Hai Romania!

S -a terminat și aventura fotbalistică a României în Europa. Măcar fotbalistic putem spune că mai facem și noi parte din Europa, deși și aici suntem ținuți în afara ”spațiului Shengen” adică a privilegiaților care contează. Am primit viză doar pe jumătate, adică cât să participăm și să vedem cum e aerul prin zonă.

Să fim serioși, singura mare performanță a României la acest campionat este participarea nesperată a … spectatorilor români, acest ”Yellow River”, fluviul galben care a inundat Germania și care ne-a făcut să fim din nou aproape unii de alții. Culmea este că această manifestare de patriotism nu a fost generată de un fotbal extraordinar, sau o generație de fotbaliști supratalentați, căci jocul echipei României,  atât din calificări cât și din faza grupelor nu a strălucit nici colectiv nici individual, nici tactic nici tehnic, ci de o dorință a românilor de a se simți din nou români. Este clar pentru oricine că  70% din românii prezenți la meci proveneau din diaspora și deși se spune că mulți dintre ei nu mai vor să vină în România și că sunt scârbiți de ceea ce au lăsat și se întâmplă în țară, au dorit și doresc totuși să vadă o altfel de Românie, una performantă. Așadar marea realizare, poate singura, a acestui eveniment fotbalistic pentru noi românii, nu o reprezintă nici calificarea la CE, nici ”cucerirea grupei” și calificarea în faza următoare, nici măcar victoria împotriva Ucrainei, nici apariția ”echipei de suflet” a lui Iordănescu Junior, ci deșteparea, chiar și pentru o perioadă scurtă, a sentimentului patriotic. Campionatul European de fotbal a fost, ca să parafrazez un clasic al istoriei românilor, nu cauza, ci ocazia redeșteptării unei dorințe și bucurii de a fi român, care mocnea undeva în cenușa sufletului tricolor, undeva în visurile a generații de români dezamăgiți de zeci de ani de umilință, frustrare, obediență, lașitate și trădare. Teamă îmi este, că, ca și în cazul cutremurelor, această răbufnire de mândrie, acestă lavă galbenă care putea întuneca cerul Europei fotbalistice dacă am fi avut cu adevărat o echipă de fotbal, s-a stins odată cu cele 3 lalele primite, că toate ”supărările” au fost stinse și reintrăm în matca românismului de covrigar care ne dirijează și controlează viețile. Gata, vulcanul a erupt, și-a eliberat energiile, apele s-au retras, fisurile s-au închis, urmează alte decenii de ”liniște” care nu va mai fi tulburată de nimeni și de nimic,  căci românul e răbdător.

 Din punct de vedere social, România, românul a performat la acest campionat. Fotbalistic, nu am arătat nimic.

Meciul câștigat cu 3-0 cu Ucraina a fost câștigat de spectatori, de infatuarea ucrainienilor, norocul unui prim gol datorat unor gafe ale apărătorilor adverși și entuziasmul unei galerii care i-a uimit și pe ai noștri și pe ai lor. Nimeni nu se aștepta la atâta românism care a dominat partida.

La meciurile următoare, după ce presa din România a supralicitat făcându-i și pe jucători să creadă că nu mai e nimeni ca ei, a urmat reașezarea în matcă. Meciuri chinuite, jocuri fără strălucire, poate singurul câștig al echipei a fost portarul, au mai alergat și și-au dat sufletul Rațiu și Stanciu, în rest, fotbal de Liga 1 română, nimic european în jocul nostru. Degeaba au  încercat comentatorii și analiștii sportivi români să facă din Hagi sau Coman mari eroi sau mari jucători, nu sunt, aceștia sunt buni când toată echipa joacă pentru ei și li se pun toate mingile la picioare, iar ei,  au n-au mingea, trag la poartă. Golul egalării, scos de ”prințul Ianis”, a fost o rușine, oricine s-a uitat la meci a văzut că faultul a fost de fapt în afara careului, dar jucătorul nostru a ales să continue, să intre în careu apoi și-a agățat piciorul de piciorul lui Hancko care era căzut, solicitând 11 m. Asta nu a făcut din Hagi un mare jucător, ci un mare șmecher, dar ăsta e fotbalul. Și Maradona a dat gol cu mâna Angliei și încă e considerat de unii cel mai mare fotbalist cu drogurile lui cu tot.  

Mai departe vom vedea ce va fi. Jocul României nu a impresionat pe nimeni, în meciul cu Olanda, care era marea dezamăgire a europenelor până atunci, s-a văzut diferența dintre fotbalul european și cel românesc, nu doar  ca scor ci mai ales ca abordare, atitudine și mai ales meserie. Ai noștri au fost depășiți la toate capitolele, tehnică, viteză, pregătire fizică, tactică, viziune de joc. Ai noștri au fost jaloane, într-un poligon auto. Zic unii acuma că am fi pierdut în urma unor greșeli individuale. Aiurea! Am pierdut pentru că noi nu știm fotbal, la noi se joacă încă țurca, nu avem jucători, nu avem antrenori, sau avem dar nu antrenează în România condusă de o federație coruptă, coruptibilă și corupătoare, avem afaceri, corupție de când ne naștem până murim, ne naștem când vor părinții,  prin intervenții chirurgicale, murim când vor guvernanții, prin intervenții ARN.

Ce e mai prost însă nu este că am pierdut meciul cu Olanda, sau calificarea într-o fază superioară, nici măcar că nu avem calitate, că mâncăm bătaie pe unde putem, că nu mai contăm pe nicăieri, nici economic, nici sportiv, nici social, nici politic, nici militar, că ne vindem toate resursele, că ne lingușim și ne târăm efectiv la picioarele oricui, drama cea mai mare este că ne mulțumim cu această poziție, că din start ne stabilim standarde joase și obiective minore, că după ce ieșim din joc, spunem că „am făcut istorie” pentru că ne-am calificat și am trecut de faza grupelor, că ne-am atins și chiar depășit obiectivul. Mentalitatea de looseri, de neica-nimeni ne domină, aproape că ne mirăm când mai apare un Popoviciu, ne uităm la el  ca la un curios și aproape că îl renegăm deși oficial ”ne mândrim cu el”. Ne tăvălim în noroi ca porcul pentru a ne ”blinda” pielea împotriva țânțarilor, dar îngroșăm slănina, ca să intre cuțitul mai ușor în noi. Ne plângem că nu suntem primiți în Europa din cauza Austriei,  că nu suntem primiți în SUA, dar ne dăm gazele pe mâna austriecilor și eliminăm vizele de intrare în România pentru „cetățenii” americani, astfel încât să nu mai poată ține nimeni evidența ”consilierilor” care ne vor penetra granițele din toate direcțiile.

Hai România, dar încotro?

PS: Unii zic că nu ne-ar fi bătut Țările de Jos, ci țările de mai jos: