“Viorica Dăncilă împreună cu prietena ei blondă merg pe stradă, iar prietena exclamă:
– Uită-te la câinele ăla cu un ochi!
Viorica Dăncilă îşi acoperă un ochi şi zice:
– Unde? “ –culegere din folklor
PNL va intra în istorie, istoria recentă aRomâniei, drept partidul cu
cei mai insipizi, neinspirați, lipsiți de personalitate și absurzi, așa
cum PSD va întra în istorie cu cei mai corupți, tupeiști puși pe
căpătuială președinți de partid. Plecând de la
” ză fadăr end ză madăr of ză niu liberals”,
trecând prin Alina Gorghiu bătând la uși și cerând copiilor să
deschidă –probabil să semneze adeziunea- apoi prin doamna Raluca
Țurcan, cea mai insipidă prezență, s-a ajuns la Ludovic Orban, cel mai
lingău și mai absurd președinte liberal, și astfel acest partid a
devenit partidul impotenților, un partid (de i)de ologi, fără cap, fără
mâini, fără picioare. Credeam că atunci când striga pe scenă
”ciiiiiiine vorbește și atunci când taaaaaace”
dar de fapt trebuia să întrebe cine tace și atunci când vorbește,
Ludovic a făcut dovada completă a capacităților sale de pupinturist, dar
m-am înșelat. Abia acum, odată cu plângerea depusă la ordinul dulapului
național împotriva premierului – mă rog, sau ce o fi doamna Viorica
Dăncilă- cred că a atins limita maximă. Dar, ferească Dumnezeu, este
posibil să mă înșel, chiar Einstein spunea că doar două lucruri sunt
infinite, Universul și Prostia, dar de Univers nu era sigur. Ce ne facem
dacă Ludovic poate și mai mult? Sau ce ne facem dacă acest monument al
prostiei ajunge în locul lui Dragnea, adică în poziția de a-și pune și
el oamenii la Palatul Victoria? Acum măcar știm cine conduce Guvernul,
îl conduce Hamsterul fără doar și poate, bine, prost, dar știm în cine
să dăm cu pietre, dar când va ajunge PNL-ul lui Orban la butoane, cine
va conduce Guvernul, pe cine să dăm vina, pe un grup de cunoștințe? Va
fi beznă totală, nu vom ști, așa cum nu știm nici unde dispare din când
în când din peisaj Iohannis și pe cine mai vizitează. Culmea culmilor
este că mai sunt și oameni din PNL care încearcă să îi ia apărarea lui
Orban, nu pentru că ar fi de acord cu el, nu pentru că ar avea dreptate
ci doar pentru că e șefu. Ce dovadă mai mare de politică pupinturistă
vreți ? A da, e posibil să fie depășiți de chiar rivalii lor politici
prin decizia de a muta ambasada României la Ierusalim, dar ăsta e
pupinturism la nivel înalt, nu de șantier, iar acesta a devenit deja o
obligație și o condiție a ajungerii la butoane.
A lua plângerea sau bocetul lui Orban la bani mărunți și a o analiza
sau a depune efortul de a o demonta, este, pe lângă o inutilă pierdere
de timp, și un gest care ar proba proverbul binecunoscut cu nebunul
care aruncă cu piatra în fântână, iar 10 deștepți sar să o scoată. Este
absurd să încerci să demonstrezi că absurdul e absurd. Păi dacă o vizită
a premierului unei țări într-o țară străină este considerată act de
înaltă trădare în condițiile în care țara respectivă, indiferent care
este ea, nu se găsește în război cu reprezentanții țării vizitatoare,
atunci cel mai mare trădător al țării este Iohannis care trei sferturi
din mandat nu a făcut decât vizite, cu sau fără obiectiv declarat, dar
mai ales, fără nici un fel de raport de activitate la întoarcere, adică
exact ce i se impută Vioricăi. Auzi, subminarea capacității de apărare.
Păi dacă vizita asta a fost considerată atentat la sistemul național de
apărare, Ordonanța 59, prin care au fost decapitate toate ministerele
componente ale SNAp ce a fost domnule Orban? Sau conducerea acelor
structuri nu interesează președinția iar soarta militarilor deși și a
apărării țării sunt lipsite de importanță? Ambasada este a României, dar
armata a cui este domnilor?
Este, așa cum spuneam, absurd să încerci să demonstrezi că absurdul e
absurd. Ceea ce nu se discută însă, este perversitatea acestei
plângeri. Să fiu sincer, nu știu dacă Orban realizează cât de inutilă
este plângerea lui și că nu are nici o șansă de câștig în instanță,
pentru că ar trebui să dovedească că discuțiile Vioricăi cu Bibi au
stabilit calea distrugerii României, ca acuzațiile să stea în picioare.
Ori, în condițiile în care nu s-a putut stabili nici că acțiunea celor
de la Black Cube a urmărit ceva rău la adresa Luluței, iar respectivii
agenți Mossad sunt merci bine în afara oricărui pericol, ce soartă poate
avea bocetul lui Orban ? Spuneam că nu garantez faptul că Orban
realizează că plângerea lui este sortită eșecului din punct de vedere
juridic, dar i s-a spus că va face un mare serviciu politic
președintelui care imediat ce se va pune acțiunea în mișcare, va putea
cere (așa spune el) suspendarea și apoi revocarea premierului și
demiterea guvernului, dacă nu i se lămurește(și nu se va lămuri)
situația juridică în 45 de zile. Ei da, în mintea lui slugarnică, nici
un act nu este suficient de absurd dacă șefu va fi mulțumit, el sperând
că pentru acest serviciu Iohannis îl va pune pe el prim ministru.
Ludovice, Ludovice, Iohannis e însurat cu Cioloș pe ruta Paris-Berlin,
belește ochii, lasă visele taică, sau te mulțumești cu o votkă?
Deci tot acest circ cu plângerea are ca scop doar să îi dea lui
Iohannis ocazia să o suspende pe Viorica pe motiv că e cercetată
penal, apoi după 45 de zile să ceară prin abuz ceea ce nu are de fapt
drept să ceară constituțional, adică demiterea premierului. Ca la noi la
nimeni, căci Iohannis va încerca să uzeze de un articol din
Constituție, care însă specifică clar că Orban nu are dreptul să ceară
urmărirea juridică a premierului. Art 109 (2) din Constituție, spune:
”Numai
Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să
ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite
în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală,
Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie.
Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea
lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.”
Bun, deci premierul Dăncilă nu poate fi urmărită penal la cererea lui
Orban, pentru că el nu are dreptul constituțional de a cere acest
lucru. Dar el a afirmat că a cerut urmărirea Viorică, ca persoană
fizică, nu a premierului. Da, dar a învinuit-o de fapte pe care le-a
săvârșit ca premier, nu ca persoană fizică, iar acest lucru este
dovedibil tocmai prin protocoalele semnate și deciziile guvernului care a
trimis premierul în Israel iar schimbarea ambasadei a fost propusă de
guvern, nu de tanti Viorica. Este clar pentru cel mai prost procuror din
România sau pentru cea mai stricată portocală, că plângerea lui Ludovic
nu stă în picioare și ar trebui ca după citirea acesteia, orice,
procuror, judecător, magistrat, să decidă în 45 de secunde că plângerea
nu se susține, dar mai ales, nu există probe. Numai că judecătorul care a
primit sau va primi cazul, ca și procurorul de caz, au și ei copii, au
și ei probleme, poate chiar schelete prin dulap și în mod cert le va lua
mai mult de 45 de zile ca să studieze dosarul.
Dar, cum la noi legile sunt făcute pentru a fi interpretate și pentru
a se bate cap în cap una cu alta, în legea 115/1999, Legea privind
responsabilitatea ministerială, la art 20 scrie că „
În cazul în
care s-a cerut urmărirea penală împotriva unui membru al Guvernului,
Preşedintele României poate dispune suspendarea acestuia din funcţie”.
Nu se specifică aici cine are dreptul să ceară asta, nici că e
obligatoriu ca cererea de urmărire penală să fie făcută conform
Constituției, spune doar ”în caz că s-a cerut urmărirea penală” ceea ce
Orban a cerut, deci Iohannis crede că are tot dreptul să dispună
suspendarea Vioricăi din funcție. Uite așa fiecare va apela la un alt
articol de lege și va considera că el are dreptate. Și uite așa românii
vor privi ca proștii, ca de obicei, la tot acest circ făcut din ambiția
unui individ care s-a supărat el că nu i-a răspuns Viorica la telefon și
care a decis să o schimbe pentru a-și arăta el mușchii.
Este însă la fel de adevărat că mutarea ambasadei la Ierusalim nu
face deloc bine la hemoroizi și că prin asta ne-am asigurat de ”pretinia
țărilor arabe”, echivalent cu liber la atentate și disprețul întregii
lumi. Dar la aceleași riscuri ne-am expus și când am decis să
participăm la misiunile din Irak, Afganistan și în viitor Siria și nu am
văzut nici un Orban să facă scandal. Așa cum nu am văzut nici un
Ludovic sau Klauss, să facă scandal că suntem ocupați de forțe străine,
așa cum bocește acuma Orban, atunci când ni s-a umplut țara de șenile
străine, dar strigăm acuma că mutarea ambasadei favorizează ocuparea
teritoriului de forțe străine. Ce parșivă e politica asta și ce curve
politice ne conduc.
La fel de adevărat este că Viorica nu prea are ce căuta pe la sediul
guvernului, nici măcar în vizită, că ar fi în stare să creadă că e prim
ministru, dar nu e de vină ea, ci cei care au propus-o și nominalizat-o,
dintre care unul este chiar cel care acuma vrea să o demită pentru că
nu a făcut ce au făcut ceilalți doi dinaintea ei, adică nu i-a pupat șui
mâna. Și tot atât de adevărat este și că nici cel care îi vrea demisia
cu orice preț nu prea are ce căuta prin Cotroceni, că ar putea crede că e
președinte, dar nu e el de vină, de vină sunt cei care l-au nominalizat
kkndidat și cei care l-au votat, din care mulți își dau cu tesla
într-un punct sensibil. Sub aceste aspecte, se merită unul pe altul,
unul care tace atunci când ar trebui să vorbească și altul care vorbește
când ar trebui să tacă, dar și noi, cei care dormim atunci când
trebuie să facem ceva, îi merităm pe amândoi.Kașai românul!
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/suspendarea-premierului-ce-spune-constitutia-si-precedentul-din-2006-931124
Plângerea lui Orban, pas cu pas