marți, 20 iunie 2017

Fețele lui Grindeanu

cartitaMotto:”Au făcut copiii noștri dinți,mușcă din bunici și din părinți.Mușcă din văzduh și din pământ,mușcă și din morții din mormânt!”

Cârtița
Ceea ce se întâmplă acum în viața politică românească, cu guvernul, cu partidele politice,toate,  este de râsul curcilor. Nu că am fi fost vreodată în ultimii 30 de  fală, dar acum chiar am bătut toate recordurile. Vom fi dați exemplu în toată lumea de  pe la toate școlile politice din lume de țară cu conducere iresponsabilă, în care serviciile secrete distrug și schimbă guverne, alianțe, majorități printr-un singur om, bineînțeles ajutat și împins de cei care nu urmăresc decât interesul lor. Spunea domnul Grindeanu că Dragnea vrea să conducă totalitar și face ce vrea el în partid. Poate așa o fi, așa a fost mereu în partidele politice din România și nu numai în cele de stânga. Vă amintiți scandalul din PD sau cel din PRM, ca să nu mai amintesc de defunctul PNȚCD? Așa că acuza lui Grindeanu este floare la ureche. Adevăratul pericol este că serviciile secrete vor și reușesc să conducă totul în România, inclusiv în interiorul partidelor, iar ceea ce se întâmplă acum este o urmare a războiului început de mai mult timp în interiorul serviciilor. Că Grindeanu este omul serviciilor nu mai încape nici o îndoială. Colaborarea sa cu Gabriel Stătescu, general în rezervă al SRI,  este cunoscută încă de pe vremea când tânărul Grindeanu fusese introdus în Guvernul Ponta ca ministru al comunicațiilor calitate în care a susținut cu toate puterile sale controversata lege Big Brother a SRI, prin care instituția respectivă ar fi căpătat drepturi nelimitate în spionarea propriilor cetățeni. Legea a fost declarată neconstituțională dar faptul că domnul Grindeanu a susținut-o ne spune cât de mult ”urăște ” el totalitarismul. Și ca legătura sa cu SRI să nu bată la ochi, odată ajuns prim ministru, l-a luat pe tânărul pensionar Stătescu la el, pe post de consilier. Acum putea primi sau transmite informații către tovarăși, fără să fie întrebat ce caută în prezența unui ofițer SRI fie el și în rezervă, dar se știe când trec sereiștii în rezervă. Gurile rele spun chiar că domnul general Stătescu ar fi fost trecut în rezervă nu numai pentru a face loc unui om al lui Iohannis ci chiar pentru a putea fi împlântat  în inima guvernului PSD.
hiena
Hiena
Să nu creadă cineva că Grindeanu era singurul om al sistemului pe post de gâlcă în gâtul lui Dragnea, sunt mai mulți, Toderaș știe câți. A aflat, cam târziu, dar a aflat și Dragnea care credea că le știe pe toate. După ce a aflat, neștiind cum să facă să scape s-a gândit să facă el o evaluare ocazie cu care să scape de infiltraci, inclusiv Grindeanu. Proastă socoteală, pentru că nu a prevăzut că Grindeanu va refuza să demisioneze, chiar și fără miniștri și se va încăpățâna să își formeze propriul guvern sub pretextul că e guvernul României, nu al lui Dragnea sau al PSD. În prostia lui, Grindeanu  uită că guvernele în România, ca peste tot în lume, sunt guverne politice formate din oamenii partidului care a câștigat alegerile. Dar Grindeanu nu vrea să accepte, el vrea să formeze un guvern, beneficiind și de niște legi incomplete și prost făcute, ca și cei care au legiferat în România de 28 de ani încoace. Unii spun că Grindeanu a prins gustul puterii și acum se agață de scaunul din Victoria cu dinții. Dacă ar fi așa, tot ar mai avea o scuză și i-aș mai acorda circumstanțe atenuante, dar NU E AȘA.Grindeanu nu vrea scaunul pentru el,el își cunoaște limitele, el știe că nu are cum să mai rămână prim ministru și mai știe că la acest moment nu mai reprezintă pe nimeni, dar a primit o misiune și trebuie să o ducă la bun sfârșit. Misiunea lui este să doboare guvernul PSD, să creeze disensiuni în cadrul PSD și să grăbească sfârșitul politic al lui Dragnea înainte de alegerile din 2018. Până acum a reușit primul pas. Că e așa cum spun o dovedesc chiar vorbele domnului Grindeanu. În prima sa intervenție după mazilire, a declarat că nu își depune demisia decât cu o condiție, aceea ca președintele să nominalizeze un alt premier tot de la PSD. Trec peste absurditatea pretențiilor sale care erau împotriva logicii dar și a prevederilor constituționale și repet că de fapt prin această pretenție el încerca să îi sensibilizeze pe pesediști și să îi prostească pe români. După numai două zile însă, hiena își dă arama pe față și pune altă condiție care de fapt era pasul trei sau scopul final al frondei sale, demiterea lui Dragnea din fruntea PSD. Cum acest obiectiv îl primise de la sau prin consilierul său, este clar că ne aflăm în fața unui alt caz,  ca și cel al alegerilor din 2012, în care serviciile intervin în desemnarea liderilor politici. Bineînțeles, nimeni nu se va sesiza, iar Dragnea, deși are oarece dovezi privind adevărații autori ai refuzului  lui Grindeanu, nu va spune lucrurilor pe nume pentru că el nu are atuurile și nici documentele și informațiile sau probele lui Băsescu despre sistem și nici arhiva SIPA nu a studiat-o. Așa  că Dragnea, laș cum a fost de când îl știu, va poza în victimă dar nu va arăta cu degetul în direcția care trebuie, mărginindu-se să lovească în Grindeanu, menținând confuzia și alimentând falsa idee că este vorba de o bătălie a orgoliilor. Bineînțeles că această luptă sub steag fals îi e defavorabilă și va sfârși ca și cei pe care și el i-a trădat, Geoană și Ponta, căci cine trădează va fi trădat.
râma
Râma
Dar de când a devenit Grindeanu atât de vertical și luptător împotriva tiraniei? Nu au trecut 6 luni de când îi pupa mâna lui Dragnea, îi lăuda măreața înțelepciune și nu ridica ochii în fața lui. Chestia cu ridicatul ochilor, între noi fie vorba,  era doar un mijloc de a își ascunde adevăratele intenții și caracterul. Iată ce spunea Silvică despre Liviuț în urmă cu 7 luni, cu ocazia prezentării programului de guvernare , în Parlament :” Aş dori ca în deschidere să le mulţumesc celor care m-au propus în această funcţie şi care mi-au fost alături în alcătuirea echipei guvernamentale şi a programului de guvernare pe care le supun astăzi dezbaterii dvs. Salut în mod deosebit echilibrul domnului preşedinte Liviu Dragnea, care, în ultimele săptămâni, s-a comportat ca un adevărat om de stat punând interesul naţional mai presus de interesul său personal sau al partidului pe care îl conduce. S-a evitat astfel o criză politică foarte nocivă pentru ţara noastră, iar astăzi România poate avea un guvern care să înceapă imediat punerea în aplicare a programului votat de români la alegerile din 11 decembrie. Eu vă propun România normală. Vă propun şi îmi propun ca la finalul mandatului pe care mi-l încredinţaţi astăzi, dacă veţi vota în favoarea Guvernului, să avem o ţară normală în care oamenii să trăiască bine şi să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi de care se bucură marea majoritate a cetăţenilor europeni. Acesta cred eu că ar trebui să fie obiectivul principal al viitoarei guvernări. Îmi doresc o ţară normală, în care lucrurile să fie aşa cum e normal să fie. Îmi doresc o ţară în care anormalul să fie o excepţie, şi nu o regulă, cum pare a fi astăzi în foarte multe domenii de activitate. În opinia mea, primul semn de normalitate este ca politicienii aleşi în funcţii publice să respecte ceea ce au promis în timpul campaniei electorale şi să pună în practică toate măsurile pentru care au primit votul şi încrederea cetăţenilor. Aceasta este relaţia normală între cei aleşi şi cei care au ales.”
Woooooooow, ce frumos suna la vremea aia discursul domnului Grindeanu, care nu mai știa cum să coboare mai jos, cum să se târască mai mult în fața celui care, el spune, îl propusese pe funcția de prim ministru. Echilibru, om de stat, interes național, asta spunea Grindeanu că îl caracteriza pe Dragnea  după ce îl propusese pe el prim ministru. Acum, când i-a retras sprijinul politic, echilibrul s-a rupt, Dragnea nu mai e om de stat, e un tiran, un tip care vrea să acapareze toată puterea și lui nu îi mai dă nimic. Să nu îți vină să îți verși mațele? Iar dacă EL, Grindeanu a apreciat că Dragnea prin renunțarea la pretenția de a fi prim ministru a evitat o criză politică și îl aprecia pentru asta, de ce nu face același lucru acum? S-au schimbat principiile ?Și cât de normală este țara în care un premier fără sprijin de partid și fără miniștri refuză să demisioneze?
Iată ce declara același Grindeanu,  tot în Decembrie 2016, vizavi de intențiile de guvernare și relația cu Dragnea: ”Fiecare dintre cele 2 partide am convingerea ca vor propune oameni de toata isprava. Vorbim de un guvern politic, nu tehnocrat”. Deci domnul Grindeanu declara cu gura lui că este guvernul PSD, nu al României cum susține acuma. Apoi, întrebat cum va colabora cu președintele partidului care l-a nominalizat, Silvică  pune bomboana pe colivă: „Fiecare dintre noi, dintre membrii Comitetul Executiv National, au dorit ca cel care au condus echipa de lucru in programul de Guvernare, sa conduca si Guvernul, in speta presedintele PSD Liviu Dragnea. Era un lucru unanim acceptat faptul ca dumnealui a decis sa respecte anumite lucruri, ne-a pus intr-o situatie dificila. El e cel care a condus partidul sa castige alegerile. E cel care merita sa fie premier. Ca urmare a refuzului dnei Shhaideh, a urmat o sedinta in care am primit votul colegilor. Colaborarea intre mine si dl Dragnea va fi foarte stransa. Sunt membru PSD de 20 de ani”.
Au trecut 7 luni de la aceste declarații iar râma a făcut dinți, de fapt i-au fost puși dinți de tehnicienii dentari ai SRI.
Epilog?
În încercarea sa disperată de a se achita de sarcina primită, domnul Grindeanu a apelat la victima victimei sale, cel trădat de trădatul său, Victor Ponta. Nici Ponta, ca și Dragnea, nu a spus niciodată că a fost lucrat pe la spate de Dragnea, că acesta a colaborat ”instituțional”, ca și Oprea, cu Iohannis pentru doborârea sa. A preferat să tacă și să aștepte momentul răzbunării. Acuma, Ponta, nominalizat secretar general al guvernului fantomă al lui Grindeanu, crede că a sosit momentul să îi rupă și el dinții copilului său Dragnea. O altă greșeală. PSD-ul va pierde guvernarea, pesediștii se vor sfâșia între ei și în afară de Iohannis și Băsescu care își vor freca mâinile fericiți, nimeni nu va câștiga iar marele perdant este acest popor de spectatori. Este curios ce va face Iohannis, dacă va accepta, în eventualitatea că Grindeanu va propune un  guvern, prezenta penalului Ponta în acel guvern. Dacă o face, s-a dus cu lupta lui împotriva corupției. Eu cred că nu va fi acceptat, va fi dus până la tren, pus să ”care bagajele” iar acolo va fi lăsat pe peron realizând cât e de prost.

Fețele lui Grindeanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.