sâmbătă, 22 mai 2021

Despre armată și veterani, de ziua veteranilor

 

Tradiți meletare

Mulți spun că armata română, este o armată aparte. Ea nu ar fi  armata românilor, ea este armata celor care guvernează. În 1907 a tras în răsculați  la ordinul guvernului liberal, în 1989 a fost trimisă să mențină ordinea în țară deși asta nu intra în atribuțiunile armatei, iar conducătorii ei au dat ordine de intervenție uniichiar împotriva unor oameni nevinovați. Cu ocazia mineriadelor s-a apelat din nou la armată pentru a interveni împotriva minerilor și apărarea guvernului. De fapt ar fi cam impropriu spus că ”armata” a intervenit, mai corect spus ar fi ” conducătorii armatei” cei care  din servilism, teamă, șantajați sau pur și simplu susținători politici mascați, au dat ordin subordonaților, unităților să intervină. Până și Antonescu, a făcut greșeala de a executa asemenea ordine în 1907, deși era un patriot desăvârșit, dar era tânăr și neliniștit, nimeni nu e perfect. Despre liderii armatei, se pot scrie însă volume care nu pot fi citite într-o viață de om. Toate aceste fapte ”de arme” ale conducătorilor armatei de-a lungul timpului au indus în mintea pătrată a unor lideri de partid, de guvern și de țară, impresia că pot face orice cu armata, pentru că este armata lor, iar șefii armatei sunt și ei tot ai lor. Pe același principiu, sau aceeași idee, armata a fost împărțită și ea în funcție de ”culoarea” acțiunilor sau direcția de acțiune, în secțiuni. După 23 August 1944, veteranii de război au fost împărțiți și ei în două categorii: cei veniți cu cele două divizii formate de Generalul Gheorghe Cambrea, unchiul lui Sergiu Nicolaescu, la ordinul rușilor și care au luptat de la Est spre Vest, și cei care au luptat de la Vest spre Est, alături de armata germană. Oficial erau veteranii aceleiași armate (mai ales că unii luptaseră în ambele direcții) dar neoficial unii erau privilegiați și chiar se formaseră două asociații ale veteranilor ai căror conducători, lideri, președinți, se urau unii pe alții. Că așa e românul.

Slavă Domnului astăzi, când armata are 70 % din simpatia românilor, nu mai există  decât o asociație a veteranilor de război, mai ales că mai sunt doar cam 3000 de veterani. Da, dar pentru că nu ne simțim noi bine uniți, ca să nu fe unitate în armata română și luând model armata americană(care în opinia unora va lupta cot la cot cu românii pentru apărarea granițelor noastre), am mai înființat o categorie de veterani, cea a  participanților la misiuni în afara teritoriului național, dar NUMAI DUPĂ 1989, adică” VETERANII  TRATATULUI NATO”  ca să îi deosebim de ”VETERANII TRATATULUI DE LA VARȘOVIA”. Așadar, conducerea armatei a decis să arate clar clasei politice că îi este fidelă și își împarte oamenii după culoarea politică, pentru a se ști pe cine se poate conta la o adică. Deja, unii din liderii militari și politici  s-au pronunțat clar asupra sentimentelor față de pensionarii militari, catalogându-i pe cei mai în vârstă drept ”varșoviști” drept pentru care  au tot fost loviți și furați de drepturi pentru că …. au slujit alte guverne DEȘI MILITARII AU JURAT CREDINȚĂ ȘI ȘI-AU SLUJIT ȚARA LUPTÂND ACOLO UNDE ȚARA, PRIN REPREZENTANȚII ȘI CONDUCĂTORII EI I-A TRIMIS. Și atunci se pune întrebarea DE CE ACESTE DIFERENȚIERI, DE CE ACESTE SECȚIUNI DE VETERANI, DE CE DOUĂ LEGI ȘI NU UNA SINGURĂ CARE AR PUTEA OFERI PRIVILEGII MAI MARI CELOR CARE AU LUPTAT ÎN RĂZBOI (CARE OBIECTIV VORBIND NU SE COMPARĂ CU PARTICIPAREA LA MISIUNILE ONU SAU NATO) OARE NU E POSIBIL SĂ EXISTE O SINGURĂ LEGE A VETERANILOR ARMATEI ROMÂNE CU PREVEDERI ȘI DREPTURI CLARE, PENTRU FIECARE ”CATEGORIE”?

De ce sărbătorim Ziua veteranilor din teatrele de operații pe  11 Noiembrie instituită prin Legea nr.150/2014, iar pe 29 Aprilie, Ziua Veteranilor de război? Nu sunt toți veteranii aceleiași armate, aceleiași țări? Câte armate are România? Sau fiecare partid are armata lui iar președinții câte un șef personal al armatei ? Excepție a făcut un  premier celebru dintr-un trecut foarte apropiat, care probabil  considera că nu are nevoie de armata națională, deci îi trata pe toși la fel, pentru că ”PARTENERUL STRATEGIC NE ASIGURĂ SECURITATEA”. Asta a declarat doamna prim ministru Dăncilă și culmea este că mulți politicieni au această impresie și de aici și atitudinea batjocoritoare la adresa militarilor,  a armatei adusă  la soldați de plumb, cai de lemn și ofițeri de paie, a pensionarilor și rezervei armatei. Degeaba s-a înființat –tot pe model străin, dar fără  a se analiza dacă mănușa străină se potrivește pe mâna românului- instituția ”rezervistului voluntar”,  inițiativa a cunoscut un eșec lamentabil, cu toate încercările de resuscitare.

Toate aceste interpretări, atitudini, inițiative, batjocoriri, nu ar  fost însă posibile fără sprijin din interiorul armatei, populată în ultimii 30 de ani de din ce în ce mai multi fripturiși, sinecuriști, pupili și pupile politice, habarniști de profesie care ocupă scaune înalte sau mai joase, dar scaune bine remunerate, cu ”viitor”.  Unii, după ce au trecut în rezervă s-au orientat apoi tot spre funcții de consilieri în același minister pe care îl părăsiseră, din ”loialitate” probabil. Astfel de oameni contribuie la apariția unor legi și ordine interne care în loc să ofere certitudinea unei activități coerente și fluente,  corecte și principiale, ne pun în fața unor  variante  legislative  populiste dar discriminatorii, neprincipiale, făcute pe genunchi, fără un studiu de impact, fără o analiză adâncă a implicațiilor și uneori fără aplicabilitate. Am scris zeci de articole despre imperfecțiunile sau erorile Legii 223/2015, a PLX 199 ( inițiată, e adevărat,  în dorul lelii de Leș, dar maltratată efectiv de specialiștii MApN) și chiar a Legii 168/2020 (care necesită ajustări care cine știe dacă se vor mai face, pentru că cei care au inițiat-o ori nu vor, ori nu pot să o modifice) dar și a Ordinului M-7 al MApN, care iată, urmează să fie modificat și completat dar era gata-gata să fie ”modificat” într-o variantă  mai proastă decât era inițial. Mă întreb, oare este doar prostie sau și rea intenție ?

Dar pentru că este ziua veteranilor, să vorbim despre niște ordine privind avansarea veteranilor.

Cu ocazia Zilei Veteranilor, MApN a scos pe piață câteva acțiuni cu titlu frumos, ”de impact”  sub titlul ”ALĂTURI DE EROI”, care să arate dragostea față de cei care au luptat sub drapelul României (nu al tratatului de la Varșovia, cum gândesc unii. Culmea este că noii veterani chiar au luptat sub steag străin dar nu trebuie blamați, au luptat unde i-a trimis țara, prin clasa politică a vremii. Închid paranteza). Unii ar spune că este binevenită inițiativa. Eu sunt de acord dar tare îmi e teamă că este doar pentru ”imagine” căci de la un timp încoace doar”imaginea” mai interesează și de dragul ei se lustruiesc oglinzi și se ascund gunoaie după ușă.  Minunea va ține doar 3 zile și apoi… ”gata, ce mai vreți? ”

Unii reprezentanți ai conducerii ministerului s-au apucat să depene povești frumoase cu veterani de război, dar întrebați de ce pensionarii  și veteranii nu mai primesc medicamente gratuite din farmacii din luna aprilie, sau de ce tot din aprilie, spitalele militare efectuează doar 20 de analize pe lună îngrădInd , dacă nu blocând accesul pensionarilor la analize,  stimabilii tac, pentru că nu au ce povesti. Grija față de veterani nu înseamnă un buchet de flori și o cutie cu bomboane la aniversare, împănate cu o fotografie ”oficială” ci respectarea drepturilor și grija ca acestea să nu fie confiscate. A modificat cineva art 23 și  26 din  Legea  80 și militarii nu mai au dreptul la asistență militară gratuită? Trădare să fie, dar să știm și noi.

Noutăți meletare

Și asta nu e totul. Din prostie, bănuiesc, căci altfel ar fi prea de tot, pe undeva prin laboratoarele făcătoare de legi și ordine ale MApN, se emit ordine fără cap. De ziua veteranilor de război se obișnuiește, ca aceștia să fie înaintați în grad, începând cu soldații. Să fiu sincer, nu am idee când s-a inițiat această idee devenită cutumă, dar oricum în mod cert de pe vremea comuniștilor. Dacă ar fi să  socotim câte ”sărbători ” au fost, în mod logic ar trebui ca toți veteranii de război să fi ajuns generali, dar nu e așa, căci nu au fost înaintați în grad toți, în fiecare an. Nu cunosc criteriile de avansare, cum au fost aleși cei avansați de-a rândul anilor, dar un lucru este cert și anume faptul că după cel puțin 50 de ani de avansări, armata română ar trebui să nu mai aibă nici un veteran de război cu gradul de soldat, pentru că normal ar fi ca toți să fi fost avansați măcar odată. Dovadă este însăși postarea  din data de 24.04.2021, de pe pagina DRPCVP care ne  anunța împlinirea a 103 ani de către domnul Maior (rtr) Constantin Lungu, care la finele războiului era sergent. Deci ar trebui ca gradele inferioare să nu prea mai existe. Spre exemplu, încă din 2015, prin ordinul M-34/27.04, art 4, ”Se înaintează în grad gradaţii şi soldaţii în retragere, veterani de război, astfel:- fruntaşii, în gradul de caporal;- soldaţii, în gradul de fruntaş”. Deci, EXCEPTÂND SITUAȚIA ÎN CARE S-AR FI NĂSCUT NOI VETERANI DE RĂZBOI DUPĂ ANUL 2015, începând cu anul 2016, armata română nu ar mai fi trebuit să aibă în dotare, veteran cu gradul de soldat. Cu toate astea, acelaȘi lucru îl prevede și Ordinul M-69 din 09.04 2019, deși  au mai avut loc între timp 5 avansări Și a fi trebuit să nu mai existe nici fruntași, nici caporali, nici măcar sergenți sau sergenți majori în armată. Dar asta nu contează în armata română, căci ”de la Dosoftei încoace, legile din legi se face” dăm cu copy-paste ca la lucrările de doctorat și gata ordinul.  

Tot din 2019, totuși, cineva a ”gândit adânc” și a introdus un punct nou, o inovație în materie de legislație. Auzind el, acel care a avut ideea creață a introducerii acestui articol, că odată cu apariția unei noi legi se abrogă precedenta, s-a gândit ”domnul gradu” că odată cu apariția ordinului M-69/2019 de înaintare în grad a veteranilor, să abroge înaintările în grad din anul 2018: ” La data intrării în vigoare a prezentului ordin încetează aplicabilitatea Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.29/2018 privind avansarea onorifică în grad a veteranilor de război, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război – 29 aprilie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 1 martie 2018.”

Bă ești prost? Eu nu! Ei da, pentru că nu știu că abrogarea unui ordin de înaintare în grad este echivalentă cu DEGRADAREA. Cum să abrogi un ordin de Înaintare în grad, când :

  • Legea 80/1995 , la art 69 specifică clar că ”Degradarea militară se aplică, în condițiile prevăzute de legea penală, cadrelor militare în activitate, în rezervă și în retragere, condamnate la pedeapsa complimentară a degradării militare prin hotărâre judecătorească.”
  • Art 69.NCP spune clar că degradarea se poate aplica numai celor condamnați cu pedepse peste 5 ani .
  • Practic aplicând acest articol, bieții veterani au fost avansați și degradați anual, rămânând cu același grad de 3 ani.

Și totuși începând cu anul 2019 acest articol a fost introdus și păstrat în Ordinele de avansare în grad a veteranilor. În acest an, la art. 1 din ordinul M81/18.04.2021 veteranii sunt înaintați în grad, iar în art 4(2) li se ia gradul acordat cu un an înainte deci SUNT MENȚINUȚI ÎN GRADUL ANTERIOR:” La data intrării în vigoare a prezentului ordin încetează aplicabilitatea Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.69/2019 privind avansarea onorifică în grad a veteranilor de război, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război – 29 aprilie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 25 aprilie 2019.”

Domnule ministru, cu aceșt șefi  România, armata ei, merge la război? Păi realizați ce ordine vor da sau vor transmite subordonaților ? Cine va răspunde pentru gafele și prostiile lor și eventualele victime?

Mă opresc aici.

 Doresc în primul rând sănătate TUTUROR VETERANILOR ARMATEI ROMÂNE ȘI FAMILIILOR LOR și , dacă este posibil, un tratament plin de respect și înțelegere din partea conducătorilor lor.

PS: Că tot vorbim de veteran și rezerviști, în Franța, recent,mai concret pe data de 21.04.2021, în Franța 20 de generali în rezervă și alți 60 de militari rezerviști au publicat un apel către Președintele Franței atrăgând atenția asupra situației interne din Franța și posibilei izbucniri a unor mișcări naționaliste.O parte din  presa din România cu sau fără intenție, fie din necunoașterea limbii franceze fie din interese politice, denaturează intențiile și situația, vorbind deja de o lovitură de stat. Cei care vor să știe despre ce e vorba pot citi scrisoarea transmisă lui Macron din presa franceză, cu sau fără Google translate. Ceea ce contează însă și trebuie reținut este atitudinea generalilor, a militarilor în rezervă cu grade și funcții mari în activitate, care intervin pentru a atrage atenția asupra pericolelor care pândesc țara. Pe când și la noi ? Nu cumva noi avem ca reprezentanți cu grade mari doar ghiocei ?

.

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/241290

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/213324

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/198226

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/167688

https://lege5.ro/Gratuit/geztgnzxgi/ordinul-nr-49-2010-privind-avansarea-onorifica-a-veteranilor-de-razboi-cu-ocazia-zilei-veteranilor-de-razboi/

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/6151

« Pour un retour de l’honneur de nos gouvernants » : 20 généraux appellent Macron à défendre le patriotisme

Despre armată și veterani, de ziua veteranilor

miercuri, 3 martie 2021

Speranțe, proteste și chemări

În ultima vreme, după proiectele privind legea rezerviștilor voluntari, statutul cadrelor militare, ordinul MI privind aplicarea legii 168, în lipsa oricăror altor informații privind viața militară, pe paginile militare a fost liniște. Noroc cu Cîțu și protestele altora, că ne mai înviorăm și noi.

Speranțe

Se vorbește despre noua lege a pensiilor anunțată de buzduganul doamnei Țurcanu și confirmată de primul ministru care a promis că vor fi desființate toate pensiile speciale, inclusive ale parlamentarilor,  mai puțin cele militare care au un regim special. Nu știu câți( pluralul lui câțu) au vărsat lacrimi de bucurie, dar le recomand să facă economie, după apariția și votarea legii, o să aibă motive serioase să verse lacrimi, pentru că : Cu toate insistențele lui Ciucă cel care totuși încearcă să păstreze pensiile militare în afara acelei legi, Cîțu nu este un iubitor de militari, în 2019 a fost clar împotriva pensiilor militare iar acuma probabil a decis să o lase mai moale;

UDMR nu iubește militarii, iar parlamentarii UDMR nu sunt pentru eliminarea pensiilor lor, dar dacă li se va impune să rămână ei fără pensii, nu vor accepta ca militarii să rămână în afara legii;

USR este categoric împotriva militarilor, singurul USR-ist pe care il știam de partea militarilor, Lupescu Dumitru a fost scos din joc;

Se va porni o campanile furibundă împotriva pensiilor militare sprijinită și de decizia CCR care dădea liber la faultarea pensiilor militare.

Pensiile magistraților sunt singurele care vor rămâne neatinse și e posibil ca pensiile militarilor să fie singurele afectate, pentru că ele nu au prevăzută componenta de contribuție.

Deci mai ușor cu speranțele. Asta e. În plus, uite că am trimis și eu o întrebare către ministerul muncii să văd dacă domniile lor au în calcul și pensiile militare în noul proiect de lege al pensiilor la care se lăuda doamna Țurcan că se lucrează cu spor. Apropo de spor, se pare că urarea cea mai potrivită pentru cei care ies la pensie, este ”SĂ AI SPOR!”Iată ce am întrebat și ce răspuns am primit de la Ministerul Muncii :


”Subsemnatul Neacsu Marin, domiciliat in Craiova, …..rog ca in baza legii 544 /2001, art 6  privind liberul acces la informatii de interes public, sa lamuriti un aspect legat de proiectul noii legi a pensiilor despre care ministrul muncii,doamna Raluca Turcan a dat informatii in media zilele acestea. V-as ruga sa specificati daca in viitoarea lege a pensiilor  sau in intentiile initiatorilor vor fi incluse si recalculate pe principiul contributivitatii si pensiile aflate in acest moment sub incidenta L-223/2015, respectiv pensiile militare. Mai concret, daca va fi modificata, schimbata, legea 223 iar pensiile militare vor fi parte componenta a noii legi a pensiilor.

Va multumesc !”

După cum se reiese din răspuns, nimeni nu își asumă un răspuns tranșant, subordonații doamnei Țurcan o dau cotită, cu faptul că la ora aceasta pensiile militare sunt scoase din zona de acțiune a pensiilor publice, că cutare, că cutare, iar când trebuie să spună dacă pensiile militare vor fi trecute pe contributivitate, o iau cu ”garantarea unui trai decent, pentru TOȚI beneficiarii sistemului public de pensii”. Asta ar însemna că dacă se va constata că pensiile militarea ”nu sunt decente” , adică ”sunt nesimțite” cum s-a mai spus, se va umbla la ele, pentru ca Toți beneficiarii din sistemul public să aibă pensii decente. Cam acesta este mesajul. Dacă nu ar fi avut în calcul să se intervină pe pensiile militare, mi s-ar f spus clar, că ” pensiile militare nu vor fi incluse în noua lege a pensiilor” . Dar s-a evitat a se da un astfel de răspuns.

Așa că cei care merg pe ideea că speranța moare ultima pot avea dreptate….

Proteste

Se poartă protestele, în Spania, în Germania, în Rusia, în Brazilia,în SUA, și bineînțeles și în România. La noi protestele au devenit atât de cotidiene încât când aude de proteste, oamenii nu se mai miră, întreabă doar unde și pentru ce. Prima întrebare este ”ce spital a mai ars”, a doua este ”cine nu și-a mai primit banii” , a treia este ”câte amenzi s-au mai dat”. Deci la noi se protestează peste tot și protestele au devenit atât de cotidiene încât până la urmă o să ne întrebăm de ce nu mai protestează nimeni, că și așa alte activități ”sportive” nu prea mai au loc. Lumea o să iasă la proteste ca pe vremuri la pescuit, la o minge între blocuri, la o tablă, la ”una mică”. Bineînțeles că nu o să mai vedeți proteste ca cele organizate „spontan” în Victoriei, cu jocuri de lumini, cu holograme, cu pachețele cu mâncare, pasate pe sub mână, etc etc. Nu, alea se fac cu bani tată, nu așa. Păi cine să sponsorizeze acuma protestele, Șoșoacă, minerii, jandarmii, polițiștii, ceferiștii ? Înainte oamenii veneau la proteste să se mai încălzească și ei, pe tren, la grămadă, vă dați seama, 60000 de oameni unul lângă altul, ce temperatură, ce adrenalină era acolo. Acuma, ce să faci 50-100 de oameni și [ia sărăntoci ? Fugi de aici, asta e bătaie de joc, nu protest.

Dar, uite că mai apar și elemente care activează televiziunile. Un astfel de protestatar, protestând împotriva portului aberant al măștii în aer liber, a plecat de la activitate și a luat-o iavaț-iavaș spre casă, pe lângă Parlament în jos. Acuma, încă nu s-a stabilit de ce, dacă comisese vreo infracțiune dacă figura în baza de date ca element periculos, sau dacă culoarea părului l-a dat de gol, dar doi jandarmi s-au luat după el. În spatele jandarmilor, urmărindu-i pe aceștia, era o doamnă foarte șoșoacă. Gurile rele spun că domnul circula ( e adevărat, cam singur pe toată aleea) fără mască, iar în momentul când l-au oprit jandarmii și-a pus masca iar doamna din spate a pornit filmarea. Ce l-au întrebat de prima oară nu știu, dar când doamna s-a apropiat, nu se mai înțelegea prea mult decât ce spunea doamna și și ceva despre o bătaie din partea domnului care a mai spus că este ofițer în rezervă. Ce s-a întâmplat se știe, domnul a refuzat să se identifice deși legea prevede să te legitimezi la solicitarea organelor de ordine, în condițiile stabilite de lege și a plecat, în timp ce doamna se certa cu jandarmii. Jandarmii l-au ajuns, i-au cerut să meargă la secție, el a refuzat și aceștia au încercat destul de … chinuit să-l imobilizeze.

Televiziunile au preluat imaginile și scandal, un ofițer bruscat de jandarmi, abuz, etc. Domnul  General Abraham a sărit vitejește  că îl ajută avocățește să dea instituția în judecată, că ar fi vorba de tentativă de crimă, că așa a murit un individ în America. Ei, haida de ..tentativă de crimă? Păi atunci când jandarmii lui Băsescu rupeau oase ce a mai fost? Nu domnule Abraham, nu e tentativă de omor, este poate o ripostă disproporționată a jandarmilor, lipsă de tact, lipsă de profesionalism, problema se putea aborda altfel, mai ales dacă persoana se legitima, dacă doamna nu se șoșocea la ei, dacă nu se acutiza un fapt minor. Ceea ce este mai interesant este reacția de după, a domnului, care văzând reacția imediată a presei s-a gândit să amplifice scandalul pentru că până la urmă s-a dovedit că domnul nu era ofițer în rezervă așa cum gândeau toți cei care au sărit să îi ia apărarea în prima fază, adică nu era militar de carieră trecut în rezervă ( aceasta fiind accepțiunea general acceptată pentru ”ofițer în rezervă” ) era un rezervist cu grad de ofițer. Practic domnia sa făcuse 3 ani de instruire la școala de Piloți de la  Bobocu, clasa piloți aviația civilă, care la terminarea școlii a primit gradul de locotenent în rezervă și și-a urmat cariera de pilot TAROM, apoi a absolvit facultatea de aeronautică, a devenit inginer, inventator, expert, director, deci o sumă de calități și merite, dar OFIȚER ACTIV nu a fost nici măcar o zi, nu a profesat ca militar. Singura legătură a sa cu armata au fost cei 3 ani la Bobocu, în regim militar, e adevărat. În aceste condiții eu mă întreb de ce spus că este ofițer în rezervă și nu inginer, pilot, expert UE, sau chiar director ? Probabil a crezut că auzind că e ofițer, jandarmii îl vor lăsa și va scăpa de amendă. Bine, dar din înregistrări părea foarte viteaz, a refuzat să se legitimeze, i-a întrebat dacă vor să se ia la bătaie, că el e gata, apoi brusc, apelează la o calitate pe care o avea doar pe jumătate,  de ce ? Domnule pilot/inginer/expert și director nu prea sunteți ofițer. Culmea este însă că mulți i-au sărit în ajutor și s-au menținut și după ce s-a dovedit că a cam mințit, și după ce au constatat că a cam încălcat legea când a refuzat să se legitimeze și i-a provocat pe jandarmi la bătaie. De acord că problema se rezolva altfel, chiar și fără amendă, doar cu un avertisment, dar DACĂ SE LEGITIMA. Oricum fără nici o presiune, în fața legii pierde, jandarmii au acoperire. De ce s-au luat după el de la locul protestului până l-au abordat, e altă poveste  dar nu e o ilegalitate. Iar cei care susțin că nu trebuia oprit și legitimat un om cu părul alb sau un rezervist, să întrebe ANP câți din cei aflați în pușcărie, condamnați pentru fapte grave penale, sunt rezerviști și au și părul alb ? Nici părul alb și nici livretul militar nu constituie garanția ”succesului”, iar când refuzi să te legitimezi și ameninți cu bătaia, ai garanția reținerii, orice ar scrie pe livretul tău militar.

Oricum, cazul pune în prim plan aspectul lămuririi și clarificării într-un viitor statut, a definițiilor și înțelesului multor noțiuni, pentru a se evita confuziile și mai ales folosirea acestor termeni după cum îl taie capul pe fiecare.

Chemările

Și uite că luați cu pensiile, cu măștile și cu protestele, în cuibul de la Cotroceni se clocesc ouă de Pterodactil. Domnul președinte Iohannis, poate din capul lui (dar mă îndoiesc) poate la indicațiile altora(se pune întrebarea ale cui ?) a decis să cheme vatră o sumedenie de ambasadori.Dacă îi numeri după țările în care erau acreditați, ar fi 48, dar dacă îi numeri ca persoane sunt ”doar” 23. Toți ca unul și unul ca toți. Eu nu știu ce se întâmplă, dar ”chemarea de la post” a unui ambasador  se face când îi expiră mandatul, când nu își mai poate exercita mandatul din motive medicale sau personale, când a fost declarat persona non grata și expulzat, când a provocat un incident diplomatic, când a fost deconspirat ca spion, sau când nu s-a achitat de sarcinile primite la investire. Acest lucru s poate întâmpla cu unul, doi, trei, dar 23 ? Se schimbă garda la Palat , e noaptea cuțitelor lungi, sau ce s-a întâmplat în diplomația română de sunt chemați acasă 23 de ambasadori dintr-o dată ? Nici când a trădat  recent îngropatul Pacepa nu s-au retras atâți ambasadori. Și interesant este că printre cei chemați sunt și cei din Germania, Austria și SUA. Mă îndoiesc că ar fi vorba de o greșeală în lanț,  așa că e ceva ce nu ține de activitatea lor, ci de o schimbare de … orientare a Cotrocenlor. Să fie legată de schimbarea de putere în rândul serviciilor secrete euromâne ? Doar așa s-ar explica. Se mai pune întrebarea dacă mișcarea se oprește aici sau mai urmează și alți. De urmărit cu atenție.

Cam astea sunt .. ultimele evenimente.

https://www.presidency.ro/ro/media/decrete-si-acte-oficiale/decrete-semnate-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1613987625

 

 

Speranțe, proteste și chemări

vineri, 26 februarie 2021

Despre proiecte

Luna asta pare să fie luna proiectelor. Utile sau inutile, reale sau false, cert este că se cam calcă pe bătături proiectele. Să le luăm pe rând:

  1. Pe pagina MApN, la transparența decizională a apărut spre dezbatere publică un proiect de „Lege privind atribuțiile, organizarea și funcționarea Poliției Militare”, care se vrea, așa cum spune este prima lege care reglementează activitatea acestei structuri. Era nevoie de o lege pentru activitatea lor, de vreme ce atribuțiunile acestei structuri este prevăzută în regulamente militare și ordine ale ministrului? Unii ar spune da, alții ar spune nu. Întrebarea care se pune este DE CE E NEVOIE DE O LEGE SPECIALĂ PENTRU O STRUCTURĂ INTERNĂ ? Beneficiază și celelalte specialități ale armatei de legi separate? Nu. Era neapărată nevoie de această lege? NUMAI DACĂ ERA NEVOIE CA TOATĂ POPULAȚIA ROMÂNIEI SĂ IA CUNOȘTINȚĂ DE ACTIVITATEA POLIȚIEI MILITARE, sau mai clar spus, NUMAI DACĂ CELE PREVĂZUTE ÎN LEGE SUNT DE INTERES GENERAL CIVIL. Este cazul? Dacă avem în vedere faptul că în proiect se prevede ca poliția militară să intervină în anumite situații în sectorul civil, dând chiar amenzi sau verificând, cercetând activități ale civililor, s-ar spune că da. Dar, toate aceste intervenții stabilite în perioadele de stare de urgență, asediu sau de război, sunt (sau ar trebui să fie) trecute în legile specifice activităților în astfel de situații, ce rost să scoți o lege specială pentru poliția militară? Să nu uităm în primul rând că în ultimii ani au tot apărut poliții peste poliții, poliția pădurilor care pare că mai degrabă apără mafia pădurilor decât pădurile, de vreme ce activiști de mediu sunt atacați și scoși din activitate de mafioți iar poliția pădurilor doarme pe ea, poliția locală care apără autoritățile locale  nu însă și populația, de vreme ce copii, fetele sunt furate, agresate și violate în strada mare iar poliția locală doarme pe ea, poliția animalelor care probabil va proteja doar animalele bipede de  vreme ce urșii sunt scoși din habitatul lor, nevoiți să caute mâncare în ghenele de gunoi, și tot e sunt împușcați ? Ce rost mai are o lege a poliției militare? Ce se urmărește? Militarizarea  sau polițienizarea societății? Se vor călca polițiștii în picioare unii pe alții care să dea o amendă, un pulan pe spinare sau să ia o șpagă. Ce se va întâmpla dacă un militar va fi mușcat de un  câine  ”comunitar”? Cine va investiga cazul, poliția militară, poliția locală, poliția animalelor sau SRI ? Părerea mea este că cine a inițiat legea s-a grăbit, activitatea poliției militare putea fi reglementată prin regulamente militare și ordine ale ministrului, iar intervenția acesteia în stările de urgență , asediu sau război se putea reglementa în legea care reglementează întreaga activitate în astfel de situații,altfel ne vom trezi că aceeași activitate va fi reglementată, în gen pur românesc, de mai multe legi care se bat cap în cap. Domnule ministru, nu e târziu să revedeți inițiativa și să o reglementați ca pe toate celelalte structuri ale armatei. Și așa sunt destule voci care critică ”militarizarea țării”în ultimul an. Nu mai poți tuși, nu te mai poți interna, nu te mai poți îngropa, fără armată. S-a schimbat cumva locul și rolul armatei ? Lumea a cam început să se sature să vadă militari peste to, mulți se vor întreba dacă și mersul la toaletă va fi dirijat de armată în timp ce medicii, lucrătorii DSP, poliția, Jandarmeria vor merge în concediu sau vor face greve nemulțumiți de salarizare. Culmea este că proiectul privind dreptul poliției militare de a da amenzi a apărut exact când sindicatele din poliție protestau și anunțau că nu vor mai da amenzi, ci doar avertismente, lăsând guvernul fără bani.  Să fie armata folosită ca spărgător de grevă?
  2. Pe cam același plan se situează și  un alt proiect aflat tot pe  transparență decizională, un proiect de OUG pentru modificarea OUG 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare anticovid. Constatând cineva că sunt cereri prea multe de vaccinare, și de asemenea și vaccinuri dar nu sunt locuri de vaccinare, propunerea prevede instalarea unor locuri de vaccinare în cadrul unor unități militare, (altele decât unitățile spitalicești din structura MApN) . Să mă ierte Dumnezeu dar nu cred că avem atât de multe vaccinuri și nu avem unde să îi vaccinăm pe doritori, dimpotrivă. Pe de altă parte, nu știu dacă, având în vedere riscurile contaminării, unitățile militare pot să asigure condiții de protejare sanitară optime și chiar de manipulare, păstrare, și distribuire a vaccinurilor. Ori cineva a vrut neapărat să se remarce prin exces de zel, ori pe aici e vorba de altceva. Dacă citești completarea art 1 din OUG 3 ai spune că se urmăresc doar interese medicale, dar dacă ai răbdarea să citești și cel de-am doilea punct al articolului ordonanței de modificare a ordonanței, cel care completează art 7 al OUG 3/2021, realizezi că de fapt art 1 a fost băgat așa, ca iepurașii  la cursele de 800 sau 1500 m,  ca să poată să ajute favoritul să câștige cursa, iar favoritul este art. 71 care prevede că ” Pentru dotarea și operaționalizarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, în limitele prevăzute de Ordinul ministrului sănătății nr. 72/2021 privind stabilirea reglementărilor pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) și art. 2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, autoritățile contractante pot achiziționa materialele și echipamentele de necesitate imediată prin negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, cu respectarea prevederilor art. 68 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 69 alin. (4) și art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.

Deci chestia aia cu vaccinarea în unitățile militare a fost introdusă ca să acopere acest articol care la rândul lui trebuie să acopere fondurile și încadrările pe sub mână, fără licitații, fără concursuri, după cum dictează interesele de partid. Și uite așa armata este pusă în slujba ”societății”. De fapt proiectul (OUG NR 7/2021)  a fost deja publicat în MO după câteva zilișoare de ”transparență”, să nu zică lumea că nu a fost arătat.

3. Un alt document apărut luna aceasta este cel al unui proiect de lege (prima inițiativă legislativă a senatorului Nicolae Ciucă) care prevede ” modificarea şi completarea Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor  cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice”

La o primă vedere totul e ok, titlul legii este ok, preocuparea ministrului apărării pentru însemnele naționale este nu doar justificată ci și  onorantă și aproape obligatorie.  Da, teoretic așa este, însă practic, dacă urmărești conținutul legii și  modificările propuse la ea,  apar semne de întrebare. Iată însă, conținutul proiectului de lege :

” Articol unic Legea nr.75/1994 privind arborarea drapelului României,intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, ParteaI, nr.237din 26 august 1994, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.La articolul1, după alineatul(2) se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins: “Pe drapelul României nu pot fi adăugate alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.”

2.La articolul7, alineatul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: “Inlocurile în care se arborează drapelul României pot fi arborate şi drapelul Uniunii Europene şi cel al NATO.”

3.La articolul 21 ,după alineatul (1) se introduce un nou alineat,alin.(2),cu următorul cuprins: Pe toată durata intonării imnului naţional asistenţa va intona imnul sau va păstra tăcerea.”

Ei acuma să vedem care sunt binefacerile prezentului proiect. Urmărind legea în varianta existență și modificările propuse se poate constata că :

  1. Modificarea de la art 1 este inutilă, pentru că nici în actuala formă,  pe drapelul României NU SE POATE FACE NICIO INSCRIPȚIE. Drapelul României, conform Constituției și Legii, NU ARE NICIO INSCRIPȚIE PE EL, deci nu se poate pune nicio inscripție fără a se considera că e profanat, fapt care este deja amendat de lege. Precizarea propusă este pur și simplu o prevedere de care nu era nevoie. Prevederile art 20 din Legea 75/1994 sunt suficiente căci precizează că cetățenii trebuie să respecte drapelul și imnul de stat și să nu comită nici un act care ar aduce ofensă acestora.

În plus, se face o greșeală imensă, punând regulamentele militare pe aceeași treaptă cu legile țării. Spunând că nu pot fi adăugate alte inscripții în afară de cele stabilite de lege sau regulamentele militare, se pun PE ACEEAȘI TREAPTĂ LEGILE CU REGULAMENTELE MILITARE lucru impardonabil, sau, mai rău, regulamentele militare pot adăuga la lege, ceea ce neconstituțional  înainte de toate.Câtă vreme legea 75 nu prevede nici o inscripție pe drapel,  NICIUN REGULAMENT NU POATE ADĂUGA FĂRĂ A ÎNCĂLCA CONSTITUȚIA și art 74 și 77  din Legea 24/2000. A spune că regulamentele militare pot stabili inscripțiile pe drapel este echivalent cu a admite că regulamentele pot modifica sau complete legea 75.  Cred că trebuie reflectat dacă acest articol merită să mai fie supus dezbaterii în această formă.

  • Modificarea de la art 7 este pe jumătate justificată, în sensul că în lege se prevede că se poate arbora și drapelul Consiliului  Europei acolo unde se arborează drapelul național, dar nu se specifică în care situații, așa cum prevăd articolele 2,3,4,5 6, din legea 75pentru drapelul României, ori să fie clar, nu se pot arbora drapelele altor structuri în exact aceleași situații cu drapelul național fără a provoca conflicte diplomatice.  Deci e corect să se înlocuiască sintagma  ”drapelul  Consiliului Europei”, cu ”drapelul Uniunii Europene”, dar   trebuie să se specifice nu doar  locurile ci și situațiile în care se arborează din toate  cazurile temporare sau permanente în care se arborează drapelul României. Mi se pare mie sau proiectul a fost întocmit cam pe genunchii unui consilier care nu a studiat legea și a urmărit doar să bifeze un proiect legislativ în fuga mașinii.  În al doilea rând,  în ceea ce privește drapelul NATO, aici situația e mai complicată, deoarece NATO este o STRUCTURĂ MILITARĂ, o organizație militară interguvernamentală  care nu poate fi amestecată în activitățile sportive, locale,SAU, MAI RĂU,  ca pavilion pe navele comerciale sau de agrement, pentru că ne trezim că acestea intră în ape teritoriale ale unor state care sunt în conflict cu SUA sau NATO și arborarea pavilionului NATO poate constitui o provocare, un afront sau chiar atac la adresa statului respectiv. Nu știu cine a avut ideea introducerii drapelului NATO în toate situațiile și locurile unde se arborează drapelul României, fără o verificare a situațiilor și posibilelor interpretări,  dar se poate vorbi de amatorism sau o inițiativă pur și simplu negândită, luată pentru a arăta ”cât de mult apreciem noi” contactele cu structura militară NATO. Aș mai întreba dacă conducerea NATO este de acord cu abordarea drapelului NATO pe toate navele românești, civile, (atâtea câte mai avem, dacă mai avem,) căci a aborda drapelul unui stat sau al unei structuri (mai ales militare)  pe un catarg înseamnă prezența unui reprezentant al respectivului stat sau structuri la activitatea respectivă și nu se poate face fără acordul respectivului stat sau organism.  Cred că s-a grăbit cineva să bage și drapelul NATO acolo unde nu e cazul.
  • În ceea ce privește modificarea art 21, și aceasta este hazardată și pare inutilă,  nu aduce practic nimic nou, dar este și imposibil de pus în practică, controlat și mai ales este… lipsită de eficacitate. Închipuiți-vă un meci pe stadionul Național cu 20000 de spectatori care, conform propunerii, trebuie să tacă sau să cânte imnul.  Crede cineva că cei 20000 de spectator, unii ”deja parfumați”, cum se vine la meciuri, vor ține gura închisă  sau vor cânta? Să fim serioși, și la activitățile oficiale, pe timpul intonării imnului, înalții oficiali mai șușotesc, își mai dau coate, așa pe sub barbă sau mai nou pe sub mască. Cine poate verifica cine a vorbit pe sub mască? Și apoi, cine îi va monitoriza și cum ? Cine va merge la cei ce nu respectă legea și ce le va face, căci legea nu prevede nicio măsură împotriva celor care o încalcă deci… e inutilă. Fără o măsură coercitivă, prevederea este doar o vorbă în vânt. Consider că prevederea art 20 din legea 75  era suficientă, chiar dacă nici acolo nu se precizează ce se întâmplă cu cei care nu o respectă.

4.Și în final, câteva cuvinte despre un alt proiect de lege care circulă pe mediile de … ”socializare” militare, un proiect al statutului cadrelor militarilor, gradaților și soldaților, proiect care a fost răspândit ca ”nou nouț”, poate ca manevră de abatere a atenției de la alte proiecte, din necunoaștere, sau din plictiseală. Este vorba în fond despre un proiect inițiat sau lucrat acum 5 ani la nivelul SMG, care probabil a căzut acuma prima oară sub ochii cuiva care l-a împins spre ”analiză” sau a fost scos de la naftalină și va fi repus pe tapet  la pachet cu legea salarizării și pensiilor militare, la care totuși se lucrează, se știe. Vom vedea ce va fi însă și acesta are bube cât cuprinde.

Așadar, se pare că e nevoie de o atenție mai mare la inițierea acestor proiecte și îmi pun în cel mai serios mod cu putință întrebarea dacă cei care întocmesc aceste proiecte (și e clar că e vorba de consilieri și ”specialiști”) analizează toate aspectele,  sau fac totul la plezneală, așa ca să bifeze activitatea și să ”se facă utili”, să își justifice  leafa. Mai multă atenție  dragi tovarăși, mai multă atenție!

https://sg.mapn.ro/app/webroot/files/project/20210127_N_LEGEA_POLITIEI_MILITARE.pdf

https://sg.mapn.ro/app/webroot/files/project/oug%203%20MApN.pdf

https://www.senat.ro/FisaSenator.aspx?ParlamentarID=07ac2bfa-9594-4263-900c-a5726721c12c

 

Despre proiecte