" CEL CARE GANDESTE ALTFEL DECAT MINE , NU MA JIGNESTE , MA COMPLETEAZA!"
duminică, 23 iunie 2019
Să ne fie rușine !
Marin Sorescu, cel care era în stare să concentreze întreg talentul, filosofia, înțelepciunea și puterea, esența unui popor într-un nume, spunea că ”a existat numai o țară frumoasă la o margine de mare”. Când i-am citit prima oară versurile le-am luat , ca toată lumea, sensul poetic, înțelegând intenția lui de a sintetiza zbuciumul mării într-un bob de rouă. Dar astăzi, la doar jumătate de secol de la metafora lui, cuvintele sale capătă un sens realist, dureros de realist. Pentru șacalii zilelor de azi, cam la asta se limitează România, o țară frumoasă și bogată la o margine de mare, o mare pe care șacalii vechi și șacalii noii vor să o stăpânească și controleze. În această țară, pentru ei nu mai există oameni, nu mai există istorie, nu mai există tradiții, nu mai există pământ, aer, viață, există doar interese și zavragii care scot pe tarabă tot ce poate aduce bogăție sau putere, chiar și efemere. Pentru ei nu mai există nici Brâncuși, nici Coandă, nici Enescu, nici Caragiale, nici Mareșalul, nici Burebista, nici Grigorescu, nici Bălcescu, nici bădița Tudor, nici Crăișorul Munților, pentru ei există doar trădătorii de care se folosesc pentru a ajunge la frumusețile și bogățiile României și la Marea cea Mare. Dacă ar și știut acest Marin Preda în versuri cât de tragic se va transforma versul său, și-ar fi mușcat limba, și-ar fi sugrumat gândul, și-ar fi tăiat mâna. Dar tragedia nu constă doar în situația prezentă, despre care mulți spun că este ireversibilă. Tragedia constă în faptul că este posibil ca peste încă 50 de ani sau 100, sau 500,sau 1000, când un nou ”ESCU” fie el Marin, Constantin, Ion,Mihai, Mircea, sau Ștefan, vor voi să se mai nască, să nu mai aibă unde, sau să se nască aiurea printre câmpurile de căpșuni din Spania, azilurile de bătrâni din Anglia, ghetourile de nu știu unde, sau vor rămâne în teatrele de operații euroatlantice prin plantații de mac, nenăscuți, biete rămășițe purtătoare de genii latente. Și aproape la fel de tragic, dacă nu chiar și mai tragic este că urmașilor celor enumerați mai sus nici nu le va mai păsa, vor fi uitat demult de toate aceste nume, căci cei cărora încă le mai pasă acuma, nu fac nimic să oprească tăvălugul trădării și distrugerii acestui popor. Când descălecații pe pământ românesc îți interzic la tine în țară să îți cinstești eroii, apoi îți trag guvernul de urechi și îl șantajează cu retragerea sprijinului parlamentar pentru că nu a înăbușit în sânge ”revolta” celor veniți cu o lumânare la mormânt, viitorul nu poate fi altul, sau se poate spune că nu există. Peste 50 de ani, așa cum s-a ales numele eroului necunoscut Amilcar, cineva, undeva, va alege la nimereală, dintr-o grămadă, câteva oase din teatre de operații și va spune: ”ACESTA ESTE UN ROMÂN !”
Să ne fie rușine !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.