marți, 5 decembrie 2023

Două lozuri

 

Am o regulă stabilită de la înființarea acestei pagini: nu postez articole, materiale apărute în alte părți, indiferent că este vorba de ziare, pagini de facebook, bloguri sau orice altceva. Astăzi însă fac o excepție deoarece ceea ce voi posta aici este prea important, nu atât ca informație cât ca atitudine, iar evenimentul trebuie semnalat.

Este vorba de un material publicat pe pagina de facebook a unui general recent pensionat care a decis să își spună foarte deschis și franc părerea despre știrea privind schimbarea Șefului SMAp. Nu aș fi preluat materialul, dacă nu ar fi fost vorba de o funcție unică despre care un alt fost șef al SMAp spunea că e atât de ”onorantă”încât nu mai dorește altceva și, mai ales, dacă nu l-aș cunoaște personal pe autorul articolului, de a cărui probitate profesională și morală nu am motive să mă îndoiesc.

Nu voi comenta conținutul articolului, o vor face poate cei ce îl citesc, fiecare după priceperea și informațiile sale, eu nu pot decât să constat că armata a devenit o tarabă pe care se poate vinde și cumpăra orice, de la pătrunjel la onoare.

„Sunt foarte multe știri în spațiul public care îl indică pe gl. lt. Vlad Gheorghiță ca viitor șef al Statului Major al Apărării.Președintele nu a confirmat, încă, noua poziție dar o va face, probabil, după ce își va reveni după lunga călătorie, încărcată de semnificații adânci pentru poporul român.Știrea cu noua numire aduce doua vești bune!Prima veste bună ar fi că, în sfârșit, la conducerea Armatei va fi numit un general capabil, cu o experiență bogată, câștigată la nivelul trupelor și cu cunoștințe solide, inclusiv pe domeniul care mă interesează, acela al logisticii. Am lucrat cu domnul general încă de pe vremea când era comandant al batalionului de tancuri din Bacău. Din punctul meu de vedere, am creat amintiri plăcute împreună, legături camaraderești solide, cât pentru o viață.A doua veste bună ar fi că se încheie, în sfârșit, mandatul gl. Petrescu la comanda Armatei, mandat generat de un … să-l numim… experiment (!) total nefericit, acela de a contraface un general pentru funcția de șef al apărării. Experimentul a fost nefericit, încă din start, pentru că personajul ales nu avea legătură continuă cu fenomenul militar fiind, mai degrabă, orientat să bifeze toate misiunile externe, completând – cu conștiinciozitate – toate punctele interesante de la rubrica turism militar. Intenția de contrafacere a unui șef al Armatei a început prin numirea respectivului la comanda unei brigăzi!! Experiența de comandă la trupe a viitorului șef al Armatei se încheie, însă, după numai un an, timp în care, ca să folosim o figură de stil la întâmplare, de-abia a învățat să cunoască oamenii, să deschidă ușile și, mai ales, cum e să dai cu stângu-n dreptul (mai ales când ai trupe străine în curte!). Ulterior, ascensiunea numitului continuă la divizia internațională, fără trupe, asigurându-i-se astfel și vizibilitatea la nivel NATO. Acțiunea de contrafacere se încheie prin numirea, pentru doar 4 luni, în funcția de locțiitor al șefului S.M.Ap. La momentul numirii ca șef S.M.Ap. și cu un astfel de portofoliu, creionat pe repede înainte, te întrebi, în mod firesc, dacă respectivul, nou creat, era capabil să asigure conducerea unei armate și – mai ales – să aibă capacitatea de a subordona generali mult mai pregătiți și mai experimentați, în condițiile în care că nu a prezentat niciun proiect de management al Armatei.(!!!)Iar rezultatele nu au întârziat sa apară.Să exemplific puțin! În plină pandemie și într-un context internațional permanent marcat de evoluții volatile și impredictibile, gl. Petrescu propune, în ședința de lucru, reducerea Armatei (!!). Evident că m-am opus! Nu o să dau mai multe detalii, pentru ca aș oferi informații sensibile din interiorul Armatei, iar inițiativa s-a stins cu replica incredibilă, devenită celebră, a gl. Petrescu: “Am zis și eu așa…”.Dacă credeați că povestea se încheie aici, vă înșelați. Gl. Petrescu a propus, într-o altă ședință, reducerea comandamentelor de forțe, iar când a fost vorba de Comandamentul logistic întrunit, domeniul meu de pregătire, m-am opus din nou.Am fost chemat, apoi, pentru a mi se propune să desființăm specialitatea maiștrilor militari de intendență. Cât de penibil poate fi să îi explici unui general abecedarul logisticii, domeniu în care aceasta categorie de personal are un rol determinant? Evident că totul s-a stins cu… “Am zis și eu așa…”.A mai dat ordin ca, în aplicații, să fie consumate stocurile de hrană. Conform legii, stocurile sunt intangibile, iar consumul, cu excepția preschimbării acestora, înseamnă caz penal. Aceste aspecte se învață încă din școala militară. Reprezintă abc-ul oricărui militar. Am fost nevoit să intervin și să anuleze ordinul, prin prisma încălcării legii.Un ultim exemplu: a întrerupt controlul în Armată. Intrigat fiind de faptul că nu i se executau ordinele în teritoriu, a cerut soluții. I-am spus că cea mai bună soluție este să plecăm în controale și să vedem ce se întâmplă la fața locului. Nu a fost de acord ! Rezultatul: a interzis controalele în armată (!!!). Iată cum s-a ales praful de comanda & controlul în Armata României, un principiu fundamental în funcționarea sistemului militar. Ulterior, trecusem deja în rezervă, nici nu m-am mirat când s-a anunțat la televizor că, la o unitate a forțelor aeriene, au fost furate însemnate cantități de petrol.Mă opresc aici cu exemplele, deși ar fi o listă întreagă de astfel de situații, unele penibile de-a dreptul, în care onoarea militară a devenit un cuvânt uitat! Nu e cazul de mai mult, se înțelege ideea! Vreau însă să evidențiez că astfel de inițiative trebuie să dispară, că s-a încălcat o linie roșie!Ar mai fi de spus vorbe însemnate despre solidaritatea generalilor, despre sentimentul estompat al spiritului de castă sau despre obediența față de sistemul politic. Nu insist, pentru că fiecare dintre generalii, martori la întâmplările de mai sus, la momentul respectiv, fie au lăsat capul în jos, fie au luat atitudine.In sfârșit, la trecerea în rezervă, după o carieră în care în care am produs nu numai Strategia de transformare a logisticii ci și peste 60 de regulamente și manuale, practic pentru tot sistemul logistic, în loc să am satisfacția firească a unei ceremonii de final, am ales, ca ultimă atitudine, să refuz sabia de general, întrucât generalul Petrescu, pentru toate gafele pe linia comenzii, nu avea – în fața mea – autoritatea de a-mi conferi respectivul însemn de recunoaștere a întregii cariere.Am mai tras și în trecut semnale, în rezervă fiind, dar nu am intrat în detalii pentru a nu afecta, în ansamblu, conducerea armatei, însă suntem la un moment de cotitură, iar Armata, ca și societatea de altfel, trebuie sa își creeze propriile sisteme de apărare, pentru ca astfel de inițiative să nu mai fie posibile, iar șeful Armatei să fie ales pe considerente de competență, demnitate, autoritate etc. și nicidecum pe considerente obscure, sau mai știu eu de care tip!Și cred că asta ar fi prima provocare pentru noul șef al Armatei! Succes ! ”

https://www.facebook.com/dan.nedan

Il felicit pe domnul general Constantin(Dan) Negrea pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume dar mai ales pentru curajul de a-și susține opiniile, contrare viitorului fost șef al SMAp, încă din activitate.


Două lozuri

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.