Ce-i spun eu lu’ 101?

La B 26, la începuturi, între 94 -2005  s-a format un colectiv cum rar am întâlnit. Era poate entuziasmul începutului formării unei noi structuri, al unui nou început, cadre și militari angajați selecționați,  tineri, capabili și puși pe ”fapte mari”. Cu toate greutățile începutului, ale  noilor provocări, necunoscutului, își găseau timp să se distreze, uneori unii pe seama altora, își făceau farse, se ”destindeau” din mers, cu scurte opriri. Nu iti puteai permite să te lași descoperit, că ”ți-o furai”. Și asta se întâmpla cam la toate nivelurile. Bunăoară, în 95 cu ocazia exercițiului ”Cooperative Determination” de la Sibiu, 3 dintre tinerii ofițeri decid să îi facă o farsă unui al patrulea care era plecat ”cu treburi”. Aceștia decid să îl anunțe pe cel plecat din dormitor, că în timp ce el era plecat, venise comandantul și găsise ceva în defect la el așa că dăduse ordin ca acesta să se prezinte de urgență la el indiferent la ce oră vine. Deși de obicei fiecare umbla cu stația de radio Motorola la el, acesta o lăsase în dormitor așa că vina era dublată și de nerespectarea ordinului privind portul stației radio. Comandantul avea indicativul 101. Să nu o mai lungesc, vine seara, locotenentul ajunge la dormitor și nici nu intră bine că unul îl ia în primire și îi spune să își facă bagajele, că pleacă la arest, că îl caută comandantul de câteva ore, că nu a avut nici stația la el, etc. Cum cel care l-a informat era cunoscut ca farseur, vinovatul spera să fie o glumă, dar încă doi colegi, cunoscuți drept serioși, confirmă cele spuse de primul. Din acest moment omul nostru intră în panică și începe să se învârtă prin cameră, întrebându-se singur, cu voce tare ”CE ÎI SPUN EU LU’ 101 ACUMA?”Altceva nu mai procesa, nu reușea să găsească o scuză pentru lipsa, defectul găsit, și –bomboana pe colivă- și uitatul stației. Era cunoscută și proverbială intransigența comandantului, așa că omul se și vedea la arest sau trimis la unitate, cu urmări din cele mai grave. Timp de peste 10 minute s-a învârtit prin  cameră întrebându-se ”ce îi spun eu lu’ 1001” în timp ce ceilalți făceau eforturi supraomenești să nu izbucnească în râs. Când în sfârșit s-a obișnuit cu ideea și soarta, s-a echipat și se pregătea să plece la 101. Abia atunci ceilalți și-au putut da drumul la râs și l-au oprit. De atunci mulți din unitate au avut întâlniri de gradul 3 cu 101 și cum intra unul în vizor, ceilalți îl întrebau:  ”ce îi spui tu lu’ 101”?
De acestă întâmplare mi-am adus aminte zilele astea, după investirea noului guvern. I-am văzut pe miniștrii desemnați dar mai ales pe primul ministru  în primele ședințe de guvern, atât cea informală cât și cea … legală, iar fețele acestora, cu câteva excepții,  dar mai ales a lui Sică Mandolină, spuneau atât ”Ce spun eu acuma?” Oameni buni, în viața mea nu am văzut panică mai mare pe fața unui ministru. Nici Oprea, filmat la Colectiv când oamenii, clubul, țara, fundul lui Ponta ardeau, nu era atât de panicat, speriat, aș putea spune că nu era speriat deloc, era foarte calm, de parcă toate mergeau conform planului. Dar acuma, domnul Orban, care teoretic își atinsese visul cu ochii, ajunsese prim ministru, dădea din gură ca peștele pe uscat, privea în stânga și în dreapta și aștepta să îi sufle mutul național răspunsul.  Păi ce să facă el acuma? Situația e gravidă și prezintă umflături.

• Doamna vice-prim ministru speră să nu aibă altă sarcină decât de a-i da peste mână lui Sică și a-l  informa pe Iohannis ce se mai întâmplă prin palat;
• De la finanțe a plecat peștișorul de aur, doamna Pescaru, cea care de prin 91 tot face și reface bugetul. Acuma cine să îi  facă treaba lui Câțu, că săracu e paralel.Până acuma vorbeam despre statul paralel, de acuma o să vorbim despre ministrul sau guvernul paralel, paralel cu competențele;
• La justiție, a venit sâsâilă, săracu Predescu, cel care s-a rugat de toate guvernele să îi dea și lui un scaun, că îl doare fundul de câte șuturi a primit. Cred că a fost numit nu pentru merite ci pentru vechimea pe poziția de așteptare. Oricum, sarcina lui e simplă: să aranjeze dosarele lui Iohannis privind casele, dosare care au termen pe 17 noiembrie și pe al verișoarei Elena ot Pleșcoi, că altfel îl belește matolitul;
• Despre dezvoltare ce să spun ? Domnul Ștefan, cel care avea o problemă să coboare de la etaj la parter când uita telefonul, va fi în mare dificultate când va fi chemat de pe Libertății pe Victoriei, la ședințele de guvern. Dacă se descurcă greu într-o casă, ce va face el acuma în Palat? Cine l-a numit s-o fi gândit la asta ?
• Abia aștept să o văd la muncă pe doamna Violeta  de la Muncă. Aceasta a spus că va pune accent mai puțin pe șefi și mai mult pe cei de la ghișee. Foarte bine, așa așa,  știe doamna Violeta ce să facă.  De luni, toți șefii de birouri să meargă acasă, să vină la minister doar să semneze statul de plată, ce atâtea fițe pe capul lor? Nu pot oamenii să muncească, că se împiedică de ei. Deci șefii acasă, pălmașii…. la Muncă!

Lista ar putea continua, dar cui i-ar folosi ? Interesant este că, deși din chiar prima declarație a prim ministrului Iohannis, reiese că acest guvern are un mandat scurt, cu sarcini aproape restricționate la pregătirea și (mai ales) asigurarea succesului alegerilor, întrebați ce vor face, ce măsuri vor lua, toți miniștrii, fără excepție vorbesc de obiective strategice, pe planuri cu bătaie până prin 20 30 de ai crede că au fost aleși pe viață. Explicația e simplă: la vorbit despre planuri mărețe la obiective ale căror rezultate nu se ghicesc măcar,  toată lumea poate vorbi, dar dacă îi întrebi cum vor schimba roata la mașina de serviciu, că nu au  cric, se uită la tine ca Lache ” Ce îi spun eu lu 1001 acum ?”
Cam o lună vor vorbi domnii miniștri despre greaua moștenire, toți vor audit, Câțu vorbește de pagube de miliarde de euro, de fraudă în buget, dar dacă îl întrebi câți....
Continuarea pe Cuiul Cătării. 

Ce-i spun eu lu’ 101?