duminică, 16 august 2020

Vitejii de după război și orbecăiala tradițională


Clarificări
Credeam că după ce se va clarifica situația controlului Curții de Conturi, am spus situația controlului , nu decizia finală,  cel puțin o parte din pensionari vor vedea și înțelege cum s-au derulat evenimentele, cine și ce ”merite are”. Da de unde? Pentru unii lămurirea statutului acestui control a declanșat prostia.
Ce s-a întâmplat? După ce luni de zile a fost învinuită că nu dă dovadă de transparență, că nu comunică cu cei interesați, că nu oferă informații privind controlul, chiar eu cerând insistent aceste informații, în final, după apariția deciziei Curții de conturi și contestarea  acesteia de către CPS, conducerea MApN, nu  a CPS ci a MApN, a dat un comunicat prin care a informat cu privire la stadiul controlului,din care aflam că:
  1. Având in vedere că existau multe procese pe subiectul indexării din 2016 și că existau două moduri de aplicare a actualizării din 2017, pentru că cele două mari CPS, ale MAI și MApN susțineau fiecare că are dreptate, ministrul apărării, pentru a încheia starea de nesiguranță, conflict juridic și nemulțumiri,  a decis să ceară expertiza Curții de conturi și a vedea care este soluția corectă. Ar mai fi existat soluția auditului intern, dar cum la conducerea Auditului se afla fostul șef al CPS,  ar fi existat prezumția de stare de incompatibilitate. Așa că s-a mers pe auditul extern al Curții de Conturi.
  2. După mai bine de două luni de control control împins spre extrem poate cu interes, , echipa de control a dat rezultatul final al controlului prin emiterea unei decizii care a fost acceptată de consiliul de conducere al Curții de conturi. Dar nu a fost acceptată de conducerea CPS , care a contestat-o inițial la Curtea de Conturi. Echipa stabilită pentru a lua în discuție contestația a dat câștig de cauză echipei de control.
  3. Casa de Pensii Sectorială a MApN  considerând în continuare că ea are dreptate iar Curtea de Conturi a greșit, a recurs la dreptul legal de a contesta Decizia în instanță și  introdus acțiune în Contencios Administrativ  la Curtea de Apel București. Avea dreptul? Da. Avea nevoie de aprobare ? Nu. A  fost decizia conducerii Casei de Pensii ca entitate (cu personalitate juridica, conform art 2 Ordinul Ministrului Apărării Naționale,M8/2016) controlată.
Credeam că după aflarea acestor date, toată lumea va înțelege că acum trebuie să aștepte decizia instanței pentru a afla cum se va proceda, dacă se va aplica decizia Curții de Conturi, sau va rămâne ca în tren.
Numai că nu a fost așa. Pe de o parte, cei care până acum se plângeau că nu le dă nimeni informații  au sărit la gâtul celui care le-a pus  datele la dispoziție și asta numai și numai pentru că nu le convine contestarea în instanță. Nici mie nu îmi convine dar nici nu pot învinui nici conducerea CPS că a uzat de dreptul pe care îl avea, chiar dacă consider că nu are dreptate, poate a făcut-o din răutate, încăpățânare, teamă, sau poate pur și simplu pentru că crede că are dreptate dar mai ales nici conducerea Ministerului care nu putea interveni pentru a interzice sau bloca acest drept  universal al CPS, de a-și apăra poziția în instanță. Culmea este că mulți, în loc să înțeleagă cine și ce rol a avut, inversează rolurile. Unii o fac din prostie, dar cei mai mulți din răutate. Unii refuză efectiv să accepte realitatea și învinuiesc conducerea ministerului, pe ministrul Ciucă mai concret, că au apelat la Curtea de Conturi, că vezi Doamne, ar fi trebuit să ia el decizia să se calculeze actualizarea ca la MAI. În ce bază? Da, ministrul poate emite ordine, dar acestea trebuie să aibă o bază, justificare LEGALĂ.  Ori atâta vreme cât CPS MApN prin specialiștii săi și CPS a SRI prin specialiștii săi aleseseră aceeași variantă în contradicție cu CPS MAI,  un ordin fără o opinie competentă era imposibilă. Deci ministrul a ales singura cale legal posibilă care îi oferea posibilitatea să afle cine a procedat greșit și ce decizie trebuie să ia. Și totuși uite că nici asta nu a fost suficient, acum are părerea experților de la cea mai înaltă instanță financiară a țării, dar mai e nevoie și de decizia juridică. Deci cine îl învinuiește fie că a cerut controlul, fie că a acceptat sau nu a intervenit pe decizia CPS de a ajunge în instanță este ori răuvoitor și pornit la vânătoare de vrăjitoare, ori pur și simplu nu știe ce înseamnă aplicarea legii,  pentru că îi cer ministrului să înlăture un presupus abuz cu alt abuz adică să facă de capul lui, cum a făcut și CPS, fără a se consulta cu ceilalți  care pun în aplicare aceeași legislație sau cu cei care reprezintă instanța supremă în domeniul financiar.
”Un om serios de altfel” …
Culmea este însă că sunt unii care uită că rolul principal în  aplicarea,  perpetuarea și menținerea respectivei formule de aplicare a actualizării este Casa de Pensii Sectorială a MApN cea care a și contestat în instanță decizia Curții de Conturi, și dau vina pe ministru pentru această acționare în instanță lăudând conducerea CPS deși până acum afirmau că au acționat în instanță aceeași CPS și și-au îndemnat colegii să ceară revizuirea pensiilor. Ba, mai mult, cu nu mult timp în urmă acești colegi, reprezentând conducerea LADPM se lăudau că l-au convins pe secretarul de stat Marius Bălu de la MApN să …. ceară intervenția Curții de conturi. Iată ce ne informa conducerea LADPM în data de 13.04.2020: Liga pentru apararea drepturilor pensionarilor militari consecventa principiilor sale de asi informa toti membrii in legatura cu evolutia subiectelor de interes va reaminteste ca in urma audientei desfasurata la secretarul de stat Marius Balu acesta a promis delegatiei Ligii ca va intreprinde demersuri la Curtea de conturi pentru a afla daca Ministerul Apararii sau Ministerul de Interne au actionat gresit in aplicarea prevederilor Legii 153/2017 in domeniul pensiilor militare – ne referim la deja celebrul procent de 5% pe care MI la acordat cu plus iar MApN-ul nu l-a acordat.
Suntem in masura sa va aducem la cunostinta ca dl. Balu a efectuat acest demers – lucru pentru care ii multumim – si ca in raspunsul primit Curtea de conturi „recomanda” ca Ministerul Apararii sa i-a masuri de acordare a acestui drept in acelasi mod in care s-a procedat si la MI.
In concluzie se pare ca in aceste momente conducerea ministerului impreuna cu Casa de pensii sectoriala a acestuia lucreaza la intocmirea metodologiei de acordare a acestui drept pentru toti pensionarii care faceau obiectul primirii lui, evident incepand cu 01 iulie 2017.
Asteptam cu nerabdare decizia domnului Ciuca si informarea Casei de pensii referiotare la acest subiect.
Va aducem la cunostinta ca indiferent de rapiditatea cu care va actiona Casa de pensii in acordarea acestui drept Liga va initia demersuri catre ministrul apararii pentru identificarea persoanelor care se fac vinovate de neacordarea unui drept legal cuvenit pensionarilor militari timp de aproape trei ani de zile precum si de solicitarea comunicarii publice a celor vinovati si a masurilor care se vor lua.
Reamintim ca urmare a neaplicarii corespunzatoare a legii forte multi dintre camarazii nostrii pensionari militari au actionat in instanta, fiind plimbati de nenumarate ori prin tribunale pentru asi obtine acest drept iar pentru aceasta cine se face vinovat trebuie sa plateasca in mod deosebit in contextul in care Liga a atentionat si a demonstrat in nenumarate randuri asupra greselii produse.”
Trec peste impardonabilele  greșeli gramaticale ale comunicatului sau mistificarea adevărului privind decizia sau recomandarea Curții de conturi, care din câte se știe a fost întocmită pe 13 Iulie, nu pe 13 Aprilie  și tragerea spuzei pe turta LADPM cum că datorită lor se va interveni la Curtea de Conturi (căci la acea dată ministrul deja intervenise pentru identificarea corectei aplicări), subliniez doar pretențiile de a fi identificați și pedepsiți cei vinovați, căci  LADPM ceruse ministrului să caute vinovații cei care din 2017 aplicaseră ”necorespunzător” legea adică încă de pe vremea când un alt ministru sau alți miniștri fuseseră la conducere și făcuseră nimic. Unde puteau fi căutați acei vinovați? Păi acolo unde se aplicase necorespunzător nu ? Asta însă va rămâne să stabilească de acum încolo instanța indiferent ce credem unii sau alții. Se vor face manevre în instanță? Vom vedea.
Dar ce face mai departe conducerea LADPM? După comunicatul biroului de presă al MINISTRULUI, căci CPS NU ARE BIROU DE PRESĂ, domnul Gachi secretarul general al LADPM  sare la gâtul ministrului căruia îi solicita cu ceva luni înainte  să ia decizia cu privire la acest subiect și să afle cine se face vinovat,  dar apără exact pe cel care a aplicat necorespunzator legea. Intr-un tarziu, la aproape de trei ani de situatie absurda intervine Curtea de conturi care, dupa lupte seculare care au durat aproape trei luni de zile si doua – trei biss-uri absurde il informeaza pe ministrul in cauza asupra faptului ca nu e bine si ca trebuie sa repare situatia. Te-ai fi asteptat ca ministrul sa dea ordin pentru ca MAI ACOPERIT DECAT CU AVIZUL CURTII DE CONTURI NU PUTEA FI si indiferent ce i-ar putea spune seful Casei de pensii nimic nu poate fi mai TARE decat constatarea Curtii de conturi… dar el nimic…
Seful Casei de pensii… om foarte serios de altfel care tine si la pielea sefului lui si l-am numit aici pe ministru si evident ca si la pielea lui si care, admitem prin absurd ca a fost cinstit in conceptia lui legata de aplicare acelei legi ajuns in acest moment in care Curtea de conturi II DA PRACTIC ORDIN sa faca altfel de ce nu asculta?”
Ei nu, că asta este de noaptea minții. Dovedind o crasă necunoaștere a prevederilor legale dar și o gândire  cu o dureroasă fractură de logică, domnul Gachi dă vina pe ministru că ” nu a executat ordinul Curții de conturi”, dar consideră că șeful casei de pensii, cel care a aplicat actualizarea necorespunzător și a contestat decizia Curții de conturi, este ”om foarte serios dealtfel”. Bă ești beat? Cum adică, cel care a decis să întrerupă calvarul pensionarilor cerând intervenția Curții de Conturi este vinovat iar cel care a dat cu flit la zeci de mii de pensionari este om foarte serios dealtfel? Asta ne spune domnul Gachi. Ar părea absurd ce spune și este, dar totul are o explicație. Domnul Gachi a fost coleg de muncă cu omul acela foarte serios pentru că îi băga în card salariul și acuma îi bagă pensia lucrând amândoi la aceeași instituție. Poate i-o fi rămas dator cu ceva, poate îi plătea deconturile mai repede pe vremea când  își ridica banii de la casieria DIA. După cum se vede,  și domnul Gachi este un om foarte serios, își ajută colegii.
Dogaru minte, dar nu se dezminte
Și dacă tot suntem la capitolul dezinformare, uite că așa cum spuneam, după cea de-a două cădere a Constantinopolului, adică după cel de-al doilea vot în Comisia pentru Muncă a Camerei Deputaților, cine sare ca gâtul… celor care s-au opus variantei VOTATE ÎN Comisie? Nimeni altul decât domnul Dogaru, adică cel care fusese de acord nu numai cu respingerea propriilor propuneri conținute în PLX 221, dar și cu votul celor propuse de MAI și MApN.  Fluturând pe sub nasul credulilor sabia lui Zorro, domnul Dogaru acuma iese pe strasse cu o nouă gargară, militând-așa cum am și intuit- pentru pentru revenirea Legii 223/2015, pe cale parlamentara, la forma initiala, niciodata aplicata…”
Domnul Dogaru își îndeamnă căpitanii să....Vitejii de după război și orbecăiala tradițională

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.