miercuri, 29 aprilie 2020

Cine răspândește de fapt fake news?


Greșeală sau intenție?
O știre, apărută ”neoficial” pe surse și răspândită pe mediile de socializare  pare să fie bomba momentului în ceea ce privește COVID19. Se pare că tot ce s-a știut, dar mai ales spus până acuma despre modul în care lovește virusul, este… greșit, ca să nu spun fals. Diferența dintre greșit și fals ține de intenție. Dacă cei care au avansat până acuma ideea insuficienței pulmonare ca principală cauză a morții și deci tratamentul recomandat, prin evitarea anticoagulantelor și a antiinflamatoriilor au făcut-o pentru că chiar au crezut asta, vorbim (DACĂ ȘTIREA APĂRUTĂ ESTE REALĂ) despre greșeală sau crimă prin imprudență sau din culpă.  Dacă însă aceștia au știut că nu este așa, atunci vorbim despre un fals , un fals susținut cu bună știință și cu efecte dezastruoase, deci crimă cu premeditare.
Despre ce știre e vorba? Se spune că medicii italieni ar fi descoperit, în urma autopsierii unor decedați ca urmare a COVID19, că de fapt virusul nu atacă plămânii, ci vasele sanguine creând tromoze la nivelul capilarelor mici producând o inflamare masivă prin crearea trombilor. Cum plâmânii sunt plini cu sânge ei sunt cei mai afectați și se inflamează. Partea proastă este că până acuma, datorită modului în care era interpretat atacul virusului, se considerase că sunt contraindicate antiinflamatorii și anticoagulantele oprindu-se orice tratament cu astfel de medicamente. Cum cei mai afectați erau cei cu probleme vasculare oprirea tratamentului cu astfel de medicamente însemna nu salvarea ci uciderea lor, și chiar uciderea cu dublu impact, odată pentru că ei aveau nevoie în mod normal de astfel de medicamente și a doua oară pentru că virusul amplifica boala și se cerea un surplus de anti-inflamantorii și anticoagulante.
DACĂ ȘTIREA ESTE REALĂ ȘI CEEA CE S-A DESCOPERIT ÎN URMA AUTOPSIERII CELOR DECEDAȚI DE ”COVID19” ESTE CORECT, DE CE NU S-A SESIZAT NIMENI PÂNĂ ACUMA? De ce au băgat toți capul în nisip refuzând autopsierea, ba chiar au INTERZIS-O? Au făcut jocul asasinilor, din prostie sau și-au vândut efectiv conștiința ?
Știrea, care face acuma probabil turul României  pe rețelele de socializare nu este chiar așa de … singulară.
Pe data de 23.04.2020, un ziar spaniol publică un articol cu titlul : 
Coronavirus: conclusiones de las primeras autopsias en muertos con Covid-19
https://www.redaccionmedica.com/secciones/sanidad-hoy/coronavirus-conclusiones-de-las-primeras-autopsias-en-muertos-con-covid-19-9912
Iată ce scrie în acest articol:
“Concluziile primelor autopsii ale persoanelor ucise de Covid-19, care au fost efectuate la Spitalul Policlinico din Milano (Italia), au fost direcționate către plămâni, conform dovezilor furnizate în avans de cardiologul Miguel Ángel García Fernandez și publicat Scrierea medicală. Joi, revista BMJ colectează o publicație care extinde informațiile, axate pe leziunile pulmonare, despre aceste prime autopsii.
În cercetările publicate în BMJ, experții studiului au declarat că „s-au găsit caracteristicile fazelor exudative și proliferative ale bolii alveolare difuze (DAD): congestie capilară, necroză pneumocitară, membrană hialină, edem interstițial, hiperplazie pneumocitară și atipie reactivă, trombi de fibrină plachetară. „
Principala constatare relevantă, potrivit publicației, este „prezența trombilor de fibrină plachetară în vasele arteriale mici. Această observație importantă se potrivește contextului clinic al coagulopatiei care domină la acești pacienți și care este unul dintre obiectivele principale ale terapiei “.
Investigarea țesutului pulmonar a fost efectuată la un număr de 38 de pacienți care au murit după un timp mediu de 16,27 zile de la debutul simptomelor bolii.
Detaliile anchetei
„Examinarea macroscopică a plămânilor a evidențiat organe grele, congestionate și edematoase cu implicare neregulată”, au explicat cercetătorii. În ceea ce privește examenul ultrastructural, acest lucru „a evidențiat particule virale, cu o morfologie tipică a familiei Coronaviridae și localizate de-a lungul membranelor plasmalemale și în vacuolele citoplasmice ale pneumocitelor. Virionii aveau un diametru mediu de 82 nm și un proiecție virală în lungime de aproximativ 13 nm. „
În acest studiu, trombi de fibrină de la vasele mici arteriale au fost observați la 33 dintre cei 38 de pacienți. Aceste descoperiri ar putea explica hipoxemia severa care caracterizeaza caracteristica clinica a ARDS la pacientii cu SARS-CoV-2, au adaugat ei.
Datele din această cercetare „susțin cu tărie ipoteza propusă de studii clinice recente conform cărora Covid-19 este legată de coagulopatie și tromboză”. Din aceste motive, „recent a fost sugerat utilizarea de anticoagulante ca tratament potențial benefic la pacienții cu Covid-19 severă, deși eficacitatea și siguranța lor nu au fost dovedite”, au concluzionat.”
Șarpele cu două capete
Un alt element care ridică mari semne d întrebare privind apariția dar și modul în care a fost tratat virusul, este ceea ce spune un medic renumit din SUA, este vorba de dr. Rashid Buttar care în cunoștință de cauză dezvăluie unele jocuri din spatele marilor porți. Rashid dă de pământ cu Bill Gates și Anthony Fauci (un fel de Cercel al americanilor) membru al comandamentului de luptă împotriva coronavirusului și director al Institutului Național pentru Boli Infecțioase. Nu știu dacă doctorul Fauci are și el vreo fundație din care papă bani externi dar este știut că a transferat 7.4 milioane dolari  către ”Wuhan Institute of Virology lab”, și nu de azi de ieri ci de ani buni.  Dacă alături de acest individ îl punem și pe Charles Lieber, seful departamentului de chimie din cadrul Universitatii Harvard, care a fost acuzat oficial că a făcut declarații false despre rolul sau în programul Chinei de recrutare a cercetătorilor străini în domeniul virusologiei, așa cum se spune oficial dar care practic se pare că a dezvăluit Chinei cercetările făcute de americani în  virusologie (deci și asupra COVID 19, indiferent cum se numea acesta înainte de a fi ”scăpat” pe piață). Dr. Rashid Buttar, într-un interviu pe care vă recomand să îl vizionați cât mai este accesibil, spune multe lucruri, și anume că:
  • Virusul a fost creat în laboratoare;
  • Acesta este folosit în scopuri deloc ortodoxe;
  • Există grupuri de interese care pretind că vor binele omenirii dar urmăresc prostirea oamenilor;
  • Atât  efectele virusului cât și tratamentul sunt prezentate fals, cu intenție, pentru a panica, manipula și dirija oamenii și guvernele;
  • Tratamentul este la îndemâna oricui;
  • S-au trimis indicații doctorilor  să nu se facă testarea oamenilor, dacă sunt suspecți să fie trimiși acasă, iar dacă mor să fie declarați morți de COVID19, fără test sau autopsii;  
  • Sistemul de testare RT-PCR nu este făcut pentru diagnosticare;
  • Vaccinul împotriva HIV a fost produs cu 3ani înainte de apariția sau mai bine spus scoaterea pe piață a virusului;
  • În SUA s-au făcut cercetări pentru a face EBOLA și mai periculoasă;
  • Raportările sunt false, sunt raportate decese cauzate de virus, când de fapt fie că nu există, fie că au alte cauze;
  • Toate aceste știri false au ca scop scăderea imunității, prin stress și panică, fapt ce duce la sensibilizarea și  îmbolnăvirea  și a celor care nu aveau inițial nimic.
Rashid Buttar dă de pamânt cu Gates
Publicată de Legitima Aparare pe Marţi, 28 aprilie 2020
Cel mai interesant lucru din tot ce spune acest doctor, este faptul că toți cei care au făcut inițial vaccinul antigripal trivalent.......
Cine răspândește de fapt fake news?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.