marți, 17 februarie 2015

O zi plină


Nasul Elenei Udrea
Fără îndoială dacă ar fi să facem un top al activităţilor politice cele mai urmărite sau a zilelor cele mai încărcate de tensiune, după 89 încoace, cred că ziua de luni 09.02.2015 ar intra pe podium. Trei evenimente au marcat această zi.
Casa de avocatură a SRI
Domnul general Coldea şeful interimar al SRI a fost invitat la o şuetă la o comisie al cărei nume nu are nici o legătură cu ceea ce fac de fapt aceşti membri, e vorba de „Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI”. Ce exercitare, ce control? Eu i-as spune firma de avocaţi a SRI în cadrul Parlamentului. Hai să vedem cine face parte din comisie: Valerian Pop, Verestoy Attila, Popa Octavian Marius, Atanasiu Teodor, Codîrlă Liviu, Ghiţă Sebasian Aurelian, Preda Cezar Florin şi Savu Daniel. Despre Ghiţă se ştie că este securist, sereist, inutil să mai comentăm. Despre activităţile mai mult decât penale ale lui Verestoy se ştie, nu are rost să mai amintim. Despre şeful comisiei, domnul Pop Valerian să amintim numai modul în care a reacţionat când CCR a declarat neconstituţională legea cartelelor Pre-pay , când a spus ca prin Irak, ar umbla arabi cu milioane de cartele cumpărate din Romania. Ciudat, dar despre cei care umbla cu armament cumpărat din Romania nu ştie nimic? Dar despre declaraţia sa de avere ştie pe unde se află, că la Parlament nu apare. Dar nu e singurul, încă 5 membri ai comisiei sunt deficitari la acest capitol. De ce oare?
Nu fac acum dosar de parlamentar, are cine să facă şi o face bine, mie mi s-a părut absolut umilitor pentru mine ca cetăţean să vină preşedintele acestei comisii, după 5 ore de „discuţii aprinse” să spună că in urma discuţiilor avute cu reclamatul, acesta nu a adus nici o dovadă că doamna Udrea a avut dreptate.?????????????????????????????????????????????????? În ce ţară trăim? Domnii din comisie aşteptau ca domnul Coldea, cel care le păstoreşte dosarele, să vină să aducă dovezi că învinuirile Elenei Udrea se susţin? Asta este activitatea lor de asta sunt puşi în această comisie? Să mă lase cu vrăjeala că cei care au făcut cercetarea internă nu sunt subordonaţi lui Coldea ci şefului SRI. Dar Coldea ce este acum, dacă nu şeful SRI? Oricum nu mă aşteptam la altă concluzie, dar măcar să fi făcut declaraţii mai inteligente. Că ceea ce ne-au prezentat este de tot râsul. Ca să aflăm adevărul, trebuie să alegem între ce a spus a spus comisia şi ce nu a apus Coldea.
Un discurs bine.. citit
Domnul preşedinte Iohannis s-a adresat pentru prima oară Parlamentului întrunit. Am urmărit discursul domniei sale şi am constatat două lucruri: în primul rând că citeşte mai repede decât gândeşte şi în al doilea rând că cel care i-a pregătit discursul şi-a făcut bine treaba. Trebuie să admit că discursul a fost fără cusur, felicitări celui care l-a conceput. Uite aşa mai descoperim o calitate domnului Preşedinte, este preşedintele discursului bine făcut. Acum mai rămâne să vedem şi ce va face să fie îndreptate toate neregulile constatate. Eu i-aş sugera să înceapă cu verificarea şi actualizarea listelor de alegători dacă tot îl interesează alegerile şi asta până nu intrăm în perioada când nu se mai poate face nimic. Apoi, dacă se poate, să ceară modificarea legii electorale înainte de a cere schimbarea legii partidelor. Eu aş sugera să se limiteze puţin posibilitatea de a candida a parlamentarilor, la două mandate, că uite sunt unii care au 25 de ani de când sunt parlamentari şi mă tem că nu o să mai aibă ce tăia, că am rămas fără păduri şi cât va fi parlamentar nu se va lua nimeni de el, mai ales că uite, noul PNL deja a bătut palma cu partidul din care provin tăietorii de lemne. Apoi eu aş schimba puţin capii justiţiei, începând cu doamna Kovesi cu atât mai mult cu cât există mari suspiciuni vizavi de rolul jucat de domnia sa în jocurile politice. Nu pot crede că justiţia română nu are un alt procuror cinstit în varianta în care şi domnia sa este. Dar pentru a rupe pisica aşa cum cerea domnia sa, ar trebui ca prima acţiune de curăţire să înceapă cu justiţia şi abia apoi să cerem justiţiei să facă curăţenie în ţară. Nu poţi face curăţenie cu oameni asupra cărora planează cea mai mică umbră de îndoială. A mai amintit domnul preşedinte ceva despre referendumuri şi spunea că nu o să organizeze referendum pentru orice bagatelă. Dar înfiinţarea unui comandament NATO şi aducerea de trupe şi tehnică străină pe teritoriul ţării este tot o bagatelă? Românii au dreptul legitim la consultare pe acest subiect, pentru că este vorba de securitatea ţării şi viaţa generaţiilor următoare. Ca să aflăm adevărul trebuie să alegem, între ce a spus Iohannis şi ce va face Iohannis.
Linşaj la scenă deschisă
A urmat linşarea lui Udrea. Doamna Udrea a fost finalmente sacrificată, dar nu pe altarul luptei anticorupţie cum se susţine, ci pe altarul luptei împotriva celor care pun în pericol siguranţa şefului SRI şi a procurorului şef al DNA, a şefilor de partide, a clasei politice în general. Nu îi iau apărarea, nu a fost şi nu este febleţea mea, dar a pus o întrebare –retorică, e adevărat- vizavi de momentul aglomerării atâtor cereri de arestare şi motivaţia lor. Este corectă întrebarea „de ce”, răspunsul l-a dat singură şi se ştia. Dar dacă tot a întrebat de ce, atunci să răspundă şi domnia sa DE CE nu a spus nimic până acum despre toată mafia din clasa politică, justiţie şi servicii secrete? De ce cât a fost la putere nu s-a autodenunţat şi de ce nu s-a plâns de amestecul SRI în viaţa politică şi alegeri? Pentru că i-a convenit, fiind beneficiara acestor ilegalităţi. Acum când s-a schimbat beneficiarul, joacă rolul lui Zorro. Cam târziu şi acesta este motivul pentru care –chiar dacă are dreptate- nu o va apăra sau plânge nimeni. Iancu Jianu a fost mai întâi haiduc şi abia apoi s-a făcut zapciu. Ea a fost mai întâi zapciu şi acum vrea să fie haiduc. Nu va găsi susţinători, pentru că nu e nici unul prost să renunţe la ciolan. Toţi vor prefera să fie în cel mai rău caz prinşi şi apoi să scape turnând pe altcineva, dar nu să se ridice împotriva celor cu cătuşe în buzunar. La fel de adevărat este că dacă ar fi fost lăsată în libertate şi putea să spună la tv sau să scrie pe facebook ce voia, NIMENI DIN CEI CU CARE A LUCRAT, COLABORAT SAU S-A RĂZBOIT, NU AR FI FOST ÎN SIGURANŢĂ. Şi la fel de adevărat este că având libertatea de a spune ce voia, cui voia, ar fi avut o poziţie avantajoasă în „negocierea” situaţiei sau conflictului său cu Coldea.Vizavi de citarea lui, Martin Niemöller, ce nu a spus doamna Udrea este că există o mică diferenţă între ea şi personajul din poem: ea nu este nevinovată. În rest totul se potriveşte. Revenind la situaţia ei, odată arestată aceasta se schimbă radical. Acum, fiind închisă, fără nici un pericol, nici măcar de a fi auzită, nu mai poate pune condiţii, trebuie să accepte ce i se oferă. Din acest moment s-a încheiat activitatea „revoluţionară” a Elenei Udrea. A pierdut până şi puterea de a vorbi, ameninţa sau şantaja, acolo unde este nu o mai ascultă decât pereţii. Sunt convins că va cădea la pace, nu e genul de om care să moară pentru un principiu. Ca să aflăm adevărul trebuie să alegem între ce a spus Elena Udrea şi ce nu va mai spune de acum încolo.
Vizavi de gestul atât de comentat al Elenei Udrea, eu cred că îi era adresat unei persoane cu care nu a avut si nu va avea ocazia să vorbească între patru ochi. Codruţa ştie de ce.
Aşa a trecut cea mai tumultuoasă zi a ultimilor ani. Ne întoarcem la bătaia de joc zilnică.
http://www.cotidianul.ro/sebastian-ghita-face-spume-georgian-pop-spune-enormitati-247487/
http://www.stiriflux.ro/special/analiza-cine-sunt-membrii-comisiei-parlamentare-care-il-va-audia-pe-seful-sri-florian-codlea/
O zi plină

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.