" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
joi, 22 martie 2012
Domnul Dogaru se joacă iarăşi de-a protestatul
Atenţie la imagine domnul Dogaru.A mai început unul aşa.
Multe mi-a fost dat să văd şi să aud pe lumea asta .La 55 de ani credeam ca am auzit şi văzut destule încât să nu mă mai mire nimic. Mă laud pe unde pot că sunt destul de întelept încât pot să pot anticipa anumite evenimente sau anumiţi oameni. Trebuie să recunosc însă că domnul Dogaru mi-a pus capac.
Nu m-am mirat când şi-a bătut joc şi a jignit la grămadă pe toţi cei care nu se înscriau în sindicat, făcându-i proşti, vite, sau cum ăi venea la gură. Era n perioada controlului financiar şi era explicabil întrucâtva.
Nu m-a surprins când a afirmat că suntem cel mai puternic sindicat şi toate partidele trebuie să ţină cont de ce spune domnia sa dacă vrea să conducă. Puterea te orbeşte şi îţi ia minţile aşa că de ce ar face excepţie domnul Dogaru pus pentru prima oară în viaţa sa în poziţia de a conduce şi a vorbi în numele unui număr de oameni mai mare de 10.
Aproape ca nu am mai reacţionat când a început să dea tot felul de declaraţii sau să strige surescitat pe la tribune. Nici lumea nici presa şi nici guvernanţii şi nici partidele nu îl mai ascultă. Culmea e că acest lucru în loc să îl potolească, îl întărâtă şi mai mult şi îl face să dea comunicate şi declaraţii din ce în ce mai penibile. Nu ştiu dacă a ştiut vreodată cu adevărat ce înseamnă lupta sindicală sau ce înseamnă armata dar asta nici nu îl interesează. El merge înainte din absurd în absurd din ambiţie în ambiţie fără să ţină cont de sfaturi, de rugăminţi sau de păreri ale colegilor sau celor care mai au habar de probleme în care el este plopist. Şi teama de a nu fi cumva contestat şi dat la o parte, îl face să nu mai ţină cont nu numai de colegi, membri ai Comitetului Director şefi de Departament, preşedinţi de filială, ci nici de cele mai elementare noţiuni de decenţă şi demnitate. Ultimul comunicat postat pe blogul sindicatului este pur si simplu mirabolant. Nu poţi crede că preşedintele „celui mai puternic sindicat” cel de frica căruia tremură toţi preşedinţii de partide şi de stat poate face un asemenea apel şi poate cere militarilor să iasă să picheteze sediul PDL pentru că s-a dat legea picnicului şi nu mai putem să facem grătare şi să mâncăm mici şi să bem bere la discreţie.
„21.03.2012
Noua pichetare la sediul central al PDL, vineri, 23.03.2012 orele 12.00
In atentia tuturor membrilor SCMD din Bucuresti si Ilfov
Doamnelor si domnilor colegi,
Domnul Boc a venit la discutii astazi cu noi, personal, tot asa cum au venit si domnii Ungureanu si Oprea!...Pe cale de consecinta, am decis sa le prezentam, in continuare, monologul nostru, in asa fel incat sa-i usture!Va rugam sa participati la aceasta pichetare, vineri, 23 martie 2012 la sediul central al PDL din Aleea Modrogan. Ca sa le stricam si noi sfarsitul de saptamana, pentru ca, oricum ni le-au stricat si ei pe toate de aici inainte, rapindu-ne, printr-o noua lege, si dreptul la picnic. Practic vor sa ne impoziteze si micii si berea la litru, ca au nevoie de bani sa fure voturi. La aceasta pichetare si-au anuntat participarea, in calitate de cantautori, domnii Victor Socaciu si Doru Stanculescu.Domniile lor vor da autografe muzicale, pe masura, mafiotilor PDL si camarilei basesciene.Va asteptam!
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,Col. (r) dr. Mircea DOGARU”
Nu pot crede, sunt gata să admit că cineva a vrut să-şi bată joc de sindicat sau de Dogaru, a spart blogul şi a postat această inepţie ca să ne facă de râs: „sa le stricam si noi sfarsitul de saptamana, pentru ca, oricum ni le-au stricat si ei pe toate de aici inainte, rapindu-ne, printr-o noua lege, si dreptul la picnic. Practic vor sa ne impoziteze si micii si berea la litru, ca au nevoie de bani sa fure voturi.”
Deci stimaţi sindicalişti da-le dracu de principii, de onoare, de gradul militar, şi de pensii, că şi aşa cu avocaţii aleşi de mine nu aveţi nici o şansă, dacă pentru asta nu vreţi să luptaţi alături de mine haideţi măcar să ne batem pentru mici şi bere. Chiar dacă nu câştigăm nimic prin aceste pichetări şi nu mă bagă nimeni în seamă, măcar hai să le stricăm weekendul. Acesta ar fi mesajul domnului Dogaru.
Nu e prima oară când domnul Dogaru cere să se facă proteste de gradul de a se face, aşa ca antrenament, acum devine clar că pe el nu îl interesează scopul protestului ci faptul că mai apare undeva pe sticlă şi mai vorbeşte lumea despre el. Dar să vii să spui că protestezi pentru că ţi s-a luat dreptul la picnic (deşi noua lege- în paranteză fie spus- nu ia acest drept doar îl stabileşte în nişte condiţii care poate sunt discutabile) şi că urmăreşti practic măcar să le strici weekendul membrilor PDL pentru că şi ei ţi-au stricat weekendul pentru că nu te mai lasă să faci grătar unde vrei, este nu numai o prostie dar şi o lovitură de imagine de care ne râde toată ţara. Abia acum înţeleg eu de ce l-a deranjat aşa de tare controlul acela, pentru că practic duce dorul grătarelor organizate de domnul Apostol cu cărbuni cumpăraţi din banii sindicatului.
Supărat că nu stă nimeni de vorbă cu el, domnul Dogaru începe să facă greşeli din ce în ce mai mari, şi dacă actele şi vorbele sale nu s-ar răsfrânge asupra tuturor sindicaliştilor, m-aş mulţumi să privesc, să ascult şi să râd. Din păcate însă, tot ceea ce face şi spune mă atinge şi pe mine aşa că nu pot să tac.
Domnule Dogaru, se aliniază planetele, domnia voastră când se aliniază la militarii de profesie ?
11 comentarii:
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Din pacate actiunile lui Dogaru afecteaza nu numai sindicalistii ci pe toti militarii (activi sau rezervisti), pe toti cei in numele carora vorbeste fara pic de rusine. Ultimul sau comunicat arata nivelul la care a ajuns:
RăspundețiȘtergere"Domnul Boc a venit la discutii astazi cu noi, personal, tot asa cum au venit si domnii Ungureanu si Oprea!"
Asta este valoarea lui, nimeni nu isi mai pierde vremea cu el. Singur isi recunoaste "valoarea" si totusi mai are sustinatori care il platesc sa-i reprezinte.
Din pacate, ai dreptate, nea Marine! Asa cum ai avut si intr-unul din articolele trecute, cand aratai ca principala activitate a sindicatului ar trebui sa o constituie lupta in justitie pentru pensiile diminuate, activitate ce a atras in sindicat foarte multi membri. Din pacate, ambitiile politice ale unora, care se vor propulsati de numarul si disciplina membrilor sindicatului, au lasat pe un plan, nu secund ci, poate, mult mai in spate, aceasta activitate. Si cei multi au inceput sa simta asta si sa reactioneze pe masura. Drept urmare, la pichetarea de ieri a sediilor PD-L si UNPR din Craiova, unde se conta pe participarea a circa 200 de membri, au venit doar vreo 20. Poate acest fiasco o sa-i mai trezeasca pe unii si o sa-i determine sa-si revizuiasca prioritatile.
RăspundețiȘtergereNu ai sa vezi asta . Trebuie sa intelegem ca oamenii se inscriu in sindicat si asociatii atata timp cat acestea le ofera ceva . Asa e romanul. Cand nu mai au nevoie,oamenii uita de colectivitate. Se actioneaza pompieristic, doar cand arde. Sindicatul trebuie sa insemna si altceva nu numai procese, nu numai pensie. Asta nu inteleg nici cei de sus nici cei de jos. Si nimeni nu face nimic pentru a schimba situatia, nici cei de sus nici cei de joc.Sindicatul ar fi trebuit sa se ocupe si de altceva , nu numai de pensii, cum ar fi dreptul la asistenta medicala gratuita, aspectul CAS, dreptul la cazare in statiunile armatei, protectia sociala a pensionarilor, intrajutorarea celor cu probleme deosebite, vaduvele cadrelor militare, burse pentru elevii de scoala militara exceptionali, apararea domeniilor arm,atei, preluarea in custodie a unor foste unitati militare si transformarea lor in locuri de odihna si agrement pentru militari activi si in reyerva, implementarea deciziei CE privind dreptul militarilor activi de a activa intr-un sindicat, activitati culturale, dreptul sindicalistilor de a desfasura activitati in Cercurile militare, dreptul la un sediu in sediile Cercurilor Militare. In loc de toate astea, dom,nul Dogaru protesteaza la portile din Modrogan , pentru legea picnicului, suparat ca nu mai poate sa manance mici si sa bea bere unde i se opreste masina lui Apostol. De asta nu mai stau oamenii in sindicat si nu participa la actiuni.
ȘtergereSi cum ai vrea tu sa obtina sindicatul toate astea, cersind la Gabi Oprea sau la basescu? Sau sa se faca frate cu mafia de la PDL?
RăspundețiȘtergereCu ce esti tu mai destept si mai "militar" decat Dogaru?
Esti un paduche care face agitatie pentru a-l baga lumea in seama, asta esti!...
Din fericire, nu esti bagat in seama si nu vei fi niciodata!
Reprofileaza-te cat mai ai timp!
Din cate vad eu va e frica de Neacsu si il jigniti si atacati pe la spate pentru care dreptate.In loc sa il faci cum iti vine la gura , mai bine dovedeste ca nu are dreptate. Nici eu nu il credeam la incepurt, dar m-am comvins ca are dreptate. Ar trebuie sa se reprofileze Dogaru.
ȘtergereCashule dai inainte , nu te uita la slugile lu Dogaru. Daca nu erai tu nu se destepta lumea. Bravo tie ca nu te-ai lasat !
RăspundețiȘtergereDomnului Anonim Mar 23, 2012 08:34 AM.....Dl Neacsu pe blogul sau nu face altceva decat sa consilieze, ca si altii care in mod direct fata in fata cu conducerea din Poligrafiei, propun ce ar trebui sa faca acest sindicat in afara de manifestatii. Personal sunt pentru astfel de manifestatii. Dar nu pot intelege de ce conducerea sindicatului nu doreste sa fie consiliata, nu doreste sa asculte si pe altii, nu accepta punerea in practica a propunerilor celor care nu sunt fondatori. Domnule Anonim, sa stiti ca modalitati de a obtine ceea propune Dl Neacsu exista. Dar modalitatile de a le obtine trebuie sa fie acceptate. De ce nu sunt acceptate Dl. Anonim?. O modalitate ar fi ca sa se renunte la orgolii si cu tact si perseverenta sa se treaca la discutii si negocieri.Aceasta modalitate nu insemna ca cersim “…..ceva la Gabi Oprea sau la basescu? Sau sa se faca frate cu mafia de la PDL?”. O sansa s-a pierdut atunci cand secretarul de stat a fost desemnat pentru a discuta cu reprezentantii sindcatului.
RăspundețiȘtergere2. De ce jigniti Dl.Anonim?. Daca nu sunteti capabil la varsta pe care o aveti, sa va expuneti punctul de vedere contrar, argumentat si civilizat, cel putin nu jigniti. Dragos Icleanu.
Să-l rugăm pe ȘTOIKAVIK să dea cu delete pe pozițiile alea MUDRA, ale degetelor și palmei, altfel, dacă-nvață Yoga, protestul furerului va fi identic cu cel de tristă amintire ...
RăspundețiȘtergereMa,basca albastra, tu esti latraul anonim? Salt de aici, ca te-a mirosit lumea!
Ștergere@All LATRAI UNEPERISTI... Mi-e sila...
RăspundețiȘtergereCe v-a deranjat stimate anonim ? Sau simteati nevoia sa mai scuipati nu stia nimeni ca aveti acest obicei ?
Ștergere