luni, 22 decembrie 2014

Amintiri revoluţionare – 17 Decembrie 1989-2


craiova revolutie-600-x-501
Români am fost, români suntem
România, şi cea de atunci ca şi cea de acum, era plină de români iar românii nu s-au schimbat prea mult ca amprentă genetică, chiar dacă putem spune că acum sunt ceva mai egoişti, mai nepăsători faţă de cei din jur, mai materialişti, mai puturoşi şi mai hoţi ( dacă se poate), mai delatori, mai parşivi, dar nu cu mult. Ce s-a schimbat acum, este cine, ce, cât şi la ce nivel se fură. Pe vremea aia, şefii de partid şefii de întreprinderi, inginerii, doctorii, securiştii, preşedinţii de CAP, nu furau, nu îşi puteau permite luxul acesta, pentru că dacă erau daţi în gât sau veneau ăia cu ilicitu, aveau soarta lui Nea Bachus. Ei nici nu trebuiau să fure, ei primeau, ei nu stăteau la coadă, ei nu aveau nevoie de cartele, ei dacă voiau să îşi asfalteze curtea, venea o cifă şi gata aveau asfalt şi nimeni nu spunea nimic, o plăteau cu chitanţă, greutatea era pentru un om să obţină aprobare, nu că nu ar fi fost de unde. De furat, furau oamenii de rând, fiecare de unde lucra, cât putea nu cu sacul, cu kilogramul, sau litru, pic cu pic şi totuşi nu se simţea, nu se sesiza nimeni, doar dacă unul mai lacom trecea la cantităţi mai mari apăreau problemele.
La porumb
Îmi amintesc, eram odată prin 83 parcă, sau 82 detaşat la un CAP la Urzicuţa de Dolj, trebuia să stau ditamai ofiţerul să cântăresc camioanele cu porumb care veneau din câmp, să nu cumva să se fure la cântar. Şi stăteam toată ziua în soare eu îmbrăcat toboşar şi o fătucă desemnată de tov preşedinte, aşteptam maşinile care mergeau să încarce şi veneau cu porumb să nu se fure cu camionul. Aşa m-am împrietenit cu oamenii de acolo, nea Onilă, nea Borcan, sau tehnicianul Gecălă Nelu, cu care am rămas de atunci prieten şi ne mai vedem şi acum. Într-o seară, când una din maşini a plecat să încarce oamenii de la câmp să îi aducă acasă m-am dus şi eu cu şoferul, ca să învăţ să conduc maşina. Nu era legal, dar pe câmp mai luam lecţii de şofat. La un moment dat, în timp ce mergeam spre câmp, din faţă vine altă maşină cu oameni care veneau de la câmp şi văd mirat din maşină încep să fie aruncaţi în toate părţile porumbi. Neştiind ce se întâmplă îl întreb pe nea Onilă, şoferul ce se întâmplă , de ce aruncă oamenii porumbul şi nea Onilă îmi spune că din cauza mea, m-au văzut în maşină şi au crezut că vin în control, să le verific bagajele. Am rămas interzis, nu ştiam ce să fac, cum să le spun la oameni că eu nu am treabă cu ce ascunde fiecare în traistă, sub şorţ, în paporniţă sau coş. I-am spus şoferului să nu oprească maşina, ca să nu cumva să creadă oamenii că eu chiar cobor să îi verific, dar să le spună la toţi şoferii să îşi liniştească oamenii când mai vin să îi ia din câmp, să nu se sperie de mine că nu sunt acolo să le fac percheziţie corporală. Asta a fost prima surpriză. A doua a fost când am ajuns în câmp, am oprit maşina să se suie oamenii şi în timpul acesta am intrat şi eu prin lan să văd cum erau porumbii. Spre surprinderea mea din loc în loc am zărit mici moviliţe de coceni tăiaţi culcaţi la pământ într-o zonă unde porumbul fusese cules. Am dat cu piciorul aşa neavând ce face peste o grămadă şi ies la iveală porumbi, să tot fi fost la 3-4 kg de ştiuleţi. Mi-am spus că cine ştie, nu i-au observat oamenii când au cules porumbul, dar curiozitatea m-a împins să verific altă grămadă de coceni la 10 m mai în faţă şi …. aceeaşi problemă. Deja mă întrebam cât de neatenţi sunt oamenii şi voiam să mă duc spre ei să le spun, dar m-am dus întâi la nea Onilă şi i-am spus că de dimineaţă când vine cu oamenii să le spună că au rămas nişte porumbi neluaţi probabil din greşeală. Nea Onilă a zâmbit şi mi-a spus să nu mai umblu prin porumbi că poate sunt şerpi. Când ne-am urcat în cabină mi-a spus să stau liniştit, că până dimineaţă porumbii ăia nu vor mai fi acolo. Apoi mi-a spus că oamenii îi lasă acolo intenţionat, iar noaptea vin pe biciclete şi îi iau cu sacii. Toată lumea ştia asta, şi preşedinţii de CAP, şi miliţienii toţi luau sau primeau câte ceva de la cei care luau, şi uite aşa se făcea şi planul iar cel care se raporta, chiar dacă era umflat pe hârtie, era aproape de cel real dacă adunai şi cât se fura. L-am întrebat pe nea Onilă de ce fură oamenii, pentru că de exemplu bunicu-meu avea mereu porumb şi grâu de la CAP, primit pentru zilele muncă, suficient ca să nu cumpere, iar el mi-a spus că ceea ce primesc este insuficient aşa că oamenii mai „completează”. Atunci m-am întrebat dacă şi tata- mare completa,că eu nu aveam de unde să ştiu, când se culegea porumbul eu eram la şcoală. Cam aşa era pe vremea aia. Astăzi nu se mai fură, nu aşa, nu mai sunt CAP-uri, nu mai avem agricultură, nu mai avem ţărani, sau avem, dar au urcat toţi sus, au evoluat, au ajuns acolo unde ii voia Ceauşesu, în Casa Poporului şi nu mai fură cu sacul, sacul nu mai are fund, acum se fură en gross, la nivel mare că doar de asta am făcut revoluţia nu? Apropo de revoluţie, să revenim la ea.
Ultima soluţie?
Tot mai multă lume spune de mult timp că ultima soluţie, ar fi încă o revoluţie. Ha ha ha, ce glumă. Încă o revoluţie? Unde, cu cine şi cine să o conducă? Acum revoluţiile nu se mai fac aşa de capul fiecăruia, vrea un popor o revoluţie, iese în stradă ia un steag, îi dă o gaură şi gata gavroşul. Nuu nene, că nu mai suntem în paşopt şi nici atunci revoluţia nu a fost aşa de capul ei, păi ce credeţi. În primul rând că acum revoluţiile se planifică din timp, cu cel puţin un an, dacă nu cu un cincinal înainte, ca nunţile, că nu se ştie dacă găseşti local, dacă pot să vină „muzicanţii”, dacă „naşii” sunt liberi, dacă bucătarul Donald este disponibil. Acum trebuie neapărat să te pui de acord cu exerciţiile şi aplicaţiile militare ale ţării şi ale NATO, în Marea Neagră mai ales, că altfel de unde sprijin? Păi să luăm revoluţia din Ucraina: dacă nu era ea planificată din timp şi coordonată în aşa fel încât exact când era ea în floare să fie şi nişte exerciţii militare ale NATO prin zonă, toate planificate din timp, fără nici o legătură cu ceea ce se întâmpla în Kiev, ar mai fi ieşit aşa de bine exerciţiile? Păi vedeţi? În plus, acum cine ar mai face, în România să zicem, revoluţii? Cu atâtea telefoane, androizi, dispoziţive de interceptare, cravate, pixeli, cine să mai ceară ajutor ruşilor, sau americanilor fără să îl ştie nimeni, cine să mai spună „ fă-te că lucrezi”, cine să mai dea ordin să fie asasinat preşedintele în exerciţiu şi să spună că a fost judecat şi condamnat la moarte, fără să fie înregistrat, filmat din toate unghiurile şi apoi şantajat sau cine ştie, pus preşedinte? Nuuuuuu, nu se mai poate, acum e prea riscant. Nici o revoluţie nu mai poţi planifica şi executa ca lumea fără să te ştie toţi copii şi să te trezeşti cu un milion de unlik-uri de te râde tot facebook-ul. Păi cine „ s-ar risca”, zău aşa! Din cauza asta nu mai apare nici un conducător care să conducă o nouă revoluţie, care să dea de pământ cu sistemul ticăloşit şi să facă dreptate sau adevăr până trăim bine. Apropo, acum 25 de ani nu existau atâtea mijloace de înregistrare, microfoane care să înregistreze discuţiile din birourile miniştrilor sau partidele de sex de pe canapelele şefilor de partide, dar telefoanele din sediile întreprinderilor de stat, de la CC, Tv, MApN, tot erau înregistrate din câte ştiu eu, că toată lumea ţipa că nu mai pot sughiţa fără să apară securistul la uşă cu un pahar cu apă. Păi atunci, mă întreb eu, chiar nu există nici o înregistrare nicăieri cu momentul în care tovarăşul Iliescu de exemplu, vorbea cu tovarăşul responsabil pentru România de la Moskova şi cerea ajutoare şi instrucţiuni, sau momentul în care discuta cu domnul Voican, Petre Roman, Sergiu Nicolaescu, ce să facă cu cadavrele Ceauşeştilor, unde să le pună sau cu ce avion să le transporte, că nu cred eu că l-au omorât aşa, fără un plan, fără nimic, că doar chiar domnul Iliescu în persoană spunea acum o lună că dacă nu era domnia sa, acum nu aveam voie să ne iesprimăm liberi, că doar el în persoană a făcut Revoluţia şi toate cele. Păi dacă tovarăşii securişti nu au fost în stare să înregistreze nici discuţiile tovarăşilor de la fruntea Revoluţiei, ce ne tot umpleau nouă capul că nu putem râgâi fără să ştie securitatea? Ceva e putred aici. Undeva se minte en gross.
A început revoluţia?
Ups, stai că acum îmi căzu fisa… Să ştii că suntem în revoluţie, că uite începură să cadă elicopterele şi avioanele ca la revoluţie şi tot ca atunci o să aflăm şi de ce şi cine e vinovat. Of, de ce l-or fi împuşcat ei pe Ceauşescu că uite era bun şi acum de ţap ispăşitor.
Să auzim de bine, că de văzut nici o şansă!
Va continua
Amintiri revoluţionare – 17 Decembrie 1989-2

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.