miercuri, 16 noiembrie 2022

RB multiplayer

Bănuiesc  că toată lumea știe, în special bărbații, pescarii, militarii, sau pasionații de scule multifuncționale, cum arată un briceag multiplayer, indiferent de firma care îl produce. Este vorba de bricegele acelea cu mai multe lame sau scule care SE PLIAZĂ, se îmbină, se insinuează într-un mâner, un briceag bun la toate, INDISPENSABIL, cu cuțit, lingură, furculiță, patent, tirbușon șurubelniță, cheie, fierăstrău, pe care orice om ”gospodar”  care pleacă într-o aventură, concediu, ieșire la munte, pescuit, vânătoare, ”treburi bărbătești”, îl pune în buzunar, portiera mașinii, geantă, rucsac, cutie, că nu se știe, poate o să îi trebuiască, deși uneori mergi la ”all inclusive” sau ai cam tot ce îți trebuie. Nu se știe niciodată totuși,  când uiți să îți iei lingura, sau o șurubelniță și tocmai atunci ai nevoie de ele. Atunci, apare salvator multiplayerul  care are ce îți trebuie. E adevărat, de cele mai multe ori fie nu se deschide exact scula care îți trebuie, fie e ruginită, fie se rupe la prima încercare, deci e nefolositoare, dar EA E ACOLO atunci când e nevoie, te feliciți că ți-ai procurat-o, s-ar putea spune că se lipește de tine ca marca de scrisoare, de cele mai multe ori o iei chiar și când știi clar că nu ai nevoie de ea, dar te-ai obișnuit să fie acolo, că doar ”nu cere de mâncare”. Chiar dacă o iei degeaba, în definitiv ocupă un spațiu mic, nu e cine știe ce, nu te ajută, dar nici nu te incomodează cine știe ce, când cauți altceva dai peste ea, zici ” a, uite și multiplayer-ul, bine că îl am la mine, poate o să îmi trebuiască” și îl arunci la loc.

Acesta este obiectul despre care vorbeam și îl găsești peste tot, prin magazine de stradă, de știfturi, chinezării, piețe, târguri săptămânale, 1001 de articole, general store, dar și din alea ”de firmă” ”elvețiene”, prin aeroporturi la ”cadou”, adică ”mic cadou” de dus când vii din călătorie de undeva, unui vecin sâcâitor, cumnat, copil plângăcios, ”să nu zică că nu i-ai luat nimic și lui” deși i-ai luat câte unul din fiecare deplasare. Este de fapt un obiect ”bun  la toate”, care nu îți folosește la nimic.

De ce vorbesc despre el? Pentru că le al m-am gândit când m-am uitat la ultima ieșire tv a premierului Ciucă. Lângă el, undeva printr-un colt de imagine, prin fundal, prin porbagajul  premierului, prin rucsacul de voiaj, am zărit și un briceag multiplayer marca PNL îi spune ”RB multiplayer”, care se vrea Jolly-Joker dar e un multiplayer care are, pe lângă toate celelalte ”întrebuințări”,  una în plus, care nu se mai găsește la niciuna din celelalte scule. Acest multiplyer poate fi folosit și ca hârtie, igienică sau de învelit slănina. Este edevărat se prezintă în ambalaj de șervețel parfumat, dar ”la nevoie”, căci ăsta este rolul multiplayerelor, sunt folosite la nevoie, el este acolo, poate fi folosit și ca hârtie igienică, chiar dacă este prea mic pentru unele funduri, chiar dacă parfumul ieftin cu care e impregnat  produce iritații.

Am văzut acest multiplayer prezent în bagajele tuturor președinților PNL de la Iohannis încoace,  lăudându-i și apoi denigându-i pe rând, după nevoi, pe toți cei care s-au succedat la conducerea firmei PNL.  Cum se schimba unul, cum hop și el în cadru, în grup, în imagine, lovind cu mânie proletară în cel căzut în digrație, lăudând, lungind  și ștergând nasul noului născut. Este aproape incredibil cât de ușor, repede și cleios se lipește de președinți, are o dexteritate și o ”putere de absorbție” de invidiat. Așa ceva nu mai găsești în toată politica românească.  Deși are loc de muncă peste graniță, el este prezent în mai toate ”ieșirile” premierilor/ președinților PNL, se bagă în toate, strânge, desface șuruburi, deschide cutii de conserve expirate, taie lemne, bate cuie, dă cu var, dar  ia și … face orice e nevoie chiar dacă nu e nevoie, dar să vadă lumea că EL E ACOLO, acolo unde se iau deciziile, că  fără el nu se face nimic. Nimic rău, garantat. De cele mai multe ori, chiar permanent,  el e bun la ”desfăcut”, la tăiat, la rupt, dezmembrat, nu face casă bună cu reparatul sau, cu atât mai puțin, construirea sau fabricarea unui obiect folositor.  Munca asta de construcție nu e pentru el. Ar putea fi numit Buldoplayer, că tot nu există așa ceva în comerțul stradal. El există, este vizibil, toată lumea îl cunoaște.

Nu o să spun despre  cine este vorba, las fiecăruia bucuria ”descoperirii”.  

 

RB multiplayer

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.