vineri, 2 decembrie 2011

CRAIOVA -1DECEMBRIE 2011-UN PREFECT PRESAT DE TIMP

A venit şi a trecut şi 1 Decembrie, Ziua naţională a românilor de pretutindeni. De pretutindeni, dar nu şi din Doljj. De ce ?
Pentru că şi de data asta oficialităţile s-au apropiat prea mult de fasole şi cu virozele astea, au mai scăpat şi alte ingrediente prin cazan. Credeam că măcar de Ziua Naţională, Prefectura va uita de interesele politice , de ordinele de partid şi de stat şi va trata toţi românii în mod egal. Dar din nou instituţia prefecturii a dovedit că ea slujeşte nu cetăţeanul, aşa cum ar trebui, ci partidul. Este reconfortant să afli de 1 Decembrie că alţii sunt mai români decât tine, că alţii au dreptul să depună coroane la monumentul Eroilor iar tu, ca militar, care ai jurat cu mâna pe drapel să aperi ţara şi pe conducătorii ei, care ai plecat acolo unde te-au trimis conducătorii ei, în Kosovo,Irak, Afganistan, Albania, Congo, Angola, eşti considerat paria, persona non grata pentru PREFECTURA JUDEŢULUI, că  reprezentantul Guvernului în teritoriu nu îţi poate acorda 2 minute în cadrul unui program la care erau invitaţi să participe TOŢI ROMÂNII.

Ca de fiecare dată cu ocazia sărbătorilor naţionale, SCMD Dolj a trimis din timp organizatorilor o adresă prin care îşi anunţa disponibilitatea de a participa la eveniment şi de a depune o coroană de flori în memoria celor decedaţi pentru patrie, TOŢI CU ARMA ÎN MÂNĂ, TOŢI SUB JURĂMÂNT MILITAR, NU DE PARTID. De fiecare dată, Prefectura judeţului Dolj a tratat cererea noastră cu dispreţ, discriminator, fie anunţându-ne că nu avem dreptul pentru că nu suntem organizaţie reprezentativă, de parcă ne trebuie ţidulă expres de la guvernul portocaliu pentru a demonstra că suntem români, că suntem patrioţi, fie ne-au trecut la “ şi alte organizaţii, “ fără a ne desemna militari care să ducă coroana fie pur şi simplu nu am fost incluşi în program pentru că aşa au dorit muşchii celor care ne conduc .. spre dezbinare.

De data asta, după trimiterea adresei, am avut o veste bună. Prefectura ne anunţa în data de 28.11.2011 printr-o adresă oficială, programul manifestării şi chiar ne “sugera ce”am putea scrie pe coroană. Am crezut că gata, olteanului i-a venit …gandul cel bun şi a înţeles că suntem toţi români, indiferent de simpatiile politice. Apropo, anunţ pe domnul prefect pe această cale că printre membrii sindicatului nostru sunt şi membrii PDL şi UNPR, care nu s-au simţit tocmai bine văzând cum sunt trataţi de colegii de partid .. şi de stat.



Ei bine, când toate lucrurile se îndreptau spre un final fericit, pe data de 30 11.2011, instituţia prefecturii –judeţul Dolj trimite o altă adresă, prin care ne înştiinţează că în urma studierii solicitărilor pentru depuneri de coroane, pentru respectarea întocmai a programului pe care îl promiseră prin cablu de pe Lună şi nu aveau cum să îl mai modifice cu câteva minute, s-a hotărât că noi nu mai putem depune coroane. Punct. Înălţimea sa domnul prefect aşa a grăit, aşa s-a executat. Nu s-a specificat în adresă nici cine a luat această decizie, nici cu câte voturi, nici pe ce criterii s-a stabilit cine va depune şi cine nu, nici cine a aprobat încălcarea prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului sau a Constituţiei, nici de ce în judeţul Dolj este instituţionalizată discriminarea pe criterii politice sau de altă natură. Poate domnul Prefect nu înghite rezerviştii militari. Să spună asta şi domnului Oprea, sau domnului Onţanu. Poate Domnul Prefect nu iubeşte haina militară. Să spună asta şi Scorpionilor doljeni când participă la ceremoniile ocazionate de aducerea lor sub drapel din misiunile unde se jertfesc. Dacă nu este aşa, de ce partidele politice, pot depune coroane, iar militarii rezervişti, copii, nepoţii, urmaşii, colegii celor pe care îi venerăm sunt daţi la o parte ? Poate are domnul Prefect Nicolae Giugea o explicaţie, sau un regulament special pe care îl aplică în astfel de ocazii, poate a primit o hârtie sau o indicaţie preţioasă, cu care să justifice această încălcare grosolană a drepturilor omului şi Constituţiei prin această DISCRIMINARE fără precedent. Domnule Prefect, vă amintesc că înainte de a fi membru de partid, v-aţi născut român egal in drepturi cu mine. Nu scria pe fruntea dumneavoastră la naştere nici membru de partid, nici prefect. Medicii au constatat naşterea unui făt viu de sex masculin cu două picioare, două mâini, şi spre a se deosebi de alte vieţuitoare, v-a numit om, iar ca cetăţenie pe certificatul de naştere s-a scris român. Întâmplător, şi pe certificatul meu de naştere e scris la fel. Deci la naştere domnule prefect, eram egali, deşi recunosc că nu şi în greutate. Bănuiesc că dumneavoastră aţi fost mai dodoleţ, dar tot român oricum. Dacă dumneavoastră în dorinţa de a vă sluji partidul şi şefii de partid care v-au numit în funcţie aţi decis să renunţată la această calitate obţinută prin naştere, este dreptul dumneavoastră, DAR NU ÎMI LUAŢI MIE DREPTUL DE A FI ROMÂN DE A-MI CINSTI STRĂMOŞII, DE A DEPUNE O COROANĂ ÎN SEMN DE OMAGIU LA MONUMENTUL EROILOR NEAMULUI, A CELOR CARE SI-AU DAT VIAŢA PENTRU CA EU SĂ AM ACEST DREPT, DE A-I CINSTI! LUÂNDU-MI ACEST DREPT, COMITEŢI NU NUMAI O ILEGALITATE, O ÎNCĂLCARE A DREPTURILOR MELE DE CETĂŢEAN ROMÂN CI ŞI UN SACRILEGIU FAŢĂDE MEMORIA CELOR PE CARE PRETINDEŢI CĂ ÎI RESPECTAŢI ŞI O LIPSĂ DE RESPECT FAŢĂ DE CEI PE CARE SUSŢINEŢI CĂ ÎI SLUJITI, CETĂŢENII JUDEŢULUI.



Ce răspuns aveţi domnule prefect, ce răspuns are guvernul pe care domnul prefect îl reprezintă, ce răspuns are recent Huiduitul de Alba Iulia şi şeful său Huiduitul naţional ?

1 Decembrie 2011. În minte multora a rămas una din cele mai reuşite demonstraţii de forţă, un spectacol reuşit, un succes de imagine. Pentru mine a rămas o zi în care REPREZENTANŢII GUVERNULUI NU MI-AU DAT VOIE SĂ FIU ROMAN!

Nu au găsit altă rimă. Unde eşti Mateiaş ?

PS. În închiderea manifestărilor dedicate Zilei Naţionale, deşi nu erau prinse în program, aşa cum se va vedea din documentul trimis de prefectură, au avut loc şi nişte activităţi demonstrative ale jandarmilor, cam de o jumătate de oră,care împreună cu câinii lor au înveselit puţin privitorii. Nu pot să nu mă întreb cum de au găsit loc pentru aceste demonstrative, deşi nu erau trecute în program, dar nu au găsit 5 minute pentru ca „celelalte organizaţii” să depună o coroană. Şi nu pot să nu mă întreb dacă colegii patrupezi ai jandarmilor au fost conştienţi de criza .. de timp a domnului Prefect, dacă au avut ceas la laba dreapta, pentru a nu da peste cap timingul prefecturii. După cum vedeţi în program, demonstrativele nu sunt trecute la activităţi, iar câinii nu erau trecuţi la participanţi. Dar cadrele militare în rezervă sunt trecute la participanţi. NU MAI ÎNTELEG NIMIC DOMNULE PREFECT.



60 de comentarii:

  1. La modul serios, există o infracțiune în Codul Penal care se cheamă fals în înscrisuri. Când prefectul semnează un înscris care conține informația „s-a hotărât că vor depune coroane numai...” face un astfel de fals, pentru că nu există posibilitatea de hotărâre prin impersonal, chiar dacă formula este consacrată în limbajul de lemn. Numai că scrisoarea este un înscris, nu un discurs.
    Corect ar fi fost să scrie „eu, prefectul” sau „consiliul...” sau cineva care poate decide „a hotărât”.
    Eu aș sesiza procuratura pentru săvârșirea acestei infracțiuni iar dovada este semnată de prefectul însuși, cu înduioșătorul titlu de „profesor universitar doctor inginer”, adică băiat „dăștept”.
    Să le explice „excelența sa” procurorilor cum și cine „s-a hotărât...”

    RăspundețiȘtergere
  2. TOP GUN
    PETER PAN,
    Pai,prefectul a decis asa,ptr.ca el oricum, e de pe Marte si el e 3 in 1,adica: prof.univ,doctor si inginer!!!!!Adica,poate face cate si mai ales ce 'inginerii' vor muschii lui!!!!!Eu,serios m-am lamurit cu inginerii,cunosc eu unii ,care habar n-au sa tina sublerul sau ruleta in mana,dar sa mai faca vreo masuratoare!!!!!!Eu m-am simtit roman doar ieri si am avut un sentiment de siguranta doar cat a defilat armata!!!!!In rest tipic romanesc iar bataia pe fasolea cu carnati,iar imbulzeala de la moaste,sau omor la vreo sfintire de biserica!!!!Cand ma gandesc ce terfelita e armata si ofiterii ce umilinte trebuie sa suporte si pensionarii militari si ce vrajba au reusit jigodiile astea de la guvernare sa bage intre diversele categorii,cred ca nu mai e nimic de facut!!!!!Doar sa ne facem bagajelul,sau ,sa asteptam sa ne extermine astia!!!!!Serios,in afara de noi astia multi, va citesc cei care trebuie??????? Sau vorbim vorbe,ca sa ne mai treaca naduful,ca de altceva om fi in stare???????!!!!!De reflectat!!!!!
    WEEKEND EXCELENT !!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Hari, am sa ma interesez, e interesant ce spui.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ar fi bine ca prefectul ăsta să o încurce, pentru că prea s-au obijnuit cu toții că pot face orice vor, fără nici o consecință. Măcar acum să vadă că nu ține chiar așa, să semneze orice tembelism și să scape. Poate este și exemplu pentru alții.
    Oricum, cazul este beton, pentru că nu poate face dovada că „s-a hotărât”, așa cum a scris și semnat. Iar eventuala dovadă că cineva a hotărât nu poate ține loc ”S-A”, fiind vorba de altceva. Este ca și cum ai scrie că prefectul a hotărât, ca să se constate apoi că hotărârea aparține Consiliului Județean, sau invers. Ori că este o hotărâre a administrației publice locale, când, de fapt, este o hotărâre de partid. Așa că, deși eu cred că a fost doar o indicație de partid venită de la Boc, chiar dacă infractorul fabrică o hotărire a prefecturii sau consiliului județean, ea nu poate justifica înscrisul „s-a hotărât”.
    La tribunal cu el!

    RăspundețiȘtergere
  5. @Neacsu
    Iti inteleg frustrarea mai ales ca in unele judete sindicalistii au fost primiti la manifestari. Incearca sa nu politizezi si sa intelegi atitudinea autoritatilor si prin prisma bunului simt si al Codului Penal, daca tot s-a adus vorba.
    Cind un sindicat este organizat pe gloate si se comporta ca atare nu are ce cauta in public, intre oameni civilizati.
    Cind un sindicat ameninta pe blogul sau cu nu stiu exact ce grup ALPIN care are intentii radicale, acest sindicat devine nefrecventabil si nu are ce cauta ca invitat oficial alturi de oameni educati in spirit democratic.
    Cind un sindicat vrea sa depuna coroane la "defuncta armata romana" locul lui e in cel mai fericit caz la balamuc, nu la manifestari omagiale.
    Cind un sindicat poarta de mai bine de doi ani lozinca MOARTE FMI !, in frunte (MOARTE, Neacsule, chiar asa) nu are ce cauta in public.
    De ce judeci politic tendinta unora de a se apara de niste bolnavi ?

    RăspundețiȘtergere
  6. @Neacsu
    Iata un exemplu de „gindire” sindicalista postata pe blogul SCMD Pitesti la data de 20.11.2011. Asa ii judecati pe cei care indrazesc sa laude ce spurcati voi ? Si tot voi aveti tupeul sa faceti trimitere la Codul penal ?

    „ESTE INCREDIBIL CE GANDIRE SI ACTIUNE PERICULOASA ,LA UNII PENSIONARI MILITARI ...,Domnilor ! TOTI ACESTIA TREBUIE DEGRADATI SI DEFERITI ORGANELOR DE CERCETARE PENALA pentru actiuni de propaganda antidemocratica si impotriva interesului national ! CATE DOVEZI MAI TREBUIE DESPRE ACEST OPREA ,FATA DE CATE S-AU DAT IN MEDIA ,Tv.,etc.? „

    Degradati pentru ca nu gindesc asa ca voi ?

    RăspundețiȘtergere
  7. TOP GUN
    Stelica,
    Lasa-l pe Neacsu cu 'frustrarile' lui ca sa te citez,cat despre degradare,eu cred ca Maresalul (nu cel de la tine de acasa),cred ca s-a referit la degrade,adica va coloreaza nitel,nu va degradeaza!!!!!Neacsu,e major ,e vaccinat,are capul pe umeri si mai ales n-are nevoie de avocati din oficiu ,sau de serviciu!!!!!!Tu,mereu creezi,intre tine si diversii interlocutori un fel de 'no man's land!!!!Nu mai face extrapolari de tot felul,ca tu chiar nu ai dreptul sa judeci acest sindicat!!!!!!Nu faci parte din el,nu existi,sa vorbeasca cei care fac parte!!!!!!Si-apoi Maresalul incriminat de tine e doctor,cand oi obtine si tu titlul asta,mai poti emite teorii conspirationiste!!!!!!!
    Hai,poate faci o plimbarica prin Timisoara si ne mai dai de veste!!!!!!!Aoleo,dar daca te urmaresc astia din turele de serviciu,nu te plimba ca si drobul de sare e pus pe rele!!!!!HA,ha si hi,hi,hi!!!!!!!
    O ZI EXCEPTIONALA SI SA FITI IUBITI!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. @TOP GUNELUSH
    Atita timp cit acest sindicat are imensul tupeu sa vorbeasca in numele meu am si eu dreptul sa le spun celor care il platesc ce parere am despre ei si despre maresalul care ii organizeaza in gloate.
    In ce priveste titlurile mele, ai informatii despre ele sau vorbesti ca sa te afli in treaba ?
    Esti sigur ca nu am mai multe tiluri decit maresalul tau facut la apelul bocancilor ?
    Iti place sa ti se spuna in fel si chip si mai si platesti pentru asta ? E treaba ta. Eu nu le permit si am sa le spun ce cred despre "militarii adevarati" care fluiera pe timpul Imnului pina au sa priceapa. Iti place sa vezi MOARTE in fruntea blogului ? OK ! Doreste asta in primul rind familiei tale si celor care te-au educat dar nu iti permit sa urli MOARTE in numele meu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Stelica.
    Cand in Romania o sa se schimbe constitutia, si drepturile despre care vorbeam eu se vor abroga, atunci sa spui ce ai spus acuma . Pana atunci, nici tu, nici alti bolnavi de ura si discriminari, indiferent din care parte fac parte, nu au dreptul sa decida in ce multime am eu voie sa stau si cu cine am voie sa ma unesc. NU CUMVA O SA STABILESTI DUMNEATA CU CINE AM VOIE SA MA INTALNESC SI CU CINE NU ? IN NUMELE CUI ? IN NUMELE DEMOCRATIEI PORTOCALII, SAU IN NUMELE UNUI DICATOR ?Stelica, eu zic sa ii iei pe cei cu alpinul, pe cei pe care ii blamezi aici sipe cei pe care ii sustii si sa va internati la un centru de dezintoxicare , sa scapati de ura si ortava care va circula prin sange . Suferiti de aceeasi boala, sunteti la fel !

    RăspundețiȘtergere
  10. @Neacsu
    Am spus eu ca nu aveti voie sa va uniti sau sa stati cu cine vreti ? Unde, poti sa-mi dai citatul sau te-ai grabit putin ? Cei cu alpinul sunt la voi pe blog, unde sa-i iau eu ? Eu i-as trimite la pubela.
    Am spus ca nu aveti voie sa vorbiti in numele meu si al altora si asta ma deranjeaza. E clar sau trebuie sa dau si explicatii ? Cine va da voie sa cereti MOARTE in numele meu ? Cereti-o pentru voi daca va place atit de mult cuvintul dar nu ma amestecati si pe mine in lipsa voastra de educatie. Nu aveti voie sa vorbiti in numele meu, e clar ?

    RăspundețiȘtergere
  11. @Neacsu
    Daca o organizatie ar vorbi in numele TUTUROR romanilor si ar cere MOARTE SCMD !, ce ai spune ?

    RăspundețiȘtergere
  12. TOP GUN
    Stelica,
    Pe bune tu de cand mergi la 'psi',esti mai rau!!!!!!Serios,Mr. Perfect,eu stiu ce titluri ai tu ,dar crezi ca astea conteaza??????Sincer??????Conteaza faptul ca,pacat de tine,ai tulbari de comportament si de personalitate,suferi de bipolaritate!!!!!In viata daca ne inconjuram de desertaciuni,prostii materiale, titluri ,nu vedem frumusetea vietii,ne risipim in prostii,vrem sa aratam celui de langa noi cat suntem ,sau cat facem pe desteptii!!!!!!Nu ai rabdarea necesara sa fii putin atent si sa percutezi !!!!!!??????Daca ai amnezie temporara si nu se acutizeaza,iti reamintesc dragul meu Stelutza,bulinutza,(pot sa te alint si eu???da????,imi place TOP GUNELUSH),ca noi am mai discutat despre Mirciulica si Valerica!!!!!!Nu sunt fan-ul lor,nu sunt militar,nu am facut armata,nu sunt in sindicat,nu cotizez,dar,imi reamintesc ca ti-am mai spus ca s-ar putea sa ai dreptate,sa fie asa cum zici tu,adica niste hahalere,derbedei!!!!!Pin'aici,ok.,dar ce te faci,daca nu e asa??????Prezumtia de nevinovatie democratic,trebuie sa functioneze si la ei,da!!!!!???????????????????????Asa ca,vreau raportul Ani,sau a Curtii de Conturi,sau a celor abilitati, care sa faca dovada vinovatiei si a delapidarilor baietilor astia doi din cotizatii!!!!Dom'le au vile,masini,bunuri,vreo matusa Tamara??????,s-a demonstrat ca s-au delapidat cotizatiile,s-au volatilizat?????Pin;atunci lasa alpinu' si dai cu submarinu',iaca si titlu !!!!!!Liga navala,zau vreo sirena,Circe a lui Ulisse,te-a zapacit asa!!!!!Dar zau ,ca n-ai nici un drept sa-i faci varza si sa ne cataloghezi tu cum vrei,doar asa, ca nu-ti sunt simpatici Mirciulica and comp.Si odata ptr.totdeauna,daca s-a fluierat imnul,banuiesc ca trecea si psihopatul nostru de presedinte sau vreunul din acolitii lui,pe ei l-au fluierat militarii,nu imnul dragul meu,asta ar fi un sacrilegiu si militarii stiu asta!!!!!Nu sunt gloate si sunt loiali juramantului depus!!!!!Sincer,iar iti repet,tu creezi un no man's land,cu toti cu care ai un dialog!!!!!!
    Incearca sa intelegi ca nu-ti suntem dusmani,inamici,virtual mizez pe decenta si pe un ton civilizat!!!!Trebuie sa ne toleram,ca d-aia traim in societate,exista reguli,altfel traiam in jungla si scapa cine putea !!!!!!
    Peter Pan,te rog ai grija de tine,iti doresc o duminica exceptionala!!!!!!
    Stelica,mai ai timp suficient sa lasi orgoliile la o parte si vanitatile si sa nu ne mai consideri niste infami!!!!O ZI BUNA SI TIE SI SA FII IUBIT!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. @Neacsu
    Voi cereti MOARTE si tot voi aveti tupeul sa-mi vorbiti mie despre ura ? Vreti sa va laud pentru lipsa voastra de toleranta, vreti sa creada civilii ca toti pensionarii militari gindesc asa ca voi ?
    Uitati-va in oglinda si asumati-va doar voi intoleranta, nu o aruncati pe umerii TUTUROR ca nu aveti dreptul asta.
    Iti place MOARTE SCMD ?

    RăspundețiȘtergere
  14. Stelica,
    Eu nu am cerut moarte nimenui. Nici colegii mei . Daca domnul Dogaru vorneste fara sa gandeasca e treaba lui. Stii foarte bine care este pararea mea despre declaratiile lui Dogaru, Stii foarte bine luarile mele de pozitie fata de tampeniile pe care le spune si le face . Nicvi el nu are dreptul sa vorbeasca in numele meu fara sa ma consulte, nici dumneata sa ma judeci pe mine prin ceea ce spune el. Nu poti blama o intreaga organizatie pentru ceea ce face sau spune un om pus sau instalat vremelnic in fruntea ei .
    TE CITEZ"Cind un sindicat ameninta pe blogul sau cu nu stiu exact ce grup ALPIN care are intentii radicale, acest sindicat devine nefrecventabil si nu are ce cauta ca invitat oficial alturi de oameni educati in spirit democratic."
    nU UNSINDICAT A AMENINTAT, NU toti SINDICALISTII AU AMENINTAT , CI UN OM .. SAU D-I TREI INCONSTIENTI CARE MANEVREAYA TASTELE PE ACOLO. DECI NU CRED CA ERA CAZUL SA PUI ETICHETA ASTA PE SPATELE TUTUROR MILITARILOR, REYERVISTILOR SAU SINDICALISTILOR. De asta spuneam sa te iei de mana cu Dogaru, pentru ca faceti aceleasi greseli. El vorbeste in numele nostru, degi generalizeaza un caz sau o idee care il caracterizeaza doar pe el, tu generalizezi transferand greselile lui in spinarea tuturor sindicalistilor.
    Si cred ca sunt poate ultimul om sau ultimul sindicalist caruia puteai sa ii reprosezi actele lui Dogaru. Asa ca .. asa cum spuneam, sub aspectul asta , nu e nici o diferenta intre tine si el . Amandoi generalizati vorbiti in numele sau despre un grup de oameni cand de fapt ar trebui sa vorbiti in numele sau despre o persoana anume. Culmea este insa ca el are o scuza, el cel putin juridic are dreptul sa vorbeaasca in numele sindicalistilor, prin functia prin care este investit si chiar daca nu exprima punctele noastre de vedere intotdeauna , macar are acest drept. Dar dumneata cu ce drept ne arunci in carca toate aberatiile lui ? Cu ce drept imi spui mie "Cind un sindicat este organizat pe gloate si se comporta ca atare nu are ce cauta in public, intre oameni civilizati.
    Cind un sindicat ameninta pe blogul sau cu nu stiu exact ce grup ALPIN care are intentii radicale, acest sindicat devine nefrecventabil si nu are ce cauta ca invitat oficial alturi de oameni educati in spirit democratic.
    Cind un sindicat vrea sa depuna coroane la "defuncta armata romana" locul lui e in cel mai fericit caz la balamuc, nu la manifestari omagiale.
    Cind un sindicat poarta de mai bine de doi ani lozinca MOARTE FMI !, in frunte (MOARTE, Neacsule, chiar asa) nu are ce cauta in public."
    Sunt primul care a luat atitudine impotriva acestor aberatii, si nu sunt singurul. Dar nimeni nu are dreptul sa incalce Constituia luandu-mi dreptul de a fi om si de a ma manifesta civilizat. Nici prefectul si nici dumneata. Daca am incalcat cu ceva legea ,. sa fiu judecat. Daca nu, sa mi se respecte drepturile.

    RăspundețiȘtergere
  15. Csibi Barna a ars un manechin reprezentandu-l pe Avram Iancu si strigat moarte romanilor. Ce masuri a luat guvernul pe care il aprobi acuma ? L-a transferat cu serviciul pentru ca nu mai era dorit de fostii colegi de serviociu. Nu te-am vazut sau auzit luand atitudine impotriva acestui individ, dar te-a durut ca oamenii din iasi ( pana una alta nu s-a dovedit ca au fost sindicalisti sau doar sindicalisti ) l-au huiduit pe Basescu, si l-au fluierat , insinuand ca oamenii au fluierat omnul desi stii bine ca nu este asa, ca oamenii au fluierat pe Basescu si nu imnul. E adevarat, se puteau abtine pe timpul intonarii imnului, dar sunt convins ca nici nu au auzit imnul dupa ce au inceput fluieraturile. Nu cumva s-a dat drumul la intonarea imnului dupa ce au inceput fluieraturile, exact pentru a acoperi fluieraturile si a invinui aomenii ca au fluierat imnul national ? Ce spui despre aceasta varianata domnule Stelica, nu e asa ca este o manevra JOSNICA a organizatorilor ?

    RăspundețiȘtergere
  16. Exista dovezi . Intra domnule Stelica pe adresa :http://www.realitatea.net/la-iasi-se-sarbatoreste-ziua-unirii_794963.html si vei vedea ca acolo scrie ca :"
    Preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit la Iaşi, la ceremoniile de Ziua Unirii. Contestarii nu şi-au oprit fluierăturile nici în timpul intonării Imnului naţional sau al rugăciunii "Tatăl nostru".

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/la-iasi-se-sarbatoreste-ziua-unirii_794963.html#ixzz1fYloip9Z". Toate ziarele au spus acelasi lucru. Deci, domnule Stelica situatia sta cam asa:
    1. Fluieraturile au inceput inainte de intonarea imnului National si erau adresate domnului Basescu
    2. Basescu a fost fluierat de cetatenii Iasului, nu doar sau numai de sindicalistii militari.
    3.Autoritatile au decis sa dea drumul la intonarea imnului in timp ce oamenii fluierau,. cu scopul de a intrerupe manifestarile antibasescu, creand astfel acest moment nedorit al huiduielilor pe timpul intonarii imnului , tocmai pentru a putea blama pe cei care il fluierau pe presedinte. STRATAGEMA JOSNICA, CARE NU FACE CINSTE CELOR CE AU RECURS LA EA SI SCOATE DIN CULPA PE CEI CE ISI MANIFESTAU DEZAPROBAREA FATA DE BASESCU.
    4.E posibil ca cei ce fluierau , din cauza huiduielilor si fluieraturilor sa nici nu fi ealizat ca se canta imnul, pentru ca nu auzeau.
    Deci domnule Stelica, ceea ce sustii dumneata este denaturat, tendentios, nedovedit si demonstreaza un partizanat si o lipsa de obiectivitate demne de o cauza mai buna !
    Urmareste filmul din adresa pe care am postat-o si vei vedea ca am dreptate. Cand incepe imnul, chiar si de la microfon , abia se aude , din cauza huiduielilor oamenilor. Normal ar fi fost sa astepte sa se termine " efuziunea " oamenilor, ca sa nu se suprapuna cu momentul intonari imnului. Eu invinuiesc organizatorii de crearea acestui moment, in mod deliberat.

    RăspundețiȘtergere
  17. @Neacsu
    Am vazut imaginile la care m-ai trimis si acolo se vede cum Basescu saluta garda apoi se pune in miscare spre tribuna. Ceeace se aude este "Marsul de intimpinare", NU Imnul. Cauta alte imagini. Stiu ca fluieraturile erau adresate lui Basescu si nu condamn asta. Stiu insa bine ca si fostii militari in termen (nu mai vorbesc de "militarii adevarati, de elita armatei") au invatat ca pe timpul Imnului trebuie sa-si stapineasca sentimentele de dragoste si sa rabde in mod civilizat doar 3 minute. Sa nu mai spui nimanui ca "domnii" in cauza nu au auzit nici Imnul nici Tatal Nostru si nici nu au vazut, bietii de ei, ca oamenii prezenti isi fac cruce.

    RăspundețiȘtergere
  18. @Neacsu
    Descreieratul ala cu manechinul a invatat din pacate de la alt descreierat (mare roman) care a spinzurat 2 (doua) manechine pe sediul partidului sau si a vorbit si el de nenumarate ori ca le ia gitul unor conducatori. Nu aprob niciunul dintre aceste gesturi dar nu guvernul trebuie sa faca ceva ci justitia si din pacate nu eu raspund pentru faptele guvernului.

    RăspundețiȘtergere
  19. STELIAN p
    Sa nu mai spui nimanui ca sindicalistii militari au fluierat imnul de stat, sa nu mai spui nimanui ca numai militarii reyervisti l-au fluierat pe Basescu, sa nu mai spui nimanui ca sindicatul militariloer sau sindicalistii militari nu au dreptul sa se alature institutiilor statului si sa depune coroane in memoria eroilor neamului. SA NU MAI SPUI ASA CEVA NICIODATA DOMNULE STELIAN PENTRUU CA TE FACI DE RAS.
    Stiam ca acela este marsul de intampinare domnule Stelian , de aia am si selectat acel clip, pentru a-ti arata si dumitale si tuturor celor ce mai pot gandi ca dumneata, ca huiduielile au inceput mult inainte de a se canta imnul national si ca pe langa marsul de intampinare al fanfarei a existat si masul de indepartare al multimii , fiecare cu marsul sau.
    Inca odata , consider ca e vina autoritatilor ca au dat semnul inceperii imnului national pe fondul huiduielilor si fluieraturilor. In rest , ce a urmat sunt speculatii, interperetari si ti-am demosntrat ca si eu pot interpreta si insinua fapte sau argumente in facvoarea cui vreau eu. Certe sunt faptel:
    1. oamenii au inceput sa il fluiere pe Basescu, nu imnul.
    2. Imnul s-a suprapus peste huiduieli si nu invers.
    3.cei care se fac vinovati sunt cei care au suprapus imnul peste huiduileli nu cei care au inceput sa huiduie mult inainte de inceperea imnului.
    In rest, cine a fluierat si huiduit, de ce nu au incetat sa fluiere, sunt speculatii, interpretari, insinuari si asemenea insinuari sau interpretari -asa cum ti-am demonstrat- pot face si eu , ca si dumneata.

    RăspundețiȘtergere
  20. Nici eu nu raspund pentru faptele sau declaratiile lui Dogaru. Eu in aceasta postare m-am revoltat pentru ca nu am fost lasat , ca persoana, ca membru al sindicatului, ca cetatean sa imi manifest respectul fata de inaintasi. Intr-un mod civilizat, demn, ca orice patriot. Nu am fluierat, nu am huiduit, nu m-am manifestat nedemn nici dupa ce mi s-a luat acest drept. Iar dumneata vii aici si imi spui ca au facut foarte bine autoritatile . Cu astfel de opinii si declaratii , domnule Stelica, te situezi pe aceeasi creanga cu Basescu si Dogaru. Poate va faceti un cuib comun.

    RăspundețiȘtergere
  21. @Neacsu
    Stiu ca nu ai cerut moartea nimanui dar nici nu am vazut undeva ca tu sau alt membru sa sufle o singura vorbulita despre acest lucru. Una este sa strigi toata ziua JOS si alta este sa ceri MOARTEA cuiva si inca a unei institutii in care lucreaza mii de oameni.
    Eu tip de doi ani ca MOARTEA nu este o rezolvare iar voi va platiti cu grija cotizatia si unii il criticati pe Dogaru dar nu pentru ca cere moartea cuiva ci pentru alte motive. Mai nou domnul cere in numele vostru "dreptul la munca garantata indiferent de virsta", semneaza in numele vostru asta iar voi....ce spuneti ? Accepti in numele tau o asemena idiotenie ? Continui sa-ti platesti cotizatia la timp ? Atunci eu am dreptul sa cred ca vrei si tu dreptul la munca indiferent de virsta ? Am dreptul sa cred ca vrei si tu moartea cuiva ?
    In ultimele zile presa a descoperit ca puterea ne-a dat la toti cite doi ani vechime la fiecare an muncit. Cine este sursa omniprezenta a acestor minciuni ? Cel pe care il platiti voi ,intocmai si la timp, ca sa va reprezinte. Daca ar vorbi numai in numele vostru ar avea probabil dreptate dar 90% dintre noi nu beneficiaza de asa ceva. De ce il lasati, fara sa ripostati, sa minta in halul asta ?
    De ce trebuie sa se uite vecinii urit la mine cind eu nu am avut si nu am asemenea sporuri dar cel pe care voi il platiti minte si in numele meu ?
    De ce nu iesiti in strada sa ma aparati si pe mine si pe ceilalti pensionari de minciunile celui pe care voi il platiti ?
    Pot dupa doi ani de minciuni sa separ minciunile conducatorului vostru de sindicalistii care il platesc ? Spune-mi ca da.

    RăspundețiȘtergere
  22. Daca vrei ca eu sa separ faptele guvernului de declaratiile si sustinerile dumitale, atunci poti. Daca nu, sa nu te miri ca altcineva va asimila declaratiile dumitale celor ale lui Boc si Basescu si te considera partas la actele lor.

    RăspundețiȘtergere
  23. @Neacsu
    Sa rid sau sa te cred ? Faptele unui simplu pensionar pot fi asimilate cu faptele guvernului iar faptele unui membru de sindicat nu pot fi asimilate cu cei care il conduc si pe care ii plateste pentru asta ?
    Eu platesc guvernul indiferent de parerile mele, sunt obligat de lege sa o fac, dar pe tine te-a obligat Dogaru sa intri in sindicat si sa-l platesti ?
    Ca unii ma considera partas (complice, adica) cu faptele lui Boc sau Basescu nu ma mira la dogarieni. Daca ei cer degradarea celor care il lauda pe Oprea si cercetarea lor penala nu ma mir de nimic (e "democratic, asa-i ?). La tine totusi mai am pretentii.
    Si pentru ca am pretentii de la tine ma mir ca insisti cu incapatinare sa-i absolvi de vina pe cei care au JURAT credinta patriei lor dar ii aduc ofense grave insemnelor sale. Asemenea indivizi nu merita sa fie scuzati si mai ales de oameni cu carte.

    RăspundețiȘtergere
  24. Stelian.
    Eu nu am luat apararea nimenui, nu atat mai putin lui Dogaru pentru declaratiiile iresponsabile. Stii asta la fel de bine ca si mine,dar pentru ca nu vrei sa accepti ca ai gresit mergi pe linia asta. Tu insa ai luat apararea celor care au decis ca nu am dreptul sa depun o coroana de flori si continui sa sustii asta. Si eu aveam pretentii la dumneata. Se pare insa ca pretentiile male sunt prea mari. In incercarea de a-ti apara o greseala pe care nu vrei sa recunosti, esti gata sa insinuezi ceea ce stii bine ca nu e adevarat. Sau poate chiar o faci din convingere. Ar fi si mai dergadant.

    RăspundețiȘtergere
  25. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  26. Mai stelica P...ensu...lica, acu nu am vreme de prostiile tale da cand ajung acasa te tavalesc de nu te vezi. Nu ti-e rusine, idiot cameleon, te bagi ca musca-n curu calului, te pricepi la toate da nu te stii la nimic. Papagal nenorocit... Stai cuminte-n banca ta si rontaie-ti linistit covrigul aruncat de portocalii. Cu oameni ca tine, fara coloana vertebrala nu-i de-a merge nici din sufragerie la buda si retur. Ca la retur, ramai in buda ca tare-ti place sa mananci...

    RăspundețiȘtergere
  27. TOP GUN
    PETER PAN,
    Ca de obicei Stelica,vrea sa fie one man show,vrea el cu tot dinadinsul sa arate cat e el de destept si atentie!!!!:
    CAT DE TITRAT ESTE!!!!!,nu conteaza ca titlul este dat de Valoarea de OM ,poti sa ai cate titluri ,degeaba daca nu esti Om,e mare lucru Stelica!!!!!!Daca tie nu ti-a venit ideea facerii unui sindicat si Mircica ti-o sufla de sub nas,sa-l asasinam,sa-l punem la colt pe coji de nuci??????Si apoi,el e predestinat conducator ca-i Varsator(studiaza si fa un top al conducatorilor in zodia asta,unu'ti-l indic eu:Ceausescu!!!!!!)si Mircica are 3 placeri":
    -MANCAREA
    -SEXUL
    -PLACEREA DE A-I CONDUCE PE ALTII!!!!!!
    Mortal,nu?????Sunt de acord cu ce faci si cu toate actiunile tale Peter Pan,ca si mine iti place dreptatea,imi place ce i-ai raspuns lui Stelica,in forul lui interior ne da dreptate,face el manevre si sondaje de-astea IRSOP,cu prosop,ca sa vada cam care-i starea de spirit a maselor de manevra!!!!!Stelica,tu faci diferenta intre POLUARE SI POLUTIE?????
    O SEARA EXCEPTIONALA TUTUROR !!!!!!!
    P.S.Daca mai continui discutia in maniera asta te-ai lins pe botic de cadouri in ghetute de la Mosi!!!!!!!!Le vrei, nu??????!!!!!!Cadouri,multe,multe!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  28. Anonm 5.43
    Sunt nevoit sa iti scot comentariul chiar daca imi iei apararea. Nu admit expresii -chiar si mascate- de genul celor folosite de dumneata. Orice comentariu care contine astfel de cuvinte va fi scos.

    RăspundețiȘtergere
  29. Anonim 5.46.(5.43)
    Acest comentariu e la limita. Fii bun si incearca sa te abtii de la jigniri, atacuri la persoana, expresii de maidan. Ori comentezi civilizat, ori voi sterge comentariile care contin expresii jignitoare, ori te abtii. Nu ma intereseaza numarul de comentarii, nu tin neaparat sa fac rating, ma intereseaza respectul si decenta celor ce intra pe acest blog.

    RăspundețiȘtergere
  30. @ Anonim spunea...
    Această postare a fost eliminată de către un administrator de blog.
    duminică, decembrie 04, 2011 5:43:00 PM

    Sa fii sanatos Neacsule ! Spala-te pe cap cu steli p-ul ... dar , tine minte , nu ai nici-o sansa sa scapi din capcanele pe care le intinde 'cetateanul' ...

    RăspundețiȘtergere
  31. @Neacsu
    Sustin ca cei care au adus o ofensa grava insemnelor statului roman nu mai au ce sa caute la manifestari unde se intoneaza Imnul de stat. Dupa cum vezi unii prefecti nu au tinut cont de parerile mele si au acceptat prezenta sindicalistilor si asa e democratic. Tie ti se pare democratica ideea de a cere degradarea celor care il lauda pe Oprea ?

    RăspundețiȘtergere
  32. PS
    Sper sa nu ma folosesti pe post de sampon si sa nu cazi in capcane.

    RăspundețiȘtergere
  33. "Sustin ca cei care au adus o ofensa grava insemnelor statului roman nu mai au ce sa caute la manifestari unde se intoneaza Imnul de stat." Pai mai Steliane numai faptul ca existi tu ca individ si este o ofesa adusa omenirii!
    Neacsule lasa-ma sa-l gidil urechile intr-un mod neplacut acestui comunist batrin, reevaluat de seful mafiei personle a lui basesc, adica oprea-opinca!

    RăspundețiȘtergere
  34. Stelica,
    Daca vei continua pe aceeasi tema nu ai sa ma convingi ca ai dreptate, Dumneata imi refuzi mie un drept constitutional pe baza unei presupuneri sau banuieli nedovedite, si anume aceea ca sindicalistii militari ar fi cei care au fluierat imnul national.
    1. Acest lucru, sau aceasta fapta nu a fost dovedita ca fiind comisa de sindicalistii militari. Ba chiar, a fost o declaratie a primarului orasului Iasi care sustine ca nu au fost pensionarii militari cei care au fluierat.
    2. eu ti-am dovedit ca fluieraturile au inceput inainte de intonarea imnului de stat si erau adresate lui Basescu.
    3.Cei care au suprapus imnul peste fluieraturi au fost organizatorii, deci ei trebuiesc blamati.
    4. Toate referirile tale la Dogaru nu au nici o legatura cu acest subiect, deci nu intra in discutia ascestui aspect.
    5. eu , sau colegii de la CRAIOVA NU AVEM nici o legatura cu ceea ce s-a intamplat la Iasi deci nu ar fi corect ( in varianta in care sindicalistii militari de la Iasi s-ar fi facut vinovati de ceva )ca noi sa fim pedepsiti.
    6. Prefectul de Dolj in argumentarea deciziei sale nu a pomenit nimic despre incidentul de la Iasi , deci nu este nici o legatura intre acesta si discriminarea de la Craiova. De fapt nu a adus nic un argument, a spus numai " s-a hotarat" de parca hartia s-a hotarat singura . Sa vedem ce raspuns va da in fata instantei, daca va fi adus sa dea socoteala.
    7. Ca sa ma dumiresc si sa nu fie loc de interpretari, spune-mi daca esti de acord cu acesta discriminare, daca democratia, in acceptia dumitale inseamna incalcarea drepturile unor oameni nevinovati.

    RăspundețiȘtergere
  35. Akord 75
    Poti sa il iei de unde vrei pe Stelica, atat timp cat exprimarea dumitale este decenta. Orice incalcare a normelor de bun simt va fi eliminata.

    RăspundețiȘtergere
  36. @Neacsu
    Hai sa incercam sa ne lamurim:
    1. Ai dreptate. Eu am facut referire la ce a spus presa si la ce a spus ulterior Basescu.
    2. Si aici pot fi de acord dar nu cred ca cei care fluierau nu au vazut macar cind s-a intonat Tatal Nostru ca toata lumea in jurul lor isi face cruce iar unii chiar se puneau in genunchi. Oare de ce se punea lumea in genunchi, nu se intrebau furiosii ?
    3. Vrei sa spui ca organizatorii trebuiau sa-si faca programul dupa fluierasi iar daca acestia se dadeau in stamba 30 de minute toata ceremonia trebuia sa astepte aprobarea lor pentru a continua ? Eu nu cred.
    4. Dupa parerea mea au mare legatura deoarece in aceeasi zi el si supusii sai au aprobat cu mare entuziasm fluieraturile iar toata presa s-a referit la pensionarii militari, nu mai vorbesc de comentariile magulitoare la adresa NOASTRA A TUTUROR si nu numai la adresa corului de bocitoare de la TV care au dat semnalul fluieraturilor.
    5. De acord cu tine.
    6. Daca prefectul nu a spus ca se teme sa-i stricati ceremonia crezi ca a scris ce credea sau a spus ce parea mai plauzibil ?
    7. Nu sunt de acord si este o discriminare (are circumstante atenuante in viziunea mea dar este discriminare).

    RăspundețiȘtergere
  37. Stelica,
    sa recapitulam :
    1. am dreptate
    2. reciteste ce am spus eu, nu introduce elemente in plus. Eu am spus ca fluieraturile au inceput inainte de itonarea imnului national. atat. Si am dreptate.
    3.Am vrut sa spun ca oamenii NU AU FLUIERAT INTONAREA IMNULUI NATIONAL, ASA CUM A SPUS BASESCU SI PRESA. LA-U FLUIERAT PE BASESCU SI APOI A INCEPUT IMNUL.Ce trebuia sa faca organizatorii nu discutam acuma, ci invinuirea ca oamenii au fluierat intonarea imnului, afirmatie care este falsa. Daca ar fi spus ca nu s-au oprit din fluierat nici cand s-a intonat imnul, s-ar fi respectat realitatea. Mai departe sunt speculatii.
    4. Ceea ce declara Dogaru, ca si ceea ce declara Basescu nu are relevanta. Ei spun ceea ce vor, cine ii crede ? Cand Basescu ai spus ca tara o duce mai bine, nu te-ai simti jignit , ca doar nu o duci mai bine , doar el o duce mai bine . Deci hai sa nu discutam nici unul ce a declarat unul sau altul, sa dscutam faptele. Deci esti de acord cu punctul 4 ?

    5. esti de acord cu mine .
    6.Vrei sa spui ca prefectul a mintit si a incercat sa ascunda adevaratul motiv ? Daca ai dovezi , prezinta-le, daca nu nu face afirmatii care te pot costa. Pana una alta, hartiile vorbesc. Iar harttia trimisa de prefect este dovada ca eu am dreptate. Da sau nu ?
    7.Am dreptate.
    Poti sa revii asupra punctelor 3,4, 6?

    RăspundețiȘtergere
  38. Cashule faci prea mult teoria chibritului cu Stelian P, care am inteles ca-i din aceeasi tagma cu opincarul sef Oprea, ba mai mult sunt si prieteni...

    RăspundețiȘtergere
  39. Anonim 9.24.
    Si ce propui, sa il impusc ? Sa il injur ? Sa il jignesc ? Sa il lasa sa vorbeasca singur? Sa ii dau dreptate cand nu are ?

    RăspundețiȘtergere
  40. Sa-l lasi in plata Domnului! "De unde nu-i nici Dumnezeu nu cere'!

    RăspundețiȘtergere
  41. Eu il las.. dupa ce se spovedeste. Mai are de raspuns la niste intrebari. Dupa aia, vad ce fac .

    RăspundețiȘtergere
  42. @Neacsu
    E corect sa-ti raspund si intre timp m-am mai documentat.
    1. Am spus ca ai dreptate dar chiar link-ul la care m-ai trimis vorbeste despre pensionarii militari nu despre alte persoane. Iata mai jos citatul:
    "Oficialităţile l-au întâmpinat însă cu aplauze pe şeful statului. Flancat de primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Simirad, Băsescu nu a schiţat nicio reacţie la adresa celor care l-au huiduit şi care potrivit Realitatea TV provin din rândurile veteranilor afectaţi recent de recalcularea pensiilor.
    Preşedinte Traian Băsescu a părăsit locul de unde urmărea manifestările din Piaţa Unirii din Iaşi şi s-a îndreptat spre grupul de pensionari militari care l-au huiduit la începutul ceremoniei, potrivit NewsIn.
    Şeful statului nu a vorbit cu aceştia decât două-trei minute. Mai mulţi pensionari scandau, în timp ce şeful statului vorbea cu cei din primele rânduri ale grupului, "demisia", în timp ce alţii îl făceau "mincinos" şi "hoţ".
    Preşedintele s-a întors apoi la locul de unde urmărea manifestările din piaţă, fiind aplaudat de membrii PDL prezenţi"

    Referirile sunt clare ? Pot sa-ti dau citate din toate ziarele, este vorba despre PENSIONARI MILITARI.

    Iata ce scrie pe blogul SCMD Iasi la 31.01.2011:

    "Luni, 31 ianuarie 2011
    A AVUT TUPEUL SĂ VINĂ LA NOI .......
    Nesimţirea nu are limite...... A venit şi a îndrăznit să-i reproşeze col. MORARU DĂNUŢ, vicepreşedintele Filialei Iaşi a SCMDRR, că este unul din cei care au luat un miliard salarii compensatorii, ori ..... omul a trecut în rezervă în anul 2003 şi a primit 180 milioane !!!!!!
    ARE UN TUPEU FĂRĂ MARGINI, DAR EXACT DE AICI I SE VA TRAGE SFÂRŞITUL ......
    DUPĂ CARE A ÎNCEPUT ........
    A fost suficient să începem, că după aceea totul a fost ..... în consens !!!!!"

    Deci cine a inceput, Neacsule ? Mai arunci vina pe cetatenii din Iasi cind colegii tai de la SCMD Iasi se lauda singuri cu faptele lor ?

    "AŞA A ÎNCEPUT PE 24 IANUARIE PRIMIREA LUI băsescu LA IAŞI
    Vă prezentăm primul minut de la sosirea lui băsescu în Piaţa Unirii din Iaşi, deşi cu câteva zile înainte preşedintele Filialei Iaşi a SCMDRR i-a transmis prin mass-media că nu este binevenit la IAŞI, nu are ce căuta în oraşul UNIRII !!!"

    Mai vrei ca autoritatile sa astepte aprobarea sindicalistilor cind ei isi permit sa-i transmita sefului statului ca nu este bine venit ? In numele cui isi permite sa vorbeasca acest presedinte de sindicat ? Asa se scrie un nume propriu, in gramatica dogariana, cu litere mici ? Daca voi nu respectati regulile elementare de gramatica, mai poate crede cineva ca le respectati pe cele de bun simt ?
    Pot sa-ti dau sute de link-uri ca sa vezi cine a inceput si cine este vinovat de ofensa la adresa insemnelor nationale. Au dreptul colegii tai de sindicat sa-i faca programul sefului statului, sunt vinovate autoritatile ca l-au respectat ?

    2. Da, au inceput fluieraturile inainte, cu scopul declarat (sper ca e clar acuma) ca ceremonia sa fie intrerupta iar dogarienii ieseni sa-si faca numarul.

    3.Da si aici cu precizarile de mai sus. Fluieraturile au fost la adresa lui Basescu dar dogarienii au ignorat voit regulile ceremoniei si nerenuntind doar 3 minute la golanie ne-au facut pe toti de ris.

    4. De acord. Am si eu multe sa-i reprosez lui Basescu dar stiu sa o fac in mod civilizat, nu o fac la ceremonii oficiale cind orice om trebuie sa respecte niste reguli de bun simt.

    5. Da

    6. Asta vreau sa spun dar numai prefectul poate sa ma acuze de asta. Am sa-mi prezint argumentele la cererea lui.

    7. Am revenit si cred ca am fost mai clar.

    RăspundețiȘtergere
  43. Stelica,
    Deci pana la urma am avut dreptate in toate punctele.
    Si atunci de ce atatea discutii ? PENTRU CA ERA LA MIJLOC DOMNUL BASESCU ?
    INVINUIESTI OAMENII CA NU IL RESPECTA PE BASESCU? Merita acest om respect? Cei care il huiduiesc , il huiduiesc pe el nu institutia prezidentiala. Asa cum tu spui ca nu te simti reprezentat de Dogaru-si eu iti dau dreptate- si il contesti peste tot si chiar sustii ca el si oamenii lui nu trebuiesc primiti in manifestarile oficiale ( este declaratia ta domnule Stelian ) la fel oamenii nu se simt reprezentati de Basescu, si nu il doresc in mijlocul lor. DECI DOMNULE STELICA, DACA VREI SA FII RESPECTAT, RESPECTA. DACA INSTIGI LA URA, AI URA, DACA IEI DREPTURI, TI SE VOR LUA DREPTURILE.Eu nu am sustinut ca huiduilelile sunt calea de urmat si daca o sa ai rabdare o sa vezi si parerea mea vizavi de huiduieli.. citeste Ziua Veche . Nu am fost si nu sunt de acord cu ce s-a intampla la Iasi, indiferent cine a fluierat. Nu am sustinut nici o secunda asa ceva . Dumneata insa te-ai declarat de acord cu ceea ce a facut prefectul, i-ai cautat scuze, i-ai dat dreptate. Asa ca NU AI NICI UN DREPT SA IMI FACI MIE MORALA SAU SA INVINUIESTI PE CINEVA MACAR. Ceea ce spui dumneata vizavi de Dogaru, spunea lumea vizavi de Basescu. Daca accepti manifestarile pentru unul, accepta-le si pentru celalalt. Nu imi vorbi mie de demnitate, de democratie , de reprezentativitate. Daca Basescu te reprezinta, si il accepti, il poti suporta si pe Dogaru. Daca nu, esti fariseu, fatarnic, nu principiile te anima ci interesul.

    RăspundețiȘtergere
  44. Si te rog nu imi mai da exemple cu ce a facut sau spus nu stiu ce sidicalist pe nu stiu unde. Ca sa nu incep si eu sa spun despre tiganca imputita, despre lovirea copiilor, despre finii Falca, despre cumatrul Mondialul etc. Eu vorbeam, strict despre drepturile mele incalcate abuziv de un primar care tu spui ca avea ordin sa faca ceea ce a facut. Este intersant ce spui, daca asta a fost motivul si nu l-a trecut pe hartie, ma gandesc sa te invit ca martor la proces.

    RăspundețiȘtergere
  45. @Neacsu
    Daca vrei sa-l dai in judecata pe prefect e treaba ta dar cu martorii e posibil sa ai surprize. Indiferent ce spun eu nu e suficient, mai ai nevoie si de probe materiale, adica ordinul scris primit de prefect ca sa va refuze sau inregistrarea convorbirii telefonice pe TO (probabil) dar ma indoiesc ca ai asa ceva, asa ca las-o mai moale cu chemarea in judecata.
    Eu trebuie sa-l accept pe Basescu deoarece deocamdata este presedintele Romaniei. Pe Dogaru nu trebuie sa-l accept deoarece nu reprezinta nicio autoritate ci doar un individ care minte in numele meu si ma face de ris.

    RăspundețiȘtergere
  46. PS
    Nu trebuie sa-mi spui mie despre tiganca, fini, Falca etc. Daca ai probe mergi la parchet si fa un denunt penal. Inainte de asta roaga un avocat sa-ti spuna ceva despre probatoriu in procesul penal.

    RăspundețiȘtergere
  47. Tot PS
    Daca Basescu minte in numele meu are dreptul asta in calitatea pe care o are. Dogaru nu are nicio calitate oficiala in fata mea asa ca poate sa minta doar in numele vostru NU si al meu.

    RăspundețiȘtergere
  48. TOP GUN
    PETER PAN,
    Dupa cum ti-ai dat seama Stelica merita 10 cu felicitari ptr.tenacitate si interesul de a-l preaslavi pe iubitul nostru conducator !!!!!! Eu nu l-am ales ,dar el in calitate de presedinte are voie orice ,sa minta,sa fure, sa jigneasca sa faca orice!!!!!Stelica,una doua ne trimite la tribunal!!!!Vorba cantecului:
    -Hai sa te fac un tribunal,
    -La umbra codului penal!!!!Pam -
    pam
    Si oricum tot pixelul albastru-i de vina,asa ca iti tocesti nervii de pomana!!!!!Stelica,are o ura viscerala fata de cei doi ,Mirciulica si Valerica,de gloatele care alcatuiesc sindicatul,asa ca ,hai macar sa-i apreciem efortul, de a ne convinge atat de matinal cu postarea lui de la 4.41 dimineata, geniile sunt matinale, si diurne zau asa,Stelica,eu o sa-i spun d-nei ,sa-ti mai dea niscaiva sarcini ,ca de halit vrei,de imbracat curat vrei ,si toata ziua ne aburesti pe noi cu meandrele si sinergia basesciana!!!!!!
    O ZI EXCEPTIONALA TUTUROR!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  49. Don Steliane mai plimba-ti eculbratiile frate si pe alte bloguri, alea ale lui Urban, Udrea, Preda, precum si pe ale altor librici portocalii pe care vad ca-i venerezi...

    RăspundețiȘtergere
  50. Lamurit Stelica!
    Poate nu l-ai ales pe Basescu, si acuma regreti. Dar recuperezi pupandu-i talpile, dandu-i credit pentru toate porcariile, pentru ca nu e asa, e presedintele tau. Il aprobi pe prefectul de Dolj spunand ca nu e vina lui, ca asa a primit ordin , dar cand e vorba de probe, dai inapoi, ca nu ai. Atunci de ce vorbesti ? Eu am adus probe aici , tu ai venit cu povesti si mai ai si tupeul sa imi spui mie sa studiez codul penal. Pai domnule Stelica , eu pot oricand sa te citez ca martor pentru ceea ce ai afirmat aici si dumneata va trebui sa dai explicatii in fata instantei, nu eu. Eu am probe ca Basescu a spus unei ziariste tiganca imputita, ca a lovit un copil, ( constatat in instanta )si ca e cumatrul lui Bercea. Dumneata ce probe ai ca prefectul a primit ordin sa nu ne lase sa depunem coroane ? Inainte de a da lectii altora, fa-ti bine lectiile.
    Lamurit domnule Stelica ?

    RăspundețiȘtergere
  51. @Neacsu
    Daca am probe e treaba mea sa le prezint cui doresc. Cheama-ma in instanta ca martor in favoarea ta si acolo am sa prezint ce am. S-ar putea insa ca probele sa se intoarca impotriva altora si nu cred ca o sa-ti placa. Ce te face sa crezi ca am sa depun in favoarea ta chiar daca ma chemi tu ? Daca nu iese cum vrei suporti cheltuielile mele de transport, cazare, masa...?
    Nu dau lectii, intreb.

    RăspundețiȘtergere
  52. 1. Ai probe ca i-a spus unei ziariste "tiganca imputita". Care e pedeapsa pentru fapta asta si unde este prevazuta. De ce nu il dai in judecata ?
    2. Ai probe ca alovit un copil. Cine are dreptul sa faca plingerea penala si care este pedeapsa aici. De ce nu il dai in judecata ?
    3. Ai probe ca e cumatrul lui Bercea. Asta intr-adevar e fapta cea mai grava. Ce spune Codul penal despre asta si citi ani de puscarie il asteapta pe Basescu ? De ce nu il dai in judecata, ce astepti ? Daca scapi tara de el se rezolva si cu pensiile noastre. Nu vrei sa rezolvi problema pensiilor ?

    RăspundețiȘtergere
  53. TOP GUN
    Stelica,
    Deci razi si faci mishto de olteanu'meu,bravos!!!!!!Stii forte bine ca oricate probe ar aduce cineva ,totul se mistifica,se falsifica,totul e-n imaginatia nostra,astia -s curati ca lacrima!!!!!Noi suntem niste rautaciosi,ei au votat legea pensiilor cu televiziunea langa ei si robertan-a recunoscut!!!!!Normal,daca era televiziunea mogulului a facut aranjamente cu Sfantul Duh s-o denigreze pe robertica noastra!!!!Noi am avut orbu'gainilor si daca suntem sasii toti si ni se impupazea-za vazul si cu auzul stam prost,ce mai tura-vura suntem din cale afara de bolnavi ,noi poporul roman,trebuie sa cerem degraba ajutor divin sa scapam de jigodiile astea!!!!!Stelica,stau si ma gandesc ce educatie ii dai nepotului tau???? Serios,cum il pregatesti tu ptr.viata,ce repere morale sa aiba in viata?????? Fuge, bate si astupa adica un oportunist de doi bani!!!!!!Sincer,ma cam pui pe ganduri,dar eu te inteleg,numai ai alta bucurie, decat dedublarea personalitatii,dupa ce-ai patit tu,tragedia vietii tale,ma mir ca mai functionezi si asa,de-aia am capacitate de intelegere ,doar gandindu-ma la tragedia ta,pacat!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  54. @TOP GUN
    Daca TOTUL e fals, mistificat....aveti o sansa:
    - dupa ce pierdeti procesele in instantele romanesti mergeti la CEDO. Sper ca nu imi spui ca si acolo totul e fals.....sau ca si acolo da dictatorul spagi de milioane numai si numai in defavoarea voastra si a poporului roman.
    Nu amesteca nepotelul meu in problema pensiilor, gindeste-te la problemele tale.

    RăspundețiȘtergere
  55. Stelica, m-ai lamurit pe deplin. Notiunea de morala ]'i este total staina. Daca la cele spuse de mine tu ma intrebi cine are dreptul sa il dea pe Basescu in judecata pentru ca a lovit un copil constat -mai bine mai tarziu decat niciodata - ca nu am cu cine discuta.

    RăspundețiȘtergere
  56. @Neacsu
    Intreaba un avocat sau un jurist ce te-am intrebat eu si poate atunci ai sa intelegi ce am vrut sa spun. Atunci ai sa intelegi ca ai cu cine discuta, atunci ai sa intelegi ca tu nu ai dreptul sa-l chemi in judecata pentru lovirea copilului ci altcineva. Daca eu lovesc cu masina pe cineva tu ai dreptul sa ma chemi in judecata sau partea vatamata ?

    RăspundețiȘtergere
  57. Stelica
    Mai baiatule, chiar ma dezamagesti. Ce treaba ai tu ci cine are dreptul sa dea in judecata ? Eu vorbeam de fapta in sine ca este penala. Tu te faci ca nu pricepi esenta si ma tot bati la cap su marturia si cu cine are dreptul sa dea injudecata. EU VORBEAM DE FAPTE DOMNULE STELICA. SI CU ASTA SA INCHEIEM SUBIECTUL A CURS DESTULA CERNELA SI DEGEABA . MAI BINE O BEI.

    RăspundețiȘtergere
  58. Stalian
    Stii care este riscul omului care face pe prostul? Sa ramana asa. Tu insa da-i bataie, nu risti nimic. Prostia e ca variola.

    RăspundețiȘtergere

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.