern Bloc countries such as Bulgaria, Romania and Belarus.’ PILOTI ROMANI IN LIBYA The Western editions referring to own sources and eyewitnesses assert that demonstrators on INSTANTS and helicopters of the Libyan Air Forces were shot by pilots-mercenaries from Romania. In particular, on it on Thursday has informed the American agency of military researches Stratfor.
    OBSERVERS : ROMANIAN MERCENARIES have been captured in Libya
    CONCLUZIE :
    BASESCU SI-A LEGAT VIITORUL DE CEL A LUI GADDAFI SI VA AVEA ACELASI SFARSIT…


    http://devanewyork.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Horvath,
      Daca doresc sa iti citesc materialele stiu unde sa te gasesc. In plus, pana acuma nu m-a rugat nimeni sa iti transfer articolele pe blogul meu. Cum eu nu imi transfer articolele pe blogul dumitale, te rog sa aplici aceeasi politica . Multumesc !

      Ștergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.