luni, 8 decembrie 2014

Ce spun Dăbulenii?


dabuleanul
“Pe drumul de asfalt de duce-n Dăbuleni
Trecea un prostănac cu priză la olteni
Mergea cu traista’n băţ şi cu priviri mofluze
Dând negativ din cap şi mărunţel din buze :”
Carol I și dăbulenii
Orașul Dăbuleni este deja cunoscut în România, în primul rând prin lubenițele sale. Chiar și în Oltenia, unde fiecare țăran are câteva lubenițe puse măcar prin vie, tot este căutat brandul Dăbuleni. Istoricul Adrian Cioroianu a povestit o întâmplare cu Regele Carol I și dăbulenii vremurilor, pe care o reproduc pentru că are aceeași savoare, ca și lubenița și este la fel de plină de semințe.
”Imediat după venirea în ţară (în mai 1866) a domnitorului Carol I, grănicerii de pe linia Dunării s-au răsculat, temându-se ca neamţul o să le ia înapoi pământurile pe care le primiseră de la Cuza. Prefectul de Romanaţi din acea vreme a dat veste la Bucureşti că mai ales ţăranii din satul Dăbuleni ar fi mai îndârjiţi. Lucrurile s-au calmat repede – Carol nu s-a atins de reformele lui Cuza, ba chiar le-a dezvoltat. Dar, de atunci încolo, ori de câte ori o lege părea a pune probleme, domnitorul îşi întreba miniştrii: „Dar dăbulenii, ei ce zic?”
Rareș Bogdan și dăbuleanul Geoană
Istoria e istorie, anecdotele istorice chiar dacă nu sunt fidele, prezintă totuși sâmburi de adevăr care transmit o stare, o idee, o concluzie. Nu știu dacă domnul Ponta cunoaște această poveste, dar domnul Rareș Bogdan sigur o știe și mai trage și el un pic de spuză pe turta arsă pe care încă o mai servește la tv. Neostoit în ura sa împotriva lui Ponta care nu a vrut să îl ungă la TVR, domnul Rareș în loc să se ascundă după infecta dar și proasta moderare a întâlnirii dintre Ponta și Johannis unde a făcut dovada realelor sale calități de jurnalist imparțial- pe lângă care Cațavencu ar primi Magna cum Laudae- se tot agață de tot ce îi poate da apă la moară și îl poate îngropa pe Ponta. Nu am o simpatie față de obiectul urii sale, dar când faci o obsesie față de cineva și seară de seară nu faci altceva decât să devii din ce în ce mai penibil doar pentru a lovi în cineva, e cazul să cauți un doctor.
Unul din invitații domnului Rareș a fost și dăbuleanul Mircea Geoană, care nu mai are nevoie de nici o prezentare și care iată a fost mazilit a doua oară de Ponta, pentru că prin simpla sa prezență în PSD reprezintă un atentat la hegemonia roșului partid. La prima mazilire scrisesem un ”poem” dedicat dăbuleanului, poezie care iată, e mai actuală ca oricând. Domnul Rareș titra cu litere de o șchioapă pe burtieră că numai la el va exploda bomba care îl va azvârli din șa pe Ponta, dar nu a fost nimic.
Dăbuleanul și Ponta
E adevărat, Geoană, un politician cerebral totuși, a prezentat situația partidului și perspectivele sub conducerea lui Ponta foarte corect. Este adevărat, nevoie de o schimbare de politică și de strategie dar și de conducere în PSD, Ponta se agață cu încăpățânare de putere pentru că știe că dacă iese acum din cărți, îi va fi foarte greu, să mai revină, iar el este tânăr, nu are răbdare, nu acceptă înfrângerea. Este adevărat, cu cât continuă mai mult să stea în fruntea guvernului și să își impună autoritar dar și aberant punctele de vedere, cu atât mai multă ură va acumula la adresa sa și cu atât mai dureroasă și mai periculoasă va fi căderea. Este adevărat, ar fi fost o lovitură de teatru din care ar fi câștigat enorm dacă ar fi declarat după alegeri că admite și acceptă votul românilor care s-a schimbat cel puțin față de el, și își dădea demisia, lăsându-l pe președinte să desemneze un alt premier cu ce majoritate vrea el. Dacă ar fi făcut asta, ar fi câștigat simpatia românilor care ar fi apreciat fair play-ul lui și la alegerile din 2016, sau oricând ar fi fost ele, avea reale șanse să revină în viața politică cu o imagine reparată de demisie. În plus, ar fi pus opoziția într-o situație pentru care nu este pregătită, ar fi declanșat certurile între pediști și peneliști pentru ministere dar și în rândul celorlalte partide parlamentare.

Una peste alta, PSD-ul ar fi avut timp până în 2016 să se refacă, să își rezolve problemele interne, să recâștige încrederea oamenilor, pentru că 2015 este un an financiar deosebit de dificil pentru România și oricine va fi la putere va fi nevoit să ia măsuri nepopulare. Dar domnul Ponta nu vrea așa, el vrea neapărat să fie azvârlit de pe cal, nu să se dea singur jos. Vai de noada lui!
Dăbuleanul care poate fi prostănac uneori, dar nu e prost a văzut toate astea. Nu știu dacă i le-a spus lui Ponta sau colegilor de partid înainte de a fi trântit, dar oricum, din câte îl știu pe Ponta și pe cei care îi cântă în strună, cred că nici nu au stat de vorbă cu el. În felul acesta, Ponta dovedește că știe mai puține despre români și felul lor de a fi, chiar decât Carol I, un rege neamț care totuși a avut înțelepciunea să învețe din experiență. Asta se numește inteligență, dar la Ponta nu se găsește, la el găsești ambiție cât Casa Poporului. Până la urmă, tot ce a spus Geoană și am spus și eu înaintea lui, se va adeveri, oricâte variante va mai încerca el, cu Tăriceanu, cu Maior, sau alte propuneri de prim miniștri care să îi păstreze PSD-ul la guvernare și va pierde guvernarea, cu un șut dureros în turul pantalonilor iar atunci va fi gata și la partid, colegii vor sfâșia din el. Fiecare pasăre pe limba ei piere.

Parlamentul fără țigle
Închei consemnând o declarație recentă a domnului Peter Eckstein Kovacs dată după votul de miercuri din Camera Deputaților privind imunitatea colegului său Marko Atilla, pe care o consider DECLARAȚIA MILENIULUI. Doi deputați au primit votul colegilor lor privind arestul preventiv. Domnul Marko Atilla de la UDMR a primit aviz de arestare, iar domnul Teodorescu Cătălin de la PDL nu.
Domnul Peter Eckstein Kovacs spune că îl cunoaște bine pe Marko Atilla și că nu există dubii privind integritatea sa morală și reputația sa, că dacă era cineva care merita salvat acela era domnul Marko Atilla. Propun ca această declarație să fie trecută în cartea recordurilor drept cea mai aberantă și nerușinată declarație. Să nu știe oare domnul PEK, faptul că colegul său are deja o condamnare definitivă pe un alt dosar pentru abuz într-un alt caz de retrocedare? Asta da reputație! Integră!
Aproape de declarația lui se află și cea a domnului Gheorghe Tinel de la PDL sau să spunem noul PNL, care spunea că PSD-ul este cel care a votat în favoarea cercetării în libertate a domnului Cătălin Teodorescu. Spune domnia sa că vezi Doamne, peneliștii si pediștii au votat toți pentru arestarea colegiului lor,că așa au stabilit, dar parlamentarii PSD au vrut să îi facă de râs și au votat pentru protejarea colegului din PDL. Eu cred că e nevoie de un cabinet psihiatric, ce spun eu cabinet, ditamai clinica, în Parlament, pentru că oamenii ăștia nu mai au toate țiglele pe casă cu asemenea declarații. Domnule Ponta, tot discutați bugetul pe anul 2015, rezervați niște bani și pentru țigle, vă rog eu.
Ce spun Dăbulenii?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.