sâmbătă, 18 martie 2023

Patrioți cu ghilimele și fără

 

Niciodată un român atât de mic nu a făcut țării un rău atât de mare.

Istoria României -și sunt convins că nu doar a României-este plină de acte ”patriotice” și patrioți cu sau fără ghilimele. Dacă am cerceta cu atenție întreaga istorie, am constata că cei reali au pierit în condiții de cele mai multe ori tragice, uneori obscure, sau necunoscute, mulți fără să le fie cunoscute sau recunoscute  faptele de eroism sau meritele, mulți au fost uitați sau le sunt ignorate meritele, pentru că alții trebuie să se suie pe soclurile lor, cei mai mulți adevărați eroi sau patrioți, sunt necunoscuți   sau uitați.  Ceilalți, de paradă, contrafăcuți, puși în capul listei de alții pentru cu totul alte merite,  apar în cărțile de istorie pentru că acestea sunt scrise de profesori de istorie ”educați”, ”cultivați”, promovați, susținuți politic, întroduși pe funcții de răspundere,  de miniștri sau slujbași mărunți pentru că se vând și vând istoria neamului pe 40 de arginți. Și așa apar în istoria unor ani, vânzători de copii, de țară, dezrădăcinați, alogeni,  bâlbâiți, mutălăi,  dar, cel mai rău,  mutilați sufletește, moral, fără conțiință, care distrug țara fără remușcări, fără rușine,  fără să clipească și fără teamă, de parcă ar fi concurs.

Vorbim despre Mica Unire. Cei mai mulți din cei care cred că știu ceva despre Unirea Principatelor, zic că unirea a făcut-o poporul, că dacă nu ieșeau românii în stradă,  Cuza nu ar fi fost ales. Câți știu însă că alegerea lui Cuza în Moldova s-a datorat în proporție de 90% Ecaterinei (Cocuța) Vogoride, născută Conachi, căsătorită cu caimacanul Moldovei, omul turcilor și al austriecilor  care au  fraudat  alegerile astfel încât să ”se aleagă”Vogoride,  falsificând listele de vot.  Cocuța a aflat, a găsit documentele compromițătoare privind măsluirea alegerilor și le-a trimis spre publicare la Bruxelles (ca să vezi premoniție) unde ”Marile Puteri” au aflat și astfel s-au anulat alegerile, nu fără scandal între marile puteri, pentru a se organiza alegeri curate. Dacă nu era Cocuța, în Moldova ar fi fost  rămas ales Vogiride, iar în Țara Românească ar fi fost ales, probabil,  Dimitrie Ghica, așa cum se sugerase în Convenția de la Paris din 1856.În Moldova însă partida anti-unionistă era mult mai puternică.   S-a mers până acolo încât, cu sprijinul Rusiei s-a pus la care asasinarea lui Kogălniceanu și Cuza, dar complotul a fost deconspirat de doi  EROI NECUNOSCUȚI ÎN ZIUA DE AZI, ALECU  von ONCIUL  și IACOB  ANTOSZ. Aceștia, alături de Cocuța Vogoride sunt adevărații eroi ai unirii în Moldova. Alegerea lui Cuza la București s-a făcut, mai mult datorită lui VASILE BOERESCU, un boieraș cu apucături liberale,  care în noaptea de 23 Ianuarie a propus aleșilor din Divanul Ad-Hoc să îl propună tot pe Cuza și i-a pus să jure că așa vor vota a doua zi. Și așa au votat. Uneori, soarta unei țări ține de o idee sau sclipire de moment, un gest al unul om, un accident sau de perseverența sau încăpățânarea unui idealist. De cele mai multe ori însă,  aceasta este făcută, scrisă și bătută în cuie de și în folosul celor puternici.

Făurirea României Mari este atribuită lui Ferdinand, armatei Române și mai este trecută și în cartea de onoare a liberalilor, a Brătienilor. Fără a contesta meritul acestora, din care cel mai mic este al Regelui Ferdinand, un rege cinstit, dar fără personalitate, umbrit și dominat de toți și de toate, meritul pentru realizarea Marii Uniri, deși promisă sau solicitată de cei enumerați mai sus, aparține tot unei femei, care a fost însă și regină, Regina Maria. În august 1916, când situația Antantei era șubredă, României i s-a cerut să își clarifice poziția ”acum ori niciodată”.  România era în coadă de pește tocmai datorită lui Ferdinand a cărui familie de origine germană îi cerea să se unească cu Puterile Centrale când de fapt interesele și orientarea României erau spre Paris. Maria a fost cea care a înclinat balanța și l-a determinat pe Ferdinand să accepte această alegere.  După terminarea Primului Război Mondial, România, care intrase în Război la insistențele, aș putea spune șantajul  Franței, își cerea dreptul la promisiunile făcute de învingători. Numai că odată văzuți cu sacii în căruță, învingătorii aveau alte gânduri. Politicienii români au simțit că nu vor face față și au propus reginei Maria să încerce, prin poziția ei, gradul de rudenie cu casele regale europene (părinții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, fiind așadar nepoată a reginei Victoria a Angliei), prin elocința ei, aș putea spune și tupeu, căci avea o personalitate diamentral opusă de cea a lui  Ferdinand,  să sensibilizeze capetele ”încoronate”ale Europei să acorde României ÎNTREGIREA. Ajunsă în Franța împreună cu cele trei fete ale sale,  Regina Maria își urmează programul ”artistic” și deși normal ar fi fost să primească ea vizita lui Clemeceau, primul ministru francez, ca un gest de curtoazie, cere ea audiență la acesta. Gestul ei voia să arate că nu a venit să se plimbe și să primească vizite siropoase, ci să rezolve probleme care nu suferă amânare și nu pot fi ignorate. Asta trebuie să fi înțeles și vulpoiul Clemenceau. Mirat de cererea Reginei Maria, dar și curios acesta a primit-o și bănuiesc că a fost încântat de prezența și prezentarea ei. Maria nu a stat la farafastâcuri și a cerut clar și răspicat ceea ce considera că trebuia să primească România prin pacea ce urma să se semneze. Clemenceau i-a răspuns că prin pacea încheiată separat (după retragerea Rusiei din Antantă, deci rămasă singură și înjumătățită, în fața forțelor bulgare germane și austro-ungare) România nu mai poate ridica  pretenții. Maria s-a ridicat să plece, știind că Clemenceau, diplomat fiind, o va invita să negocieze în speranța că va primi cereri mai mici. Dar Maria a rămas pe poziție, solicitând Transilvania până la Tisa și tot Banatul”, așa cum i se promisese la intrarea în Război. Clemenceau, care era poreclit ”Tigrul” datorită forței cu care își apăra interesele, i-a răspuns: ”Dar, Doamnă, cereți partea leului” la care Maria, cu o prezență de spirit cu adevărat regală, i-a răspuns: ”- De aceea, domnule prim-ministru, Leoaica se adresează vărului ei Tigrul…”

Așa a reușit România să obțină ceea ce îi aparținea,  dar risca să nu mai fie recunoscut de către INVINGĂTORI.

Maria, Regina INIMILOR românilor, a reușit să obțină printr-un curaj și o prezență de spirit de care ”marii bărbați ai României” acelor vremuri nu au și nu ar fi reușit, dar acuma se laudă urmașii lor.

Și mai cunosc un gest de mare curaj și patriotism de data asta al unui om pe care istoria, sau mai bine zis ”istoricii” de azi cu lașitate îl evită, sau îl ponegresc, cu atât mai curajos și mai demn cu cât este făcut în fața unui om în fața căruia tremura întreaga EUROPĂ, de la ăl cu barba sură pân la cel cu țâța’n gură.

În 1943, România se afla în Război, de partea Axei, tot cu un rege german la cârmă.   Carol al II-lea după ce ”marii om de stat”  Brătienii și Maniu refuzaseră să formeze un guvern iar țara era cu un picior în groapă, îi oferise conducerea țării  lui Antonescu. În 1943, cu România aliată a Germaniei, Antonescu purta negocieri pentru o pace separată cu Puterile ”Centrale” recte Anglia. Hitler află și îl cheamă pe Antonescu să dea socoteală.  Antonescu, întrebat ce poate spune despre asta, răspunde clar și răspicat: ” Cunosc mein Führer activitatea întreprinsă de ministerul meu de externe şi o aprob, deoarece găsesc că nu este inutil ca, în timp ce luptele se desfăşoară pe frontul militar, să fie întinse punţi de înţelegere către adversar în cazul în care situaţia generală ar cere-o.”

Prin acest răspuns Antonescu a riscat pierderea capului, dar a preferat să îi cadă tăiat de sabie, decât să îl aplece.

Și a mai avut astfel de ”ieșiri”. Încă de la prima întâlnire cu Hitler, la intrarea în Război,  Antonescu îi spusese :  „merg alături de forţele Axei deoarece interesele vitale ale neamului românesc mi-o cer şi atâta vreme cât interesele vor coincide, rezervându-mi dreptul ca atunci când nu vor mai coincide, să-mi urmez propriul interes…”

Și încă un exemplu de patriotism și spirit de sacrificiu. Când siguranţa îi raportează că în casele lui Brătianu şi Maniu se află staţii de radio,că aceștia țin legătura cu ”dușmanul”,  Antonescu  pune rezoluţia: „să fie lăsaţi în pace. Politica unei ţări nu trebuie pusă pe o singură mână, deoarece aceasta poate greşi. O altă mână va trebui să fie gata de a prelua şi a aduce la bun sfârşit!”

Antonescu s-a dovedit un bun cunoscător al înțelepciunii populare, aplicând proverbul care spune ”să nu îți pui toate ouăle într-un coș.”

Ouăle lui Iohannis

Sper din toată inima ca cei care citesc să nu creadă că fac referire la cele la care făcea și Năstase, adică la ferma de la Cornu, în primul rând pentru că Iohannis nu are. Nu are fermă la Cornu, bineînțeles. Ceea ce va urma se referă la ouăle din coșul prezidențial. Am dat exemplele de mai sus pentru a arăta că totuși România a avut și lideri, formali sau informali de valoare, care au știut să fie și diplomați  și mână de fier atunci când a trebuit, chiar dacă poziția României ca stat în lume, la vremea lor, a fost la fel ca și acuma, adică o remorcă la caleașca ”imperială”. Au fost și sunt țări mari cu oameni pe măsura lor la conducere,  țări mici cu oameni mari, țări mari cu oameni mici  dar și țări mici cu pitici la putere sau în creierul celor de la putere.

Nu știu cum se consideră cei aflați astăzi la conducerea României, dar în mod cert nu se ridică la valoarea exemplelor înaintașilor pomeniți mai sus sau alțora.

Situația României în ziua de azi este poate mai joasă decât era  nu pe vremea fanarioților ci pe vremea atacurilor succesive ale popoarelor migratoare, când venea cine voia, lua ce voia și cât voia și pleca când voia,  nu îi întreba nimeni nimic, nu avea cine să îi oprească, nici să le ceară socoteală, România, nu ca stat, că nu exista ca stat atunci,  ca teritoriu, ca populație locuitoare nu opunea nicio rezistență, nu exista o formă de organizare, nu exista o națiune, nu exista o armată, existau niște oameni, care nici un popor nu erau considerați, o aglomerare de ființe umane fără conștiință statală,  fără apartenență, fără identitate. Trăia fiecare pe unde apuca, cum apuca, prin păduri, dealuri, câmpii, cu familia, în grupuri mici sau mai mari, care poate  se și băteau între ei ( mă întreb cine i-o fi învățat, că pe vremea aia nu se inființaseră partidele politice, sau mă înșel eu ) iar când veneau  neamurile alea de peste Prut, GOHUNGEASLAVBULGUNPECUMTĂTU, își băgau capul între urechi și coada între picioare și se ascundeau prin păduri, peșteri, fântâni, minele de aur sau argint, sau bordeie, până trecea valul.

După câte văd eu acuma, dacă va veni cineva peste România, ca pretin sau dușman, cam tot atâta putem face și asta din cauza și nu datorită actualei conduceri și sentimentelor de patriotism care îi anima și cu care se împăunează scumpii conducători.  Cam la fel vom face și acuma, numai că acuma dacă vrem să ne ascundem  în păduri trebuie să mergem în Austria că acolo au migrat ale noastre, dacă vrem să ne ascundem în mine trebuie să ne adresăm canadienilor sau americanilor, dacă vrem să ne ascundem în peșteri trebuie să cerem voie celor cărora le-au fost retrocedate odată cu munții, poate lui Paul, poate Buzeștilor, dacă vrem să ne ascundem în bordeie trebuie să le facem și nu mai are cine să le facă.

Oricum, cert este că dacă vine un eventual popor migrator, cazac, Khazar, cazarmar, afgan, sau mai știu eu din ce stepe sau munți, noi suntem fii ploii. Unii români, din neștiință, strigă să plece ungurii înapoi de unde au venit. Sunteți nebuni ? Păi dacă pleacă de unde au venit toți ungurii, nu trebuie să treacă iară prin România? Și dacă cumva se împiedică și cad de pe tancuri la noi, sau pur si simplu rămân impotmoliți pe ”autostrăzi” și nu se mai pot ”retrage”? Cum îi mai suim noi la loc și cum mai pleacă că nu le mai putem asigura nici combustibilul și nici măcar fân să plece călare nu mai avem că am dat tot grâul, cu paie cu tot.  Iar la câtă armată și ce dotare are Ungaria în comparație cu noi, ne bat cu levierele.

În aceste condiții, în conjunctura asta extrem de periculoasă,  toate  ouăle românilor au fost puse în ”coșul cu numarul 5”, iar  dacă se rupe cosul sau îl fură cineva, sau pur și simplu nu se ține cont de el,  ne trezim fără ouă. Eu să fiu sincer nici nu cred că mai avem vre-un ou măcar în coșul ăla,  cred că am rămas  toți românii fără ouă, că prea stăm așa fără să vedem ce mai e pe acolo, prin lume, prin țară.

Mă uit la polonezi. Băi frate, strâng ăia la ouă de te doare capul. Au și ei un coș numărul 5, că a devenit un număr de poveste, ca ” Mambo nr.5”, dar pe ei nu îi interesează coșul ăla, ei își pregătesc ouăle în diferite coșuri, ale lor, numai ale lor, nou nouțe, proaspete, nu din alea trăzvite, care put când le spargi, și nu știu de unde le iau dar sunt toate mari ca de Pterodactil și tari parcă ar fi de bibilică. Eu nu știu ce i-a apucat, parcă se termină găinile.

Noi de ce nu facem așa? Nouă nu ne trebuie? Noi nu avem nevoie de nimic? Avem coșul nr 5 și gata? Se sperie cineva de noi numai când aude sau ne vede? Nu, noi avem cocosi cât munții cu creier cât bibilica.

Recent cocoșul șef al cuibarelor din România a fost în vizită în Țara Soarelui Răsare. Nici Napoleon de la Austerlitz nu s-a întors atât de mândru și cu pieptul atât de umflat, deși câștigase ”bătălia celor trei imperii”. Ce vorbești domnule, citiți jurnalul de călătorie al plimbărețului și veți ajunge la concluzia că în România curge lapte și miere, că vizita asta este exact bomboana pe coliva prezidențială, la crème de la crème, că asta îi mai lipsea României pentru a fi proclamată buricul Pământului, că nici extratereștri dacă ne atacă nu ne pot mișca din loc. Doamne Dumnezeule, nici lemn pentru cozi la furci nu mai avem. Cu ce ne luptăm?

Plimbărețul se dă mare cocoș și consideră că fiecare plimbare a sa,  mai ales cele făcute când se cerea prezența, decizia sau măcar opinia sa în țară, sunt dovezi de mare patriotism, pentru că ”a reprezentat țara”. Nu vreau să știu ce impresie o fi lăsat pe unde a fost, dar se cam cunoaște, după cum suntem tratați ca nație, o țară ocupată, suptă, mulsă și … și… nu mai spun. România, dacă va intra în război, va intra târâtă de ”patrioții” actuali, nu pentru apărarea idealurilor neamului, nu pentru apărarea teritoriului ci pentru apărarea intereselor celor care le-au asigurat lor ascensiunea accederea la putere și averile.

Despre ce vorbeam ? A începusem cu patriotismul, cu Cocuța Vogoride, cu Vasile Boerescu, cu Regina Maria, cu Mareșalul, cu România. Astăzi copii întreabă care Cocuța, care Boerescu, care Maria? Mâine vor întreba, care România?

https://historia.ro/sectiune/general/regina-maria-fata-in-fata-cu-clemenceau-leoaica-569218.html


 

Patrioți cu ghilimele și fără

sâmbătă, 11 martie 2023

Măsuri ne-măsurate

 


Trei  ceasuri rele și 8(9) măsuri ”bune”

Se spune că Marțea sunt 3 ceasuri rele. Poate pentru cei care cred în farmece și superstiții. Cei de la ”Cotidianul” parcă ar crede, parcă nu. Ieri, 07.03 2023 titrau ” de-tinut-minte-ordinea-de-zi-de-azi” a Parlamentului reunit al României,  adică din data de 07.03.2023. De ce trebuia ținută minte? Deja pe surse, prin ”știrile on line” se auzise că Parlamentul va vota participarea Romaniei cu trupe, cu cățel și purcel la războiul din Ucraina, cu trecere prim Moldova care,  conform unor ”surse sigure” ale actorului Zelensky urma să fie atacată de ruși. E adevărat de ceva timp se tot flutură aceste ”informații”, atât cea privind atacul Moldovei de către Ruși, care chiar negată ”oficial”  de cei care au dat-o spre dospire, se rostogolește și  își face efectul pentru că răspândacii sunt mulți și fac și ei ce li se spune, cât și cea privind atragerea României pentru a-și apăra ”frații moldoveni” care nu prea se mai consideră frați de mult timp cu românii în ciuda propunerii de trecere la ”limba română” în Republica Moldova. Că tot am ajuns aici, chiar dacă personal consider,  atât ca absolvent al unei facultăți de filologie, adică unul care știe să facă deosebire între limbă, grai, regionalism, dialect, jargon,argou, limbă artificială, familie de limbi și … limbaj, cât și ca român, că NU EXISTĂ O LIMBĂ MOLDOVENEASCĂ,  că art 13  din Constituția Moldovei din 1994 este o prevedere politică ce nu are nicio legătură cu REALITATEA  LINGVISTICĂ, cred că ultimele… declarațiile politice ale actualei conduceri politice a Moldovei sunt tot de natură politică, care nu sunt făcute din dragoste față de România sau limba română. Cred că de fapt revenirea la limba română în Republica Moldova ACUMA, are scopul de a inflama vorbitorii de limbă rusă din Moldova și a duce la provocări sau proteste de ambele părți. Mi se pare mie că cineva umblă cu fundul gol pe lângă barieră nu neapărat pentru că i-ar plăcea bariera ci pentru că i s-a spus că așa trebuie. Nu insist pe subiect, dar e legat de temerea exprimată privind atacul Moldovei de către rusi si implicarea României în conflict, nu doar  prin sprijin material ci și prin carne de tun în conflictul din Ucraina. Am eu impresia asta, care poate fi greșită, că cineva vrea extinderea războiului, nu spui cine, becher.

Ei bine ”Cotidianul” ne avertiza sau ne atrăgea atenția ieri că e bine să ținem minte acea ședintă comună a Parlamentului.

Normal că măcar din curiozitate am intrat și eu să văd ce se discută.

 Prima constatare a fost că ordinea de zi de pe pagina Senatului nu continea aceleași puncte ca și cea a ziarului, chiar dacă erau tot 8 puncte. Bunăoară la Senat apare la punctul 4 ” Proiectul Declarației Parlamentului României la împlinirea pe 24 februarie 2023 a unui an de la declanșarea războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei”, dar acesta nu apare și la ziar, unde apare alt punct al ordinii de zi, și anume  ”Numirea președintelui Autorității Electorale Permanente”, la punctul 7, numire care nu apare pe pagina Senatului.

O altă curiozitate este că deși aseară la punctul 7 din Ordinea de zi de la ziar putea fi văzută și propunerea pentru ocuparea funcției de președinte al AEP, acuma documentul a dispărut. Deci până la urmă ori e secret, așa cum a fost și votul, ori a picat. Ceva ceva tot a fost acolo.

  1. Dar, parcurgând documentele supuse aprobării ședinței comune, nu am găsit nimic despre o participare la răzbel în Moldova, cum se dăduse alarma. Este adevărat s-au votat anexele sau listele cu participarea militarilor și polițiștilor români la misiuni internaționale indiferent sub ce conducere, liste care se aprobă anual. Ce este interesant totuși la aceste liste este că pe lista de participare a militarilor români este trecută și o rubrică care se referă la ”FORȚE ÎN AȘTEPTARE”, cu un număr de 2149 de militari, a căror ”ACTIVARE” se face la ordinul NATO sau UE.

a)Primul aspect este că numărând categoriile de sub acea rubrică, nu mi-a dat numărul trecut la total. Probabil o fi numărat inteligentul Ion.

b) Al doilea aspect este că nu se precizează dacă forțele respective sunt militari români, străini sau combinați. Este totuși normal să știm și noi dacă sunt români pentru că nu este de ici de colo să aflăm că PE TERITORIUL ROMÂNIEI EXISTĂ MILITARI ROMÂNI CARE AȘTEAPTĂ ORDINUL UE SAU  NATO și intervin unde vor aceste structuri, fără o eventuală aprobare a CSAT sau Parlamentului. Dacă e așa, atunci propun ca din aceste structuri de elită să facă parte copii celor care au decis asta.

c) Un al treilea aspect, la fel de important la această rubrică este faptul că fondurile necesare acestor misiuni/ militari, sunt asigurate din bugetul MApN, care tocmai a fost majorat cu 0,5% față de anul trecut. Și noi care credeam că procentele în plus  sunt pentru ”calitatea vieții personalului”, învățământ sau revigorarea industriei militare proprii, așa cum fac ungurii, polonezii, cehii, nemții și alte câteva țări ”banaiere” care habar nu au că există un articol 5.

  • Un alt document interesant dezbătut ieri în ”ședința de lucru” a Parlamentului este cel care privește  o ”Informare din partea Președintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis, cu privire la aprobarea dislocării, la nevoie, a Forței de Răspuns a NATO cu capacitate de reacție foarte ridicată – VJTF, în scopul pregătirii și defășurării de operații militare pe teritoriul României, în anul 2023, potrivit datelor de planificare transmise de către autoritățile NATO.”

Și de aici aflăm lucruri interesante pentru români, și anume că pe lângă trupele din România care stau cu un picior în război și cu unul în pace, dar cu capul sigur în război, se mai află pe undeva prin Europa o Forță de Răspuns a NATO cu capacitate de reacție foarte ridicată, de 72 de ore, care ”poate” adică TREBUIE să intervină în România sau PRIN România, dacă NATO va decide și eu cred că va decide. Ei bine, președintele Iohannis informează Parlamentul că „în acest context, în urma solicitărilor NATO și luând în considerare situația de securitate din regiune, în conformitate cu prevederile art 119 din Constituția României și prevederile art 4. alin1 din Legea 291/2007…prim-ministrul a propus, CSAT a avizat iar EL  A APROBAT  ”dislocarea la nevoie a Forței de Răspuns a NATO cu capacitate de răspuns foarte Ridicată VJTF ÎN SCOPUL PREGĂTIRII ȘI DESFĂȘURĂRII DE OPERAȚII MILITARE PE TERITORIUL ROMÂNIEI ÎN ANUL 2023”.

Da, ați auzit bine, domnul Iohannis și Parlamentul AU APROBAT DEFAȘURAREA DE OPERAȚII MILITARE PE TERITORIUL ROMÂNIEI.

Am reținut că prim-ministrul a propus iar CSAT a fost consultat și de vreme ce s-a ajuns în Parlament, a și avizat POZITIV.

Asta nu înseamnă că gata am intrat în război, nu vă impacientați, asta înseamnă doar că din momentul promulgării și publicării  documentelor în MO, ROMÂNIA POATE INTRA ORICÂND ÎN RĂZBOI. Bineînțeles, cei responsabili vor spune că asta nu înseamnă că vom și intra, e posibil să nu fie nevoie, dar ei au decis că PUTEM INTRA ORICÂND ÎN RĂZBOI.

Baza acestei decizii luate de conducerea țării, este art 119 din Constituție, care spune că ” Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii.”

Iar art4(1) din Legea 291/2007, spune că (1) Intrarea şi staţionarea forţelor armate străine în România sau tranzitarea teritoriului naţional de către acestea, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, potrivit angajamentelor asumate de România prin tratate internaţionale, se aprobă de către Preşedintele României la propunerea prim-ministrului, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Preşedintele României informează Parlamentul despre decizie, în termen de 5 zile de la luarea acesteia, iar dacă Parlamentul este în vacanţă, de la începerea sesiunii ordinare sau extraordinare, după caz.„

Eu nu știu dacă domnii care au propus, decis, votat acest document au cunoștință despre faptul că ”desfășurarea de operații militare pe teritoriul țării nu înseamnă doar pregătirea acestor operațiuni PE TERITORIUL ROMÂNIEI” , ci includ și desfășurarea de acțiuni de război. Din câte știu eu, STAREA DE RĂZBOI CU TOT CE ȚINE DE PREGĂTIREA ȘI DESFĂȘURAREA ACESTOR OPERAȚIUNI SE FACE PRIN DECLARAREA STĂRII DE RĂZBOI, ACT CARE NU ESTE PREVĂZUT ÎN ART 119 INVOCAT DE PREȘEDINTE.

Mai invederez onorabililor faptul că potrivit art 118(1) din Constituție, ”  (1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.”  Asta însă NU PRESUPUNE PUNEREA ARMATEI ROMÂNE LA DISPOZIȚIA ALTOR STRUCTURI SAU COMANDANȚI așa cum au propus și votat lingăii de mai sus.

  • Tot în ședința comună de ieri, s-a votat aducerea de noi forțe străine pe teritoriul României, anume ”aprobarea intrării, staționării și desfășurării de operațiuni pe teritoriul României a detașamentului spaniol de aeronave multirol pentru a executa misiuni în cadrul activităților de vigilență sporită ale NATO.”

Dacă informațiile pe surse sunt adevărate, această ”sporire” a forțelor militare străine pe teritoriul României nu se datorează unei stări mai tensionate ci faptului că practic armata României nu va mai avea aviație proprie, avioanele F16, alea care nu au cauciucuri de iarnă ca și cele plătite dar nevenite,  vor fi date Ucrainei. Noi deocamdată ne apărăm cu praștiile. Facilitățile și cheltuielile legate de activitatea spaniolilor în România se va face din același buget al MApN. Doamne ce buget nesimțit avem dacă ținem cu el militari americani, olandezi, francezi, italieni, polonezi, spanioli ”și de alte națonalități” ca să parafrazez un președinte strategic  împușcat.

Cum măi Ioane??

Ei bine, alături de toate aceste măsuri luate, așa cum spunea domnul președinte în documentele înaintate, ”în situația apariției intempestive a premiselor pentru declanșarea unei crize majore de securitate, cu posibile implicații asupra independenței și suveranițății naționale a României ”, coaliția aflată la guvernare discută, se screme,  face planuri și ia măsuri pentru îndeplinirea prevederilor jalonului 215 din  PNNR, privind pensiile speciale din care un capitol aparte este asigurat militarilor.

Poate ne explică domnul prim-ministru, general cu patru stele al armatei române, fiu de militar pensionar, pensionar la rândul său, cum se împacă ”situația intempestivă a premiselor pentru declanșarea unei crize majore de securitate”,  cu Jalonul 215 și lupta pentru lovirea drepturilor militarilor. Hai, încercați domnule prim-ministru al lui Iohanis.  Puteți să îl întrebați pe ION.

ARU  

PS: Celor care vor spune că ”nu avem ce face, ne-am luat niște angajamente” la intrarea în NATO, le răspund: ”CINE NE-A PUS, CĂ UITE ȘI ALȚII AU INTRAT ȘI NU AU NICIO APĂSARE!” Noi suntem proștii satului, vaca de muls, dar și găina cu ouă de aur. În al doilea rând angajamentele de prijin sunt față de țările membre NATO dar nici Ucraina și nici Moldova nu sunt țări membre NATO. Și atunci despre ce obligații vorbim ?

https://www.senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi=2023-03-07&ComisieID=6b99db60-a1d5-4b80-94fc-20e6f620cce7&NrSedinta=1

https://www.senat.ro/PDFOrdineDeZi/6b99db60-a1d5-4b80-94fc-20e6f620cce7/2023/3/7/informare%20pct%201.pdf

https://www.senat.ro/PDFOrdineDeZi/6b99db60-a1d5-4b80-94fc-20e6f620cce7/2023/3/7/informare%20pct%203.pdf

https://www.senat.ro/PDFOrdineDeZi/6b99db60-a1d5-4b80-94fc-20e6f620cce7/2023/3/7/informare%20pct%202.pdf

https://www.ziuaveche.ro/international/externe/mircea-geoana-nu-exista-un-risc-militar-la-adresa-republicii-moldova-321028.html/comment-page-1/#comment-258569


 

Măsuri ne-măsurate

miercuri, 8 martie 2023

Minciuna are picioare scurte, dar … bine încălțate

După ce a explodat subiectul Bâstroe și toată lumea ”s-a inflamat”, după ce presa- chiar și cea guvernamentală pe care suntem povățuiți să o ascultăm și să o consultăm ca ”sursă oficială”- a ”atacat subiectul” mai mult din interese de rating decât din interes social, uite că minciunile unora sau altora încep să iasă la iveală, dar nu din dragoste de adevar ci pentru a acoperi ilegalitățile și înțelegerile făcute la ceas de noapte.

Reamintesc ce declara domnul prim-ministru Ciucă despre lucrările din Deltă, în 20.02.2023 : ” Nu am date, nu am primit nimic până acum”.  Mai înainte spusese că nu are date oficiale privind lucrările. Apoi că nu cunoaște amploarea lucrărilor, că va măsura personal adâncimea canalului, apoi că va trimite experți, apoi că ministrul Aurescu a clarificat situația cu partenerul ucrainian.

Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, a anunțat că vineri ar urma să aibă loc consultări tehnice cu partea română pe tema lucrărilor efectuate pe Canalul Bâstroe.

Nicolae Ciucă spunea  despre scandalul Bâstroe: „Există informații că Ucraina a dragat mai mult decât s-a agreat. „Am autorizat ca în perioada imediat următoare să aibă loc întâlniri bilaterale, ca să putem să avem deschis şi onest pe masă toate datele şi informaţiile şi de-o parte şi de cealaltă şi să identificăm soluţiile în plan bilateral. A fost semnalată şi Comisia Europeană, astfel încât împreună să putem să identificăm şi ceea ce s-a întâmplat şi măsurile care trebuie luate astfel încât să protejăm Delta Dunării, un patrimoniu natural nu doar al României, ci un patrimoniu mondial, european. Există date şi informaţii că s-a dragat mai mult decât era agreat, şi anume 3,5 metri adâncime. Anul trecut, ţinând cont de nevoia de export de grâne din Ucraina, s-a cerut un acord pentru a putea să se dragheze în zona localităţii, a portului Ismail, ceea ce s-a şi aprobat şi navele de dragare, în obişnuinţa prezenţei lor pe canalul Bâstroe şi pe braţul Chilia, de regulă execută lucrări de întreţinere. Acum, pentru a putea să clarificăm, este nevoie de datele oficiale de la fiecare instituţie. Am putut să vedem că există evidenţe clare că adâncimea este mai mare de 3,5 metri, ceea ce trebuie clarificat”

Deci domnul prim ministru ne informează că au demarat demersurile pentru verificarea adâncimii canalului și a impactului de mediu, și că așteaptă răspunsul Ucrainei.

Toate răspunsurile erau date în funcție de cum evoluau informațiile și dezvăluirile din presă sau diferite alte surse. Până la urmă ieri, 02.03.2023,  Ciucă a decis să arunce pisica în ograda UE, recunoscând că deciziile nu se iau la București nici măcat când e vorba de o chestiune domestica, sau de vecinătate, care ar trebui să intre în competența strictă a celor în cauza, adică România și Ucraina.

După mai mult de două săptămâmi de dezbateri pe margine activităților Ucrainei pe canalul Bâstroe și brațul Chilia, Ucraina încă nu și-a dat acordul și nu a dat acceptul părții române pentru a verifica adâncimea canalului. Acest lucru este deosebit de important pentru că pe data de 18.11.2022, Guvernul României semna ”Hotărârea nr. 164/2023 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2022, privind punerea în aplicare a Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991”. Acest acord poartă semnătura PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ

Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, Mihaela-Ioana Kaitor, secretar de stat p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Robert-Eugen Szep,secretar de stat Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu.

Dar probabil sfătuit de ION ultimul consilier, inteligența supremă din Guvernul României, consilierul de taină, premierul  a dat undă verde … publicării documentelor semnate de România și Ucraina în data de 18 Noiembrie 2022.

Documentul a apărut ”pe nepusă masă”  în Monitorul Oficial, Partea I nr. 175 din  01 martie 2023. De ce abia acuma, la 3 luni după semnare? Pentru că era de preferat să nu se știe, deși, conform legislației române, acordul intră în vigoare la data publicării în MO. Deci până pe data de 01.03. acordul nu era valabil, dar, pentru că există și un dar, autoritățile române și-au luat măsuri ca nimeni să nu știe când intră în vigoare acordul,  pentru că în final în acord se precizează: Prezentul acord este încheiat pentru o perioadă nedeterminată şi intră în vigoare în 30 de zile calendaristice de la data primirii pe canale diplomatice a ultimei notificări prin care părţile se informează reciproc despre finalizarea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului acord.”

Cu alte cuvinte, cine poate ști când a intervenit  PE CANALE DIPLOMATICE ULTIMA NOTIFICARE DE INFORMARE? Păi acestea pot interveni oricând, pentru că însuși acordul prevede  la art 3 (2)că ” ”Notificarea activităţilor propuse şi documentaţia de evaluare a impactului asupra mediului se transmit prin e-mail de către punctul de contact/punctul focal al părţii de origine către punctul de contact şi către punctul focal al părţii afectate, precum şi către autoritatea competentă. La primirea notificării sau a documentaţiei de evaluare a impactului asupra mediului se transmite fără întârziere o confirmare de primire. În cazul în care punctul de contact/punctul focal al părţii de origine consideră că notificarea sau documentaţia de evaluare a impactului asupra mediului nu a ajuns la partea afectată, punctul de contact/punctul focal depune eforturi pentru a se asigura că notificarea sau documentaţia de evaluare a impactului asupra mediului este transmisă părţii afectate, inclusiv prin canale diplomatice.

Eu nu mai înțeleg nimic. Acordul intră în vigoare la 30 de zile de la ultima notificare pe canale diplomatice, dar astfel de notoificări pot fi trimise oricând. Deci care e ultima?

Sper să ne lămurească domnul Aurescu.

Mergem mai departe și să vedem ce avem noi aici. Avem un document care vorbește despre impactul lucrărilor asupra mediului. Ciudat, NU SE VORBEȘTE DESPRE DELTĂȘI BÂSTROE, nu se vorbește despre rezervația Deltei Dunării, DAR NICI MĂCAR UN CUVINȚEL. De ce? La ce alte lucrări transfrontaliere se mai poate aplica prezentul Acord? Păi în afară de Brațul Chlia și canalul Bâstroe, LA NICIUNUL. Concluzia este că acestui acord îi lipsește obiectul de aplicare, tocmai pentru că era singurul posibil, și se subînțelege că  este o… anexă a unui acord anterior, despre care incă nu știm sau o sta prin sertarele domnului Aurescu, și care cuprinde LUCRAREA PROPRIUZISĂ, pentru ca acesta prevede doar detaliile privind protejarea mediului. Rezultă că celălalt acord privind lucările la canal, care au dat voie ucrainienilor să adâncească canalul, este mult mai important dar și mult mai secret. Oare când vom afla despre el, când va fi scos pe piață?

Ce mai aflăm din acest acord?

La art 6(6) scrie negru pe alb: (6) Atunci când o parte consideră că ar putea fi afectată de un impact transfrontalier negativ semnificativ datorat unei activităţi propuse menţionate la articolul 5 din prezentul acord şi când nu s-a făcut nicio notificare conform alineatului (1) al prezentului articol, părţile fac schimb de informaţii suficiente în scopul angajării discuţiilor pentru a afla dacă este posibil să se producă un impact transfrontalier negativ semnificativ şi, la cererea părţii afectate, se convoacă Comisia, astfel cum se prevede la articolul 16 din prezentul acord. În cazul în care Comisia convine că este posibil să se producă un impact transfrontalier negativ semnificativ, dispoziţiile prezentului Acord se aplică în consecinţă.”

Conform declarațiilor domnului prim-ministru, Ministerul de Externe a înștiințat partenerul ucrainian cu privire la posibila încâlcare a Convenției ȘI IMPACTUL DE MEDIU CE AR DECURGE, DECI PARTEA Ucrainiana ar trebui să răspundă conform acordului, OFICIAL și să participe la verificarea impactului. Când a avut loc informarea pe cale diplomatică privind impactul de mediu al acțiunii ucraineene ? Poate ne răspunde tot domnul Aurescu.  

Articolul 7(3) spune că ” (3) Partea afectată ia măsuri pentru distribuirea documentaţiei de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru colectarea comentariilor autorităţilor şi a publicului părţii afectate din zonele care ar putea fi afectate.”   Articolul 10(3) din acord întărește acest aspect:

 ” Autoritatea competentă a părţii afectate colectează, sintetizează, traduce şi transmite părţii de origine toate comentariile şi obiecţiile menţionate mai sus în termenul indicat la articolul 7 din prezentul acord”.Deci autoritățile române  sunt  obligate prin acord să colecteze toate comentariile și plângerile autorităților și PUBLICULUI ROMÂN PRIVIND EFECTELE LUCRĂRII LA CANAL. Foarte interesant. A făcut domnul Aurescu acest lucru? Așteptăm răspuns.

Ba, mai mult, conform art 10(4), ”(4) La cererea părţii afectate, partea de origine se asigură că DEZBATERILE PUBLICE  sunt organizate la datele şi în locaţiile sugerate de partea afectată. Aceste sugestii vor fi rezonabile şi justificate. În anumite cazuri convenite, dezbaterile pot fi organizate într-un format online sau hibrid. Datele se stabilesc conform calendarului indicat la articolul 7 alineatul (2) din prezentul acord.”

Ca să nu copiez tot acordul (nu de alta, dar nu vreau să apelez la instanță pentru a bloca investigațiile privind posibila fraudă de furt intelectual),   concluzionez că întregul ARTICOL 10 SE REFERĂ LA OBLIGATIVITATEA PĂRȚILOR DE A INFORMA ȘI A ȚINE CONT DE ”OPINIA PUBLICĂ” Aici autoritățile române au făcut exact invers, neinformând nici măcar cu privire la acest acord și pretinzând chiar că habar nu au de lucrările ce aveau loc fără a-l respecta.

Într-un fel, autoritățile ucrainiene nici nu pot fi învinuite, ele NU AU FOST NOTIFICATE DE PARTEA ROMÂNĂ, DEȘI LUCREAZĂ LA CANAL DE LUNI DE ZILE,   AVÂND ACORDUL SEMNAT AU CONSIDERAT CĂ LUCRĂRILE LOR NU AFECTEAZĂ ECOSISTEMUL. Orice încercare de a arunca vina pe ucrainieni este sortită eșecului în orice instanță. ROMÂNIA ESTE CEA CARE NU A APLICAT ACEST ACORD, netrimițând nicio sesizare sau înștiițare până când nu ”s-a Inflamat” lumea. Nu e vorba doar de complicitate aici, ci, așa cum spuneam,  pur și simplu TRĂDARE A INTERESELOR NAȚIONALE și nerespectare a unor acorduri internaționale privind protecția mediului, în condițiile în care suntem obligați de aceleași autorități să mâncăm gândaci, pentru că vacile sunt nesimțite și dau gaze.

Să vedem, cum  vor răspunde autoritățile, mai ales tripleta AURESCU-CIUCĂ-IOHANNIS  la întrebările de mai sus?

PS: Nu e nevoie de specialiști și scafandri sau acordul părții ucraineene pentru a măsura adâncimea canalului Bâstroe. Acest lucru îl poate face din biroul premierului și ”inteligența sa artificială” Ion. Există un site, îți spune ” marinetraffic.com”, cu ajutorul căruia se poate vedea traficul pe toate apele lumii. Dacă intri pe acest site, și te ”focusezi” pe Bâstroe, poți vedea atât dragoarele lucrând pe canal dar și orice altă navă,iaht sau mă rog un vas cu un pescaj mai măricel, cu toate datele despre el, pavilion, lungime, lățime, locul de stație, viteză, destinație și chiar ”DRAUGHT” care are definiția următoare: ”the draught of the vessel is the maximum depth of any part of the vessel, including appendages such as rudders, propellers and drop keels if deployed.” Cu alte cuvinte e vorba de .. pescaj, adică cât se scufundă în apă nava respectivă, sau adâncimea MINIMĂ la care poate circula. Ei, pentru că am împrumutat eu de la un amic niște furnici care circulă printre urechi, am căutat și am găsit azi dimineață, pe canalul Bâstroe, un vas ci numele de ”PROPUS” CARE ARE PESCAJUL DE 5,3 M deci cu aproximativ 2 m mai mult decât adâncimea ”oficială” declarată de partae Ucraineeană. Cum vasul este de tip cargo și nu a venit pentru agrement, deci încărcat, e LMC că a intrat mai mult de 3,5 m în canal și totuși continuă să plutească, iar daca are pescaj de 5,3 m este iarăși LMC că adâncimea trebuie să fie chiar mai mare, că doar nu o se se târască prin fundul canalului. DECI, DOMNULE PRIM MINISTRU, AVEȚI AICI în fotografia postată, DOVADA FAPTULUI CĂ ADÂNCIMEA CANALULUI ESTE MAI MARE DECÂT CEA ADMISĂ, dacă postarea ministrului ucrainean al infrastructurii nu v-a convins. CE MĂSURI LUAȚI? CONSULTAȚI-VĂ CU ION. Am auzit că va cere pensie specială în calitatea de consilier guvernamental. Pe când înaintarea în grad? Ce Caligula și si-a făcut calul senator ?

PS2.Pentru că deja a făcut înconjurul lumii consilierul Ion, provocând rîsul și celor aflați în conflict armat, căci se pare că s-a declarat armistițiu în Ucraina pentru a putea și cei din tranșee și buncăre să râdă în hohote, spre informarea domnului consilier ION, un site care ne arată ce înseamnă inteligență artificială. Va atrag atenția că acest clip vă poate crea discomfort, prin comparație.

https://romania.europalibera.org/a/nicolae-ciuca-canalul-bastroe-intrebari-jurnalisti/32279526.html

https://romania.europalibera.org/a/nicolae-ciuca-canalul-bastroe-intrebari-jurnalisti/32279526.html

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ambasadorul-ucrainei-la-bucuresti-anunta-consultari-tehnice-cu-romania-referitoare-la-lucrarile-pe-canalul-bastroe-2269751

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26106143-ciuca-despre-canalul-bastroe-exista-informatii-dragat-mai-mult-decat-convenit.htm

https://www.antena3.ro/politica/nicolae-ciuca-despre-scandalul-bastroe-comisia-europeana-667405.html

https://monitoruloficial.ro/Monitorul-Oficial–PI–175–2023.html

 

 

Minciuna are picioare scurte, dar … bine încălțate

luni, 6 martie 2023

Bâstroe cine minte și de ce ?

Nu vă inflamați! Așa spunea acum câteva zile președintele României celor care se întreabă ce s-a întâmplat, care este calea și care va fi soarta canalului Bâstroe, dacă România va mai avea Deltă, dacă Delta va mai avea Dunăre, dacă noi vom mai avea țară sau dacă vom avea război în locul lor. La toate aceste întrebări, domnul președinte ne liniștea, spunând să nu ne inflamăm, că nu vom intra în război, Delta nu e în pericol, acesta este doar în capul unora, nu există ”informații” că partea ucraineană face prostii, nu e momentul să îi certăm, trebuie să îi întrebăm înainte de a-i certa.

Dintr-o anumită privință, are dreptate. Problema canalului Bâstroe nu e de câteva zile, nici de când a pus-o Grindeanu pe tapet, nici de anul trecut, nici de un cincinal. Problemele noastre cu Ucraineeni se pierd în negura timpurilor. Și nici nu e o simplă problemă între doi vecini, este o problemă în 3 sau chiar 4.  Voi face o scurtă trecere în revistă a problemei canalului, dar nu din negura timpurilor ci din ultimii 50 de ani.

Perioada Ceușescu

Când Ceaușescu a decis construirea canalului Dunăre - Marea Neagră a făcut-o pentru că traficul pe brațele Sulina și Chilia folosite până atunci pentru traficul fluvio-maritim suferea, punea probleme care nu puteau și controlate iar traseul era prea lung. Așa că Ceaușescu a decis să scurteze și să aibă control asupra traficului, să poată controla debitul și să aibă condiții de trafic permanent. Așa a apărut canalul care a scurtat drumul de la Cernavodă la Constanța cu 400 km. Canalul a fost inaugurat în 1984. De remarcat că atunci Delta nu fusese  declarată  rezervație a  Biosferei și  nici intrată în Patrimoniul UNESCO,  lucru care s-a întâmplat  în 1991.   Ca urmare a construirii canalului, brațele Dunării au fost văduvite de o parte din fluxul Dunării și ca atare cu timpul a intervenit colmatarea parțială  canalelor Sulina și Chilia în special și scăderea apelor Deltei.  Pe atunci conducerea țării urmărea interesele naționale și nimic altceva, deși făcea parte, ca și acuma, dintr-o alianță politico-militară mult mai  feroce și mai restrictivă cu încercările de ieșire din formație ale membrilor.

Perioada ”modernă”

Prin anul 2000, Ukraina Decide să lărgească canalul Bâstroe să facă din acesta și brațul Chilia un braț navigabil pentru nave de mare pescaj, adică și cele maritime, până la Ismail.  Adâncirea canalului Bâstroe are următoarele efecte:

  1. Micșorarea debitului pe brațul  Sulina, posibil chiar închiderea circulației pe acest braț,  singurul care este admis de Convențiile internaționale pentru navigație Dunăre-Marea Neagră.
  2. Distrugerea habitatului sturionilor între brațele Sulina și Chilia, ceea ce ar duce nu doar la o lovitură dată economiei românești  ci și la punerea în  pericol a speciei.
  3. Evitarea de către Ucraina și nu doar,  a plății taxelor de navigației pe brațul Sulina și transformarea brațului Chilia și a canalului Bâstroe în rută de transport.

În plus, ar contraveni prin afectarea biosferei Deltei Dunării,  convențiilor internaționale privind protejarea acestora dar și prevederilor Convenției de la Espoo din 1991, la care atât Ucraina cât și România sunt semnatare,  care impune statelor membre să se consulte între ele când unul dintre ele derulează proiecte de infrastructură care au impact de mediu asupra unuia vecin.

 În 2004 a izbucnit scandalul diplomatic pe marginea acestui subiect. România s-a plâns forurilor internaționale.

 În iulie 2006, o comisie de experți înființată în baza Convenției Espoo a confirmat temerile ridicate de România,  susținând că   impactul asupra mediului ar fi unul devastator pentru Delta Dunării.

În 2007 Ucraina neținând cont de plângerile României a finalizat prima parte a lucrării, adâncind canalul până la 5 m.

 În Iunie 2008,  Comisia pentru Mediu, Agricultură, Afaceri Locale și Regionale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a aprobat raportul privind ”Lupta impotriva distrugerii mediului în Zona Marii Negre”, prin care cerea OPRIREA TUTUROR ACTIVITĂȚILOR CARE ADUC ATINGERE SIGURANȚEI MEDIULUI ÎN ZONELE  PROTEJATE ADIACENTE MĂRII NEGRE.

 Tot  în  2008 UE, SUA, și Reuniunea părților la Convenția de la Espoo  au avertizat Ucraina cu privire la încălcarea convenției și convențiilor internaționale privind Patrimoniul Unesco.

În 2011, Ucraina primește al doilea avertisment. Inutil. Lucrările au mai încetinit, dar nu au încetat[M1] .

În 2013 se guvernul României a atras atenția printr-un raport,  că implementarea celei de-a doua faze a proiectului ucrainean ar afecta habitatul a două treimi din sturionii din Delta Dunării. Pretextând că de fapt lucrează la întreținerea canalului, Ucraina a avansat ”pas cu pas” după model prezidențial.

Iar acuma Iohannis ne spune să nu îi certăm pe ucraineeni, să ne lăsăm călcați în picioare și să închidem ochii la distrugerea biosferei Deltei, că săracii nu își mai văd capul de treburi și noi îi deranjăm cu prostii.

Situația azi

De câteva săptămâni subiectul Bâstroe a revenit pe tapet. De ce ? Domnul Iohannis zice că PSD se folosește de acest subiect pentru a câștiga capital politic în vederea alegerilor. Și eu sunt convins că este o încercare de a mai trage un pic spuza pe turta PSD, dacă avem în vedere faptul că cel care a tras semnalul de alarmă (dar cam după ce a deraiat trenul) este ministrul Transporturilor și Infrastructurii, membru PSD. De ce acuma, de ce Grindeanu? Ciolacu spune că acuma a aflat. Să fim serioși. Din 2000 încoace Ucrainienii nu au renunțat la idee și nici la lucrări, dar dacă Grindeanu spune că acuma a aflat iar  primul ministru că nu a fost informat și  nu știa că ar exista această problemă, înseamnă că amândoi mint și voi dovedi că mint. Dar de când s-a declanșat ”criza”, asistăm la un joc în care 3 miniștri din cabinetul Ciucă dau vina unul pe altul, cel de la transporturi pe cel de la mediu, cel de la mediu pe cel de la externe, cel de la externe pe cel de la transporturi si tot așa, până se plictisesc românii să întoarcă capul de la unul la altul și gata, subiectul e închis. Culmea este că în timp ce cei trei membri ai guvernului se ceartă,  șeful lor nu aude nu vede, deși sunt convins că a fost cel puțin odată la pescuit în Deltă și a păpat icre de sturion, ca să nu spun că poate chiar o fi turnat ”Operațiunea Monstrul”, partea a II-a. Deci 3 miniștri dau vina unul pe altul iar el tace ca sturionul în păpuriș. Aud că a promis că va merge personal și va verifica adâncimea canalului. Cu degetul, probabil. Dar, atât domnul președinte cât și domnul premier,  ne spun să nu tragem în pianist (știți dvs care, cel care cânta la pian pe scenele autohtone, când era actoraș de comedie) până nu știm adevărul pe care trebuie să îl găsească o comisie de experți, de preferat ”neutră”, probabil  experți ai doamnei Maia care cântă și ea (cum i se comandă) nu la pian, că nu are..., poate la flaut, fluier, muzicuță, sau alt instrument de suflat că e mai la îndemână. Deci hai să nu îi certăm pe vecinii de peste ... canal, să îi lăsăm,  că ne-au zis că nu e adevărat, ei doar au dat cu mătura pe canal.

Dar dacă e de făcut pe ”ne znaiu”, nici partea Ucraineană nu se lasă mai prejos. În timp ce ministrul dezvoltării infrastructurii  din Ucraina se lăuda pe data de 17.02.2023 că ”pentru prima dată de la cucerirea independenței, adâncimea canalului a crescut de la 3,9, la 6,5 m. Este o mare oportunitate pentru creșterea capacității de export pe Dunăre. Continuăm să dezoltăm porturile la Dunăre CU AJUTORUL PARTENERILOR EUROPENI,” ministrul de externe ucrainean spune că "partea ucraineană nu desfășoară activități de dragare care au ca scop adâncirea căii de navigație, ci doar activități de natură operațională menite a asigura navigabilitatea până în portul Izmail, parametrii de navigație ai acestuia fiind cuprinși în comunicarea publică a Ministerului Comunităților, Teritoriilor și Dezvoltării Infrastructurii al Ucrainei".

Să recapitulăm :

  1. Ministrul dezvoltării infrastructurii ucrainean spune că a adâncit canalul la 6.5m.
  2. Ambasadorul Ucrainei la București spune că nu,  săpăturile nu au ca scop adâncirea. Probabil ei și-or fi propus înalțarea, dar au înălțat în jos, așa cum la noi creșterile salariale sunt negative.  
  3. Mister Aurescu, despre care vom mai auzi mai jos, a zis că  "Partea română a reiterat solicitarea stopării imediate a tuturor lucrărilor de dragaj în cazul în care acestea nu au ca scop exclusiv întreținerea căii de navigație. Partea română a evidențiat în cadrul discuției faptul că nu există acordul cu privire la desfășurarea unor astfel de activități, în condițiile în care sunt în curs procedurile de evaluare a impactului de mediu al proiectelor de navigație ale părții ucrainene"
  4. Domnul Ciucă spune :  „În acest moment, daţi-ne voie să verificăm şi să confirmăm aceste date. Niciuna dintre instituţiile despre care am făcut vorbire nu poate să confirme aceste date până când nu ajungem pe canal să putem să verificăm şi să executăm măsurătorile de adâncime aşa cum au fost ele executate” dar șică ” lucrările executate la o adâncime de 3,5 metri sunt de întreţinere, iar ce depăşeşte înseamnă adâncirea canalului.”

Dacă un ministru resposabil cu lucrările la canal spune că au ajuns la 6.5 m iar primul ministru al nostru nu îl crede asta poate constitui un conflic diplomatic între Ucraina și România. Cred că la asta s-a referit președintele Iohannis când a spus să nu ne inflamăm.

Ce mă supără pe mine cel mai mult aici nu este activitatea Ucrainei de la care, în paranteză fie spus nu mă aștept la nimic bun. Intențiile ei sunt clare, nu numai în ceea ce privește canalul Bâstroe ci și în ceea ce privește drepturile românilor din Ucraina. Pe mine mă usucă la ficați nu doar atitudine necinstită și duplicitară, lipsită de responsabilitate a decidenților politici de azi ci și disprețul cu care tratează aspecte de ordin strategic pentru România, dipreț care atinge valorile trădării.

După atâtea minciuni și negări, trimiteri de la Ana la Caiafa, să vedem cine are dreptate?

  1. Se pare că Ucraina a cerut prima oară acordul formal de începere a lucrărilor în Ianuarie 2022 obținând acest aviz de la UE, dar cu recomandarea să aibă și acordul României.
  2. Prin iunie 2022 Ucraina a trimis o notificare la Ministerul mediului, de aici a ajuns la Ministerul Transporturilor care ar fi răspuns negativ pe 12 iulie. Pe 4 Iulie Ministerul Mediului a răspuns că Romania se opune.
  3. În august 2022 au început lucrările de adâncire. Ei știau că au undă verde de la Ministerul de Externe român, care se pare că la indicațiile șefului Diplomației, a trecut peste avizul guvernului.
  4. Prin Ianuarie Garda de Coastă română a informat că se lucrează intens la canal , care ar fi fost adâncit până la 7 m. Bucureștiul nu a reacționat. Era ordin să se facă că nu văd.
  5. Pe data de 16 Ianuarie 2023, Comisia Europeană trimitea Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, o adresă prin care solicita României să dea curs cererii Ucrainei de a adânci cu cel puțin 3 m canalele Chilia și Bâstroe, deși asta însemna distrugerea Deltei Dunării și încălcarea tuturor convențiilor privind protejarea Deltei enunțate mai sus: ”COMISIA AR APRECIA FEEDBACKUL ROMÂNIEI CU PRIVIRE LA PROPUNEREA UCRAINEI DE A ADĂUGA ESTUARELE CHILIA ȘI BÂSTROE LA REȚEAUA TEN-T”
  6. După primirea acestei cereri de la UE, reprezentantul permanent adjunct al Reprezentanței permanente a  României pe lângă UE a transmis miniștrilor transporturilor și mediului să prezinte puncte de vedere fundamentate privind solicitarea Ucrainei.
  7. Partea proastă este că la niciunul din cele două ministere nu exista vreun document fundamentat privind monitorizarea Rezervației Deltei Dunării și impactul  de mediu al lucrărilor pe care le efectua Ucraina de ani de zile. Păi pe cine interesa? Pe nimeni. De aici pasarea responsabilității de la unul la altul, unul că nu are atribuțiuni altul că nu are tehnologie.
  8. Până să se dezmeticească însă cei doi miniștri și cu ei primul ministru, Comisia Europeană anunță că  ”Ucraina a informat Comisia cu privire la încheierea Acordului dintre Ucraina și România referitor la punerea în aplicare a Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier”. Bine bine, dar cine a semnat acordul din partea română și, mai ales, cum a semnat, fără studiul de impact cerut celor două ministere?????Având acordul României, Ucraina a demarat lucrările și intenționează să construiască și o hidrocentrală.
  9. Se pare că acordul a fost semnat de ministrul de externe Bogdan Aurescu, căci doar el putea semna prin atribuțiuni un acord cu un stat străin.
  10. Abia la sfârșitul lui Ianuarie, Grindeanu face publică situația și dezvăluie lucrările de pe canal în presă.
  11. Comisia Europeană mai anunță că ”Ucraina a informat, de asemenea, Comisia că propunerile și observațiile României cu privire la analizele de impact asupra mediului ale lucrărilor deja implementate au fost analizate, iar rezultatele vor fi incluse în raportul de evaluare a impactului asupra  mediului în scopul desfășurării consultărilor transfrontaliere. V-aș fi recunoscător dacă România ar putea confirma că a primit informații similare cu cele primite de Comisie.”Răspunsul trebuia dat de România până la 16 Februarie 2023.
  12. Să reținem că pe 17 februarie Ucraina se lăuda că a ajuns la 6,5 m și apoi a solicitat UE iar România a semnat că este de acord să mai adâncească cu încă 3 m.
  13. Pe data de 17 februarie, Adina Vălean, comisara pentru Transporturi a UE a confirmat că a primit o cerere din partea Ucrainei, dar numai în ceea ce privește brațul Chilia. Ea a explicat că trecerea Chiliei în rețeaua transeuropeană "nu poate fi decisă unilateral nici de către Ucraina, nici de către Comisia Europeană", adăugând că e nevoie de acordul României, iar "România a trimis un răspuns în care își afirmă obiecțiile". Vălean a argumentat că "ar fi un lucru periculos să transformăm Brațul Chilia într-o arteră principală de transport..."
  14. De fapt, un prim acord privind extinderea transporturilor pe brațul Chilia, este semnat  încă din 13 Iulie 2022, de Bogdan Aurescu anunțând asta printr-un comunicat : ” Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la tranzitarea canalelor Chilia și Bâstroe de către nave sub pavilion terț încărcate cu cereale, Ministerul Afacerilor Externe precizează că a transmis părții ucrainene, pe canale diplomatice, acceptul în acest sens.” E adevărat, în comunicat se menționează ceva și despre protecția mediului și convențiile internaționale, dar așa, ca să  nu zică lumea că nu a zis, dar doar a zis.
  15. De acuma încolo, lucrurile devin și mai interesante. Până acuma la ”discuții” apăreau 3 părți, Ucraina, România și UE. De acuma încolo apare în joc si SUA. Conform comunicatului MAE, din data de 30 Iunie 2022,” Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, 30 iunie 2022, o întrevedere cu membrii Grupului de Observatori ai NATO din Senatul SUA (Senate NATO Observer Group – SNOG), în marja Summitului NATO desfășurat în perioada 28-30 iunie 2022 la Madrid.” Cu această ocazie domnul Aurescu ”a pledat pentru elaborarea unei Strategii a SUA pentru Marea Neagră, amintind că a abordat acest aspect inclusiv în cadrul discuțiilor pe care le-a purtat cu Secretarul de Stat american Antony Blinken, în cadrul vizitei efectuate la Washington D.C., în luna noiembrie a anului 2021”
  16. ” În context, oficialul român a prezentat și eforturile concrete ale României de susținere a Ucrainei în situația actuală, cu accent asupra sprijinului acordat în domeniul umanitar celor peste 1,4 milioane de refugiați ucraineni care au intrat în România, respectiv privind transportul cerealelor, inclusiv prin utilizarea capacităților logistice românești feroviare și portuare, în special prin Portul Constanța. A subliniat, totodată, eforturile României pentru a extinde capacitatea porturilor românești de la Dunăre și Marea Neagră, ca parte a demersurilor active ale țării noastre pentru soluționarea crizei alimentare generate de războiul din Ucraina.”

Așadar România prin ministrul de externe a antamat cu SUA, încă din 2021 problema susținerii Ucrainei în privința extinderii transportului pe Dunăre și Marea Neagră, ca parte a unui program special al SUA privind marea Neagră. Despre ce program este vorba și ce a discutat Aurescu în vizita sa în SUA? Este vorba de „Black Sea Security Act of 2022” , un document ce a fost introdus în Senatul SUA  vara trecută  și a fost adoptat în decembrie de Comisia pentru Relații Externe a Senatului SUA. Pe lângă amenajările de la gurile Dunării, proiectul mai cuprinde și ieea unei prezențe maritime stabile, permanente SUA în Marea Neagră, dar există inconvenientul numit Convenția  de la Montreaux din 20.07. 1936 care impune condiții navelor militare neriverane ale  Mării Negre.  Printre condiții regăsim limita de ședere în Marea Neagră să nu depășească 15 zile, să se dea un preaviz de intrare în Bosfor de 8 zile, să nu fie mai mult de 9 vase și să nu fie vase cu un tonaj mai mare de 15000 de tone. Să nu uităm că recent Turcia a interzis accesul în Marea Neagră a  Portavionului americam ”USS George W. Bush”, care bineînțeles nu venea singur. În acest plan, SUA  își propune fie să convingă statele riverane ale Marii Negre să modifice Convenția, fie să fenteze prevederile acesteia punând navele temporar sub pavilion românesc. În acest scop se ia în considerare și crearea unei a patra baze militare americane, pe lângă cele de la Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii. Deci se pedalează puternic pe România, care va deveni astfel o mare bază militară americană în care toate interesele naționale vor fi nu doar subordonate ci și călcate în picioare de interesele SUA.

Având în vedere toate aceste aspecte, mai miră pe cineva bâlbele și minciunile clasei politice și a miniștrilor privind lucrările de la Canalul Bâstroe?

Așa cum spuneam, supărătoare nu sunt lucrările la canal, deși existența Deltei Dunării este nu doar vitală ci și ultra strategică, pentru că este posibil ca o mare parte din ea să devină mocirlă, de dragul lui Zelensky și al partenerului strategic pe care nu putem să îi supărăm.Supărătoare sunt atitudinea, minciunile și trădarea guvernului și președintelui României. Iar declarațiile lui Ciolacu sau ale lui Grindeanu, sunt, dupa cum se vede, minciuni neobrăzate, pentru că prin poziția pe care o au, nu aveau cum să nu știe aceste aspecte până săptămâna trecută, dar dă bine la ”imaginea PSD” să se facă că nu au știut și au îndeplinit rolul ”avertizorului public”.

Si dacă tot vorbim de trădare, să nu uitîm de actul semnat de Adrian Severin la data de 03.Mai 1997 de Adrian Severin la Kiev, Emil Constantinescu la data de 2 Iunie la Neptun si ratificat de Parlamentul Romaniei la 7 Iulie. Este vorba de ”Tratatul cu Ucraina”, prin care semnatarii , caci nu se poate spune Romania, ceda Ucrainei tot ce primise cadou de la Rusi, inclusiv Insula Serpilor. Iar asta se intampla in ciuda sau impotriva ”Declaratiei Parlamentului Romaniei privind referendumul din 1991 în care Romania iși apăra teritoriul și cetățenii. Dar acuma ești declarat trădător dacă pomenești de acea declarație.

Cam așa se scrie istoria canalului și începe să se termine a Deltei.

Pentru curiosi, urmeaza documentul privind Securitatea Marii Negre in varianta americana.

27.02.2023 10.00 DRAGORUL INGULSKYJ ISI VEDE DE TREABA.

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/iohannis-despre-scandalul-bastroe-inainte-sa-tina-discursuri-inflamate-politicienii-romani-sa-lase-expertii-sa-vada-ce-este-acolo-2260841

https://www.fanatik.ro/originea-scandalului-privind-canalul-bastroe-romania-are-un-as-in-maneca-pe-care-l-poate-folosi-impotriva-ucrainei-20316726

https://twitter.com/minfrastucture/status/1626545726766317568?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1626545726766317568%7Ctwgr%5Edf7cf0a6b3a580e5e72aebef2e2b051e12f75860%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.hotnews.ro%2Fstiri-esential-26094144-ministerul-ucrainean-infrastructurii-anunta-adancimea-navigatie-canalului-bastroe-crescut-3-9-6-5-desi-ambasada-bucuresti-afirmat-este-vorba-doar-despre-lucrari-intretinere-caii-navigabile.htm

https://www.euractiv.ro/eu-elections-2019/mae-ambasadorul-ucrainei-a-aratat-ca-partea-ucraineana-nu-desfasoara-activitati-de-dragare-32770

https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/raportul-bastroe-adoptat-de-consiliul-europei-1025051.html

https://www.youtube.com/watch?v=rHOXLqCxVKM

https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26094144-ministerul-ucrainean-infrastructurii-anunta-adancimea-navigatie-canalului-bastroe-crescut-3-9-6-5-desi-ambasada-bucuresti-afirmat-este-vorba-doar-despre-lucrari-intretinere-caii-navigabile.htm

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/35747

https://romania.europalibera.org/a/volodimir-zelenski-bucovina-nord-a-fost-ocupata-de-romani/30393313.html

https://www.presidency.ro/ro/media/declaratia-de-presa-sustinuta-de-presedintele-romaniei-klaus-iohannis-la-finalul-sedintei-consiliului-suprem-de-aparare-a-tarii1645698579

https://www.mae.ro/node/59028

https://www.nationalisti.ro/se-pare-ca-sua-sunt-in-spatele-dragarii-canalului-bastroe-de-catre-ucraina-vor-sa-faca-o-baza-maritima-in-delta-dunarii/?fbclid=IwAR38VekIT1ujqgIimpAAPleIc-wRIwbr4yeKutCJolZIL4CPmL9MyHIW4Vc

https://www.mae.ro/node/59165

https://www.govinfo.gov/content/pkg/BILLS-117s4509is/pdf/BILLS-117s4509is.pdf

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/iliescu/

 

 

Bâstroe cine minte și de ce ?

vineri, 3 martie 2023

OUG 59-Pregătiţi borcanele, vineeee miereea !

 

După o viaţă de privaţiuni e firesc ca măcar dreptul la a visa frumos să nu-i fie negat pensionarului militar. Lovit din toate părţile de indivizi slinoşi şi avizi de publicitate electorală, controlat zilnic la cuantumul pensiei “nesimţite” de media comercială cumpărată politic cu bani, învinovăţit constant de lipsa progresului societăţii care nu poate construi spitale pentru că „banii sunt consumaţi pe pensii speciale”, pensionarul militar are şi el măcar o satisfacţie măruntă când statul de drept funcţionează puţin şi pentru el. Curtea Constituţională va decide săptămâna aceasta că OUG 59/2017 este neconstituţională pentru motivul că nu s-a respectat procedura legală de adoptare. Este un motiv extrinsec valabil şi în jurisprudenţa sa, CCR a mai acceptat neconstituţionalitatea unei OUG care a avut avizul Consiliului Legislativ dat ulterior adoptării – a se vedea Decizia CCR nr.229 din 02.06.2020. De aici încolo începe euforia visătorului  pensionar, amăgit parţial şi de multele opinii exprimate pe net.

Nu mi-am propus să contest dreptul oricărei persoane- cu sau fără pregătire juridică, de a expune opinii privitoare la o decizie CCR cu efect asupra pensiilor militare. Totuşi, observând exaltarea şi exagerarea  adesea nejustificate în drept, privitoare la potenţialele efecte ale admiterii neconstituţionalităţii OUG 59/2017 şi cunoscând starea de nemulţumire a pensionarilor militari vizavi de respectivul act normativ, cred că e normal să am şi eu o opinie adresată pensionarului militar obişnuit, ce nu are timp, cunoștinte şi chef de fineţuri juridice. Dacă opinia mea, bazată pe un realism juridic argumentat, nu place, cititorul este invitat să aleagă  celelalte variante existente pe net. Oricum, ţineţi cont că dreptul deşi nu e o ştiinţă exactă nu e fotbal, unde toţi spectatorii se consideră a  fi cei mai buni antrenori. Eu nu îmi arog dreptul de a antrena, ci doar expun OBIECTIV considerente privitoare la efectele reale ale deciziei CCR privitoare la neconstituţionalitatea OUG 59/2017, doar în scop umanitar, pentru ca  pensionarul să nu-şi consume timpul cu cereri nejustificate.

Dealtfel, doar după publicarea deciziei în Monitorul Oficial, aspectele exagerărilor pe care încerc eu să le temperez acum vor fi confirmate şi oficial. Pentru că CCR va emite o decizie de admitere, o decizie şi INTERPRETATIVĂ în considerente deoarece situaţia juridică a OUG 59/2017 este mai diferită de alte cazuri similare , în special privitor la efectele în timp.

1. Cât a trăit OUG 59/2017 şi relaţia sa cu urmaşa sa parţială, OUG 114/2018 raportat la L223/2015

Actul normativ produce efecte într-o anumită perioadă de timp, denumită „durata aplicării” actului normativ, care se întinde de la momentul intrării în vigoare şi până la momentul ieşirii lui din vigoare sau al încetării efectelor juridice. În privinţa acţiunii în timp sunt trei momente care prezintă relevanţă: intrarea în vigoare, acţiunea sau perioada de aplicare, şi ieşirea din vigoare sau încetarea efectelor. În cazul OUG 59/2017 avem intrarea în vigoare pe 07.08.2017, cu excepţia articolelor care limitau pensia netă  care au intrat în vigoare la 15.09.2017. Perioada de aplicare  a reglementărilor OUG 59/2017 care au modificat prevederile  art.59 şi art.60 din Legea 223/2015  este  07.08.2017 -28.12.2018, când guvernul a intervenit cu o noua modificare a art.59 şi art.60 din Legea 223/2015  prin art. 84 din OUG nr.114/ 2018. Trebuie reţinut că o normă nouă exclude, în principiu, aplicarea în continuare a normei vechi, dar nu operează asupra trecutului. Prin urmare OUG 59/2017 a continuat să fie în vigoare – cu excepţia  prevederilor expres modificate şi după intrarea în vigoare a OUG 114/ 2018. Cât priveşte efectele deja produse, acestea au rămas nemodificate, noile prevederi aplicându-se evident doar la situaţiile juridice din viitor. În concluzie dispoziţiile art. 59 şi art.60  din Legea 223/2015  în forma introdusă prin OUG 59/2017 au fost  în vigoare în perioada 15.09.2017 -28.12.2018. Pentru că circulă aiureli de genul că admiterea neconstituționaliății s-ar răsfrânge cumva şi asupra prevederilor relativ asemănătoare din OUG 114/2018, trebuie să lămurim şi acest aspect. Prevederile legale declarate neconstituţionale de Curte ca urmare a soluţionării excepţiei nu mai pot face obiectul unei alte excepţii de neconstituţionalitate, prin urmare textul sau sintagma nu mai pot fi reintroduse  în aceeaşi formă într-un nou act normativ. Or, neconstitutionalitatea OUG 59/2017 în întregime, pe motivul extrinsec al procedurii de adoptare nelegale, NU ÎNSEAMNĂ că textul încalcă prevederi constituţionale. Mai mult, textul reglementărilor A FOST DEJA VERIFICAT, pe motive intrinseci şi au fost emise decizii de respingere, deci textul este constituţional. Recomandabil ar fi să nu se mai preia tăieturi şi frânturi din decizii pentru că ruperea lor din context conduc la idei şi lucruri trăsnite și vise dăunătoare. Dealtfel o situaţie similară a fost de curând tranşată: CASS declarat reţinut neconstituţional datorită formulei de reglementare prin OUG şi nu lege. Asta nu înseamnă că de acum încolo NIMENI ŞI NICIODATĂ nu mai poate reintroduce reţinerea CASS din pensii că ar fi neconstituţional. Ba poate, chiar şi în aceeaşi formulare din OUG, dar să o facă  procedural prin lege, nu prin OUG.

2. Urmările deciziei de neconstituţionalitate a OUG 59/2017

Fără a intra în divergenţele de opinii  generate de activismul Curţii Constituţionale în raport cu interpretările – în special de contencios administrativ, ale ICCJ, trebuie totuşi să încercăm a creiona ce  efecte reale  sunt generate şi cum pot fi ele valorificate în folosul pensionarului militar.

În jurisprudenţa sa, CCR stabileşte întinderea şi conţinutul sintagmei „efecte pentru viitor”, care nu coincide cu interpretarea atribuită acestei sintagme de către diferiţi autori de scrieri pe net. Sub rezerva faptului că nu se cunosc considerentele deciziei, analizând starea de fapt şi contextul suspendării EFECTELOR produse de aplicarea OUG 59/2017 de la data publicării deciziei în MO apreciez că Curtea va preciza expres cele trei categorii de situaţii în care efectele sale se produc: cauze pendinte, cauze definitive şi situaţii viitoare. Mai mult, pentru a nu se răstălmăci interpretarea dată de Curte, ar trebui să  existe şi o precizare asupra căror efecte din situaţiile viitoare  acţionează  decizia  de admitere. Oricum ar fi, nu pot fi luate în serios opinii personale care consideră că admiterea neconstituţionalităţii implică automat  ŞTERGEREA efectelor din perioada activă o OUG 59/2017 şi RECONSIDERAREA drepturilor nevalorificate de  aplicarea sa.  Prin urmare  revenirea  la actualizarea  şi indexarea pensiilor militare  în formularea de dinainte de OUG 59/2017 precum şi repararea daunelor produse de schimbarea prevederilor produse pînă la zi sunt doar nişte aprecieri naive, care nu se susţin juridic.  Un judecător nu poate admite o cerere de  actualizare a pensiei militare decât NEŢINAND SEAMA de verificările de constituţionalitate date pe motive intrinseci  de către CCR prin decizii anterioare, conducând la efecte RETROACTIVE ale ultimei decizii CCR. Başca, faptul că  OUG 114/2018 impune o altă conduită juridică pentru militari în respectiva speţă. Drumul contenciosului administrativ justificat prin art. 9 al L554/2004 cerut în revizuire sau recalculare a unei pensii militare  nu e imposibil, dar la situaţia în cauză are şanse extrem de reduse.

Pentru cauzele pendinte şi cauzele definitive-care au la dispoziţie calea de atac a revizuirii cu invocarea deciziei CCR situaţia e clară. Pentru situaţiile viitoare, adică de la momentul publicării deciziei CCR în MO (chiar dacă primele 45 de zile presupun doar o suspendare a aplicării OUG59/2017) există o situaţie de nelegalitate a cuantumului calculat al pensiei în plată versus cuantumul aceleaşi pensii calculat prin excluderea efectelor OUG 59/2017, pentru următoarele categorii şi situaţii:

  • pensionarii militari a căror STABILIRE a  pensiei a avut loc în perioada 15.09.2017-28.12.2018 , cărora aplicarea prevederilor art.60 din L223/2015  în forma din OUG 59/2017 le-a  limitat cuantumul net la media salariilor nete folosite în baza de calcul;
  • pensionarii militari  cu pensii în plată anterior datei de 28.12.2018  cărora aplicarea art.59 din L223/2015  în forma din OUG 59/2017 a generat o INDEXARE anuală corespunzătoare anului 2018 de 0%. Reamintesc că în anul 2018 indexarea conform formulării introduse de OUG 59/2017 a  fost din oficiu şi doar prin aplicarea indicelui de inflaţie – care fiind de – 1,5% a condus doar la menţinerea în plată a cuantumului anterior. Or, dacă prevederea anterioară cuprindea pe lângă  indicele  de inflaţie şi 50% din creşterea reala a  SMB care a fost de + 11.55%, prin urmare valoarea indexării ajungea la  aproximativ 4,40% şi nu 0%. Mai mult , beneficiau de indexare şi pensionarii a căror drepturi de pensie se deschideau în anul 2018, dar doar pînă la 28.12. 2012, anterior intrării în vigoare a OUG 114/2018.

Prin urmare, după data publicării deciziei CCR în MO, cuantumurile pensiilor acestor pensionari militari DEVIN ERONATE prin păstrarea în modul de calcul a valorii date de efectele OUG 59/2017. Deci se impune o revizuire care ar trebui să fie din oficiu, prin care CPS să  reconstruiască cuantumul pensiei cu înlăturarea efectelor OUG 59/2017 şi să pună în plată noul cuantum cu data publicării deciziei CCR în MO, după caz. Din păcate, nu cred că CPS vor face revizuiri din oficiu, deci rămâne doar varianta revizuirii la cerere,  cu probabilitatea mare de a ajunge la instanţa de judecată.

Pînă una alta, eu aş sfătui pensionarii să nu se grăbească. Multe se pot întâmpla şi nu e momentul potrivit pentru o opţiune. Dealtfel prevăd că în cazul declarării neconstituţionalității OUG 59/2017, guvernul va încerca să contracareze efectele, dar nu spun cum, ca să nu le dau idei.

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/227701

 

OUG 59-Pregătiţi borcanele, vineeee miereea !

duminică, 26 februarie 2023

Despre contributivitate și contribuabili

 

Așa cum spuneam  recent, armata României  este victima ideală pentru realizarea tuturor reformelor  care duc la obținerea sau păstrarea privilegiilor clasei politice și bineînțeles a banilor necesari pentru supraviețuirea acesteia  în fruntea unui stat eșuat. Inițial armata a fost sacrificată pentru intrarea în NATO și UE. Apoi armata și după ea întreaga societate, economie, resurse, idealuri, teritoriu, au fost si continuă să fie sacrificate de aceeași clasă politică, pentru a se putea roti și menține la putere. Toate partidele care au guvernat au trebuit să plătească pentru fiecare guvern, președinte, pe care l-au ”ales”, pentru fiecare bucățică de avere încropită, au cedat câte ceva din zestrea țării prin ”listare la bursă” și privatizare sau pur și simplu distrugere, vânzare, desființare: combinate, transporturi, flotă, unități militare, structuri, resurse, învățământ, sănătate, cultură, teritoriu, suveranitate.

Partidele din România s-au întrecut care să vândă mai mult pentru a putea să ciupească și ele câte o halcă din banii primiți ca ”împrumuturi”, care de fapt erau vânzări în toată regula, dar vânzări la care țara plătea și aldămașul și dobândă, și penalități. Acuma se poartă PNRR un alt document, după angajamente/condiții de aderare, după MCV, care stă în calea obținerii de împrumuturi, adică mijloace de subzistență/supraviețuire a partidelor aflate la guvernare iar pentru aplicarea lui,  guvernul aflat la capacul borcanului cu miere e gata să vândă din nou ceva, dacă o mai fi rămas ceva de vândut, probabil Delta,  ucraineenilor, Porturile la Mare Olandezilor, Gazele din Marea Neagră austriecilor, Dunărea, cimitirele, Ardealul Ungurilor și orice, oricui, oricui poate să le garanteze sau măcar să le promită rămânerea la putere.

Cine stă în calea obținerii banilor din PNRR și garantarea alegerilor din 2024? Pensiile speciale. Ei, politicienii  și presa aservită, când spun pensiile speciale, se referă la pensiile militarilor. Sunt singurele pe care le pot masacra, așa cum au mai făcut-o. De ale magistraților nu se pot atinge, le apără deciziile Curții Constituționale că doar de aia avem Curte Constituțională, să dea decizii doar pentru magistrați,  așa cum spunea domnul Budăi. De ale parlamentarilor și aleșilor locali și primari nu se vor atinge că nu sunt proști să își taie singuri propriile pensii. Cu diplomații, membrii Curții de Conturi,  piloții și alți slujbași mai rămâne de văzut, dar militarii, victimele de serviciu vor fi în mod sigur sacrificați.

Care este vina lor acuma? Se spune că nu au contribuit la pensie.

Prostimea sau hater-ii, cei care au făcut armata la GAZ sau au cusut nasturi ca TR-ști, nu le-a dat voie ”credința” să își apere țara, sau au prins numai ”căprari” în armată, sau pur și simplu suferă că nu au fost și ei șefi sau comandanți niciodată, nu se pot lăuda că au tras decât mâța de coadă sau la tir prin bâlciuri doborând rățuște, ăștia, când aud că militarii ”nu contribuie la pensie” sar în sus, crezând și strigând că militarii sug sângele poporului și mânâncă banii care li se cuvin lor și mai au și pensii ”nesimțite”. Și de aici o întreagă isterie, orchestrată cu bună știință de cei care se/și văd fără bani de colivă din cauza ”pensiilor speciale” băgate în PNRR de doi ”rățușcari” care neavând ce face s-au gândit ei să se laude cu ceva și să îi pomenească, pe ei și mamele lor, tot neamul românesc. Ce au vrut, vor primi frigidere să aibă.

Deci pericolul public numărul 1 în România, conform politicienilor și slugilor lor sau analfabeților de orice natură, sunt pensiile militarilor. Nu mai reiau ideea sau teza apartenenței pensiilor militare la cele speciale, nu asta este important, asta este doar o găselniță, un subiect de îmbrobodit și ”bălăcit” prin media. Cei care habar nu au cum se contribuie la pensie, sau chiar ce scrie pe talonul lor de pensie, ”apără” pensiile militare spunând că acestea nu sunt speciale. Atâta știu, atâta spun și o spun cu gura mare să vadă toți ce papagali au pe post de apărători. Unii, mai dăștepți, pretinzând că apără adevărul și pensiile militarilor, spun că ”militarii au pensii contributive, ca și civilii, din 2017”, dovedind o necunoaștere a situației demnă de un analfabet funcțional.

E timpul să lămurim odată pentru totdeauna ce e cu contributivitatea asta.

  1. Contributivitatea persoanei/angajatului, la un fond de pensie național a fost stipulată prima oară în Legea 19/17.03.2000, intrată în vigoare în 01.04.2001. În această lege, la art 2 punctul e) se stabilește pentru prima oară și întâia dată sistemul contributiv al salariatului, ca principiu de drept al pensiei : ” Art. 2. – Sistemul public se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:  e) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;”Asta în ceea ce privește pensiile civile.PRIN ACEEAȘI LEGE  se înființează și Casa  Națională de Pensii.
  2. Pentru pensiile militare, cu aceeași dată a intrat în vigoare Legea 164/2001, care prevedea că :

 Art. 1. – (1) Dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru cadrele militare este garantat de stat şi se exercită în condiţiile prezentei legi.

(2) Principiile generale prevăzute la art. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător şi pensiilor militare de stat, exceptând situaţiile în care prin prezenta lege se dispune altfel.

Cu alte cuvinte, PRINCIPIUL CONTRIBUTIVITĂȚII a fost introdus  și a intrat în funcțiune și pentru pensiile civile și pentru cele militare cu aceeași dată, chiar dacă prin legi diferite.  

Așadar, și pentru civili și pentru militari, contribuția indivduală la pensie a început practic în 2001.

Singura diferență era că pentru civili sumele reținute erau trimise la Casa Națională de Pensii, formând bugetul asigurărilor sociale de stat care  făcea plățile pensiilor lor  în următorul an, conform art 12 din L19/2000  iar la militari, conform art. 5 din legea 164,  (2) ”fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat şi a altor drepturi de asigurări sociale se asigură de la bugetul de stat prin bugetele instituţiilor prevăzute la alin. (1).”  

  • Până în 2001, pensiile erau plătite de angajator, în conformitate cu prevederile Decretului   389 DIN 11/10/72 cu privire la contributia pentru asigurarile sociale de stat, art 1” Unitatile socialiste de stat, organizatiile cooperatiste, alte organizatii obstesti, orice alte persoane juridice, precum si persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sint datoare sa verse la bugetul asigurarilor sociale de stat, o contributie de 15% asupra cistigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califica la locul de munca sau care urmeaza cursuri de perfectionare profesionala, precum si asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai scolilor profesionale, pe timpul cit fac practica in productie, indiferent de forma in care se realizeaza aceste venituri, de fondul din care se platesc si de durata contractului de munca.”

Până aici sper că totul e clar. Contributivitatea salariatului   a fost instituită în 2001 și  de atunci, chiar dacă unii au contribuit la Fondul de Pensii și Asigurări Sociale sau la bugetul de stat, tuturor li s-au oprit bani pentru contribuția la pensie NIMENI NU A MÂNCAT BANII ALTUIA, chiar dacă în ultimii ani, Casa Națională de Pensii nu mai poate acoperi cu contribuția actualilor salariați sumele necesare acoperirii pensiilor actualilor pensionari. Astfel a apărut art 21 din Legea 263/2010 care prevede  că ”veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din:a) contribuții de asigurări sociale, dobânzi și penalități de întârziere, precum și din alte venituri, potrivit legii;b) sume alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, care se aprobă prin legile bugetare anuale.”  Interesant termen găsit pentru a acoperi gaura din Bugetul asigurărilor sociale , ”echilibrare”. Cum știu ei, politicienii să redefinească proasta gestionare a țării și să-și  acopere furturile. Această situație se datorează în principal  plecării forței de muncă din țară, izgonită de aceiași politicieni care acuma dau vina pe pensiile militarilor pentru lipsa banilor la fondul de pensii. Aceasta este o problemă falsă, creată de guvernanți pentru a acoperi o politică falimentară și o guvernare defectuoasă, iar „vinovații de serviciu„ sunt iarăși militarii.

Mergem mai departe cu contributivitatea militarilor. În 2010 guvernul Boc a considerat că militarii trebuie să își doneze și ei contribuția în fondul de pensii și asigurări sociale, nu pentru că până atunci nu ar fi contribuit la pensii, ci pentru că aveau nevoie de ”donațiile militarilor” pentru a acoperi găurile din fondul de pensii.

Ei au definit, prin art 3 și 19(1) ale LEGII 263,  ” stagiu de cotizare” doar ”CONTRIBUȚIA”  care a intrat  DIRECT în bugetul de asigurări, stipulând prin lege , că  ” Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii.”și astfel, au trâmbițat lumii întregi că militarii nu au cotizat la pensie, deși, așa cum am arătat mai înainte, au cotizat chiar dacă DIRECT ÎN BUGETUL CONSOLIDAT” AȘA CUM AU CONTRIBUIT TOȚI ROMÂNII, PÂNĂ ÎN 2001.

Dar, pentru opinia publică, pentru ”rățușcari”, GAz-iști, croitori, fătălăi și alte asemenea elemente,  ”MILITARII NU AU CONTRIBUIT”, pentru că nu se încadrează în definiția dată de ei. Da, militarii nu au cotizat tot timpul la sistemul PUBLIC  de pensii dar au contribuit la pensie iar banii lor au intrat în BUGETUL CONSOLIDAT, așa cum a intrat și contribuția tuturor salariaților până în 2001,  excedentul, căci a fost cândva și un excedent,  rămânând în bugetul de stat și fiind repartizat în alte sectoare deficitare. Deci MILITARII AU CONTRIBUIT ȘI LA FONDUL DE PENSIE ȘI LA ALTE FONDURI POATE CHIAR LA CEL DE PENSII PUBLICE, UNDE ERA NEVOIE DE BANI. Este adevărat că această contribuție nu apare, până în 2001,  în statele de plată, ca reținere, pentru că se oprea direct din fondurile pe care guvernul le repartiza Ministerului Apărării.

Adevărul este că atunci când au emis legea 19/2000, politicienii, că îmi e greu să spun ”legiuitorul”, au prevăzut că există și perioade în care ANGAJATUL nu a contribuit personal la fondul de pensii, și a denumit acele perioade ”perioade asimilate”, atât înaintea cât și după apariția legii de instituire a acestui nou tip de contribuție, prin Art. 37. – (1) care spune că ” în sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea lunilor în care s-a plătit contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, atât de asigurat, cât şi de angajator sau, după caz, numai de asigurat, în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. IV, V, VI şi alin. (2).”

Așadar, având în vedere că principiul contributivității a apărut abia după 2001, ținând cont că de la apariția lui au trecut abia 22 de ani, NIMENI LA ORA ASTA NU SE POATE LĂUDA CU O PERIOADĂ DE CONTRIBUTIVITATE CONFORM PRINCIPIULUI CONTRIBUTIVITĂȚII PREVĂZUT LA ART 2(c) din legea 263/2010, adică un STAGIU COMPLET DE COTIZARE, fără a fi declarat  mincinos. Practic niciun pensionar nu ar trebui să își primească pensia integral, neavând stagiu complet de contribuție așa cum este definit la art 19 din Legea 263. Cine ridică primul piatra?

  • După 5 ani de proteste și procese deschise de pensionarii militari, timp în care fondurile pentru pentru pensiile militarilor s-au dus către CNPP și guvernele au realizat că au mai multe probleme cu pensiile militarilor decât fără ele, s-a revenit la pensiile militare plătite din bugetul consolidat și a apărut Legea 223/2015 cu modificările și completările ulterioare, unele apărute înainte chiar de a intra legea în vigoare, iar modificările  au făcut ca mulți, e  devărat mulți dar… în necunoștiință de cauză, ca să mă exprim delicat, au ajuns ca după alți 5 ani să își dorească să fi rămas pe contributivitate, pentru că Legea 223 a fost văduvită de actualizare și  salarii compensatorii,  pleacă de la 65% din baza de calcul conform art 28, dar nu poate depăși 85%, conform art 30. În plus,  conform art 60, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.  O extramăsură pentru ”privilegiații” militari o constă și faptul că în baza de calcul nu sunt incluse toate sporurile și veniturile realizate în timpul serviciului. ȘI PENTRU CA JAFUL SĂ FIE TOTAL, LA CALCULAREA PENSIEI MILITARE NU INTRĂ VECHIMEA ȘI CONTRIBUȚIA REALIZATĂ ÎN AFARA SERVICIULUI DE MILITAR ACTIV.

În schimb pensiile calculate pe legea 263 includ în baza de calcul TOATE VENITURILE, ÎN ORICE SISTEM ȘI NU AU RESTRICȚII PRIVIND LIMITA MAXIMĂ. Asta îi face pe mulți să își dorească să treacă la calculul pensiei pe baza contributivității, dar aceștia nu realizează riscurile la care se supun, mai ales cei care nu au stagiul de cotizare complet, în plus nu țin  cont de faptul că se vor modifica multe și în sistemul public de pensii prin noua lege care va apare cel mai târziu în Mai,  iar modificările nu vor fi în favoarea pensionarilor.

  • Acuma se cere din nou modificarea schimbării,  toată lumea vorbește doar depre pensiile militarilor, nu mai avem Covid, nu mai avem încălzire globală, nu mai avem război la graniță, nu mai avem nicio altă problemă de rezolvat în România, toate merg ca unse, ÎNTREAGA PLANETĂ E CONECTATĂ   LA JALONUL 215 DIN  PNRR, TOȚI STAU CU OCHII PE PENSIILE MILITARILOR ROMÂNI PENTRU CĂ AȘA AU DECIS NIȘTE ANALFABEȚI, RĂȚUȘCARI,  GAz-iști MOMÂI PUSE ÎN FRUNTEA ȚĂRII.

Cam astea ar trebui să se cunoască despre pensii, contributivitate și pensiile militarilor, de către toți cei care cer din nou ”dreptate”.

De acuma, dacă mai vrea  cineva să vorbească despre contributivitate și stagiu complet de cotizare măcar să o facă în cunoștință de cauză.

Întrebare: oare politicienii, gargaragii din media, așa zișii moderatori, formatori de opinie, atunci când vorbesc despre contributivitate, despre pensiile militarilor, știu așa cât de cât, măcar ce prevăd legile sau se iau unul după altul ca oaia după măgar ?

Concluzie ” STIMAȚI POLITICIENI, PARLAMENTARI, MINIȘTRI, NU MAI CĂUTAȚI SĂ ALINIAȚI PENSIILE MILITARE LA SISTEMUL CONTRIBUTIVITĂȚII, NU MAI MINȚIȚI POPORUL CU TELEVIZORUL, CĂ MILITARII NU AU CONTRIBUIT LA PENSII, ÎN PRIMUL RÂND PENTRU CĂ AU CONTRIBUIT ÎN ACELAȘI PROCENT CA ȘI CEILALȚI SALARIAȚI. În al doilea rând, vă rog să nu confundați alinierea cu includerea. Când astronomii vorbesc despre ”alinierea planetelor” nu se referă la faptul că Marte, sau Pământul, sau Venus, au fost înghițite de Jupiter, nici că Uranus  s-a micșorat până a ajuns ca Pluto.  Nu, fiecare sa află la locul ei, pe traiectoria ei, nu se lovesc, nu se intersectează, nu se distrug, nu se mânâncă una pe alta. Citiți stimați ne- legiuți, citiți ! Aliniere nu înseamnă egalizare așa cum  nu înseamnă nici recalculare, recalcularea nu înseamnă actualizare, iar actualizare nu înseamnă neapărat creștere, cum cred unii visători. Ne lipsește proprietatea termenilor, confundăm noțiunile, ne jucăm cu cuvintele, ne batem joc de meserie!

Iar cine spune că eliminarea discriminărilor și nedreptăților din sistemul de pensii înseamnă că un caporal trebuie să aibă  pensia unui general, sau un paznic  cu patru clase, o pensie egală cu a  unui cercetător științific director de institut, ne întoarce, nu la  perioada comunistă ci în comuna primitivă. Vorbiți  de meritocrație, dar  de fapt încercați să adunați voturi enunțând principii și propunând măsuri  pe care le disprețuiți,  dar care dau bine la cei proști dar mulți, sperând că aceștia vă vor crede și vă vor vota. E timpul să mai luați o pauză stimați aleși.

PS: Pentru cei care întreabă de ce în celelalte țări NATO nu se pune problema pensiilor militarilor, dar la noi se insistă pe includerea acestora în sistemul pensiilor publice, deci eliminarea lor, răspunsul este unul singur: PENTRU CĂ CELELALTE ȚĂRI DIN UE NU AU ÎN FRUNTEA LOR 500 DE HOȚI ȘI UN GUVERN DE CORUPȚI ȘI TRADĂTORI CARE ÎȘI VÂND PÂNĂ ȘI MORȚII, CA SĂ RĂMÂNĂ EI PE SCAUNE.

Nota bene:

Un militar  care a iese la pensie la 60 de ani a fost la dispoziția angajatorului 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, timp de 40  de ani. Asta inseamna 350 400 ore. Pensia medie pentru militari este de 3500 adica 0,0099 lei pe oră lucrată.

Un civil care iese la pensie la 65 de ani,  a lucrat  8 ore pe zi, 365 de zile pe an, timp de 45 de ani, a fost la dispoziția angajatorului  131.400 ore. Pensia medie lunara este de 1776 lei adica 0,1351 lei pe oră lucrată.

CINE ESTE PLATITI MAI BINE ÎN FUNCȚIE DE ORELE DE LUCRU? Asta ca sa nu mai mentionez restrictiile, obligatiile si conditiile de munca.

https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=22559

https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=26998

https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1436

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/124530

Despre contributivitate și contribuabili