miercuri, 31 august 2016

Ferească Sfântul !


BRIGADA 2 ROVINE
 Marţi…
Zilele acestea,  mai precis Marti, 23 August, zi istorică, Brigada 2 din Craiova a primit un nou comandant, pe colonelul Daniel Petrescu, fost comandant la B 2 Călugăreni, ulterior cu alte funcţii în ţară şi pe afară. Scriam acum câteva luni, tot într-o marti,   dar de Aprilie, la plecarea Blaiului că nu înţeleg de ce nu a fost numit atunci un nou comandant şi se tot lungea boala cu împuterniciri şi la Brigadă şi la B 26 Neagoe Basarab. De atunci la B 26 a expirat împuternicirea dată lui Niculescu şi a fost numit alt .. împuternicit care aşteaptă şi el să îi expire mandatul. Că aşa este la noi în armată, nu mai avem nici tehnică, nici soldaţi şi nici comandanţi, o tot lălăim cu improvizaţiile până moare purceaua în coteţ. Adevarul este că nu este nimeni atât de tare pe poziţie încât să spună: aici eu comand, eu decid, nici măcar la nivel SMG, toţi aşteaptă comanda politică că nu se ştie niciodată când se supără cineva,  undeva,  în Pădurea Tutelară şi aruncă bomba. Nu numai ţara, ci şi armata s-a umplut de impotenţi.
Ei bine spuneam ca la Brigada 2 Rovine, a venit un nou comandant, un ofiţer capabil, fără  îndoială, nu doar şcolit dar şi cu amprente pe creier. Întrebarea este cât de tare este pe picioare, că la noi,  acum aici suntem deficitari. Care cum este aşezat pe un scaun, uită mersul în picioare, stă mai mult pe scaun  şi nu se ridică de acolo de teamă să nu i se ocupe postul, şi chiar şi  de mers  merge pe vine… că nu îl mai lasă guta să se ridice vertical.  Cei mai mulţi comandanţi,  acolo mănâncă acolo dorm, acolo semnează hârtii  acolo respiră, acolo transpiră, dar de teamă mai mult decât muncind. Cum va fi domnul Petrescu?  Asta nu poate spune nici el, pentru că fiecare nouă funcţie aduce noi obligaţii şi îndatoriri  şi nu e uşor să îi mulţumeşti pe toţi cei care .. au contribuit la ridicarea ta nu ? Nu mă refer aici neapărat sau exclusiv la mulţumiri materiale ci şi la cele morale, de încredere, deci legale. Una peste alta, aşa cum spuneam, citind CV-ul noului comandant al Brigăzii, nu poţi să nu rămâi impresionat de multitudinea de cursuri, misiuni, funcţii, cele mai multe .. prin afară.
Istoria, o lecţie neînvăţată

Aici intrăm pe un subiect care ar trebui să dea de gândit celor care conduc destinele ţării şi ale armatei în special. Îmi amintesc că imediat după actul de trădare al lui Mihai, cel de la  de la 23 August 1944, noii săi prieteni au trecut mai întâi timid, apoi en gross la „primenirea” cadrelor armatei, înlăturând din funcţii ofiţerii, armata  „burgheziei” apoi pe cei ai regelui, după 1947, iar apoi pe cam toţi cei care aveau şcoli prin Franţa sau Germania, aducând la comandă elemente „de bază” ale clasei muncitoare, pe care i-au şcolit mai întâi la „Frunze” apoi prin şcolile de partid făcând la grămadă ofiţeri, ca şi ingineri şi profesori, cu patru clase.
Apoi, după acel val a urmat valul „naţional” în care nici cei cu şcoala la „Frunze” nu mai erau bine văzuţi, uşor-uşor au fost trecuţi pe linie moartă, s-au înfiinţat direcţii prin serviciile secrete care îi urmăreau îndeaproape pe cei şcoliţi peste graniţă, chiar dacă oficial erau şcoliţi de prieteni. Prieten prieten, dar brânza era pe bani aşa că puţină  supraveghere nu strica,  şi cred că a fost o măsură înţeleaptă, pentru că unii, ( a se vedea cazul Militaru) uitaseră cărei armate şi ţări aparţin.
Urmează faza pe sistem.
După Decembrie 1989, a urma prigonirea, decimarea  „ofiţerilor, armatei  lui Ceauşescu”. Nimic din ce fusese educat până la Loviluţie nu mai era bun, armata era „ căpuşată” de „ceauşişti”, trebuiau schimbaţi. Noii „prieteni” , strategicii,  au investit milioane de dolari ca să îi convingă pe militari să plece acasă, le-au dat bani pentru salarii compensatorii, le-au promis convertiri profesionale, numai să îi vadă plecaţi şi armata decimată.  Vechea armată era „greoaie” , nu se putea „mişca” aşa cum voiau noii parteneri, iar noua veche clasă politică a achiesat, distrugând nu numai fabricile autohtone şi producţia proprie de armament, nu numai organizarea apărării, nu numai structura forţelor armatei ci şi încrederea românilor în propria armată şi capacitate.A fost desfiinţată obligativitatea apărării ţării, iar acuma culmea, se vorbeşte din nou despre asta, pentru că nu mai are cine  să ne apere, „profesioniştii” îi apără pe alţii prin nisipuri mişcătoare. S-au schimbat oameni, regulamente, principii, reguli fronturi. În cadrul acestor schimbări impuse de slugărnicia, incompetenţa şi laşitatea co0nducătorilor politici şi militari, au fost desfiinţate unităţi, şcoli şi licee militare, depozite strategice, deconspirate, apoi vândute utilităţi ale armatei  de importanţă vitală pentru ţară, armata a rămas în curul gol şi la propriu şi la figurat. Sudul şi Vestul ţării  au fost lăsate descoperite, cu doar ceva batalioane,  deoarece se credea că nu mai avem nevoie de apărare acolo, acolo avem „prieteni” din alianţă,  ne apără ei. Apoi ne-am trezit că nu e chiar aşa şi ne-am apucat să reînfiinţăm brigăzi, unităţi, şcoli  ( a se vedea Brigada de la Timişoara, Liceul Militar de la Craiova şi altele).
Apărarea multi …glumătătă
Recent, foarte recent urmează bomboana pe colivă, defiinţăm unităţi şi mari unităţi naţionale, pentru a înfiinţa „comandamente şi unităţi multinaţionale” în care termenul multinaţional este un termen eufemistic, el de fapt fiind stâlcit de o caricatură binaţională, în care elementul „internaţional „este format de o naţiune care nu este nici cal nici măgar, nici cu NATO, nici împotriva ruşilor, dându-ne peste nas, mai bine zis peste nasul prezidenţial  cu tupeu.
De ce numai noi ?
Privind toate aceste avataruri ale armatei române nu pot să nu mă întreb cât de proşti suntem noi românii încât să nu ne cunoaştem şi să nu ne urmărim interesul naţional, luându-ne întotdeauna după „sfaturile” sau „indicaţiile preţioase” ale altora într-un domeniu în care se ştie, nimeni nu poate conta decât pe ceea ce are în ogradă. Numai noi putem fi în stare să ne îngrămădim să promovăm acum tot ce este şcolit de „partenerii strategici” deşi, de-a lungul istoriei, ne-au şcolit şi turcii,  şi francezii, şi germanii şi ruşii şi apoi ne-am bătut pe rând sau la grămadă  cu toţi,   şi toţi ştiau şi punctele noastre strategice şi echiparea şi dotarea şi calităţile dar mai ales slăbiciunile comandanţilor. Astăzi promovăm puternic nu pe toţi cei şcoliţi în afară, e adevărat, dar în mod cert pe toţi cei „recomandaţi „ de Înalta Poartă,  care are grijă să recomande, nu neapărat oameni vânduţi, dar oameni a căror fidelitate faţă de „alianţă” a fost testată  probată de-a lungul timpului şi care au avizul serviciilor „specializate”.
Ferească Dumnezeu!
Ferească Dumnezeu sau Allah, să vină o perioadă Erdogan şi peste noi, sau un nou 89, pentru că atunci toţi cei şcoliţi de Soroş sau Marshall vor fi înlocuiţi după modelul celor şcoliţi de Gulen, iar  armata română va rămâne condusă de mecanici conductori, care nu că nu ar fi capabili, dar nu  ştiu dacă vor folosi frâna de mână. Sunt convins că undeva în istorie ne va aştepta momentul când cei care au cedat total interesul naţional pe interesul „alianţei” vor fi judecaţi. Mă întreb doar când va fi acel moment şi cine vor fi sau cum vor fi cei care îi vor judeca pentru că până acum judecătorii,  de-a lungul istoriei,  au fost din ce în ce mai .. neîndurători.
Să mă întorc la .. noul comandant al Brigăzii 2 Rovine: Evenimentul a trecut aproape neobservat, doar două ziare au anunţat evenimentul şi şi alea din comunicatul .. prefecturii Dolj, care a făcut din asta un fapt de glorie.. politică. Mai mult, în fotografia de grup, numărul oficialilor şi al membrilor comandamentului Brigăzii, a fost depăşit de cel al asociaţiilor rezerviştilor. În total nu au fost mai mult de 20. O să fie mai mulţi probabil când se va tăia panglica reînfiinţatului Liceu Militar sau la înfiinţarea viitoarei Brigăzi Multinaţionale că doar .. suntem români nu? Până una alta, succes noului comandant al Brigăzii 2 Rovine, că s-ar putea să fie ultimul.
Ferească Sfântul !

duminică, 28 august 2016

Săptămâna supăraţilor

 
Moto: Dacă trecutul nu te impresionează, prezentul nu te afectează,  iar viitorul nu te îngrijorează, atunci eşti românul zilelor noastre.
ciuca suparat
Săptămâna asta a fost săptămâna supăraţilor. Unde te uitai vedeai numai supăraţi .
Coincidenţă sau consecinţă?
Nu ştiu  când se încheie sau dacă s-a încheiat, dar pentru români Olimpiada s-a încheiat de mult. Nu doar numărul de medalii, dar şi evoluţiile sportivilor români au fost cele mai jalnice cred că din toată istoria participărilor noastre. Dacă ar fi să ne luăm fie şi numai după rezultatele la gimnastică unde chiar dacă nu câştigam titlul suprem dar tot aveam ceva medalii pe aparate şi tot se poate afirma că suntem în groapă. Nu ştiu pe cine miră, dar pe mine nu. Sportul, de masă,  pregătirea viitorilor sportivi de performanţă, profesionişti sau amatori, merg mână în mână cu activitatea  economică, politică şi socială a unei ţări. Păi când şefii de federaţii sunt numiţi de şefi de partide, când antrenorii echipelor naţionale sunt aduşi din ţări unde se vorbeşte limba preşedintelui, indiferent de rezultate, sau poate tocmai în ciuda lor, când marii „finanţatori” ai sportului rege se bat pe celulele din puşcării, cine mai are pretenţia la rezultate sportive? Nu m-ar mira să aud că inclusiv selecţia sportivilor la olimpiadă şi baremele au fost făcute pe linie politică. Aud că unele sportive sau sportivi s-au supărat pentru rezultatele slabe şi au arătat cu degetul, după ce s-au făcut de râs, spre federaţii si ministere. Păi de ce nu au făcut scandal înainte? Să fi spus un sportiv: „eu nu particip la olimpiadă, chiar dacă am obţinut baremul, ca semn de protest faţă de modul în care sunt tratate echipele reprezentative”. Atunci da, le-as fi dat dreptate, dar acum, de ce mai fac scandal ? Ca să se justifice?Neeeeeeeee, asta e glumătătă. Deci, rezultatele sportive merg mână în mână cu cele .. politice. Nu e o coincidenţă, e o consecinţă.
Supărarea lui Gulem
Cică prin Statele Unite ale SUA, Gulem efendi, un fel de Soroş al turcilor, începe să aibă palpitaţii. De teama lui Erdogan care nu cedează şi vrea să pună mâna pe duşmanul de clasă, Administraţia Obama, se vede nevoită să dea curs cererilor otomanilor şi deocamdată, cel puţin de formă, se face că investighează cu o echipă de „specialişti” plângerile sultanului. Nu pot spune la ce concluzii vor ajunge, în mod cert vor învinge raţiunile de stat, sau, cum spunea un personaj celebru, „interesul naţional”. Nu cred că americancilor le convine mutarea bazei de la Ingirlik, mai ales că deja  unii s-au inflamat auzind că baza pacifistă de la Deveselu riscă să fie transformată în bază pacifică. Până una alta, nu aş vrea să fiu în şalvarii lui Gulem chiar dacă practic, el nu a pus mâna pe iatagan. Dar cei care s-au şcolit la el, ca şi cei care s-au şcolit la Soroş şi conduc acum România, au pus-o de o schimbare maidaneză. La noi nu a fost nevoie de lovitură de stat, pentru că românii dorm de2 7 de ani, aşa de dulce si profund  că e păcat să îi mai trezeşti.
Supărare de patru stele
Motoc si Ciuca l
Dacă tot suntem la mangialâc, „am urmărit cu deosebit  interes”, cum îi place preşedintelui  românilor lui să spună, declaraţiile domnului ministru al apărării, vizavi de discutata trashumanţă atomică a bazei de la Ingirlic. Mă mir cum a avut timp domnul Motoc, între două aniversări şi fotografii cu fete şi copii, să mai vorbească şi despre probleme reale ale armatei. Se pare însă că a primit ordin. În fine am privit şi auzit cum se jura cu mâna pe fundiţă şi cu fundul pe oliţă, că habar nu are despre Rocada Ingirselu, că el nu a vorbit aşa ceva cu nimeni . Dacă nu el, poate Mutu ? Că nici despre marea Flotă NATO  a Mării Negre nu vorbise el cu bulgarii, ci Mutu,  deşi era pe moşia lui. Oricum indiferent ce a spus el, eu am urmărit cu mare atenţie ce a spus cel care se afla în dreapta lui, recte şeful SMG, domnul general  Ciucă. O să spuneţi că nu a spus nimic. Vă rog să vă uitaţi de mai multe ori la înregistrare(daca o gasiti undeva), în special la privirea lui şi o să vedeţi cât de expresivă este. Cum, s-a uitat numai în jos cât a vorbit domnul ministru? Păi şi ce, asta înseamnă că nu a spus nimic ?  Privirea în pământ a domnului Ciucă, spune mai multe decât 10 declaraţii politice ale lui Motoc. Dar şi declaraţia domnului Motoc este cu cântec, pentru că domnia sa spune că nu au existat discuţii, dar nu spune nimic de ordine sau de discuţiile care vor urma:
„Ce vă pot spune este că nu au existat niciun fel de discuții nici la nivel politic, nici la nivel specializat în acest sens. Nu există niciun fel de gândire, de planuri în această direcție. Deci categoric nu putem vorbi reacționând la această informație decât că este o speculație”
Pai cum să discuţi când primeşti ordin ?  Ce, suntem în armată, sau pe şantierul cucu? Domnul Motoc nu minte, nici măcar nu au discutat… ordinul. Doamne fereşte! As vrea însă să îl aud pe domnul Motoc sau pe domnul Ciucă, dar el nu mai  poate vorbi, că are amigdalele legate, spunând nu că nu s-a discutat, ci că nu intră măcar în discuţie un asemenea subiect şi că aşa ceva nu se va întîmpla niciodată. Dar, am dreptate, aşa ceva nu se va întâmpla niciodată, adică nici unul nici altul nu pot afirma aşa ceva, pentru că ţin prea mult la scaunlele pe care au fost aşezaţi.
In plus, până la acest moment poate este vorba doar de o variantă, sau aşa zisul plan B   care nu se cunoaşte, nu se discută, doar se aplică, pentru că este planul de avarie. Oricum eu cred mai mult ceea ce a spus generalul Ciucă, aşa cu ochii în jos, decât ceea ce a spus Motoc, cu ochii în camere, nu de alta, dar îl cunosc şi nu l-am văzut niciodată aşa de cătrănit, nici oficial nici neoficial. De ce oare? Am încercat să aflu pe net o foto cu cei doi la momentul „adevărului” sau înregistrarea video, dar mi-a fost imposibil.  Dacă dă cineva de înregistrare, rog frumos să îmi dea linkul, spre exemplificare.
Pelinel pelin amar
Vuiesc televiziunile, breaking news pe toate canalele, coana Pelinel, ultima amantă a armăsarului Borcea a intrat zâmbind la vizită şi a ieşit amărâtă. Nu mă miră să văd că această ştire este prezentată mai des şi mai cu patimă pe canalele televiziunilor, decât ştirea că vom deveni ţintă nucleară, sau că am dat două reactoare chinezilor la Cernavodă, pentru o ediţie de un miliard de exemplare a unei cărţi pe care nu au citit-o nici prietenii, nici duşmanii autorului.   Nu mă mai miră că  televiziunile prezintă drept un subiect de interes naţional  faptul că săraca mămică a dus fotografii cu plodul tăticului Borcea iar acesta nu i-a semnat actele de succesiune. Asta da dramă, românii trebuie să ştie asta, eventual să facă ceva, să iniţieze o mişcare de eliberare a proaspătului tătic, ca  să o poată pune de o nouă nevastă. Sau se aşteaptă să nască şi asistenta din penitenciar? Oricum ar fi, ţara va fi în doliu şi probabil va mai înflori un Pelinel  pe undeva prin şanţurile domeniilor Borcea, aşa, ca să ne arate că natura este frate cu românul.
Tristeţe  regală
Pe undeva prin cotloanele palatelor regale din România, nu se ştie prin care, plânge şi suspină, frumoasa domniţă, pentru că un nene de la un ziar ar fi aruncat pe piaţă un document care arată că augustul tătic, cel care se plângea cui avea timp să îl asculte că a plecat din ţară  în 47 cu ţeava pistolului bolşevic la ureche, ameninţat de prietenul cu care bătuse palma în August paşpa, de fapt nu ar fi plecat chiar aşa forţat şi că acceptase „cu demnitate” abdicarea. Ba, mai mult, s-ar fi rugat de tovarăşul Groza să „meargă pe burtă” adică să rămână între ei înţelegerea, ca să poată poza şi el în victimă la o adică şi .. pac la Războiu neicusorule! Nu m-ar mira, ca peste câţiva ani să aflăm că şi actualul „exil” în Elveţia să fi fost  stabilit sau decis tot cu oarece  indicaţii securiste, dar mai aproape de regescul gângăvit. Şi acum, ca şi atunci i se promit bani din visteria statului, numai să stea acolo la Elveţia lui şi să lase pe alţii să facă ploile în numele lui. Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba! Oricum, se adună nori pe deasupra Săvârşinului, cu toate încercările unora de a instituţionaliza familia trădătorului. Aveţi puţintică răbdare!
Peneliştilor le sar PNL
Aud că e iarăşi bătaie pe Cioloşan, pardon,ciolan prin PNL. Cică Marele Mut ar fi plecat să se recreeze şi ca să fie sigur că partidul de suflet nu lâncezeşte, le-a lăsat temă pentru acasă, să stabilească cine va fi El Lider Maximo la viitoarele alegeri, adică nu să stabilească ei, ci să numească pe cine vrea el. Dacă a ajuns Iohannis să dea ordine în PNL iar „marii liberali” vajnici urmaşi ai Brătienilor să îşi scoată ochii şi să se facă preş  de teama lui Kovesi, atunci îşi merită soarta şi să nu mire pe nimeni dacă, cu Cioloş în frunte, în toamnă vor avea 15% voturi iar Băsescu se va gândi dacă face guvernul cu ei sau cu UDMR.  Dragnea nu va fi nici el  prim ministru pentru că până să candideze el se va schimba legea, iar cei cu condamnare nu vor mai avea dreptul să fie aleşi dacă nu îi cheamă Iohannis.  Nici Tăriceanu nu va avea şanse pentru că lui i se pregăteşte condamnarea şi va avea de ales, oricăcă, oricăcă.  Oricum,  sărmană ţară, la trecutu-ţi mare, jalnic viitor! Avem în fruntea ţării o persoană dovedită în instanţă  definitiv şi irevocabil că şi-a însuşit un bun prin fraudă, prin declaraţii false, iar noi în loc să ieşim în stradă şi să îl trimitem acasă, tremurăm de frica lui şi  ne închinăm la idoli ciopliţi de el.
După noi, „Little Boy”.
Săptămâna supăraţilor

miercuri, 24 august 2016

De la lume adunate


Stanjeneii Reginei
Palma lui Erdogan
E jale mare prin culoarele strategicilor prieteni. Turcia se pare ca are gânduri mari. Faptul că SUA  joacă  astăzi rolul pe care Înalta poartă îl juca până  pe la 1800 și  ”crește la sân ” just in case oponenți ai ”domnitorilor” instalați cu sprijin înalt, nu prea place sultanului Erdogan. Ce să faci coane, fiecare pasăre, pe limba ei piere, sau ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Faptul că SUA nu vrea cu nici un preț să îl (ex)trădeze pe Gulen l-a înfuriat atât de tare pe sultan  încât acesta a decis să facă pași, nu doar să amenințe cu ieșirea din NATO. Recenta întâlnire cu țarul Putin nu este doar o îmbunătățirea a relațiilor bilaterale sau  o încercare de a forța mâna lui Obama, Putin nu ar accepta să fie folosit pe post de pisică, căci chiar dacă Turcia nu va ieși din NATO,un lucru este cert, Putin și Erdogan au semnat un pact de neagresiune în zona Mării Negre, armatele , navele, avioanele nici unuia nu vor acționa în zona celuilalt asta e înțelegerea, indiferent că Turcia rămâne sau iese din NATO. Ambele țări  și conducători au de câștigat de aici, ambii au nevoie de acest pact pentru a se menține în cărți și a forța SUA să își mai reducă motoarele forțate la maxim de când cu Euromaidanul. Dacă închiderea bazei de la Ingirlic și trimiterea la vatră a americanilor cu nuclearele lor cu tot va deveni o realitate sau nu, rămâne de văzut, dar dacă va fi așa, atunci este clar că Obama și Erdogan nu au bătut palma. Va fi o lovitură pentru SUA, dar Marele Mut abia așteaptă să scoată iarăși castanele americane din Marea Neagră, oferindu-se să adăpostească balaurii în România și astfel să își asigure un al doilea mandat. Românii ca cetățeni nu au nici un cuvânt de spus aici așa că  sasul este practic singurul om de pe planetă care se roagă protestant ca Turcia să nu se împace cu Obama. Și în timp ce Erdogan amenință cu Ingirlic, americanii amenință cu reeditarea filmului ”Prin Kurdistanul sălbatic”.Așa se joacă la nivel înalt.
Alba Neagra în stil teleormănean
Domnul Dragnea se joacă. Nu știu dacă se joacă pentru că vrea el sau pentru că i se spune cum să joace dar este un jucător prost. Pe vremea cât PSD-ul era la guvernare iar PNL-ul se făcea că moționează așa ca să nu spună lumea că nu are activitate, Liviuț făcea mișto de ei că sunt amatori și nu au sânge în instalație. Astăzi, când  Iohannis are guvernul lui, Dragnea se joacă de-a moțiunea de cenzură. Când declară că a bătut palma cu nu știu cine  și gata dă cu guvernul jos, când anunță că a renunțat pentru că nu e momentul. Dragnea face un joc  de prost gust, pentru că este clar că PSD-ul nu are nici un interes să intre la guvernare, miza nu mai este organizarea alegerilor, pentru că  prin primarii pe care îi are își poate asigura suficient spațiu de manevră la alegerile din toamnă, miza este deteriorarea imaginii lui Iohannis, adevăratul pericol pentru pesediști. Așa că pe de o parte se face că dorește schimbarea guvernului, când de fapt tot ce dorește este să arate cât de prost guvernează tehnocrații și să îi lase să își frângă gâtul. Slavă Domnului și miniștrii și Iohannis sunt amatori așa că cu cât Cioloș guvernează mai mult, cu ațât mai bine pentru PSD. Nu și pentru pesediști, pentru că cu cât Iohannis pierde mai mult, cu ațât mai mulți pesediști vizitează sediul DNA. Ăsta da joc.
Regina a murit, trăiește regele
Când toată lumea se aștepta să auzim că Mihai a predat ștafeta lui Duda, cel care așteaptă  precum veșnicul prinț Charles să preia comanda, iată că ”Regina” Ana a încetat din viață. Prilej pentru susținătorii Monarhiei să mai încerce aprinderea unui foc stins. Cine nu  știe ce se întâmplă când sufli în cenușă, să întrebe un coșar.  Se spune în popor, despre morți  e bine să vorbești numai de bine. De ce oare nu se spune ”numai adevărul”?  Pentru că fiecare mort are ceva păcate. Nu  intenționez  să dezgrop morții sau păcatele, unei persoane care efectiv nu a făcut nimic care să impresioneze, dar nici rău,  dar nici nu pot înghiți povești despre regi care au fost orice numai regi nu și regine care nu au fost regine niciodată. Să mă explic: cel care își spune regele Mihai al României este un de fapt un personaj sinistru. Acest om care continuă să se creadă rege al României și să se pretindă moștenitorul Regelui Ferdinand uită că a renunțat sub semnătură la Tron, la Coroană și la tot ce însemna Casa Regală, titluri, onoruri și bunuri,  odată cu abdicarea. Să nu spună că a fost obligat, pentru că a fost alegerea lui, a fost înțelegerea lui cu regimul comunist pe care l-a ajutat să ia puterea în România la 23 August 1944 și de la care a primit bani, conform înțelegerii, până în 1984.  Culmea este că sunt unii care astăzi pretind că Mihai, la 23 August prin întoarcerea armelor ”a salvat țara de invazia rusească”. Câtă nesimțire poți să ai să declari așa ceva? Adică domnul Mihai de Hohenzollern trădează țara și o aruncă în mâinile rușilor prin generalii Aldea, Sănătescu, Mihai Racoviță, prin breșa de la Iași, numită și Marea Trădare de la Iași, apoi îl dă și pe Antonescu pe mâna rușilor, adică a  prietenilor  cu care bătuse palma, iar o slugă a sa face din asta un act de mândrie pentru care ar trebui să îi mulțumim. Dar tot el se plânge apoi că a fost scos din țară la ordinul acelorași prieteni. Păi nu el le-a asigurat intrarea în țară?  De fapt trădarea a stat cu regele la masă toată viața sa. După trădarea românilor și-a trădat originile, desfăcându-se de Casa de Hohenzollern pentru că nu îi mai plăcea să fie o rotiță în marea familie princiară, el voia să fie prima roată  a ”Casei De România”   care de fapt nu există decât în actele sale, Constituția României nu face vorbire despre o Casa Regală a României. Domnul Mihai se dorește întemeietorul unei Dinastii de România dar,   după ce și-a trădat țara, apoi rădăcinile, Mihai și-a trădat propria familie prin dezmoștenirea fetei, Irina, e adevărat condamnată în SUA dar totuși sânge din sângele lui, apoi nepotul, Nicolae, potențialul viitor cap al Familiei Regale, pentru a face loc unui  actor scăpătat,  cu  educație și  influențe securiste care se căsătorise cu fata lui și se pare că va deveni noul șef al familiei.
Ei bine, Ana de Bourbon Parma, a fost soția acestui individ și nimic altceva. Ea nu a fost niciodată regina României și nici a românilor, pentru că s-a căsătorit cu Mihai după ce acesta a abdicat și nu mai era decât fostul rege Mihai de Hohenzollern, Ana nu a fost nici o secundă soția regelui Mihai de Hohenzollern a fost doar soția  lui Mihai, pentru că Mihai de România nu există. România după 1947 nu a mai avut rege, a avut doar președinți. Numai că unii au impresia că pot falsifica istoria așa cum vor. Este penibilă încercarea unora de a face din țânțar armăsar, din soția unui individ despre care Nicolae Iorga avea o părere pe care nu vreau să o repet, o mare regină. Ana a fost soția lui Mihai și atâta tot. Penibilă a fost și știrea că la Săvârșin s-a săvârșit o minune, un stânjenel a înflorit a doua oară, semn că ”natura deplânge moartea reginei”. Stânjenelul a fost numit de către domnul Duda și doamna Margareta, ”Stânjenelul reginei”. Ce să spun, mare minune mare.  Țin să anunț pe făcătorii de știri senzaționale că și în fața blocului meu au înflorit zilele astea câțiva stânjenei albi tot pentru a doua oară. M-am interesat și am aflat că și pe acolo a trecut Regina acum câțiva ani, era o țigancă numită Regina, care vindea cratițe sau le schimba pe haine vechi. După cum se vede e plină țara de minuni. Dumnezeu să o odihnească pe Ana de Bourbon-Parma, a fost o persoană liniștită, modestă, o adevărată principesă, și i se face o mare defavoare prin încercarea de a i se atribui merite sau titluri pe care nu le-a avut.A fost o persoana modestă și cu mult bun simț cu un caracter princiar. Orice încercare de a o prezenta altfel decât a fost, în rău sau în bine, îi scade valoarea.

http://www.aradon.ro/stanjenelul-reginei-la-savarsin/1677153
De la lume adunate