joi, 30 mai 2019

Ștampila la ambiție și votul negativ



Dragnea a fost condamnat, PSD-ul linșat. Dragnea a fost condamnat cu ajutorul portocalelor, PSD-ul linșat cu ajutorul lui Dragnea.
Aparent, alegerile parlamentare arată dezastrul din PSD. Da de unde, așa cum am arătat și în articolul precedent, PSD-ul a avut aproximativ același număr de alegători la aceste alegeri, ca și la anterioarele europarlamentare. La cele din 2014 au obținut 2.093.234 de voturi iar acum, conform datelor la zi, au 1.860.949 fără cele ale UNPR și ALDE cu care a candidat pe liste în 2014. Deci nu și-a pierdut bazinul electoral. Practic PSD a pierdut prin faptul că nu a știut să își mărească bazinul sau să îi determine pe cei indeciși să voteze pentru ei, sau măcar împotriva celorlalți, cum a făcut opoziția. Dar datorită imaginii proaste a liderului de partid, a adăugat  voturi contra din rândul celor care nu au votat în 2014.
Comparând alegerile europarlamentare se poate observa că rezultatele PSD sunt aproximativ aceleași, iar dacă am scădea voturile luate de UNPR și ALDE ÎN 2014, vom constata că PSD a obținut mai multe voturi acum decât în 2014. Nu putem, compara  alegerile parlamentare cu cele prezidențiale, europarlamentare, sau locale, pentru că de exemplu la locale mai intervin factorii subiectivi și  altele, cum sunt  prezența și interesele votanților, de aceea relevante rămân rezultatele obținute la aceleași obiective, din 4 în 4 ani. Astfel, comparând rezultatele obținute de candidații PSD la europarlamentare, situația din acest an este chiar mai bună decât cea de anul trecut. PSD va avea probabil  mai mulți europarlamentari, mai ales prin redistribuire.
Diferențele de  participanți la vot și chiar rezultatele sunt influențate însă nu doar de performanțele propriului partid ci și de cele ale celorlalte partide, pentru că oamenii care nu merg la vot, nu merg scârbiți de întreaga clasă politică, nu doar de partidul aflat la putere, ci de performanțele în general ale aleșilor. Dacă ar fi scârbiți  doar de un anumit partid, ar ieși la vot și ar vota cu altul, pentru a îl taxa pe cel care i-a scârbit. Dar ei, neavând cu cine vota, stau acasă. 51% DIN ROMÂNII CU DREPT DE VOT NU AU CU CINE SĂ VOTEZE ȘI PRACTIC REFUZĂ SĂ ÎȘI EXERCITE ACEST DREPT, CA UN PROTEST  FAȚĂ DE ÎNTREAGA CLASĂ POLITICĂ. ASTA AR TREBUI SĂ ÎI PREOCUPE PE POLITICIENI, PE PREȘEDINTE, NU CINE A CÂȘTIGAT ALEGERILE, PENTRU CĂ ȘI DACĂ IES LA VOT DOAR 10 ROMÂNI, TOT VA FI UN CÂȘTIGĂTOR DINTRE POLITICIENI, DAR ASTA NU ÎNSEAMNĂ CĂ ROMÂNII AU MOTIV DE BUCURIE PENTRU CĂ A CÂȘTIGAT UNUL SAU ALTUL.
Președintele Iohannis s-a arătat entuziasmat și a mulțumit românilor pentru imensa participare la vot. Dar de unde imensă, că a fost chiar mai mică decât cea din 2016 și atunci de unde satisfacția? De fapt scopul acelei mulțumiri era să creeze impresia că propaganda lui a fost încununată de succes și că –vezi Doamne, este .. iubit. Da de unde, a ieșit mai puțină lume decât la ultimele alegeri, cu toată campania YES LA VOT.
Dar nici  rezultatele din 2016 nu au fost o  urmare a dragostei cetățenilor față de PSD, ci a insatisfacției, ca să nu spun urii față de guvernarea Cioloș.
Este paradoxal, sau ar fi paradoxal în orice altă țară dar nu în România,  că tocmai omul care a dus la rezultatele bune ale PSD-ului în 2016, a obținut, alături de USR rezultate peste așteptări acum, dar cele 10 procente lipsă la PSD acum și primite tot de PSD în 2016, sunt cele care s-au adăugat acum la cele ale USR. Practic, avem de-a face cu un procent de 10% care a făcut diferența și la alegerile din 2016 și la cele de acum, care se plimbă de la un partid la altul și care reprezintă numărul de alegători care votează după cum bate vântul sau după insuccesele celor pe care i-au votat inițial și i-au dezamăgit.
 DECI PRACTIC SE POATE SPUNE CĂ ACEIAȘI ALEGĂTORI (INDEPENDENȚI) CARE AU VOTAT ÎMPOTRIVA LUI CIOLOȘ ÎN 2016, AU VOTAT ACUM ÎMPOTRIVA PSD DAR ȘI A PNL, PE EI NU I-A INTERESAT CU CINE, CI DOAR ÎMPOTRIVA CUI VOTEAZĂ.
Că  acesta poate fi considerat un câștig al unui partid și concomitent un eșec al altuia, eu mă îndoiesc. Vorbim de fapt de un eșec al electorului român care merge la vot (cel care mai merge) DOAR PENTRU A NU DA ALTORA POSIBILITATEA SĂ VOTEZE ÎN LOCUL LUI ȘI POATE DIN SPIRIT CIVIC, căci de fapt nu mai are pe cine vota și pune ștampila la ambiție. Indiferent ce partid obține mai multe voturi, ROMÂNUL ESTE CEL CARE PIERDE ÎNTOTDEAUNA.

Ștampila la ambiție și votul negativ

luni, 27 mai 2019

Evenimente militare


Hai la Forum
Ieri, 22 mai 2019, a avut loc ședința Forumului Structurilor Asociative din MApN, ședință cauzată de demisia domnului general Nicolae Gropan, căruia oricum în iunie îi expira mandatul. Ședința a avut două puncte pe ordinea de zi, răspunsul la întrebarea dacă asociațiile mai doresc să lucreze împreună și alegerea unei noi conduceri având în vedere faptul că generalul Nicolae Gropan și-a dat demisia de acum câteva luni. Au fost prezenți reprezentanții a 38 de asociații, care au decis să meargă înainte împreună. Din grupul de conducere al Forumului sau mai bine spus a asociației care a fost la conducerea Forumului timp de un an de zile, nu a fost prezent decât președintele  demisionar, domnul general Nicolae Gropan. Nu a fost prezentat nici un rezumat al activităților desfășurate sau dare de seamă.
La punctul privind alegerea asociației care va prelua conducerea Forumului, a fost făcută o propunere, aceea a ANCMRR iar domnul general Nicolaie Băhnăreanu și-a asumat responsabilitatea în numele asociației. Cum aceasta a fost singura ofertă, s-a votat și astfel ANCMRR  a preluat conducerea Forumului cu  unanimitate de voturi.
S-a decis ca în două săptămâni să fie definitivate documentele privind preluarea conducerii, termen la care ANCMR va anunța și echipa care va asigura conducerea Forumului, împreună cu domnul general Băhnăreanu.
Totodată s-a decis să fie continuate eforturile privind rezolvarea neregulilor din sistemul pensiilor militare.  Probabil că ANCMRR va veni cu un proiect de plan de activități al Forumului pe anul care va urma și va comunica mai mult cu membrii. Să dea Domnul!
Hai la CCR
Pe data de 28.05.2019, Curtea Constituțională va judeca o parte din cauza conflictului dintre MApN și Cotroceni, privind prelungirea mandatului șefului SMAp. După cum se știe, MApN a pierdut în instanță două procese, unul privind anularea decretului, altul privind suspendarea  mai are unul pe rol pe același subiect, adică anularea prelungirii mandatului deși există deja o soluție pe această cauză. Dar pe dosarul privind anularea actului, Instanța s-a pronunțat privind trimiterea cauzei și la CCR pentru a judeca, nu prelungirea mandatului ci .. țineți-vă bine, însăși legea 346/2006, adică cea privind organizarea și funcționarea MApN, și anume art 39 alin 5 din lege. Ce spune acest articol, contestat se pare de conducerea MApN? Acesta spune că : ” Șeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Președintele României, la propunerea ministrului apărării naționale, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an. În funcția de șef al Statului Major al Apărării poate fi numit locțiitorul acestuia sau unul dintre șefii categoriilor de forțe ale armatei.”l
Pe data de 28.05.2019, Curtea Constituțională va judeca o parte din cauza conflictului dintre MApN și Cotroceni, privind prelungirea mandatului șefului SMAp. După cum se știe, MApN a pierdut în instanță două procese, unul privind anularea decretului, altul privind suspendarea  mai are unul pe rol pe același subiect, adică anularea prelungirii mandatului deși există deja o soluție pe această cauză. Dar pe dosarul privind anularea actului, Instanța s-a pronunțat privind trimiterea cauzei și la CCR pentru a judeca, nu prelungirea mandatului ci .. țineți-vă bine, însăși legea 346/2006, adică cea privind organizarea și funcționarea MApN, și anume art 39 alin 5 din lege. Ce spune acest articol, contestat se pare de conducerea MApN? Acesta spune că : ” Șeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Președintele României, la propunerea ministrului apărării naționale, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an. În funcția de șef al Statului Major al Apărării poate fi numit locțiitorul acestuia sau unul dintre șefii categoriilor de forțe ale armatei.”l
Ce anume este neconstituțional aici, nu știu, probabil se reclamă faptul că legea nu este suficient de clară, dar, să mă ierte Dumnezeu, așa sunt toate legile în România iar domnul Zegrean ridica în slăvi această caracteristică a legilor române, pentru că dă posibilitatea judecătorilor, inclusiv, sau mai ales celor de la CCR de a o interpreta fiecare cum vrea, de cele mai multe ori în funcție de butoanele la care  sunt conectați. Sunt curios ce va decide de data asta CCR  având în vedere că sunt multe degete pe butoanele alea.
Hai  la donare
Și pentru ca imaginea armatei să fie și mai clară, iată ce aflăm de pe site-ul Forțelor Navale Române :
” Statul Major al Forțelor Navale
15 mai 2019
Comunicat nr. 50
Telefon: 0744 359 518

Fii alături de MIRCEA pentru călătoria sa în jurul lumii!

Nava-școală „Mircea” împlinește, la data de 17 mai 2019, opt decenii de la intrarea în serviciul Marinei Militare Române, perioadă în care a înregistrat numeroase premiere pentru țara noastră, în timpul marșurilor de instrucție, în care a făcut escale în peste 120 de porturi din Europa, Asia Mică, nordul Africii și din America.
Cu acest prilej, conducerea Forțelor Navale lansează proiectul unui marș al navei în jurul Pământului, în perioada martie 2021-ianuarie 2022, cu escale în porturi de pe întregul mapamond, pentru a prezenta spiritul românesc și valorile culturale ale României, prin intermediul marinarilor militari români.
Forțele Navale Române și Fundația „Gheorghe Balaban” inițiază o campanie de strângere a fondurilor necesare pentru realizarea acestui deziderat, la fel cum, în anul 1938, printr-o colectă publică, s-a strâns o parte din banii necesari pentru construirea navei-școală „Mircea” la Șantierul Blohm & Voss din Germania.
Persoanele fizice și juridice, care doresc să susțină acest proiect al Forțelor Navale Române, pot depune orice sumă de bani în contul
RO 36 BACX 0000 0030 0615 8000 (LEI), al Fundației „Gheorghe Balaban”, deschis la UniCredit Bank.”
Ei,vă vine să credeți? Ne certăm pentru achiziționarea de corvete, am luat niște fregate frecate de alții pe care le folosim pe rând, pentru  că amândouă, una lângă alta ”nu au loc pe mare”, ne lăudăm că ne înzestrăm cu rachete sofisticate care nu ne apără de nimic, dar nu avem fonduri să facem o călătorie cu Nava Școală Mircea. Se mai pune întrebarea și pentru cine este pregătită sau organizată această călătorie, pentru politicieni și ziariști ? Este  jenant, umilitor că o navă a armatei române milogește fonduri publice pentru acest tur al pământului. Vrem oare să fim confundați cu Biserica care își construiește sălașuri din cutia milei ? Mă îndoiesc că acest voiaj are caracter pur instructiv sau de reprezentare, de mediatizare a spiritului românesc, așa cum se spune în comunicat, pentru că nu poți ține elevii plecați 10 luni din țară.  Deci scopul este altul iar beneficiarii vor fi alții, în nici un caz Marina Militară. În acest caz, soluția este nu strângerea de fonduri prin donații, pentru că nici un român nu va dona fonduri ca să se laude alții că ”s-au dat cu Mircea”, soluția este vinderea locurilor pentru acest agrement, căci e plină România de snobi care sunt gata să se îmbarce. Ce ar fi dacă s-ar face o colectă de la toți miniștrii, secretarii de stat și membrii comisiilor pentru Apărare din Senat,  care au evoluat la frâiele conducerii MApN și au adus Armata în starea în care se află?
DAR, dacă  scopul acestei deplasări este pur militar dar armatei îi este rușine să anunțe că nu mai are bani să îl  trimită în misiune pe Mircea cel Bătrân, atunci propun conducerii Forumului să se activeze și pe acest subiect și să creeze un cont în care rezerviștii să poată depune cât lasă inima pe fiecare pentru salvarea onoarei armatei române. Nu e nevoie de prescripție civilă, militarii rezerviști pot da ”suta comandantului” în acest cont. Dar asta numai după ce se vor documenta privind scopul real și participanții. Ismail, ce spui mai Ismail plecăm după Pierre Vaillant?  
https://www.ccr.ro/files/meetings/Afis_28_mai_2019.pdf
http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000371644&id_inst=2
https://www.navy.ro/comunicat.php?id=192

Evenimente militare

vineri, 24 mai 2019

De naționalizarea României


„ Nu mai acuzați străinii, că ne taie domnitorii,
  Că intimidează țara cu guverne provizorii
Cum se-ajunge pân la gâtul voievodului de țară,
Dacă nu- s trădări acasă, lângă ura de afară?!”-Adrian Păunescu
Naționalism declarativ
Vorbeam acum ceva timp despre creșterea spiritului naționalist, a retoricii naționaliste și re-proliferarea partidelor naționaliste în politica mondială, nu doar europeană. Trump s-a ridicat și se menține  pe acest spirit, pentru că marile companii autohtone sunt sprijinite și se pune embargou pe tot ce lovește în industria –mai ales de război – americană. Campania împotriva Huawei este o urmare a acestei politici. Polonia, Ungaria sunt certate de Bruxelles pe motiv că ar fi anti-UE, dar de fapt sunt doar Pro-națiune. În Germania și Austria partidele naționaliste, ca să nu spun neo-naziste, fac prozeliți. La noi,  în ultimul an declarațiile unor partidulețe militarizate pun accent pe sentimentul sau interesul  național dar asta doar pentru a specula o anumită parte de electorat, știindu-se că militarii au un sentiment mai pregnant al datoriei și un simț al patriotismului mai dezvoltat. Guvernarea Dragnea face și ea tapaj de acest sentiment părând că apără oarece fărâmă de independență față de legile și pretențiile Europei, dar nu se luptă împotriva intereselor marilor corporații euro-atlantice care își trimit toate  otrăvurile, deșeurile, rebuturile, second-handurile în România, care experimentează de fapt solidifică de 8 ani în România  un Codex alimentarius care ne  decimează lent dar tenace făcând din noi poporul cel mai bolnav și supus unor boli care în alte țări au devenit istorie. Nu,  actuala guvernare, deși vorbește la mitinguri despre faptul că România merită mai mult, și se preface revoltată împotriva politicii în mai multe trepte de viteză și tratament a marilor puteri, în fapt se revoltă doar împotriva pretențiilor care nu le convin lor, persoanelor aflate la guvernare, care le afectează lor personal interesele, nicidecum românilor. În timp ce se prefac patrioți, în ziua în care România își serbează Independența, guvernul Dragnea se strânge la Iași pentru a sărbători Ziua Europei. Ce dovadă mai mare de demagogie și lipsă de patriotism vreți ?
Antinaționalism concret
Dar asta nu e totul, dacă ar fi doar atât și parcă ar fi scuzabili, suntem în campanie electorală, minciuna și demagogia sunt la ele acasă. Guvernul Dragnea lucrează puternic și eficace la demolarea simbolurilor naționale, concret, nu doar declarativ. În ultimele zile, două astfel de lucrări stau mărturie faptului că sub privirile guvernanților, antiromânii își fac de cap. Sunt deja de notorietate publică concesiile făcute de PSD dar și de PD cât a fost la putere, iredentiștilor din UDMR, pentru a se menține la pupitru de comandă, pentru a-și păstra majoritatea parlamentară fără de care nu ar fi rămas la guvernare aproape nici un guvern. În ultimii ani, deși UDMR-ul nu este oficial la guvernare, neoficial a primit o grămadă de posturi de secretari de stat în toate ministerele și alte concesii legislative ca răsplată pentru voturile pro-PSD. Inițiativele parlamentarilor UDMR nu fac obiectul informațiilor de breaking-news pentru că nu e voie, aceste inițiative sunt păstrate sub tăcere, de cele mai multe ori nici nu sunt discutate în plen, nu se face caz de ele, sunt băgate pe sub mână prin sertare și lăsate să își facă termenele de aprobare tacită și uite așa nu știe nimeni ce vrăji au mai făcut iredentiștii. Când spun iredentiști nu mă refer la întreaga populație de naționalitate maghiară din România, căci nu toți sunt antiromâni, nu spun nici întreaga comunitate de membri ai UDMR, căci sunt printre ei și oameni care înțeleg să își apere interesele culturale, lingvistice și tradițiile fără a le lovi pe ale altora, mă refer la acei vânduți care fac jocuri politice străine de această națiune și urmăresc destabilizare, ură și dezbinare în România. Dacă ar face asta singuri, sau măcar cu posibilitățile lor, nu ar fi chiar așa grav, pentru că aceste posibilități sunt mici, dar o fac cu ajutorul trădătorilor născuți, nu descălecați pe aceste pământuri, care ar trebui să moară cu ei în dinți.
Acele două lucrări despre care pomeneam s-au petrecut la Oradea și Miercurea Ciuc iar între ele, nu întâmplător este o legături pe care mulți, de mult timp, se fac că nu o văd. Spuneam mai demult și din păcate nu am cum să dovedesc, că între Oradea și Miercurea-Ciuc este format un culoar, o punte terestră, de pământuri cumpărate de cetățeni de naționalitate maghiară. Scopul lesne de înțeles. Acuma, recent s-a format și o punte simbolică. Aproape în același timp în cele două localități, AUTORITĂȚILE ROMÂNE au dat jos două simboluri naționale. La Oradea a fost ridicată din Piața Unirii statuia lui Mihai Viteazu, pentru a fi înlocuită cică cu statuia lui Ferdinand. Fără a afirma că Ferdinand a fost un rege rău sau nemerituos, nu poți să nu te întrebi de ce a fost dată jos statuia primului întregitor de neam( declarat și acceptat de români) din Piața UNIRII și de ce s-a considerat că Unirea va fi reprezentată mai bine de Ferdinand? Este LMC că de fapt scopul era scoaterea lui Mihai nu doar din Piață ci și din istoria și conștiința românilor. O vorbă românească spune că ochii care nu se văd se uită. În  curând în Oradea copii nu vor mai întreba cine a fost Mihai Viteazu, ci cine a fost Ferdinand, pentru că asta vor vedea în piață. Punct ochit, punct lovit. Iar acest punct a fost marcat de consiliul local Oradea. Spun reprezentanții Primăriei că statuia va fi recondiționată și amplasată în alt loc. Păi ce loc era mai potrivit decât Piața Unirii și cât va dura până va fi reamplasată? Pot pune pariu că nu se vor găsi  fonduri pentru reamplasare, dar s-au găsit pentru cea a lui Ferdinand, că de, se poartă germanii.
În același timp, la Miercurea Ciuc, fieful iredentismului maghiar, Steagul României a fost dat jos de pe catargul din curtea IJP Harghita. Motivarea oficială și a oficialilor este că steagul-de dimensiuni mai mari decât cele obișnuite – a fost dat jos deoarece era rupt, distrus de furtună și trebuie înlocuit. Inspectorul șef al IHP Harghita a declarat:  „Din respect pentru drapelul naţional, pentru că era deteriorat de furtună, am luat decizia de a-l coborî de pe catarg şi de a-l înlocui în cel mai scurt timp”. Probabil din același motiv a fost dată jos și statuia lui Mihai Viteazu la Oradea, căzuse o potcoavă și trebuia înlocuită. Nu se putea oare înlocui steagul pe loc? Nu se putea da jos atunci când exista sau ”se strângeau fonduri” pentru înlocuitor? De ce s-a creat acest scandal? Nu știu dar, așa cum am mai spus, eu nu cred în coincidențe.
Aceste manevre au loc în condițiile în care domnul Dragnea țipă la toate microfoanele că România merită mai mult. Păi dacă realizează asta, de ce nu ne lasă, că de gargară suntem sătui.
La Valea Uzului, iredentiștii Maghiari au acoperit crucile soldaților români din Cimitir, cu saci de gunoi. Din nou simboluri. Autoritățile nu văd. Probabil o să se spună că din dragoste, au fost acoperite ca să fie ferite de intemperii.
Suntem în fața unui adevăr crud, dur, dar de netăgăduit: cei mai mari dușmani ai românilor, în toată istoria noastră, au fost românii. Stau mărturie toți patrioții asasinați, trădați, surghiuniți, vânduți, uitați, scoși din istorie la îndemnul altora.
https://evz.ro/oradea-statuie-radu-tudor-explicatii.html
https://www.dcnews.ro/steagul-romaniei-in-harghita-unpr-cere-autoritatilor-de-la-miercurea-ciuc-repunerea-drapelului-in-curtea-ipj_654243.html


De naționalizarea României