Te iubesc dar mai pe şest

Un recent comunicat al marelui sindicalist şi reprezentant al societăţii româneşti născute sau nenăscute, istoricul de renume mondial, fiul poporului şi tatăl oropsiţilor, apărătorul forţelor NATO de peste mări şi ţări şi mâna dreaptă a tuturor guvernatorilor, secemedistul care se confunda şi autodefinea singur,  într-un exces de grandomanie soră cu paranoia, SCMD, datorită coincidenţei gradului şi iniţialelor numelui Mircea Dogaru ( simplu, colonel mircea dogaru), m-a făcut aproape să îmi vărs maţele.
După ce  pe perioada cât USL se lupta să îl dea jos – sau măcar se prefăcea că vrea să îl dea jos pe Băsescu, în luna iulie când Europa urla că ţara e în primejdie şi se atentează la instituţiile statului de drept, sub văicărelile lui Băsescu şi ale coanei Macovei, domnul Mircea Dogaru flutura pe la canalele de dejecţii cotrocene hârtii semnate pe genunchi, pe scara maşinii lui Ponta, la care a adăugat un şir de pretenţii paranoice care alimentau plângerile macoveşti la curţile europene. Apoi când se anunţă vizita domnului Gordon trimisul doamnei Clinton care se pare că a făcut o comoţie cerebrală de când s-a legat la cap cu Băsescu, acelaşi MD se lăuda că va crea haos în ţară dacă nu este declarat limbricul principesei şi puterea nou instalată nu ţine cont de aberaţiile lui, nu îl consultă şi nu face ce vrea el.
După câştigarea alegerilor de către USL, tot nu s-a potolit, deşi susţinuse că el vrea înlăturarea puterii portocalii, aşa că a continuat să asmută şi să ameninţe că dacă nu este luat în seamă face ce a făcut tata.
Iată ce spunea domnul Dogaru imediat după alegeri:
„10.12.2012
FELICITARI ROMANI!
IARNA NU-I CA VARA!…
Intr-adevar, “iarna nu-i ca vara”! Iarna au cazut guvernele Boc si Ungureanu, iarna s-au spulberat sperantele PDL-ului, adica ale celor care voiau sa ne “ARD…Ô in continuare, desi Demisul a facut propaganda pentru ei si impotriva USL si a noastra pana in ultima secunda! Evident, ilegal, pentru ca el nu respecta, demult, nici o lege si nici un articol din Constitutie!
Toate acestea s-au intamplat si fosta opozitie politica, adica USL-ul, a obtinut o victorie zdrobitoare pentru ca NOI, opozitia civica, am iesit pe strada in vreme de iarna ca sa daramam regimul Basescu, adica PDL, UDMR, UNPR si gastile de generali masoni agramati si servili, care au fost trambitele sale, si tot NOI, societatea civila organizata, am iesit la vot pe vreme de iarna, dupa ce am asigurat succesul localelor si al Referendumului. Victoria USL, adica a PSD, PNL si PC este atat de mare, incat, in mod normal, nu ar mai avea nevoie de sprijin dubios din partea “traseistilor”, “tradatorilor”, vechilor slugi basiste sau ale santajistilor de la UDMR. Ii felicitam si ne felicitam! „
 Apoi, pe 21.12, se mai nuanţează ceva :
„21.12.2012
COMUNICAT CATRE TOTI MEMBRII SCMD
Reamintim tuturor celor cu memorie slaba ca noi nu am luptat impotriva unei guvernari PDL, ci impotriva unui regim de teroare Basescu, regim dicatorial sustinut de PDL, UNPR, UDMR si grupul minoritatilor altele decat cea maghiara din Parlament, fiind atrasi de fosta opozitie USL cu dictonul “Dreptate pana la capat” si “A doua zi dupa ce vom ajunge la guvernare, vom abroga legea fraudulos trecuta de Roberta Anastase prin Parlament”! Parca asa suna promisiunea, si au trecut 8 luni, legea este in vigoare, iar Roberta Anastase “abrogata” de noi prin vot, este in Parlament.
Considerand ca vocile a 30-40.000 de oameni vor mai clar auzite decat vocile a 2-3 reprezentanti la negocieri ai SCMD, fac apel la hotararea dvs. de a infrunta din nou gerul si zapezile si de a comunica presedintilor de filiale, pana in ziua de 15 ianuarie, dorinta, nu numai disponibilitatea fiecaruia dintre dvs. de a veni la Bucuresti, pentru traditionalele manifestari stradale ale SCMD de 24 ianuarie. Daca Guvernul se tine de cuvant, vom veni cu flori! Daca nu, ar fi bine sa avem 30-40.000 de voci la viitoarele negocieri.
Doamnelor si domnilor colegi,
Ultima speranta a romanilor este in noi, rezervistii. Românii sunt convinsi ca vom sti sa ne facem datoria constitutionala si ca suntem categoria socio-profesionala care a ripostat, ripostează si va riposta impotriva bataii de joc, a jignirilor si umilintelor. Sa dovedim ca ne-am meritat si meritam calitatea de militari, si sa nu-i dezamagim!”
 Trecând peste sperietoarea pe care o afişează de ani de zile cu zecile de mii de protestatari, care vor umple Bucureştiul la un simpu semn al său, când abia a reuşit să aducă de fiecare dată câteva sute de oameni mai ales în ultimii 2 ani, nu putem să nu constatăm că tonul este încă revendicator, dar nu ştiu cum se face că mereu vrea să protesteze în faţa guvernului, când afirmă că de fapt ţinta atacurilor şi protestelor este Băsescu. Ciudată orientare în spaţiu.
Dar odată cu semnarea acordului dintre Ponta şi Băsescu se schimbă întreaga orientare. Dintr-o dată, guvernul şi miniştrii săi devin bomboane de mentă, iar ataşamentul şi ploconelile se oficializează.
Pe data de 26 decembrie, după ce s-a oficializat acordul lui Băse cu Ponta, guvernul Ponta  devine cel mai serios guvern, miniştrii săi cei mai buni, mai ales că nu se mai găsea acolo Dobriţoiu cu pretenţiile lui care strica toate planurile:
„26.12.2012
Dezmintire
Va informez, in urma discutiei din aceasta seara cu noul ministru al Apararii, ca toate afirmatiile care i se atribuie de catre posturile TV basiste, privind amanarea rezolvarii problemei pensiilor militare sunt, ca de obicei, simple diversiuni menite sa incordeze relatiile intre SCMD si actuala Putere.
 Am fost contactat telefonic si eu, de catre postul B1 TV, ca de obicei, prin surprindere, sub pretextul unor declaratii de care nu a  auzit nimeni, decat ei…
 Consider ca de aceasta data magaria basistilor a intrecut orice limita, intrucat ne strica si sarbatorile, asa amarate cum sunt.
 Reafirmam ca avem in cei doi ministri, de la Aparare si de la Interne, persoane hotarate sa faca treaba, sa elimine discriminarea, atat pe cea generala cat si pe cea din interiorul sistemului, si pe care ne putem baza. Probabil, de aceea nu convin!”
 Observaţi cât de critic este la adresa aceluiaşi canal dejector B1 tv cu care dăduse marea lovitură prin afişarea documentului „ compromiţător” la adresa lui Ponta în vară? Ptiu, ptiu să nu te deochi bade Mircică, îmi dădură lacrimile. Ce bine se aranjară lucrurile: Ponta semnă actul trădării cu Băse, Oprea este şef peste interne şi apărare, iar Duşa numai bun de şters cu el fraudele şi ilegalităţile lui Oprea, cum spuneai şi matale, „hotărât să facă treaba”. Da, va face o treabă mare, pentru cei fără onoare. Pentru asta merită ridicaţi în slăvi nu ?
Lovitura de graţie o dă însă nenea Mircea de Sf Ion,  când ne anunţă cu durere în glas că unii din colegii noştri vor să se grevească sau mă rog, să arunce cu nişte şepci.  Iată comunicatul întreg, fără retuşări, fără tăieri, ca să nu fiu învinuit de cenzură:
„07.01.2013
In atentia membrilor SCMD din Bucuresti si Ilfov proveniti din structurile MAI
Reclamand nedreptatile comise si ilegalitatile facute in disponibilizarea lor, jandarmii, pompierii si politistii de frontiera, disponibilizati in anii 2011-2012, vor sa picheteze Guvernul Romaniei pe data de 9 ianuarie 2013, incepand cu orele 10.00 (adunarea se va face intre orele 09.00 – 10.00, punctul de adunare fiind in apropiere de sediul BRD, langa Piata Victoriei).
Intrucat avem in filialele SCMD numerosi membri apartinand acestor categorii socio-profesionale, suntem de acord ca acestia sa-si sustina colegii, fara a arbora insemnele sindicatului.
 Ii anuntam insa pe toti disponibilizatii ilegal din Ministerul de Interne, prin reforma d-nilor Blaga si Igas, ca suntem in dialog cu MAI din ianuarie 2012, in dialog cu noul ministru si ca am prevazut ca si situatia domniilor lor sa fie reparata prin lege. Ii vom tine la curent cu rezultatul noilor negocieri.
 Intre timp, lansam oferta si domniilor lor, din partea partenerului nostru, firma deprotectie si paza ARES, de a raspunde solicitarii acesteia privind angajarea a 30 de profesionisti protectie si paza pentru aeroportul Henri Coanda Bucuresti.
 PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU”
 Cum nu se poate mai frumos. De la furia şi pretenţiile din vară când  voia să protesteze împotriva guvernului şi arunca numai contre, lovind în guvernul Ponta, dar pretinzând că este împotriva lui Băsescu,  la ştergerea pe mâini de acum precum Pilat din Pont, a intervenit acordul de colaborare instituţională aşa că domnul Dogaru nu mai are împotriva cui să protesteze. A primit asigurări că legea pensiilor nu va mai fi introdusă şi nici ordonanţa nu va fi dată, deci îşi poate păstra sindicaliştii şi cotizaţiile, s-a liniştit. Pentru cei care mai protestează, sindicalişti, militari, sau din MI pe care se lăuda că îi reprezintă, domnul Dogaru recomandă cu căldură ca cine vrea, să se ducă, el nu interzice cum a interzis Boc votul la moţiunile de cenzură, domnul Mircea e democrat, dă voie sindicaliştilor militari să se „iesprime,”  dar mai pe şest aşa, fără însemnele sindicatului pentru că nu vrea să se facă de râs DOAR S-A SEMNAT ACORDUL DE COLABORARE INSTITUŢIONALĂ.  Să mori rănit de dragoste sindicală şi alta nu. Culmea e că atunci când revoluţionarii ameninţaseră că vor ieşi la proteste, domnul Dogaru cerea tuturor să iasă cu mic cu mare să îi sprijine, cu căţel, cu purcel cu însemne, cu soacre, fără teamă. Acum când vor să protesteze Jandarmii care au reprezentanţi în SCMD Dogaru devine mai lin, şi dă voie celor care vor să se alăture protestelor, dar fără să amestece sindicatul. Asta oare cum se numeşte ? Unii i-ar spune trădare, pentru că în statut, la art 6 punctele a şi b, se specifică ce trebuie să facă sindicatul pentru apărarea drepturilor „tuturor categoriilor de militari”. Cum le apără domnul Dogaru, dacă nu implică sindicatul în apărarea drepturilor lor şi doar dă „ dezlegare” pe cont propriu, dar fără însemnele sindicatului, fără a implica sindicatul în aceste proteste?  Stau şi mă întreb dacă nu cumva o exista şi un acord de colaborare între domnul Băsescu şi domnul Dogaru? Dar pe şest aşa, să nu se prindă sindicaliştii.
HAI SĂ REZUMĂM PRIN ULTIMELE DOUĂ DECLARAŢII, ALĂTURATE :
“Ultima speranta a romanilor este in noi, rezervistii. Românii sunt convinsi ca vom sti sa ne facem datoria constitutionala si ca suntem categoria socio-profesionala care a ripostat, ripostează si va riposta impotriva bataii de joc, a jignirilor si umilintelor. Sa dovedim ca ne-am meritat si meritam calitatea de militari, si sa nu-i dezamagim!”
ŞI
“Intrucat avem in filialele SCMD numerosi membri apartinand acestor categorii socio-profesionale, suntem de acord ca acestia sa-si sustina colegii, fara a arbora insemnele sindicatului.”
DECI ESTE DE ACORD DOMNUL DOGARU CA, DACĂ SUNTEM SINDICALIŞTI JANDARMI, SĂ NE ALĂTURĂM COLEGILOR ACTIVI, DAR .. MAI PE ŞEST, FĂRĂ SĂ ARBORÂM ÎNSEMNELE SINDICATULUI, SĂ NU FACEM DE RÂS SINDICATUL. HALAL SEF DE SINDICAT.
Te iubesc dar mai pe şest

Născut pentru a fi trădat

Unii oameni se nasc pentru a fi trădători. Trădează din fragedă pruncie, apoi fac din trădare un mod de viaţă, o meserie şi  îşi construiesc averi de pe urma trădării. Ba mai mult, capătă şi stele de pe urma trădării. Apoi ajung vicepremieri după ce trădează iarăşi. După fiecare trădare a căpătat câte ceva şi dacă îl întrebi cum şi-a câştigat stelele dă din umerii înstelaţi şi te pune să îl întrebi pe cel care l-a avansat. Nu mai spun cine e persoana, abia am mâncat şi nu vreau să schimb tastatura.
Alţii, aflaţi exact la capătul celălalt al standardelor, născuţi să se acopere de glorie, să îşi asume riscuri, să îşi rişte viaţa şi să se sacrifice în numele onoarei şi a demnităţii, au avut toată cariera parte numai de trădări ale altora la adresa lor. Dacă îi urmărim cariera şi soarta nu se poate să nu sesizăm că omul care nu a ştiut ce e aia trădare, a pierdut totul din cauza ei. Şi pentru ca nici odihna să nu îi fie liniştită, este trădat şi după moarte.
Mareşalul. Oricine a trăit şi a citit cât de cât istoria ştie că  România a avut 5 mareşali onorifici şi  unul singur activ,  inconfundabil , care  îşi merită cu prisosinţă acest nume.  I se poate spune UNICUL, pentru că rar se poate găsi atâta onoare, simt al datoriei, corectitudine, patriotism, putere de muncă, loialitate, dragoste faţă de ţară, devotament şi spirit de sacrificiu ca în cazul veşnic trădatului ION ANTONESCU.

1. Când în vara lui 1919 după campania de eliberare a Transilvaniei l-a decorat cu „Crucea Mihai Viteazu” nu orice Cruce ci chiar cea pe care o avea pe pieptul său, Regele Ferdinand spunea: „Antonescu, nimeni altul nu poate şti mai bine decât regele tău marile servicii pe care le-ai adus ţării în acest război. Ai fost nedreptăţit până acuma nerecunoscându-ţi-se aceste merite în mod public. Pentru a repara această nedreptate, uite, îţi confer ordinul Mihai Viteazu clasa a III-a dându-ţi chiar decoraţia mea!” Când vorbea de nedreptate, Ferdinand se referea la cele 6 luni cât Antonescu fusese mazilit de la direcţia Operaţii a Marelui Cartier General , la cererea germanilor pe care îi învinsese în operaţiile din Moldova. Asta fusese prima trădare pe care o suferea  Antonescu din partea celor care ar fi trebuit să îi facă statuie cât se afla încă în viaţă. Şi era abia Locotenent colonel.
2. În 4 Septembrie 1940, Regele Carol al II-lea după ce şefii partidelor istorice Brătianu şi Maniu refuzaseră să conducă ţara speriaţi de situaţia gravă în care ajunsese, îl cheamă pe Antonescu din exilul unde fusese trimis la Bistriţa pentru sfidare  la adresa Elenei Lupescu şi îi spune:” Antonescu, îţi dau conducerea ţării pe mână. În nimeni altul nu am încredere decât în tine. Nu poţi refuza deoarece tu eşti un patriot.” Interesante cuvinte adresate de Rege celui pe care şi el îl trădase luându-i comanda Armatei după ce fusese comandant al Şcolii Superioare de Război actuală, Universitate de apărare Naţională. A doua trădare.
3. Când a luat conducerea ţării Antonescu şi-a fixat nişte obiective pentru scoaterea ţării din criză. Pe măsură ce le îndeplinea îi contactă pe cei doi mari oameni politici care refuzaseră preluarea ţării, oferindu-le conducerea ţării. Aşa s-a întâmplat şi după înfrângerea Rebeliunii Legionare când le-a oferit celor doi puterea. I s-a părut un moment potrivit, considerând că misiunea lui s-a terminat. De fiecare dată a fost refuzat. Apoi deja din 1941, după angajarea trupelor pe frontul de pe Don  Antonescu spunând suitei sale: „Germania a pierdut războiul, trebuie să ne îngrijim să nu îl pierdem pe al nostru” a început să caute soluţii pentru scoaterea ţării din coaliţia cu Germania. Mai târziu deja a făcut paşi în acest sens. Asta însă nu trebuie considerată o trădare din partea sa. Încă din primele discuţii cu Hitler, Mareşalul îi spusese: „merg alături de forţele Axei deoarece interesele vitale ale neamului românesc mi-o cer şi atâta vreme cât interesele vor coincide, rezervându-mi dreptul ca atunci când nu vor mai coincide, să-mi urmez propriul interes…” Interesul lui a fost reîntregirea neamului. A DUS TRATATIVE ATÂT CU Ruşii cât şi cu aliaţii pentru scoaterea României din război dând totodată liber opoziţiei să facă acelaşi lucru, acceptând în înţelepciunea şi patriotismul său ideea că poate opoziţia are mai multe şanse. Când siguranţa îi raportează că în casele lui Brătianu şi Maniu se află staţii de radio, Antonescu spune pune rezoluţia: „să fie lăsaţi în pace. Politica unei ţări nu trebuie pusă pe o singură mână, deoarece aceasta poate greşi. O altă mână va trebui să fie gata de a prelua şi a aduce la bun sfârşit!” Se mai îndoieşte cineva de nobleţea gândurilor sale şi clarviziunea actului politic, patriotismul şi spiritul de sacrificiu? Din aceste cuvinte au de învăţat şi actualii conducători aşezaţi la conducerea ţării, cei care vor fiecare să conducă autocrat fără a avea însă nici priceperea, nici bunul simţ, nici gândurile Mareşalului, ba sunt exact opusul lui. Când este interpelat de Hitler cu privire la activităţile diplomaţiei româneşti din 1943 de apropiere de forţele Antantei, Antonescu nici nu se ascunde, nici nu minte, nici nu dă vina pe altcineva, ci răspunde direct:” Cunosc mein Führer activitatea întreprinsă de ministerul meu de externe şi o aprob, deoarece găsesc că nu este inutil ca, în timp ce luptele se desfăşoară pe frontul militar, să fie întinse punţi de înţelegere către adversar în cazul în care situaţia generală ar cere-o.” Ei bine, onoarea şi principiile au făcut din el un abonat la trădare. Opoziţia nu a jucat fair play, l-a sabotat în permanenţă şi în toate discuţiile purtate cu aliaţii l-au prezentat drept omul lui Hitler, marioneta lui, omul de paie, satrapul, omul cu care nu te poţi înţelege, tocmai pentru a-i micşora sau anula şansele de a ajunge la înţelegere cu aliaţii, oferindu-l pe el drept trofeu. Au pus mai sus propriile interesele, invidia şi orgoliul personal decât adevărul şi interesul naţional. A treia trădare.
4. În încercările sale de a scoate ţara din coaliţia cu Germania, Antonescu a încercat toate uşile. Fidel educaţiei sale dar şi convingerilor progresiste, a încercat iniţial cu Apusul fără a neglija însă realitatea puterii şi intereselor ruseşti mult mai aproape de România. A informat pe toţi şi a cerut acordul unui armistiţiu separat cu Rusia pentru a putea apoi lupta împotriva nemţilor şi a înainta spre apus cot la cot. Dintre toţi cei cu care a dus tratative, cel mai înverşunat acestui plan a fost Roosvelt care nu voia ca ruşii să ajungă înaintea lor la Berlin din motive atât de orgoliu cât şi de a pune mâna pe secretele, armele, tehnologia şi oamenii de ştiinţă germani. Aşa că au tergiversat cât au putut aceste discuţii, nu au dat undă verde încheierii unui armistiţiu cu ruşii care ar fi scurtat războiul cu mai mult de un an şi ar fi dus şi la evitarea pierderilor a sute de mii de victime că să nu mai spun de evitarea distrugerii Hiroshimei. Numai că SUA avea alte interese, puţin diferite de ale lui Antonescu, aşa că au împiedicat cât au putut înţelegerea dintre Antonescu şi ruşi, iar Antonescu fidel convingerilor sale, fair play-ului şi încrederii în valorile occidentale, nu a forţat nota. A patra trădare.
5. De fapt până şi ruşii, adversarii cei mai mari ai lui Antonescu, îi recunoşteau valoarea. Când în 1943 s-au declanşat negocierile de la Stockholm dintre mareşal şi ruşi, opoziţia încerca să ea să să ajungă la o înţelegere. Ruşii le-au răspuns: „Moscova preferă să trateze încheierea armistiţiului cu guvernul Mareşalului Antonescu, singura forţă politică care poate garanta bună desfăşurare a tratativelor” Şi asta o spuneau ruşii în condiţiile în care cererile lui Antonescu erau mult mai pretenţioase şi mai dezavantajoase pentru Ruşi, dar pe ei nu îi interesa ce promiteau sau cereau unii sau alţii ci cât de credibili erau. De aceea au preferat un duşman corect, unui prieten mincinos. De fapt Ruşii l-ar fi preferat pe Antonescu chiar şi înaintea prietenilor comunişti ai lui Bodnăraş. Când Pătrăşcanu s-a dus să semneze armistiţiul pe 12 Septembrie 1944, întrebând de ce condiţiile impuse lor erau mai grele decât cele convenite iniţial cu Antonescu Molotov răspunde direct:”Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentaţi pe nimeni”. Acest răspuns l-au primit fraţii comunişti trimişi de REGELE MIHAI. Orice alt comentariu este de prisos. Numai că din nou Antonescu a fost trădat pentru a nu putea fi el cel care să semneze armistiţiul. Dacă în politicieni nu avea încredere prea mare dar îi acceptă ca pe o prezenţi necesară şi firească, Mareşalului avea încredere aproape oarbă în militari. Nu putea concepe că un militar să trădeze sau să îl trădeze pe el, cel care nu cunoştea trădarea decât când o simţea pe propria piele, dar nici atunci nu voia să o vadă. De fapt încrederea oarbă pe care o avea în armată şi corpul de cadre, a exprimat-o clar într-o discuţie avută cu Guderian după atentatul din vara lui 1944 împotriva lui Hitler : “la noi în armată ar fi de neconceput o asemenea acţiune infamă. Eu pot dormi liniştit cu capul pe genunchii generalilor mei”. Iluzie deşartă. O parte din generalii lui i-au pierdut capul a. a cum şi al lui Mihai Viteazu căzuse tot pe genunchii unor generali. La începutul verii 1944 serviciul secret îi raportase unele activităţi suspecte şi fluctuaţii de persoane la palat, atât ziua cât şi noaptea. Mareşalul a dat ordin să se urmărească şi să fie informat. După ceva timp, este informat de şeful serviciului că la palat se pune la cale o acţiune secretă

-          “bine, dar în capul lor cine este – întreabă Antonescu
-          Domnul general Sănătescu – i se răspunde.
-          Dacă este el, în capul lor, nu poate fi nimic serios. În orice caz, urmăriţi şi ţineţi-mă la curent.
Serviciile secrete au urmărit, dar nu au mai raportat. Întraseră şi ele în joc. A cincea trădare.

6. Frontul din Moldova era un front bine apărat şi Ruşilor le-ar fi trebuit încă mult timp pentru a-l trece. Antonescu, care luptase şi în primul război pe frontal moldovean apărând aceleaşi obiective şi puncte strategice, era conştient de puterea liniei de apărare. Ştia că ruşii nu pot trece pe acolo atâta vreme cât armata va lupta, deci nu îşi făcea probleme că ar intra ruşii în ţară şi l-ar lua prin surprindere. Ceea ce nu ştia el era că se vor găsi trădători în cadrul armatei care vor face alte jocuri şi vor ceda frontul. Nu s-a prea vorbit pe nicăieri despre marea trădare de la Iaşi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armată Mihai Racoviţa, săvârşită în strânsa legătură cu Casa Regală şi cu Partidul Comunist. Actualul preşedinte când a vorbit despre trădarea lui Mihai, la asta s-a referit, numai că nu a explicat în ce constă trădarea. Responsabili de acest act sunt Casa Regală, Generalul Sănătescu, Generalul Aldea, comuniştii lui Bodnăraş şi Pătrăşcanu şi cei menţionaţi mai sus. Ei au cedat frontul şi au dat posibilitatea armatelor ruseşti să intre în Moldova şi apoi în ţară. Asta în condiţiile în care pe de o parte discuţiile lui Antonescu pentru încheierea unui armistiţiu cu ruşii erau nu numai avansate ci aproape de finalizare, pentru că în numai trei zile soseşte acordul ruşilor, pe de altă parte, trupele ruseşti au intrat în ţară ca inamici, nu că aliaţi cum ar fi intrat dacă se semna armistiţiul şi astfel s-ar fi evitat prizonieratul a sute de mii de ostaşi români. A şasea trădare.
7. După cum se ştie, la 23 August 1944 Antonescu a fost chemat la Palat de rege. Ceea ce nu se ştie este că el aştepta să meargă la palat dar nu înainte de a primi răspunsul de la Stockholm unde se negocia armistiţiul cu ruşii. Ceea ce iarăşi nu se ştie este că răspunsul venise, era favorabil, numai că nu ăi mai fusese înmânat lui, ci regelui iar acesta nu i l-a arătat şi nici nu a pomenit de el în întâlnirea pe care au avut-o, deşi practice rezolva problema ieşirii din război în condiţii mult mai avantajoase pentru România. Numai că regale nu voia că meritul să îi revină lui Antonescu, voia să fie el cel care “a salvat ţara”. S-a văzut cum a salvat-o. De fapt intenţiile şi gândurile sale au fost clar exprimate de însuşi Mihai, într-o discuţie cu G Brătianu: “Dacă îl lăsăm pe Antonescu să facă singur armistiţiul, ne va ţine sub papuc” A şaptea trădare. Şi la această trădare s-a referit Băsescu, nu îl simpatizez dar dacă are dreptate, are dreptate.
8. Dar Mareşalul nu a fost trădat numai în ţară ci şi în afară, de proprii săi miniştri. Trimis la Stockholm pentru negocierile cu ruşii, Gheorghe Duca se lăuda la bătrâneţe cu misiunea pe care i-a dat-o regale de a sabota negocierile lui Antonescu. A opta trădare.
9. Chemat la palat, Mareşalul este convins că acolo va discuta ieşirea din războiul împotriva Aliaţilor şi era bucuros şi convins că vor ajunge la aceeaşi concluzie pentru că normal ar fi trebuit să aibă aceleaşi interese. Pe când se urca în maşina ce urma să îl ducă la palat, colonelul Davidescu vine la el şi ăi spune suficient de tare, să audă şi alţii de lângă ei: “Domnule Mareşal, nu găsiţi că garda care vă însoţeşte (doi ofiţeri de jandarmi şi 6 subofiţeri în două turisme) este insuficientă? Vă rog să ordonaţi să trimit întăriri.” – “Nu e nevoie, Davidescule- răspunde Mareşalul plin de încredere – E de ajuns şi aşa, doar merg la Casa Regală.” Asta arată atât credinţa lui că Regele urmăreşte binele ţării şi deci nu are de ce se teme atâta vreme cât sunt de aceeaşi parte a baricadei, cât şi respectul pentru Casa Regală pe care nu o vedea capabilă de trădare ca instituţie. Din păcate s-a înşelat. A noua trădare.
10. Despre momentul arestării sale se mai ştie câte ceva. Fie din manualele de istorie fabricate de comuniştii care se lăudau că au scăpat ţara de dictatura lui Antonescu, fie din filmul recent decedatului Sergiu Nicolaescu. Ceea ce nu se ştie este că totuşi I se promisese că nu va fi predat ruşilor dar a fost trimis la “reciclare un an şi jumătate”. A 10-a trădare. Pentru cei care îl învinuiesc că a pus ţara la cheremul lui Hitler, amintesc două lucruri: primul este declaraţia făcută de Antonescu chiar înainte de a prelua funcţia de şef al statului, când era în discuţie doar idea colaborării cu nemţii “Generalul Antonescu nu poate semna nici o politică în alb privind bogăţiile ţării. Totul se va fixa pe baza unui schimb reciproc de valori egale”. Al doilea lucru este chiar dovada faptului că s-a ţinut de cuvânt: Germania are o datorie istorică faţă de România, datorie neonorată exact de pe acea vreme ca urmare a contractelor semnate de Antonescu cu Hitler. Ei bine, paradoxul este că Antonescu a putut semna aceste hârtii de pe picior de egalitate cu Dictatorul Lumii, dar actualul guvern sau preşedinte nu poate nici măcar să pună în discuţie recuperarea datoriei, cu un cancelar care se declară prieten şi democrat. Cine este trădătorul în acest caz, cine este dictatorul?
11. La întoarcerea în ţară este judecat condamnat la moarte şi executat. Ruşii nu au făcut-o deşi le provocase pierderi imense. Au făcut-o conaţionalii săi. A 11-a trădare.
12. Ai spune că odată cu moarea sa s-a închis ciclul trădărilor, dar nu e aşa. Neamul românesc continuă seria trădărilor. După moartea sa, o perioadă era interzis să pronunţi chiar şi numele său. Apoi încet încet se mai fac concesii, se mai dă liber la documente, profesorii prin liceele şi şcolile militare fie întrebaţi de elevi fie din conştiinţă şi respect faţă de el şi de istorie mai aţâţă jarul încă nestins al conştiinţei de neam. Ceea ce nu au făcut însă comuniştii oricât de barbari au fost, au făcut cei care au venit după ei. Comuniştii l-au scos din cărţile de istorie, dar nu şi din conştiinţa neamului. I-au şters poza, dar nu au murdărit-o, l-au demitizat dar nu l-au satanizat. Ceea ce au făcut însă cei care au venit după ei la îndemnul “prietenilor” cu bani depăşeşte toate trădările de până acuma. Pentru că anti românii cu mască de Hallowen şi sticle de Coca Cola la îndemnul unor Ştruli au considerat că românii nu trebuie să aibă eroi şi noţiunea onoarei şi demnităţii trebuie să dispară din conştiinţa lor. Antonescu a fost declarat criminal de război şi condamnat pentru crime împotriva umanităţii. Iar prin ordonanţa de urgenţă nr 31 din 2002, se interzice expunerea tablourilor sau statuilor lui Antonescu, în numele “interzicerii promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii,” A 12-a trădare. Curios este că în vreme ce Antonescu este învinuit de moartea câtorva mii de evrei, în America, la mare fast şi cu mari onoruri este păstrat eroul naţional al Americii, marele general Custer, cel care a exterminat  sute de mii de indieni ducând la dispariţia, DECIMAREA , EXTERMINAREA   multor triburi de  indieni, mulţi cu o cultură şi morală mult superioară şi Americii de azi. Cine nu cunoaşte să citească “Călătorie în Virginia a lui Yves Berger să se convingă. Cum este posibil ca un criminal, un exterminator crud şi sadic să fie declarat erou al unui stat care ne obligă pe noi să ne acoperim de noroi eroii şi să ne slăvim trădătorii care au dezertat şi trădat în favoarea lor? Ce va scrie istoria acestui neam – dacă vom mai rămâne în istoria omenirii ca neam, despre noi? Noi nu avem dreptul să ne cinstim eroii? La Universitatea Naţională de Apărare, pe holul comandanţilor sunt tablouri cu toţi comandanţii Academiei de-a lungul vremurilor. Al lui Antonescu, a fost scos de pe perete, dar durerea este că a fost scos în urma unei vizite de peste ocean. Iată ce odin a dat “criminalul Antonescu” soldaţilor săi după trecerea Prutului: “Vreau ordine! Să se înţeleagă că noi suntem o armată civilizată care aduce cu ea ordinea şi siguranţa şi nu suntem hoarde barbare ce distrug şi pradă totul în calea lor. Vreau ordine şi iar ordine. Să fie împuşcat militarul care va fi prins furând sau comiţând crime în spatele frontului.” Faţă de el,” eroul Custer” a rămas faimos prin aplicarea principiului“un Indian bun este un Indian mort!” Astea sunt valorile care ni se bagă pe gât în numele democraţie.  Ca să nu mai amintesc că nu Antonescu a aruncat bombele atomice la Hiroshima şi Nagasaki.
13. Că ai noştri cârmuitori se dau după cum bate vântul şi fac legi dictate de alţii, nu e de mirare, ei îşi apără scaunele, averile, încearcă să scape de puşcărie, vând tot, trădează pentru că marile democraţii ale lumii urăsc trădarea dar sprijină trădătorii altora. Trădarea supremă, trădarea cea mare faţă de mareşal, faţă de ţară, o comitem noi, cei care ne facem că nu vedem, care ştim dar nu spunem nimic de frică, din comoditate, scârbă, servilism, laşitate, parvenitism. Noi cei care acceptăm toate aceste trădări şi le ascundem undeva în colţurile conştiinţei noastre numai pentru a nu ne strica “liniştea sufletească” sau a casei, a ne păstra serviciul, salariile, pensiile, sporurile, privilegiile. Marea trădare o comitem noi toţi cei care ne considerăm români, dar nu suntem în stare nu numai să apărăm ceea ce ne-au lăsat înaintaşii, dar nici măcar să respectăm şi să cinstim memoria lor, pentru că “aşa se spune “. Noi nu avem cap, nu avem judecată proprie, nu avem conştiinţă, nu avem morală, nu avem principii, le primim pe ale altora, fie de împrumut, fie impuse, e mai lejer, nu ne obosim şi avem şi pe cine arunca vina dacă lucrurile merg prost. A 13-a trădare, cea mai dureroasă.

Ştiind parcă ce va urma, într-o altă premoniţie, Mareşalul spunea:


“ŢIE POPOR INGRAT, NU-ŢI VA RĂMÂNE NICI CENUŞA MEA! “

Născut pentru a fi trădat

Când istoria nu se repetă, se răzbună

Un  proverb românesc spune că pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti.
De ceva timp prin media se vântură subiectul „Monarhie”, un fel de bătut şaua să priceapă iapa. Nu poţi vorbi de Monarhie în România fără să te gândeşti la actele ultimului rege al României, cetăţeanul Mihai care nu se mai vrea de Hohenzollern ci de România din motive doar de el ştiute. Eu personal nu îi împărtăşesc opinia, mai ales dacă privesc-chiar şi fără mânie- unele acte despre care voi face referire în alt articol. Deocamdată am să vorbesc despre victima fostului rege Mihai, unul din cei mai mari patrioţi ai României tuturor timpurilor, Mareşalul Ion  Antonescu . S-a tot vorbit despre măreţul act de la 23 August, atât pe vremea comunismului cât şi pe vremea de după, ca despre un act necesar şi despre necesitatea arestării mareşalului ca fiind pericolul care stătea în calea fericirii neamului. Nimic mai neadevărat. Nimic mai neadevărat decât faptul că Antonescu se opunea întoarcerii armelor împotriva Germaniei. Sentimentele dar şi principiile lui Antonescu sunt arhicunoscute. El nu a intrat în război alături de Germania datorită iubirii neţărmurite faţă de Hitler, ci din dorinţa de a recăpăta teritoriile pierdute în urma actului Ribbentrop-Molotov  ;i dictatului de la Viena.   Cum din partea ruşilor nu avea nici o şansă de a recăpăta teritoriile prin negocieri, aceste trebuiau luate pe calea armelor. Acest lucru trebuie înţeles. Că a făcut tot ce a putut mai bine pentru a-şi atinge scopul nu i se poate reproşa. Antonescu nu a fost numai un om politic dur, un comandant corect, un bun patriot, un militar desăvârşit, ci şi un vizionar. El a văzut mult mai bine şi înaintea tuturor pericolul bolşevismului şi unde va duce acesta în Europa  şi acesta este al doilea motiv pentru care a intrat în război împotriva Rusiei.
Când după ’43 situaţia militară a Germaniei se întoarce, Antonescu începe să  caute posibilităţi de schimbare a politicii, dar vrea să o facă milităreşte, cu onoare şi demnitate aşa cum acţionase toată viaţa. Nu accepta ideea unei lovituri pe la spate şi în toate negocierile pe care le duce pentru retragerea din războiul împotriva Aliaţilor, cere două reguli:

1. Dacă SUA, Anglia şi Franţa nu doresc să se implice în problema României şi o lasă pe mâna Rusiei, atunci trupele ruseşti să nu intre în Muntenia şi Transilvania în drumul lor spre Germania;
2. Pentru a nu se afla în postura de trădător, cere să i se dea un răgaz de două săptămâni timp în care să negocieze sau să forţeze scoaterea trupelor germane de pe teritoriul românesc;

Asta spune cam totul despre dragostea lui Antonescu faţă de ţara sa şi sentimentul onoarei. Culmea este că reuşise  să obţină aceste condiţii de la Ruşi şi chiar mai mult, dar despre asta în alt articol.
Ce vreau să subliniez acum este  faptul că Soarta nu este întotdeauna fair-play. Vizavi de întoarcerea armelor împotriva Germaniei, Mareşalul spusese: „ Armata germană poate fi distrusă, Reichul poate fi distrus, dar poporul german niciodată. Orice s-ar întâmpla, noi nu avem dreptul a lovi în poporul german, de care întotdeauna am avut şi vom avea nevoie. Acest popor va fi chemat mâine să-şi spună cuvântul în stabilirea noii ordine în lume…” Din nou Antonescu a fost un vizionar. Astăzi, cei pe care Antonescu nu a vrut să îi lase să piară printr-un act mişelesc la care să fie părtaş, sunt din nou în poziţia de a decide soarta Europei, numai că din păcate actualii conducători ai Germaniei nu au acelaşi simţ al onoarei şi nu numai că nu ne întorc serviciul ci contribuie la distrugerea nu a unui guvern, a  unui dictator ci unui popor pe care îl lasă pradă intereselor unor grupuri trădătoare, meschine. Aşa se răsplăteşte uneori onoarea. Nu vorbesc aici despre datoria pe care Germania o are faţă de România din punct de vedere financiar din aceeaşi perioadă, ci de această datorie de onoare de a proteja nu o conducere infamă ci un popor urmaş al celui ce le-a fost loial şi sincer cu preţul vieţii sale. Doamna Merkel, ca să nu spun  Germania,  întoarce spatele poporului român apărând nu de azi de ieri, un conducător care lucrează împotriva propriului popor. Mareşalul  nu a dorit să întoarcă spatele nici măcar dictatorului, el a vrut ca schimbarea să aibă loc în spiritul onoarei şi respectului faţă de un popor care nu merita să sufere pentru greşelile conducătorului său. Mă doare atitudinea actualului cancelar german, dar sunt bucuros că pot spune cu mândrie: „Frau Merkel, vă suntem superiori chiar dacă suntem în genunchi!”

Când istoria nu se repetă, se răzbună