De la lume adunate

Palma lui Erdogan
E jale mare prin culoarele strategicilor prieteni. Turcia se pare ca are gânduri mari. Faptul că SUA  joacă  astăzi rolul pe care Înalta poartă îl juca până  pe la 1800 și  ”crește la sân ” just in case oponenți ai ”domnitorilor” instalați cu sprijin înalt, nu prea place sultanului Erdogan. Ce să faci coane, fiecare pasăre, pe limba ei piere, sau ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Faptul că SUA nu vrea cu nici un preț să îl (ex)trădeze pe Gulen l-a înfuriat atât de tare pe sultan  încât acesta a decis să facă pași, nu doar să amenințe cu ieșirea din NATO. Recenta întâlnire cu țarul Putin nu este doar o îmbunătățirea a relațiilor bilaterale sau  o încercare de a forța mâna lui Obama, Putin nu ar accepta să fie folosit pe post de pisică, căci chiar dacă Turcia nu va ieși din NATO,un lucru este cert, Putin și Erdogan au semnat un pact de neagresiune în zona Mării Negre, armatele , navele, avioanele nici unuia nu vor acționa în zona celuilalt asta e înțelegerea, indiferent că Turcia rămâne sau iese din NATO. Ambele țări  și conducători au de câștigat de aici, ambii au nevoie de acest pact pentru a se menține în cărți și a forța SUA să își mai reducă motoarele forțate la maxim de când cu Euromaidanul. Dacă închiderea bazei de la Ingirlic și trimiterea la vatră a americanilor cu nuclearele lor cu tot va deveni o realitate sau nu, rămâne de văzut, dar dacă va fi așa, atunci este clar că Obama și Erdogan nu au bătut palma. Va fi o lovitură pentru SUA, dar Marele Mut abia așteaptă să scoată iarăși castanele americane din Marea Neagră, oferindu-se să adăpostească balaurii în România și astfel să își asigure un al doilea mandat. Românii ca cetățeni nu au nici un cuvânt de spus aici așa că  sasul este practic singurul om de pe planetă care se roagă protestant ca Turcia să nu se împace cu Obama. Și în timp ce Erdogan amenință cu Ingirlic, americanii amenință cu reeditarea filmului ”Prin Kurdistanul sălbatic”.Așa se joacă la nivel înalt.
Alba Neagra în stil teleormănean
Domnul Dragnea se joacă. Nu știu dacă se joacă pentru că vrea el sau pentru că i se spune cum să joace dar este un jucător prost. Pe vremea cât PSD-ul era la guvernare iar PNL-ul se făcea că moționează așa ca să nu spună lumea că nu are activitate, Liviuț făcea mișto de ei că sunt amatori și nu au sânge în instalație. Astăzi, când  Iohannis are guvernul lui, Dragnea se joacă de-a moțiunea de cenzură. Când declară că a bătut palma cu nu știu cine  și gata dă cu guvernul jos, când anunță că a renunțat pentru că nu e momentul. Dragnea face un joc  de prost gust, pentru că este clar că PSD-ul nu are nici un interes să intre la guvernare, miza nu mai este organizarea alegerilor, pentru că  prin primarii pe care îi are își poate asigura suficient spațiu de manevră la alegerile din toamnă, miza este deteriorarea imaginii lui Iohannis, adevăratul pericol pentru pesediști. Așa că pe de o parte se face că dorește schimbarea guvernului, când de fapt tot ce dorește este să arate cât de prost guvernează tehnocrații și să îi lase să își frângă gâtul. Slavă Domnului și miniștrii și Iohannis sunt amatori așa că cu cât Cioloș guvernează mai mult, cu ațât mai bine pentru PSD. Nu și pentru pesediști, pentru că cu cât Iohannis pierde mai mult, cu ațât mai mulți pesediști vizitează sediul DNA. Ăsta da joc.
Regina a murit, trăiește regele
Când toată lumea se aștepta să auzim că Mihai a predat ștafeta lui Duda, cel care așteaptă  precum veșnicul prinț Charles să preia comanda, iată că ”Regina” Ana a încetat din viață. Prilej pentru susținătorii Monarhiei să mai încerce aprinderea unui foc stins. Cine nu  știe ce se întâmplă când sufli în cenușă, să întrebe un coșar.  Se spune în popor, despre morți  e bine să vorbești numai de bine. De ce oare nu se spune ”numai adevărul”?  Pentru că fiecare mort are ceva păcate. Nu  intenționez  să dezgrop morții sau păcatele, unei persoane care efectiv nu a făcut nimic care să impresioneze, dar nici rău,  dar nici nu pot înghiți povești despre regi care au fost orice numai regi nu și regine care nu au fost regine niciodată. Să mă explic: cel care își spune regele Mihai al României este un de fapt un personaj sinistru. Acest om care continuă să se creadă rege al României și să se pretindă moștenitorul Regelui Ferdinand uită că a renunțat sub semnătură la Tron, la Coroană și la tot ce însemna Casa Regală, titluri, onoruri și bunuri,  odată cu abdicarea. Să nu spună că a fost obligat, pentru că a fost alegerea lui, a fost înțelegerea lui cu regimul comunist pe care l-a ajutat să ia puterea în România la 23 August 1944 și de la care a primit bani, conform înțelegerii, până în 1984.  Culmea este că sunt unii care astăzi pretind că Mihai, la 23 August prin întoarcerea armelor ”a salvat țara de invazia rusească”. Câtă nesimțire poți să ai să declari așa ceva? Adică domnul Mihai de Hohenzollern trădează țara și o aruncă în mâinile rușilor prin generalii Aldea, Sănătescu, Mihai Racoviță, prin breșa de la Iași, numită și Marea Trădare de la Iași, apoi îl dă și pe Antonescu pe mâna rușilor, adică a  prietenilor  cu care bătuse palma, iar o slugă a sa face din asta un act de mândrie pentru care ar trebui să îi mulțumim. Dar tot el se plânge apoi că a fost scos din țară la ordinul acelorași prieteni. Păi nu el le-a asigurat intrarea în țară?  De fapt trădarea a stat cu regele la masă toată viața sa. După trădarea românilor și-a trădat originile, desfăcându-se de Casa de Hohenzollern pentru că nu îi mai plăcea să fie o rotiță în marea familie princiară, el voia să fie prima roată  a ”Casei De România”   care de fapt nu există decât în actele sale, Constituția României nu face vorbire despre o Casa Regală a României. Domnul Mihai se dorește întemeietorul unei Dinastii de România dar,   după ce și-a trădat țara, apoi rădăcinile, Mihai și-a trădat propria familie prin dezmoștenirea fetei, Irina, e adevărat condamnată în SUA dar totuși sânge din sângele lui, apoi nepotul, Nicolae, potențialul viitor cap al Familiei Regale, pentru a face loc unui  actor scăpătat,  cu  educație și  influențe securiste care se căsătorise cu fata lui și se pare că va deveni noul șef al familiei.
Ei bine, Ana de Bourbon Parma, a fost soția acestui individ și nimic altceva. Ea nu a fost niciodată regina României și nici a românilor, pentru că s-a căsătorit cu Mihai după ce acesta a abdicat și nu mai era decât fostul rege Mihai de Hohenzollern, Ana nu a fost nici o secundă soția regelui Mihai de Hohenzollern a fost doar soția  lui Mihai, pentru că Mihai de România nu există. România după 1947 nu a mai avut rege, a avut doar președinți. Numai că unii au impresia că pot falsifica istoria așa cum vor. Este penibilă încercarea unora de a face din țânțar armăsar, din soția unui individ despre care Nicolae Iorga avea o părere pe care nu vreau să o repet, o mare regină. Ana a fost soția lui Mihai și atâta tot. Penibilă a fost și știrea că la Săvârșin s-a săvârșit o minune, un stânjenel a înflorit a doua oară, semn că ”natura deplânge moartea reginei”. Stânjenelul a fost numit de către domnul Duda și doamna Margareta, ”Stânjenelul reginei”. Ce să spun, mare minune mare.  Țin să anunț pe făcătorii de știri senzaționale că și în fața blocului meu au înflorit zilele astea câțiva stânjenei albi tot pentru a doua oară. M-am interesat și am aflat că și pe acolo a trecut Regina acum câțiva ani, era o țigancă numită Regina, care vindea cratițe sau le schimba pe haine vechi. După cum se vede e plină țara de minuni. Dumnezeu să o odihnească pe Ana de Bourbon-Parma, a fost o persoană liniștită, modestă, o adevărată principesă, și i se face o mare defavoare prin încercarea de a i se atribui merite sau titluri pe care nu le-a avut.A fost o persoana modestă și cu mult bun simț cu un caracter princiar. Orice încercare de a o prezenta altfel decât a fost, în rău sau în bine, îi scade valoarea.

http://www.aradon.ro/stanjenelul-reginei-la-savarsin/1677153
De la lume adunate

Glume ostăşeşti

Gradaţii din Armata României s-au apucat de glume. De când nu mai avem industrie de apărare, aviaţie, armată care să ne apere graniţele, de când armata a ajuns de râsul lumii, ce să facem şi noi, facem glume ca să râdă şi românul, nu numai străinul. Asta  da patriotism.
P-OTI-mon

După ce Poliţia şi-a făcut reclamă cu Smiley pe chestia cu pierderea buletinului, cineva, nu ştiu cine, dar bănuiesc, o minte creaţă care a luat sub aripa ei toate structurile aducătoare de bani din armată,  inclusiv veteranii de război, s-a gândit să dea lovitura cu ultima preocupare a amatorilor de pierde vară, căutarea pokemonilor şi a negăsind ceva mai atractiv a scos pe piaţă grija faţă de bieţii tăietori de frunză  şi a dat un comunicat prin care îi avertizează să nu caute pliznei prin Cincu că cică se trage. Pe vremuri exista un gornist care cânta „fugiţi, fugiţi, că vă-mpuşcă şi muriţi” dar se pare că armata nu mai are goarne şi nici gornişti aşa că anunţul se dă pe facebook sau pe paginile de socializare : „nu cătaţi pokemoni în Cincu că cătaţi degeaba!” Cine ceteşte anunţu bine, cine nu nu, ei au publicat avertismentul public. Dacă am fi avut o armată care să pleznească de sănătate, o aviaţie care să nu ne lase să dormim de atâtea avioane care ne scrutează cerurile, dotări de ultimă secundă şi o conducere naţională, poate gluma ar fi picat bine, dar aşa mi se pare de o culoare cam închisă. Ţara arde şi lui Oti îi arde de pokemoni. Ciudat, doamna Oti nu spune nimic despre bătaia de joc la care sunt supuşi militarii, in speţă veteranii de război, nici nu iese pe post să spună că Ministerul Apărării nu va accepta această măsură şi nici nu s-a dus în parlament, pentru că ea este  cea care gestionează relaţia cu Parlamentul, să le spună tovarăşilor de acolo că nu va accepta o nouă umilire a militarilor. Nu, nu e treaba ei, treaba ei este să intre în fondurile Camarazilor şi să organizeze agape la care să apară cu floarea în piept.
Bătaia de joc la foc automat  
Dacă tot suntem în ograda doamnei Oti, nu pot trece peste ultima glumă. Ministerul Apărării Naţionale a început să trimită pensionarilor militari răspunsurile Comisiei de Contestaţii a MApN la contestaţiile depuse din anul 2011 încoace, la toate odată, ca să nu zică lumea că nu au lucrat. Bineînţeles că la multe din aspectele contestate, între timp problemele au fost rezolvate prin L 241, sau chiar Legea 223 , dar asta nu mai contează, aceeaşi doamnă Oti, care are în subordine şi Casa de Pensii a MApN, a decis aşa în bătaie de joc să se răspundă, ca să nu se înscrie domnia sa cu restanţe şi să poată raporta că a dat curs tuturor cererilor şi contestaţiilor oamenilor muncii. Ei bine, cu toate că unele din aspectele sesizate în contestaţii s-au dovedit pertinente, iar prin legile amintite mai sus au fost rezolvate, onor Comisia respinge contestaţiile in integrum . Bineînţeles, că respectiva Comisie, pe lângă faptul că se contraziice singură, pe de o parte admiţând că unele aspecte contestate au fost rezolvate fiind întemeiate deci, pe de altă parte respingând contestaţiile ca neîntemeiate, nu are nici măcar bunul simţ de a se identifica,  deoarece în afară de nişte semnături indescifrabile, nimic nu arată cine a făcut parte din comisie, cine a întocmit răspunsul ce grad  sau nume au cei care îşi bat joc de oameni din nou, pentru ca atunci când cineva va dori să îi tragă la răspundere să ştie pe cine SĂ CHEME ÎN INSTANŢĂ. Dar nu e nimic, în asemenea cazuri răspunde cel care se află în fruntea departamentelor, cu sau fără floare în piept. Mamă ce de drumuri o să aibă de făcut săraca femeie.
România şi avioanele invizibile
O altă glumă bună care ţine tot de armată este ştirea că Forţele aeriene ale SUA (USAF) au declarat operaţională prima escadrilă de avioane de vânătoare „invizibile” F-35A. Ha ha ha, ce glumă. Abia acum? Păi ruşii caută de cam 5 ani avioanele de vânătoare româneşti luate cu bani buni şi tam tam de la partenerul strategic şi încă nu au dat de ele. Şi piloţii noştri le caută.  De românii de rând ce să mai zic, cum se aude un bondar, cum cu ochii pe cer, doar – doar o fi aviaţia noastră militară, dar ioc. Aşa că să fie ei sănătoşi americanii, sunt în urmă, noi avem aviaţie invizibilă de ani buni. Cu toate astea, la recentul miting aviatic conducerea armatei s-a lăudat că întreaga aviaţie a participat la reuşita evenimentului. Având în vedere că din măreaţa aviaţie armata  a participat cu  un singur MIG,   termenul în totalitate ne face să gândim fie că asta este toată flota aeriană de vânătoare a armatei, fie că celelalte avioane  au participat cu un şurub, o piuliţă, un cauciug, un bidon de cherosen, ca să facă posibilă participarea mândrei aviaţii de vânătoare româneşti  la marea demonstraţie de forţă. Celelalte avioane sunt totuşi învizibile.   Unii spun că prima oară ar fi devenit invizibilă flota, mai întâi cea comercială, apoi şi cea militară.
Creşteri substanţiale
Că tot suntem la capitolul flotă, o altă glumă bună este creşterea cu 50% numărului de fregate ale armatei. Trebuie să admitem că o asemenea creştere nu s-a mai înregistrat niciodată, nicăieri într-un timp atât de scurt şi fără nici o cheltuială. Domnul Motoc poate fi mândru, la fel şi domnul Ciucă, cel care în respectul bunelor tradiţii naţionale şi-a gradat bereta cu 4 stele să se vadă şi din avion cine e basca lui. Şi de ce nu, că doar şi colegul Mihai Vitaezu şi-a pus pană de vulpe la cuşmă, sau pe cuşmă, că nu mai ştiu cum e corect gramatacaliceşte.
Oare ar fi greşit să spunem că domnul general este cu capul între stele?
Aştept să văd ziua când undearwearii domnului şef  al Statului Major General  vor fi gradaţi. Să sperăm că momentul va fi imortalizat. Spuneam că cei doi trebuie să fie mândri, numărul fregatelor româneşti a crescut de la 2 la 3, deci a crescut cu 50%. Nu vă speriaţi, nu s-au luat banii de la veterani pentru a se înzestra armata, deşi cred că aceştia nu ar fi avut nimic împotrivă. Creşterea numărului de fregate cu 50% s-a făcut prin scăderea numărului de distrugătoare cu unu. Fostul Distrugător Mărăşeşti, prin grija înţelepţilor conducători şi-a pierdut clasa, adică a fost degradat de la clasa Distrugător la cela de Fregată. În ritmul ăsta peste câţiva ani vom dubla numărul de şalupe, ceea ce este o realizare nu? Îmi amintesc de politica lui Boc, cel care nu raporta niciodată scăderi ale nivelului de trai sau veniturilor cetăţenilor sau încasărilor la buget, el raporta numai .. „creşteri negative”. Culmea este că în timp ce tehnica este degradată, cei care sunt responsabili cu înzestrarea armatei  şi măcar păstrarea dacă nu creşterea capacităţii operative,  primesc stele după stele. Probabil pentru îndeplinirea sarcinilor şi a misiunilor primite.     Suntem mari domnule, de aia ne caută americanii şi vor să îşi mute baza de la Incirlik  la noi, este mai în siguranţă, nu o pot transforma turcii în geamie sau harem. Aferim! Vai de curul nostru cum spunea un proverb latin, am ajuns să acceptăm tot ce vrea  să facă strategicul  cu noi, nu mai avem voinţă, nu mai avem personalitate, nu mai avem mândrie, nu mai avem suveranitate, ne vom transforma în baza de plecare la ofensivă a SUA către orice inamic posibil sau inventat şi bineînţeles ţinta numărul unu a tuturor inamicilor aceluiaşi strategic. Conducerea ţării nu mai există, această atribuţiune a fost preluată de ambasadori şi trimişi speciali sau directive ale serviciilor secrete. Pe timpul cât eram în Tratatul de la Varşovia, cu toată cizma rusească şi agenţii sovietici  plantaţi, toate serviciile de informaţii şi contrainformaţii aveau un departament care urmărea activitatea „prietenilor” şi a celor care lucrau cu ei oficial sau neoficial. Oare s-a gândit cineva să înfiinţeze un astfel de departament şi acum, sau am ajuns atât de vânduţi şi inconştienţi încât nu ne mai interesează ce va fi mâine?
Glumătătăăăăăăă
A acum să îmi fie permisă şi mie o glumă, tot cazonă legată de El Comandante. Priviţi şi zâmbiţi!


Glume ostăşeşti

Adunate

Au trecut aproape două săptămâni de când nu am mai scris, din care o săptămână prin Albania în concediu, al soţiei, că eu nu mai am dreptul  şi una la Mihăiţa, prins în activităţi domestice. Aşa se face că s-au adunat o sumedenie de subiecte, diverse, din diferite sfere ale politicii interne şi externe.
Despre Erdogan, numai de bine
Lovitura de stat din Turcia, despre care am mai scris, se află undeva la începutul perioadei  despre care vorbeam  şi chiar dacă am apucat să scriu despre ea, lucrurile au evoluat şi merită puţină atenţie. Aşa cum spuneam şi în materialul precedent, lovitura de stat nu este încheiată, activităţile continuă, chiar dacă mai ascuns, dar de data asta mai serios. Măsurile pe care Erdogan, blamat timid de „Marile Purteri” le ia  pentru pedepsirea celor care chiar dacă nu au făcut, poate aveau sau au de gând să facă ceva, ne arată că nu contează ce faci, nu contează împotriva cui faci, atâta vreme cât „Poliţistul Mondial” are nevoie de tine, îţi poţi permite ceea ce nici regimurile de tristă amintire nu şi-au permis. Dacă Putin ar fi făcut ceea ce a făcut Erdogan, preşedintele României ar fi cerut Embargo asupra Rusiei, SUA ar fi adus trupe în toate mările dimprejurul Rusiei, pentru apărarea drepturilor cetăţenilor americani ameninţaţi de serviciile secrete ruse şi ar fi convins partenerii din   NATO că e nevoie de o forţă care să apere democraţia lumii. Dar acum nu, deşi se fac declaraţii care parcă ar deplânge situaţia profesorilor, militarilor, judecătorilor  din Turcia jupuiţi de Erdogan, această empatie se opreşte iar mai marii lumii  îşi manifestă „speranţa” că vor fi respectate drepturile omului în Turcia, deşi este clar ca bună ziua că acestea sunt strivite cu brutalitate. Dar   SUA  are nevoie Turcia în NATO, iar Europa se teme că dacă îl va supăra pe  Erdogan acesta va da iarăşi cep depozitelor de „emigranţi” şi să te ţii, că acum nici o ţară nu va mai face pe placul doamnei Merkel, poate doar România prin conducătorii ei servili. Erdogan va rămâne acolo unde e,  atâta vreme cât încă există şansa sau speranţa că va rămâne în barca NATO, la această oră la nivel declarativ el face cărţile, el pune condiţiile el ameninţă. Şi este suficient de parşiv încât să îi joace pe toţi pe degete. Dacă vreţi, Erdogan are abilitatea politică şi momentul istoric de care a beneficiat  Iliescu, tupeul,  impertinenţa  lui Băsescu şi ambiţia oarbă şi mută,  împinsă până la inconştienţă a lui Iohannis. Viaţa şi cariera lui depind de abilitatea cu care va naviga printre interesele americane, germane şi ruse.
Cu teroriştii la psihiatru

Cu mulţi ani în urmă am văzut un film cu Robert de Niro în care acesta juca rolul unui mafiot care era în depresie şi a sechestrat aproape un psiholog care să îl trateze. Filmul a fost o comedie,  m-am amuzat copios privindu-l, De Niro a fost ca de obicei magistral dar iată că am ajuns să trăim pe viu drame care te duc cu gândul la comedii. Recentele atentate din Franţa şi  Germania, cel puţin  oficial, au fost comise de tineri care cică ar fi avut probleme care necesitau tratament „de specialitate” cum a apărut în media, fără a specifica ce specialitate. Oameni buni, hai să fim serioşi şi să admitem că nu e nevoie să  fii un psiholog  sau investigator cu experienţă ca să constaţi că un tip care omoară la nimereală ce îi cade sub privire, care intră cu maşina în oameni nevinovaţi cu care nu are nimic de împărţit, nu are toate ţiglele pe casă. Numai că autorităţile au dat aceste explicaţii pentru a ascunde carenţele şi eşecul unor  programe socio-politice pe care le-au declarat „democratice” şi le-au recomandat şi altor state, uneori chiar sub ameninţarea excluderii din „lumea bună”. Cum atentatorii nu aveau absolut nici o legătură cu nici o organizaţie „teroristă”, motivaţia atentatelor „trebuia să porte un nume” aşa că cel mai la îndemână a fost „depresia”. E penibil. Americanii ar fi găsit imediat un  Noriega, Bin Laden, Sadam, Miloşevici, Putin, care să-l fi instruit, pregătit, dotat sau chiar întâlnit întâmplător pe atentator şi de aici o întreagă cursă a înarmării, un nou „război de apărare” etc, etc. Slăbuţ doamna Merkel, nu aveţi deloc imaginaţie, v-aţi molipsit cumva de la Klauss?
Cu Năstase la preşedinte

Iliuţă Năstase, racheta de aur a tenisului românesc din toate timpurile, s-a auto-reevaluat. Omul ardea de dorinţa de a primi şi el o nouă stea pe umeri, ca să se poată lăuda cu ea la viitorul Wimbledon, că aşa a promis admiratoarelor când s-a papagalicit prin tribunele gazonate britanice,  ca Gadafi pe vremuri, care nu renunţa la uniforma sa nici la privată. Numai că Băsescu a dat cu pas, chiar dacă naş Oprea îl propusese ca urmare a înscrierii în partid. Se ştie deja scandalul făcut de Iliuţă când Iordănescu a primit o nouă stea şi el nu. Iată că UNPR-ul lui Oprea a trecut în barca marinelului şi asta a depăşit atât răbdarea cât şi puterea de a se umili a lui Ilie. Deşi în 2015 intrase în UNPR cu căţel şi purcel, adică cu  Bridgite cu tot, care devenise şefa femeilor uneperiste din Timiş,  acum, cu Băsescu  absorbind fostul UNPR, el a realizat că nu va mai prinde niciodată noua stea, pe filieră de partid,  aşa că a ieşit  ca vulpea spunând că strugurii sunt acri,  declarând :  „Eu am intrat în UNPR pentru că eram foarte bun prieten cu Gabi Oprea, care este un om de cuvânt…. Nu am ce căuta cu Băsescu. Eu am semnat cu Gabriel Oprea, mergeam cu el în altă parte, dar aşa nu..” Săracu de el, a intrat în PSD şi în UNPR decis să înveţe ceva, dar nu a avut ce, ştia deja tot ce voiau parlamentarii să îl înveţe,  aşa că iese. „Nu mă regăsesc printre aceşti oameni, şi nici ei printre ( SIC) mine. Cred că nu mă contactează alte partide pentru că sunt incomod. Deci, îmi termin mandatul şi rămân un simplu cetăţean”, spunea Iliuţă. Un simplu cetăţean decorat, avansat, cu ajutorul influenţelor politice, colegilor de partid pe care acum, aşa cum era de aşteptat din partea lui, îi scuipă ca un mare campion.  De fapt adevărul este că iese pentru că ştie că Băsescu îl va umili şi pentru că nici un alt partid nu îl vrea. Nici un partid nu vrea să „crească” pe spinarea lui, pentru că de fapt imaginea lui de traseist în căutare de stele nu mai are căutare. Doar Iohannis, care încă îşi caută imaginea, a binevoit să îl recompenseze pentru gestul său, consolându-l cu o cocoraţie. Bună şi aia. Poate dacă va deveni prieten cu Iohannis cum a devenit cu Oprea, va primi steaua atât de mult râvnită, deşi nu ştiu pentru ce, că de la ultima stea, în afară de  fotografii, nu a mai făcut nimic care să îl recomande pentru încă una. Unii însă ar vrea ca pentru faptul că au făcut cândva o faptă bună, să fie decoraţi şi avansaţi anual. Aşa o fi în tenis?
Cu preşedintele pe bicicletă
Că tot pomenii de domnul Iohannis, recunosc că omul acesta reuşeşte să mă surprindă din când în când,  ceea ce îmi aminteşte despre vorbele lui Einstein privind infinitul. Am crezut că scumpul nostru preşedinte vorbeşte aşa de rar  româneşte, pentru că ar vorbi mai „des” nemţeşte, dar m-am convins că el de fapt vorbeşte cum gândeşte, dar citeşte cum i se scrie. Apoi am crezut că el se plimbă ca să stabilească contacte, ca să socializeze sau pentru că aşa îi cere datoria şi fişa postului, dar  am realizat că de fapt se plimbă pentru că aşa îi cere prima maratonistă a ţării. Ce să faci, nu toţi au avut norocul acesta. Dar recent, foarte recent, l-am văzut călărind şi altceva, nu numai PNL-ul. Supriză suprizăăăăăă!!!! Domnul Preşedinte a reuşit să mă convingă că bicicleşte aşa cum vorbeşte, adică împleticit, atipic, constipat.  Să mai spună cineva că nu avem un preşedinte consecvent. Priviţi filmuleţul în care apare pe bicicletă având lipit zâmbetul acela inconfundabil şi spuneţi-mi dacă nu am dreptate. Toată lumea, toţi bicicliştii pedalează cu picioarele … desfăcute, cu genunchii depărtaţi, aş punea spune în V.  Priviţi imaginile din clipul de mai jos, priviţi cum pedalează şi sepepiştii  care îl însoţesc şi veţi constata că am dreptate. Aceştia pedalează normal, dar domnul Iohannis aproape că îşi încrucişează  genunchii de parcă, Doamne fereşte,  s-ar scăpa pe el. Oare omul acesta nu poate să facă nimic ca lumea, ca toată lumea? Că tot suntem la el, să consemnăm  şi ultima … bombă cea legată de… criminalii încă nepedepsiţi. Se pare că domnul preşedinte a decis să nu mai plece în concediu până nu se vor găsi criminalii de la Revoluţie,  părând interesat să afle ce se află în casetele lui Stănculescu, despre care am mai scris. Acesta le cere imperativ procurorilor să afle cine sunt criminalii. De fapt el ar vrea să afle EL, nu altcineva,  ce se află acolo şi ca atare dă un ordin  a la Băsescu, cu dedicaţie. Dar ca să nu cumva să se facă greşeli el stabileşte cu exactitatea ceasornicului primit de la bunicu, cine este şi va rămâne vinovat de toate acele crime: „Incapacitatea noastră ca societate..” Aşa că stimaţi români victime, urmaşi ai celor ucişi, simpli cetăţeni, dar mai ales nomenclaturişti, securişti, militari, poliţişti, judecători, procurori,  sau civili participanţi în cunoştinţă de cauză la lovitura de stat din Decembrie 1989, sau doar acoperitori ai acestor crime,   dormiţi liniştiţi, domnul Iohannis a stabilit deja cine e vinovat că nu am aflat nimic până acum şi cine se va face vinovat şi în continuare. „Staţi liniştiţi tovarăşi!”
Jaguarul şi elefantul
Şi ca să  închei într-o notă mai plăcută,  o să amintesc acum de finala turneului masculin  de tenis de la Washington finală care i-a avut ca protagonişti pe Gael Monfils şi Ivo Karlovich. Cred că nicicând nu au jucat doi tenismani mai diferiţi, mai  opuşi ca stil şi atitudine. Monfils, un jucător inventiv, parcă de cauciuc, zburând dintr-un loc în altul, flexibil, neobosit, pe care l-ai privi jucând 24 de oare fără să te plictiseşti, iar Karlovich un mamut de doi metri şi, forţa brută, cu un serviciu care nu numai datorită forţei ci şi înălţimii de la care vine şi unghiului făcut de minge este aproape imposibil de scos, dar  cu o mişcare greoaie, aş spune inexistentă. Aceşti doi oameni au ajuns în finală şi au făcut un meci care merită văzut tocmai pentru diferenţa de stil de joc,  ca o lecţie de tenis. A câştigat Monfils, chiar dacă 70% din punctele câştigate de Ivo au fost făcute din primul serviciu. Dacă ai norocul ca Ivo să nu servească bine, sau să te nimereşti pe traiectoria serviciului său şi returnezi în teren, ai toate şansele să câştigi punctul, pentru că aproape oriunde ai returna, dacă nu este la un metru de Karlovich, acesta nu loveşte mingea sau o loveşte aiurea în proporţie de 70%. Rar poate face faţă la un schimb de mai mult de 3 mingi.  Făcând dacă vreţi o comparaţie plastică, legată de ceea ce tot românul cunoaşte, aş spune că Ivo Karlovich joacă tenis aşa  cum vorbeşte sau bicicleşte Klauss, sau invers. Am spus cum joacă, nu cum serveşte, căci Ivo, totuşi serveşte excepţional. Întâmplător, şi iniţialele lor coincid.

Recomand celor care vor să vadă un tenis inventiv, afară din tipare, inspirat şi plin de personalitate,  a la Năstase, să îl vadă pe Monfils. Cei care vor să vadă un joc matematic, elaborat, ambiţios, aproape de cel al lui Becker, să îl vadă pe Jokovich, iar cei care vor să vadă un tenis ca la carte să îl vadă pe Wawrinka.
http://www.paginadepolitica.ro/ilie-nastase-unpr-va-iesi-din-politica-nu-am-invatat-nimic/
http://www.atpworldtour.com/en/video/monfils-karlovic-final-highlights-washington-2016
Adunate