vineri, 16 decembrie 2022

Un fleac, ne-au aburit

 

Mare tragedie mare. La ora la care scriu  nu știu verdictul JAI dar sincer sa fiu nici nu mă interesează. Nu mă interesează pentru că nu cred că vom primi aussweisul necesar dar și pentru că viața mea personală și a majorității covârșitoare a românilor nu se va schimba cu nimic, și mai ales, cu nimic în bine.

Ne-am mai fript de două ori când am făcut eforturi dramatice ca să intrăm în NATO, am demobilizat armata, am restructurat adică micșorat la minim posibil efectivele, am închis fabricile de armament pe motiv că sunt de producție ”sovietică” am distrus tehnica pe motiv că era învechită fără a o  înlocui cu nimic în afară de promisiuni plătite în avans ca la bordel, unde oral plătești oral ești servit. În ceea ce privește restructurarea și retehnologizarea armatei, oral am plătit, oral am primit, numai că ne aflăm la celalalt capăt al acțiunii.  La fel s-a întâmplat și cu intrarea în UE de unde am primit ordin să desființăm marile combinate chimice, siderurgice, minele, agricultura, complexele de porcine, ovine și bovine, pentru că ”țara nu are nevoie de mamuți industriali”, pentru ei țara nu are nevoie nici de oameni școliți, nici de industrie farmaceutică, nici de oameni sănătoși la minte și la trup, sportul, performanțele sportive în special la nivel de echipă națională au devenit pagini de istorie antică, nu mai avem nevoie de tradiții, dacă intrăm în UE, ne dă UE tot. Și ne-a dat tot…uie. Acuma când Europa este condusă de o mână de șacali, NATO dirijat de un senil nano ni-no ni-nooooo, nouă,  cei care am rămas în fundul gol la ordinul celor care ne impun homosexualismul la nivel planetar, ni se cere să facem economii și să donăm 15% din energia necesară fundurilor goale, celor cu fundul mai mare din mutherland. Și noi, dăm, ca să intrăm în Shengen.

Cine e de vină?  

Probabil mulți o să sară în sus învinuindu-mă că sunt anti-european, anti- NATO, putinist, pentru că  lovesc în structurile euro-atlantice. Sunt gata să le răspund dacă îmi va proba cineva că nu e adevărat ceea ce am spus și că prezint fapte ireale. Dar în primul rând eu nu am nimic nici cu liderii UE, nici ai NATO, pentru că nu este vina lor pentru starea în care suntem. De vină suntem noi și cei care ne conduc- nu știu unde- de 33 de ani. De vină este întreaga clasă politică, indiferent de culoarea ”ciumei” promovate. De 33 de ani aceștia fac ”concesii” pe spinarea românilor, a independenței, suveranitiții și intergrității statale pentru a-și păstra scaunele și sprijinul politic și financiar al licuricilor. Economia Națională nu mai produce nimic. Am privatizat până și armata, unitățile militare au fost păzite de firme de pază private, hrănite prin firme de catering. Nu e de mirare că și instrucția se face după urechile lăutarilor ajunși în fruntea ei prin intervenții politice.  Toate astea s-au făcut cu complicitatea și indiferența președinților, parlamentelor  și guvernelor care s-au succedat la conducerea țării de 33 de ani încoace, fără excepție, dar și cu largul concurs al cetățenilor care învrăjbiți de partide unii împotriva altora, profesorii împotriva medicilor, medicii împotriva magistraților, magistrații ămpotriva militarilor, militarii impotriva polițiștilor, polițiștii împotriva jandarmilor, jandarmii împotriva populației și așa din structură în structură, din grup în grup, din om în om,  au uitat că toți trăiesc în aceeași țară, exploatată de aceleași ”imperii” și vândută de aceiași lideri, indiferent de culoarea politică.  Suntem atât de proști încât am uitat că trăim toți în aceeași Românie și trebuie să avem același interes. Unii și-au declarat și format propria Românie, propriul guvern, parlament, chiar și propria armată, prin manipularea propriilor generali. Generalii ”lui Iohannis” se uită urât la ”generalii lui Băsescu”, sau ”ai lui Iliescu” și toți la ”ai lui Ceaușescu” deși toți ar fi trebuit și ar trebui să slujească ACELAȘI POPOR. ”Nu mai acuzați străinii, că ne taie domnitorii, că intimidează țara cu guverne provizorii…” spunea Adrian Păunescu, continuând ”cum se-ajunge pân’ la gâtul voievodului de țară dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?”

Focul pe ei sau marea abureală

Acuma, de cam o lună, marele subiect național a devenit intrarea în Shengen. Se face atâta caz, de parcă pacea în lume, viața pe Terra, lumina Soarelui și existența întregului Univers ar depinde de asta. De fapt nimic nu depinde de apartenența la spațiul Shengen, nimic pentru 90% din români, adică cei care nu au afaceri, nu fac trafic, nu iși fac concediile în Elveția, nu fac politică și nu merg la shopping la Bruxelles. Doar potentații își doresc, dar nici chiar așa încât să facă icter dacă nu suntem primiți. Numai că actualul președinte, care se visează noaptea șef NATO,   vrea să fie sigur că după ce nu va mai fi președinte, în locul lui va veni unul care să nu-l întrebe câte case are cumpărate pe strasse în Sibiu sau aiurea, ce documente a semnat și cu cine și mai ales DE CE, și va fi fericit până la adânci bătrâneți. Ca să poată spera la votul românilor are nevoie de un succes de marcă, și singurul disponibil este ”intrarea în Shengen”.  Niciodată până acuma, în niciun mandat, nu s-a pus atât de acut, atât de disperat, atât de intens, problema intrării în Shengen și asta pentru că niciunul din ceilalți președinți nu era atât de disprețuit și neiubit chiar în interiorul partidului propriu, cum este actualul. Sasul nu e chiar așa prost, realizează că după ce îi trece mandatul nu se va mai uita nimeni la el, dar vrea să își impună și strige ”realizarea” ca să aibă măcar un atu împotriva contracandidatului favoritului său. Pe Iohannis îl interesează în mod direct și personal cine va fi predecesorul său pentru că numai având un om impus de el va putea spera că nu va fi puricat pentru activitățile de dinanite și de după ce a ajuns președinte. Dar la cât de … fripturiști au fost cei care au fost promovați de el și după caracterul probat al acestora, oricare din ei i-ar putea deveni un dușman de moarte. Uitați-vă la Orban, Câțu și toți  cei care  îi pupau mâinile spălate sau nespălate cât au fost în grații, cum se uită la el acuma.

Așadar  miza  intrării în Shengen nu este bunăstarea românului de rând ci atuul lui Iohannis pentru alegerile din 2024. Iar scandalul și refulările unora sau altora, oameni politici, jurnaliști, canale media sau obscure, sunt jocuri de gleznă, pentru că românii  de jos nu vor câștiga nimic din intrarea în Shengen. Numai că datorită unei mediatizări exacerbate, mulți ar fi gata, plătiți sau nu, să iasă în stradă să ”protesteze” dacă nu suntem primiți. Propaganda merge și la nivel internațional. Germania cică ar fi foarte supărată pe sora Austria pentru că se opune și amenință că dacă Austria nu acceptă România vărului Iohannis, nu va accepta nici ea Croația. Acest șantaj pe față mai mult sau mai puțin real, căci eu cred că e așa de ochii lumii, arată odată în plus că totul este un joc politic, nu are nicio treabă cu starea de fapt. Pe mine șantajul pe care l-a declarat cancelarul German este o rușine. Ce treabă are Croația, sau croații, cu refuzul Austriei sau îndeplinirea condițiilor de către România? Deci se fac ambiții care nu țin cont de starea de fapt sau meritele cuiva. QED.

Până una alta, că intrăm sau nu în Shengen, am fost și suntem din nou aburiți,  manevrați, interesul personal al viitorului fost președinte este prezentat ca un fapt de importanță galactică, dacă nu intrăm în Shengen ne papă allienii, seacă Marea Neagră, vine cutremurul cel mare, România dispare de pe coaja terestră. Aiurea, nu intrăm nu intrăm, vom trăi cum am trăit și până acuma, eu nici nu am știut că nu suntem în Shengen, nu m-a întrebat nimeni și nici nu m-a înjurat pentru că nu sunt shengenist.

Parcă văd ca azi se va vorbi numai despre asta, deși sunt lucruri mai importante de discutat. Uite azi a fost ședință de guvern s-a discutat Bugetul pe anul 2023, alături de alte ..6 proiecte de legi, 8 proiecte de OUG, 24 proiecte de HG, 3 Memorandumuri, 3 Analize și 2 Puncte de vedere, deci în total  46 de acte de guvernare, dintre care unele de importanță VITALĂ pentru români . Intrați să vedeți ce aprobă guvernul în 5-6 ore . La o socoteală simplă, exceptând Bugetul ar veni cam 7-8 minute pentru fiecare act. Păi la cum se exprimă unii, durează 5 minute să citească numai titlul unei ordonanțe, dar să le mai și supună votului, că de discutat cu adevărat nici nu poate fi voba.

Dar noi ne punem întrebarea și ne dăm cu burta de pământ că nu ne vor austriecii. Păi de ce să ne vrea, au luat de la noi tot ce le-a trebuit.

Și mai e un aspect. Cum vrei să te primească Europa (cu toate declarațiile de dragoste și mângâierile pe căpșor ale unora, de după respingere), în rândul ei și să te considere ceilalți lideri egalul lor, când președintele tău se comportă ca un sclav și se îndoaie în fața tuturor celor din afară și se face preș pentru toți bocancii plini de noroi veniți din afară? Vă amintiți umilința cu care l-a întâmpinat pe Stoltenberg. Nu el se cocoșase, România și întreaga ei armată erau ghiocei în fața șefului unei structuri militare. Cu așa atitudini nu vom fi niciodată tratați de NIMENI ca egali, pentru că NIMENI NU VREA SĂ FIE EGALUL NOSTRU, NIMENI NU VREA SĂ FIE EGALUL UNEI SLUGI.

PS Pentru cei care vor să tune și să fulgere și amenință că vor face ”ce a făcut tata” postez fotografie cu firmele cu capital austriac care acceptă banii românilor, dar nu și pe români, la ei în țară. Dacă ei nu ne vor, noi de ce să îi vrem ?

Un fleac, ne-au aburit

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.