miercuri, 10 iulie 2024

 Hai Romania!

S -a terminat și aventura fotbalistică a României în Europa. Măcar fotbalistic putem spune că mai facem și noi parte din Europa, deși și aici suntem ținuți în afara ”spațiului Shengen” adică a privilegiaților care contează. Am primit viză doar pe jumătate, adică cât să participăm și să vedem cum e aerul prin zonă.

Să fim serioși, singura mare performanță a României la acest campionat este participarea nesperată a … spectatorilor români, acest ”Yellow River”, fluviul galben care a inundat Germania și care ne-a făcut să fim din nou aproape unii de alții. Culmea este că această manifestare de patriotism nu a fost generată de un fotbal extraordinar, sau o generație de fotbaliști supratalentați, căci jocul echipei României,  atât din calificări cât și din faza grupelor nu a strălucit nici colectiv nici individual, nici tactic nici tehnic, ci de o dorință a românilor de a se simți din nou români. Este clar pentru oricine că  70% din românii prezenți la meci proveneau din diaspora și deși se spune că mulți dintre ei nu mai vor să vină în România și că sunt scârbiți de ceea ce au lăsat și se întâmplă în țară, au dorit și doresc totuși să vadă o altfel de Românie, una performantă. Așadar marea realizare, poate singura, a acestui eveniment fotbalistic pentru noi românii, nu o reprezintă nici calificarea la CE, nici ”cucerirea grupei” și calificarea în faza următoare, nici măcar victoria împotriva Ucrainei, nici apariția ”echipei de suflet” a lui Iordănescu Junior, ci deșteparea, chiar și pentru o perioadă scurtă, a sentimentului patriotic. Campionatul European de fotbal a fost, ca să parafrazez un clasic al istoriei românilor, nu cauza, ci ocazia redeșteptării unei dorințe și bucurii de a fi român, care mocnea undeva în cenușa sufletului tricolor, undeva în visurile a generații de români dezamăgiți de zeci de ani de umilință, frustrare, obediență, lașitate și trădare. Teamă îmi este, că, ca și în cazul cutremurelor, această răbufnire de mândrie, acestă lavă galbenă care putea întuneca cerul Europei fotbalistice dacă am fi avut cu adevărat o echipă de fotbal, s-a stins odată cu cele 3 lalele primite, că toate ”supărările” au fost stinse și reintrăm în matca românismului de covrigar care ne dirijează și controlează viețile. Gata, vulcanul a erupt, și-a eliberat energiile, apele s-au retras, fisurile s-au închis, urmează alte decenii de ”liniște” care nu va mai fi tulburată de nimeni și de nimic,  căci românul e răbdător.

 Din punct de vedere social, România, românul a performat la acest campionat. Fotbalistic, nu am arătat nimic.

Meciul câștigat cu 3-0 cu Ucraina a fost câștigat de spectatori, de infatuarea ucrainienilor, norocul unui prim gol datorat unor gafe ale apărătorilor adverși și entuziasmul unei galerii care i-a uimit și pe ai noștri și pe ai lor. Nimeni nu se aștepta la atâta românism care a dominat partida.

La meciurile următoare, după ce presa din România a supralicitat făcându-i și pe jucători să creadă că nu mai e nimeni ca ei, a urmat reașezarea în matcă. Meciuri chinuite, jocuri fără strălucire, poate singurul câștig al echipei a fost portarul, au mai alergat și și-au dat sufletul Rațiu și Stanciu, în rest, fotbal de Liga 1 română, nimic european în jocul nostru. Degeaba au  încercat comentatorii și analiștii sportivi români să facă din Hagi sau Coman mari eroi sau mari jucători, nu sunt, aceștia sunt buni când toată echipa joacă pentru ei și li se pun toate mingile la picioare, iar ei,  au n-au mingea, trag la poartă. Golul egalării, scos de ”prințul Ianis”, a fost o rușine, oricine s-a uitat la meci a văzut că faultul a fost de fapt în afara careului, dar jucătorul nostru a ales să continue, să intre în careu apoi și-a agățat piciorul de piciorul lui Hancko care era căzut, solicitând 11 m. Asta nu a făcut din Hagi un mare jucător, ci un mare șmecher, dar ăsta e fotbalul. Și Maradona a dat gol cu mâna Angliei și încă e considerat de unii cel mai mare fotbalist cu drogurile lui cu tot.  

Mai departe vom vedea ce va fi. Jocul României nu a impresionat pe nimeni, în meciul cu Olanda, care era marea dezamăgire a europenelor până atunci, s-a văzut diferența dintre fotbalul european și cel românesc, nu doar  ca scor ci mai ales ca abordare, atitudine și mai ales meserie. Ai noștri au fost depășiți la toate capitolele, tehnică, viteză, pregătire fizică, tactică, viziune de joc. Ai noștri au fost jaloane, într-un poligon auto. Zic unii acuma că am fi pierdut în urma unor greșeli individuale. Aiurea! Am pierdut pentru că noi nu știm fotbal, la noi se joacă încă țurca, nu avem jucători, nu avem antrenori, sau avem dar nu antrenează în România condusă de o federație coruptă, coruptibilă și corupătoare, avem afaceri, corupție de când ne naștem până murim, ne naștem când vor părinții,  prin intervenții chirurgicale, murim când vor guvernanții, prin intervenții ARN.

Ce e mai prost însă nu este că am pierdut meciul cu Olanda, sau calificarea într-o fază superioară, nici măcar că nu avem calitate, că mâncăm bătaie pe unde putem, că nu mai contăm pe nicăieri, nici economic, nici sportiv, nici social, nici politic, nici militar, că ne vindem toate resursele, că ne lingușim și ne târăm efectiv la picioarele oricui, drama cea mai mare este că ne mulțumim cu această poziție, că din start ne stabilim standarde joase și obiective minore, că după ce ieșim din joc, spunem că „am făcut istorie” pentru că ne-am calificat și am trecut de faza grupelor, că ne-am atins și chiar depășit obiectivul. Mentalitatea de looseri, de neica-nimeni ne domină, aproape că ne mirăm când mai apare un Popoviciu, ne uităm la el  ca la un curios și aproape că îl renegăm deși oficial ”ne mândrim cu el”. Ne tăvălim în noroi ca porcul pentru a ne ”blinda” pielea împotriva țânțarilor, dar îngroșăm slănina, ca să intre cuțitul mai ușor în noi. Ne plângem că nu suntem primiți în Europa din cauza Austriei,  că nu suntem primiți în SUA, dar ne dăm gazele pe mâna austriecilor și eliminăm vizele de intrare în România pentru „cetățenii” americani, astfel încât să nu mai poată ține nimeni evidența ”consilierilor” care ne vor penetra granițele din toate direcțiile.

Hai România, dar încotro?

PS: Unii zic că nu ne-ar fi bătut Țările de Jos, ci țările de mai jos:

 

 Timpul trece, bolovanii raman 

Timpul trece, căldura ne sufocă, urmărim meciurile Naționalei, ne bucurăm pentru un penalty ”scos” smecherește de fiul căpitanului care ne vorbește, suntem în extaz, ne-am calificat de pe primul loc în optimile CE de fotbal, toată lumea se bucură. Până și campania electorală se face la firul ierbii, trebuie să mergi pe burtă ca să sesizezi pașii competitorilor.În definitiv e singura bucurie pe care ne-o (mai) putem permite.

Cu toate astea :

  • Rutte a fost ales șef NATO, Iohannis joacă golf cu propriile bile, sper să nu îi dea prin cap să facă, de supărare, ce a făcut președintele Boliviei. Oricum a negociat la sânge, sângele nostru, a cedat Patriotul și patriotismul pe o promisiune de instalare pe undeva pe la UE. Să vedem dacă va primi ce i s-a promis.
  • Ursula a fost reconfirmată la conducerea CE, de toate partidele recent confirmate în Parlamentul Euopean, inclusiv AUR, și își propune să ne jupoaie și mai mult, prin crearea unui fond de 100 de miliarde de euro pentru creşterea capacităţilor de producere de armament în Uniunea Europeană pentru a susţine Ucraina în faţa Rusiei, recunoscând totuşi că iniţiativa sa implică numeroase probleme de rezolvat, în special găsirea surselor de finanţare.” Un cetățean o întreabă de situația din Gaza iar cerberii europeni îl scot afară din sală pentru că pune întrebări incomode.
  • Aceeași Ursulă a modificat regulamentul European astfel încât producătorii Big Pharma pot scoate pe piață orice vaccin vor, fără să mai fie necesare studiile clinice si testarea acestora, și asta în numele grijii față de cetățean. Deci vom fi vaccinati obligatoriu, pentru a umple buzunarele industriei farmaceutice și trimiși la război pentru a umple buzunarele industriei de armament, buzunare din care este plătită și coana-mare.
  • În Franța, după ce prin februarie guvernul trecuse o măsură prin care cei care contestă politica de vaccinare sunt amendati cu 45000 euro sau inchiși pe 3 ani de zile, se iau măsuri și impotriva celor care ”vorbesc de rău” războiul din Ucraina, adică  politica oficială privind situația reală și măsurile necesare pentru ”apărarea Europei”. Conform unor declarații ale generalului Pierre Shill, făcute cu ocazia Conferinței ”Eurosatory” de la Paris, Armata trebuie sa ia masuri pentru pentru a contracara ”opiniile adverse”. Pe ei și pe mama lor!
  • Cam aceleași măsuri de ”botnițare” a opiniilor contrare politicii oficiale se iau și la noi. Aflăm de pe pagina Ambasadei SUA la București, că pe data de 21 Iunie, ”Secretarul de Stat al SUA, Antony J. Blinken, și Ministrul de Externe al României, Luminița Odobescu, au semnat un Memorandum de Înțelegere (MOU), pentru consolidarea cooperării dintre Statele Unite și România în combaterea manipulării informațiilor de către un stat străin.” Deci de acuma nu doar justiția, armata, serviciile secrete vor fi dirijate de ”consilieri” străini ci și informațiile publice. Bine, nu că nu se întâmpla asta și până acuma, că doar toată media românească este finanțată și dirijată de afară, dar acuma totul e pe față.
  • Presa Ucraineeană a anunțat participarea Ucrainei la ”exercițiul Sea Breeze-2024” care va avea loc în România și va oferi ocazia unor incidente ”nedorite”, dar provocate.
  • Oficiali israelieni anunță cu subiect și predicat că Israelul va bombarda Beirutul și îl va aduce la nivelui epocii de piatră. Nimeni nu se sesizează, pe nimeni nu interesează, viața merge înainte (acolo unde vor ei).
  • Aflat într-o cădere liberă de popularitate și voturi, președintele PNL Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu membrii a două filiale de militari rezerviști și în retragere din Dolj veniți ”să viziteze Parlamentul” în drumul lor spre drumuri moldave.  Vizita, prezentată de consilierul de imagine ciucan ca și cum ar fi venit o delegație din China cu Taiwan și Chomolungma cu tot, a fost ”fructuoasă”, președintele PNL a declarat că mă bucură și mă onorează aprecierea și susținerea camarazilor mei în toate misiunile politice actuale și viitoare.” Deci vizita și-a atins scopul, lumea a aflat că militarii îl sprijină pe domnul președinte, deși cine intră pe paginile FB ale asociațiilor mililtarilor ca și pe cele personale ale acestora, numai de jurăminte de dragoste nu dau. În plus, 90% din vizitatori habar nu aveau că se vor întâlni cu eroul unei vieți în slujba țării, li s-a făcut o surpriză despre care vor vorbi generații și generații.   Dar dacă dragoste nu este, mimăm. Eu în locul celor ”imortalizați” în această acțiune de PR a PNL, aș cere retragerea și interzicerea postării fotografiilor de la acest eveniment. Nu spun de ce.
  • După ce a cedat fără luptă sistemul ”Patriot„ Ucrainei, MApN, în încercarea de a-și demonstra ”patriotismul” a făcut un tur de forță prin diverse locații interne și externe ale armatei, adică baze și unități militare, filmând clipuri cu militari aflați în misiune, care încurajau echipa națională de fotbal. Asta da patriotism gratuit, că celălalt ne-a costat cam multicel.  
  • După cedarea ”Patriotului”, Ciolacu ne spune că ” securitatea României nu stă în sistemul Patriot, stă în parteneriatul cu SUA și în faptul că suntem membri NATO”, iar Iohannis ne asigura că ”această donare se face cu condiţia continuării negocierilor ţării noastre cu Aliaţii, în special cu partenerul strategic american, în vederea obţinerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecţiei spaţiului aerian national.” Eu nu mai înțeleg nimic. Când le-am cumpărat,  întrebați de ce le cumpărăm, că nu erau chiar așa de urgente și nici infailibile, samsarii din Guvern  au spus că fără ele nu putem respira, că ne scapă de ruși, iranieni, afgani, bătături și gâlci, iar acuma ni se spune că ne putem dispensa de singurul aflat în stare de operativitate, că nici nu era așa bun, că putem lua alte sisteme, de la alții.  Toate astea numai și numai pentru că așa a decis partenerul strategic, așa cum a decis și să ni le vândă fără să le livreze. Alți bani, altă distracție.
  • Pe lângă cedarea  suveranității, integrității teritoriale, controlului juridic, militar, informativ, Guvernul României a decis si cedarea resurselor. Gazele din Marea Neagră care se cuvin Romgaz, vor merge în Moldova și mai nou Ucraina, ”pentru a o ajuta să reducă dependența de o sursă unică”. Ce face Ucraina cu gazele românești? Ce a facut și cu cele rusești, le va vinde în Europa, iar România va asigura transportul acestora cum a asigurat și transportul cerealelor. Nu m-ar mira să și cumpărăm gaze de la Ucraineeni, că suntem în stare.
  • Și colac peste pupăză, se aude că se pregătesc două proiecte,  unul  prin care toate regiile autonome vor fi privatizate și cel de-al doilea care modifica legea executorului, judecătoresc, permițând ca această funcție să fie îndeplinită și de cetățeni ai UE, sau Confederația Elvețiană. Asta înseamnă că după privatizarea Romsilva, Salrom, Hidroelectrica, posesorii vor face ce doresc cu prețurile, iar cei care nu vor putea să își plătească datoriile vor fi executați de afară, la ordinul și în interesul corporațiilor străine. Așa se vinde țara, en gross și en detaille.  Deocamdată nu am date concrete, dar nu m-ar mira să fie așa, momentul ales este ideal, românii se îmbată cu fotbal. 

Toate aceste lucruri si multe altele se întâmplă în zilele noastre iar noi ne vedem de ale noastre, așteptăm următoarele alegeri, să ne ”răzbunăm” pe clasa politică și să facem cum putem să fie aleși tot ei. Încă 4 ani ne vom ciocni de ei.

Aud că una din marile asociații ale militarilor a propus ca anul 2025 să fie declarat ”Anul Rezervistului”. Anul rezervistului batjocorit, probabil.  Deci țara arde, iar baba se piaptănă, ea vrea o nouă tinichea, o plachetă ceva, că doar nu o fi ea mai fraieră decât cei cu placheta Senatului. Și eu care credeam că îl voi vedea pe șeful asociației așteptând la poarta MApN să i se dea răspuns la solicitarea privind actualizarea soldei de grad. Aiurea, cui îi mai pasă, aia s-a fumat.

Între timp, am înaintat spre soluționare catre MApN o solicitare de informatii privind 3 aspecte:

  • Raspunsul MApN privind actualizarea soldei de grad;
  • Decizia privind cedarea sistemului Patriot;
  • Instruirea pilotilor ucraineeni.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/ursula-von-der-leyen-cere-ue-sa-se-trezeasca-si-sa-creasca-productia-militara-in-fata-regimurilor-autoritare-2764043

https://www.naturalnews.com/2024-06-26-france-admits-censorship-needed-government-control-public.html

https://www.naturalnews.com/2024-02-18-opposition-mrna-crime-france-prison-fines.html

https://ro.usembassy.gov/ro/sua-si-romania-semneaza-un-memorandum-de-intelegere-privind-combaterea-manipularii-informatiilor-de-catre-un-stat-strain/

https://www.aljazeera.com/news/2024/6/27/israel-warns-can-send-lebanon-back-to-stone-age-as-un-seeks-de-escalation

https://www.fanatik.ro/nicolae-ciuca-sustinut-si-de-rezervisti-in-misiunile-politice-stiu-ca-datoria-lor-este-serviciul-pentru-romania-si-romani-20727375

https://www.national.ro/politica/s-a-stabilit-gazele-din-marea-neagra-merg-in-ucraina-830950.html/