marți, 23 iunie 2020

”AMICUS CURIAE”


Așa cum am informat deja, vinerea trecută, a avut loc la sediul MApN,o întâlnire a ministrului apărării naționale, cu unii reprezentanți ai unor asociații ale militarilor, s-a spus că ar fi fost reprezentanți ai Forumului dar de fapt erau unii membrii ai forumului, pentru că in fapt oficial  nu există un grup de reprezentare, un comitet sau consiliu de conducere, președintele ales anul trecut nu a format și nu a stabilit un organ sau grup cu care sa lucreze, a acționat de fiecare dată după ureche, după interesele sau simpatiile de moment. Cert este că de el s-a lipit ca marca de scrisoare președintele AORR, care a încercat să dirijeze totul, să controleze totul, formând cuplul Bă-Bă.
Pe de altă parte, mandatul a cam trecut calendaristic, în luna iunie trebuia să aibă loc alegeri pentru o nouă conducere, dar domnul Băhnăreanu, președintele … expirat, deși rugat de câteva luni, nu s-a preocupat de luni bine, mai bine de 8 luni, să convoace Forumul nici pentru alegeri nici pentru alte motive, practic a fost președintele Forumului doar cu numele, folosindu-se de titulatură doar pentru a fi băgat în seamă de conducerea ministerului, căci colaborarea și consultarea cu asociațiile componente, în numele cărora se prezenta, a fost nulă. Acest mod de abordare și de lucru nu este o invenție a domnului Băhnăreanu, la fel s-a lucrat și în anul precedent cât președinția Forumului a fost asigurată de LADPM căci aceștia (reprezentanții ei) deschideau ușile celor la care se ploconeau cu titlul de reprezentanți ai forumului iar apoi se lăudau pe paginile proprii că au inițiat acțiuni și au ”obținut rezultate” în numele LADPM. Fiecare, cum a ajuns la conducere, a confiscat conducerea Forumului, în interes propriu, personal, sau de grup, un grup foarte foarte restrâns. Ăștia sunt militarii români.
Revenind la întâlnirea de vineri, așa cum am informat deja, rezultatele s-au concretizat în:
  • Formarea unor … grupuri de lucru care să discute… ceea ce s-a discutat și s-a stabilit de la instalarea actualului guvern și ale celorlalte, adică repararea nedreptăților comise privind  aplicarea discreționară, discriminatorie și criminală a L223  de către ministere, în special cel al apărării, în special CPS a MApN, să …. comunice între ele, să încerce să….. acționeze pe direcția contestării la CCR a noii legi privind taxarea pensiilor speciale și să…se facă că lucrează.
  • Revigorarea și resuscitarea inițiativei privind formarea unui Consiliu  sau secretariat, sau ambele, pentru problemele rezerviștilor, inițiat de Ambramburica prin Iulie 2018  cu sprijinul ANCMRR-urilor din STS, SPP, SRI,  și Poliție și AORR.  De atunci și până în Iunie 20120, domnii Băhnăreanu și Bălăceanu fac eforturi uriașe pentru a se înființa această structură în fruntea căreia să se suie, pentru că din proiect(plx376/2020) rezultă că funcțiile sunt plătite și cui i-ar strica niște bani pentru a face ce a făcut și până acum fără să fie plătit, adică nimic? Citiți proiectul, cei care sunteți  interesați, și vă veți lămuri că e vorba de o sinecură și o nouă formă de aburire a pensionarului militar, pe bani buni, căci dacă până acum ”reprezentanții noștri” ne abureau gratis, de acum vor să o facă pe bani. Consiliul ar fi sub controlul… parlamentului, adică al acelora pe care, cei care s-au întâlnit vineri, îi învinuiau că ne-au tras în țeapă și au băgat pensiile militare în categoria pensiilor speciale, ”pe la spatele” ministrului apărării, a primului ministru și președintelui, (inclusiv parlamentarii PNL) deci țeapa e asigurată din start iar generalii prezenți la întâlnire țin neapărat să se pună în slujba țeparilor. 
  •  Bifarea întâlnirii cu structurile asociative în planul cu activități pe primul semestru 2020, ca executată.
Mă voi referi acum la inițiativa privind … intervenția la CCR pentru care s-a constituit  un grup de lucru special care să…..se facă că fac ceva.
Nu știu la această oră dacă acest grup a fost înființat sau propus din prostie, din dorința de a mima … preocuparea pentru ”soarta rezerviștilor” sau pentru a da de lucru unora care se plângeau că nu se face nimic pentru ei și a le astupa gura, dar să faci un grup de lucru pentru a face o foaie de hârtie(de altfel inutilă) mi separeu o culmea fariseismului.
Despre ce e vorba? O să încerc să explic pe înțelegerea tuturor.
  1. Practic  legea privind taxarea pensiilor speciale  în rândul cărora a fost inclusă și pensia militară, a fost contestată la Curtea Constituțională de către Avocatul Poporului dar a fost puternic criticată( contestația) chiar de primul ministru despre care domnul ministru Ciucă spunea că nu e de acord cu includerea pensiilor militare în proiect. Nu voi comenta nici șansele acestei contestații, nici presiunile politice, nici jocul politic, nici interesele unora sau altora, nici măcar incompatibilitatea(cel putin morală) a unora dintre membrii CCR de a judeca cauza, fiind cu musca pe căciulă, o să vorbesc strict procedural.
  2. Constituția României prevede la ARTICOLUL 146, următoarele:
    Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
    a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
  3. Conform art.52-56 din REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A CURŢII CONSTITUŢIONALE și Art. 52-56 din LEGEA nr. 47 din 18 mai 1992, ședință pot participa sau nu părțile implicate, sau publicul (în număr limitat în mod obișnuit și posibil neinvitat în cazul stării de alertă).
  4. Deci, nimeni altcineva în afară de părțile implicate și judecătorul raportor și magistratul –asistent nu pot interveni dacă nu este invitat și solicitat să intervină de către președintele de ședință.
  5. Ca documente sunt admise doar cele depuse de contestatar și contestat în sprijinul cauzei, ca documente de care judecătorii pot ține cont.
În aceste condiții ce mai pot face MApN sau reprezentanții asociațiilor în această cauză? PRACTIC NIMIC. Nici ca document, nici ca ntervenție fizică sau verbal. Dacă –prin absurd- membrii ”grupului de lucru” ar ajunge să fie acceptați ca public la ședință, singurul lucru pe care îl pot face este să stea cuminți în sală și să  ia prostamol uno.  Orice altă activitate este interzisă.
Dar, totuși , legea admite, înaintarea către Curte  a unui document, de către o terță  persoană fizică sau juridică, depunerea unui ”AMICUS CURIAE” adică a unui document prin care, ca ”AMICI AI CURȚII” în cel mai pur interes de sprijinire a legii, în mod ECHIDISTANT și total DEZINTERESAT,  să pună la dispoziția curții argumente, date, documente prin care să o ajute să ia o decizie corectă. Așa spune legea, acesta este SPIRITUL legii  privind AMICUS CURIAE.
Pentru cei care nu cunosc termenul, procdura, menționez că ”Amicus curiae este un termen legal ce își are originile în limba latină. Literalmente tradus înseamnă “prieten al curţii” şi se referă la o persoană care nu are niciun interes pentru vreo parte din proces în mod special, într-o cauză dată. Aceasta oferă în mod voluntar informaţii asupra unei probleme de drept sau de altă natură, relevante pentru cauza respectivă, informaţii ce se consideră că pot ajuta instanţa în a decide asupra unei chestiuni legate de litigiu. Această informaţie poate fi furnizată prin diferite modalităţi. O modalitate este opinia legală, ce poate fi adusă la cunoștinţa instanţei sub forma unui compendiu. De asemenea, pentru soluţionarea justă a  cauzei, un terţ poate oferi o declaraţie pe care nici părţile, nici instanţa nu au solicitat-o. Mai mult, poate fi vorba și de prezentarea ideilor conţinute într-un tratat de specialitate, în legătură cu obiectul dedus judecăţii.”
Acuma, după ce ați cititi ce e cu acest document, realizați cât de puerilă și INUTILĂ este  activitatea acestui grup care vrea să schimbe istoria influențând CCR în luarea unei decizii.
Spun că activitatea acestui grup este o inutilitate pentru că :

”AMICUS CURIAE”

sâmbătă, 20 iunie 2020

Hai să ne bălăcim ….


Lupul paznic la stână
Nu știu cum facem noi militarii, rezerviștii, pensionarii, de ne tot lăsăm conduși (la tăiere) de lupi îmbrăcați în haină de oaie. Parcă e un blestem, ori chiar nu avem printre noi lideri adevărați, ori nu știm să-i depistăm și alege, ori asta a fost și este armata României, plină de lideri de mucava, oportuniști, ghiocei, iresponsabili, trădători.
Vineri, 19.06.2020, la sediul MApN a avut loc o întâlnire a ministrului , alături de care a fost și domnul colonel Roșu, unul dintre casapii pensiilor militare, însărcinat acum cu ”repararea nedreptăților” în condițiile în care este este unul din cei care a dus la aplicarea acestor nedreptăți, din funcția de jurist al CPS, cel care a condus și dirijat ”politica de apărare” a măgăriilor aplicate militarilor, printre care și aplicarea actualizării din 2016, cea pentru care a fost efectuat recent un control al Curții de Conturi, control care se părea că nu se mai termină, împins până la extrem tocmai pentru a depăși termenul de prescripție. Domnule, este culmea, cum poți avea încredere să pui să rezolve problema nedreptăților tocmai pe unul din cei care au contribuit din plin la realizarea lor? Păi cât de prost să fie domnul Roșu sau domnul Jianu, cunoscuți ca artizanii politicii de batjocorire a pensiilor, din interiorul ministerului, să vină acum și să spună ” fraților, am greșit, fraților, v-am înșelat, fraților, v-am furat, tăiat, mâncat din pensii!!??” E absurd, e prostesc, e aiurea. Și totuși cei doi sunt mereu chemați și puși în fața delegaților rezerviștilor și recomandați drept cei puși să le rezolve problemelor, menținuți pe funcții din ce în ce mai mari și apoi avansați pentru modul în care au „gestionat” problemele create chiar de ei. E cinic pur și simplu, să  chemi mielul să îi faci dreptate și să îl pui în fața lupului. E la fel de cinic să primești o plângere privind activitatea Casei de Pensii și să o dai spre rezolvare ”Casei de Pensii” adică celui reclamat, care în loc să o rezolve, o îngroapă în aberații și judecăți care neagă esența instituției armatei. Pentru ce există audit la MApN, pentru ce există Comisie de Control a MApN? Vă amintiți întâlnirea lui Dragnea cu aceiași reprezentanți ai Forumului Structurilor asociative? Vă amintiți că și el a promis că rezolvă nedreptățile? Vă amintiți pe cine a numit el responsabil cu ”rezolvarea” problemei” ? Pe prietena Olguța, cea care comisese delictele. Am crezut inițial că este o pedeapsă pentru Olguța, dar a fost o pedeapsă pentru noi. EXACT LA FEL A PROCEDAT ȘI DOMNUL MINISTRU ACUM. I-a pus pe Jianu și Roșu să ”repare” ceea ce au stricat, iar aceștia bineînțețles că nu sunt atât de proști, ei încearcă să acopere, să lungească boala sau ”să se revizuiască, primesc,  dar fără să se schimbe nimic” în sfântă tradiție caragieleană.
Sinecuri
Toată această mascaradă însă nu ar fi completă și eficientă fără o mână de ajutor consistentă, constantă și la fel de ”amabilă” a unor lideri de asociații,  care pretind (ca marea majoritate a lor) că luptă pentru binele ”alegătorului”, când de fapt luptă pentru binele lor propriu trăgând sfori, umblând după sinecuri, insinuându-se în toate structurile posibile, în conducerile tuturor asocițiilor care înseamnă ceva, numai și numai pentru a nu scăpa nici o posibilitate de a se propulsa drept mare specialist, luptător, reprezentant al ”rezervei”. Scopul acestor oameni este să prindă și ei ceva de ros, ceva de ici, ceva de acolo, nu contează cât, pic cu pic se face marea, dar să fie mereu în lumina reflectoarelor, să fie mereu la masa bogaților, joviali, afabili, săritori, plini de ”inițiative” dar și de … titluri  și funcții, prin consilii directoare, secretariate, comisii, comitete. Și nu numai că le vânează dar le și înființează colaborând cu cei care știu foarte bine că dacă vrei să omori un proiect, formezi o comisie care să îl ”pună în aplicare”.
Pagina mută
În primul rând vreau să menționez, pentru cei care vor căuta să afle ceva oficial, că despre această întâlnire, pe pagina MApN nu se spune nimic, deși altă dată nu s-ar fi pierdut ocazia să se popularizeze o astfel de inițiativă. Dar e tăcere și la capitolul media și la secretariatul MApN care ar fi trebuit să bifeze această întâlnire la rubrica ”activități” ale ministrului. Dacă cauți în agenda zilei de 19.06.2020 a ministrului nu găsești nimic, în ziua aia a avut pauză. Probabil această întâlnire nu a fost suficient de importantă pentru a fi menționată, s-o fi petrecut în pauza de cafea a ministrului și a fost inclusă în acea pauză. Spune și asta ceva. Nu o să înțeleg în ruptul capului ce atâta secretomanie privind activitățile care au loc privind pensiile militarilor. Vine un control al Curții de Conturi să verifice activitatea CPS și de două luni NU NI SE SPUNE NIMIC. DAR NIMIC. E secret de stat? Asta nu face decât să alimenteze presupunerile și speculațiile cum că problemele ar fi grave, poate chiar penale și se încearcă MUȘAMALIZAREA lor. Așa să fie? Dacă e așa, e grav.
Întâlnirea
Acum, având situația de ansamblu lămurită, să ne întoarcem la meandrele concretului. Spuneam că ieri s-au întâlnit la sediul ministerului, domnul ministru Ciucă, domnul colonel Roșu, locțiitorul șefului ”Departamentului ”
Pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului”, Colonel Valeriu ROȘU, lupul din fața stânii și Generalii Băhnăreanu, Bălăceanu și, invitat pe ultima sută ca să fie mimată  transparența, col Tudor Marian, președintele ROMIL.
Domnul Băhnăreanu, care se pare că a fost inițiatorul întâlnirii, este, după cum se știe președintele ANCMRR și președintele –la această oră cu mandat încheiat- al Forumului structurilor asociative. Domnul general Bălăceanu Virgil, nu știu în ce calitate a fost prezent, adică care din ele, nu că nu ar avea niciuna, dimpotrivă, este șef al AORR, vicepreședinte la ANCMRR, membru ROMIL și al multor alte asociații care mai mișcă, pe tabla destul de îngustă a asociațiilor militarilor activi și în rezervă, mai este domnia sa membru în nu știu câte consilii, comitete și comisii, care ”s-a ales” peste tot, unii spun că ar fi și consilier al ministrului,  dar ce se știe sigur este că dorește cu ardoare să fie numit în fruntea ”rezervei”,  a rezerviștilor fie ei voluntari sau nu, numai șef să fie. Și nu e întâlnire la care domnia sa să nu antameze problema rezervistului voluntar, rezervei, face regulamente, orice, numai să prindă scaunul. Adevărul e că nici domnului Băhnăreanu nu i-ar strica această funcție dătătoare de firfirei dar și de …onoruri și băgări în seamă, dar au un candidat redutabil în persoana unui alt general, mult mai galonat decât ei, care chiar a instituit sintagma ”forța de rezervă”. Le urez succes în această ”luptă dreaptă” pe care o duce fiecare pe la spatele și pe spinarea asociațiilor pe care cică le reprezintă.
Revenind la întâlnire, aceasta a avut ca scop… nu se știe ce, a urmărit nu s-a spus ce și s-a concretizat nu se știe cum. Adică ne-am adunat ca să nu ne risipim. Sau abordat subiectele :
  • controlul de la CPS
  •  ordonanța de urgență inițiată în noiembrie 2019, așa zisa Ordonanță Ciucă
  • Situația indexării din 2016, cu cele două proiecte aflate la Comisia pentru Muncă a CD
  • Situația …. suprataxării pensiilor speciale și atacarea acesteia la CCR
Dar conform unora s-ar mai fi discutat și problema rezerviștilor voluntari, dar asta numai în capul lor, adică cât unii vorbeau despre pensii, în capul unora se învârtea problema rezervistului voluntar, un proiect eșec al MApN pe care totuși conducerea MApN nu vrea să îl abandoneze, așa cum CPS nu vrea să abandoneze modelul propriu de aplicare a actualizării din 2017, pentru ca e greu sa recunoști ca ai greșit (dacă ar fi numai greșeală ar fi bine).
Să le luăm pe rând, deși mare lucru nu e de spus: 
Hai să ne bălăcim ….

joi, 18 iunie 2020

Proiect de lege


Acum 7 luni, prin noiembrie -decembrie 2019, când PNL luase comanda la Victoria, Ciucă ajunsese ministru și se punea problema reparației problemelor pensiilor militare, puricii se potcoveau cu potcoave de 99 de ocale iar pensionarii militari credeau că nu îi va mai potcovi nimeni, printre analize și combinații de proiecte de lege, ordonanțe și modificări, interpretări, discutând eu cu amicul Mateiaș, ne puneam întrebarea ce ne facem noi fetele, când se va aplica impozitarea progresivă, zisă supraimpozitarea, botezată la naștere taxarea pensiilor ”speciale”? Unii spuneau că gata, supraimpozitarea este istorie, iar pensiile militare au fost recunoscute de noul guvern ca nefiind pensii speciale, deci nu mai avem de ce să ne îngrijorăm. Cu toate astea, nouă nu ne ieșea din cap nici supraimpozitarea și nici includerea pensiilor militare în rândul celor speciale (când era vorba de taxat, nu de actualizat) și ne întrebam cum să contracarăm următoarea lovitură. Știam că CCR decisese că pensiile contributive nu puteau fi taxate, dar noi, militarii nu figuram printre cei care ”contribuiseră” la fondul de pensii, deși plăteam și fond la pensia suplimentară. Unii zic că militarii sunt paraziții societății, pentru că ei nu au produs nimic, ei nici contribuțiile la pensie nu le-au plătit, le-a plătit ministerul pentru ei, ca și cum ceilalți s-ar fi dus toți cu banii în mână să își plătească contribuțiile la asigurări sociale, nu le-ar fi fost oprite și vărsate tot de stat în fondul de pensie. Dar așa e lumea, se ia după fentă.
În fine, analizând cu Mateiaș noianul de proiecte și propuneri care erau vehiculate în spațiul virtual de diferite structuri și inițiatori, am ajuns la concluzia că cea mai bună variantă ar fi cea finalizată de Forum și Ciucă, așa zisul proiect Ciucă, care cuprindea pensia minimă garantată, cu tabelul anexă care aducea pensiile mici la un nivel decent și mai aproape de cele actuale. Proiectul era bun, și este bun și acuma, dar este vulnerabil în fața legii privind supraimpozitarea. Și atunci am creat noi, de fapt Mateiaș a avut ideea, recalculării pensiilor pe baze contributive, dar păstrând elementele de actualizare după salariile activilor, un proiect care să nu fie lovit de o eventuală taxare suplimentară care era pe țeavă încă de atunci, fiind doar amânată, nu și anulată.
Am întocmit proiectul și chiar l-am trimis către minister, spre a fi consultat dar nu l-am postat pe pagină, pentru că oricum circulau destule proiecte în spațiul virtual despre care nu se știa cui aparțin de unde vin și ce urmăresc, nu am vrut să bulversăm și mai mult lumea militară. În plus, dacă am fi ieșit ”pe piață” cu o variantă de calcul pe bază de contribuție, după modelul L-263, toată lumea ar fi sărit ca arsă pentru că nu ar fi văzut sau înțeles de ce vrem așa ceva. Și totuși o astfel de variantă ar închide gura tuturor și ne-ar feri de critici gratuite, inutile și tâmpite. Sunt convins că nici acuma mulți nu vor vedea și nu vor înțelege, dar cine mai știe să facă calcule, e rugat să calculeze ce pensie avea în 2016, cu cât au crescut pensiile contributive în 4 ani și ce pensie ar fi avut acuma. Abia după ce vor face aceste calcule sunt dispus să discutăm. Asta ca să nu mai spun că dacă acest proiect ar fi fost sau ar fi adoptat, ne-ar durea în cozorogul de la caschetă de impozitarea pensiilor speciale.
Iată ce cuprindea proiectul, pe care acuma îl postez spre analiză, dezbatere și eventual însușire de către asociații și reînaintare către ministrul Ciucă. Nu mai adaug la el anexa, e cea din proiectul Ciucă.
OUG (Lege) privind modificarea L-223/2015  si luarea unor  masuri
reparatorii privind drepturile militare
..........

Proiect de lege