joi, 16 aprilie 2020

Unde e logica?


Au înnebunit lupii. Unde te uiți, lumea se comportă total ilogic, ilogic față de ceea ce ar trebui să fie normal sau logic, dar toate acțiunile ilogice au o logică, logica celor care le  planifică. Însăși această epidemie, acest virus par să fie ilogice, pentru că după 5 luni de dezmăț prin lume nu se știe de unde a plecat, ce îl”motivează”, ce îl provoacă, cum se manifestă și cum poate fi combătut. Un singur lucru pare să fi fost și a rămas acceptat de toată lumea, faptul că nu a apărut așa, din senin, virusul a fost creat de om. Cu ce scop, sau cine profită de el, diferă de la caz la caz, în funcție de ce vrea să accepte fiecare sau ce vor  să inducă unii sau alții. Nu mai repet variantele teoriilor ”conspiraționiste, oricum de profitat încearcă să profite și cei care habar nu au cum a apărut virusul, dar care exploatează situația, harababura, inconștiența, teama, incompetența, prostia, adică oportuniștii, care sunt și ei grupați pe interese politice, financiare, economice, militare, la nivel mondial, zonal, statal local și chiar de cartier, pentru că peste tot există cineva care profită de situație, de conjunctură, de relații, de putere, de prostie.
Așa au loc fapte, situații, declarații, măsuri, care frizează logica.
În SUA, Donald Trump, este  învinuit că a fost atenționat încă din Ianuarie asupra pericolului reprezentat de coronavirus, dar el a luat totul în derâdere și a neglijat sfaturile experților, fapt ce a dus la situația cu care se confruntă SUA acum. Trump răspunde acestor acuzații cu tăierea contribuției SUA la OMS acuzând organizația că nu a luat măsuri pentru a evita pandemia. Logic nu ? Cea mai bună apărare e atacul. Dar Trump mai este acuzat și că în Ianuarie ar fi ordonat companiilor private de cercetare în domeniul virusologiei, să nu facă cercetări privind apariția și combatere COVID19. Unde e logica aici ?
Conducerea Chinei, la rândul ei a decis să instituie cenzura asupra materialelor și studiilor care prezenta apariția și efectele COVID19 în China. Având în vedere că China este prima țară care pare că și-a revenit sau își revine rapid și medical și economic după epidemie, se pune întrebarea de ce se mai teme acum? Este total ilogic să impui cenzură pe un subiect care –aparent- îți e favorabil. E posibil ca cei doi președinți să știe ceva ce știu foarte puțin oameni.
Facebook, acest stat în stat dirijat și controlat de serviciile secrete americane, a anunțat că va șterge postările, materialele și grupurile care leagă coronavirusul de implementarea 5 G sau chiar atacă această tehnologie ”de vârf”. „Atacurile care încurajează distrugerea infrastructurii 5G încalcă în mod clar politicile noastre și am eliminat o serie de pagini, grupuri și postări”, a anunțat compania. Au apărut –în sprijinul 5G, afirmații, sau slogane de genul :”COVID19 nu este general de 5 G.” Dar cine a spus asta?  Unde e logica? Unde e libertatea de exprimare?
În Franța de exemplu, a apărut un așa zis articol – câtă vreme nu e semnat și nu apare în marile ziare,varămâne la categoria zvon-  o mărturie a unui medic anonim care vorbește despre faptul că –la fel ca la noi- nu se mai tratează nimic decât COVID, dacă tușești ai COVID, dacă strănuți ai COVID, dacă râgâi ai COVID, dacă te doare burta ai COVID, dar nu te internează, suntem în faza a patra, deci cei care nu au toate simptomele și nu au nevoie de intubare, stau acasă și așteaptă să să se facă bine. Guvernul, spitalele nu se implică, pentru că au ”prea multe cazuri”, dar de fapt spitalele sunt goale, au fost externați toți cronicii care nu necesitau intervenție de urgență, medicii șomează. Unde e logica? Păi dacă golești spitalele ca să faci loc celor cu coronavirus, atunci adu-i în spitale, nu îi ține acasă. Cei cu coronavirus sunt lăsați acasă pentru că nu au loc în spitale, iar cei bolnavi de alte boli sunt externați și trimiși acasă, ca să facă loc celor cu coronavirus, iar spitalele sau goale. Logic nu?
Pe de altă parte, tot în Franța o statistică spune că numărul deceselor în luna martie 2020 este mai mare doar cu câteva sute decât cele din 2019 dar mai mici decât cele din 2018. Și atunci, se pune întrebarea de ce sunt în stare de urgență? Întrebare logică.
La români  însă oricum ai lua-o nu îți iese pasența și nu dai de un fir logic nici picat cu ceară.
La noi s-a decretat situație de urgență când în România erau 168 de cazuri și nici un decedat. Dar acuma, la o lună de la declararea stării de urgență, când avem 7200 de cazuri confirmate  și 372 de decedați, se pune problema (de către unele partide) ridicării stării de urgență. Unde e logica ?
Când s-a decretat starea de urgență, imediat ministrul de interne a dat o ceva ce nici el nu știa ce să fie, un ordin de ministru sau ordonanță militară. Până la urmă s-a decis la ordonanță militară, că suna mai frumos și și-a tras apoi și giacă de piele, ca top tan Klaus ca să pară mai feroce. De ce ordonanță militară, când CCR stipula în 2011 că ”Ordonanțele militare sunt cele emise de un comandament militar și în măsura în care, potrivit jurisprudenței cuprind ordine privitoare la pregătirea, instrucția și disciplina militară și operațiuni militare și altele asemănătoare”?  Unde e logica?
Și pentru ca brambureala să fie mai groasă, prima ordonanță a început cu ”recomandări”, un fel de ”vă rugăm noi frumos băgați-ne și pe noi în seamă, chiar dacă suntem mici și proști”. Logic nu?
Mai departe au urmat alte ordonanțe militare dar nemilitărești una mai hazlie decât alta, una mai neclară decât cealaltă, fiecare încercând practic să repare ce era prost la cea dinainte, sau să clarifice ce era neclar, reușind însă doar să creeze și mai mare confuzie. Chiar și amărâtele alea de declarații pe proprie răspundere au fost schimbate de două ori și nici acum nu e clar dacă trebuie trecută ora sau nu,  pe formular nu este prevăzut, iar formularul reprezintă litera de lege. Numai că pe teren te întâlnești cu milițianul care interpretează cum vrea el și zice că chiar dacă nu e trecută ora în formular, tu trebuie să o treci că poate dai de un prost și prostul nu știe multe, până să îl faci tu să înțeleagă că nimeni nu poate să completeze sau să interpreteze legea cum vrea el dacă nu îl cheamă Zegrean, ți-a și tăiat o amendă de 2000 de lei de care chiar dacă o ataci în instanță, se va judeca peste 3 ani. Explică-i melițianului, că dacă ”legiuitorul” ar fi dorit să se treacă și ora, o trecea, cum a trecut-o și în prima variantă de declarație, dar nu a mai dorit, și a scos-o sau că  după atâtea ordonanțe, ar fi venit cu precizări și ar fi trecut-o, dar NU A CONSIDERAT NECESAR SĂ SE TREACĂ ORA. Altă fractură:  nici acum, după o lună de la instituirea stării de urgență, deși emitenții, eminențele cenușii de la înaltul Comandament au fost întrebați ce fac cei care nu știu să scrie și să citească, nu au dat un răspuns legal, pentru că cel dat e de râsul lumii. Auzi, cică să i-o completeze cineva. Alo, domnul Orban, aici nu e vorba de o cerere de înlocuire a apometrului  la robinetul de apă rece la baie, este o DECLARAȚIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE, act juridic, care –așa cum îi spune și numele- se dă PE PROPRIE RĂSPUNDERE, căci dacă  o face altul e PE RĂSPUNDEREA ĂLUIA, de vreme ce tu, acela care ar trebui să o dai, nu știi nici să o scrii, nici să citești ce a scris acela, nici să semnezi. Deci, cei care nu știu să scrie și să citească trebuie să roage pe altcineva să completeze o ”declarație pe răspunderea altuia”. Logic nu ?
Să continui. Mergând pe firul logic, pentru  da mai multă tărie actelor și importanță șefului Comitetului Național pentru Situații de Urgență și ministrului cu giacă gri șobolan, s-a trecut la ”militarizarea traficului, apoi a spitalelor, deși însăși legea 453/2004 prevede la art 18(4) că ” (4) Forţele Ministerului Apărării Naţionale pot acorda sprijin numai în misiuni pentru care au pregătirea şi dotarea corespunzătoare.”În atare situație, este absolut ilogic dar și ILEGAL să dai militarilor sarcini de îndrumare a circulației, pentru că NU AU FOST INSTRUIȚI ȘI PREGĂTIȚI SĂ EXECUTE ASTFEL DE MISIUNI, nu pot aplica amenzi, NU AU PROCEDURI STABILITE PENTRU ASTFEL DE MISIUNI și nici nu pot să execute procedurile stabilite pentru un alt minister. Dacă se întâmplă un incident, un accident ca urmare, din cauza, sau pe timpul cât un militar controlează sau dirijează circulația, ACESTA, MILITARUL ESTE RĂSPUNZĂTOR, ca să nu mai spun că nu are dreptul, conform legii nici să oprească un vehicul nici să amendeze pe cineva, indiferent pentru ce, deoarece nu a fost abilitat așa cum au fost abilItăți reprezentanții sau lucrătorii din ministerele și structurile prevăzute la art.21 din Ordonanța Militară nr 8.Ca atare, MApN NU ARE ATRIBUȚIUNI PRIVIND APLICAREA ORDONANȚEI MILITARE. Atenție, militari!!!
Dar culmea logicii de melițian este dată de nouă găselniță a domnului Vela, care pare să fie Garcea REDIVIVUS. Domnia sa, după ce a pus mașinile poliției să cânte imnul, apoi pe polițiști să iasă în fața instituției să ne cânte la chitară să stăm acasă, a decis să ne aducă poliția în case, cu ”lumină și paști”. Am trăit să o văd și pe asta. Păi dacă tot vin cu lumânarea, de ce nu ne țin și o slujbă mică de control? Zău, tare aș vrea să aud un polițist cântând pe nas ”Aleluia Doamne Aleluia”. A gândit mult domnul Vela și a considerat că este o ocazie minunată să spele cu ceva agheasmă uniforma polițistului care ne dă amendă indexată pentru că nu am trecut ora pe declarație. Și ce credeți? În timp ce poliția face ce trebuie să facă popii, militarii sunt repartizați să facă ce ar trebui să facă polițiștii, respectiv la îndrumarea circulației. Asta va fi în Ordonanța nr 9. În ordonanța 10, ca să nu se plângă popii că au rămas fără obiectul muncii, aceștia vor fi înregimentați și trimiși în misiune în Afganistan.  Și uite așa vom avea polițiști calificați în agheasmă ca a doua specializare, militari calificați în dirijatul circulației și completarea procesului verbal de contravenție și popi la război cu crucea în mână ca pe vremea lui Ștefan cel Mare. Cei mai câștigați vor fi polițiștii că deja știu cum să primească șpaga, sau banul necontabilizat.
Aud că nu știu pe unde, o întreagă famelie de întorși ”de la lucru” au părăsit locul de ”autoizolare”, au fost reclamați, verificați și jumătate din ei-deocamdată- depistați pozitiv la coronavirus și internați. Păi de ce au mai fost internați la spital,  nu li se putea ”rechiziționa” palatul și transforma în spital că sigur aveau 20 de camere disponibile. Și aici apar fracturi de logică. Păi cum să susții tu guvern că lupți împotriva răspândirii virusului, când organizezi pe bani publici aducerea acasă a infectaților în timp ce ”recomanzi” celor din diaspora să nu mai vină și îi bagi în țară, apoi în ”carantină”, FĂRĂ SĂ ÎI TESTEZI nici la intrare nici la ieșirea din carantină?   Unde e logica aici? Cum să susții că vrei să pui capăt infectării, când tu prin tot ce faci lași virusul să intre și să își facă de cap?
Cetățenii primesc amenzi dacă nu au completat un formular așa cum vrea melițianul, dar AUTORITĂȚILE NU AU NICI O OBLIGAȚIE, nici să testeze cetățenii la intrarea în țară, nici să îi testeze la intrarea sau ieșirea din carantină, nici să decontamineze străzile, nici scările blocurilor (este doar recomandat), nici să asigure măști la prețuri decente dacă nu gratis către populația care imediat va fi obligată să poarte mască, nici să sprijine economia locală. Este logic? Este normal?
Se dă o ordonanță militară care prevede că românii pot merge să desfășoare lucrări agricole. Vine  apoi ministrul agriculturii, pe care îl interesează mai mult sparanghelul din Germania decât lubenița din Dăbuleni, și spune că nu oricine poate merge să își lucreze pământul : Lumea trebuie să înțeleagă că doar cei care din asta trăiesc, a căror activitate principală e agricultura sau industria alimentară pot beneficia de acest articol.” Dar ministrul Vela, membru al aceluiași guvern susține altceva: ”Am văzut o interpretare a faptului că unii sunt opriți atunci când merg la munci agricole să își lucreze terenuri, grădini, câmpuri agricole. În Ordonanță este prevăzută posibilitatea de a merge să îți lucrezi pământul. Intenționat nu am pus distanța pentru că poate locui cineva într-un oraș și poate să aibă terenul la 50 km, la 30 km, nu puteam impune distanța riguroasă de 2 km, de 20 km, de 30 km, de 100 km, pentru că sunt proprietari în București care poate au terenul la 200 km distanță. Așadar, activitatea în agricultură, munca în grădină, în loturile de teren, în tot ce ține de o plantație pomicolă sau de o exploatație agricolă, toate acestea sunt premise.” Nea Sică, matale când îi aduni la ședințele alea de flautiști le mai explici sau citești ordonanțele pe care le dai? Le dai și lor câte un exemplar îi mai întrebi din când în când dacă au înțeles sau au nelămuriri? Mai dă-le și matale câte o lucrare de control ceva, că uite, se bat cap în cap prin media și vă înjură țăranul în Săptămâna Mare:
Că veni vorba de Mandolină, iată ce declara pe 15 martie:

Unde e logica?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Puteți face orice comentarii în limitele decenței, bunului simț, respectului reciproc. Orice comentariu care încalcă regula va fi șters.
Nu am nicio satisfacție să văd cititorii, oricine ar fi ei, înjurându-se sau atribuindu-și epitete mascate pe blogul meu.
Dacă aveți chef de hârjoană și trimiteri prin locuri ascunse vederii, faceți-o pe alte imaşuri. Eu voi scoate orice comentarii de acest fel de pe blog. Dacă aveți comentarii de făcut la subiect bine, dacă nu, pentru împunsături personale mergeți acolo unde posesorii de blog vor rating.Cei care postează comentarii sunt răspunzători pentru comentariile pe care le fac.