miercuri, 11 februarie 2015

O ţară nebună, nebună, nebună


Motto:
-Vecine, aseara te-ai certat cu soţia, s-a auzit până la noi. Dar mi-a plăcut, nu ai cedat.
– Ei, o mică neînţelegere, am venit un pic luat şi m-am dus la „locul meu” să scap de gura ei. Dar ea a venit după mine, încercând să mă convingă să fac ce vrea ea. Dar m-am ţinut tare, i-am demonstrat că la mine în casă fac ce vreau, am stat sub masă până s-a culcat!
SUB MASA
Spectacol ieftin
Războiul Udrea-Kovesi, meci de categoria grea a dus la umplerea sălii, aproape că nu mai există loc să arunci un ac în sală, aceasta s-a umplut de susţinători, ai unei părţi în mod special, cea care taie biletele. Este pentru prima oară pentru Elena când nu face ea jocurile sau cărţile. Până acum ea centra ea dădea cu capul, acum ea doar dă cu capul, poate de pereţi, poate de pământ, meciul adevărat nu a început, acum suntem la cântar doar.
Fără îndoială că madam Udrea nu e nebună, declaraţiile ei, unele teatrale, altele voalat ameninţătoare, conţin, indiferent cum sunt prezentate, nu un sâmbure de adevăr ci ditamai materialul genetic. Numai că cei dispuşi să confirme sunt prea speriaţi ca să i se alăture. Aşa cum spunea chiar ea, marii bărbaţi ai ţării sunt sub masă. Ce fac acolo? Ehei, sunt multe de făcut sub o masă, nu e treaba mea să verific.
Poziţia bărbatului
Unul din bărbaţii care stau sub masă este Băsescu, cocoşul cocoşilor până acum câteva săptămâni, cel care cânta la ore fixe şi de fiecare dată pe câte cineva, apărătorul şi admiratorul şi pe faţă şi pe dos al paraşutistei Elena. Acum, cucul nu mai cântă, probabil a pierdut ştima, şi o caută sub masă.
Un alt bărbat care stă sub masă este colegul de vacanţe şcolare al Elenei, mujicul care cerşea lui Băsescu o funcţie de ministru în guvernul Ponta, apelând de fapt tot prin verişoara” Elena, domnul Predoiu. Cu ochii la visul său de aur, acela de a ajunge prim ministru, Cătălin, copil de casă, a uitat de anii copilăriei şi stă sub masă, pentru că orice intervenţie în favoarea Elenei, chiar şi din vârful limbii, ar atrage asupra sa decapitarea. Şi aşa a intrat în dizgraţia lui Santo Klauss iar imaginea funcţiei de premier este din ce în ce mai ştearsă. Aşa că şterge podeaua sub masă.
Gelu Vişan, marele apărător de până acum al demoazelei de Pleşcoi, deja nu se mai prezintă mare secretar general al PMP, mai nou este un simplu membru. Păi a fost vre-odată altceva decât membru? Eu nu am sesizat. Iar ca membru, să acolo unde îi e locul, între membrele meselor.
Nici ultima stea a României, marele bărbat de 1 milion de laicuri nu spune nimic, pentru că nu ştie ce să spună. Nimic nou sub soare! În mod normal, ţinând cont de faptul că justiţia este sub oblăduirea sa iar serviciile secrete sunt tot ale preşedintelui, acesta ar fi trebuit să iasă pe post şi să declare sau să spună că scandalul în care este târâtă sau vârâtă justiţia prin doamnele Kovesi, Bica, Udrea şi SRI prin domnul Coldea impun luarea unor măsuri extraordinare cât mai urgente, care să pună capăt speculaţiilor şi să lămurească situaţia, scoaterea la suprafaţă a adevărului. Dar domnul Johannis tace iar tăcerea sa poate fi interpretată sub mai multe aspecte, nici unul prea măgulitor: ori este laş şi nu este în stare să intervină în bătălie aşteptând, ca poliţia, să moară cineva apoi să îl aresteze pentru blocarea carosabilului, ori nu poate interveni pentru că este depăşit de evenimente, ori că este poziţionat de partea uneia din părţi, recte a celei care a fost de partea lui la alegeri şi nu o poate opri pentru că îi este dator, ori pur şi simplu nu ştie ce să facă. În oricare din variante, domnul Johannis, la prima criză majoră, a carierei sale este total depăşit, el mănâncă fasole la cazan în timp ce Kovesi şi Coldea mănâncă legea pe pâine scoţând de la naftalină, de la conservă, şi băgând la beci tot ce pot pentru înfundarea lui Udrea, cea care dacă rămâne liberă şi apucă să spună sau să scoată tot ce ştie poate arunca un întreg sistem în aer.
Gurile rele pomenesc despre nişte indicaţii ale lui Johannis date Codruţei, vizavi de Blaga de care cică vrea să scape, ca să nu mai aibă cui să-i fie dator pentru poziţia pe care o are. Dacă e aşa, nu mă miră capul plecat în acest conflict. Numai că dacă e sub masă şi el, trebuie să stea chitit, pentru că la cât este de mare, dacă dă din coate dărâmă toată masa. Cum poate sta domnul Johannis liniştit, când:
– SRI-ul nu are şef, la conducerea lui este o persoană învinuită pentru fapte grave;
– SIE nu are şef, deci merge tot pe interimat;
– DIICOT nu are şef, sau are dar poartă butoni de inox;
– DNA funcţionează în mod clar de un timp cu direcţia blocată pe drum cu sens unic, fără frâne, fără semnalizare, cu un şofer miop;
Degeaba strigă Elena la cei care sunt sub masă, cine a stat sub masă nu pleacă de acolo, pentru că altceva nu ştie să facă şi e mult mai lejer să primeşti un os de ros decât să lupţi pentru o bucată de pâine. În plus, tot ea i-a băgat pe unii sub masa ei şi îi convenea când i se lingeau picioarele pe ascuns, acuma îi vrea afară. Vrea cam multe.
Principii sau răzbunare?
Lupta la care asistăm este una inegală fără îndoială, nu sunt simpatizant Udrea, dar ceea ce se întâmplă „întâmplător”, toate dosarele scoase, toţi foştii apropiaţi băgaţi la răcoare arată că DNA-ul lui Kovesi este interesat de astuparea gurii lui Udrea, nicidecum de o luptă împotriva corupţiei, pentru că ne-a lămurit, ea, doamna Kovesi nu luptă împotriva corupţiei ci doar împotriva corupţilor incomozi.
Ce este totuşi şi mai românesc este faptul că cei care până acum loveau în Udrea şi o identificau (ficat ficat) pe Udrea cu sursa corupţiei şi a răului în România- şi aici mă refer atât la politicieni cât şi la media- din dorinţa de a scăpa de Kovesi şi tot ceea ce reprezintă ea oficial şi neoficial, intern şi extern, uită ceea spuneau până acum şi vorbesc numai de nedreptatea care i se face lui Elena Udrea, ca şi cum ar fi Albă ca Zăpada. Să fie clar şi să nu uităm, declarată sau nu, dovedită sau nu, Udrea nu putea deveni milionară în euro cu un salariu de parlamentar sau de ministru, împrumuturile luate, casele şi terenurile cumpărate, ca să nu mai pomenesc de conturile transferate în teritorii mai mici dar mai ferite de ochii Codruţei, ne garantează o activitate de care este convinsă şi conştientă întreaga suflare, de care ştia şi DNA-ul până acum dar o păstra sub tăcere din motive sau mai bine spus scopuri lesne de înţeles. Numai că modul în care se instrumentează „tocmai acum” dosarele ei arată că doamna Kovesi duce o luptă personală împotriva paraşutistei, nicidecum o lupă justă.
Ce face Big Brother
Unii, inclusiv Elena Udrea, cer intervenţia SUA, a ambasadelor, a oricui ar putea conta în ecuaţie, dar să stea liniştiţi, nu se va băga nimeni pentru că rahatul este atât de mare încât depăşeşte graniţele. Nimeni nu vrea să se apropie de el pentru că aici până şi mirosul pătează. A te declara de o parte sau alta este echivalent cu a sprijini măgăriile făcute de respectiva parte şi nimeni nu vrea, pentru că indiferent care va fi rezultatul acum, roata se va întoarce peste un timp. În plus, nu este exclus ca meciul să se termine cu un egal, cu o înţelegere a părţilor şi atunci toţi cei care au fost de o parte sau alta vor fi sacrificaţi pentru că preţul încheierii păcii în marile războaie, întotdeauna au fost micile „state” care s-au aliat, nu marile puteri care au declanşat conflictul. Aşa spune istoria, de ce am face noi excepţie?
Şi să nu uităm că adevăratul război este altul, cel la care noi vom fi din nou micul stat aliat care va plăti la sfârşit.
Un sfat pentru politicieni: Nu vă grăbiţi să deveniţi oameni de ştiinţă cât sunteţi liberi, nu vă ajută la nimic. Păstraţi-vă inspiraţia şi  neuronul  pentru momentul când veţi ajunge la „studii”. Atunci lucrările vă vor fi luate în calcul la vechime şi vă vor mai fi şi editate gratuit de editura „Biblioteca pentru hoţi!”
O ţară nebună, nebună, nebună

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.