luni, 28 noiembrie 2022

Pentru coaliția de guvernare, MILITARII NU EXISTĂ

 

În sfârșit după luni de chinuri, declarații, contraziceri, bălbăieli, negocieri, consultări, ăăăăăăăă, și alte idioțenii,  coaliția PSD /PNL acest al doilea anus contra naturii, creat pentru a putea trece Romania din statutul de ”stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil” cum spunea Constituția, (documentul ăla care până acuma era sfânt dar a devenit hârtie igienică recent, prin noile legi ale justiției)   în cel de stat ocupat, fără tradiții, fără armată, fără granite, fără Constituție, fără suveranitate, fără lege, fără conducători, fără conștiință,  un stat dirijat, nu condus, a COALIȚIA A FĂTAT. Dar nu normal, ca toată lumea, nici prin cezariană, ca cucoanele de fițe care își programează ziua nașterii, ci cu forcepsul. E adevărat, odrasla/puiul/cioara/ elementul conviețuirii, sau cum vreți să îi mai spuneți, nu a fost prezentat popolației de la balconul lăuzei, nici nu a fost înregistrat la ”starea civilă”, dar s-a auzit țipătul eliberator al mamei și oarece orăcăituri.

Ieri, mama eroină  a prezentat prin vocea moașei Budăi, a anunțat că mama și tatăl sau, ca să fiu în trend cu deciziile UE, părinții 1 și 2 au căzut de acord asupra reformei pensiilor. Ura, ura ura, ca să ne închidă gura.

Ce a spus moașa satului? Citez:
Pensiile vor crește cu 12,5% pentru toți românii, a decis coaliția PSD + PNL + UDMR, în urma ședinței de luni, 21 noiembrie.

„12,5% la toată lumea care este pe contributivitate. Nu am discutat în această seară despre pensiile militare. (…) Pensiile speciale nu cresc deloc. Pensiile militare nu sunt speciale, asta am zis. Dar nu am discutat despre ele, dacă vor crește sau nu. Am avut în grijă despre ceea ce înseamnă pensiile pe contributivitate și persoanele vulnerabile”.

Și a mai spus moașa Budăi:
„Vor fi respectate prevederile Curţii Constituţionale, vor fi respectate prevederile din PNRR, în rest suntem pe ultimele discuţii şi proiectul va fi înaintat Guvernului. În câteva zile înaintăm către Guvern şi către Comisie, după care îl înaintăm în Parlament”

„Ideea mea a fost de la început şi am spus tot timpul că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, însă o să avem proiectul de final. Ceea ce pot să vă spun acum este că am fost extrem de transparent, spre deosebire de ceea ce s-a făcut când s-a scris proiectul, şi am discutat în paralel şi cu Comisia şi cu Banca Mondială, dar şi cu cei interesaţi”

„Sunt pensii ocupaționale, iar discuțiile cu Comisia European sunt absolut normale. Acest jalon 215 ar trebui să țină seama și de raportul Băncii Mondiale care spune că aceste pensii nu sunt speciale, ci ocupaționale. Ne dorim foarte mult ca discuțiile să se concretizeze într-o variantă acceptabilă. Nu am niciun dubiu că pensiile militare vor rămâne pensii ocupaționale. Militarii nu au a se teme că acest statut va fi schimbat.

Am colegi din minister care se află la Ministerul Muncii pentru a discuta aplicat. Strategia mea și a noastră este să menținem importanța socială a acestei profesii și să facem ca domeniul militar să fie unul atractiv”.

Înțelege cineva ceva? Nu prea ai ce. Deci :

1.Toate pensiile vor crește cu 12,5%. Stop cadru! Aici moașa face 2 greșeli. Una când spune că TOATE PENSIILE VOR CREȘTE. Pentru că de fapt apoi spune că toate cele contributive, mai puțin cele speciale. Deci în mod clar cele speciale nu vor crește. La fel de clar nici cele necontributive nu vor crește. Deci minciună, căci NU TOATE PENSIILE VOR CREȘTE.

A doua minciună este că pensiile vor crește, Doamnamoașă comunală se face că nu știe că INDEXAREA nu este o majorare a pensiei ci o contrabalansare, o măsură compensatorie a statului pentru PROASTA GUVERNARE, prostul mers al economiei, care au dus la INFLAȚIE.Indexarea este o amortizare a efectelor inflației, o obligație a statului, PREVĂZUTĂ DE LEGE dar și de normele bunului simț, NU O MAJORARE, ÎN NICIUN CAZ UN ACT DE BUNĂVOINȚĂ guvernamentală. Indexarea nici nu ar trebui pusă în discuție și negociată este o măsură OBLIGATORIE, prevpzută de lege și nu se negociază aplicarea legii, decât ăn statele bananiere.

2. Ce se întâmplă cu pensiile militarilor? Pensiile militarilor, care nu sunt nici speciale, dar nici(calculate) pe contributivitate, nu cresc, dar nici nu se șpune/știe ce statut au.  Pensiile militarilor nu au fost DISCUTATE. De ce ? Pentru că pentru ei, militarii nu există, ei nu DISCUTĂ, ei execută. Deci sunt executanți și executați prin definiție. Asa au fost întotdeauna, din 2010 încoace.

Așadar  moașa spune că PENSIILE MILITARILOR nu sunt speciale, dar SUNT TRATATE CA FIIND SPECIALE. Însuși faptul că nu au fost incluse în discuții, arată că sunt speciale. De ce nu le-au discutat ? PENTRU CĂ NU AU CĂZUT DE ACORD CE VOR FACE CU ELE. LE E FRICĂ!

Le e frică pentru că nu vor și nu pot nici să le indexeze, nici să le lase așa. Dacă le-ar indexa, datorită numărului relativ mare de pensionari și mediei  pensiilor undeva în jurul a 4000 lei  pe legea 223,  ar da o găurică respectabilă bugetului, Dacă nu le indexează, în condițiile actuale sau dacă anunță că vor fi trecute pe contributivitate, se vor trezi cu un exces de tehnică și norme de înzestrare față de numărul de luptători, chiar dacă își vor mări rezerva, ceea ce este totuși un câștig. Cei nou ieșiți vor putea reveni ca rezerviști voluntari și astfel și programul ar fi un succes. Poate asta se urmărește, declararea acestui program drept  un mare succes de casă, deci mărirea efectivelor de rezervă, cu care să se laude cine știe ce general. Fără îndoială,  militarii sunt cei mai speciali, TOCMAI PENTRU CĂ PENSIILE LOR NU AU INTRAT ÎN DISCUȚIE, ei  nici măcar nu au fost băgați în seamă.  

3. Mai spune moașa, că pensiile militarilor sunt pensii ocupaționale. Moașa nu a citit legea 1/2020 care spune ce sunt alea pensii ocupaționale, și nici Codul Muncii care spune ce condiții trebuie să îndeplinească o pensie pentru a putea fi măcar considerată, nu numită, pensie ocupațională. Îl rog pe domnul moașă, să citească legile privind pensiile. TOATE, TOATE LEGILE DESPRE TOATE PENSIILE. Dar militarii au avut parte de o formă a pensiei  ocupaționale, când primeau Pensia Suplimentară, care ar fi trebuit să se adauge separat la pensia militară de stat, dar au avut grijă ei, guvernanții, să o scoată din circuit. Prin urmare, domnul Budăi face o greșeală sau vorbește vorbe când spune că militarii au pensii ocupaționale. Pur și simplu încearcă să aburească și pe civili, ca să nu îl mai întrebe de pensiile militarilor, și pe militari care nu știu ce se va întâmpla cu ei. Vor vedea ce se va întâmpla,  dar prea târziu pentru a mai face ceva. Tocmai de asta ”nu au fost discutați”. Situația e gravidă și prezinta umflături.

4. De ce totuși nu au fost discutate pensiile militarilor, de ce vorbește Budăi despre creșteri în loc să spună că acordă 12,5% indexare? Simplu:

 Pentru că vrea să aburească masa de votanți. Dacă ar folosi, așa cum ar trebui, sintagma ”indexare” lumea ar sări în sus, că în loc să le indexeze pensiile cu rata inflației, le dă mai puțin. Dar dacă spune că le mărește cu 12,5% boborul dă din coadă, că îi mai crește și lui ceva.

Pentru că dacă i-ar spune indexare ar trebui să o acorde tuturor, inclusiv specialilor, și asta ar însemna nu doar moarte financiară ci și neîndeplinirea PNRR care prevede  micșorarea fondurilor alocate pensiilor speciale. Așa că guvernanții au decis să se joace cu cuvintele, vorbind despre creștere, nu despre indexare, ca să poată să îi exclude pe speciali.Vă mai amintiți? Așa a procedat PSD-ul și când a ”incurcat” termenii art 59 și 60 din Legea 223, confundând indexarea cu actualizarea. Fir-ar ea de indexare, numai belele aduce. Trebuie să îi ia cineva gâtul, că altfel nu se mai poate.  Dar, și aici vine bomba, tot nu scapă de indexare, care e prevăzută de lege iar magistrații o vor cere și și-o vor cîștiga în instanță, bineînțeles doar pentru ei.

Pentru a nu mai acorda indexare militarilor, care chiar dacă o vor cere în instanță, așa cum și-au cerut și actualizarea,  si indexarea pe 2016, o vor pierde, așa cum au pierdut-o prin grija MApN și cu complicitatea magistrașilor, și pe cea din 2016.

Există chiar posibilitatea, ca printr-o OUG sau HG  să se suspende sau anuleze acordarea indexării în acest an, sau chiar definitiv, prin noua lege a pensiilor.

5. Cine iese cel mai rău de aici ? MILITARII, care NU INTRĂ ÎN DISCUȚIE și asta în condițiile în care prim- ministru este un general, fost ministru, fost șef al SMAp, alții mai spun și fost militar, nimeni altul decât Ciucă al nostru.

Dar ca să nu facă militarii infarct mai există șansa ca MOMENTAN pensiile militare să rămână deocamdată așa cum sunt, nemodificate nici în sus nici în jos iar unii vor spune că asta e o mare realizare, că altfel  ar fi trebuit băgate în malaxor, că așa cu cerut UE, coaliția, opoziția, sau nu mai știu ce căpcăuni.  Chiar dacă mici,  șansele pentru această variantă există. Se știe că militarii stau în gâtul cam tuturor politicienilor care,  cei care au făcut armata, (de râs) au învățat doar să coasă nasturi sau să tragă cu praștia.Toți cei care au făcut dacă au făcut armata pe la GAZ, fie pentru că nu i-a dus capul pentru rachete sau trupe speciale,  fie pentru  că acolo au nimenit, fie pentru că i-a ”păscut”cineva,  acuma, ajunși politicieni, președinți, miniștri, parlamentari se răzbună. Mai știu eu unul pe la ministerul muncii, care întreba Comisia Europeană dacă trebuie să bage și pensiile militare în PNRR. Se știe !!!

Și mai trebuie lămurit un aspect: prim-ministrul a pomenit acum câteva zile că și pensiile militare sunt contributive. Unii au sărit în sus, spunând că nu e adevărat,  alții că a spus o prostie.  A spus și nu a spus. Problema este de .. semantică. Cei care vorbesc despre contributivitatea militarilor, trebuie să înțeleagă și să facă diferența între contributivitate ca fapt  și pensiile calculate pe principiul contributivității. Cred că unii spun simplu ”contributivitate”, din lene, sau poate  tocmai pentru a crea confuziii și contuzii.  

Adevărul este că MILITARILOR LI SE OPRESC BANI DIN SOLDE, 25% , DECI MAI MULT DECÂT CELORLALTE CATEGORII, PENTRU PENSIE, doar că fondurile respective nu intră în BAS adică bugetul asigurărilor sociale, ci la bugetul de stat, ca la toată lumea de altfel. Chiar și cei ale căror pensii sunt plătite din BAS pensiile le sunt virate în acest fond, tot din bugetul de stat, LA CARE CONTRIBUIE ȘI MILITARII. DACĂ MILITARII NU SUNT PLĂTIȚI DIN BAS NU ÎNSEAMNĂ CĂ NU CONTRIBUIE LA PENSII, SAU CĂ NU AU PENSII CONTRIBUTIVE.

MILITARII NU AU PENSII PLĂTITE DIN FONDUL BAS ȘI NU LE SUNT CALCULATE  PE CRITERIUL CONTRIBUTIVITĂȚII, DAR ASTA NU ÎNSEAMNĂ CĂ NU CONTRIBUIE pe timpul activității la fondul de pensie.  Asta trebuia să spună generalul Ciucă, Ciucă al nostru, ca să înțeleagă tot prostul.

 Pensiile militare de stat sunt plătite din bugetul statului, dar nu sunt pomeni făcute militarilor.

Ce va urma? Cei care vom trăi, vom vedea! Să vedem certificatul de naștere, să vedem caracteristicile tehnico-tactice ale noului născut, apoi vom mai .. discuta.

https://www.capital.ro/sistemul-de-pensii-se-schimba-din-temelii-marius-budai-a-facut-anuntul-chiar-acum-in-cateva-zile.html

https://www.stiripesurse.ro/ministrul-muncii-anunt-de-ultima-ora-nu-am-discutat-despre-pensiile-militare-pensiile-speciale-nu-cresc-deloc_2666515.html

Pentru coaliția de guvernare, MILITARII NU EXISTĂ

marți, 22 noiembrie 2022

Pensiile militare între prostie, manipulare și batjocură

 

A explodat din nou prin media on line, televiziuni, paginile de socializare, în special militare, sau diverse colțuri de stradă sau mese, subiectul pensiilor militare.

Apropierea termenului de aplicare a prevederilor PNRR privind  renumitul jalon al  pensiilor speciale a isterizat aproape pe toți cei interesați, inclusiv magistrații care prin statutul votat și promulgat recent și-au BĂTUT ÎN CUIE ȘI  SECURIZAT EFECTIV DREPTURILE SALARIALE ȘI DE PENSIE. Cu toate astea, magistrații, acești supraoameni cu supradrepturi și canci obligații, pe care nimeni nu îi poate controla sau trage la răspundere și critica fără să ”aducă atingere independenței justiției” continuă să facă scandal și amenințe șantajând efectiv societatea cu blocarea sistemului judiciar care oricum e de râsul lumii. Pagubă în ciuperci. CCR, format din aceiași magistrați care plâng când le umblă cineva la portofelele umflate cu pompa, a dat liber legilor justiției, legi pe langă care celebra ordonanță 13 a lui Dragnea este MAGNA CARTA, batându-și joc de Constituție, justiție și un popor de oameni amărâți care nu mai au la cine apela. Nu mai amintesc de deciziile controversate și contrare care se bat cap în cap, luate pe aceeași speță, dar la intervale de timp, în funcție de interesele personale sau politice ale vremii. România a ajuns să fie condusă nu de legi ci de cei care ar trebui să le aplice, nu să le violeze în grup.

În PNRR, clasa politică a introdus la componenta 8 care vorbește despre reforma pensiilor,  numărul secvențial 215, următoarele: Protecția deciziilor Curții Constituționale se va referi numai la pensiile magistraților, nu și la alte categorii, și se va referi numai la limitele explicite din argumentele Curții.”  Cum spuneam, frica păzește pepenii.  

Dar să revin la pensiile militarilor, numite și pensii militare sau cum le vine la gură unora sau altora.  Este ciudat,  magistrații vorbesc despre ”independența justiției” justiție pe care o încalcă  tocmai cei puși să o apere și să o aplice, atunci când cineva le modifică salariile sau pensiile, DAR NIMENI NU VORBEȘTE DESPRE ATINGERI ADUSE SUVERANITĂȚII STATULUI,  INTEGRITĂȚII TERITORIALE ȘI APĂRĂRII GRANIȚELOR, atunci când pensiile și soldele militarilor sunt ciuntite, tăiate, blocate, înghețate, batjocorite. Oare de ce ? Este un singur răspuns: PE NIMENI NU INTERESEAZĂ ACTIVITATEA SAU SARCINILE ȘI OBLIGAȚIILE MILITARILOR, VIAȚA MILITARILOR ÎN GENERAL. Nimeni nu se simte amenințat de militari și atunci de ce să îi protejeze? Toți guvernanții stau liniștiți, ne apără articolul 5  dar de magistrați nu are cine să îi apere, faptele de corupție, afacerile oneroase, furturile la drumul mare, stau închise în dosarele serviciilor și magistraților. Asta îi interesează pe politicieni, guvernanți, de asta le e teamă iar frica păzește pepenii, adică pe magistrați. Corupția este cea care dictează, nu principiile sau legile.

Ce trebuie să știe guvernanții despre pensiile militare

Când îi auzi vorbind despre pensiile militare pe politicieni, miniștri sau diverși moderatori, jurnaliști sau secretărași de stat,  te întrebi dacă sunt proști sau rău intenționați, pentru că în funcție de interese sau ordinele primite, spun orice numai să le iasă ciorba. Voi încerca să lămuresc câteva aspecte pe care ar trebui să le cunoscă toți cei care știu să citească :

  1. Ce sunt pensiile militarilor ?

Unii, și din păcate chiar și militari, activi sau în rezervă, șefi de structuri sau asociații cu statut de utilitate publică, spun că sunt pensii de serviciu sau ocupaționale. Alții spun că sunt speciale și pun semn de egalitate între pensiile militarilor și cele umflate cu pompa. Și unii și alții umblă cu jumătăți de adevăruri .

Pensiile militarilor sunt așa cum spune Legea 223, PENSII MILITARE DE STAT. Conform art 14 din L 223, în sistemul pensiilor militare de stat se acordă următoarele categorii de pensii:

a) pensia de serviciu;

b) pensia de invaliditate;

c) pensia de urmaş.

Deci pensiile militare nu sunt pensii de serviciu, ci categoria  pensiilor de serviciu face  parte din sistemul pensiilor militare. Pensia de serviciu se poate acorda pentru limită de vârstă, anticipat, anticipat parțial. Așa că liderii de asociații care ies pe ecran și vorbesc prostii, mai întâi să se documenteze, pentru că se fac de râs, pledând pentru o cauză pe care nu o cunosc.

  • Sunt pensiile militare pensii speciale?

Ca și în cazul lui Bulă care întrebat dacă i-a fost nevasta virgină la cununie, a răspuns că ”unii zic că da, alții zic că nu”, și aici răspunsul depinde de cine îl dă. Politicienii cărora le stau militarii în gât spun că da, din dorința de a sublinia că sunt exagerate, nesimțite sau chiar nemeritate. Pensionarii militari, care fug ca de dracu de această asociere, spun că nu. Unde e adevărul?

Având în vedere că există o lege privind  sistemul unitar de pensii, dar și alte legi ale unor categorii profesionale diferite, cu alte prevederi decât LEGEA UNITARĂ, se poate afirma că atât juridic, cât și lingvistic,TOT CE ESTE ÎN AFARA LEGII UNITARE, ESTE SPECIAL, deci, da, și Legea pensiilor militare este o lege stabilită în baza unor prevederi diferite, deci speciale. DEX când definește sintagma ”special” prezintă și sinonimele ” distinctiv, distinct, particular, diferit, specific”. Este Legea 223 o lege distinctă, diferită  de LEGEA UNITARĂ A PENSIILOR? OOO YES, INDEED.

Potrivit Comisiei Europene, pensii speciale sunt toate pensiile care îndeplinesc 3 criterii :

–        Sunt alocate în funcție de un anumit domeniu de muncă sau un anumit statut special; 

–        Finanțarea se face direct din banii publici;

–        Este mai avantajoasă decât sistemul general sau comun de pensii”

Asta însă nu inseamnă însă, așa cum insinuează sau chiar declară dușmanii militarilor dar și ai adevărului, că sunt nemeritate, exagerate sau nesimțite.

Dacă avem în vedere cea de-a doua condiție, s-ar putea spune că totuși pensiile militare nu ar fi pensii speciale, pentru că nu sunt plătite din bani publici, ci din fondul MApN. Iar dacă avem în vedere faptul că pensiile platite de CNPP sunt alimentate tot din bugetul de stat nu dintr-un fond propriu, înseamnă că și acestea sunt speciale. Ca la noi, la nimeni.

  • Sunt pensiile militare incluse în PNRR?

Aici răspunsul este unul singur și cine spune altfel este un mincinos. NU!  Deși toată lumea îl învinuiește acuma pe Ghinea, cel care a înaintat PNRR către UE că a băgat pensiile militare în PNRR, este  greșit! Ghinea poate fi învinuit că a inclus reforma pensiilor în PNRR dar nu a făcut asta de capul lui ci la ordinul premierului.  Documentul trimis însă, nu conține individualizate pensiile militare, nici pe celalalte speciale,  dar sunt nominalizate pensiile magistraților, iar REFORMA PENSIILOR SPECIALE SE REFERĂ LA CELE PLĂTITE (ȘI) DIN FONDUL CNPP. Pensiile militare sunt singurele neplătite din acest fond, nicio centimă deci nu trebuiesc incluse în reforma pensiilor, pentru că nu afectează sistemul de pensii publice. Greșeală sau nu, PENSIILE MILITARE NU SUNT INCLUSE ÎN PNRR așa că în acest moment, OFICIAL ROMÂNIA NU ARE NICIO OBLIGAȚIE ÎN SENSUL REFORMEI PENSIILOR MILITARE CI DOAR A CELOR PLĂTITE DIN FONDUL CASEI DE PENSII PUBLICE, care cu adevărat este grefat puternic de pensiile speciale plătite de CNPP. Că domnul secretar de stat Vasilcoiu de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale a solicitat puncte de vedere, sau că Boloș ne anunță acuma că UE a precizat că ar  trebui introduse și pensiile militare în reformă, este altceva, dar ROMÂNIA NU S-A ANGAJAT ȘI NU ARE NICIO OBLIGAȚIE PRIN PNRR privind reformarea pensiilor militare.

Acest lucru, că se știe sau nu, ESTE EVITAT. Cei care declară doar, la tv,  că vezi doamne pensiile militare nu ar trebui, de fapt doar mimează, căci dacă ar vrea, ar spune clar și răspicat : PENSIILE ACORDATE CONFORM LEGII 223, NU SUNT INCLUSE ÎN PNRR. Si indiferent cine mai vorbește despre PNRR,  să arate unde se face referire la pensiile militare. Nefiind trecute expres, nimeni nu  poate adăuga sau include acuma pensiile militare  indiferent de motive, fără a conduce la modificarea PNRR, ceea ce înseamnă o renegociere și reavizare a acestuia. Asta ar trebui să le spună premierul tuturor celor care nu pot dormi de grija pensiilor militare.  Punct !

  • Sunt pensiile militare contributive ?

Înainte de a răspunde la acest subiect ar trebui să ne întrebăm care pensii sunt plătite pe baza contributivității ? Răspunsul este că nicio pensie nu este plătită integral din contributivitate. Sistemul contributivității a fost introdus în 2001. Toate pensiile calculate pentru perioada de dinainte de 2001 sunt calculate arbitrar, din burtă. Practic nimeni nu ar trebui să primească pensie întreagă, pentru că NIMENI NU A CONTRIBUIT TIMP DE 35 DE ANI, cu o singură excepție.  

Și totuși ni se spune că noi militarii nu am contribuit la pensie deci nu ne merităm pensiile.

ASTA ESTE CEA MAI MARE NEDREPTATE CARE SE FACE MILITARILOR, pentru că tocmai militarii sunt EXCEPȚIA DESPRE CARE VORBEAM.

Militarii contribuie la pensie, tuturor li se oprește pe statul de plată fondul pentru pensie. Acest fond intră în Bugetul de stat, iar de aici în bugetul MApN care îl dă CPS. Deci MILITARII CONTRIBUIE LA PENSIE, nu primesc pensii nemeritate sau fără să contribuie. Ba mai mult, MILITARII AU CONTRIBUIT LA PENSIE ȘI PRIN PENSIA SUPLIMENTARĂ CONSTITUITĂ DINTR-UN FOND DEPUS DE MAPN încă dinainte de 2001 când a intrat în vigoare sistemul contributiv de calcul. DECI PRACTIC MILITARII SUNT SINGURII CARE POT JUSTIFICA CONTRIBUȚIA LOR LA PLATA PENSIILOR PE ÎNTREAGA PERIOADĂ ȘI AU DREPTUL LA PENSIE ÎNTREAGĂ.  

Toate aceste lucruri sunt sau ar trebui să fie cunoscute de conducerea MApN și totuși NIMENI NU IESE PE POST să o spună și să inchidă gura celor care vorbesc prostii.

Se mai spune că chiar dacă militarii contribuie la pensie, nu contribuie la fondul de pensii al CNPP, deci nu se pune. DAR NICI NU TREBUIE SĂ CONTRIBUIE, DE VREME CE NU PRIMESC BANI DE ACOLO. Dar nu se spune că nici contribuțiile celor care primesc pensii de la CNPP nu ajung  la fondul Casei Naționale de Pensii Publice, NU CONTRIBUIE LA FONDUL CNPP, pentru că nu există un astfel de fond,  ci la bugetul de stat, acolo unde contribuie și militarii  apoi guvernul alocă din bugetul consolidat, Casei Nationale de Pensii, FONDUL  calculat și NECESAR pentru plata pensiilor și a altor ajutoare.  NU EXISTĂ UN FOND STRÂNS DIN CONTRIBUȚIA LA PENSII, CARE SĂ RĂMÂNĂ ÎN GESTIONAREA CNPP ci un buget de asigurări sociale (BAS) alimentat tot din bugetul consolidat, care e mai mereu în deficit, din care se platesc partile contributive, iar ce depășește partea contributivă e asigurat din Bugetul de stat.    Deci chestia cu cei care contribuie și cei care nu contribuie la FONDUL DE PENSII  ESTE O GOGORIȚĂ.

TOȚI CONTRIBUIE LA BUGETUL DE STAT.

Și atunci de unde chestia cu faptul că militarii nu contribuie?

Vă spun eu de unde. Din capul unora dar și de la conducerea MApN care nu a avut grijă să introducă în legea pensiilor militare PE CARE O PROPUNE MApN, O PREVEDERE, CA LA MAGISTRAȚI,  CARE SĂ MENȚIONEZE, ATÂT, SĂ MENȚIONEZE că pensiile militare sunt plătite o parte  din partea de contribuție și o parte din bugetul de stat, căci de aia le spune PENSII MILITARE DE STAT, ca o recunoaștere și compensare a restricțiilor și riscurilor profesionale.

De ce nu a făcut MApN acest lucru ? Nu pot decât să speculez, pe baza celor discutate de mai bine de 10 ani cu diferiți miniștri ai apărării și șefi de direcții: unii nu știu, altii nu vor  iar alții nici nu știu și nici nu vor.

În august acest an am înaintat primului ministru un proiect de OUG care să repare această ”greșeală”, proiect care nu trecea pensiile militare pe calculul contributivității, ci doar menționa faptul că o parte din pensie este plătită din partea contributivă. Acest lucru nu schimba LEGEA 223, NICI MODUL DE CALCUL, DOAR SECURIZA PARTEA CONTRIBUTIVĂ A PENSIEI, PARTE   DE  CARE, CONFORM DECIZIEI CCR NU SE MAI PUTEA ATINGE NIMENI ȘI CARE AR FI CONSTITUIT PLAFONUL MINIM AL PENSIEI.

Mi s-a spus că nu e cazul, că nimeni nu se va atinge de pensiile militare, că pensiile militare nu sunt speciale, că va lupta la Bruxelles pentru a scoate pensiile militare din PNRR unde de fapt nu erau băgate dar le-am băgat noi după ce a fost semnat PNRR pentru că nu știm sau nu vrem să ne apărăm.

Cam asta ar trebui să spună despre pensiile militarilor, cei care ies pe posturile de televiziune, să își apere drepturile, sau cei din MApN. Cei mai mulți însă habar nu au, iar cei care știu, tac, pentru că fac jocurile altora.

A se reține că în PNRR, la pagina 89, scrie că ” va fi realizată o nouă lege a pensiilor publice, care va fi aprobată în Parlament astfel încât să

intre în vigoare în trimestrul I al anului 2023 (Q1 2023) și va înlocui legislația actuală.”

AȘADAR, SĂ VĂ PREGĂTIȚI. Angajamentele trebuie respectate, altfel cade tot,  nu se mai dă niciun ban de la UE dacă un singur jalon nu este respectat,  iar guvernul, România intra în colaps. De asta se dau cu capul de pereți miniștrii acuma, nu de grija militarilor.

Faptul că pensiile militare nu sunt plătite din fondurile CNPP poate fi o salvare dacă nu vor fi incluse în reforma pensiilor, sau un dezastru dacă sunt incluse,  pentru că prin modificarea legii pensiilor publice și includerea pensiilor militare în noua lege, nu vom mai beneficia de păstrarea cuantumului cel mai avantajos iar pensiile militarilor vor fi cele mai lovite.

În concluzie:

  1. Dacă ne luăm după definiția dată de UE pensiilor speciale, în România, toate sunt speciale, pentru că toate sunt plătite de la bugetul de stat, deci din bani publici.
  2. Pensiile militare nu trebuiesc incluse în reforma pensiilor pentru că nu nu sunt plătite din BAS.
  3. Singurele pensii cu parte contributivă completă sunt pensiile militarilor.
  4. Pensiile militare sunt singurele pensii care nu au mai fost actualizate sau majorate din 2017.

Si pentru că mai sunt încă mameluci care umbla după cai vezi pe pereți și spun că trecerea militarilor PRIN NOUA LEGE pe calculul contributivității, va fi mai bună, fac precizarea că asta nu inseamnă reîntoarcerea la modul de calcul de pe legea 263, deci nu vor fi aceleași cuantumuri, nici măcar neactualizate, ci o altă lege cu o altă bază de calcul, un alt punct de pensie, alte punctaje, CARE NU VOR FI ÎN FAVOAREA NOASTRĂ, căci scopul reformei este ECONOMISIREA FONDURILOR. Și, colac peste pupăză, nu vom beneficia nici de cuantumul cel mai avantajos noi militarii, pentru că vom trece de la un sistem de pensie la altul și asta nu mai obligă la menținerea cuantumului avantajos. Deci cei care saltă în sus de bucurie că vom trece pe contributivitate, dați-vă acuma peste gură că după aia o sa căutați tesle și nu o să mai găsiți, va fi mare cererea.

Alții,mai ”citiți” susțin că ceea ce a răspuns Comisia Europeană celor de la GMedia nu ar conta, că Banca Mondială a spus că nu ar trebui să se umble la pensiile militare din cauza situației internaționale. Acestora le reamintesc că Banca Mondială a fost un simplu consultant, plătit pentru a oferi soluții, în vreme ce Comisia Europeană este cea care verifică implementarea angajamentelor.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/bolos-jalonul-din-pnrr-privind-pensiile-speciale-are-termen-limita-luna-decembrie-a-acestui-an-vom-renegocia-la-toamna-2010919

Pensiile militare între prostie, manipulare și batjocură

duminică, 20 noiembrie 2022

Un incident și mai multe semne de întrebare

Acum 12 ore, presa din ”lumea bună” vuia la știrea că rușii au lovit Polonia în localitatea Przewodów, aflată la granița ucrainiano-polonă, cu două rachete,  provocand moartea a două persoane și avarierea unui tractor cu remorcă.

Polonezii dădeau vina pe ruși și nu mai era mult și cereau aplicarea articolului 5 din Alianță. Reamintesc celor ce nici pană acuma nu au citit faimosul articol care ”apără” România de dușmani, că acesta nu prevede interventie militară a NATO ci luarea măsurilor pe care fiecare țară membră le consideră potrivite, ceea ce e cu totul altceva.

Bineînțeles toți micii sateliți mai ales cei din vecinătatea graniței de Est a NATO, au luat foc, ”vai vai ne atacă rușii”. Consilii de Securitate, situații de urgență, bomba nucleară, al treilea Război Mondial, nimic nu lipsea din meniu, gospodinele schimbaseră canalele uitând de „Aripi frânte”, dezastru.  Vuvuzeaua Zelensky, cel care cere noi măsuri și ajutor din partea Galaxiei, ori de câțe ori visează el ca e atacat, nu a ratat ocazia de a avertiza pe participanții la G20 că atacul cu rachetă din Polonia ”nu este nimic altceva decât un mesaj transmis de Rusia G20”, că există ”un stat terorist printre voi, de care trebuie să ne apărăm.” Aferim! Gura păcătosului adevăr grăiește. Dar îmi place cum se exprimă: ”stat terorist printre VOI, de care trebuie să NE apărăm”.  Incorpore. Mare actor omul ăsta, și ce replici, nici textierul nu e de aruncat.

Biden, tartorele, a dat-o cotită, că vor investiga, că să vedem, că nu știm ce e, lăsând fraierii să se perpelească și să învinuiască balaurul.

Polonezii mergeau pe varianta lor, rușii spuneau că rachetele  nu sunt ale lor, ”experții”noștri din media spuneau că a fost Batman, și Batman -Batman, nimic altceva.

Erdogan a spus: „M-am întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz. Există impresia generală că această rachetă nu este de fabricație rusă și această declarație deschide calea către anumite fapte, astfel încât nu ar trebui să insistăm că această rachetă a fost lansată din Rusia. Aceasta ar fi o provocare”. Știa vulpoiul ceva  dar făcea și el pe Neghiniță.

Și tocmai când era gata să intervină și brava armată română cu militari activi, din  rezerva de stat și din retragere  și să se scoată de la naftalină toate uniformelele din dotare,  inclusiv cele donate,  cu praf de Nasiriya pe ele,  aflate la păstrare în muzeul unor renumite asociații, hopa și bomba : rachetele  nu prea fuseseră trase de ruși, stați să vedeți, că ”un avion NATO care zbura marți deasupra spațiului aerian polonez a urmărit racheta care a aterizat și a ucis doi oameni”.  Mă întreb, o fi fost FORTE 11 sau  FORTE 10, că până acuma 10 zile mișunau pe lângă Sevastopol. Ce inspirați au fost că și-au schimbat traseul, la timp.  Păi dacă ei au urmărit traseul de marți, LIVE, cum se spune, și știu clar cine a tras și de unde, de ce o mai dau cotită, că să vedem, că mai cercetăm? Bine, de la Biden nu mă aștept nici să știe dacă s-a sculat de dimineață fără să îi spună cineva, dar nu e nimeni lângă el să îi țină și lui paltonul?  Și de ce au anunțat doar pe cei din NATO și nu întreaga lume? Nu pot să ajung  decât la concluzia că nu le convine realitatea și mai bine să mintă prin omisiune, decât să admită că nu rușii au tras. Și dacă nu rușii, atunci cine ? Păi cine mai trage prin zonă cu rachete, care nici nu sunt rusești?  Probabil pe undeva prin vreun Cincu ucrainean, niște militari de diverse naționalități, sper că nu francezi că ar fi prea de tot, poate voluntari din Legiunea străinilor, se instruiau ”la cald” și au confundat Estul cu Vestul, le-a luat-o busola razna și pac în Polonia. Nu voiau polonezii bombe nucleare? Voiaaaau! Uite că le-au căzut două pe cap, dar nu nucleare, convenționale, așa, de probă.

Azi presa s-a mai moderat. GMedia spune că Sursa din cadrul NATO nu a spus cine a lansat această rachetă și nici de unde anume a zburat.

Informațiile colectate, inclusiv urma rachetei lăsată pe radar, au fost împărtășite cu NATO și Polonia.”

Dar scopul a fost atins,  ”incidentul” s-a întâmplat la momentul potrivit, pe timpul summit-ului G20 din Indonezia, Zelensky i-a informat, a transmis mesajul, era nevoie de o nouă ”condamnare”.  Drept urmare,  membrii G20 au dat o declarație la final în care au informat lumea, că „deplâng în termenii cei mai fermi agresiunea rusă împotriva Ucrainei”.

Asta îmi amintește de un incident petrecut acum eheheeee, mulți ani, prin 94 în Kuwait, în misiunea UNIKOM. Era pe la finele lui Decembrie, în Ianuarie urma să se discute în Consiliul de Securitate al ONU dacă se mai păstrează sancțiunile  împotriva Irakului, inclusiv misiunea ONU, în trei ani nu se întâmplase nimic care să recomande menținerea măsurilor. Și brusc, pe 29 decembrie,  noaptea, ca hoții, cineva, nu se știe cine, a  executat foc asupra unei mașini ONU care patrula în zona kuwaitiană,  ca direcție dinspre  Irak, dar de pe teritoriu kuwaitian.  În documentele oficiale s-a spus că s-a tras DINSPRE Irak, asta trebuia să rețină lumea. Nici nu se stinsese ecoul cartușelor, la propriu, nu la figurat,  că presa kuwaitiană, șeful poliției de graniță, care avea sediul la peste 200 km, erau la locul faptei. Eu, care eram la 1 km de locul incidentului și am plecat către locul unde militarul român, aflat în mașină și rănit ajunsese, deși am plecat imediat ce acesta a anunțat prin stație că este atacată mașina, când am ajuns i-am găsit pe toți acolo, presă, șefime oficiali. Când am ajuns eu acolo aceștia tocmai dădeau interviuri spunând că irakienii au atacat o mașină a ONU. Când aflaseră, când ajunseseră și cu ce, că nu era niciun supersonic parcat în zonă? Atacul și-a făcut treaba, în Ianuarie,  Consiliul de Securitate a votat menținerea și chiar înăsprirea sancțiunilor împotriva ”balaurului”de atunci, Irak.

Dacă asta se făcea în 1994, într-o misiune a ONU, nici nu vreau să știu ce se poate face acuma.

Nimic nu mă poate opri să îmi amintesc aspecte care seamănă cu ceea ce parcă retrăiesc.

Coincidența între întrunirea Consiliului de Securitate al ONU și întrunirea G20 de acuma este stranie, iar eu, am mai spus,  nu cred în coincidențe.

Dar pe lângă acest aspect mai este unul pe care iarăși nu îl abordează nimeni.

Este oficial, NATO A URMĂRIT LIVE TRASEUL RACHETEI cu un avion de supraveghere, probabil unul din cele două Northrop Grumman Global Hawk care sălășuiesc prin zonă de ceva timp. Cine e curios să afle ce știe să facă  ustensila  asta, să  caute pe Goagăle.

Bun, deci un avion de cercetare/supraveghere și culegere de informații a văzut tot.

Asta e corect chiar dacă nu politic, dar ceea ce mi se pare mie incorect este altceva și nu pot să nu mă întreb:

  1. De ce ucrainienii care au tras unde nu trebuia, nu au luat măsuri să își distrugă loviturile plecate sau să anunțe ei pe ”frații polonezi”, ” băăăăă, vedeți că v-am trimis din greșeală un colet, trimiteți-l înapoi!”
  2. De ce marele partener invincibil și infailibil, din sfera sa înaltă,  nu a  anunțat imediat Polonia sau bazele NATO, sau chiar  pe ucrainienii care au ”răpus” nu știu câte sute de rachete rusești, că niște purceluși năzdrăvani zboară aiurea pe cer și  să îi doboare ?
  3. De ce, după ce pucelușii au ”aterizat” (îmi place expresia folosită de media, ”rachetele au aterizat”), nu au anunțat ceea ce știau și au lăsat să se propage în toată lumea, știrea că rușii au atacat Polonia? A urmărit cineva ca Polonia să răspundă imediat atacând sau declarând război Rusiei?
  4. Ține cineva cu tot dinadinsul  ca războiul sau conflictul să se extindă?
  5. Nu cumva ”incidentul” a fost premeditat urmărindu-se,  dacă nu mondializarea conflictului, cel puțin învinuirea, în acest caz,  pe nedrept a Rusiei? Dacă e așa, de câte ori s-a mai întâmplat asta ? Câte minciuni nerecunoscute sau nedescoperite au mai fost folosite? Asta nu e tot o ”bombă murdară”?
  6. Are de gând cineva să își asume răspunderea și să ceară scuze atât Poloniei cât și Rusiei pentru moartea celor doi oameni ?
  7. Și ultima întrebare: Cine ne apără pe noi, în caz de atac, dacă cineva, din greșeală sau intenționat, ne trimite două colete identice, sau mai multe, pentru că noi nu avem cu ce, ne bazăm pe articolul 5, iar strategicul nu face altceva decăt să privească de sus, și la propriu și la figurat, cum mor românii. Cum ne apără NATO, doar anunțându-ne după ce rachetele își fac efectul? Ce s-a întâmplat, nu au putut interveni sau nu au vrut? La asta trebuie să ne așteptăm și noi nu ? Parafrazândul pe Carol I, mai întreb și eu, DEVESELU, DEVESELU CE SPUNE?

Poate cineva din conducerea statului, a guvernului, a armatei, să răspundă măcar la ultima întrebare?

PS: Să fiu sincer, parcă îmi pare rău că s-a fâsâit totul așa repede că aș fi vrut să îi aud pe experții noștri generali cum își dau cu părerea pe diverse canale,  alde Mândrăceanu și toți cei care cântă în strună, contracost bineînțeles, gubernanților și  televizionarilor care fac reportaje despre ținute militare  folosite înainte de a se fabrica.

Update: Între timp, Biden a anunțat că cele două rachete sunt  de apărare,  ucraineene. Așa se explică de ce nu au fost distruse sau interceptate de NATO, sistemele NATO acționează doar împotriva rachetelor ofesive, mai ales rusești.

Pe de altă parte, între pozițiile rusești și  Przewodów   sunt peste 1000 km. Să fi urmărit americanii rachetele 1000 km fără să facă nimic ? De ce ? Ca să se facă de râs?

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/doua-persoane-ar-fi-murit-dupa-ce-o-racheta-ruseasca-ar-fi-lovit-teritoriul-poloniei-stat-nato.html

https://www.stiripesurse.ro/volodimir-zelenski-discurs-in-fata-liderilor-g20-racheta-din-polonia-este-un-mesaj-pentru-marile-puteri_2658410.html

https://www.stiripesurse.ro/surpriza-in-declaratia-finala-a-liderilor-g20-pe-tema-razboiului-din-ucraina_2658320.html

https://www.stiripesurse.ro/ingrijorari-ca-razboiul-s-ar-putea-extinde-consiliul-national-de-securitate-al-poloniei-se-reuneste_2658365.html

https://www.stiripesurse.ro/presedinte-turcia-racheta-ruseasca-polonia_2658225.html

https://www.g4media.ro/un-avion-nato-a-urmarit-zborul-rachetei-care-a-explodat-in-polonia.html

https://stirileprotv.ro/stiri/international/surse-reuters-biden-a-transmis-ca-explozia-din-polonia-a-fost-cauzata-de-o-racheta-de-aparare-ucraineana.html

Un incident și mai multe semne de întrebare

sâmbătă, 19 noiembrie 2022

“ EXPRESIA RECUNOSTINTEI”

Dumnezeu sa ii odihneasca pe cei ce nu mai sunt intre noi, militari decedati pe campuri de lupta, indiferent cand, indiferent unde !
Dumnezeu sa ii ocroteasca pe militarii romani intorsi din razboaie, zone de conflict, misiuni!
Dumnezeu sa dea sanatate si zile senine tuturor militarilor.


Astazi se spune ca celebram Ziua Veteranilor din teatrele de Operatii. Unii spun ca Ziua a fost aleasa ca sa ne aminteasca Ziua Armistitiului dupa Primul Razboi Mondial. Altii spun ca de fapt data a fost aleasa in amintirea primului roman decedat ( dupa 1989 incoace) in teatre de operatiuni externe.

Insasi aceasta dubla “semnificatie” denota nu “expresia recunostintei pe care toti o purtam militarilor armatei romane”, ci  lipsa de seriozitate si respect fata de militari, fata de evenimente, fata de cei carora le spunem eroi. Prezenta a doar doi veterani, cate unul din fiecare categorie, in randurile din fata in dreapta ministrului apararii, arata de fapt expresia dispretului fata de veterani, indiferent ai caror lupte. Asta insa nu trebuie sa ne mire, in conditiile in care “sublimul legilor” in Romania este data de interpretabilitatea acestora, cand deciziile instantelor, inclusiv ale CCR se dau nu pe caz ci pe ordine si interese politice sau de grup (personale) ale magistratilor, cand  principiul predictibilitatii legii este calcat in picioare iar nesiguranta si improvizatia fac si dirijeaza guvernarea Romaniei.

In aceste conditii e aproape superfluu sa ai pretentia ca o amarata de  Zi Aniversara sa mai fie clara si concreta.

Faptul ca avem doua zile de sarbatorire a veteranilor, una pe 29 Aprilie, iar cealalta pe 11 noiembrie, nu arata respect, dimpotriva, creeaza dihonie in randul militarilor, al celor care au fost si celor care sunt si vor veni, asa cum pe vremuri existenta a doua asociatii ale veteranilor din cel de-al doilea razboi, una  formata din membrii  celor doua divizii formate din prizonierii din Est si cealalta din  “restul lumii”  a creat dihonie intre veteranii de razboi. Aceasta divizare a militarilor, a rezervistlor, este o politica constanta si bine intretinuta de clasa politica si conducerea Ministerului Apararii.

Am urmarit activitatea organizata astazi cu ocazia Zilei Veteranilor din Teatrele de Operatii pe o ploaie moc[neasca in Bucuresti si am sesizat urmatoarele:

  1. Lipsa presedintelui Romaniei, cel care are “armata lui”, acesta marginindu-se sa transmita un mesaj. Nu ma mira. Nu a participat el la nici una din Zilele Drapelului, de ce ar participa la o zi atat de… “anosta” si controversata, nerecunoscuta nici de o parte a militarilor?
  2. Ministrul apararii ori era ragusit ori nu este obisnuit sa vorbeasca la microfon, ori, cine stie, poate vorbeste mai clar in engleza. Nu stiu cine i-a bagat prune in gura, dar discursul lui a fost “ilizibil”  sau livrat fara inima, fara viata, fara chef. Daca va conduce ministerul asa cum vorbeste, il vom regreta pe Dincu.
  3. Domnul premier a avut curajul sa infrunte ploaia fara umbrela, cu capul gol, dorind sa demonstreze ca e invatat cu vicisitudinile sortii. Si noi, militarii  romani suntem cam toti invatati (mai mult decat cei francezi) dar spre deosebire de domnul prim ministru, noi le suportam si acuma, soarta nu ne-a compensat privatiunile serviciului militar cum s-a intamplat cu domnia sa, iar guvernarile in loc sa le recunoasca si aprecieze fie si doar prin aplicarea legii, au facut totul sa le adanceasca si continua pe aceeasi linie.

Mi-a sarit in urechi din discursul domnului premier, afirmatia ca “MISIUNILE CARE S-AU INCHEIAT CU SUCCES IN TOTI ACESTI ANI IN CARE AM ACTIONAT ALATURI DE PARTENERII NOSTRI DIN NATO SI DIN UE contribuie la siguranta si protectia de care cetatenii  romani si economia noastra beneficiaza astazi.”

Mare adevar a rostit domnul prim ministru numai ca nu in sensul in care s-a exprimat.

Cum arata economia noastra astazi, nu e nevoie sa ne spuna nimeni, simtim si stim toti, “succes garantat, LAPTE SI MIERE PE TOATE DRUMURILE.”

Cat de folositoare si pline de succes au fost misiunile la care au participat militarii romani alaturi  de partenerii din NATO in Bosnia, Irak si Afganistan, o pot spune cetatenii ramasi acolo si dezastrul ramas in urma glorioaselor armate ale NATO, dar au spus-o si toti analistii in special dupa rusinoasa si criminala retragere din Afganistan : DEZASTRU. In aceste conditii, despre ce vorbea domnul premier? Sa vii in fata armatei, a tarii, sa te lauzi cu “esecele” misiunilor in care au murit degeaba militarii romani si cu starea deplorabila a tarii mi se pare nu doar lipsit de realism, ci cinic. Nu asta meritau sau asteptau cei care au plecat in teatrele de operatii, dar mai ales familiile celor decedati.

Dar, din pacate, neavand cu ce altceva sa ne laudam, ne laudam cu mortii. E bine si asa, e un pas inainte, altii s-au folosit de ei, e adevarat, pe ascuns, pentru a umple urnele de vot.

Dumnezeu sa ne ocroteasca, pentru ca doar EL MAI POATE FACE CEVA.  

https://ziare.com/international/afganistan/misiunea-nato-in-afganistan-este-un-esec-releva-un-studiu-120087

 

 

“ EXPRESIA RECUNOSTINTEI”

miercuri, 16 noiembrie 2022

”Franța este aici și va rămâne aici”

 

Dacă până acuma românii aveau și nu prea aveau motive de bucurie, de acuma încolo au unul în plus: La Cincu s-a cristalizat o nouă structură NATO, s-a declarat oficial o nouă forță, un Grup de luptă cum nu s-a mai văzut. Anunțat cu surle și trâmbițe, la Cincu prinde contur marea grupare internațională, un fel de „Legiune de străini”  în România, ”Collective Defence Battle Group” (CDBG) ”vârful de lance” al NATO  după a cum a declarat cu mândrie Sébastien Lecornu, ministrul francez al Apărării, ”the leading nation” a acestui conglomerat kich al NATO. Dacă avem în vedere că România este vârful de lance al NATO în sectorul de Est, rezultă că  CDBG este varful varfului de lance. O declarație a domnului Lecornu a trecut însă neobservată sau poate i-a scăpat porumbelul și toți se fac că nu înțeleg. A zis monsenieur ministru, că, citez : „Franța e aici și va rămâne aici. În săptămânile următoare ne vom mări forțele, mai ales în segmentul greu, pe lângă vehiculele sosite și staționate aici. Colonelul meu care comandă detașamentul de aici va primi în zilele următoare primele tancuri Leclerc”

Două elemente sunt de reținut aici, unul de formă, altul de fond. În primul rând observ că s-a extins sau preluat cu copy-paste expresia domnului Iohannis, care are tara lui, guvernul lui, partidul lui, armata lui, seful de stat major al armatei lui, ajuns între timp prim-ministrul lui. Domnul Lecornu, are și el ”colonelul lui” care comandă detașamentul din Cincu. Domnule, obiceiurile bune nu se copiază așa de repede. Păduchii se fac numai în mizerie. E adevărat, de la jandarmul din Saint Tropez încoace toată lumea știe că subalternul îi spune șefului ” mon adjutant” sau ”mon colonel” dar nu invers. S-o fi schimbat moda?

Al doilea lucru trecut cu vederea de presă și de toată lumea este acea promisiune/amenințare, că  ”FRANȚA E AICI ȘI VA RĂMÂNE AICI ”. Woooow.Domnul ministru a uitat să specifice cât timp sau pentru cât timp. Eu sper că nu va rămâne aici pentru totdeauna, nu de alta, dar e ceva înghesuială. Rușii ar vrea și ei, americanii la fel, evreii la fel, de unguri nu mai vorbesc, chinezii abia așteaptă să li se ceară ajutorul, nu știu ce e cu ei de vor toți în România. E adevărat, Căpitanul  Marc, comandantul escadrilei de tancuri a spus cam de ce ar vrea ei să rămână aici :  „E o țară frumoasă și suntem foarte fericiți că suntem aici. Zona de antrenament din Cincu este o oportunitate mare să ne antrenăm aici și să avem în comun multiple proceduri cu armata română şi aliații noștri”, dar uite că soldații francezi îi cam contrazic pe comandanți. La nici două zile de la aceste declarații/ amenințări, mai mult sau mai puțin voalate, presa franceză a umplut paginile cu plângeri ale trupeților din Cincu legate de condițiile de cazare, hrănire și … viață în Cincu. ” Les soldats français déployés sur la base de Cincu, en Roumanie (dans le cadre d’une mission de dissuasion au profit de l’Otan), témoignent dans Mediapart de leurs conditions de vie, qu’ils jugent indignes.”

Se plâng copiii de frig, de foame, (nu au aperitiv și desert) de spațiu de cazare și poate și altele. Nu m-ar mira să aud că cer eliberarea lui Dincă și aducerea lui cu fetele din Caracal cu tot, la Cincu, că doar între Deveselu și Cincu nu e nicio diferență, tot baze OTAN sunt nu ?

Acuma, eu ca simplu cetățean ce să cred ? Că francezii, care se cred fiecare personal câte un Napoleon cu bastonul de mareșal în raniță, iar toți la un loc conducătorii ”marelui imperiu napoleonian”, spaima lumii, cuceritorii Europei, au plecat la vânătoare fără pușcă, adică s-au aventurat în jungla birocrației, corupției și miserupismului carpato-danubiano-pontic  fără să știe în ce se bagă? Rușinicăăăăăă! Sau că guvernul României le-a promis una și le-a dat alta ?  Dacă e să ne luăm după declarațiile MApN după   izbucnirea scandalului de presă, de vină sunt urmașii lui Napoleon, pentru că România”a pus la dispoziție toate elementele solicitate până în prezent de reprezentanții armatei franceze. Conform procedurilor aliate, responsabilitățile privind camparea, hrănirea efectivelor și asigurarea serviciilor conexe (alimentare cu apă, energie, gestionarea deșeurilor etc) în locația din Cincu, au fost asumate integral de partea franceză.”.  

Deci, dacă francezii nu au cerut apă, electricitate, căldură, scaune, furculițe, linguri, paturi, pături, saltele, pâine apă, savarine, cammembert, icre negre, crezând că le vor găsi sau că e normal să le fie asigurate prin simplul termen ”cazare, masă și confort” e numai vina lor. Au cerut cazare li s-a asigurat cazare așa cum trăiesc românii de două mii de ani.

Nu știu ce prevăd procedurile alea despre care vorbește comunicatul MApN, nu știu ce prevăd convențiile și documentele semnate între cele două ministere și cine trebuia să asigure logistica forței, cert este că ambele ministere s-au făcut de râs și deși nu dau vina unul pe altul ambele sunt conduse de amatori. Unde e Pierre de Villiers, generalul care și-a prezentat demisia pentru că ministrul îi cerea să trimită soldații la luptă cu pantalonii rupți în fund ? ” În condițiile actuale mă simt incapabil să asigur robustețea forțelor de apărare” spunea generalul când i s-a cerut să facă ”economie” la bugetul de înzestrare a militarilor. Probabil același buget a dus la situația de acum câteva zile și plângerile militarilor francezi.

Mai e un aspect pe care nu îl realizează și nu îl sesizează nimeni aici,  ȘI MĂ REFER LA NIVELUL DE ÎNZESTRARE ȘI TRATAMENTUL ACORDAT MILITARILOR ROMÂNI. Gândiți-vă că baza Cincu este o bază militară NATO în care militarii români își duc viața de ani și ani. Ei bine, fiind o bază militară NATO, condițiile de trai sunt peste ceea ce găsești în taberele, bazele, exercițiile naționale. Cu toate astea, nu au ieșit afară, presa nu a scris nimic despre condițiile mizere în care lucrează militarii români. Ceea ce pentru militarii români se consideră a fi ”standarde NATO”, PENTRU FRANCEZI ESTE O MIZERIE. Se aude domnule PETRESCU? Se aude domnule CIUCĂ ? Asta trebuia să scrie ziarele românești, nu faptul că francezii, pe care  în paranteză fie spus, nu i-a chemat nimeni aici, mor de frig sau de foame. Dar ce credeau că vin la vile de 5 margarete? Dar s-au învățat cumva urmașii lui Napoleon să ducă războaie numai pe calculator sau să fie cazați în pensiuni turistice? Alooo, domnii, alea sunt doar pentru cei suspecți de covrig și pentru ”refugiații ucrainieni” sau arabi, după cum stabilește unchiul Sam. Voi ce credeți că ați venit aici la spa? Haida de !!!

Este interesant de citit și ce a spus primarul din Cincu, Suciu Sorin despre condițiile din baza CDBG din Cincu. Li se aduce apă cu sacaua, locuiesc în containere aduse de ei, infrastructura trebuie … construită, deci de vină ar fi dacă nu francezii, atunci cei care au decis ”inaugurarea” acestei baze până să fie asigurate condițiile măcar normale de cazare. Dar când execuți ordine politice pe spinarea militarilor și vrei să te mai și lauzi că ești marele lider și vârf de lance, e posibil ca acest vârf de lance să îți intre undeva.

Colac peste pupăză, nici nu s-a stins subiectul condițiilor mizerabile din Cincu, că auzim că un militar francez care deservea (într-un fel sau altul) misiunea franceză din Cincu a fost găsit decedat cu o foarfecă pe burtă într-un hotel din București.

Cazul a fost preluat de procuratura militară care nu exclude posibilitatea sinuciderii, dar francezii nu exclud posibilitatea unei crime. E bine că nici unii nici alții nu exclud, dar nimeni nu vrea să includă nimic. Așa că nu voi presupune nici eu, cam despre ce ar fi vorba,  nu e treaba mea. Păcat de familia subofițerului. Culmea este că deși acolo au ajuns procurori, deși era cazat în hotel, deci închiriase camera cu un document de identitate, bănuiesc valabil, deși în același hotel, conform informațiilor ”pe surse” mai erau cazați 6 militari francezi, LA ACEASTĂ ORĂ nu se știe cine este ”francezul”. Te doare bulbul rahidian. La Cincu, sau Capul Midia nu se face apelul? Parchetul i-a luat telefonul la verificat, dar”nu se știe”cine este autorul sinuciderii.

Suntem în România.

 Francezii sunt în România și aici vor rămâne!!???

PS: După cum se vede, dacă tastezi pe Google ”Cincu”,  prima imagine care apare este o minihartă a localității, pe care sunt trecute cele mai importante 3 locații, ”Casa Maria, Biserica fortificată și Pub-ul Militar. Ce vor mai mult francezii ăștia?

https://twitter.com/seblecornu?lang=kn

https://stirileprotv.ro/stiri/international/franta-va-trimite-in-romania-12-tancuri-ce-vor-fi-stationate-intr-o-noua-baza-militara-care-va-gazdui-1500-de-soldati.html

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25886284-soldatii-francezi-trimisi-baza-militara-cincu-plang-conditiile-mizere-investigatie-unei-publicatii-din-franta-spune-ministerul-roman-apararii.htm

https://www.qmagazine.ro/soldatii-francezi-se-plang-de-conditiile-din-romania-mapn-raspunde-franta-si-a-asumat-responsabilitatile-integral/

https://www.mediafax.ro/externe/seful-statului-major-al-armatei-frantei-a-demisionat-in-urma-neintelegerilor-cu-presedintele-emmanuel-macron-16600705

”Franța este aici și va rămâne aici”

RB multiplayer

Bănuiesc  că toată lumea știe, în special bărbații, pescarii, militarii, sau pasionații de scule multifuncționale, cum arată un briceag multiplayer, indiferent de firma care îl produce. Este vorba de bricegele acelea cu mai multe lame sau scule care SE PLIAZĂ, se îmbină, se insinuează într-un mâner, un briceag bun la toate, INDISPENSABIL, cu cuțit, lingură, furculiță, patent, tirbușon șurubelniță, cheie, fierăstrău, pe care orice om ”gospodar”  care pleacă într-o aventură, concediu, ieșire la munte, pescuit, vânătoare, ”treburi bărbătești”, îl pune în buzunar, portiera mașinii, geantă, rucsac, cutie, că nu se știe, poate o să îi trebuiască, deși uneori mergi la ”all inclusive” sau ai cam tot ce îți trebuie. Nu se știe niciodată totuși,  când uiți să îți iei lingura, sau o șurubelniță și tocmai atunci ai nevoie de ele. Atunci, apare salvator multiplayerul  care are ce îți trebuie. E adevărat, de cele mai multe ori fie nu se deschide exact scula care îți trebuie, fie e ruginită, fie se rupe la prima încercare, deci e nefolositoare, dar EA E ACOLO atunci când e nevoie, te feliciți că ți-ai procurat-o, s-ar putea spune că se lipește de tine ca marca de scrisoare, de cele mai multe ori o iei chiar și când știi clar că nu ai nevoie de ea, dar te-ai obișnuit să fie acolo, că doar ”nu cere de mâncare”. Chiar dacă o iei degeaba, în definitiv ocupă un spațiu mic, nu e cine știe ce, nu te ajută, dar nici nu te incomodează cine știe ce, când cauți altceva dai peste ea, zici ” a, uite și multiplayer-ul, bine că îl am la mine, poate o să îmi trebuiască” și îl arunci la loc.

Acesta este obiectul despre care vorbeam și îl găsești peste tot, prin magazine de stradă, de știfturi, chinezării, piețe, târguri săptămânale, 1001 de articole, general store, dar și din alea ”de firmă” ”elvețiene”, prin aeroporturi la ”cadou”, adică ”mic cadou” de dus când vii din călătorie de undeva, unui vecin sâcâitor, cumnat, copil plângăcios, ”să nu zică că nu i-ai luat nimic și lui” deși i-ai luat câte unul din fiecare deplasare. Este de fapt un obiect ”bun  la toate”, care nu îți folosește la nimic.

De ce vorbesc despre el? Pentru că le al m-am gândit când m-am uitat la ultima ieșire tv a premierului Ciucă. Lângă el, undeva printr-un colt de imagine, prin fundal, prin porbagajul  premierului, prin rucsacul de voiaj, am zărit și un briceag multiplayer marca PNL îi spune ”RB multiplayer”, care se vrea Jolly-Joker dar e un multiplayer care are, pe lângă toate celelalte ”întrebuințări”,  una în plus, care nu se mai găsește la niciuna din celelalte scule. Acest multiplyer poate fi folosit și ca hârtie, igienică sau de învelit slănina. Este edevărat se prezintă în ambalaj de șervețel parfumat, dar ”la nevoie”, căci ăsta este rolul multiplayerelor, sunt folosite la nevoie, el este acolo, poate fi folosit și ca hârtie igienică, chiar dacă este prea mic pentru unele funduri, chiar dacă parfumul ieftin cu care e impregnat  produce iritații.

Am văzut acest multiplayer prezent în bagajele tuturor președinților PNL de la Iohannis încoace,  lăudându-i și apoi denigându-i pe rând, după nevoi, pe toți cei care s-au succedat la conducerea firmei PNL.  Cum se schimba unul, cum hop și el în cadru, în grup, în imagine, lovind cu mânie proletară în cel căzut în digrație, lăudând, lungind  și ștergând nasul noului născut. Este aproape incredibil cât de ușor, repede și cleios se lipește de președinți, are o dexteritate și o ”putere de absorbție” de invidiat. Așa ceva nu mai găsești în toată politica românească.  Deși are loc de muncă peste graniță, el este prezent în mai toate ”ieșirile” premierilor/ președinților PNL, se bagă în toate, strânge, desface șuruburi, deschide cutii de conserve expirate, taie lemne, bate cuie, dă cu var, dar  ia și … face orice e nevoie chiar dacă nu e nevoie, dar să vadă lumea că EL E ACOLO, acolo unde se iau deciziile, că  fără el nu se face nimic. Nimic rău, garantat. De cele mai multe ori, chiar permanent,  el e bun la ”desfăcut”, la tăiat, la rupt, dezmembrat, nu face casă bună cu reparatul sau, cu atât mai puțin, construirea sau fabricarea unui obiect folositor.  Munca asta de construcție nu e pentru el. Ar putea fi numit Buldoplayer, că tot nu există așa ceva în comerțul stradal. El există, este vizibil, toată lumea îl cunoaște.

Nu o să spun despre  cine este vorba, las fiecăruia bucuria ”descoperirii”.  

 

RB multiplayer

duminică, 6 noiembrie 2022

Ne apără ”îngerii”

 

Gata, a fost numit un nou ministru al apărării, ne putem bucura, acuma are cine să ne apere, are cine să conducă starea de criză care va fi legiferată, are cine să pună armata sub conducerea înțeleaptă a Diviziei Uan O Uan pentru apărarea întregului popor tembelizat. Dar vom avea o premieră istorică, războiul întregului popor va fi inițiat, pentru prima oară, pe meleaguri din afara granițelor. România își va pune în aplicare noua doctrină de apărare, împrumutată cu Halloween cu tot de la partenerul strategic, apărarea extinsă, a…”intereselor legitime” oriunde este nevoie.Ale cui ”interese legitime”, vă las să ghiciți. România nu mai este un stat independent, a devenit o steluta mică pe drapelul SUA, atât de mică încât nu o văd nici americanii, dar românii o simt. România nu mai are nici teritoriu suveran, nici conducere națională, nici resurse proprii, nici dreptul la autodeterminare. Schimbarea miniștrilor în guvernul României este bucuria corupților. Alți miniștri înseamnă alte contracte, alte șpăgi, alte grupuri de interes, alte vize Shengen, alte promisiuni, alte minciuni, alte abureli, alte bătăi de joc, mai ales în armată, alți secretari de stat și consilieri, alți generali, alte funcții. De acuma, când asociațiile vor merge la ”discuții” cu ministrul, acesta va spune și el ca și ceilalți ” vă rog să îmi trimiteți un material cu toate problemele și solicitările dumneavoastră, ca să îl studiez. Vă promit că îl voi urmări cu mare atenție, armata este pe locul 1 în încrederea românilor”.

Dar noul ministriu are ceva inedit, ce nu aveau ceilalți de până acuma. El este și Înger și demon, îl cheamă Angel și și-a renegat tatăl, fost șef de contrainformații, CI-st în miliție și Securitate. Mai este el și un traseist politic, om cu ambiții, care refuzat la externe de doi foști miniștri de externe care i-au spus că nu are față de ambasador, după ce a căzut de câteva ori examenul de intrare în diplomație, s-a lipit cu muci cu tot de Marian Oprișan și așa a reușit să ajungă din 2004 încoace, parlamentar de meserie. Anul ăsta a avut, ca senator, o luare de cuvânt, a semnat 28 de initiative legislative (nu ale lui, bineînțeles, a intrat și el în turmă) din care au fost transformate în lege, doar 6. Aceasta este activitatea în câteva cuvinte, a domnului ministru.

Îngerașul  a declarat despre propriul tată, fost ofițer de contrainformații pe timpul lui Ceaușescu, atunci cand i s-a reprosat ”dosarul” de cadre, că ”a fost un instrument profund dăunător, care a deservit un regim politic toxic, antidemocratic.” La ce te poți aștepta de la un om care și-a renegat propriul părinte care l-a ajutat să ajungă cine este astăzi, numai pentru a promova? Parafrazându-l pe Iorga, care spunea că un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții, se poate spune că un copil care își trădeaza părinții, poate oricând să își trădeze țara. Dîncu a refuzat să slujeasca interesele altora. Noul ministru nu va face asta. De dragul carierei este în stare de orice.

Ce va face ca ministru? În mod cert, va face  ce a refuzat Dîncu. Adică va vota cu amândouă mâinile instituirea stării de criză, stare încă inexisttentă în Constituție și legislație, va pune armata la dispoziția generalilor străini, bazele militare și teritoriul la dispoziția trupelor participante la luptele din Ucraina pentru apărarea intereselor, laboratoarelor, investițiilor SUA/Biden, cu alte cuvinte va introduce România în război, TOTAL, cu cer, pământ, apă, tehnică și carne de tun.

La depunerea jurământului, Îngerașul a fost atât de excitat și grăbit să se încheie mai repede ceremonia și să nu se răzgândească cineva, că nici nu a mai semnat jurământul, documentul de investire, a jurat pe repede înainte și a predat mapa domnului președinte, care a luat-o la fel de grăbit și a înmânat-o unei doamne care, bineînțeles, a fost la fel de căscată, că altfel nu ar fi lucrat la cabinetul domnului președinte.

De acuma putem răsufla liniștiți, avem ministru la apărare. Săraca țară, săraca armată, săracii români pe mâinile cui au ajuns?

Ne apără ”îngerii”

vineri, 4 noiembrie 2022

Proiecte și proiectile

Am avut o săptămână plină de evenimente. Sport, armata, justitie, clasă politică, nimic nu a scăpat cu fața curată.

O demisie cu cântec

Politicește vorbind, evenimentul cel mai comentat a fost demisia lui Dîncu de la Apărare. Mulți cred că demisia acestuia se datorește ieșirii sale privind soluția conflictului din Ucraina. Chiar dacă conflictul din Ucraina l-a determinat indirect să își prezinte demisia, coroborat cu punctele de vedere diametral opuse față de cele ale președintelui ca și dorința de a nu fi o piedică în calea realizării unor ”proiecte”, deci motivele prezentate nu sunt minciuni, Dincu a spus adevărul fără să spună adevărul, pentru că disensiunile sale cu Iohannis și Ciucă nu erau de ordin personal și nu se refereau la mici jocuri de gleznă. Eu am impresia că problema e mult mai profundă și este legată de unele măsuri și ”proiecte” mult mai complexe care au fost discutate a doua zi în CSAT și pe care le-am auzit sau nu, dar le vom simți pe pielea noastră. Toată lumea admite că intrarea României în UE și NATO nu s-ar fi făcut fără mari sacrificii și eforturi din partea Armatei. Ei bine, peste câțiva ani se va spune că și  intrarea în Shengen, indiferent când va alea loc, a fost făcută tot pe spinarea militarilor. Personal cred că nu vom intra nici de data asta, dar sacrificiile se vor face iar armata va avea de suferit, și nu numai ea.

Se spune că Dîncu și-ar fi supărat și conducerea de partid cu atitudinea și demisia sa, că Ciolacu l-ar fi certat și că  Dîncu va intra în dizgrația partidului. Eu cred că și aici  se joacă teatru. Mai cred eu că Dîncu nu a ieșit din scenă din orgoliu personal, cred că ieșirea lui a fost pregătită. Când cu declarația ”de pace” Dîncu și Ciolacu sperau că acesta va fi schimbat. Ciolacu chiar declarase că ”așa ceva nu se face, că se delimitează de declarația acestuia, că nu trebuia să facă opinie separată”, lugu-lugu. A fost o surpriză pentru ei că Ciucă nu i-a cerut demisia. De fapt Ciolacu voia și vrea să scape de Apărare, pentru că știe ce va urma și nu vrea ca (în perspectiva alegerilor) partidul său să fie tras la răspundere, mai devreme sau mai târziu. Acuma, după ce Dîncu a anunțat că pleacă, cu o zi înainte de ședința CSAT, Ciolacu se face că nu știe că trebuie să numească alt ministru și lasă să se înțeleagă că ar vrea un schimb. Nu, nu schimbul îl interesează, ci să scape de oul fiert numit ARMATĂ. Viitorul ministru al apărării nu va mai fi de la PSD. Ciucă și PNL-ul sunt provocați de PSD, prin Moldova au loc proteste anti PSD organizate de PNL-iști, la Buzău Ciolacu dă la gioale PNL-ului, la Craiova același Ciolacu se laudă că a intrat la guvernare ca să scoată țara din dezastru că așa nu se mai putea, dar  Ciucă nu poate mișca, nu își permite să răspundă la provocări, pentru că asta ar însemna criză politică, iar el are de trecut un buget, de aplicat un PNRR, de modificat și trecut prin Parlament legi cruciale și de luat măsuri nepopulare. Ciolacu și PSD-ul fac joc de glezne.

Demisia lu Dîncu a mai făcut însă și alte victime. Pe data de 31 octombrie, la sediul MApN trebuia să aibă loc întâlnirea Consiliului de Sprijin și Consultare, sub conducerea domnului consilier Scarlat. Ei bine, ședința a fost amânată până la o dată ce va fi anunțată ulterior din cauză de lipsă ministru în funcție, care oricum nu participa la ședință. Cum însă odată cu schimbarea ministrului se schimbă și consilierii, probabil Scarlat nu a vrut să se mai lege la cap cu ”prostiile” și pretențiile pensionarilor, și i-a pasat viitorului consilier sau cine va fi desemnat să preia funcția,  sarcina aburirii asociațiilor.  Ăștia ne sunt generalii. La plăcinte înainte, la război înapoi!

Strategii sportive

Palitură crânșenă pentru Simona Halep. A fost depistată pozitiv la testul antidrog la US Open. Toată lumea a sărit să își dea cu părerea. Mulți să o apere, dar suficienți și să o condamne. Se fac ”strategii” de apărare, se anunță că a scăpat de suspendare pentru că FRT nu vrea să o suspende, un întreg circ. Aproape toți judecă subiectiv și sentimental uitând că în astfel de cazuri matematica și tehnica își spun cuvântul. Nu contează că a mai făcut două teste la care a ieșit negativ, e normal, unul a fost înainte de a se ”contamina” al doilea după ce substanța a fost eliminată din sânge.

Ca să scape de vină, Simona trebuie să dovedească fie că probele care au continut substanța au fost modificate pentru a-i face rău, ceea ce este aproape imposibil de dovedit, fie că cineva din stafful ei i-a dat medicamentul buclucaș iar ea nu a știut, dar asta nu poate dovedi decât dacă persoana respectivă  recunoaște. Acest lucru este și mai imposibil de dovedit, pentru că tot stafful ei provin de la Academia Murratoglu, iar a recunoaște asta (chiar dacă este plauzibil) ar însemna o mare palmă pe obrazul celui căruia Simona mai că îi pupa picioare cu câteva luni înainte. Dacă e să ne luăm după antecedentele lui Murratoglu cu Serena și Aravane Zerai o jucătoare franceză de origini iraniene, se poate spune că cine intră în contact cu Murratoglu se ”contaminează”. În ambele cazuri Murratoglu a avut probleme cu cei apropiați sportivelor. În cazul Simonei, după ce a apărut el a dispărut din peisaj sotul, dar și tot stafful tehnic și medical al Simonei, astfel că toți cei care puteau să îi dea medicamentul Simonei depind de Murratoglu și în mod cert au semnat un contract de confidențialitate și loialitate. Deci nicio șansă pentru Simona să poată dovedi ceva.

Una peste alta două lucruri sunt clare: ambele probe  au dovedit că a consumat o substanță interzisă deci nu poate spune că nu și ea e cea care l-a ales pe Murratoglu și și-a schimbat toți colaboratorii români cu care lucra, lăsându-se la cheremul șarpelui. Ea a ales, iar acuma culege. A mușcat mărul, acum suportă consecințele. Așadar, guilty as charged!

Un proiect cu bucluc

De două zile lumea justiției, dar și cea militară  au luat foc. Pe surse, în media a apărut un proiect de OUG care prevede unele măsuri în domeniul pensiilor speciale. Printre măsuri se numără și mărirea vârstei de pensionare (despre care eu scriu de mai bine de un an) și, ceea ce este mai grav pentru ”speciali”, anularea sau modificarea vârstei de pensionare anticipată și modificarea bazei de calcul. La magistrați calculul se face pe baza veniturilor (TOATE) DIN ULTIMA LUNĂ DE SERVICIU. Știți ce înseamnă asta? Asta înseamnă că pe baza veniturilor acumulate în ultima lună de serviciu, un magistrat poate ieși la pensie cu o pensie dublă, sau triplă. Știți cum se realizează asta ? Foarte simplu. Există o cutumă la magistrați, ca înainte de a ieși la pensie, în ultima lună de muncă să i se plătească TOATE RESTANȚELE salariale și orice venituri restante, indiferent de când sau de unde vin ele. Așa ar trebui să fie peste tot, dar la ei, ”bunul simț” se aplică, la alții nu.  Că e vorba de diurne, de bani pentru haine, de deconturi, de restanțe de diferite tipuri, acestea se achită TOATE în luna în care își încetează activitatea. Ei bine, toți acești bani intră în calculul pensiei. Și astfel bietul magistrat poate ieși la pensie cu o pensie dublă, în funcție de câți bani nu si-a ridicat pe parcursul… carierei, sau lăsați/neridicați de când a decis să iasă la pensie special, ca să intre în calculul pensiei. Șmecherie cu tichie.

După apariția proiectului, care prevede că pensia se calculează pe baza salariului ultimilor 12 luni, posibilitatea umflării pensiei scade de 12 ori. Durere mare în rândul magistraților și de aici urletele din Lumea Justiției. Au apărut imediat documente ”incriminatoare”care arată cine e de vină și ”cine lovește în independența justiției” Unii zic că e cineva de la Casa Națională de Pensii, alții că ar fi de la Ministerul Muncii, alții că ar fi un draft care ar fi fost purtat la rever de Ciucă la Bruxelles unde a încercat să scoată pensiile militare din PNRR și să amelioreze procentul de 9,4 %. Obiectiv realizat 50% adică numai modificarea procentului, căci pensiile militare, așa cum spuneam,  în Europa sunt considerate tot speciale, sau mai bine spus, calculate  și acordate pe legi speciale.

Mai contează cine a lucrat la proiect? Da, contează pentru a afla cine și cât a mințit, în rest, pentru viitor nu are niciun efect, indiferent cine l-a făcut, proiectul există, este în concordanță cu recomandările Băncii Mondiale și va fi aplicat indiferent cine și cât scandal va face. Asta însă nu înseamnă că săracii magistrați vor pierde ceva la bani, pentru că, dacă nu am uitat deja, Parlamentul tocmai a votat Statutul Magistraților, care așteaptă să intre la promulgare după ce va fi văzut de CCR care îi va da avizul pe repede înainte, pe 9 noiembrie. Ce scrie în statut ? La art 206  scrie : ” (2) Drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor şi a procurorilor se stabileşte prin legea specială privind salarizarea şi alte drepturi salariale în domeniul justiţiei.”

Iar la art 212 scrie :” (1) Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, indiferent de vârstă, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţiile de judecător, procuror, judecător de la Curtea Constituţională, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult se pot pensiona la cerere şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Ce înseamnă asta ? Înseamnă că dacă OUG-ul nu se semnează până pe data de 9 noiembrie, poate apoi să apară oricând și chiar și o lege direct, NU VA MAI AVEA AFECT ASUPRA MAGISTRAȚILOR pentru că statutul lor nu poate fi schimbat decât tot de ei și NICIO ALTĂ LEGE NU POATE ADUCE MODIFICĂRI STATUTULUI, cu atât mai puțin o OUG. Deci salariile și pensiile magistraților sunt blindate. Niciun proiectil, indiferent de încărcătura sa, nicio bombă termonucleară nu se mai pot atinge de salariile și pensiile magistraților.

Și dacă OUG s-ar da mâine, odată cu promulgarea Statutului, prevederile sale ar fi modificate de cele ale statutului care este ”lege de rang înalt”. Deci magistrații vor rămâne din nou neatinși. O simplă sesizare la CCR și aceasta va constata că a fost adusă atingere independenței justiției.

Asta da bombă murdară.

În ceea ce privește proiectul care a apărut prin lumea justiției, conține două aspecte care ar trebui să dea de gândit celor interesați de proiect, mai ales militarilor care sunt cei mai afectați și real, nu doar ipotetic, de acest proiect.

Primul semn de întrebare este ce cuprindeau cele două articole, IX și X care nu apar în proiect ? Faptul că lipsesc dovedește faptul că proiectul a fost întocmit cu ceva timp înainte de data apariției în mediul on line, cu ceva luni,(probabil emanat de Comisia Interministerială cu consultarea și expertiza reprezentantului Băncii Mondiale) și scos pe surse imediat după ce a fost dat avizul Băncii Mondiale, adică pe data de 26.10, dar fără capitolele care nu au primit acceptul Băncii. În grabă, funcționarul care a dat drumul la proiect pe surse, primind ordin să scoate cele două articole, le-a scos, dar a uitat să redenumescă articolele de sub ele. Așa a apărut pe piață un proiect cu articolele respectivă lipsă ca numerotare.

Un al doilea aspect, de foarte mare interes pentru militari este faptul că din  metadatele proiectului, postat de ”Lumea Justiției”, pe primul rând sus, se vede mai șters, dar se vede, scrie ”proiect OUG pensii speciale, CU MILITARI”

Ce înseamnă asta? Înseamnă că erau pregătite două variante, în funcție de rezultatul negocierilor de la Bruxelles privind scoaterea pensiilor militare din PNRR sau nu, un proiect care include  militarii și altul fără militari.

Deci Budăi, dar și Predoiu ieri, când au spus că NU EXISTĂ UN PROIECT NICI LA MINISTER, NICI LA GUVERN privind pensiile speciale, au mințit … prin omisiune. Da, proiectul nu se păstrează nici la ministere și nici la guvern, ci la Casa Națională de Pensii Publice. Este ceva în genul deja celebrului răspuns al lui Băsecu cu pumnul și palma în plex. Ăștia sunt politicienii și guvernanții români.

Se așteaptă cineva acuma să iasă un purtător de cuvânt al guvernului sau un consilier guvernamental să lămurească aspectele și să spună, da domnule, noi, guvernanții sau din ordinul nostru a fost făcut acest proiect, ni-l asumăm, urmează să stabilim etapele privind creșterea vârstei de pensionare, căci este absurd să trecem brusc la un salt de 5 ani.  Asta am convenit cu Banca Mondială, asta este.

Bănuiesc că nu, chiar dacă eu, dacă aș fi prim ministru așa aș spune. Dar nu sunt eu prim ministru.  

Oricum, concluzia este una singură: Indiferent cine, unde și când va scoate proiectul în transparență decizională, acesta va trebui să conțină aceleași prevederi, care au fost agreate, NU IMPUSE, de Banca Mondială.

Și mai e un aspect. Cel mai periculos este documentul care va urma, respectiv metodologia de aplicare, care va înrăutăți, nuanța, modifica tot ce ar mai putea fi bun în proiect, căci dacă va fi întocmită de aceiași oameni care scot articole din proiect fără a renumerota articolele, vă dați seama ce va ieși.

https://www.playsport.ro/patrick-mouratoglou-scandal-urias-cu-tatal-elevei-sale-trebuie-sa-vorbesti-altfel-cu-mine-de-la-ce-a-pornit-scandalul-cu-antrenorul-simonei-halep-133587

https://www.dcnews.ro/o-fosta-jucatoare-a-lui-mouratoglou-acuze-dure-am-avut-incredere-totala-in-el-nici-nu-iti-poti-imagina-ce-a-facut-cu-mine_892861.html

https://www.luju.ro/avem-dovada-proiectul-de-oug-de-taiere-a-pensiilor-magistratilor-este-semnat-la-metadata-de-autor-valentina-robu-intamplator-valentina-robu-este-numele-secretarului-general-al-casei-de-pensii-documentul-poarta-data-26-octombrie-2022-adica-la-doua-zile-dup?pdf

 

 

Proiecte și proiectile

marți, 1 noiembrie 2022

Cu gura căscată

 

Indiferent unde ai privi înauntrul granițelor sau în afara lor, la Est sau Vest, nu vezi decât circ. Peste tot oameni sau guverne crizate, peste tot certuri, crize, proteste, încât te întrebi dacă nu cumva totul a fost planificat sau cel puțin dirijat către asta. Până și în China marele Congres al PCC s-a terminat cu circ, fostul președinte chinez Hu Jintao, predecesorul lui Xi Jinping, a fost invitat afară din sala. De ce ? Voia la toaletă? Bineînțeles nu avem de unde să știm. Dar a fost o acțiune care a lăsat lumea cu gura căscată. Și întorcând capul în stânga, dreapta sau oriunde, nu o mai poți închide.

Italia.

Macron a făcut sâmbătă o vizită la Roma pentru a se vedea cu Giorgia Meloni, noul premier al Italiei.Este prima întâlnire a Georgiei Meloni cu un lider după ce a fost nominalizată premier.  Vizita s-a dorit poate o probă de colaborare, dar eu o văd mai degrabă ca pe o probă de circ. În 2018, Manuel Macrin condamna Italia și îi făcea pe italieni iresponsabili și cinici pentru că refuzaseră să primească un vas cu 230 de migranți africani.

Drept răspuns, Meloni, care pe vremea aia își făcea imaginea unui lider aflat în opoziție care nu acceptă să i se spună ce să facă, i-a dat în cel mai direct mod cu putință peste nas lui Ma(c)ron într-un discurs fulminant: ” Rușine! Iresponsabili,  Manuel Macron, sunt cei care au bombardat Libia pentru că erau îngrijorați că Italia avea raporturi privilegiate cu Gaddafi în domeniul energetic, cei supărați pe noi pentru că nu aplicăm politica privind emigranții, Franța care  continuă să exploateze tări africane, emițând bani pentru 14 țări africane cu însemnele Franței, care exploatează copii în minele africane, extrăgând minereuri ca în cazul Nigeriei de unde ia 30% din rezervele de Uraniu  pe care îl folosește în propriile centrale nucleare în condițiile în care 90% din cetățenii nigerieni nu au electricitate. Nu ne dați nouă lecții domnule Macron, pentru că africanii emigrează din cauza politicii dumneavoastră. Iar soluția nu este emigrarea africanilor în Europa, ci eliberarea Africii de unii europeni. Nu acceptăm lecții de la tine. CLAR ? ”

Asta îi spunea Meloni lui Macron acum 4 ani. Oare ce i-o fi spus acuma? Nu știu, dar pentru mine politicienii fac circ, nimic altceva. Acum câteva zile, un secretar de stat francez a afirmat că Franța va colabora cu Italia, dar va monitoriza respectarea drepturilor în Italia. Meloni iară s-a ofuscat și a răspuns că  ”sunt ingerințe inacceptabile într-un stat suveran membru al Uniunii Europene”.

În aceste condiții, cine crede că întâlnirea s-a vrut o încercare de ”împăcare” se poate înșela. Eu cred că discuțiile au avut alt subiect. Circul continuă.

Anglia.

Acum patru zile, premierul britanic, doamna Liz Truss a demisionat. Domnia ei a durat 44 de zile. De fapt a cam fost scoasă afară, ca Hu Jintao dar britanicii sunt mai delicați. Adevărați gentlemani. Acuma se pare că noul prim ministru va fi un cetățean britanic, Rishi Sunak,  născut în Southampton de origine indiană. Părinții săi, indieni de origine, au emigrat din Africa. Cine știe cât de cât ce a însemnat ocupația britanică în India, nu poate să nu caște gura. Fără Mahatma Gandhi,  și acuma britanicii ar fi masacrat la indieni. Ca să fie treaba și mai clară, să nu uităm că India face parte din grupul BRICS. Vom avea circ și în Anglia.

România

Bineînțeles România, moștenitoarea de facto a romanilor cu ale lor ”spectacole” nu putea lipsi dacă vorbim despre circ și gură căscată.

La noi însă circul e complet. După francezi și olandezi, după tehnica franceză intrată în țară cu tam-tam ca și cum am fi adus mumia lui Tutankamon  sau tezaurul de la ruși, nu tehnică militară pentru un război care nu e al nostru, uite că în România mai intră niște bocanci și nu ai oricui, ci cei mai prăfuiți, care de la Debarcarea din Normandia nu au ratat niciun conflict, cei ai DIVIZIEI 101 Airborn. Ce rol au aceștia, o știu toți, numai dregătorii României nu. Ei spun că mielușeii au venit să ne apere pe noi de lupul cel rău. Dacă e un singur român care crede asta, înseamnă că e cretin. Dacă vrei să afli ce hram poartă acești americani drăguți nu trebuie decât să dai clic pe 101st Airborne Division pe Google și vei afla că ” The 101st Airborne Division is a light infantry division of the United States Army that specializes in air assault operations. It can plan, coordinate, and execute multiple battalion-size air assault operations to seize terrain.”

Specializată în operațiuni de atac desant. Dacă le spui ăstora că îi trimiți să apere flancul estic al NATO, îți răspund hundred percent, ”Fuck you!”

Ăștia nu vin la circ, ăștia nu glumesc, nu râd și nu pierd timpul cu prostii.

Că nu au venit aici să facă plajă la Kokălniceanu, o dovedește și demisia lui Dîncu.

Acesta a spus  încă de acum două săptămâni că soluția în conflictul din Ucraina trebuie rezolvat pe cale diplomatică. Atunci a fost luat de urechi și se vorbea de înlocuire. Astăzi, cu o zi înainte de Ziua Armatei și de ședința CSAT Dincu demisioneză menționând ca motiv, faptul că nu se înțelege cu președintele. De fapt nu cu doar cu președintele ci cu întreaga conducere a României. Ciucă spusese încă de atunci că opinia domnului Dîncu nu coincide cu cea a guvernului. S-a crezut că poate fi adus pe calea cea bună, Dîncu  a crezut la rândul său că șefilor le va veni mintea la cap, dar nu a fost așa. Dîncu știe ce se va discuta și decide în CSAT și a considerat că nu își poate pune semnătura pe așa ceva, așa că a demisionat. Poate cândva, în amintirile sale va spune și concret despre ce a fost vorba, dacă nu cumva vom afla noi din ceea ce se va întâmpla. Unii or fi rămas cu gura căscată la demisia lui, dar abia de acuma încolo urmează lucrurile serioase.

Cică după francezi, canadieni, englezi, olandezi, americani, polonezi, vin și spanioli să ne populeze țara sau să ne însămânțeze ogoarele, pardon, odoarele.   Se vor forma din nou brigăzi internaționale ca pe vremea lui Franco?  Ca și în cazul intervenției americane în Iugoslavia, România pune la dispoziție aeroporturile, infrastructura,  baze de antrenament,  pentru …”apărarea flancului estic al NATO”, care, culmea,  nu vrea să fie atacat de nimeni. Numai că dacă atunci românii vindeau benzină la sîrbi, acuma vor trebui să cumpere. De unde, nu știu.

Nu e de răs!

https://www.antena3.ro/externe/scandal-congres-comunist-china-hu-jintao-655195.html
https://www.mediafax.ro/externe/tensiuni-italia-franta-giorgia-meloni-denunta-ingerintele-unui-oficial-de-la-paris-21223482
https://www.tiktok.com/@dayedreamin/video/7024401891970878726?is_from_webapp=v1&item_id=7024401891970878726&lang=en
https://www.aa.com.tr/en/europe/macron-slams-italys-irresponsibility-on-migrant-ship/1173337

Cu gura căscată