sâmbătă, 16 ianuarie 2021

Mințiri și dezmințiri militare de început de an

Uite misiunea, nu e misiunea

Undeva la sfârșitul anului trecut, mai concret la începutul lui decembrie 2020, pagina de Facebook a Patronatului Protecţiei şi Medicinei Familiei „FAMILIA” a publicat  o informare semnată de către dr. Adrian Tatu președintele asociației respective, prin care acesta recomanda medicilor de familie să își informeze pacienții care doresc să se vaccineze,  cu privire la riscurile la care se supun, riscuri provenind din faptul că vaccinul este încă experimental, a ars niște etape în procesul omologării și este nesigur, prezentând multe necunoscute. Mai spunea domnul doctor că fiind implicată armata, ar fi vorba de o acțiune militară.

Nu comentez opiniile doctorului, este treaba domniei sale,  este medic, vaccinat, chiar dacă nu anti –Covid, are,poate,  acces la informații medicale la care noi profanii nu ajungem, sau nu putem discerne care sunt științific realiste și care nu. Ceea ce știu sau așa susține presa, este că MApN ar fi dat o dezmințire, clasificând știrea drept ”fake-news”.  Iată ce ar fi spus MApN, conform informației date de ”adevărul.ro” :  ”În primul rând, administrarea vaccinului va fi întotdeauna efectuată de personal medico-sanitar cu instruire specifică în acest scop, indiferent de structura din care face parte. Contribuţia MAPN şi MAI, prin parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, va fi de a asigura o mare parte din resursele logistice necesare pentru stocare şi distribuţie, precum şi o parte din resursa umană necesară echipelor de vaccinare. Vaccinul este calea cea mai scurtă şi mai eficientă de revenire la normalitate. Campania de vaccinare din România este derulată în concordanţă cu ceea ce se întâmplă la nivel european, este armonizată şi compatibilă cu strategia europeană de vaccinare împotriva Covid-19. România acţionează în context european, pe picior de egalitate cu toate celelalte state membre. Astfel, vaccinul este sigur, gratuit, iar vaccinarea este voluntară”.

 Citind argumentele prezentate ca fiind ale MApN am realizat că dezmințirea nu este o dezmințire decât pe jumătate iar știrea nu este o știre, și nici falsă. O știre falsa este o știre dovedită a nu fi fost dată de cel despre care se spune că a dat-o, numai că documentul cu recomandările doctorului este real deci nu e un fals. Deci nici vorbă de fake news, chiar dacă, căutând documentul pe pagina de facebook a patronatului respectiv am constatat că nu mai există, nu se deschide, a fost probabil raportată și blocată de băieții grijulii care încearcă să închidă gura și paginile tuturor celor care nu cântă după cum dirijează stăpânirea.

 În al doilea rând argumentele MApN care contracacrează  existența unei ”actiuni militare” sunt demne de Gâgă. Adică, nu e o acțiune militară, pentru că la ea participă și alte structuri și entități guvernamentale. Păi să îmi fie la iertat, și la Loviluție a participat întregul popor, dar acțiunile militarilor, fie ele doar logistice, sau doar de sprijin, au fost militare, pentru că s-au efectuat în urma unui ordin al ministrului apărării. Ba mai mult, conform legii 168/2020 și proiectului de proiect de Norme, toți militarii care își pun viața în pericol sunt considerați ”participanți la acțiuni militare” si recompensați în funcție de perioada cât au executat astfel de misiuni. Sunt convins că și cei care au participat activ la lupta împotriva virusului, vor primi cel puțin titlul de participant la acțiuni militare în țară. Și atunci ce se va întâmpla cu dezmințirea? Aștept să văd cum va răspunde MApN și dacă militarii care acuma fac munca și a celor dela DSP și a Jandarmeriei, și a Poliției, dintr-un exces de zel politico-militar sau poate din pur spirit civic al conducerii, își vor cere drepturi egale cu ale celor cărora nu doar le dau o mână de ajutor ci chiar le fac munca, chiar și de dispeceri telefonici. Vor da o dezmințire la dezmințire spunând că acest răspuns a fost pentru fraieri ? Oricum am căutat pe pagina MApN să văd dacă a fost dat un comunicat pe acest subiect și nu am găsit. Poate acuma va spune cineva dacă”Adevărul” a spus adevărul sau nu.

În al treilea rând, să avem iertare, NICI FIRMA PFIZER NU A GARANTAT REZULTATELE VACINULUI 100% DAR NI LE GARANTEAZĂ MApN. Cine, șefa spitalului Militar Central care ține evidența infecțiilor nosocomiale pe maculator  în plină era digitală? Suntem de râs, zău așa.

În al patrulea rând cei care sunt trimiși la DSP sau să însoțească/transporte vaccinul, nu sunt dați pe ordin de zi ”în misiune”?

 Popă sau  hoț?

Ceva mai recent,  pe pagina de facebook a (fost) ANCMRR Sector 4 București  era postată o scurtă informare privind vaccinarea si disponibilitatea MApN așa cum se exprimase domnul ministru, de a vaccina pensionarii militari, fiind propus un model de cerere pe care pensionarii militari să o întocmească și trimită către CMZ-uri. Știrea, a fost preluată și de alte pagini ale altor paginii, printre care Romil Bucurști. Pe data de 04.01.2020,  apare un comentariu al unui nou membru al asociației, pe numele său Anghel Daniel, care se spune:

”Bună seara!

Dl col. Icleanu a semnalat faptul că pe grupurile militarilor în rezervă și retragere circulă un formular pentru a cere vaccinarea împotriva COVID-19 în sistemul medical al Ministerului Apărării Naționale.

Deși formularul pare foarte bun, acesta nu este unul oficial.

Structurile MApN lucrează zilele acestea pentru a reglementa această activitate și, cel mai probabil, săptămâna viitoare, vom comunica oficial despre modalitatea de vaccinare în sistemul medical militar.

Subliniez faptul că vaccinarea nu este obligatorie, și nici nu trebuie neapărat să o faceți în facilitățile puse la dispoziție de MApN. Nu sunteți obligați nicicum, alegerea rămâne a dumneavoastră.”

Pentru necunoscători, domnul Daniel Anghel poartă la această oră și funcția de purtător de cuvânt al MApN. Cunoscând acest aspect, l-am întrebat dacă informația furnizată de dânsul este a purtătorului de cuvânt sau doar un comentariu al unui cititor de rând al paginii. Domnia sa mi-a răspuns că a răspuns ”ca un om oarecare” și pentru că mai discutasem cu domnia sa și rămăseseră niște răspunsuri în aer, am întrebat și când va putea răspunde la ele. Aici domnul ”oarecare” mi-a spus că virgulă, ” ca om nu vă sunt dator cu nimic”. Trec peste faptul că nu e dator nimănui cu nimic ca om, deși ca oameni ne datorăm respect unul altuia, dacă nu și ca militari, și mă întreb, oare cum este posibil ca un om oarecare să dea informații cu privire activitățile ministerului, pentru că în comentariul său, domnul ”oarecare” spune: ” Structurile MApN lucrează zilele acestea pentru a reglementa această activitate și, cel mai probabil, săptămâna viitoare, VOM COMUNICA oficial despre modalitatea de vaccinare în sistemul medical militar.” Întreb și eu ca tot omul acuma, CINE SUNT ACEI CARE ”VOR COMUNICA”, UN GRUP DE OAMENI OARECARE? Poate un om oarecare să dea răspunsuri și date privind activitatea ministerului? Unde se oprește și unde începe omul oarecare, și unde purtătorul de cuvânt? Cred că acest lucru ar trebui să îl stabilească domnul ministru și poate și șeful DIRP. Din câte mai știu eu chiar fără să fiu specialist în relații publice, purtătorul de cuvânt iese pe post și vorbește în numele ministrului sau al ministerului, atunci când este solicitat, și nu dă din casă ”pe surse”. Ori, informația pe care a furnizat-o domnia, căci este o informație, dacă nu o dezinformare, sa nu apare oficial pe pagina MApN.

Pe sprânceană

Acuma, dacă tot mi s-a deschis apetitul, am zis să caut și eu să văd ce este și ce nu este adevărat din acea informare și din ceea ce se coace în incintele MApN privind vaccinările pensionarilor militari și am dat peste o scrisoaaaareeeeeeeeeee. O scrisorică de amooooor, pentru că nu este una postată, deși ar fi trebuit să fie. CMZ București sector 4 a trimis către AORR o scrisorică prin care îi informa cu privire la intențiile MApN privind vaccinarea rezerviștilor dar și acordarea (în baza L168/2020) a legitimației de veteran. Iată scrisorcaaaaaaaa:

 

 

Mințiri și dezmințiri militare de început de an

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.