miercuri, 18 martie 2020

Stare de asediu, stare de urgență sau ordonanță de urgență?


Așa cum spuneam în articolul anterior, actuala conducere nici când vrea să fie serioasă nu reușește, nici când pleacă la ”bătălie” nu se pregătește, de parcă ar pleca la o partidă de paint-ball. Cam așa este decretul domnului președinte care practic a cam copiat din lege, ”măsurile” și le-a definit la modul general, fără a se încurca în ”meandrele concretului”. Amatorismul și slaba înțelegere a situației dar și a actului pe care l-a semnat domnul Iohannis, mă fac să cred că de fapt scopul decretului e ALTUL, NU CEL DECLARAT,și chiar că l-a dat doar ca să intre în istorie, așa, ca să aibă cu ce se lăuda la copii la școală. Decretează din primele vorbe domnul Președinte, că ”vom trece cu bine prin această grea încercare, dacă luăm imediat cele mai drastice măsuri.” Primele vorbe, primele aiureli. În primul rând că deja nu suntem bine, asta ne mai trebuia ca să de ducem de tot la fund, financiar vorbind, iar el vorbește de trecere cu bine. Poate pentru el și pentru firmele clientelare care vor face contract cu guvernul din banii de …  urgență. În al doilea rând, pentru că termenul ”imediat” nu are ce căuta la 3 luni de la apariția virusului. Imediat era în ianuarie, acum e deja foaaaaaaaaaaaaaarte târziu. Și domnul președinte mai aiurează când vorbește de măsuri drastice. Care sunt alea? Închiderea școlilor? S-au mai închis aproape în fiecare an, local, zonal, de câte ori ne vizita generalul Iarnă. Închiderea granițelor? Care închidere când continuă să intre și să iasă cetățeni prin toate canalele și porțile legale și ilegale? Măsurile luate au fost practic luate nu ca să împiedice sau să limiteze intrarea virusului, pentru că se intră în continuare cu autocare, microbuze, mașini personale, avioane, ci ca să mascheze impotența guvernului de a dota și asigura CELE NECESARE VERIFICĂRII ȘI TESTĂRII CELOR CARE VOR SĂ INTRE ÎN ȚARĂ. Ba mai mult, acum se fac eforturi diplomatice pentru aducerea unor cetățeni blocați la granița dintre Austria și Ungaria, care au plecat deși știau că țările de tranzit și-au închis granițele. Pe mine imaginile cu cei care strigau că vor acasă nu m-au impresionat,dimpotrivă, m-au enervat, pentru că a pleca dintr-o zonă endemică și a traversa câteva țări în condițiile în care nu știi unde și când dai nas în nas cu virusul, pe care să îl duci în țară, mi se pare o nesimțire și lipsă de simț civic. Bineînțeles că toți se știu curați și sănătoși, dar așa s-au crezut și cei care au îmbolnăvit câte 10-30 de colegi.
Măsuri drastice înseamnă să
  •  anunți din start că nimeni nu va intra în țară fără să stea 14 zile în carantină la graniță;
  • Asiguri la toate PTF mijloace și personal polițienesc, medical, locuri de cazare, mâncare, teste, camere cu verificare termică, pentru a le asigura celor care intră în țară condiții decente de carantină cu verificări din 2 in 2 zile.
  • Asiguri paza militarizată cu jandarmi în cel mai serios mod cu putință a locurilor de carantină și celor izolați la domiciliu, până în cel mai mititel cătun. Și acolo control  medical din două în două zile, nu cum se întâmplă acum. În Craiova  de exemplu, la un punct de carantină NEDECLARAT DE AUTORITĂȚI, într-o pensiune din Valea Roșie, acum 4 zile au fost aduși niște cetățeni din Italia, cu mașini cu tot. Pensiunea avea o poartă în față și una în spate. S-a asigurat paza doar la poarta din față, nu s-a interesat nimeni dacă mai e și altă intrare/ieșire așa că a doua zi dimineața, poarta din spate era întredeschisă, deși până atunci fusese închisă permanent. Dacă asta înseamnă măsuri drastice, eu sunt popă.
  • Stabilești și să anunți locurile unde sunt încartiruiți cei veniți, nu să le ascunzi, pentru ca lumea să își ia măsuri și să evite sau chiar –dacă e posibil- să nu mai acceseze zona.
  • Anunți pedepse drastice împotriva celor care   fac specula pe perioada stării de urgență, și să urmărești aplicarea lor fără excepție atât împotriva celor care  încalcă regulile și legea, cât și a celor care îi ascund sau .. se fac că nu văd și nu iau măsuri, inclusiv din rândul autorităților. Nu se spune nimic despre cei care ar trebui să ia măsuri dar își fac datoria în dorul lelii, favorizând pe profitori și infractori. Mafia medicamentelor este un domeniu care trebuie urmărit în mod deosebit. S-a interzis exportul de medicamente și produse care sunt necesare pentru tratarea ”gripei” cum îi spuneau autoritățile și tembeliziunile acum 3 săptămâni, dar nu se gândește nimeni la cei bolnavi de cancer, de inimă, cei cu dializă, care nu mai găsesc medicamentele necesare supraviețuirii . Nu se mai găsește  zemplar, calcitriol,  rocaltrol și fără ele se moare în câteva zile. În Slatina un om cu rinichi polichistici stă internat și nu i se face nimic, deși are nevoie de operație, pentru că nu are cine să îl opereze, spitalele din București sunt închise și nu îl primesc. I s-au decretat 20% șanse de supraviețuire și se așteaptă să se epuizeze. Asta da măsură drastică.
  • Înlături din funcțiile mari, chiar de ministru, toți impotenții și oamenii care au dovedit că nu își merită locul, care nu au fost în stare să ia nici o măsură reală de stopare a propagării virusului, dimpotrivă, au facilitat răspândirea acestuia.  ÎN SITUAȚII DE CRIZĂ MĂCAR, NU POȚI LĂSA TOȚI LĂUTARII LA CONDUCEREA ȚĂRII, INDIFERENT LA CE MASĂ CÂNTĂ EI.
  • Iei toate măsurile pentru interzicerea și pedepsirea- mergând până la dublarea pedepselor – a  abuzurilor în orice direcție, de către oricine, cu atât mai mult a autorităților. Dar la noi nu se poate așa, ci dimpotrivă. Sub pretextul împiedicării panicii și a știrilor false, se dă frâu liber polițiștilor sau trolilor de campanie în blocarea informațiilor sau paginilor de internet care ”nu spun de bine” despre activitățile lăutarilor care ne conduc destinele. Asta înțelege plăvanul prin măsuri drastice. Dar se creează condiții pentru… politizarea instituțiilor, căci la art. 19, se spune: ” Art. 19 – Pe perioada stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pot fi suspendați din funcțiile de conducere conducătorii unităților sanitare, direcțiilor de sănătate publică, caselor de asigurări de sănătate, serviciilor de ambulanță, precum și autorităților și instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale, indiferent de statutul lor. Nu este necesar ca persoanele desemnate să exercite temporar aceste funcții să fie funcționari publici”. Dacă doar ”pot fi suspendați” dar nu e obligatoriu, înseamnă că vor fi suspendați cei aparținând altor partide, dar cei ai PNL, nu pot fi suspendați. Ce e asta, Stare de urgență, sau Ordonanță de urgență?
  • Iei măsuri pentru aducerea în punctele de conducere sau execuție, control și îndrumare a măsurilor decretate, a unor oameni competenți, corecți, devotați cauzei pentru care s-a decretat starea de necesitate. Ce a decretat însă domnul președinte? Că se pot angaja pe 6 luni peste tot, oameni, fără a se specifica în ce condiții, în ce poziții,  cu ce scop? Și dacă starea de urgență e de 30 de zile, de ce angajarea depășește starea? Măsurile luate în starea de urgență, conform legii, SE APLICĂ NUMAI PE PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ. Noi însă încălcăm și litera și spiritul legii.
  • Se dau ordine și măsuri clare, fără echivoc, cu obiectiv și măsuri precise. În loc să facă asta, decretul confundă starea de urgență cu starea de asediu și vorbește la art. 4(2) despre ordonanțe militare pe care ministrul de interne  ca principal ordonator de… credite de urgență nu le poate da, din doua motive: în primul rând pentru ca MAI nu mai este structură militară  deci nu poate da ordonanță militară , iar în al doilea rând ordonanțele militare se dau în starea de asediu, iar acum  nu este cazul. Ministerul de Interne era încă militarizat în ianuarie 1999 când s-a dat OUG 1 și din cauza asta atunci ministrul de interne putea da ordonanțe militare, dar din 2002 nu mai este. Cineva ar trebui să revadă legea 453 care a păstrat neactualizând, prevederi din OUG 1/1999. În plus, se anunță măsuri de genul”se poate” , fără a se specifica clar în ce condiții, sub ce formă, la ce nivel, de către cine, etc. Este cazul spre exemplu al măsurilor economice care prevăd măsuri de ajutorare a operatorilor economici sau plafonarea prețurilor medicamentelor. Acest” se poate” înseamnă că face fiecare cum vrea, când vrea, cu cine vrea, ca și în cazul angajărilor de personal (bineînțeles clienți , rude, pile și pupile de partid). Culmea este că cea mai mare sursă de fake news a fost guvernul, prin miniștrii săi . Vă amintiți știrea  apărută cu comunicatul Ministerului Sănătății, din data de 25.02 in care eram avertizați că virusul e foarte contagios, atacă în special bătrânii, nu există remediu împotriva lui și se extinde foarte rapid? Această știre a fost cea mai exactă din câte au apărut până acum și cu toate astea, chiar ministrul sănătății a ieșit pe post și a anunțat că nu e nimic adevărat, că știrea nu aparține ministerului, că să stăm liniștiți, noi nu avem nici un caz de infecție, deși în știre nu spunea nimeni că avem, doar avertiza. Au trecut 20 de zile de la anunț și avem deja 200 de cazuri. Cine a dat știri false?
  • Te asiguri cu toate materialele necesare prevenirii, depistării, combaterii, virusului. La noi măsurile s-au limitat la interdicții pentru populație, dar nu și pentru … cei care au imunitate la legi, oamenii de partid. Așa se face că doi tembeli, un milițian  de la ADP București și un senator  PNL și-au bătut joc de grupuri de oameni, contaminând amândoi aproape 1/8 din cei depistați cu virus. Abia când numărul celor infestați, din care aproape toți medicii unui spital a crescut și presa a făcut caz din asta, s-au trezit și procurorii să deschidă dosar. Ce riscă tembelul? Închisoare de la 6 luni la 2 ani(bineînțeles cu suspendare) sau amendă. Păi săracu nu o avea bani de amendă. Punem pariu că va fi pus să execute 7 zile muncă în slujba comunității la Primărie? Va confecționa mărțisoare.
  • Apelezi la toți cetățenii moderatorii tv, internet, pagini de internet, influencerii sa informeze cu privire la cazurile de care au cunoștință(pe cât posibil cu verificarea informației) să aducă la cunoștința populației și autorităților datele privind persoane infectate, statistici, sau fapte care contravin legii și măsurilor stabilite prin decret. În loc să facă asta, la art 55 din decret dă liber cenzurii pentru a scoate din circuit, sub pretextul răspândirii de știri false pe oricine vine cu date care nu convin autorităților. Cazul dosarului deschis celor din Comitetul pentru situații de urgență este un exemplu clar privind modul în care înțeleg autoritățile sensul expresiei ”știri false” sau secrete. Ca urmare, doctorul Streinu Cercel a declarat silenzio stampa, dar adevărul e ca el a dat sfaturi mai mult politice decât medicale, el fiind unul din cei care a sprijinit fără rezerve toate ”măsurile” guvernului, așa că să stea liniștit, el nu e în pericol, altcineva e vizat.
  • Faci ceva real, concret, ca autoritate publică în sprijinul cetățeanului. Până acum din ce am văzut în decret, autoritățile doar ”POT FACE”  dar nu se angajează să facă nimic. Nu am găsit nicăieri scris spre exemplu, că ”până la data de …. Guvernul va asigura spitalele, punctele de trece frontieră aeroporturile, intrările în marile magazine, instituțiile publice, cu măști, scanere termice, personal medical, izolete, mijloace de transport speciale, dezinfectant, mănuși de chirurgicale”. Asta trebuia să scrie în primul rând al decretului, pentru că de aici pleacă tot, verificarea și testarea oamenilor.
Chiar și OMS a sesizat că unele autorități   își fură  căciula și dezinformează atât propria opinie publică cât și partenerii externi, aplicând metoda struțului, realizând un număr mic de teste și lăudându-se cu un număr mic de confirmați. Păi cum să îi confirmi dacă nu îi testezi și cum să limitezi numărul celor contaminați dacă îi bagi în casă fără a-i controla pe cei care se întorc? România are unul din cele mai mici număr de teste realizate. Așa se face că avem –încă –un nr relativ redus de confirmați. Și încă o explicație a numărului mic de confirmați la noi se datorează și faptului că mulți sunt asimptomatici. Conform datelor raportate chiar de Iohannis, avem în jur de 70% din cei confirmați cu formă asimptomatică. Iar aceștia au fost testați pentru că s-au raportat singuri sau s-a știut de unde au venit și au fost testați, dar oare câți alți asimptomatici sau simptomatici mai sunt printre cei aproape 50000 veniți în țară și neverificați? La noi se verifică prin test doar cei care declară că vin din zone roșii și prezintă simptome ceea ce este efectiv o crimă la adresa cetățenilor. Ar trebui testați toți sau dacă nu, carantinați toți și testați cei cu simptome dar și așa, fără testare  există riscul, (dovedit prin cazurile confirmate) să intre în țară mulți bolnavi asimptomatici care la rândul lor vor infecta (fără a se cunoaște sursa) pe alții. Așa că ne vom trezi la un moment dat că.....
MAI DEPARTE IN CUIUL CATARII 

Stare de asediu, stare de urgență sau ordonanță de urgență?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.